Decizie nr.34 din 05.03.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.44g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional (semnificaţia noţiunii de "definitiv" în procedurile contravenţionale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.44g/2019 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 30

 alin.(5) din Codul contravenţional

(semnificaţia noţiunii de “definitiv”

în procedurile contravenţionale)

nr. 34  din  05.03.2019

 (în vigoare 05.03.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 185-191 art. 116 din 07.06.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 28 februarie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 martie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, excepţie ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Comrat, în dosarul nr.4r-185/2018.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 28 februarie 2019 de către acelaşi complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Comrat (format din dnii judecători Dmitrii Fujenco, Ştefan Starciuc şi Ludmila Caraianu), în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 11 septembrie 2017, un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cimişlia a întocmit în privinţa dlui I.N. un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 354 din Codul contravenţional [Huliganismul nu prea grav], aplicându-i o amendă în mărime de 8 unităţi convenţionale (echivalentul a 400 de lei).

4. Nefiind de acord cu soluţia agentului constatator, pe 28 septembrie 2017, dl I.N. a depus o contestaţie împotriva procesului-verbal cu privire la comiterea contravenţiei la Judecătoria Cimişlia, solicitând încetarea procesului contravenţional. Totodată, pe 24 octombrie 2017, dl I.N. a înregistrat o cerere la Judecătoria Cimişlia prin care a solicitat încetarea procesului contravenţional din cauza expirării termenului de un an al prescripţiei răspunderii contravenţionale, aşa cum prevede, articolul 30 alin.(2) din Codul contravenţional.

5. Cu toate acestea, pe 6 noiembrie 2018, Judecătoria Cimişlia a pronunţat o hotărâre prin care a respins contestaţia depusă de către dl I.N. ca fiind nefondată. Cu privire la solicitarea dlui I.N. de a dispune încetarea procesului contravenţional din cauza expirării termenului de prescripţie al răspunderii contravenţionale, instanţa de judecată a menţionat că articolul 30 alin.(2) din Cod nu este aplicabil, deoarece “termenul de prescripţie al procesului contravenţional este suspendat de drept”, având în vedere faptul că contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenţie (a se vedea articolul 448 alin.(3) din Codul contravenţional).

6. Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 6 noiembrie 2018, pe 27 noiembrie 2018 dl I.N. a contestat-o cu recurs la Curtea de Apel Comrat, solicitând casarea acesteia şi încetarea procesului contravenţional.

7. Prin încheierea din 18 februarie 2019, instanţa de apel a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a textului “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

9. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 30

Prescripţia răspunderii contravenţionale

“(1) Prescripţia înlătură răspunderea contravenţională.

(2) Termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de un an.

[…]

(5) Termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională.

[…]

(10) Termenul de prescripţie a punerii în executare a sancţiunii contravenţionale este de un an, calculat din data la care decizia sau hotărârea prin care aceasta a fost aplicată a rămas definitivă.

[…]”.

Articolul 448

Contestaţia împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale

“(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravenţională, în cazul în care nu sunt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sunt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenţionale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru pârţile care nu au fost prezente la şedinţa de examinare a cauzei contravenţionale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condiţiile art.447¹ alin.(8).

[…]

(5) Contestaţia depusă conform alin.(1) suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenţie sau prin decizia agentului constatator.”

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 466

Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată şi punerea ei în executare

“(1) Hotărârea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data când a rămas definitivă.

(2) Hotărârea primei instanţe rămâne definitivă:

1) la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;

2) la data expirării termenului de apel:

a) când nu s-a declarat apel în termen;

b) când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;

4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:

a) când nu s-a declarat recurs în termen;

b) când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct.4) şi încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

6) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct.4).

(3) Hotărârile instanţei de apel rămân definitive la data pronunţării deciziei în apel.

(4) Hotărârea instanţei de recurs împotriva hotărârii pe cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămâne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă:

1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în instanţa de recurs, fără rejudecare;

2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;

3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.

