BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.323 din 28.10.2022 cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", urmare a petiţiei directoarei Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Ecaterina Gîncotă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.10.2022

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării serviciului

media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", urmare a

petiţiei directoarei Centrului Republican de Reabilitare

pentru Copii, Ecaterina Gîncotă

nr. 323  din  28.10.2022

 (în vigoare 28.10.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 363-373 art. 1313 din 18.11.2022

* * *

La 4 octombrie 2022, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova (în continuare – CA) a recepţionat petiţia nr.162 din aceeaşi dată din partea directoarei Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Ecaterina Gîncotă. Petiţionara solicită CA să examineze calitatea şi veridicitatea reportajului realizat de "TVR Moldova" în 29.09.2022, ora 18.00.

Ecaterina Gîncotă menţionează că subiectul abordat de reporterul "TVR Moldova" în cadrul interviului din incinta spitalului a fost legat de proiectul de hotărâre, elaborat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, care prevede majorarea din bugetul statului cu 25% a cheltuielilor de alimentaţie a bolnavilor internaţi în instituţiile medicale. Totodată, s-a discutat amănunţit despre meniul, suma per persoană şi banii care vor fi alocaţi de către Ministerul Sănătăţii.

Petenta a mai adăugat că asistenta medicală dieteticiană a descris meniul desfăşurat a unui copil, fiind format din 5 mese pe zi, dar în cadrul reportajului informaţia a fost interpretată necorespunzător. Reporterul "TVR Moldova", Malvina Cojocari, pe parcursul întregului interviu, în mod insistent, a adresat întrebări provocatoare, încercând să caute latura negativă cu referire la hotărârea Ministerului Sănătăţii, interesându-se dacă se va face faţă hotărârii aprobate şi, totodată, îşi exprima nemulţumirea personală, încercând astfel să provoace colaboratorii centrului.

Totodată, dna Gîncotă spune că, în cadrul subiectului, au fost difuzate secvenţe video a unor persoane străine (pacienţi ai altor instituţii), care îşi exprimau nemulţumirea faţă de alimentaţia în spitale. Din discuţia bărbaţilor s-a subînţeles că Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii abia de reuşeşte să potolească foamea pacienţilor, nu le oferă apă potabilă, astfel, fiind ponegrită reputaţia centrului medical. Petenta a mai adăugat că, în cadrul filmărilor, au fost intervievate şi mamele copiilor cu dizabilităţi, care şi-au exprimat mulţumirea faţă de alimentaţia bogată, sănătoasă şi gustoasă. Dar, cu părere de rău, informaţia a fost ignorată şi nu a fost inclusă în ştire (drept dovadă petiţionara a anexat înregistrările cu colaboratorii centrului la toate cele 4 interviuri oferite).

În acest context, Ecaterina Gîncotă mai menţionează că reportajul a început cu denumirea şi pozele centrului şi a continuat cu interviuri oferite de persoane din incinta altor instituţii medicale (Institutul de Urgenţă), fără a fi menţionat acest lucru. Astfel, imaginea instituţiei a fost ştirbită, fapt care a provocat nenumărate apeluri telefonice din partea foştilor şi prezenţilor beneficiari.

Pentru informare suplimentară, petiţionara susţine că Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii beneficiază de alocaţii bugetare bune pentru alimentaţia pacienţilor şi a mamelor (duble, comparativ cu ce oferă IMSP subordonat CNAM).

În contextul celor enunţate, Ecaterina Gîncotă roagă CA să întreprindă măsurile necesare în legătură cu informaţia eronată, difuzată de serviciul media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", în cadrul buletinului informativ din 29 septembrie 2022, ora 18:00.

În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (în continuare – CSMA), precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, CA a solicitat, prin scrisoarea nr.1415 din 7 octombrie 2022, furnizorului de servicii media "Societatea Română de Televiziune", fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", prezentarea opiniei referitor la cele invocate în petiţie, şi a înregistrărilor video ale buletinului informativ din 29 septembrie 2022, ora 18:00.

Astfel, prin scrisoarea nr.110373 din 10 octombrie 2022, furnizorul de servicii media "Societatea Română de Televiziune" a comunicat CA următoarele: "Cu privire la petiţia formulată de doamna Gîncotă Ecaterina de la Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, considerăm că reportajul respectă rigorile profesionale.

Astfel, în punctul de vedere pe care l-am solicitat Coordonatorului editorial al "TVR Moldova" şi responsabilului Departamentului Ştiri, sunt precizate următoarele: "Informaţiile sunt prezentate clar, se regăsesc şi aspectele pozitive (situaţia mai bună existentă în Centrul de reabilitare pentru copii faţă de cea din alte unităţi similare, declaraţiile unor pacienţi mulţumiţi de hrana primită), iar amprenta: negativă care i se reproşează nu este decât reflectarea realităţii existente in acest domeniu, abordată - firesc - prin ochiul critic al jurnalistului.

