Articolul 471². Modul de soluţionare a chestiunilor referitoare la modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea bunurilor şi privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului

Articolul 471³. Modul de soluţionare a chestiunilor referitoare la modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune

Articolul 472. Atacarea încheierilor privind soluţionarea chestiunilor referitor la executarea hotărîrilor judecătoreşti

Articolul 473. Plîngerile împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare fără privare de libertate

Articolul 473¹. Plîngerea împotriva actelor organului care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare privativă de libertate

Articolul 473². Plîngerea împotriva administraţiei instituţiei penitenciare referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatului

Articolul 473³. Examinarea plîngerii referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatului şi sarcina probaţiunii

Articolul 473⁴. Soluţia instanţei de judecată

TITLUL III

PROCEDURI SPECIALE

Capitolul I

PROCEDURA ÎN CAUZELE PRIVIND MINORII

Articolul 474. Dispoziţii generale

Articolul 475. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii

Articolul 476. Disjungerea cauzei cu minori

Articolul 477. Reţinerea minorului şi aplicarea faţă de minori a măsurilor preventive

Articolul 478. Modul de chemare a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor

Articolul 479. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor

Articolul 480. Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în procesul penal

Articolul 481. Audierea martorului minor

Articolul 481¹. Drepturile şi obligaţiile martorului minor

Articolul 482. Terminarea urmăririi penale în privinţa minorului

Articolul 483. Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a minorului

Articolul 484. Îndepărtarea inculpatului minor sau a altor participanţi din sala şedinţei de judecată

Articolul 485. Chestiuni ce urmează a fi soluţionate de instanţă la adoptarea sentinţei în procesul unui minor

Articolul 486. Liberarea de către instanţă a minorului de pedeapsa penală cu aplicarea măsurilor cu caracter educativ

Articolul 487. Abrogat

Capitolul II

PROCEDURA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÎNGERE

CU CARACTER MEDICAL

Articolul 488. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical

Articolul 489. Urmărirea penală

Articolul 490. Internarea în instituţia psihiatrică

Articolul 491. Disjungerea cauzei în privinţa persoanei care a săvîrşit o faptă prejudiciabilă interzisă de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care s-a îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea infracţiunii

Articolul 492. Drepturile persoanei în privinţa căreia se desfăşoară procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical

Articolul 493. Participarea reprezentantului legal

Articolul 494. Participarea apărătorului

Articolul 495. Terminarea urmăririi penale

Articolul 496. Măsuri preparatorii pentru şedinţa de judecată

Articolul 497. Judecarea cauzei

Articolul 498. Soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată

Articolul 499. Sentinţa de aplicare a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical

Articolul 500. Atacarea sentinţei de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical

Articolul 501. Verificarea necesităţii de a aplica în continuare măsurile de constrîngere cu caracter medical, încetare sau schimbarea lor

Articolul 502. Redeschiderea procesului în privinţa persoanei faţă de care s-a aplicat o măsură de constrîngere cu caracter medical

Articolul 503. Tratamentul forţat al persoanelor care suferă de alcoolism cronic sau narcomanie

Capitolul III

PROCEDURA PRIVIND ACORDUL DE RECUNOAŞTERE

A VINOVĂŢIEI ŞI PRIVIND ACORDUL DE COOPERARE

Secţiunea 1

Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei".

Articolul 504. Dispoziţii generale

Articolul 505. Condiţiile de iniţiere şi încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Articolul 506. Conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Articolul 507. Trimiterea cauzei în judecată

Articolul 508. Măsuri pregătitoare ale instanţei şi numirea spre examinare a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Articolul 509. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Secţiunea a 2-a

Procedura acordului de cooperare

Articolul 509¹. Adoptarea sentinţei în cazul acceptării acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Articolul 509². Soluţia instanţei în cazul respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Articolul 509³. Dispoziţii generale

Articolul 509⁴. Condiţiile de încheiere a acordului de cooperare

Articolul 509⁵. Conţinutul acordului de cooperare

Articolul 509⁶. Revocarea acordului de cooperare

Articolul 509⁷. Trimiterea cauzei în judecată

Articolul 509⁸. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului de cooperare

Articolul 509⁹. Soluţia instanţei de judecată la examinarea acordului de cooperare

Articolul 509¹⁰. Anularea condamnării în baza acordului de cooperare

Capitolul IV

PROCEDURA DE SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A URMĂRIRII PENALE

ŞI DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ

Articolul 510. Dispoziţii generale

Articolul 511. Procedura de suspendare condiţionată a urmăririi penale

Articolul 512. Soluţiile după expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale

Capitolul V

PROCEDURA DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE

A UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE

Articolul 513. Infracţiunea flagrantă

Articolul 514. Cazuri de aplicare

Articolul 515. Constatarea infracţiunii

Articolul 516. Verificarea materialelor de urmărire penală

Articolul 517. Judecarea cauzei privind infracţiunile flagrante

Articolul 518. Decizia instanţei

Articolul 519. Apelul şi recursul

Capitolul VI

PROCEDURA PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ ŞI JUDECAREA CAUZELOR

PRIVIND INFRACŢIUNILE SĂVÎRŞITE DE PERSOANE JURIDICE

Secţiunea 1

Procedura generală

Articolul 520. Dispoziţii generale

Articolul 521. Reprezentarea persoanei juridice în procesul penal

Articolul 522. Competenţa teritorială

Articolul 523. Controlul judiciar asupra persoanei juridice

Secţiunea a 2-a

Procedura privind acordul judiciar de interes public

Articolul 523¹. Dispoziţii generale

Articolul 523². Condiţiile încheierii acordului judiciar de interes public

Articolul 523³. Conţinutul acordului judiciar de interes public

Articolul 523⁴. Transmiterea spre confirmare a acordului judiciar de interes public

Articolul 523⁵. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului judiciar de interes public

Articolul 523⁶. Efectele confirmării acordului judiciar de interes public

Articolul 523⁷. Efectele neconfirmării acordului judiciar de interes public

Capitolul VII

PROCEDURA DE REPARARE A PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN

ACŢIUNILE ILICITE ALE ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

ŞI ALE INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI

Articolul 524. Dispoziţii generale

Articolul 525. Acţiunea pentru repararea prejudiciului

Capitolul VIII

PROCEDURA DE RESTABILIRE A DOCUMENTELOR

JUDICIARE DISPĂRUTE

Articolul 526. Constatarea dispariţiei documentelor judiciare

Articolul 527. Obiectul procedurii de restabilire a dosarului penal dispărut sau a documentelor dispărute din dosar

Articolul 528. Efectuarea procedurii de restabilire a dosarului penal sau a documentelor din dosar dispărute

Articolul 529. Înlocuirea documentului dispărut

Articolul 530. Restabilirea documentelor dispărute

Capitolul VIII¹

PROCEDURA DE CONFISCARE ÎN CAZUL ÎNCETĂRII URMĂRIRII PENALE

Articolul 530¹. Modul de înaintare a demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale

Articolul 530². Procedura de examinare a demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale

Articolul 530³. Soluţia instanţei de judecată

Capitolul IX

ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale privind asistenţa juridică internaţională în materie penală

Articolul 531. Reglementarea juridică a asistenţei juridice internaţionale

Articolul 532. Modul de transmitere a cererilor de asistenţă juridică

Articolul 533. Volumul asistenţei juridice

Articolul 534. Refuzul la asistenţă juridică internaţională

Articolul 535. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice

Articolul 535¹. Cooperarea judiciară internaţională prin intermediul procurorului de legătură la Eurojust

Secţiunea 1¹

Cererea de comisie rogatorie

Articolul 536. Adresare prin comisie rogatorie

Articolul 537. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie

Articolul 538. Valabilitatea actului procedural

Articolul 539. Citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite aflate peste hotarele Republicii Moldova

Articolul 540. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate

Articolul 540¹. Percheziţia, ridicarea, remiterea de obiecte sau documente şi sechestrul

Secţiunea 1²

Echipele comune de investigaţii

Articolul 540². Echipele comune de investigaţii

Articolul 540³. Răspunderea civilă privind membrii detaşaţi

Secţiunea a 2-a

Extrădarea

Articolul 541. Condiţiile generale pentru extrădare

Articolul 542. Cererea de extrădare şi actele anexe

Articolul 543. Regula specialităţii

Articolul 544. Executarea cererii de extrădare a persoanelor care se află pe teritoriul Republicii Moldova

Articolul 545. Procedura simplificată de extrădare

Articolul 546. Refuzul extrădării

Articolul 547. Arestarea persoanei în vederea extrădării

Articolul 548. Amînarea extrădării şi extrădarea temporară

Articolul 549. Predarea persoanei extrădate

Articolul 549¹. Tranzitul

Articolul 549². Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

Articolul 549³. Predarea persoanei către Curtea Penală Internaţională

Articolul 550. Transmiterea obiectelor

Secţiunea a 3-a

Transferul persoanelor condamnate

Articolul 551. Temeiuri pentru transferul persoanelor condamnate

Articolul 552. Condiţiile transferului

Articolul 553. Comunicarea de informaţii

Articolul 554. Cererea de transferare, documentele anexe şi răspunsul la ele

Articolul 555. Consimţămîntul pentru transfer

Articolul 556. Soluţionarea cererii de transferare

Articolul 557. Continuarea executării sentinţei şi schimbarea condamnării

Secţiunea a 4-a

Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor străine

Articolul 558. Cazuri şi condiţii de recunoaştere a hotărîrilor penale

Articolul 559. Procedura de recunoaştere a hotărîrilor instanţelor străine

Secţiunea a 5-a

(Abrogată)

Articolul 559¹. Abrogat

Secţiunea a 5¹-a

Trimiterea hotărârii judecătoreşti naţionale spre

recunoaştere şi executare în străinătate

Articolul 559². Cazurile şi condiţiile de trimitere a hotărârii judecătoreşti naţionale spre recunoaştere şi executare în străinătate

Articolul 559³. Procedura de trimitere a hotărârii judecătoreşti naţionale spre recunoaştere şi executare în străinătate

Secţiunea a 5²-a

Particularităţile recunoaşterii şi punerii în executare a

hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea bunurilor

Articolul 559⁴. Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine privind confiscarea bunurilor

Articolul 559⁵. Transmiterea spre recunoaştere şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti naţionale privind confiscarea bunurilor aflate în afara hotarelor ţării şi privind repararea prejudiciului cauzat statului

Capitolul X

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 560. Intrarea în vigoare

Articolul 561. Abrogări

Articolul 562. Îndatoririle Guvernului

Notă: În textul legii cuvintele "limba de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023

Notă: În textul codului, cuvîntul "expertiză", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "expertiză judiciară" la forma gramaticală corespunzătoare, cu excepţia art.66 alin.(5) pct.4), a art.69 alin.(1) pct.7) şi alin.(2) pct.2) lit.b), a art.138³, a art.471 alin.(5), a art.489 alin.(3) şi a art.492 alin.(1) conform Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018

PARTEA SPECIALĂ

TITLUL I

URMĂRIREA PENALĂ

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 252. Obiectul şi scopul urmăririi penale

Urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia.

Articolul 253. Organele de urmărire penală

(1) Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:

1) Ministerului Afacerilor Interne;

2) Serviciului Vamal;

3) Centrului Naţional Anticorupţie;

4) Serviciului Fiscal de Stat.

(2) Organele de urmărire penală sînt organizate în structuri centrale şi structuri teritoriale şi sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în alin.(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.

(3) Ofiţerii de urmărire penală sînt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise ale procurorului.

(4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege.

[Art.253 alin.(1) completat prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.253 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 254. Rolul activ al organului de urmărire penală

(1) Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului.

(2) Activitatea organului de urmărire penală prevăzută în alin.(1) se efectuează şi în cazul în care bănuitul sau învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia.

Articolul 255. Ordonanţele organului de urmărire penală

(1) În desfăşurarea procesului penal, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, dispune asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale în condiţiile prezentului cod. Fiecare dintre acţiunile sau măsurile procesuale dispuse de către organul de urmărire penală se motivează, obligatoriu, în mod separat.

(2) Ordonanţa trebuie să fie motivată şi să cuprindă: data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul acţiunii sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o. Ordonanţa nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are putere juridică şi se consideră nulă. Dacă organul de urmărire penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate în ordonanţă.

[Alin.(3) art.255 abrogat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]

(4) Dacă legea prevede că o acţiune sau o măsură procesuală trebuie să fie încuviinţată, autorizată sau confirmată de procuror ori, după caz, de judecătorul de instrucţie, care vor verifica obligatoriu dacă acestea au fost dispuse în condiţiile legii, un exemplar al ordonanţei sau al actului procedural motivat rămîne la procuror ori la judecătorul de instrucţie.

(5) Pentru punerea în executare a ordonanţei privind dispunerea sau autorizarea efectuării unor acţiuni procesuale, ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, procurorul este în drept să emită un extras din ordonanţă, care va conţine:

1) partea introductivă cu date referitoare la:

a) data şi locul întocmirii;

b) numele, prenumele şi calitatea persoanei care o întocmeşte;

c) cauza la care se referă;

d) temeiul legal al emiterii ordonanţei;

2) partea dispozitivă, care constă din:

a) acţiunea sau măsura procesuală dispusă;

b) persoana în sarcina căreia se pune executarea, după caz;

c) semnătura celui care a întocmit ordonanţa.

[Art.255 alin.(5) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.255 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]

Articolul 256. Efectuarea urmăririi penale de către un grup de urmărire penală

(1) Urmărirea penală poate fi efectuată de un grup de urmărire penală, format pentru cauze complexe sau de mari proporţii, în cazurile de indivizibilitate sau conexitate prevăzute la art.42.

(2) Grupul de urmărire penală este condus de un procuror sau, după caz, de un ofiţer de urmărire penală şi este format prin ordonanţa:

a) conducătorului organului de urmărire penală - pentru ofiţerii de urmărire penală, cu informarea procurorului;

b) procurorului care conduce urmărirea penală - pentru ofiţerii de urmărire penală, în limitele competenţei procurorului respectiv;

c) procurorului ierarhic superior - pentru procurorii care exercită urmărirea penală şi pentru ofiţerii de urmărire penală, în limitele competenţei procurorului respectiv;

d) Procurorului General sau a adjuncţilor săi - pentru procurorii din diferite procuraturi şi pentru ofiţerii de urmărire penală din diferite organe de urmărire penală, din oficiu sau la propunerea procurorului ierarhic superior.

(3) Orice schimbare a componenţei grupului de urmărire penală se dispune de către persoana care a format grupul respectiv în conformitate cu alin.(2), iar în cazul lipsei sau al imposibilităţii acesteia de a-şi exercita atribuţiile - de către procurorul ierarhic superior sau, după caz, de către adjuncţii Procurorului General. Abţinerea sau recuzarea membrilor grupului de urmărire penală se soluţionează de către procuror sau, după caz, de către procurorul ierarhic superior.

(4) Ordonanţa cu privire la efectuarea urmăririi penale de către un grup de urmărire penală, precum şi orice schimbare a componenţei acestuia se aduc la cunoştinţa părţilor în proces, a reprezentanţilor şi a succesorilor acestora, cu explicarea dreptului de recuzare a oricărui dintre membrii grupului respectiv.

[Art.256 în redacţia Legii nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

Articolul 257. Locul efectuării urmăririi penale

(1) Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor.

(2) Constatînd că această cauză nu este de competenţa sa sau că urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ şi mai complet de către un alt organ de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să efectueze toate acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amînate şi apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta să decidă trimiterea ei organului de urmărire penală competent.

(3) Dacă locul săvîrşirii infracţiunii nu este cunoscut, urmărirea penală se efectuează de organul de urmărire penală în a cărui rază de activitate a fost descoperită infracţiunea sau se află domiciliul bănuitului, învinuitului.

(4) Procurorul ierarhic superior procurorului care participă la urmărirea penală în cauza respectivă poate dispune, motivat, transmiterea cauzei la un alt sector, în limitele circumscripţiei în care activează.

(4¹) Procuratura Anticorupţie şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale exercită şi conduc urmărirea penală în privinţa infracţiunilor date în competenţa lor, indiferent de locul săvîrşirii acestora.

(5) Procurorul General poate dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală în conformitate cu prevederile prezentului cod.

[Art.257 alin.(5) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.257 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 258. Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală

(1) În cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze însuşi sau să dispună, prin delegaţie, efectuarea acestor acţiuni altui organ respectiv, care este obligat să execute această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.

(2) În cazul în care organul de urmărire penală însuşi procedează la efectuarea acţiunilor procesuale în condiţiile alin.(1), el anunţă despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua aceste acţiuni.

(3) Organul de urmărire penală dispune, prin delegaţie, Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale efectuarea investigaţiilor financiare paralele în vederea urmăririi şi identificării bunurilor infracţionale, acumulării probelor cu privire la acestea în cazurile prevăzute la art.229² alin. (2), indisponibilizarea bunurilor infracţionale identificate şi asigurarea valorificării bunurilor sechestrate. Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale informează, prin procesul-verbal de consemnare a rezultatelor investigaţiilor financiare paralele, organul de urmărire penală despre măsurile întreprinse în baza delegaţiei. Termenul de executare a delegaţiei dispuse Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale nu poate depăşi termenul rezonabil al urmăririi penale, înştiinţîndu-se, la fiecare 60 de zile, organul de urmărire penală despre rezultatele investigaţiilor financiare paralele desfăşurate în vederea recuperării bunurilor infracţionale.

(4) În cadrul executării delegaţiei dispuse în condiţiile alin.(3), Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale îi revin atribuţiile organului de urmărire penală şi ale organului care desfăşoară activitatea specială de investigaţii.

[Art.258 alin.(3) modificat, alin.(4) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.258 alin.(3) modificat prin Legea nr.223 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]

[Art.258 modificat prin Legea nr.261 din 07.12.2017, în vigoare 12.01.2018]

[Art.258 completat prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]

Articolul 259. Termenele urmăririi penale

(1) Urmărirea penală se efectuează în termen rezonabil.

(2) Respectarea termenului de urmărire penală într-o cauză concretă se asigură de către ofiţerul de urmărire penală şi procurorul de caz, ţinându-se cont de criteriile de apreciere a termenului rezonabil prevăzute la art.20 alin.(2).

(3) Urmărirea penală în cauzele cu privire la una sau mai multe infracţiuni, dintre care cel puţin una este o infracţiune de corupţie sau conexă actelor de corupţie, cu privire la infracţiunile de violenţă în familie, precum şi în cauzele în care sunt persoane aflate în arest sau minori se face de urgenţă şi în mod prioritar.

[Art.259 alin.(3) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]

[Art.259 alin.(2),(3) în redacţie nouă, alin.(4) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 259¹. Cererea privind accelerarea urmăririi penale şi modul de soluţionare

(1) În situaţia în care într-o cauză penală concretă există pericolul încălcării termenului rezonabil al urmăririi penale, părţile în proces pot adresa judecătorului de instrucţie de la locul efectuării urmăririi penale o cerere privind accelerarea urmăririi penale.