(5) Hotărârile judecătoreşti menţionate la alin.(2) şi (4) devin irevocabile la data când au devenit definitive. Hotărârea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine irevocabilă la data pronunţării acesteia.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că textul “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional este lipsit de claritate, deoarece, spre deosebire de legislaţia procesual-penală, legislaţia contravenţională nu reglementează situaţiile în care hotărârile de soluţionare a cauzelor contravenţionale devin definitive.

12. Totodată, autorii excepţiei susţin că, pentru cauzele penale, Codul de procedură penală stabileşte, la articolul 466, situaţiile în care hotărârile primei instanţe, hotărârile instanţei de apel şi hotărârile instanţei de recurs devin definitive. Cu toate acestea, ei susţin că, deşi la soluţionarea cauzelor contravenţionale pot fi aplicate anumite prevederi din Codul de procedură penală, articolul 466 din acelaşi Cod nu poate fi aplicat pentru determinarea caracterului definitiv al hotărârilor de soluţionare a cauzelor contravenţionale.

13. În fine, autorii excepţiei menţionează că, prin omisiunea legislatorului de a reglementa situaţiile în care hotărârile de soluţionare a cauzelor contravenţionale devin definitive, prevederile contestate sunt lipsite de claritate, fapt care contravine articolelor 6, 7, 8, 16, 20, 21, 26, 114, 115, 119, 120 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Comrat, în dosarul nr.4r-185/2018, pendinte la Curtea de Apel Comrat, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional.

18. Deşi autorii excepţiei de neconstituţionalitate au invocat mai multe norme din Constituţie, Curtea reţine că în motivarea sesizării aceştia au criticat textul de lege invocând o lipsă a clarităţii acestuia. Chiar dacă autorii excepţiei nu au indicat expres norma din Constituţie care instituie exigenţa clarităţii legii, se poate deduce că aceştia s-au referit la articolul 23 din Constituţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia contestă textul “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional, pentru că în materie contravenţională nu este clar când o hotărâre cu privire la cauza contravenţională devine definitivă.

20. Cu titlu preliminar, Curtea menţionează că, în prezenta cauză, problema stabilirii momentului de la care o hotărâre cu privire la cauza contravenţională devine definitivă prezintă importanţă pentru calcularea curgerii termenului de prescripţie al răspunderii contravenţionale. Autorii excepţiei consideră că problema abordată nu poate fi soluţionată prin aplicarea articolului 466 din Codul de procedură penală, care reglementează situaţiile în care hotărârile primei instanţe, hotărârile instanţei de apel şi hotărârile instanţei de recurs devin definitive.

21. Curtea reţine că termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an [articolul 30 alin.(2) din Codul contravenţional]. Acesta curge de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională [articolul 30 alin.(5) din Cod]. Expirarea termenului de prescripţie are ca efect încetarea procesului contravenţional [articolul 441 alin.(1) lit.b) din Cod]. Din acest motiv, claritatea reglementării momentului de la care termenul de prescripţie începe să curgă şi la care se sfârşeşte prezintă o importanţă crucială pentru deznodământul procesului.

22. În prezenta cauză, autorii excepţiei consideră că reglementarea momentului în care termenul de prescripţie se sfârşeşte prezintă vicii de claritate. Pentru a vedea dacă susţinerile autorilor sunt justificate, Curtea va examina dacă întreaga procedură de soluţionare a cauzelor contravenţionale le permite atât persoanelor învinuite de comiterea unei contravenţii, cât şi instanţelor judecătoreşti să înţeleagă când devine definitivă o hotărâre cu privire la cauza contravenţională.

23. Curtea observă că, spre deosebire de cauzele penale, în cauzele contravenţionale persoana învinuită de comiterea unei contravenţii poate fi sancţionată chiar de către autoritatea care are competenţa de a investiga fapta imputată. În funcţie de competenţa autorităţii, sancţiunea poate fi impusă printr-un act administrativ care ia forma unei decizii, unui proces-verbal etc. Deciziile (hotărârile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în limitele competenţei atribuite prin lege, constituie documente executorii [articolul 11 lit.c) din Codul de executare]. Cu toate acestea, actele administrative în discuţie pot fi contestate în instanţa de judecată în termen de 15 zile [articolul 448 alin.(4) din Codul contravenţional]. Contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale [articolul 448 alin.(5) din Codul contravenţional], fără a suspenda curgerea termenului de prescripţie al răspunderii contravenţionale, care poate fi suspendat doar dacă persoana care a săvârşit contravenţia se sustrage de la procesul contravenţional [articolul 30 alin.(7) din Codul contravenţional].