Mesajul din acest reportaj privind alimentaţia pacienţilor din spitale nu a fost denaturat, aşa cum este invocat în petiţie. Subiectul face referire la o hotărâre a Guvernului de a majora alocaţia pentru alimentaţia în spitale pentru 10% din instituţiile medicale şi abordează, în general, finanţarea slabă la capitolul alimentaţia bolnavilor.

Reportajul începe cu exemplul Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii unde situaţia este bună în comparaţie cu alte spitale şi unde bugetul este mai mare, iar în a doua parte se vorbeşte şi despre situaţia altor spitale unde apar şi mărturii ale pacienţilor.

Nemulţumirea directorului Centrului, Ecaterina Gîncotă, este că Instituţia pe care o conduce a fost asociată cu alte spitale, că nu au intrat pe post toate interviurile luate şi că reporterul nu a specificat în ştire de la care spital erau mărturiile pacienţilor. Jurnaliştii TVR Moldova au discutat personal cu dna Gîncotă şi i-au explicat că jurnalistic, nu e o abordare incorectă, cele mai multe reportaje sunt tocmai astfel construite şi pornesc de la punerea în temă a problemei, ulterior, fiind abordat, pe larg, subiectul".

În conformitate cu prevederile art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.c) din CSMA, CA a efectuat monitorizarea serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova" prin prisma celor invocate în petiţia dnei Ecaterina Gîncotă.

Rezultatele monitorizării au atestat că în data de 29 septembrie 2022, ora 18.00, în cadrul telejurnalului, serviciul media audiovizual de televiziune "TVR Moldova" a difuzat subiectul "Bolnavii din spitale riscă să rămână flămânzi".

În debut, moderatorul susţine următoarele: "20 de lei, acesta este bugetul pentru meniul zilnic al unui bolnav internat într-un spital din Republica Moldova. De cele mai multe ori pacienţii abia de reuşesc să-şi amăgească foamea. Potrivit administratorilor de spitale farfuria unui bolnav riscă să rămână şi mai goală în urma creşterii preţurilor din ultimele luni. Chiar dacă astăzi guvernul a decis majorarea alocaţiei pentru hrana din spitale, de creşterea cu 25 la sută vor beneficia doar 10 la sută din instituţiile medicale."

Prin urmare, reporterul vine cu mai multe detalii, menţionând că "La Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii sunt internaţi pacienţi cu necesităţi speciale. De rând cu medicaţia, şi alimentaţia este un factor important pentru reabilitarea bolnavilor. Instituţia este printre puţinele cu un buget pentru alimentaţie ce depăşeşte 40 de lei pentru o persoană. Aici pacienţii sunt hrăniţi de 5 ori pe zi." În acest context, a fost prezentată o secvenţă video în care a fost intervievată bucătăreasa Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Vera, care a vorbit despre meniul alimentar pregătit pentru pacienţii internaţi: "La felul întâi borş cu sfeclă şi varză, la felul doi pregătim mazăre şi la felul trei –Beef Stroganoff."

Prin urmare, reporterul a mai specificat că "administraţia Centrului de Reabilitare spune, însă, că cei 41 de lei pentru meniul zilnic al unui bolnav sunt insuficienţi. Situaţia a devenit mai gravă odată cu explozia preţurilor produselor alimentare. Donaţiile agenţilor economici au fost colacul de salvare". În continuare, a fost prezentată declaraţia dnei Natalia Zabolotnâi, specialist în achiziţii publice din cadrul Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, care a menţionat că; "Actul normativ prin care sunt aprobate normele de cheltuieli pentru alimentaţia copiilor pentru instituţiile medicale care sunt finanţate de la bugetul de stat este din 2006. Această creştere a normelor de cheltuieli este insuficientă." De asemenea, Galina Grigoriţă, dietician la Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii a precizat că: "Problema e în costul meniului, dacă nouă Ministerul ne aprobă numai 51 pentru viitor, dar astăzi un meniu pentru copil costă 60 şi…..iată asta e cea mai mare problemă. La moment, clar că încă putem ieşi din situaţie cu ajutorul donaţiilor, dar dacă încă se mai ridică preţurile, da, este riscul de a apărea problema – lipsa produselor."