(2) Cererea privind accelerarea urmăririi penale se depune după cel puţin 6 luni de la începerea urmăririi penale, trebuie să fie formulată în scris şi să conţină:

a) denumirea instanţei la care se depune cererea;

b) numele şi prenumele/denumirea, calitatea procesuală, domiciliul/sediul şi adresa de corespondenţă;

c) numărul cauzei penale sau al procesului penal;

d) organul de urmărire penală care instrumentează cauza penală;

e) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea privind accelerarea urmăririi penale;

f) data şi semnătura persoanei care depune cererea.

(3) În vederea soluţionării cererii privind accelerarea urmăririi penale, judecătorul de instrucţie dispune de următoarele măsuri:

1) solicită ca procurorul, în termen de cel mult 3 zile:

a) să prezinte informaţia referitoare la acţiunile de urmărire penală efectuate în cauza penală, însoţită de copiile certificate ale actelor care le confirmă;

b) să prezinte referinţa cu privire la cele invocate în cererea privind accelerarea urmăririi penale;

2) informează celelalte părţi din proces cu privire la cererea privind accelerarea urmăririi penale depusă şi despre dreptul de a depune referinţă cu privire la cele invocate în cerere în termen de cel mult 3 zile.

(4) Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucţie. Nedepunerea referinţei prevăzute la alin.(3) pct.1) lit.b) şi pct.2) nu împiedică soluţionarea cererii privind accelerarea urmăririi penale.

(5) Judecătorul de instrucţie decide asupra cererii privind accelerare urmăririi penale printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă organul de urmărire penală să întreprindă o acţiune procesuală sau să emită un act procedural, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

(6) O cerere repetată privind accelerarea urmăririi penale poate fi înaintată după 6 luni de la rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de instrucţie emise conform alin.(5).

[Art.259¹ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 260. Procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală

(1) Procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală se întocmeşte în timpul efectuării acestei acţiuni sau imediat după terminarea ei de către persoana care efectuează urmărirea penală.

(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

1) locul şi data efectuării acţiunii de urmărire penală;

2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;

3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală, iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;

4) data şi ora începerii şi terminării acţiunii de urmărire penală;

5) descrierea amănunţită a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală;

6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării acţiunii de urmărire penală, a fotografierii, înregistrării video, înregistrării audio, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri sau executarea mulajelor şi tiparelor de urme, privind mijloacele tehnice utilizate la efectuarea acţiunii respective de urmărire penală, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste mijloace, rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele tehnice, despre aceasta s-a comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală.

(3) Dacă în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală s-au constatat şi ridicat obiecte care pot constitui corpuri delicte, ele vor fi descrise amănunţit în procesul-verbal, cu menţiunea despre fotografierea lor, dacă aceasta a avut loc, şi despre anexarea lor la dosar.

(4) Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală, explicîndu-li-se, totodată, că au dreptul de a face obiecţii, iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-verbal.

(5) Fiecare pagină a procesului-verbal se semnează de persoana care îl întocmeşte, precum şi de persoanele menţionate la alin.(2) pct.3), cu excepţiile prevăzute de prezentul cod. Dacă vreuna din aceste persoane nu poate semna sau refuză să semneze procesul-verbal, despre aceasta se face menţiune.

(6) La procesul-verbal se anexează schiţele, fotografiile, peliculele, suporturile informaţionale care conţin înregistrările audio şi/sau video, mulajele şi tiparele de urme executate în cursul efectuării acţiunilor de urmărire penală.

(7) Datele cu caracter personal referitoare la vârsta, domiciliul, datele de contact, cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familială, ocupaţia sau altă informaţie necesară pentru identificarea persoanelor menţionate la alin.(2) pct.3) se consemnează în anexa la procesul-verbal al acţiunii procesuale respective, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate la materialele dosarului, într-un compartiment separat, la care părţile pot avea acces doar cu autorizarea procurorului, în cazul în care aceste date ar putea contribui la stabilirea adevărului.

[Art.260 alin.(6) modificat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 28.11.2023]

[Art.260 alin.(2),(6) modificate, alin.(7) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 261. Adeverirea refuzului sau imposibilităţii de a semna procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală

(1) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală refuză să semneze procesul-verbal, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal, care va fi semnat pentru conformitate de către persoana care a efectuat acţiunea.

(2) Persoanei care a refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se acorde posibilitatea de a explica cauzele refuzului, iar explicaţiile ei vor fi consemnate în procesul-verbal.

(3) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală nu poate semna procesul-verbal din cauza vreunui defect fizic, cel care întocmeşte procesul-verbal cheamă o persoană străină care, cu consimţămîntul celui care nu poate semna, certifică cu semnătura sa exactitatea conţinutului procesului-verbal.

Capitolul II

SESIZAREA ORGANULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală

(1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:

1) plîngere;

2) denunţ;

3) autodenunţ;

[Pct.3¹) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni;

[Pct.5) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

(2) Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plângerea prealabilă, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acesteia.

(3) În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror, acesta întocmeşte un proces-verbal în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea sesizării.

(4) În orice caz de deces al persoanei aflate în custodia statului în legătură cu urmărirea penală sau executarea pedepsei, procurorul se autosesizează în condiţiile alin.(3).

(4¹) Orice declaraţie, plîngere sau alte informaţii ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art.166¹ din Codul penal, urmează a fi prezentate sau transmise imediat procurorului pentru a fi examinate în conformitate cu art.274 alin.(3¹) din prezentul cod.

(5) Examinarea sesizărilor despre acţiunile Preşedintelui Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului şi examinarea infracţiunilor comise de către aceştia se fac de către Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele menţionate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor.

[Art.262 alin.(2),(3) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.262 alin.(1) completat prin Legea nr.10 din 12.02.2021, în vigoare 30.10.2021]

[Art.262 completat prin Legea nr.49 din 23.03.2018, în vigoare 01.10.2018]

[Art.262 completat prin Legea nr.106 din 26.05.2016, în vigoare 24.06.2016]

Articolul 263. Plîngerea şi denunţul

(1) Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.

(2) Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.

(3) Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă.

(4) Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii.

(5) Plîngerea sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.

(6) Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plîngere.

(7) Persoanei care face denunţ sau plîngere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plîngerea este intenţionat calomnios/oasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.

(8) Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma controlului efectuat în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.

[Art.263 modificat prin Legea nr.106 din 26.05.2016, în vigoare 24.06.2016]

Articolul 264. Autodenunţarea

(1) Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sînt la curent cu această faptă.

(2) Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral. În cazul în care autodenunţarea se face oral, despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal în condiţiile art.263 alin.(5), cu înregistrarea audio şi video a declaraţiei de autodenunţare.

(3) Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.

(4) Autodenunţarea, în cazul în care organele de urmărire penală sînt la curent cu această faptă, are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului infracţiunii şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului.

[Art.264 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 265. Obligativitatea primirii şi examinării plîngerilor sau denunţurilor referitoare la infracţiuni

(1) Organul de urmărire penală este obligat să primească plângerile sau denunţurile referitoare la infracţiunile săvârşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui. Plângerea sau denunţul se înregistrează în Registrul de evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni. Persoana care a depus plângerea sau denunţul primeşte o confirmare a recepţionării sesizării.

(2) Refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni poate fi contestat de către persoana care a depus plângerea sau denunţul conform art.298 şi, respectiv, art.299¹ la procuror sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în termen de 15 zile de la data la care i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa respectivă. Ordonanţa procurorului sau a procurorului ierarhic superior poate fi contestată la judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile de la data la care i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa respectivă.

[Art.255 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(3) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.166 alin.(2) în redacţia Legii nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]

Notă: Se declară neconstituţional alin.(2) art.265 conform Hot.Curţii Constituţionale nr.6 din 19.03.2019, în vigoare 19.03.2019

Capitolul III

COMPETENŢA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

Articolul 266. Competenţa organului de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne

Organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu este dată prin lege în competenţa altor organe de urmărire penală sau este dată în competenţa lui prin ordonanţa procurorului.

Articolul 267. Competenţa organului de urmărire penală al Serviciului de Informaţii şi Securitate

[Art.267 exclus prin Legea nr.178-XVI din 22.07.2005, în vigoare 12.08.2005]

Articolul 268. Competenţa organului de urmărire penală al Serviciului Vamal

Organul de urmărire penală al Serviciului Vamal efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute în art.art.248, 248¹, 248² şi 249 din Codul penal.

[Art.268 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

Articolul 269. Competenţa organului de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie

Organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute la:

a) art.181¹-181³, 239-240, 243, art.244 alin.(3)-(5) doar pentru faptele prevăzute la alin.(3) şi (4), art.257, 257¹, 324-335¹ şi art.352¹ alin.(2) din Codul penal nr.985/2002 şi a celor conexe cu acestea;

b) art.190 şi 191 din Codul penal nr.985/2002, săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu - în cazul în care valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune depăşeşte 250 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea Guvernului în vigoare la momentul săvârşirii faptei;

c) art.244 alin.(2) din Codul penal nr.985/2002 în cazul în care suma cumulativă a impozitelor, a taxelor prevăzute de Codul fiscal nr.1163/1997, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii sau a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală depăşeşte 250 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea Guvernului în vigoare la momentul săvârşirii faptei, precum şi în cazul săvârşirii infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora.

[Art.269 în redacţia Legii nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.269 alin.(1) completat prin Legea nr.136 din 06.06.2024, în vigoare 07.09.2024]

[Art.269 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.269 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.269 în redacţia Legii nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

[Art.269 modificat prin Legea nr.134 din 17.06.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 269¹. Competenţa organelor de urmărire penală în privinţa infracţiunilor contra justiţiei

În cazurile privind infracţiunile prevăzute la art.311-316 şi 323 din Codul penal, urmărirea penală se efectuează de organul în a cărui competenţă se află infracţiunea în legătură cu care a fost pornită urmărirea penală.

Articolul 269². Competenţa organului de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat

Organul de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute la art.241 242, art.244 alin.(1), (2) şi (5) doar pentru faptele prevăzute la alin.(1) şi (2), art.244¹ şi 250 253 din Codul penal, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

[Art.269² modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.269² modificat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.269² introdus prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

Articolul 269³. Competenţa organelor de urmărire penală în privinţa unor categorii de infracţiuni

În cazul infracţiunilor prevăzute la art.243 şi 279 din Codul penal, urmărirea penală se efectuează de organul de urmărire penală în a cărui competenţă se află infracţiunea în legătură cu care a fost pornită urmărirea penală.

[Art.269³ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 270. Competenţa procurorului la exercitarea urmăririi penale

(1) Procurorul exercită urmărirea penală în cazurile:

1) infracţiunilor săvîrşite de:

a) Preşedintele ţării;

b) deputaţi;

c) membri ai Guvernului;

d) judecători;

e) procurori;

[Lit.e¹) abrogată prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

e²) directorul, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate şi ofiţerii de informaţii şi securitate;

f) persoanele menţionate la art.37 pct.1)-3);

g) ofiţeri de urmărire penală, poliţişti şi ofiţeri de investigaţii, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe actelor de corupţie;

[Lit.h) abrogată prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

i) angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia celor prevăzute la art.270¹;

2) următoarelor infracţiuni:

a) atentatele la viaţa poliţiştilor, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de investigaţii, ofiţerilor anticorupţie, ofiţerilor de informaţii şi securitate, procurorilor, judecătorilor, dacă atentatul este legat de exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi la viaţa membrilor familiilor acestora;

[Lit.b),c) abrogate prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Pct.3),4) abrogate prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

5) infracţiunilor prevăzute la art.166¹ şi 349¹ din Codul penal nr.985/2002.

[Alin.(2),(3) art.270 abrogate prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

(4) Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin.(1) procurorul de la procuratura în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită infracţiunea, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

(4¹) Urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de procuror este exercitată de către procurorul din altă procuratură.

(5) Procurorul General poate să dispună, prin ordonanţă motivată, exercitarea urmăririi penale în cazurile prevăzute la alin.(1) de către procurorul din altă procuratură.

[Alin.(6) art.270 abrogat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

(7) Urmărirea penală împotriva Procurorului General se porneşte de către procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.

[Art.270 alin.(8) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.270 alin.(9) abrogat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

(10) La exercitarea urmăririi penale, procurorul poate dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea unor acţiuni procesuale, altele decît cele cu caracter decizional, de către ofiţerul de urmărire penală. În cazurile prevăzute de prezentul alineat, ofiţerul de urmărire penală poate efectua doar acele acţiuni procesuale care au fost dispuse de procuror şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al acestuia. Actele întocmite de ofiţerul de urmărire penală din indicaţia scrisă a procurorului sînt efectuate în numele şi sub răspunderea acestuia.

[Art.270 alin.(1) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.270 alin.(1),(4),(5) modificate, alin.(4¹) introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.270 alin.(1) modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.270 alin.(1) modificat prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.270 modificat prin Legea nr.213 din 25.10.2018, în vigoare 16.11.2018]

[Art.270 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

[Art.270 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 270¹. Competenţa Procuraturii Anticorupţie

(1) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute la:

1) art.324-335¹ şi art.352¹ alin.(2) din Codul penal nr.985/2002, săvârşite de:

a) Preşedintele Republicii Moldova;

b) Preşedintele Parlamentului sau de deputaţi;

c) membrii Guvernului;

d) Avocatul Poporului;

e) judecători;

f) procurori;

g) membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;

h) membri ai Consiliului Superior al Procurorilor;

i) directorul, directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie sau ofiţerii anticorupţie;

j) directorul, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate sau ofiţerii de informaţii şi securitate;

2) art.243 din Codul penal nr.985/2002, dacă infracţiunea a fost săvârşită de către persoanele indicate la pct.1).

(2) Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală în cauzele în care urmărirea penală este efectuată de către organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie.

[Art.270¹ în redacţia Legii nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.270¹ în redacţia Legii nr.365 din 24.11.2023, în vigoare 01.03.2024]

[Art.270¹ în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.270¹ în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.270¹ alin.(1) modificat prin Legea nr.73 din 31.03.2022, în vigoare 20.04.2022]

[Art.270¹ introdus prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 270². Competenţa Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale

(1) Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale exercită urmărirea penală în cazul:

1) infracţiunilor cu caracter terorist în sensul art.134¹¹ din Codul penal;

2) infracţiunilor prevăzute la art.135-144, art.166¹ alin.(3) şi (4), art.279, 283, 284, 295-295², 337-346¹, 352² şi 352³ din Codul penal;

3) infracţiunii prevăzute la art.243 din Codul penal, dacă bunurile provin din infracţiunile date în competenţă conform prezentului articol ori dacă infracţiunea a fost descoperită de aceasta şi nu se cunoaşte infracţiunea principală;

[Pct.4) abrogat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

5) infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave săvârşite de un grup criminal organizat în sensul art.46 din Codul penal, cu excepţia celor menţionate la art.269 şi art.270¹ alin.(1) din prezentul cod;

6) infracţiunilor săvârşite de o organizaţie (asociaţie) criminală în sensul art.47 din Codul penal, cu excepţia celor menţionate la art.269 şi art.270¹ alin.(1) din prezentul cod.

(2) Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale conduce urmărirea penală în cauzele în care urmărirea penală este efectuată de către organele de urmărire penală cu competenţă teritorială generală ale:

1) Ministerului Afacerilor Interne;

2) Serviciului Vamal;

3) Serviciului Fiscal de Stat.

[Art.270² alin.(1) modificat prin Legea nr.249 din 10.07.2025, în vigoare 04.10.2025]

[Art.270² alin.(1) modificat prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]

[Art.270² în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.270² alin.(1) completat prin Legea nr.9 din 02.02.2023, în vigoare 18.03.2023]

[Art.270² alin.(1) completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.270² alin.(2) modificat prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.270² introdus prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 271. Verificarea competenţei

(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut de art.262 este obligat să-şi verifice competenţa.

(2) Dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua urmărirea penală, imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent.

[Art.271 alin.(2¹) abrogat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

(3) Conflictul de competenţă între organele de urmărire penală este inadmisibil. Chestiunile legate de conflictul de competenţă se soluţionează de procurorul care exercită controlul asupra urmăririi penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior.

(4) Dacă procurorul ierarhic superior, în limita competenţei sale materiale şi teritoriale, din oficiu sau la solicitare, constată în mod rezonabil că organul de urmărire penală sau procurorul cărora, conform legii, le revine efectuarea sau conducerea urmării penale nu asigură în termen rezonabil cercetarea completă, obiectivă şi sub toate aspectele a circumstanţelor cauzei în vederea stabilirii adevărului, acesta dispune, printr-o ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către un alt organ similar.

(5) În cazul în care urmărirea penală ţine de competenţa mai multor organe de urmărire penală, chestiunile legate de competenţă se soluţionează de procurorul ierarhic superior.

(6) În cazurile în care urmărirea penală se exercită de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acţiuni de urmărire penală să fie efectuate de către un organ de urmărire penală.

(7) Procurorul General şi adjuncţii lui pot dispune, printr-o ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(8) Dacă o persoană a săvîrşit două sau mai multe infracţiuni dintre care cel puţin una este de competenţa procuraturii specializate, urmărirea penală este exercitată de către procuratura specializată.

(9) Conflictul de competenţă între procuraturile specializate se soluţionează de către Procurorul General în conformitate cu prevederile prezentului cod.

[Art.271 alin.(2¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.271 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]

[Art.271 completat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 272. Cazuri urgente

În cazul în care organul de urmărire penală constată că urmărirea penală nu este de competenţa sa, el este obligat să efectueze acţiunile de urmărire penală ce nu suferă amînare. Procesele-verbale privind acţiunile efectuate în asemenea cazuri se anexează la cauza respectivă care se remite procurorului în conformitate cu prevederile art.271 alin.(2).

Articolul 273. Organele de constatare, competenţa şi acţiunile acestora

(1) Organele de constatare sînt:

a) poliţia - pentru infracţiuni ce nu sînt date prin lege în competenţa altor organe de constatare;

a¹) Poliţia de Frontieră - pentru infracţiuni atribuite prin lege în competenţa sa;

b) Centrul Naţional Anticorupţie - pentru infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

c) Serviciul Vamal - pentru infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

d) Serviciul de Informaţii şi Securitate - pentru infracţiuni ale căror prevenire şi contracarare îi sînt atribuite prin lege;

d¹) Serviciul Fiscal de Stat pentru infracţiunile atribuite prin lege în competenţa sa;

e) comandanţii unităţilor şi formaţiunilor militare, şefii instituţiilor militare - pentru infracţiuni săvîrşite de militarii din subordine, precum şi de persoanele supuse serviciului militar în timpul cantonamentelor; pentru infracţiuni săvîrşite de muncitorii şi angajaţii civili ai Forţelor Armate ale Republicii Moldova, legate de îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu, sau săvîrşite la locul de dislocare a unităţii, formaţiunii, instituţiei;

e¹) Inspectoratul Control Financiar de Stat - pentru infracţiunile prevăzute la art.240, art.244 alin.(3)-(5), art.332¹ şi 332² din Codul penal nr.985/2002, dacă au fost săvârşite în privinţa mijloacelor din fonduri externe, inclusiv a celor alocate de Uniunea Europeană;

f) funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare - pentru infracţiuni comise în locurile de detenţie, în timpul escortării sau în legătură cu punerea în executare a sentinţelor de condamnare; de asemenea şefii instituţiilor curative de specialitate - în cazurile referitoare la persoane cărora le sînt aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical;

g) comandanţii de nave şi aeronave - pentru infracţiuni săvîrşite pe acestea în timp ce navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor şi aeroporturilor;

h) instanţele de judecată sau, după caz, judecătorii de instrucţie - pentru infracţiuni de audienţă.

