BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.32/195 din 03.12.2018 cu privire la mediatizarea unei campanii sociale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.12.2018

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la mediatizarea unei campanii sociale

nr. 32/195  din  03.12.2018

 (în vigoare 07.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 448-460 art. 1761 din 07.12.2018

* * *

Guvernul Republicii Moldova, pentru al doilea an consecutiv, organizează, în perioada 15 decembrie 2018–15 ianuarie 2019, Târgul de Crăciun, în acest context, prin demersul nr.27–01–9816 din 3 decembrie 2018 a solicitat suportul Consiliului Coordonator al Audiovizualului în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, la posturile de radio şi televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova a Târgului de Crăciun (un spot în format audio şi video, realizat în limbile română şi rusă, durata: 01 min.).

Târgul de Crăciun, cu genericul "Acasă de Crăciun", poate fi considerat deja un eveniment cu tradiţie, care atrage sute de mii de familii, copii dezavantajaţi şi reprezentanţi ai diasporei.

Prezent la şedinţă, reprezentantul Direcţiei Comunicare şi protocol a Cancelariei de Stat, a propus perioada de mediatizare: 04 decembrie 2018–15 ianuarie 2019, propunere acceptată de membrii CCA.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A admite demersul nr.27–01–9816 din 3 decembrie 2018 al Guvernului Republicii Moldova (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, D. CURNIC, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

1.1. A recomanda posturilor de radio şi televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova mediatizarea, cu titlu gratuit, a Târgului de Crăciun (un spot în format audio şi video, realizat în limbile română şi rusă, durata: 01 min.), pentru perioada 4 decembrie 2018–15 ianuarie 2019 (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, D. CURNIC, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

1.2. Materialele audio şi video vor fi puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către Guvernul Republicii Moldova.

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.

3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.