În continuare reporterul a adăugat că: "Proiectul guvernului de majorare a alocaţiei pentru hrana bolnavilor vizează doar 7 instituţii publice sanitare pentru copii din Republica Moldova din totalul de 70. Între timp, pacienţii îşi amăgesc foamea cu un borş, terci şi ceai cu biscuiţi – meniul clasic din spitale." Comentariul reporterului a fost completat cu declaraţiile a trei persoane necunoscute, intervievate pe teritoriile unor instituţii medicale, care au susţinut următoarele: prima persoană – "este mâncare, dar nu are sare, nici un fel de gust n-are"; a 2-a persoană – "Ne dă borş, caşă, când şi cum"; a 3-a persoană – "Pe mine m-a rugat să aduc apă, cred că e lipsă de apă"; a 4-a persoană – "Noi putem să ne mulţumim că este alimentaţie, pacientul nu stă flămând şi mănâncă ok".

Potrivit reporterului: "Autorităţile recunosc faptul că majorarea cu 25 la sută a alocaţiei pentru alimentaţia bolnavilor din spitale este insuficientă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Alexandru Roşca, ne-a spus că nu se cunoaşte, însă, când vor fi finanţate suplimentar şi celelalte instituţii. Proiectul va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial".

Urmare a monitorizării, se constată că subiectul abordat de serviciul media audiovizual de televiziune "TVR Moldova" se axează pe proiectul de hotărâre, elaborat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, care prevede majorarea cu 25% a cheltuielilor pentru alimentaţia bolnavilor internaţi în instituţiile medicale.

Astfel, în conţinutul subiectului se relatează că această majorare ar fi nesemnificativă şi nu ar oferi o alimentaţie variată bolnavului internat, mai mult, unele spitale duc lipsă de apă şi alimente.

În debutul subiectului, afirmaţia moderatorului precum că "20 de lei este bugetul pentru meniul zilnic al unui bolnav internat într-un spital din Republica Moldova. De cele mai multe ori pacienţii abia de reuşesc să-şi amăgească foamea. Potrivit administratorilor de spitale farfuria unui bolnav riscă să rămână şi mai goală în urma creşterii preţurilor din ultimele luni. Chiar dacă astăzi Guvernul a decis majorarea alocaţiei pentru hrana din spitale, de creşterea cu 25 la sută vor beneficia doar 10 la sută din instituţiile medicale".

Astfel, din reportaj nu este clară sursa de informare, potrivit căreia furnizorul a dedus că "20 de lei este bugetul pentru meniul zilnic al unui bolnav internat într-un spital din Republica Moldova", precum şi declaraţia că "De cele mai multe ori pacienţii abia de reuşesc să-şi amăgească foamea".

Informaţia mediatizată nu a fost suficient documentată şi relatată într-un mod clar. Drept confirmare a acestor opinii, "TVR Moldova" a prezentat declaraţiile unor persoane necunoscute, intervievate pe teritoriile unor instituţii medicale, care au spus că "este mâncare, dar nu are sare, nici un fel de gust n-are"; "Ne dă borş, caşă, când şi cum"; "Pe mine m-a rugat să aduc apă, cred că e lipsă de apă". Totodată, centrele medicale, la care intervievaţii au făcut referire invocând lipsa de apă, mâncarea fără gust etc. nu au fost precizate în subiect, iar în cadrul programelor audiovizuale de ştiri exactitatea şi corectitudinea sunt esenţiale, întru formarea unei opinii corecte a consumatorilor de servicii media.

La fel şi declaraţia "potrivit administratorilor de spitale farfuria unui bolnav riscă să rămână şi mai goală în urma creşterii preţurilor din ultimele luni" nu a fost însoţită de comentariile unor administratori de spitale, care ar fi confirmat cele relatate.

În acest context, este de menţionat că, potrivit prevederilor art.13 alin.(4) din CSMA: "În cadrul programelor audiovizuale de ştiri, pentru care exactitatea şi corectitudinea sunt esenţiale, relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor, cu reflectarea echilibrată a diferitor opinii".

În cadrul dezbaterilor publice, prin aplicaţia viber, a intervenit reprezentantul serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", Mihai Rădulescu, care a menţionat că în opinia sa, reportajul a întrunit toate condiţiile privind reflectarea loială a situaţiei legate de alimentarea din cadrul instituţiilor medicale. Totodată, Mihai Rădulescu a specificat faptul că reportajul are minusurile lui, nu este nici pe departe perfect, dar, în cazul dat, materialul reflectă situaţia reală din spitale, şi anume că banii alocaţi de stat pentru hrana pacienţilor sunt insuficienţi, iar o primă dovadă au oferit-o chiar autorităţile publice centrale.