(2) Organele menţionate la alin.(1) au dreptul, în condiţiile prezentului cod, să reţină făptuitorul, să ridice corpurile delicte, să solicite informaţiile şi documentele necesare pentru constatarea infracţiunii, să citeze persoane şi să obţină de la ele declaraţii, să dispună efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acţiuni care nu suferă amînare, cu întocmirea proceselor-verbale, în condiţiile prevăzute de art.260-261 din prezentul cod, în care se vor consemna acţiunile efectuate şi circumstanţele constatate. Actele de constatare întocmite de aceste organe constituie mijloace de probă.

(3) Actele de constatare întocmite conform prevederilor alin.(2), împreună cu mijloacele materiale de probă, se predau, în termen de 24 de ore, de către organele de constatare din cadrul poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Fiscal de Stat şi Serviciului Vamal - organelor de urmărire penală corespunzătoare constituite conform legii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Fiscal de Stat şi Serviciului Vamal, iar de către celelalte organe de constatare - procurorului, pentru începerea urmăririi penale.

(4) În cazul reţinerii persoanei de către organele de constatare specificate la alin.(1), cu excepţia organelor specificate la lit.g), actele de constatare, mijloacele materiale de probă şi persoana reţinută se predau organului de urmărire penală sau procurorului imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul reţinerii de facto a acesteia.

(5) Comandanţii de nave şi aeronave transmit procurorului procesele-verbale privind acţiunile efectuate, mijloacele materiale de probă şi, după caz, persoana reţinută imediat după ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul în care escortarea în Republica Moldova a persoanei reţinute prezintă pericol pentru securitatea navei, aeronavei, echipajului sau pasagerilor acestora, comandanţii lor sînt în drept, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, să predea această persoană autorităţilor competente ale statului pe al căror teritoriu nava a ancorat sau aeronava a aterizat.

(6) Procesul-verbal cu privire la constatarea infracţiunii este asimilat unui denunţ conform art.262 din prezentul cod şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

[Art.273 alin.(1) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.273 alin.(1) completat prin Legea nr.154 din 19.06.2025, în vigoare 05.07.2025]

[Art.273 alin.(6) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.273 alin.(3) în redacţia Legii nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.273 modificat prin Legea nr.245 din 15.11.2018, în vigoare 12.01.2019]

[Art.273 completat prin Legea nr.49 din 23.03.2018, în vigoare 01.10.2018]

[Art.273 completat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]

Capitolul IV

PORNIREA URMĂRIRII PENALE

Articolul 274. Începerea urmăririi penale

(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 45 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă cel puţin o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

(2) În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.

(3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.

(3¹) În cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă bănuirea de săvîrşire a unei infracţiuni prevăzute la art.166¹, 171175, 208¹-208⁵ din Codul penal, procurorul sau organul de urmărire penală, după caz, urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin.(1) din prezentul articol, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile.

(3²) Odată cu începerea urmăririi penale cu privire la una sau mai multe infracţiuni, dintre care cel puţin una este de natură să genereze un beneficiu economic în proporţii mari şi dacă există o bănuială rezonabilă că aceasta a fost săvârşită de un grup criminal organizat ori de o organizaţie criminală sau dacă a fost săvârşită una dintre infracţiunile prevăzute la art.243 şi 330² din Codul penal nr.985/2002, procurorul dispune, prin delegaţie, Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale efectuarea investigaţiilor financiare paralele.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.

(4¹) În cazul în care constată că organul de urmărire penală nu a întreprins toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cazului sesizat şi nu stabileşte temeiuri pentru restituirea actelor în vederea începerii urmăririi penale, procurorul restituie actele, prin ordonanţă motivată, organului de urmărire penală şi indică ce acţiuni procesuale necesită a fi efectuate. În acest caz, procurorul stabileşte un termen care nu poate fi mai mare de 15 zile.

(5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.

(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale.

[Art.274 alin.(3¹) completat prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]

[Art.274 alin.(3²) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.274 alin.(1) modificat, alin.(4¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.274 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

Articolul 275. Circumstanţele care exclud urmărirea penală

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:

1) nu există faptul infracţiunii;

2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii;

4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;

4¹) fapta constituie contravenţie;

5) a intervenit decesul făptuitorului;

6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;

7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;

8) în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau de clasare a procesului penal pe aceleaşi acuzaţii;

9) există alte circumstanţe prevăzute de Codul penal care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

[Art.275 modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 276. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei

(1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 155, 157, 161, 177, 179 alin.(1) şi (2), 193, 194, 197 alin.(1), 204 şi 246¹ din Codul penal, precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în prezentul alineat, urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese este generală.

(1¹) Prin derogare de la prevederile alin.(1), în cazul în care organul de urmărire penală depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor infracţiuni prevăzute la art.185², cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin.(2³), şi la art.185³ din Codul penal, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate despre acestea. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, nu depune plîngerea prealabilă, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(1²) Urmărirea penală se porneşte în lipsa plângerii victimei dacă infracţiunea prevăzută la art.152 alin.(1) sau la art.155 din Codul penal nr.985/2002 a fost săvârşită în locurile de detenţie.

(2) În cazul în care, în urma infracţiunii, au pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi penale se face chiar dacă plîngerea prealabilă se înaintează doar de către una din victime.

(3) Dacă la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori, chiar dacă plîngerea prealabilă a fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori, urmărirea penală se efectuează în privinţa tuturor făptuitorilor.

(4) Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alin.(1), din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plîngere.

((5) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate la alin.(1), urmărirea penală încetează. Împăcarea este personală şi produce efect doar dacă intervine pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.

(6) Pentru persoanele incapabile, împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită de către procuror din oficiu.

(7) Împăcarea părţilor poate avea loc şi prin aplicarea medierii conform Legii cu privire la mediere.

[Art.276 alin.(1²) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.276 alin.(1) modificat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]

[Art.276 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

[Art.276 modificat prin Legea nr.196 din 28.07.2016, în vigoare 16.09.2016]

Articolul 276¹. Pornirea urmăririi penale în cazul unor categorii de infracţiuni

[Art.276¹ abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.276¹ alin.(1) modificat prin Legea nr.249 din 29.07.2022, în vigoare 10.09.2022]

[Art.276¹ modificat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

[Art.276¹ alin.(4) completat prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.276¹ introdus prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

Articolul 277. Obligativitatea de a explica drepturile şi obligaţiile participanţilor la urmărirea penală

(1) Organul de urmărire penală este obligat să explice participanţilor la urmărirea penală drepturile şi obligaţiile lor şi despre aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective.

(2) Organul de urmărire penală este obligat să înmîneze bănuitului, învinuitului, victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor legali în scris, contra semnătură, informaţia despre drepturile de care dispun şi obligaţiile pe care le au în conformitate cu prevederile prezentului cod şi să dea explicaţii asupra tuturor acestor drepturi şi obligaţii.

Articolul 278. Obligativitatea examinării cererilor şi demersurilor

Organul de urmărire penală este obligat să examineze cererile şi demersurile participanţilor la proces şi ale altor persoane interesate, în condiţiile art.246 şi 247.

Capitolul V

DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE

Articolul 279. Efectuarea acţiunilor de urmărire penală

(1) Acţiunile procesuale se efectuează în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi numai după înregistrarea sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile procesuale de constrîngere sînt pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua doar cu consimţămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia procurorului, iar în cazurile prevăzute de prezentul cod - cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.

(3) Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi efectuate doar cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia respectivă.

(4) În cazul infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare, consimţămîntul sau autorizaţia prevăzute la alin.(2) şi (3) nu sînt necesare, însă despre efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.

(5) Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate acestora, precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii asimilate lor şi familiile lor, se pot efectua numai de către procuror şi numai la cererea sau cu consimţămîntul statului străin, exprimate de şeful reprezentanţei diplomatice ori de conducătorul instituţiei asimilate reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora. Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală în condiţiile prezentului alineat se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

Articolul 279¹. Conexarea şi disjungerea cauzelor penale

(1) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile specificate la art.42 alin.(3).

(2) Disjungerea unei cauze privitoare la participanţii la una sau la mai multe infracţiuni se admite în cazul în care împrejurările cauzei o cer şi această disjungere nu se va răsfrînge negativ asupra efectuării depline şi obiective a urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.

(3) La dispunerea conexării sau disjungerii cauzelor penale, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, emite ordonanţa respectivă.

Articolul 280. Propunerea de punere sub învinuire

(1) În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului.

(2) În cazul în care organul de urmărire penală consideră că sînt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, el înaintează propuneri şi în această privinţă.

Articolul 281. Punerea sub învinuire

(1) Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei.

(2) Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, formelor vinovăţiei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.

(3) În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

[Art.281 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 282. Înaintarea acuzării

(1) Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit.

(2) Procurorul, după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi îi explică conţinutul ei. Aceste acţiuni se atestă cu semnăturile procurorului, învinuitului, avocatului şi ale altor persoane care participă la această acţiune procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire, indicîndu-se data şi ora punerii sub învinuire.

(3) După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturile şi obligaţiile acestuia prevăzute în art.66. Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire şi informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile lui. Acţiunile nominalizate, de asemenea, se consemnează în ordonanţa de punere sub învinuire în modul prevăzut în alin.(2).

(4) Învinuitul este audiat în aceeaşi zi în condiţiile prevăzute în art.104.

(5) În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit în urma investigaţiilor de căutare, copia ordonanţei de punere sub învinuire se prezintă, contra semnătură, apărătorului până la înaintarea, în condiţiile art.291¹, a demersului la judecătorul de instrucţie, iar acuzarea se consideră înaintată.

(6) În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală, iar locul aflării acestuia peste hotarele ţării este cunoscut, înaintarea acuzării se dispune prin comisie rogatorie în condiţiile art.282¹.

[Art.282 alin.(5),(6) introduse prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 282¹. Înaintarea acuzării învinuitului aflat peste hotarele ţării

(1) În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală, iar locul aflării acestuia peste hotarele ţării este cunoscut, procurorul se adresează prin comisie rogatorie autorităţilor din statul în care învinuitul se află pentru a-i fi înaintată acuzarea.

(2) Cererea de comisie rogatorie, suplimentar la cerinţele prevăzute la art.537, va cuprinde solicitări privind:

a) înaintarea acuzării învinuitului în prezenţa avocatului;

b) explicarea conţinutului învinuirii, a drepturilor şi obligaţiilor învinuitului prevăzute la art.66;

c) înmânarea copiei de pe ordonanţa de punere sub învinuire şi de pe informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile învinuitului;

d) audierea învinuitului;

e) remiterea actelor care confirmă executarea cererii de comisie rogatorie.

(3) La cererea de comisie rogatorie se anexează ordonanţa de punere sub învinuire şi informaţia scrisă privind drepturile şi obligaţiile învinuitului prevăzute la art.66.

(4) Se consideră că înaintarea acuzării în condiţiile prezentului articol nu a fost posibilă dacă:

a) executarea cererii de comisie rogatorie a fost refuzată de către statul străin;

b) cererea de comisie rogatorie nu a putut fi executată, fiind restituită;

c) în urma adresărilor repetate, nu a parvenit niciun răspuns la cererea de comisie rogatorie.

[Art.282¹ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 283. Schimbarea şi completarea acuzării

(1) Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este obligat să emită o altă ordonanţă motivată şi să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul cod.

(2) Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de învinuire.

[Art.283 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 284. Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală

(1) Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată.

(2) Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se constată că:

1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit;

2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art.275 pct.1)-3);

3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.35 din Codul penal.

(3) Procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, în cazul în care constată temeiurile prevăzute la alin.(2), dispune, prin ordonanţă motivată, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală. Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un capăt de acuzare.

(4) Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală se face conform prevederilor prezentului cod care reglementează încetarea urmăririi penale, ce se aplică în mod corespunzător.

(5) Concomitent cu scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin.(2) pct.2) şi 3), dacă fapta penală nu se impută altei persoane şi nu este necesară continuarea procesului penal, prin aceeaşi ordonanţă se dispune şi clasarea cauzei penale.

(6) Dacă se dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală doar cu privire la un capăt de acuzare sau în cazul prevăzut la alin.(2) pct.1) ori dacă din alte considerente este necesară continuarea urmăririi penale, procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia respectivă, sau dispune o altă soluţie în conformitate cu prezentul cod.

[Art.284 alin.(2),(6) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 285. Încetarea urmăririi penale

(1) Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finalizare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia.

(2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)-9) din prezentul cod, precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.53 din Codul penal sau dacă se constată că:

1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a fost încheiată o tranzacţie în cadrul procesului de mediere sau părţile s-au împăcat - în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;

2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;

3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

(3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute la alin.(2).

(4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală.

(4¹) În cazul în care bănuitul sau învinuitul şi partea vătămată, partea civilă au încheiat o tranzacţie de împăcare sau de mediere, prezentată organului de urmărire penală, pe categoria infracţiunilor prevăzute la art.109 din Codul penal nr.985/2002, procurorul este obligat să înceteze urmărirea penală faţă de bănuit sau învinuit dacă sunt întrunite condiţiile pentru împăcare.

(5) Pe lîngă elementele prevăzute la art.255, ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea urmăririi penale, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale, precum şi informaţia privind condiţiile de intrare în vigoare şi ordinea de contestare a ordonanţei.

(6) La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:

1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;

2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;

3) aplicarea măsurilor de siguranţă;

4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.

(6¹) În cazul încetării urmăririi penale pe temei de nereabilitare cu aplicarea măsurilor de siguranţă de confiscare specială sau extinsă, procurorul înaintează în instanţa de judecată un demers motivat privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale.

(7) Încetarea urmăririi penale şi liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc contrar voinţei acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de reabilitare a persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală continuă.

(8) Dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau a dispus încetarea parţială ori dacă din alte considerente persistă necesitatea continuării procesului penal, procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia respectivă, fixînd termenul urmăririi penale, sau ia o altă decizie în conformitate cu prezentul cod.

(9) Concomitent cu încetarea integrală a urmăririi penale, dacă fapta penală nu se impută altei persoane şi nu este necesară continuarea procesului penal, prin aceeaşi ordonanţă se dispune şi clasarea cauzei penale.

(10) Dacă fapta constituie o contravenţie sau dacă liberarea de răspundere penală are loc în conformitate cu art.55 din Codul penal, procurorul, în condiţiile legii, aplică sancţiunea contravenţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu ţine de competenţa procurorului, cauza se transmite imediat instanţei de judecată spre examinare.

[Art.285 alin.(6¹) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.285 alin.(1) modificat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 28.11.2023]

[Art.285 alin.(4¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.285 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 286. Clasarea procesului penal

Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele prevăzute la art.275 pct.1)-3).

Articolul 287. Reluarea urmăririi penale

(1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după scoaterea persoanei de sub urmărire şi/sau după clasarea cauzei se dispune prin ordonanţă de către procurorul ierarhic superior dacă se constată că:

1) decizia este afectată de un viciu fundamental;

2) apar fapte noi sau recent descoperite, care existau la data adoptării ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire şi/sau de clasare a cauzei, dar despre care nu avea cunoştinţă organul de urmărire penală şi care sînt de natură să afecteze hotărîrea pronunţată.

(2) Urmărirea penală poate fi reluată şi de către judecătorul de instrucţie în cazul admiterii, potrivit art.313, a plîngerii împotriva ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire şi/sau de clasare a cauzei şi a plîngerii împotriva ordonanţei de menţinere a celei contestate în ordinea controlului ierarhic superior.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), dacă, pe baza datelor din dosar, procurorul consideră necesară luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asigurătorii, el procedează în modul prevăzut de prezentul cod.

(4) Reluarea urmăririi penale poate avea loc doar în interiorul termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală pentru fapta respectivă, cu excepţia cazului cînd aceasta este necesară pentru reabilitarea persoanei.

[Art.287 în redacţia Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]

[Alin.(1) art.287 abrogat prin Legea nr.197 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Notă: Se declară neconstituţional alin.(1) art.287 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.12 din 14.05.2015, în vigoare 14.05.2015

[Art.287 modificat prin Legea nr.197 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Articolul 287¹. Temeiurile, modul şi termenele de suspendare a urmăririi penale

(1) Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care împiedică continuarea şi terminarea ei:

1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea penală sau judecată, ori locul aflării lui nu este stabilit, cu excepţiile prevăzute la art.291¹;

2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;

3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a persoanei de către un stat străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei persoane;

4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia parte la procesul penal, atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de stat;

5) a început procesul de mediere în temeiul art.276 alin.(7).

(2) În cazul în care se constată unul din temeiurile specificate la alin.(1), organul de urmărire penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul. Procurorul va dispune, printr-o ordonanţă motivată, suspendarea urmăririi penale.

(3) Dacă în cauză sînt puse sub învinuire două sau mai multe persoane, iar temeiurile pentru suspendarea urmăririi penale nu se referă la toţi învinuiţii, procurorul este în drept să disjungă cauza într-o procedură separată şi să suspende urmărirea penală în privinţa unor învinuiţi sau să suspende urmărirea în întreaga cauză penală, în cazul în care urmărirea penală nu poate fi continuată fără participarea tuturor învinuiţilor.

(4) Înainte de a suspenda urmărirea penală, trebuie îndeplinite toate acţiunile de urmărire penală a căror efectuare este posibilă în lipsa învinuitului, luate toate măsurile pentru descoperirea lui, precum şi pentru identificarea persoanei care a săvîrşit infracţiunea.

[Art.287¹ alin.(1) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

[Art.287¹ completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 287². Acţiunile organului de urmărire penală după suspendarea urmăririi penale

(1) Despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat să anunţe în scris victima, partea vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor şi să le explice dreptul de a contesta ordonanţa de suspendare a urmăririi penale la judecătorul de instrucţie. În cazurile de suspendare a urmăririi penale în temeiul art.287¹ alin.(1) pct.3) şi 4), despre aceasta sînt informaţi, de asemenea, învinuitul şi apărătorul lui.

(2) După suspendarea urmăririi penale, în cazul prevăzut la art.287¹ alin.(1) pct.2) , organul de urmărire penală este obligat să ia măsuri, atît direct, cît şi prin intermediul altor organe care exercită activitate operativă de investigaţii, în vederea identificării persoanei care poate să fie pusă sub învinuire. Procurorul, în mod periodic, dar nu mai rar decît o dată la 6 luni, va verifica măsurile de căutare pentru identificarea persoanei.

(3) În cazul în care urmărirea penală este suspendată, în cauza penală nu se admite efectuarea acţiunilor de urmărire penală.