24. Din cele menţionate rezultă că, deşi actul administrativ prin care se constată fapta contravenţională şi se aplică o sancţiune contravenţională este un document executoriu, acesta nu poate fi considerat definitiv din momentul în care este întocmit, având în vedere faptul că trăsătura “definitivatului” este caracteristică doar pentru hotărârile cu caracter jurisdicţional. Prin urmare, doar lipsa contestării în termen, însoţită de lipsa motivelor fundamentate pentru repunerea în termen, îi poate atribui deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale trăsătura definitivatului. Odată stabilit momentul în care o decizie administrativă de aplicare a sancţiunii contravenţionale devine definitivă, Curtea consideră necesar să verifice dacă legislaţia contravenţională este clară în privinţa momentului în care hotărârile instanţelor judecătoreşti devin definitive în contextul soluţionării cauzelor contravenţionale.

25. Curtea observă că deciziile administrative de aplicare a sancţiunilor contravenţionale pot fi contestate prin intermediul a două căi de atac, i. e. prima instanţă şi recursul. Având în vedere faptul că în materie contravenţională nu există calea de atac a apelului, Curtea reţine că momentul în care hotărârile primei instanţe devin definitive poate fi stabilit prin raportare la articolul 466 alin.(2) pct.4)-6), iar cele ale instanţei de recurs prin raportare la articolul 466 alin.(4) din Codul de procedură penală.

26. Prin urmare, Curtea reţine că, deşi legea contravenţională nu prevede o listă exhaustivă a cazurilor în care devin definitive deciziile administrative şi hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează cauzele contravenţionale, acest fapt nu poate fi considerat o problemă de constituţionalitate atât timp cât există norme de referinţă care pot fi aplicate prin analogie.

27. Totodată, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul existenţei unei incertitudini în rândul instanţelor judecătoreşti cu referire la suspendarea termenului de prescripţie de tragere la răspundere contravenţională în cazul contestării deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale. Curtea reţine că însăşi existenţa unei asemenea interpretări denotă faptul că instanţele judecătoreşti se confruntă cu problema expirării termenului de prescripţie până la soluţionarea definitivă a cauzelor contravenţionale, pentru că articolul 30 alin.(7) din Codul contravenţional prevede doar un singur motiv de suspendare a acestuia. Curtea menţionează că lipsa unor motive suplimentare de suspendare a termenului de prescripţie de tragere la răspundere contravenţională poate avea ca efect încetarea mai multor cauze contravenţionale, fapt care poate afecta drepturile fundamentale ale victimelor. Având în vedere aceste aspecte, Curtea va emite o Adresă către Parlament.

28. În consecinţă, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, excepţie ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Comrat, în dosarul nr.4r-185/2018.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

Pe 5 martie 2019, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr.34, prin care a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate privind controlul constituţionalităţii textului “până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională” de la articolul 30 alin.(5) din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008.

În decizia menţionată, Curtea a constatat existenţa unei incertitudini în rândul instanţelor judecătoreşti cu referire la suspendarea termenului de prescripţie de tragere la răspundere contravenţională, în cazul contestării deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Curtea a reţinut că însăşi existenţa unei asemenea interpretări denotă faptul că instanţele judecătoreşti se confruntă cu problema expirării termenului de prescripţie până la soluţionarea definitivă a cauzelor contravenţionale, pentru că articolul 30 alin.(7) din Codul contravenţional prevede doar un singur motiv de suspendare a acestuia. În acest sens, Curtea a menţionat că lipsa unor motive suplimentare de suspendare a termenului de prescripţie de tragere la răspundere contravenţională poate avea ca efect încetarea mai multor cauze contravenţionale, fapt care poate afecta drepturile fundamentale ale victimelor.

Pentru a preveni consecinţele menţionate supra, Curtea consideră necesară completarea prevederilor în discuţie.

Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.