Decizie nr.33 din 09.02.2022 cu privire la examinarea demersului "UNIVERS-FM MEDIA" SRL pentru postul de radio "Focul din Vatră"
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea demersului "UNIVERS-FM MEDIA" SRL
pentru postul de radio "Focul din Vatră"
nr. 33 din 09.02.2022
(în vigoare 09.02.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 61-67 art. 239 din 04.03.2022
* * *
Prin cererea nr.1718-01 din 22 decembrie 2021, "UNIVERS-FM MEDIA" SRL, în calitate de fondatoare a postului de radio "Focul din Vatră", a solicitat Consiliului Audiovizualului suspendarea Licenţei de emisie seria A MMI nr.002126 din 17.04.2020, pentru o perioadă de 2 luni. Motivul suspendării licenţei de emisie fiind greutăţile financiare temporare.
Consiliul Audiovizualului a solicitat, prin scrisoarea nr.85 din 28 ianuarie 2022, Serviciului Naţional de Management al Frecvenţelor Radio informaţia cu privire la activitatea "UNIVERS-FM MEDIA" SRL, fondatoarea postului de radio "Focul din Vatră".
Prin scrisoarea nr.07/1-79 din 31 ianuarie 2022, Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio a comunicat că în urma monitorizării spectrului de frecvenţe radio, în perioada 22.10.2021 – 31.01.2022 nu au fost fixate emisii pe fervenţele 89,5 MHz – Edineţ, 92,0 MHz – Bălţi şi 107,6 MHz – Hânceşti.
Totodată, SNMFR a informat că Consiliul Audiovizualului în baza Deciziei nr.38/228 din 22.10.2021, a suspendat, în perioada 22.10.2021 – 22.12.2021, Contractul pentru asigurarea compatibilităţii electromagnetice a staţiilor de radiodifuziune sonoră nr.2564 din 01.03.2021 încheiat între SNMFR şi "UNIVERS-FM MEDIA" SRL.
Este de menţionat că prin Decizia nr.38/228 din 22.10.2021, Consiliul Audiovizualului a suspendat, pentru o perioadă de 2 luni, Licenţa de emisie seria A MMI nr.002126 din 17.04.2020, eliberată "UNIVERS-FM MEDIA" SRL pentru postul de radio "Focul din Vatră".
Astfel, conform prevederilor art.10 alin.(3) din Legea nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător: "Termenul de suspendare a valabilităţii actului permisiv nu poate depăşi două luni, dacă legea care reglementează activitatea respectivă nu prevede altfel".
În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale nr.174 din 08.11.2018, ale art.10 alin.(3) din Legea nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi a actelor prezentate de către întreprinderea nominalizată, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A respinge cererea 1718-01 din 22 decembrie 2021 a "UNIVERS-FM MEDIA" SRL, fondatoare a postului de radio "Focul din Vatră", de suspendare a Licenţei de emisie seria A MMI nr.002126 din 17.04.2020 (PRO (7) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI, E. RÎBCA şi L. TUREA).
2. Prezenta decizie poate fi contestată cu o cerere prealabilă la Consiliul Audiovizualului în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. În ordine de contencios administrativ, decizia poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare.
4. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.33. Chişinău, 9 februarie 2022. | |