Articolul 287³. Reluarea urmăririi penale după suspendare

(1) Urmărirea penală poate fi reluată, cu excepţia cazului în care a fost încheiată o tranzacţie, printr-o ordonanţă motivată, de către procuror, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, după ce au dispărut motivele suspendării sau a devenit necesară efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, stabilindu-se şi termenul urmăririi penale.

(2) Despre reluarea urmăririi penale se comunică învinuitului, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor.

[Art.287³ completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 288. Investigaţiile în vederea căutării învinuitului

(1) În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea găsirii învinuitului.

(2) Procurorul, în baza propunerii organului de urmărire penală, după ce a studiat-o, sau din oficiu, dispune, prin ordonanţă motivată, căutarea învinuitului cu darea în consemn la frontieră. În ordonanţă se va indica toată informaţia cunoscută privitor la persoana învinuitului care urmează să fie căutat. Căutarea învinuitului poate fi dispusă atît în cadrul exercitării urmăririi penale, cît şi concomitent cu suspendarea ei.

(3) Dacă există temeiuri pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive procurorul, în ordonanţă, dispune totodată aplicarea măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.

(4) Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate prin lege cu asemenea atribuţii. Procurorul care dispune efectuarea investigaţiilor în vederea găsirii învinuitului conduce această activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei.

[Art.288 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Capitolul VI

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ŞI TRIMITEREA

CAUZEI ÎN JUDECATĂ

Articolul 289. Remiterea cauzei procurorului cu propunerea de terminare a urmăririi penale

(1) Constatînd că probele administrate sînt concludente şi suficiente pentru a termina urmărirea penală, organul de urmărire penală înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport, în care consemnează rezultatul urmăririi, cu propunerea de a dispune una din soluţiile prevăzute în art.291.

(2) Raportul trebuie să cuprindă fapta care a servit temei pentru pornirea urmăririi penale, informaţii cu privire la persoana învinuitului, încadrarea juridică a faptei şi probele administrate.

(3) În cazul în care urmărirea penală în aceeaşi cauză se efectuează în privinţa mai multor fapte şi mai multor persoane, raportul va cuprinde menţiunile indicate în alin.(2) în privinţa tuturor faptelor şi tuturor persoanelor. Totodată, raportul va cuprinde informaţia în privinţa cărei fapte sau persoane s-a încetat urmărirea, s-a dispus scoaterea persoanei de sub urmărire, dacă acestea au avut loc.

(4) Raportul, de asemenea, va cuprinde informaţii despre:

1) corpurile delicte şi măsurile luate în privinţa lor, precum şi locul unde se află ele;

2) măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale;

3) cheltuielile judiciare;

4) măsurile preventive aplicate.

Articolul 290. Verificarea de către procuror a cauzei primite

(1) Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora. Dacă procurorul constată probe obţinute contrar prevederilor prezentului cod şi cu încălcarea drepturilor bănuitului, învinuitului, prin ordonanţă motivată, exclude aceste probe din materialele dosarului. Probele excluse din dosar se păstrează în condiţiile art.211 alin.(2)

(2) Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.

Articolul 291. Soluţiile dispuse de procuror la terminarea urmăririi penale

Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, el dispune una din următoarele soluţii:

1) atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că acesta poartă răspundere penală:

a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 şi 282, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;

b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;

2) prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.

Articolul 291¹. Finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului

(1) În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit în urma investigaţiilor de căutare ori nu a fost posibilă înaintarea acuzării în conformitate cu prevederile art.282¹, procurorul, prin ordonanţă motivată, din oficiu sau la solicitarea organului de urmărire penală, dispune finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului, cu informarea apărătorului ales sau a avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat, şi înaintează un demers judecătorului de instrucţie prin care solicită acordul pentru finalizarea urmăririi penale.

(2) Finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului are loc dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) în privinţa persoanei a fost emisă o ordonanţă de punere sub învinuire pentru comiterea unei sau mai multor infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave potrivit Codului penal;

b) învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit şi nu a fost posibilă asigurarea prezenţei acestuia în faţa organului de urmărire penală;

c) în privinţa învinuitului au fost dispuse investigaţii de căutare;

d) persoana pusă sub învinuire nu este minoră.

(3) Finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului nu este permisă în raport cu alte infracţiuni decât cele specificate la alin.(2) lit.a), cu excepţia cazurilor în care infracţiunile sunt comise de aceeaşi persoană care se sustrage de la urmărirea penală sau al cărei loc de aflare nu a fost stabilit şi în privinţa căreia au fost dispuse investigaţii de căutare, iar disjungerea va afecta negativ efectuarea deplină şi obiectivă a urmării penale şi a cercetării judecătoreşti.

(4) În cazul în care în aceeaşi cauză penală sunt mai mulţi învinuiţi, dintre care unul este anunţat în căutare şi acesta a comis una dintre infracţiunile specificate la alin.(2) lit.a), procurorul poate dispune finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului care este anunţat în căutare. Urmărirea penală faţă de ceilalţi învinuiţi continuă conform procedurii generale.

[Art.291¹ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 292. Restituirea cauzei sau trimiterea ei la alt organ de urmărire penală

(1) Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală sau trimite cauza organului competent ori altui organ, conform dispoziţiilor art.271, pentru completarea urmăririi penale sau, după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale. Dacă completarea urmăririi penale sau eliminarea încălcărilor comise este necesară doar cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi, iar disjungerea este imposibilă, procurorul dispune restituirea întregii cauze pentru efectuarea acestor acţiuni.

(2) Restituirea sau trimiterea cauzei se face prin ordonanţă în care, pe lîngă elementele prevăzute în art.255, se indică acţiunile procesuale, care trebuie efectuate sau refăcute, ale faptelor şi circumstanţelor ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă ce vor fi utilizate şi se dispune termenul pentru urmărire.

(3) În cazul în care procurorul restituie cauza sau o trimite altui organ de urmărire penală, el este obligat să se pronunţe, în modul prevăzut de lege, asupra măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrîngere.

(4) Dacă consideră necesar, procurorul, într-un termen rezonabil, efectuează personal acţiunile procesuale pentru completarea urmăririi penale sau pentru refacerea acţiunilor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale, după care decide terminarea urmăririi penale, restituirea cauzei sau trimiterea ei la alt organ de urmărire penală.

Articolul 293. Prezentarea materialelor de urmărire penală

(1) După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile prevăzute în art.291, procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi penale, locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale.

(2) La cererea părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal, procurorul poate expedia, prin intermediul poştei electronice a cărei adresă este indicată în cerere, o copie scanată a materialelor urmăririi penale. În cazul în care învinuitul este în arest, materialele urmăririi penale se aduc la cunoştinţa acestuia în prezenţa apărătorului lui, iar la cererea învinuitului - fiecăruia dintre ei, în mod separat.

(3) Pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale, ele se prezintă cusute în dosar, numerotate şi înscrise în borderou. La cererea părţilor, vor fi prezentate şi corpurile delicte, vor fi reproduse înregistrările audio şi video, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.110 şi a informaţiei ce se referă la datele cu caracter personal, păstrată în condiţii de confidenţialitate în compartimentul separat al cauzei penale. Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua cunoştinţă de materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la oricare din aceste volume de mai multe ori. Pentru a se lua cunoştinţă de dosarele voluminoase, procurorul, printr-o ordonanţă, poate întocmi un grafic, coordonat cu apărătorul, prin care stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere.

(4) Termenul pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale nu poate fi limitat, însă în cazul în care persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa, procurorul fixează modul şi termenul acestei acţiuni, reieşind din volumul dosarului.

(5) În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, precum şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului procurorului, poate limita dreptul persoanelor menţionate la alin.(1) de a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora. Demersul se examinează în condiţii de confidenţialitate, conform art.305.

(6) După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele menţionate la alin.(1) pot formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală sau de completare a urmăririi penale, care se soluţionează conform prevederilor art.245-247. Prevederile art.295 se aplică în modul corespunzător.

[Art.293 alin.(1),(3) modificate, alin.(2),(6) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 294. Procesul-verbal al prezentării materialelor de urmărire penală

(1) Despre prezentarea materialelor de urmărire penală se întocmeşte proces-verbal în care, afară de menţiunile prevăzute în art.260, se indică numărul de volume şi numărul de foi în fiecare volum al dosarului de care s-a luat cunoştinţă, corpurile delicte, înregistrările audio şi video reproduse. În procesul-verbal se indică data, ora şi minutele începutului şi sfîrşitului luării de cunoştinţă de dosar pentru fiecare zi.

(2) În procesul-verbal se consemnează cererile şi declaraţiile înaintate la desfăşurarea acestei acţiuni, iar cererile scrise se anexează la procesul-verbal şi despre aceasta în el se face menţiune.

(3) Despre informarea fiecărei persoane menţionate în art.293 alin.(1) se întocmeşte proces-verbal separat. În cazul în care învinuitul ia cunoştinţă de materialele cauzei în prezenţa apărătorului său, se întocmeşte un proces-verbal unic.

Articolul 295. Soluţionarea cererilor în legătură cu terminarea urmăririi penale

(1) Cererile înaintate după ce s-a luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale se examinează de către procuror în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată se dispune admiterea sau respingerea lor şi, în termen de 24 de ore, se aduc la cunoştinţă persoanelor care le-au înaintat.

(2) În cazul în care procurorul dispune admiterea cererilor, dispune, totodată, în cazurile necesare, şi completarea urmăririi penale, indicînd acţiunile suplimentare care vor fi efectuate, şi, după caz, transmite dosarul organului de urmărire penală pentru executare, cu stabilirea termenului executării.

(3) După completarea urmăririi penale, materialele suplimentare de urmărire penală se prezintă în modul prevăzut în art.293.

(4) Respingerea de către procuror a cererii sau a demersului nu privează persoana care le-a înaintat de dreptul de a le înainta ulterior în instanţa judecătorească.

Articolul 296. Rechizitoriul

(1) După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul, cu excepţia cazurilor stipulate la art.504 şi art.516 alin.(1), întocmeşte rechizitoriul imediat sau în limitele termenului rezonabil.

(2) Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art.53 din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa judecătorească competentă.

(2¹) Dacă în cadrul urmăririi penale au fost puse sub sechestru bunuri, în partea de expunere a rechizitoriului se includ informaţii despre:

a) bunul pus sub sechestru, inclusiv informaţii ce permit identificarea acestuia;

b) valoarea estimată sau reală a bunului în momentul aplicării sechestrului;

c) proprietarul sau posesorul bunului sechestrat, inclusiv despre beneficiarul efectiv, în cazul în care astfel de informaţii sunt cunoscute;

d) locul de păstrare ori autoritatea care are în administrare bunul pus sub sechestru.

(3) Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data întocmirii lui.

(4) La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.

(5) Copia de pe rechizitoriu şi informaţia cu privire la durata urmăririi penale, la măsurile preventive aplicate, la durata arestării preventive, la corpurile delicte şi locul lor de păstrare, cu privire la acţiunea civilă, la măsurile de ocrotire, la alte măsuri procesuale, precum şi la cheltuielile judiciare se înmînează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului lui legal sau, în cazul înaintării acuzării în condiţiile art.282¹ sau finalizării urmăririi penale în condiţiile art.291¹, apărătorului. Despre aceasta se face menţiune în informaţia anexată la rechizitoriu.

(6) Învinuitul poate prezenta în scris referinţă la rechizitoriu, care se anexează la dosar.

[Art.296 alin.(2¹) în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.296 alin.(1) modificat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.296 alin.(2¹) introdus prin Legea nr.190 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]

[Art.296 alin.(5) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 296¹. Chestiunile pe care urmează să le rezolve procurorul ierarhic superior în cauzele primite de el pentru confirmarea rechizitoriului

[Art.296¹ exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Articolul 296². Hotărîrile procurorului ierarhic superior în cauzele primite de el pentru confirmarea rechizitoriului

[Art.296² exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Articolul 297. Trimiterea cauzei în judecată

(1) Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.

(2) În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efectuarea acestor acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care confirmă abţinerea învinuitului, iar în cazul sustragerii - şi a informaţiei despre măsurile luate pentru căutarea acestuia.

(2¹) În cazul în care acuzarea a fost înaintată prin comisie rogatorie în condiţiile art.282¹ şi învinuitul nu a revenit în ţară sau judecătorul de instrucţie a autorizat finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului în condiţiile art.291¹, materialele cauzei penale se prezintă apărătorului, căruia i se înmânează sub recipisă copia rechizitoriului.

(2²) În cazul prevăzut la art.282¹, cauza se trimite în judecată doar după executarea cererii de comisie rogatorie de către statul străin.

(3) În situaţia prevăzută în alin.(2), copia de pe rechizitoriu se înmînează, în mod obligatoriu, apărătorului învinuitului şi reprezentantului lui legal, cărora li se prezintă şi materialele cauzei pentru a lua cunoştinţă de ele.

(4) Toate cererile, plîngerile şi demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se soluţionează de către instanţa care judecă cauza.

(5) În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul va trimite cauza în judecată cu cel puţin 10 zile pînă la expirarea termenului de arest stabilit.

[Art.297 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.297 alin.(2¹),(2²) introduse prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Capitolul VII

CONTROLUL DE CĂTRE PROCUROR AL LEGALITĂŢII

ACŢIUNILOR, INACŢIUNILOR ŞI ACTELOR

Articolul 298. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii

(1) Împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii pot înainta plîngere bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost lezate de aceste organe.

(2) Plângerea se adresează, în termen de 15 zile, procurorului care conduce urmărirea penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de urmărire penală. Termenul de adresare a plângerii depuse de persoanele indicate la alin.(1) se calculează din momentul când au luat cunoştinţă de act ori au aflat despre inacţiunea organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate specială de investigaţii. În cazurile în care plângerea a fost depusă la organul de urmărire penală, acesta este obligat să o înainteze, în termen de 48 de ore de la primirea ei, procurorului împreună cu explicaţiile sale sau ale organului care exercită activitate specială de investigaţii, atunci când acestea sunt necesare.

(3) Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol nu suspendă executarea acţiunii sau actelor atacate dacă procurorul care conduce urmărirea penală nu consideră aceasta necesar.

[Art.298 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 299. Examinarea plîngerilor de către procuror

(1) Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea plîngerii înaintate în condiţiile art.298, este obligat să o examineze şi să comunice decizia sa persoanei care a depus plîngerea.

(1¹) Ordonanţa procurorului emisă în urma examinării plângerii nu mai poate fi contestată la procurorul ierarhic superior, însă poate fi atacată prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313.

(2) În cazul în care plîngerea se respinge, procurorul, prin ordonanţă, urmează să expună motivele pentru care o consideră neîntemeiată, explicînd, totodată, modalitatea contestării hotărîrii sale la judecătorul de instrucţie.

[Art.299 alin.(1¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 299¹. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor procurorului

(1) Persoanele indicate la art.298 alin.(1) pot depune plîngere împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală ori împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv.

(2) Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul teritorial sau de cel al procuraturii specializate se examinează de Procurorul General sau adjuncţii lui ori de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale se examinează de Procurorul General sau adjuncţii lui.

(3) Plângerea se adresează, în termen de 15 zile, procurorului ierarhic superior şi se depune fie direct la acesta, fie la procurorul care conduce sau exercită nemijlocit urmărirea penală. Termenul de adresare a plângerii se calculează din momentul în care persoanele care au depus-o au luat cunoştinţă de act ori au aflat despre inacţiunea organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate specială de investigaţii. În cazul în care plângerea a fost depusă la procurorul care conduce sau exercită nemijlocit urmărirea penală, acesta este obligat să o înainteze, în termen de 48 de ore de la primirea ei, procurorului ierarhic superior împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare.

(4) Ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat plîngerea poate fi contestată la judecătorul de instrucţie.

[Art.299¹ alin.(2) modificat, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 299². Examinarea plîngerii

(1) Plîngerea se examinează de către procurorul ierarhic superior în termenul şi în condiţiile prevăzute la art.299, care se aplică în mod corespunzător. În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept:

1) să schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat;

2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora s-a dispus actul contestat.

(2) În cazurile în care examinarea plîngerii înaintate sau a cerinţelor ridicate este de competenţa judecătorului de instrucţie, procurorul sau, după caz, procurorul ierarhic superior, în termen de 5 zile, trimite plîngerea împreună cu materialele respective de urmărire penală la judecătorul de instrucţie.

[Art.299² completat prin Legea nr.197 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Capitolul VIII

CONTROLUL JUDICIAR AL PROCEDURII PREJUDICIARE

Articolul 300. Sfera controlului judiciar

(1) Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, precum şi demersurile privind finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului.

(2) Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.

(3) Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.

(3¹) Judecătorul de instrucţie examinează cererile privind accelerarea urmăririi penale.

(3²) Demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, a măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere, plângerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii, plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului, care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală, cererile privind accelerarea urmăririi penale, precum şi recursurile depuse potrivit art.437 alin.(1) pct.3¹) şi 4) pot fi înaintate şi prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestora.

(3³) Demersurile, plângerile şi cererile depuse prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestora trebuie să corespundă cerinţelor legale stabilite pentru un document electronic.

(4) Plângerile şi cererile înaintate conform prevederilor alin.(2)(3¹) se examinează de către judecătorul de instrucţie de la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii speciale de investigaţie ori, după caz, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Colegiului specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău, iar demersurile înaintate conform prevederilor alin.(1) şi (3²) se soluţionează de către judecătorul de instrucţie conform prevederilor art.40 sau 41, care pot fi examinate prin intermediul videoconferinţei, ce se dispune prin încheiere motivată, care poate fi atacată odată cu încheierea emisă asupra fondului demersurilor, plângerilor sau cererilor înaintate.

(5) În cazul examinării demersurilor, plângerilor şi cererilor prevăzute la alin.(3²) prin intermediul videoconferinţei, instanţa de judecată asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei. Demersurile, plângerile şi cererile se depun la instanţa competentă în număr egal de copii cu numărul părţilor implicate în proces, cu excepţia cazurilor când acestea au fost depuse prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestora. Transmiterea şi aducerea la cunoştinţă a materialelor pot fi realizate şi prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestora. Părţile au dreptul să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să ofere explicaţii, să prezinte probe, inclusiv prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestora. Dispoziţiile alin.(3³) se aplică în modul corespunzător.

[Art.300 alin.(4) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.300 alin.(4) completat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.300 alin.(3²),(3³),(5) introduse, alin.(4) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.300 alin.(1) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 301. Acţiunile de urmările penală efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucţie

(1) Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.

(2) Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu permit amînare. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sînt argumentate acţiunile de urmărire penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală.

(3) În caz de neîndeplinire a cerinţelor legitime ale organului de urmărire penală, efectuarea silită a examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei judiciare, luarea de probe pentru cercetare comparativă se face cu autorizarea judecătorului de instrucţie.

[Art.301 alin.(1) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 302. Măsurile procesuale de constrîngere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucţie

(1) Cu autorizarea judecătorului de instrucţie pot fi aplicate măsuri procesuale de constrîngere, şi anume:

1) amînarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei pînă la 12 ore;

1¹) sistarea accesului la date informatice cu conţinut abuziv;

2) aplicarea amenzii judiciare;

3) punerea bunurilor sub sechestru; precum şi

4) alte măsuri prevăzute de prezentul cod.