Reprezentantul "TVR Moldova" a specificat că problema a fost recunoscută şi de oamenii din spitale, responsabili de alimentaţia pacienţilor, şi de către unii pacienţi, iar faptul că nu a spus-o chiar un administrator de spital, aşa cum lasă să se înţeleagă materialul, asta da, poate fi o inexactitate, dar nu schimbă deloc mesajul central al reportajului, şi anume că hrana e puţină, deci reporterul a spus adevărul.

În opinia dlui Rădulescu, dincolo de toate aceste detalii, care ţin de "bucătăria" meseriei de jurnalist, nu s-au încălcat principiile jurnalistice de bază, pluralismul opiniilor, diversitatea, reflectarea adevărului, în special.

Membra Consiliului Audiovizualului, Tatiana Crestenco, a precizat că în subiect reporterul vorbeşte despre situaţia din cadrul Centrului Republican de Reabilitare pentru Copiii cu dizabilităţi, prezintă situaţia de acolo şi imediat trece şi adresează întrebări unor persoane care probabil sunt internaţi în alte spitale. În opinia membrei CA, nu s-a făcut distincţia clară între fapte şi opinii, deoarece în reportaj nu este o claritate între imagini şi între informaţia prezentată de reporter.

Membrul Consiliului Audiovizualului, Ruslan Mihalevschi, a precizat că în titlul şi lidul ştirii s-a menţionat că "20 de lei este bugetul pentru meniul zilnic al unui bolnav internat într-un spital din Republica Moldova". Prin urmare, Ruslan Mihalevschi a menţionat că a încercat să se documenteze pe marginea acestei cifre, dar, cu regret, nu a găsit o confirmare. Ba mai mult, urmare a consultării paginii oficiale a Guvernului Republicii Moldova, a remarcat comunicatul care a stat la baza ştirii, prin care a fost specificat că "prevederile despre majorarea normelor de alimentaţie nu se referă la alimentarea pacienţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, a căror alimentare nu este reglementată prin tarife stricte". Astfel, membrul CA a menţionat că, în calitate de consumator de servicii media, nu a înţeles sursa care a stat la baza difuzării acestor informaţii.

În acest context, vicepreşedinta CA, Ana Gonţa a menţionat că problema constă în modul în care toată această informaţie – factuală, adevărată, bazată pe un adevăr – a fost "împachetată" şi prezentată de "TVR Moldova". Prin urmare, nu poate fi negat faptul că a fost un melanj de imagini prezentate fără explicaţii şi background-ul de rigoare a lipsit din reportajul "TVR Moldova", respectiv, rigoarea şi acurateţea în redactarea acestui material a cam şubrezit.

În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova

DECIDE:

1. A lua act de rezultatele monitorizării serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", urmare a petiţiei nr.162 din 4 octombrie 2022 din partea directoarei Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Ecaterina Gîncotă. (PRO (6) UNANIM – A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI, E. RIBCA şi L. TUREA.)

2. A admite petiţia nr.162 din 4 octombrie 2022 din partea directoarei Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Ecaterina Gîncotă. (PRO (4) – A. GONŢA, T. CRESTENCO, R. MIHALEVSCHI şi L. TUREA; CONTRA (2) – O. DABIJA şi E. RIBCA.)

3. A sancţiona cu avertizare publică furnizorul de servicii media "Societatea Română de Televiziune", fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "TVR Moldova", pentru încălcarea prevederilor art.13 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale, în conformitate cu prevederile art.84 alin.(3) lit.a) din Cod. (PRO (4) – A. GONŢA, T. CRESTENCO, R. MIHALEVSCHI şi L. TUREA; CONTRA (2) – O. DABIJA şi E. RIBCA.)

4. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, furnizorul de servicii media audiovizuale "Societatea Română de Televiziune" este obligat să difuzeze textul sancţiunii în următoarele 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancţiunii, sonor şi/sau vizual, de cel puţin 3 ori, în orele de maximă audienţă, din care o dată în principalul program audiovizual de ştiri, în cazul serviciilor media audiovizuale generaliste şi/sau de ştiri:

Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova a sancţionat cu avertizare publică serviciul media audiovizual de televiziune "TVR Moldova" pentru încălcarea prevederilor art.13 alin.(4) din CSMA, potrivit cărora: "În cadrul programelor audiovizuale de ştiri, pentru care exactitatea şi corectitudinea sânt esenţiale, relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor, cu reflectarea echilibrată a diferitor opinii".

5. Furnizorul de servicii media audiovizuale "Societatea Română de Televiziune" va prezenta, în termen de 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre executarea prevederilor art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii.

6. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(15) din Codul serviciilor media audiovizuale, prezenta decizie poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării acesteia, fără a fi necesară depunerea unei cereri prealabile.

7. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control servicii media audiovizuale.

8. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova.