Decizie nr.324 din 28.10.2022 cu privire la prelungirea termenului de examinare a petiţiei dlui Vitalie Grabovschi
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la prelungirea termenului de examinare
a petiţiei dlui Vitalie Grabovschi
nr. 324 din 28.10.2022
(în vigoare 28.10.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 349-361 art. 1291 din 11.11.2022
* * *
La 4 octombrie 2022, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova (în continuare – CA) a recepţionat petiţia dlui Vitalie Grabovschi, completată la 10 octombrie 2022. Astfel, Vitalie Grabovschi susţine că serviciul media audiovizual de televiziune "Jurnal TV", în cadrul mai multor buletine informative difuzate în perioada iulie-august, a comis încălcări de la prevederile art.11, 13 şi 17 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (în continuare – CSMA), în coroborare cu prevederile Regulamentului privind Conţinuturile audiovizuale, aprobat prin Decizia CA nr.61/219 din 30 decembrie 2019.
În acest sens, dat fiind faptul că petiţia este una voluminoasă şi sunt invocate încălcări ale CSMA în cadrul unui şir de programe audiovizuale informative difuzate de serviciul media audiovizual de televiziune "Jurnal TV", este necesară o examinare obiectivă a tuturor circumstanţelor sesizate şi a informaţiilor prezentate CA de participanţii la procedura administrativă.
Aşadar, în conformitate cu prevederile art.83 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, în vederea examinării obiective a tuturor circumstanţelor este oportună prelungirea termenului de efectuare a controlului, cu cel mult 15 zile lucrătoare.
În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
DECIDE:
1. A prelungi cu cel mult 15 zile lucrătoare termenul de examinare a petiţiei dlui Vitalie Grabovschi din 4 octombrie 2022 (completată la 10 octombrie 2022). (PRO (6) UNANIM – A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI, E. RIBCA şi L. TUREA.)
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control servicii media audiovizuale.
3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTĂ | Ana GONŢA |
| Nr.324. Chişinău, 28 octombrie 2022. | |