(2) Hotărîrea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de constrîngere poate fi atacată cu recurs de către părţi în instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile. Recursul se examinează în condiţiile art.311 şi 312.

[Art.302 alin.(1) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]

Articolul 303. Măsurile speciale de investigaţii efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucţie

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează măsurile speciale de investigaţii legate de limitarea inviolabilităţii vieţii private a persoanei, pătrunderea în încăpere contrar voinţei persoanelor care locuiesc în ea.

Articolul 304. Demersurile privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau aplicării măsurilor procesuale de constrîngere

(1) Temei pentru începerea procedurii de autorizare a efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau aplicării măsurilor procesuale de constrîngere îl constituie ordonanţa motivată a organului învestit cu astfel de împuterniciri, în conformitate cu prezentul cod, şi demersul procurorului prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective.

(2) Partea descriptivă a ordonanţei va conţine: descrierea faptei incriminate, locul, timpul şi modul săvîrşirii acesteia, forma vinovăţiei, consecinţele infracţiunii în baza cărora se stabilesc acţiunile de urmărire penală sau măsurile speciale de investigaţii necesare pentru a fi efectuate, rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor acţiuni/măsuri, termenul de efectuare a acţiunilor respective, locul efectuării lor, responsabilii de executare, metodele de fixare a rezultatelor şi alte date ce au importanţă pentru adoptarea de către judecătorul de instrucţie a unei hotărîri legale şi întemeiate. La ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuării acestor acţiuni/măsuri.

Articolul 305. Modul de examinare a demersurilor referitoare la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere

(1) Demersul referitor la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere se examinează de către judecătorul de instrucţie în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului care exercită activitatea specială de investigaţii.

(2) La şedinţa de judecată participă persoana internată în instituţia medicală, dacă starea sănătăţii îi permite să participe, persoana în privinţa căreia se soluţionează chestiunea referitoare la măsurile procesuale de constrîngere, cu excepţia cazului de punere a sechestrului, apărătorul, reprezentanţii legali şi reprezentanţii persoanelor menţionate, în condiţiile prezentului cod. În acest caz se întocmeşte un proces-verbal.

(3) Demersul referitor la cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video, la supravegherea tehnică, la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi/sau a imaginilor, la monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare şi la accesarea, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice se examinează de către judecătorul de instrucţie imediat, dar nu mai târziu de 4 ore de la primirea demersului.

(4) În termenul fixat, judecătorul de instrucţie deschide şedinţa de judecată, anunţă care demers va fi examinat şi verifică împuternicirile participanţilor la proces.

(5) Procurorul care a înaintat demersul argumentează motivele şi răspunde la întrebările judecătorului de instrucţie şi ale participanţilor la proces.

(6) Dacă în şedinţă participă persoane interesele cărora sînt vizate în demers sau apărătorii şi reprezentanţii lor, acestora li se oferă posibilitatea de a da explicaţii şi de a lua cunoştinţă de toate materialele prezentate la examinarea demersului.

(7) După efectuarea controlului temeiniciei demersului, judecătorul de instrucţie, prin încheiere, autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii speciale de investigaţii ori aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere, sau respinge demersul.

(8) Încheierea judecătorului de instrucţie adoptată în condiţiile prezentului articol poate fi contestată cu recurs la curtea de apel.

[Art.305 alin.(3) în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]

Articolul 305¹. Modul de examinare a demersurilor referitoare la autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului

(1) Demersul referitor la autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului se examinează în şedinţă închisă în termen de 5 zile, cu participarea obligatorie a procurorului şi a apărătorului ales sau desemnat din oficiu.

(2) În demersul procurorului se indică: fapta care face obiectul învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele, însoţite de probe pertinente, din care rezultă bănuiala rezonabilă că învinuitul a săvârşit fapta, circumstanţele care confirmă că învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau că locul aflării acestuia nu a fost stabilit, măsurile întreprinse în vederea găsirii învinuitului însoţite de probe pertinente, circumstanţele care justifică continuarea urmăririi penale în absenţa învinuitului, argumentele şi circumstanţele de fapt şi lista probelor în susţinerea demersului, inclusiv lista martorilor care urmează a fi audiaţi referitor la circumstanţele care ar confirma sau infirma sustragerea de la urmărirea penală sau imposibilitatea stabilirii locului aflării învinuitului.

(3) În timpul examinării demersului, judecătorul de instrucţie are dreptul, din oficiu sau la cererea părţilor, să audieze martori, să examineze cererile părţilor sau să examineze alte probe relevante pentru a decide dacă au fost întreprinse toate măsurile necesare în vederea identificării locului aflării învinuitului şi că acesta se sustrage de la urmărirea penală sau că locul aflării lui nu este stabilit.

(4) În urma examinării demersului şi a materialelor prezentate, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată privind respingerea demersului procurorului, în cazul în care nu sunt întrunite cerinţele legale sau în cazul în care nu a fost demonstrat că învinuitul se sustrage de la urmărirea penală şi acesta a fost anunţat în căutare, sau privind admiterea demersului procurorului. În încheierea judecătorului de instrucţie se indică motivele de fapt şi de drept invocate la respingerea sau admiterea demersului procurorului.

(5) Adresarea repetată cu demers privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului în privinţa aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză, după respingerea demersului precedent, se admite numai dacă apar circumstanţe noi ce servesc temei pentru a constata că învinuitul se sustrage de la urmărirea penală şi că nu a fost posibilă identificarea locului aflării lui.

(6) Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi contestată cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării.

[Art.305¹ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 306. Încheierile judecătoreşti privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau privind aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere

În încheierea judecătorească privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau privind aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere se va indica: data şi locul întocmirii ei, numele şi prenumele judecătorului de instrucţie, persoana cu funcţie de răspundere şi organul care a înaintat demersul, organul care efectuează acţiuni de urmărire penală, măsurile speciale de investigaţii sau aplică măsurile procesuale de constrîngere, cu indicarea scopului efectuării acestor acţiuni sau măsuri şi a persoanei la care se referă ele, precum şi menţiunea despre autorizarea acţiunii sau respingerea ei în caz de existenţă a obiecţiilor apărătorului, reprezentantului legal, bănuitului, învinuitului, inculpatului, motivîndu-se admiterea sau neadmiterea lor la aplicarea măsurii de constrîngere, termenul pentru care este autorizată acţiunea, persoana cu funcţie de răspundere sau organul abilitat de a executa încheierea, semnătura judecătorului de instrucţie certificată cu ştampila instanţei judecătoreşti.

Articolul 307. Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de bănuit a arestării preventive, arestării la domiciliu

[Art.307 abrogat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 308. Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de învinuit a arestării preventive, arestării la domiciliu sau prelungirea duratei arestării învinuitului

(1) Constatînd insuficienţa altor măsuri preventive neprivative de libertate pentru înlăturarea riscurilor prevăzute la art.176 alin.(1) şi necesitatea aplicării faţă de învinuit a măsurii arestării preventive, arestării la domiciliu ori de a prelungi durata ţinerii sub arest, procurorul înaintează în instanţa judecătorească un demers. În demersul procurorului se indică fapta care face obiectul învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, circumstanţele, însoţite de probe pertinente, din care rezultă bănuiala rezonabilă că învinuitul a săvîrşit fapta, circumstanţele care justifică insuficienţa altor măsuri preventive, motivele, temeiurile şi necesitatea de aplicare a arestării preventive sau a arestării la domiciliu potrivit condiţiilor şi criteriilor stabilite la art.176, 185 şi 186, argumentele şi circumstanţele de fapt şi lista probelor în susţinerea demersului, precum şi faptul că învinuitului i s-au explicat consecinţele generate de încălcarea măsurii preventive. La demers se anexează toate materialele şi probele care confirmă sau infirmă insuficienţa altor măsuri preventive, temeiurile de aplicare a arestării preventive şi a arestării la domiciliu.

(2) Înainte de a fi depuse la judecătorul de instrucţie, demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea măsurii arestării preventive sau a arestării la domiciliu, împreună cu toate materialele şi probele anexate la acesta, care confirmă sau infirmă temeiurile de aplicare sau prelungire a măsurii, se prezintă în prealabil învinuitului asistat de apărător sau apărătorului său, care confirmă în scris că a luat cunoştinţă de acestea. În cazul în care învinuitul refuză sau dacă avocatul se află în imposibilitate să ia cunoştinţă de demers, de materialele şi probele anexate la acesta, procurorul consemnează acest fapt şi transmite neîntîrziat demersul, materialele şi probele anexate la acesta judecătorului de instrucţie, care, la solicitarea învinuitului ori a avocatului său, le va oferi acestora suficient timp pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lor înainte de începerea şedinţei.

(3) Demersul de arestare se depune la judecătorul de instrucţie cu cel puţin 24 de ore pînă la expirarea termenului de reţinere, iar în cazul minorului - cu cel puţin de 5 ore pînă la expirarea termenului de reţinere. Demersul de prelungire a arestării se depune cu cel puţin 5 zile pînă la expirarea termenului de arestare. În caz de nerespectare a acestor termene, judecătorul de instrucţie, fără a convoca şedinţa, printr-o încheiere motivată, respinge demersul.

(4) Demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu se examinează fără întîrziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, avocatului, învinuitului, cu excepţia cazului în care învinuitul se eschivează de la participarea la judecată sau de la urmărirea penală şi este anunţat în căutare. La şedinţă pot participa reprezentantul legal al învinuitului şi martorii invitaţi de procuror sau de învinuit ori de avocat. Procurorul asigură participarea la şedinţa de judecată a învinuitului reţinut, înştiinţează avocatul şi reprezentantul legal al învinuitului, precum şi martorii invitaţi de acesta. Învinuitul sau avocatul înştiinţează martorii invitaţi de el. În cazul neprezentării avocatului înştiinţat, judecătorul de instrucţie îl asigură pe învinuit cu avocat din oficiu în conformitate cu Legea nr.198-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Neprezentarea martorilor invitaţi din partea procurorului, a învinuitului sau a avocatului său nu împiedică examinarea demersului.

(5) Învinuitul, inculpatul poate solicita examinarea demersului privind aplicarea, prelungirea arestării preventive sau a arestării la domiciliu în şedinţă publică. Judecătorul de instrucţie, consultînd opinia procurorului, dispune examinarea demersului în şedinţă publică. În cazul în care există circumstanţele prevăzute la art.18, judecătorul de instrucţie poate respinge prin încheiere motivată cererea de examinare a demersului în şedinţă publică.

(6) La deschiderea şedinţei, judecătorul de instrucţie anunţă demersul care va fi examinat şi exercită dispoziţiile prevăzute la art.355-362 şi 364, care se aplică în mod corespunzător. Procurorul este obligat să motiveze bănuiala rezonabilă şi temeiurile de aplicare a arestării preventive. Omiterea unei asemenea obligaţii constituie temei de respingere a demersului. După prezentarea materialelor de către procuror, partea apărării poate prezenta oricare materiale relevante la caz, care, în mod obligatoriu, se anexează la materialele cauzei. Ultimul cuvînt i se oferă învinuitului.

(7) În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea demersului şi, după caz, dispune aplicarea, prelungirea, revocarea sau înlocuirea, faţă de învinuit, a măsurii arestării preventive ori a arestării la domiciliu. Încheierea se înmînează procurorului şi învinuitului. În baza încheierii, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată emite un mandat de arestare, de prelungire, înlocuire sau de revocare a arestării preventive sau a arestării la domiciliu, care se înmînează (cîte un exemplar) procurorului, învinuitului şi administraţiei locului de deţinere şi care se execută imediat cu darea, după caz, în consemn la frontieră.

(8) Mandatul de arestare preventivă sau, după caz, de prelungire a termenului arestării preventive cuprinde date cu privire la:

a) instanţa din care face parte judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată care a dispus aplicarea, prelungirea măsurii arestării preventive;

b) data de emitere a mandatului;

c) numele, prenumele judecătorului de instrucţie, instanţa de judecată care a emis mandatul;

d) datele de identitate a învinuitului, inculpatului;

e) durata pentru care s-a dispus aplicarea, prelungirea arestării preventive a învinuitului, inculpatului, cu menţionarea datei şi orei la care încetează;

f) indicarea faptei de care este învinuită, acuzată persoana, cu indicarea datei şi a locului de comitere a acesteia, încadrarea juridică, infracţiunea şi pedeapsa prevăzute de lege, circumstanţele însoţite de probe pertinente, din care rezultă bănuiala rezonabilă că învinuitul a săvîrşit fapta;

g) motivele care justifică insuficienţa altor măsuri preventive pentru înlăturarea riscurilor ce au servit ca temei pentru aplicarea arestării preventive;

h) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;

i) ordinul de a aresta, de a prelungi arestarea învinuitului, inculpatului;

j) indicarea locului unde urmează să fie deţinut învinuitul, inculpatul arestat preventiv;

k) semnătura judecătorului de instrucţie din cadrul instanţei de judecată care a emis mandatul;

l) semnătura învinuitului, inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se face menţiunea corespunzătoare în mandat.

(9) Adresarea repetată cu demers privind aplicarea sau prelungirea măsurii arestării preventive sau a arestării la domiciliu în privinţa aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză, după respingerea demersului precedent, se admite numai dacă apar circumstanţe noi şi servesc temei pentru aplicarea sau prelungirea faţă de învinuit a măsurii de arestare preventivă sau a arestării la domiciliu.

(10) Judecătorul de instrucţie are dreptul să soluţioneze chestiunea cu privire la necesitatea alegerii unei măsuri preventive mai uşoare. În cazul pronunţării hotărîrii privind liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune, învinuitul este ţinut sub arest pînă cînd cauţiunea stabilită de judecător nu va fi depusă la contul de depozit al procuraturii.

[Art.308 alin.(2),(7) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.308 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

[Art.308 în redacţia Legii nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 309. Cererea de eliberare provizorie şi examinarea acesteia

(1) Cererea de eliberare provizorie, în condiţiile art.191 sau 192 poate fi depusă de către învinuit, inculpat, de soţul, rudele lui apropiate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei, pînă la terminarea cercetării judiciare în primă instanţă.

(2) Cererea va cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi calitatea procesuală a persoanei care o depune, precum şi menţiunea despre cunoaşterea dispoziţiilor prezentului cod privind cazurile în care se admite revocarea eliberării provizorii.

(3) În cazul eliberării provizorii pe cauţiune, cererea va cuprinde şi obligaţia depunerii cauţiunii, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor prezentului cod privind cazurile de nerestituire a cauţiunii.

(4) Cererea depusă la administraţia locului de deţinere a persoanei se remite instanţei de judecată competente în termen de 24 de ore.

[Art.309 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 310. Admisibilitatea cererii de eliberare provizorie şi soluţionarea acesteia

(1) Judecătorul de instrucţie verifică corespunderea cererii de eliberare provizorie prevederilor art.191 sau 192. Dacă cererea nu corespunde acestor prevederi, judecătorul de instrucţie, prin încheiere, respinge cererea ca inadmisibilă, fără citarea părţilor.

(2) Dacă cererea corespunde cerinţelor prevăzute în alin.(1) şi este depusă de către învinuit, judecătorul de instrucţie decide admisibilitatea cererii şi fixează data soluţionării acesteia, cu citarea părţilor.

(3) Dacă cererea corespunde cerinţelor prevăzute în alin.(1), dar este depusă de către o persoană dintre cele specificate în art.309, alta decît învinuitul, judecătorul de instrucţie dispune aducerea învinuitului, cerîndu-i să consemneze însuşirea de către el a cererii, apoi decide admisibilitatea acesteia.

(4) La deciderea admisibilităţii cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, judecătorul de instrucţie stabileşte şi cuantumul cauţiunii, încunoştinţînd despre aceasta persoana care a depus cererea. După prezentarea dovezii de depunere a cauţiunii pe contul instanţei judecătoreşti, aceasta fixează termenul pentru soluţionarea cererii.

(5) La data fixată, judecătorul de instrucţie judecă cererea de eliberare provizorie cu participarea procurorului, învinuitului, apărătorului şi reprezentantului lui legal, precum şi persoanei care a depus cererea. Soluţionarea cererii se face după ascultarea persoanelor prezente.

(6) Dacă cererea este întemeiată şi îndeplineşte condiţiile legii, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, dispune eliberarea provizorie a învinuitului, stabilind şi obligaţiile ce vor fi respectate de acesta.

(7) Copia de pe încheiere sau, după caz, un extras din încheiere se trimite administraţiei locului de deţinere a învinuitului, precum şi organului de poliţie în raza teritorială a căruia locuieşte învinuitul.

[Art.310 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 311. Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei sau privind liberarea provizorie sau refuzul liberării provizorii

(1) Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei, privind liberarea provizorie sau refuzul liberării provizorii se depune de către procuror, învinuit, apărătorul său, reprezentantul său legal în instanţa care a adoptat încheierea ori prin intermediul administraţiei locului de deţinere, în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii. Pentru persoana arestată, termenul de 3 zile începe să curgă de la data înmînării copiei încheierii.

(2) Administraţia locului de detenţie, primind recursul, este obligată să-l înregistreze şi imediat să-l expedieze instanţei care a adoptat încheierea, aducînd faptul la cunoştinţa procurorului.

(3) Instanţa care a adoptat încheierea, primind recursul, în termen de 24 de ore, îl trimite, cu anexarea copiilor certificate ale actelor care au fost examinate pentru adoptarea încheierii contestate, instanţei de recurs, numind data de soluţionare a recursului şi informînd despre aceasta procurorul şi apărătorul. Instanţa de recurs, primind recursul, solicită de la procuror şi de la partea apărării copii certificate ale actelor ce confirmă sau infirmă necesitatea aplicării măsurii preventive respective sau a prelungirii duratei acesteia. După examinarea recursului, materialele acumulate se anexează la cauza penală respectivă.

[Art.311 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 312. Controlul judiciar al legalităţii încheierii privind măsurile preventive aplicate şi prelungirea duratei lor

(1) Controlul judiciar al legalităţii încheierii judecătorului de instrucţie privind măsurile preventive aplicate şi prelungirea duratei lor, adoptate în condiţiile art.308-310, se efectuează de către instanţa judecătorească ierarhic superioară într-un complet format din 3 judecători.

(2) Instanţa de recurs judecă recursul în decurs de 3 zile din momentul primirii lui.

(3) Controlul judiciar privind legalitatea arestării se efectuează în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, învinuitului, apărătorului şi a reprezentantului lui legal. Neprezentarea învinuitului care nu este privat de libertate şi a reprezentantului lui legal, care au fost citaţi în modul prevăzut de lege, precum şi a învinuitului anunţat în căutare, nu împiedică examinarea recursului. La şedinţă pot fi invitaţi şi martorii chemaţi de procuror, învinuitul ori avocatul, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea recursului. La solicitarea învinuitului de a examina legalitatea arestării în şedinţă publică se aplică prevederile art.308 alin.(5).

(4) La deschiderea şedinţei de judecată în instanţa de recurs, preşedintele şedinţei anunţă ce recurs va fi examinat, concretizează dacă persoanelor prezente la şedinţă le sînt clare drepturile şi obligaţiile lor. După aceea recurentul, dacă participă la şedinţă, argumentează recursul, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente în şedinţă. Desfăşurarea şedinţei de judecată se consemnează în procesul-verbal, întocmit în condiţiile prevăzute la art.336, care se aplică în modul corespunzător. Controlul judiciar se efectuează în limita materialelor prezentate de procuror şi examinate de către judecătorul de instrucţie, cu participarea părţii apărării. În cazuri excepţionale cînd au apărut circumstanţe inexistente la momentul examinării demersului de către judecătorul de instrucţie, instanţa de recurs, la cererea părţilor, poate să examineze şi alte materiale, asigurînd în prealabil părţilor posibilitatea şi timpul necesar de a lua cunoştinţă de acestea şi de a se expune pe marginea lor.

(5) În urma controlului judiciar efectuat, instanţa de recurs pronunţă una din următoarele decizii:

1) admite recursul prin:

a) anularea măsurii preventive dispuse de judecătorul de instrucţie sau anularea prelungirii duratei acesteia şi, dacă este cazul, eliberarea persoanei de sub arest;

b) aplicarea măsurii preventive respective care a fost respinsă de judecătorul de instrucţie, cu eliberarea mandatului de arestare ori de prelungire a arestării, sau aplicarea unei alte măsuri preventive, la alegerea instanţei de recurs, însă nu mai aspră decît cea solicitată în demersul procurorului, sau cu prelungirea duratei măsurii respective;

2) respinge recursul.

(6) În cazul în care în şedinţa de judecată nu au fost prezentate materiale ce confirmă legalitatea aplicării măsurii preventive respective sau prelungirii duratei ei, instanţa de recurs pronunţă decizia de anulare a măsurii preventive dispuse sau, după caz, a prelungirii duratei ei şi eliberează persoana reţinută sau arestată.

(7) Copia de pe decizia instanţei de recurs sau, după caz, mandatul de arestare ori de prelungire a arestării se înmînează procurorului, învinuitului imediat, iar dacă a fost pronunţată o decizie prin care a fost anulată măsura preventivă sau anulată prelungirea duratei acesteia, mandatul respectiv se transmite neîntîrziat la locul de deţinere a persoanei arestate sau, respectiv, la secţia de poliţie de la locul de trai al bănuitului, învinuitului. Dacă persoana în privinţa căreia a fost anulată arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu ori care a fost eliberată provizoriu, participă la şedinţa de judecată, ea se eliberează imediat din sala de şedinţă.

(8) În caz de respingere a recursului, examinarea unui nou recurs privind aceeaşi persoană în aceeaşi cauză se admite la fiecare prelungire a duratei măsurii preventive respective sau la dispariţia temeiurilor care au servit la aplicarea sau prelungirea arestului.

[Art.312 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

[Art.312 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 313. Plîngerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii

(1) Plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.

(2) Persoanele indicate în alin.(1) sînt în drept de a ataca judecătorului de instrucţie:

1) refuzul organului de urmărire penală:

a) de a primi plîngerea sau denunţul privind pregătirea sau săvîrşirea infracţiunii;

b) de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege;

c) de a începe urmărirea penală;

d) de a elibera persoana reţinută pentru încălcarea prevederilor art.165 şi 166 din prezentul Cod;

e) de a elibera persoana deţinută cu încălcarea perioadei de reţinere sau a perioadei pentru care a fost autorizat arestul;

2) ordonanţele privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală;

3) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.

(3) Plângerea poate fi înaintată judecătorului de instrucţie la locul aflării organului care a admis încălcarea, în termen de 10 zile de la data la care a luat cunoştinţă de rezultatul examinării plângerii sau de la data expirării termenului prevăzut de lege la care urma să primească răspuns la plângere.

(4) Plângerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 30 de zile, fără prezenţa părţilor, cărora li se comunică data examinării plângerii. Judecătorul, printr-o încheiere motivată, poate dispune fixarea şedinţei pentru prezentare la proces, cu citarea procurorului, a persoanei care a depus plângerea, precum şi a persoanelor ale căror drepturi şi libertăţi pot fi afectate prin admiterea plângerii. Neparticiparea în şedinţă a procurorului, a persoanei care a depus plângerea şi/sau a persoanelor ale căror drepturi şi libertăţi pot fi afectate prin admiterea plângerii nu împiedică examinarea acesteia. În ambele cazuri, procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele corespunzătoare în termen de 5 zile de la înştiinţare. În cazul examinării plângerii în cadrul şedinţei de judecată, dau explicaţii procurorul, persoana care a depus plângerea şi persoanele ale căror drepturi şi libertăţi pot fi afectate prin admiterea plângerii.

(5) Judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Constatînd că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plîngerii înaintate. Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plîngerea şi procurorului.

(6) Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă, cu excepţia încheierilor privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, care pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării şi se vor judeca conform art.447 şi 448, în lipsa părţilor.

[Art.313 alin.(4),(6) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.313 alin.(3) în redacţia Legii nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]

[Art.313 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]

[Art.313 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

[Art.313 modificat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

TITLUL II

JUDECATA

Capitolul I

CONDIŢIILE GENERALE ALE JUDECĂRII CAUZEI

Articolul 314. Nemijlocirea, oralitatea şi contradictorialitatea judecării cauzei

(1) Instanţă de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpaţii, părţile vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de expertiză judiciară, proceselor-verbale şi altor documente, precum şi să examineze alte probe prevăzute de prezentul cod.

(2) Instanţa de judecată, la judecarea cauzei, creează părţii acuzării şi părţii apărării condiţiile necesare pentru cercetarea multilaterală şi în deplină măsură a circumstanţelor cauzei.

(3) Derogări de la condiţiile menţionate în alin.(1) şi (2) pot fi admise doar în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Articolul 315. Egalitatea în drepturi a părţilor în faţa instanţei

Procurorul, partea vătămată, partea civilă, apărătorul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor beneficiază de drepturi egale în faţa instanţei de judecată în ce priveşte administrarea probelor, participarea la cercetarea acestora şi formularea cererilor şi demersurilor.

Articolul 316. Publicitatea şedinţei de judecată

(1) Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.18. La şedinţa publică poate fi prezentă orice persoană, cu excepţia minorilor sub vîrsta de 16 ani şi a persoanelor înarmate.

(2) Preşedintele şedinţei de judecată poate permite prezenţa la şedinţă a minorilor, precum şi a persoanelor înarmate care sînt obligate să poarte armă din oficiu.

(3) Preşedintele şedinţei poate permite reprezentanţilor mass-media, în cazurile în care cauza prezintă interes public, să efectueze înregistrări audio, video şi să fotografieze unele secvenţe de la deschiderea şedinţei în măsura în care acestea nu perturbează desfăşurarea normală a şedinţei şi nu aduc atingere intereselor participanţilor la proces.

(4) Preşedintele şedinţei de judecată poate limita accesul publicului la şedinţă, ţinînd seama de condiţiile în care se judecă cauza.

Articolul 317. Preşedintele şedinţei de judecată

(1) Şedinţele instanţei de judecată sînt prezidate de către judecătorul sau preşedintele completului de judecată căruia i-a fost repartizată, conform prevederilor art.344, cauza pentru judecare.

(2) Preşedintele conduce şedinţa de judecată şi, în interesele justiţiei, ia toate măsurile prevăzute de prezentul cod pentru asigurarea egalităţii în drepturi a părţilor, păstrînd obiectivitatea şi imparţialitatea, creînd condiţii necesare pentru examinarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a tuturor probelor prezentate de către părţi sau administrate la cererea acestora.

(2¹) Preşedintele şedinţei de judecată este obligat să informeze părţile despre faptul că şedinţa de judecată se înregistrează audio şi/sau video.

(3) Preşedintele şedinţei de judecată pune în discuţie cererile formulate de părţi şi instanţa decide asupra lor. În cursul judecăţii, întrebările se pun prin intermediul preşedintelui. Acesta poate încuviinţa ca întrebările să fie adresate direct.

(4) Preşedintele şedinţei de judecată asigură respectarea ordinii în şedinţa de judecată, înlăturînd totul ce nu are legătură cu procesul de judecată. Preşedintele, de asemenea, verifică dacă participanţii la proces îşi cunosc drepturile şi obligaţiile şi le asigură exercitarea lor.

(5) În cazul în care vreunul din participanţii la proces formulează obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei, acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

[Art.317 completat prin Legea nr.195 din 19.11.2015, în vigoare 18.12.2015]

Articolul 318. Grefierul şedinţei de judecată

(1) Grefierul şedinţei de judecată ia toate măsurile pregătitoare, care rezultă din dispoziţiile prezentului cod şi din indicaţiile preşedintelui şedinţei, necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu fie amînată.

(2) Grefierul face apelul părţilor şi al celorlalte persoane care vor participa la şedinţă, constată care din ele nu s-au prezentat şi din care motive, despre ce face informaţie în şedinţă.

(3) Grefierul întocmeşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. Dacă în şedinţă apar divergenţe între grefier şi preşedintele şedinţei referitor la conţinutul procesului-verbal, grefierul este în drept să anexeze la procesul-verbal obiecţiile sale, care se soluţionează în modul prevăzut în art.336.

Articolul 319. Citarea părţilor la judecată

(1) Judecarea cauzei poate avea loc numai dacă părţile sînt legal citate şi procedura de citare este îndeplinită. Neînfăţişarea părţii în instanţa de judecată nu împiedică examinarea cauzei dacă în instanţă s-a prezentat avocatul ales sau avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat, care a luat legătura cu partea reprezentată.

(2) Partea prezentă la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi la vreunul dintre aceste termene.

(3) În cazul în care judecata se amînă, martorilor, experţilor, interpreţilor şi traducătorilor prezenţi li se aduce la cunoştinţă noul termen de judecată.

(4) La cererea persoanelor menţionate în alin.(2) şi (3), instanţa le înmînează citaţii spre a le servi drept justificare la locul de muncă în vederea prezentării la noul termen de judecată.

(5) Cînd judecata se desfăşoară în continuare, părţile şi ceilalţi participanţi la proces nu se mai citează.

(6) Militarii se citează la fiecare termen de judecată.

(7) În cazul citării persoanelor deţinute, despre aceasta se înştiinţează la fiecare termen de judecată şi administraţia locului de detenţie a persoanei.

(8) Persoanelor prezentate la citare li se eliberează, la solicitare, certificat prin care se justifică prezentarea lor la instanţă.

Articolul 320. Participarea procurorului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui. Renunţarea la învinuire

(1) Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie şi el îşi exercită atribuţiile prevăzute în art.53. La judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune, participarea la şedinţă a altui procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune participarea unui grup de procurori.

(2) Reprezentînd învinuirea de stat, procurorul se călăuzeşte de dispoziţiile legii şi de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în şedinţa de judecată.

(3) Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amînarea şedinţei cu informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă nemotivată, procurorul este sancţionat cu amendă judiciară.

(4) Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată că procurorul este în imposibilitate de a participa în continuare la şedinţă, el poate fi înlocuit cu un alt procuror. Procurorului care a intervenit în proces instanţa îi oferă timp suficient pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea procurorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Procurorul este în drept să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.

(5) Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal.

[Art.320 alin.(3) modificat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

Articolul 321. Participarea inculpatului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui

(1) Judecarea cauzei în primă instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol.

(2) Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:

1) cînd inculpatul se ascunde de la prezentarea în instanţă;

2) cînd inculpatul, aflat în detenţie, refuză să fie adus în instanţă pentru judecarea cauzei şi refuzul lui este confirmat şi de apărătorul lui sau de administraţia locului de detenţie a acestuia;

3) când inculpatul solicită judecarea cauzei în lipsa sa, dacă instanţa constată existenţa circumstanţelor excepţionale şi a motivelor obiective care justifică absenţa inculpatului la şedinţă, în acest sens, inculpatul declarând solemn într-o şedinţă precedentă sau prezentând un înscris contrasemnat de apărătorul său prin care îşi manifestă dorinţa bazată pe o alegere în cunoştinţă de cauză de a renunţa în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în faţa instanţei, iar renunţarea nu contravine unui interes public mai important;

4) finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului în condiţiile art.291¹.

(2¹) În cazul prevăzut la alin.(2) pct.2), inculpatul poate fi supus aducerii silite în instanţa de judecată pentru a-şi confirma refuzul de a participa la judecarea cauzei.

(3) În cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului sau prin intermediul videoconferinţei, participarea apărătorului şi, după caz, a reprezentantului lui legal este obligatorie.

(4) În caz de neprezentare a inculpatului în instanţă, judecarea cauzei se amînă, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi alin.(2¹).

(5) Instanţa, în cazul neprezentării nemotivate a inculpatului la judecarea cauzei, este în drept să dispună aducerea silită a inculpatului, cu darea în consemn la frontieră, şi să-i aplice o măsură preventivă sau să o înlocuiască cu o altă măsură care va asigura prezentarea lui în instanţă, iar la demersul procurorului, să dispună anunţarea inculpatului în căutare. Încheierea privind anunţarea inculpatului în căutare se execută de către organele afacerilor interne.

(6) Instanţa decide judecarea cauzei în lipsa inculpatului din motivele prevăzute la alin.(2) pct.1) numai în cazul în care procurorul a prezentat probe verosimile că persoana pusă sub învinuire şi în privinţa căreia cauza a fost trimisă în judecată se ascunde de la judecată şi, în urma măsurilor de căutare, a fost imposibilă obţinerea manifestării voinţei inculpatului de a se prezenta în instanţă.

[Art.321 alin.(2),(3),(5) modificate, alin.(6) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Notă: Se declară neconstituţional textul "examinării unor cauze privitor la săvârşirea unor infracţiuni uşoare" din articolul 321 alin.(2) pct.3) conform Hot.Curţii Constituţionale nr.3 din 24.01.2023, în vigoare 24.01.2023

[Art.321 alin.(2) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

[Art.321 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

Articolul 322. Participarea apărătorului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui

(1) Apărătorul participă la judecarea cauzei şi îşi exercită drepturile şi obligaţiile în conformitate cu prevederile art.67-69, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Apărătorul, la judecarea cauzei, beneficiază de drepturi egale cu acuzatorul.

(3) În cazul neprezentării în şedinţă a apărătorului şi al imposibilităţii de a-l înlocui în şedinţa respectivă, şedinţa de judecată se amînă. Pentru lipsă nemotivată, apărătorul este sancţionat cu amendă judiciară.

(3¹) În cazul în care inculpatul are mai mulţi apărători, amânarea şedinţei de judecată nu poate fi dispusă dacă cel puţin unul dintre aceştia este prezent la judecarea cauzei.

(4) Înlocuirea apărătorului care nu s-a prezentat la şedinţă se admite doar cu consimţămîntul inculpatului.

(5) Dacă participarea apărătorului ales de inculpat este imposibilă pe o durată care depăşeşte 3 zile, instanţa amînă şedinţa şi propune inculpatului să-şi aleagă un alt apărător, iar în caz de refuz al inculpatului de a-şi alege alt apărător, instanţa decide solicitarea desemnării, de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Pentru înlocuirea apărătorului în condiţiile prezentului alineat, instanţa stabileşte inculpatului un termen de 5 zile.

(6) Soluţionînd chestiunea amînării şedinţei de judecată în legătură cu înlocuirea apărătorului, instanţa ia în considerare oportunitatea unei asemenea hotărîri, ţinînd cont de durata de timp deja utilizată pentru judecare, de complexitatea cauzei, de durata de timp necesară pentru studierea materialelor cauzei de către apărătorul care intervine în proces, precum şi de alte circumstanţe pentru pregătirea apărării. Instanţa îi oferă apărătorului care a intervenit în proces timp suficient şi îi asigură posibilităţile respective pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea apărătorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Apărătorul este în drept să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.

[Art.322 alin.(3) modificat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.322 alin.(3¹) introdus, alin.(5) modificat prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]

Articolul 323. Participarea părţii vătămate la judecarea cauzei şi efectele neprezentării ei

(1) Partea vătămată, participînd la judecarea cauzei, dispune de drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.60.

(2) Judecarea cauzei se desfăşoară cu participarea părţii vătămate sau a reprezentantului ei, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod.

(3) În caz de neprezentare motivată a părţii vătămate, instanţa, consultînd opiniile părţilor, decide judecarea cauzei sau amînarea ei în funcţie de faptul dacă cauza poate fi judecată în lipsa părţii vătămate fără a-i leza drepturile şi interesele.

(4) La cererea întemeiată a părţii vătămate, instanţa o poate elibera de prezenţa la şedinţa de judecată, obligînd-o să se prezinte la un anumit termen stabilit pentru audierea ei.

(5) În caz de neprezentare nemotivată în instanţă pentru audiere, partea vătămată poate fi adusă silit şi poate fi supusă amenzii judiciare.

[Art.323 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 324. Participarea părţii civile şi părţii civilmente responsabile la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lor

(1) Partea civilă şi partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor participă la judecarea cauzei şi beneficiază de drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.62, 74, 80.

(2) În caz de neprezentare în instanţă a părţii civile sau a reprezentantului ei instanţa lasă acţiunea civilă fără soluţionare şi, în acest caz, partea civilă îşi menţine dreptul de a intenta acţiunea în modul prevăzut de procedura civilă.

(3) Instanţa, la cererea întemeiată a părţii civile sau a reprezentantului ei, poate decide judecarea acţiunii civile în lipsa acesteia.

(4) Neprezentarea părţii civilmente responsabile sau a reprezentantului ei la instanţa de judecată nu împiedică soluţionarea acţiunii civile.

Articolul 325. Limitele judecării cauzei

(1) Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

(2) Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

Articolul 326. Modificarea acuzării în şedinţa de judecată în sensul agravării ei

(1) Procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă şi în instanţa de apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului, apărătorului lui şi, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire. În asemenea situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă termen necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după ce judecarea cauzei continuă. În instanţa de apel, procurorul poate modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a declarat apel.

(2) Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit la art.287, pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia cînd cauza se restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub urmărire penală pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta, materialele noi, dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului, apărătorului acestuia şi celorlalţi participanţi interesaţi, în condiţiile prevederilor art.293 şi 294, apoi cauza se prezintă în instanţa respectivă pentru continuarea judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în prezentul alineat poate fi prelungit de instanţă pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite instanţei pentru continuarea judecării.

(3) Dacă, în urma înaintării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă competenţa de judecare a cauzei penale, instanţa, prin încheiere, trimite cauza penală după competenţă.

[Art.326 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]

Articolul 327. Prezentarea probelor suplimentare

Instanţa de judecată, la cererea părţilor, poate amîna şedinţa de judecată pe o perioadă de pînă la o lună pentru ca acestea să prezinte probe suplimentare în cazul în care ele consideră că probele prezentate în instanţă sînt insuficiente pentru confirmarea poziţiilor lor. Probele prezentate suplimentar se cercetează în şedinţa de judecată în mod obişnuit. Dacă părţile nu prezintă probe suplimentare în termenul cerut, instanţa soluţionează cauza în baza probelor existente.

Articolul 328. Renunţarea la probe

(1) Părţile, în procesul judecării cauzei, pot renunţa la unele probe pe care le-au propus.

(2) După punerea în discuţie a renunţării la probe, instanţa dispune neexaminarea acestora dacă nu s-a solicitat examinarea lor de către altă parte.

Articolul 329. Rezolvarea chestiunii cu privire la măsura preventivă

(1) La orice etapă a judecării cauzei, până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultînd opiniile acestora, este în drept să dispună aplicarea, înlocuirea sau revocarea măsurii preventive aplicate inculpatului. O nouă cerere de aplicare, înlocuire sau revocare a măsurii preventive poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta, dar nu mai devreme decît peste o lună după ce încheierea precedentă privind această chestiune a intrat în vigoare sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere.

(1¹) În cazul în care inculpatului îi este aplicată măsura arestului preventiv, judecarea cauzei penale se desfăşoară în mod preferenţial şi în regim de urgenţă.

(2) Hotărârile instanţei privind aplicarea, neaplicarea, revocarea sau înlocuirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata acesteia, precum şi cele privind aplicarea liberării provizorii sau refuzul liberării provizorii pot fi atacate cu recurs în termen de 3 zile, în instanţa ierarhic superioară, care se judecă conform prevederilor art.311 şi 312, aplicate în mod corespunzător.

(3) Hotărârile Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea, neaplicarea, revocarea sau înlocuirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu, precum şi cele privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata acesteia pot fi atacate cu recurs în termen de 3 zile, care se judecă conform prevederilor art.311 şi 312, aplicate în mod corespunzător, de către alt complet al Curţii Supreme de Justiţie.

[Art.329 alin.(1) modificat, alin.(2) în redacţie nouă, alin.(3) introdus prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]

[Art.329 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

[Art.329 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 330. Suspendarea şi reluarea judecării cauzei

(1) Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă în cazul în care se constată că inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea cauzei. Instanţa dispune suspendarea şi reluarea judecării cauzei după suspendare prin încheiere motivată.

(2) Dacă în cauza penală sînt mai mulţi inculpaţi, unul dintre care s-a îmbolnăvit grav, procesul penal în privinţa acestuia poate fi suspendat pînă la însănătoşire, iar în privinţa celorlalţi inculpaţi judecarea cauzei continuă. Apărătorul inculpatului în privinţa căruia procesul a fost suspendat participă la judecarea cauzei celorlalţi inculpaţi şi îl reprezintă dacă infracţiunea a fost săvîrşită cu participaţie.

(3) După reluarea procesului suspendat în condiţiile alin.(2), acelaşi judecător sau, după caz, complet de judecată judecă cauza şi în privinţa inculpatului faţă de care a fost reluat procesul. Pentru aceasta, preşedintele şedinţei de judecată prezintă inculpatului materialele şedinţei de judecată în privinţa persoanelor condamnate în această cauză pentru a lua cunoştinţă de ele şi a-şi pregăti apărarea. Pentru inculpatul în privinţa căruia procesul a fost suspendat, procesul se reia din faza de judecată la care a fost suspendat. Inculpatul şi apărătorul său sînt în drept să solicite repetarea oricăror acţiuni procesuale efectuate în lipsa inculpatului dacă acesta are de concretizat suplimentar anumite chestiuni.

[Art.330 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 331. Amînarea şedinţei de judecată

(1) În cazul neprezentării în şedinţă a unuia sau mai mulţi martori, iar dispoziţiile art.371 nu pot fi aplicate, sau în cazul neprezentării uneia dintre părţi sau din alte motive întemeiate, instanţa poate decide motivat continuarea judecării cauzei sau amânarea şedinţei de judecată cu cel mult 30 de zile dacă lipsa martorului sau a uneia dintre părţi face imposibilă judecarea cauzei. În acest caz, instanţa dispune părţii obligate să prezinte probe să ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru asigurarea judecării cauzei la data fixată de instanţă.

(1¹) La cererea motivată a inculpatului, apărătorului sau procurorului, şedinţa de judecată poate fi amânată o singură dată.

(2) Dacă în procesul judecării cauzei apare necesitatea de a administra noi probe sau de a modifica învinuirea adusă inculpatului în sensul agravării ei, precum şi în legătură cu alte circumstanţe justificate, instanţa, în condiţiile art.326 şi 327, amînă şedinţa de judecată pe o perioadă respectivă de timp, convenind cu părţile asupra datei continuării şedinţei. La luarea hotărîrii privind amînarea şedinţei, preşedintele numeşte data, ora şi locul şedinţei, iar părţile şi persoanele prezente la această şedinţă sînt obligate să se prezinte la data numită fără a fi citate suplimentar. Totodată se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art.201.

(3) Hotărîrea instanţei privind amînarea şedinţei se adoptă prin încheiere motivată, care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

[Art.331 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(1¹) introdus, alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 331¹. Cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei

(1) În situaţia în care într-o cauză penală concretă există pericolul încălcării termenului rezonabil al judecării cauzei, participanţii la proces pot adresa instanţei care judecă în fond cauza o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.

(2) Cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute la art.259¹ alin.(2) şi se depune:

a) după un an de la trimiterea cauzei în judecată, pentru cauzele aflate la etapa judecării în prima instanţă;

b) după cel puţin 6 luni de la examinarea cauzei în instanţa de apel sau recurs.

(3) Examinarea cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei se face în absenţa părţilor, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza ce se repartizează în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor. În vederea soluţionării cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei, judecătorul sau completul de judecată dispune de următoarele măsuri:

a) informează instanţa pe al cărei rol se află cauza despre înaintarea cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei, cu menţiunea posibilităţii de a prezenta punctul de vedere cu privire la aceasta;

b) solicită instanţei pe al cărei rol se află cauza transmiterea, în termen de cel mult 3 zile, a dosarului;

c) informează celelalte părţi din proces cu privire la cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei şi dreptul de a depune, în termen de cel mult 3 zile, referinţă cu privire la cele invocate în cerere.

(4) Netransmiterea punctului de vedere sau nedepunerea referinţei prevăzute la alin.(3) lit.a) şi c) nu împiedică soluţionarea cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.

(5) Judecătorul sau completul de judecată decide asupra cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei printr-o încheiere motivată, prin care fie că obligă instanţa care judecă în fond cauza să întreprindă un act procedural, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

(6) O cerere repetată privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei poate fi înaintată după 6 luni de la rămânerea definitivă a încheierii emise conform alin.(5).

[Art.331¹ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 331². Avizele consultative ale Curţii Supreme de Justiţie

(1) Dacă în procesul judecării cauzei se atestă dificultăţi la aplicarea normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată poate solicita Curţii Supreme de Justiţie, din oficiu sau la cererea părţilor, emiterea unui aviz consultativ cu privire la aplicarea legislaţiei.

(2) Avizul consultativ poate fi solicitat de către instanţa de judecată care examinează cauza dacă:

a) norma de drept urmează a fi aplicată în cauza examinată în instanţa de judecată;

b) lămurirea problemei de drept este determinantă pentru soluţionarea cauzei şi se referă la dificultăţi de aplicare a normei de drept susceptibile de interpretări diferite;

c) problema este nouă, interpretarea dată problemei de drept nu a fost explicată anterior de către Curtea Supremă de Justiţie.

(3) Părţile pot înainta cererea privind solicitarea avizului consultativ o singură dată în aceeaşi instanţă de judecată pentru aceeaşi problemă de drept.

(4) Dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin.(2), instanţa de judecată respinge cererea de solicitare a avizului consultativ printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

(5) Solicitarea avizului consultativ se dispune printr-o încheiere, emisă în termen de 5 zile, care nu se supune niciunei căi de atac şi care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă, până la emiterea avizului consultativ, se amână pledoariile. Încheierea se transmite Curţii Supreme de Justiţie în termen de 5 zile de la data emiterii.

(6) În cazul în care se decide respingerea solicitării, Curtea Supremă de Justiţie emite o încheiere motivată care se publică pe pagina web oficială a Curţii.

(7) Curtea Supremă de Justiţie emite avizul consultativ în cel mult 3 luni de la data solicitării, acesta fiind publicat pe pagina web oficială a Curţii.

[Art.331² introdus prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

Articolul 332. Încetarea procesului penal în şedinţa de judecată

(1) În cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art.275 pct.5) -9), 285 alin.(2), precum şi în cazurile prevăzute în art.53-60 din Codul penal, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

(2) În cazul în care fapta persoanei constituie o contravenţie, instanţa încetează procesul penal şi, concomitent, soluţionează cauza conform prevederilor Codului contravenţional al Republicii Moldova.

(3) Concomitent cu încetarea procesului penal, instanţa ia măsurile respective prevăzute în art.54 şi 55 din Codul penal, precum şi decide asupra chestiunilor prevăzute în art.285 alin.(6).

(4) Sentinţa de încetare a procesului penal poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs în instanţa ierarhic superioară, în modul prevăzut de prezentul cod.

(5) În cazul prevăzut la art.275 pct.4), încetarea procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului. În acest caz, procedura continuă în mod obişnuit.

(6) Concomitent cu încetarea procesului penal din motivul intervenirii termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală, al amnistiei ori al decesului făptuitorului, instanţa examinează chestiunile privind confiscarea specială sau extinsă a bunurilor infracţionale într-o şedinţă de judecată, cu participarea obligatorie a procurorului şi cu citarea proprietarului bunului sau a persoanelor ale căror drepturi sau interese pot fi afectate, cărora li se solicită să depună o referinţă. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică examinarea chestiunilor privind confiscarea specială sau extinsă.

[Art.332 alin.(6) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.332 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.332 alin.(1) modificat prin Legea nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]

Articolul 333. Ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată

(1) Judecarea cauzei se efectuează în condiţii care asigură buna funcţionare a instanţei judecătoreşti şi securitatea participanţilor la proces.

(2) La intrarea judecătorului sau completului de judecată în sala de şedinţă, grefierul anunţă: "Intră instanţa, rog s-o onoraţi" şi toţi cei prezenţi în sală se ridică în picioare. După aceasta, la invitaţia preşedintelui şedinţei, toţi îşi ocupă locurile.

(3) Toţi participanţii la şedinţa de judecată se adresează către instanţă cu cuvintele: "Onorată instanţă" sau "Onorată judecată", după care, stînd în picioare, fac declaraţii, formulează cereri, răspund la întrebări. Derogări de la această regulă se admit numai cu permisiunea preşedintelui şedinţei de judecată.

(4) Persoanele prezente în sala de şedinţă, inclusiv participanţii la şedinţa de judecată, sînt obligaţi să se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei privind menţinerea ordinii în şedinţă.

Articolul 334. Măsurile care se iau faţă de cei ce încalcă ordinea şedinţei de judecată

(1) Preşedintele şedinţei de judecată veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei, fiind în drept de a lua măsurile necesare în acest scop.

(2) Dacă inculpatul încalcă ordinea şedinţei şi nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, ultimul îi atrage atenţia asupra necesităţii respectării disciplinei, iar în caz de repetare a încălcării ori de abatere gravă de la ordine, judecătorul sau, după caz, completul de judecată dispune îndepărtarea lui din sala de judecată, continuînd procesul în lipsa acestuia. Sentinţa, însă, se pronunţă în prezenţa inculpatului sau se aduce la cunoştinţa acestuia imediat după pronunţare.

(3) Dacă procurorul sau avocatul încalcă ordinea şedinţei de judecată şi nu se supun dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, ei pot fi sancţionaţi cu amendă judiciară şi despre comportamentul lor sînt informaţi Procurorul General, respectiv Uniunea Avocaţilor şi ministrul justiţiei.

(4) Dacă partea vătămată, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor tulbură ordinea şedinţei de judecată sau nu se supun dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, instanţa poate dispune, prin încheiere, îndepărtarea lor din sala de şedinţă. Celelalte persoane prezente la şedinţa de judecată, pentru aceleaşi acţiuni, pot fi îndepărtate din sală prin dispoziţia preşedintelui şedinţei.

(5) Persoanele menţionate în alin.(4), în cazul manifestării de lipsă de respect faţă de judecată prin tulburarea ordinii în şedinţa de judecată, precum şi prin săvîrşirea unor fapte care denotă desconsiderare vădită faţă de judecată, prin încheierea instanţei, pot fi supuse unei amenzi judiciare.

Articolul 335. Constatarea infracţiunilor de audienţă

(1) Dacă, în cursul judecării cauzei, se săvîrşeşte o faptă prevăzută de Codul penal, judecătorul de instrucţie sau, după caz, preşedintele şedinţei constată această faptă, identifică făptuitorul şi aceasta se consemnează în procesul-verbal. Extrasul din procesul-verbal se înmînează procurorului.

(2) Instanţa, dacă este cazul, poate dispune reţinerea făptuitorului prin încheiere, a cărei copie împreună cu făptuitorul se trimit de îndată procurorului.

Articolul 336. Procesul-verbal al şedinţei de judecată

(1) Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace audio sau video şi se consemnează în procesul-verbal întocmit de grefier. Procesul-verbal se păstrează în modul stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii.

(2) În procesul-verbal se enumeră acţiunile instanţei de judecată şi ale participanţilor la proces, cu menţiunea despre locul, data şi ora începerii şi încheierii fiecărei acţiuni, respectându-se ordinea cronologică.

(3) Dacă legea nu prevede altfel, procesul-verbal cuprinde:

a) instanţa care judecă cauza, numele membrilor completului de judecată şi al grefierului;

b) date despre prezenţa participanţilor la proces, inclusiv a reprezentanţilor, a martorilor, a experţilor, a specialiştilor şi a interpreţilor, precum şi despre cei care lipsesc, cu menţiunea calităţii procesuale;

c) menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei de judecată;

d) date despre înregistrarea audio şi/sau video a şedinţei de judecată şi mijloacele tehnice folosite;

e) enumerarea acţiunilor efectuate în condiţiile prezentului cod, cu indicarea datei şi a orei efectuării;

f) rezumatul declaraţiilor date în şedinţă de judecată de către părţi şi alte persoane participante la proces;

g) încheierile instanţei de judecată.

(4) Dacă instanţa consideră necesar, în procesul-verbal al şedinţei de judecată se inserează rezumatul pledoariilor părţilor.

(5) Procesul-verbal al şedinţei de judecată este întocmit şi semnat în cel mult 5 zile de la data încheierii şedinţei. Procesul-verbal se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier.

(6) În cazul divergenţelor între conţinutul procesului-verbal şi înregistrarea audio, prevalează înregistrarea audio.

(7) Părţile şi alte persoane participante la proces şi reprezentanţii lor pot solicita o copie a procesului-verbal şi a înregistrării audio şi/sau video a şedinţei de judecată. Copia de pe înregistrarea audio şi/sau video a şedinţei de judecată se eliberează în cel mult 5 zile lucrătoare.

(8) În cazul examinării cauzei în şedinţă închisă, la eliberarea copiei procesului-verbal şi a înregistrării audio şi/sau video, solicitantul are obligaţia de a nu le divulga.

[Art.336 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.336 modificat prin Legea nr.195 din 19.11.2015, în vigoare 18.12.2015]

Articolul 337. Consemnarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor în şedinţa de judecată

(1) Declaraţiile inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ale martorilor în şedinţa de judecată se consemnează de grefier, în scris, în baza înregistrării audio, ca documente separate, care se anexează la procesul-verbal, în termen de 5 zile de la audiere. Persoana care a depus declaraţia o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit, cu excepţia declaraţiilor efectuate prin intermediul videoconferinţei. Dacă persoana care a depus declaraţia nu poate semna sau refuză să o semneze, despre aceasta se face menţiune în declaraţia consemnată, indicându-se motivele refuzului. Suportul informaţional al înregistrării declaraţiilor se anexează la materialele dosarului, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(2) Declaraţia scrisă se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier, precum şi de interpret în cazul în care acesta a participat la declaraţie.

(3) Dacă persoana care a depus declaraţia revine asupra vreuneia din declaraţiile sale anterioare sau face completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile prezentului articol.

[Art.337 alin.(1) completat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.337 alin.(1) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 338. Soluţionarea cauzei

(1) După încheierea dezbaterilor judiciare, completul de judecată stabileşte locul, data şi ora pronunţării hotărârii integrale, care nu poate depăşi termenul de 45 de zile lucrătoare.

(2) În urma deliberării se adoptă hotărârea integrală.

[Art.338 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.338 alin.(3) în redacţia Legii nr.13 din 12.02.2021, în vigoare 09.05.2021]

Articolul 339. Procedura deliberării

(1) La deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea celor discutate în timpul deliberării este interzisă.

(2) Completul de judecată deliberează sub conducerea preşedintelui şedinţei toate chestiunile prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate. Fiecare chestiune urmează să fie formulată astfel ca să se poată da răspuns afirmativ sau negativ.

(3) În cazul în care pe chestiunea deliberată unanimitatea nu poate fi obţinută, hotărîrea se ia cu majoritatea de voturi.

(4) Dacă din deliberare rezultă mai mult decît două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.

(5) Nimeni dintre judecători nu are dreptul să se abţină la nici una din chestiunile care se soluţionează. În toate cazurile, preşedintele votează ultimul.

(6) Hotărîrea motivată se semnează de toţi judecătorii care au participat la deliberare.

(7) În cazul în care unul dintre judecătorii completului de judecată nu este de acord cu hotărârea adoptată sau motivarea acesteia, acesta semnează hotărârea, dar este în drept să expună în scris opinie separată.

(8) Dacă unul dintre judecătorii completului de judecată nu are posibilitatea de a semna hotărîrea, în locul lui semnează preşedintele şedinţei, iar dacă şi acesta este în imposibilitate de a semna, în locul lui semnează preşedintele instanţei. În toate cazurile, în hotărîre se menţionează cauza imposibilităţii de a semna.

[Art.339 alin.(2) modificat, alin.(7) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 340. Pronunţarea hotărîrii

(1) Preşedintele şedinţei pronunţă în şedinţă publică hotărârea prin citirea dispozitivului hotărârii, explică esenţa motivării acesteia şi înmânează părţilor o copie de pe hotărâre. Părţilor care nu s-au prezentat în şedinţa de judecată li se expediază copia de pe hotărâre în termen de 3 zile.

(2) La pronunţarea hotărîrii, toţi cei prezenţi în sală o ascultă, stînd în picioare.

(3) Dacă, la adoptarea hotărîrii, a fost expusă o opinie separată, despre aceasta se informează cei prezenţi la pronunţare, iar opinia se anexează la hotărîre.

(4) Hotărârea judecătorească şi opiniile separate se publică pe pagina web oficială a instanţei judecătoreşti.

[Art.340 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(4) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 341. Felurile hotărîrilor instanţei de judecată

(1) Instanţa de judecată, la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, adoptă sentinţe, decizii, hotărîri şi încheieri.

(2) Hotărîrea prin care cauza penală se soluţionează în fond de prima instanţă se numeşte sentinţă.

(3) Hotărîrea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, precum şi hotărîrea pronunţată de instanţa de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei, se numesc decizii.

[Alin.(4) art.341 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

(5) Toate celelalte hotărîri date de instanţe în cursul judecării cauzelor se numesc încheieri.

[Art.341 alin.(3) modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 342. Încheierile instanţei judecătoreşti

(1) Toate chestiunile care apar în timpul judecării cauzei se soluţionează prin încheiere a instanţei de judecată.

(2) Încheierile privind măsurile preventive, de ocrotire şi asiguratorii, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea cauzei, dispunerea expertizei judiciare, prelungirea termenelor de examinare a cauzelor prevăzute la art.20 alin.(4¹), precum şi încheierile interlocutorii, se adoptă sub formă de documente aparte şi se semnează de judecător sau, după caz, de toţi judecătorii din completul de judecată.

(3) Încheierile instanţei asupra celorlalte chestiuni se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(4) Încheierile date pe parcursul judecării cauzei se pronunţă public.

[Art.342 alin.(2) completat prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]

Articolul 343. Redactarea hotărîrii judecătoreşti

[Art.343 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Capitolul II

PUNEREA PE ROL A CAUZEI PENALE

Articolul 344. Repartizarea cauzei parvenite pentru judecare

(1) Cauza penală parvenită în instanţă se repartizează, în termen de o zi, judecătorului sau, după caz, completului de judecată în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.

(2) Extrasul din Programul integrat de gestionare a dosarelor sau încheierea preşedintelui instanţei de judecată cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei se anexează la dosar.

[Art.344 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 344¹. Soluţionarea cauzei în procedura medierii ori împăcării părţilor

(1) În cazul învinuirii persoanei de săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, iar în cazul minorilor - şi a unei infracţiuni grave prevăzute la capitolele II-III şi V-VI din partea specială a Codului penal, precum şi în cazurile prevăzute la art.276 alin.(1) din prezentul cod şi în cazul intentării acţiunii civile, instanţa de judecată, de la data repartizării cauzei şi până la pronunţarea hotărârii, la solicitarea părţilor, adoptă o încheiere prin care dispune efectuarea procedurii medierii ori împăcării părţilor.

(2) Încheierea va cuprinde date de către cine a fost adoptată, date despre persoana învinuită şi esenţa învinuirii, indicaţia de a întreprinde măsuri de soluţionare a cauzei în procedura medierii ori împăcării părţilor, numele mediatorului care va efectua procedura de mediere, stabilind un nou termen rezonabil pentru mediere.

(2¹) În cazul în care una dintre părţi invocă că nu dispune de mijloace suficiente pentru achitarea serviciilor de mediere, instanţa de judecată, la cererea părţii respective, emite încheierea prevăzută la alin.(2) fără a indica numele mediatorului şi o transmite oficiului teritorial competent al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în vederea acordării serviciilor de mediere garantată de stat. În cazul în care oficiul teritorial respectiv refuză acordarea serviciilor de mediere garantată de stat, instanţa de judecată, la cererea părţilor, numeşte mediatorul care va efectua procedura de mediere care nu este garantată de stat.

(3) Încheierea se transmite mediatorului, persoanei învinuite, părţii vătămate, procurorului şi apărătorului.

(3¹) Mediatorul, pînă la începerea procesului de mediere, trebuie să fie informat de către instanţa de judecată despre elementele semnificative ale cazului. Mediatorului i se pun la dispoziţie materialele necesare, fără a prejudicia judecarea cauzei.

(4) Mediatorul începe imediat procesul de mediere conform prevederilor Legii cu privire la mediere.

(4¹) Părţile procesului penal pot beneficia repetat de dreptul la mediere până la deliberarea şi pronunţarea sentinţei.

(5) La încetarea medierii, mediatorul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează temeiul încetării procesului de mediere. Procesul-verbal se înmînează părţilor şi se prezintă instanţei de judecată. Dacă părţile s-au împăcat, mediatorul întocmeşte tranzacţia, care se semnează de către părţi şi se prezintă instanţei de judecată în a cărei procedură se află cauza penală împreună cu procesul-verbal privind încetarea medierii.

[Art.344¹ alin.(2¹) introdus prin Legea nr.128 din 29.05.2025, în vigoare 18.09.2025]

[Art.344¹ alin.(1) în redacţie nouă, alin.(4¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.344¹ modificat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 345. Şedinţa preliminară

(1) În termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru judecare, judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului, fixează termenul pentru şedinţa preliminară, care va începe în cel mult 20 de zile de la data repartizării cauzei, cu excepţia infracţiunilor flagrante. Şedinţa preliminară în cauzele privind infracţiunile de corupţie, cele conexe actelor de corupţie, privind infracţiunile de violenţă în familie, precum şi în cauzele în care sunt inculpaţi minori sau arestaţi se face de urgenţă şi cu prioritate, până la expirarea termenului de arest stabilit anterior.

(2) În cazul posibilităţii judecării cauzei în procedură de urgenţă, judecătorul pune cauza pe rol fără a ţine şedinţa preliminară şi ia măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei ca aceasta să nu fie amînată.

(3) Şedinţa preliminară constă în soluţionarea, cu participarea părţilor, a chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei. Şedinţa preliminară se ţine cu respectarea condiţiilor generale de judecare a cauzei, prevăzute la capitolul I din prezentul titlu, care se aplică în mod corespunzător.

(4) În şedinţa preliminară se soluţionează chestiunile privind:

1) cererile şi demersurile înaintate, precum şi recuzările declarate;

2) lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la judecarea cauzei;

3) trimiterea cauzei după competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a procesului penal;

4) suspendarea procesului penal;

5) fixarea termenului de judecată;

6) măsurile preventive şi de ocrotire.

[Art.345 alin.(1) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]

[Art.345 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 346. Examinarea cererilor, demersurilor şi recuzărilor

La soluţionarea cererilor, demersurilor şi recuzărilor înaintate de către părţi la şedinţa preliminară, părţile îşi expun opiniile asupra chestiunii în cauză.

[Art.346 modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 347. Prezentarea şi examinarea listei probelor

(1) Părţile sunt obligate să prezinte, sub sancţiunea decăderii, în termenul stabilit de instanţa de judecată, în şedinţa preliminară lista tuturor probelor de care dispun şi pe care intenţionează să le cerceteze în cadrul judecării cauzei, inclusiv a celor care nu au fost cercetate pe parcursul urmăririi penale.

(2) Copia de pe lista probelor prezentate instanţei de către parte, aceasta o înmînează, în mod obligatoriu, şi părţii oponente. Părţii civile şi părţii civilmente responsabile li se înmînează lista probelor care se referă la acţiunea civilă.

(3) Instanţa, ascultînd opiniile părţilor prezente, decide asupra pertinenţei probelor propuse în liste şi dispune care din ele să fie prezentate la judecarea cauzei.

(4) Partea poate solicita prezentarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti dacă, până la numirea cauzei spre examinare, nu dispunea de acestea sau probele nu au putut fi administrate.

[Art.347 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(3) modificat, alin.(4) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 348. Trimiterea cauzei în instanţa de judecată competentă

În cazul în care judecarea cauzei nu ţine de competenţa instanţei sesizate, aceasta, prin încheiere motivată, dispune trimiterea cauzei în instanţa de judecată competentă. Despre aceasta se anunţă părţile care nu au participat la şedinţa preliminară.

Articolul 349. Suspendarea şi reluarea procesului penal

(1) Suspendarea procesului penal poate fi dispusă în cazul în care se constată că, la momentul parvenirii cauzei în instanţă sau în cursul judecării cauzei, inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea cauzei şi examinarea în absenţa sa nu este posibilă.

(2) Instanţa dispune suspendarea şi reluarea procesului penal prin încheiere motivată. Suspendarea şi reluarea procesului penal se fac în condiţiile prevăzute în art.330, care se aplică în mod corespunzător.

[Art.349 alin.(1) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 350. Încetarea procesului penal

(1) Dacă în şedinţa preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute în art.332, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. În acest caz, dispoziţiile art.332 alin.(6) se aplică în mod corespunzător.

(2) O dată cu încetarea procesului penal, instanţa decide şi asupra chestiunilor prevăzute în art.285 alin.(6).

(3) Copia de pe sentinţa de încetare a procesului penal se înmînează părţilor şi persoanelor interesate, explicîndu-li-se modul şi ordinea de atac.

[Art.350 alin.(1) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 351. Numirea cauzei spre judecare

(1) Dacă nu s-au constatat temeiuri pentru aplicarea prevederilor art.348-350, instanţa de judecată numeşte cauza spre judecare.

(2) La numirea cauzei spre judecare, instanţa decide asupra următoarelor chestiuni:

1) locul, data şi ora la care se va judeca cauza;

2) procedura în care se va judeca cauza - generală sau specială;

3) admiterea apărătorului ales de inculpat sau, dacă acesta nu are apărător ales, solicitarea desemnării acestuia de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;

4) lista persoanelor a căror prezenţă la judecarea cauzei va fi asigurată de către părţi;

5) judecarea cauzei în lipsa inculpatului, dacă legea permite aceasta;

6) judecarea cauzei în şedinţă publică sau închisă şi limba în care va avea loc judecarea cauzei;

7) măsurile preventive şi de ocrotire.

(3) Instanţa de judecată, înainte de a decide asupra chestiunilor prevăzute în alin.(2) pct.1), 2), 4)-7), consultă părţile prezente la şedinţa preliminară, iar chestiunea prevăzută în alin.(2) pct.3) o consultă cu inculpatul şi reprezentantul lui legal.

(3¹) La stabilirea datei şi orei pentru judecarea cauzei se va lua în considerare complexitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de către părţi pînă la judecarea cauzei, numărul şi posibilitatea de prezentare a părţilor, martorilor, reprezentanţilor, apărătorului, însă nu poate depăşi termenul de 30 de zile de la data desfăşurării şedinţei preliminare. În cazul prevăzut la alin.(6), termenul poate fi prelungit cu 15 zile.

(3²) În cazul în care părţile la proces sunt de acord şi nu sunt incidente de procedură, instanţa poate fixa cauza pentru judecare în aceeaşi zi.

(3³) În cauzele penale care au ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.181182 din Codul penal nr.985/2002, prima şedinţă de judecată are loc în cel mult 20 de zile de la data distribuirii cauzei. Stabilirea şedinţelor de judecată pentru cauzele respective se realizează cu prioritate, cu fixarea şedinţelor în zile consecutive sau apropiate. În cazul în care instanţa de judecată a fixat pentru zilele respective şedinţe de judecată pe alte categorii de cauze, instanţa poate decide amânarea judecării celorlalte cauze pentru a asigura judecarea cu prioritate a cauzelor penale privind infracţiunile prevăzute la art.181182 din Codul penal nr.985/2002.

(4) Fixînd cauza pentru judecare, instanţa obligă părţile să asigure la data stabilită, prezenţa în instanţă a persoanelor pe care le-au solicitat în listele prezentate de ele.

(5) Dacă una din părţi este în imposibilitate de a asigura prezenţa vreunei persoane din lista prezentată, ea poate solicita, prin cerere, citarea acestor persoane de către instanţa de judecată.

(6) În cazul în care cauza a fost trimisă în instanţa de judecată fără ca învinuitul să ia cunoştinţă de materialele dosarului şi fără a primi copia de pe rechizitoriu, iar în şedinţa preliminară învinuitul s-a prezentat, instanţa dispune executarea acestor măsuri de către procuror.

(7) Fixînd cauza pentru judecare, instanţa dispune menţinerea, schimbarea, revocarea sau încetarea, după caz, a măsurii preventive, în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(8) Din necesitate, instanţa decide şi privitor la conexarea sau disjungerea cauzelor în condiţiile legii.

[Art.351 alin.(3³) prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]

[Art.351 alin.(3²) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 352. Desfăşurarea şedinţei preliminare şi adoptarea încheierii

(1) Şedinţa preliminară începe cu anunţarea numelui şi prenumelui judecătorului sau, după caz, al judecătorilor completului de judecată, al procurorului şi grefierului. După aceasta, pe marginea chestiunilor prevăzute în art.346-351, îşi exprimă opiniile reprezentanţii părţii acuzării, apoi ai părţii apărării. Preşedintele şedinţei de judecată poate pune întrebări părţilor în orice moment. Cu privire la propunerile, cererile şi demersurile înaintate de părţi, fiecare din participanţii la şedinţă este în drept să-şi expună opinia sa.

(2) Desfăşurarea şedinţei preliminare se consemnează într-un proces-verbal în conformitate cu prevederile art.336, care se aplică în mod corespunzător. Procesul-verbal se semnează de către preşedintele şedinţei şi grefier.

(3) Instanţa de judecată soluţionează, prin încheiere, chestiunile prevăzute în art.346-351.

(4) În cazul în care şedinţa preliminară se ţine de către un singur judecător, el poate adopta încheierea respectivă imediat în şedinţă sau anunţă întrerupere pentru a o adopta, apoi o pronunţă public.

(5) În cazul în care şedinţa preliminară se efectuează de un complet de judecători, încheierea respectivă se adoptă în camera de deliberare.

(6) Încheierea adoptată în şedinţa preliminară este definitivă.

Articolul 353. Alte măsuri pregătitoare pentru judecarea cauzei

(1) Judecătorul sau, după caz, preşedintele completului de judecată are îndatorirea de a lua din timp toate măsurile necesare şi de a da indicaţiile respective pentru ca, la termenul de judecată fixat, judecarea cauzei să nu fie amînată.

(2) De asemenea, judecătorul asigură ca lista cauzelor fixate pentru judecare să fie întocmită şi afişată în instanţă la un loc public cu cel puţin 3 zile înainte de termenul de judecată fixat, indicîndu-se numărul dosarului, numele şi prenumele judecătorului (judecătorilor) care examinează cauza, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei, numele şi prenumele inculpatului (inculpaţilor), infracţiunea care formează obiectul examinării, alte date referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, precum şi alte informaţii care asigură transparenţa procesului de judecată.

Capitolul III

JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Secţiunea 1

Partea pregătitoare a şedinţei de judecată

Articolul 354. Deschiderea şedinţei de judecată

La data şi ora fixată pentru judecare, preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa şi anunţă care cauză penală va fi judecată.

Articolul 355. Verificarea prezentării în instanţă

După apelul părţilor şi celorlalte persoane citate, grefierul raportează prezentarea în instanţă şi motivele neprezentării celor care lipsesc.

Articolul 356. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţă

După apelul martorilor, preşedintele şedinţei de judecată cere ca ei să părăsească sala de şedinţă şi le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea lui. Preşedintele ia măsuri ca martorii audiaţi să nu comunice cu cei neaudiaţi.

Articolul 357. Stabilirea identităţii interpretului, traducătorului şi explicarea drepturilor şi obligaţiilor acestora

(1) Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea interpretului, traducătorului, datele privind numărul, seria şi data eliberării autorizaţiei, limba sau limbile pentru care este autorizat şi explică drepturile şi obligaţiile lor conform prevederilor art.87.

(2) Interpretul, traducătorul sînt preveniţi, contra semnătură, asupra răspunderii ce o poartă în caz de interpretare sau traducere intenţionat incorectă, conform art.312 din Codul penal.

[Art.357 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 358. Stabilirea identităţii inculpatului

(1) Preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea inculpatului, şi anume:

1) numele, prenumele şi patronimicul;

2) anul, luna, ziua şi locul naşterii, cetăţenia;

3) domiciliul;

4) ocupaţia şi datele despre evidenţa militară;

5) situaţia familială şi datele despre existenţa la întreţinerea lui a altor persoane;

6) studiile;

7) datele despre dizabilitate;

8) datele despre existenţa titlurilor speciale, gradelor de calificare şi a distincţiilor de stat;

9) dacă posedă limba în care se desfăşoară procesul;

10) dacă a fost în această cauză în stare de reţinere sau de arest şi în ce perioadă;

11) alte date referitoare la persoana inculpatului.

(2) Preşedintele şedinţei verifică dacă inculpatului i-a fost înmînată informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile sale, copia de pe rechizitoriu şi dacă îi sînt clare aceste documente.

(3) În cazul în care cauza a fost trimisă în judecată în conformitate cu prevederile art.297, iar în şedinţa de judecată inculpatul s-a prezentat, lui i se înmînează copia rechizitoriului şi i se dă posibilitate să ia cunoştinţă de materialele dosarului. Dacă după aceasta inculpatul cere termen pentru pregătirea apărării, instanţa soluţionează această chestiune.

[Art.358 modificat prin Legea nr.201 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Articolul 359. Stabilirea identităţii celorlalte părţi şi verificarea cunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor lor

(1) Preşedintele stabileşte identitatea procurorului şi a avocatului şi documentele care confirmă calitatea şi împuternicirile lor.

(2) În acelaşi mod se stabileşte identitatea părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi a reprezentanţilor lor.

(3) Preşedintele şedinţei verifică dacă persoanelor menţionate în alin.(2) le-a fost înmînată informaţia privind drepturile şi obligaţiile lor şi dacă acestea le sînt clare.

(4) În cazul în care vreuna din părţi declară că nu îi sînt clare drepturile şi obligaţiile, preşedintele face explicaţiile respective.

Articolul 360. Anunţarea completului care judecă cauza şi soluţionarea cererilor de recuzare

(1) Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său şi, după caz, şi ale celorlalţi judecători din complet, ale procurorului, grefierului, precum şi ale expertului, interpretului, traducătorului şi specialistului, dacă aceştia participă la judecare, şi verifică dacă nu sînt cereri de recuzare sau abţineri.

(2) Cererile de recuzare sau abţinerile se soluţionează conform prevederilor respective din prezentul cod.

Articolul 361. Soluţionarea chestiunilor privitoare la participarea apărătorului

(1) Preşedintele şedinţei de judecată anunţă numele şi prenumele apărătorului şi constată dacă inculpatul acceptă asistenţa juridică a acestui apărător, renunţă la el cu schimbarea lui sau singur îşi va exercita apărarea. Dacă inculpatul formulează vreo cerere, instanţa o soluţionează conform prevederilor art.69-71.

(2) Preşedintele şedinţei de judecată verifică, totodată, dacă nu sînt circumstanţe care fac imposibilă participarea apărătorului la procesul penal conform prevederilor art.72.

Articolul 362. Soluţionarea chestiunii judecării cauzei în lipsa vreuneia din părţi sau a altor persoane citate

(1) În caz de neprezentare a uneia din părţi la şedinţa de judecată, instanţa, ascultînd opiniile părţilor prezente asupra acestei chestiuni, decide în modul prevăzut de dispoziţiile respective ale capitolului I din prezentul titlu.

(2) În caz de neprezentare a vreunui martor, a expertului sau a specialistului legal citaţi, instanţa, ascultînd opiniile părţilor asupra acestei chestiuni, dispune continuarea şedinţei şi ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei lor, dacă aceasta este necesar, sau dispune părţii care nu a asigurat prezenţa să o asigure la şedinţa următoare.

Articolul 363. Stabilirea identităţii expertului şi specialistului şi explicarea drepturilor şi obligaţiilor lor

Dacă la judecarea cauzei participă expertul sau specialistul, preşedintele stabileşte identitatea şi competenţa acestora şi le explică drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.90 şi 91.

Articolul 364. Formularea şi soluţionarea cererilor sau demersurilor

(1) Preşedintele şedinţei întreabă fiecare parte în proces dacă are careva cereri sau demersuri.

(2) Cererile sau demersurile formulate vor fi argumentate, iar dacă se solicită administrarea unor probe noi, se vor indica faptele şi circumstanţele ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află acestea, iar în privinţa martorilor, experţilor şi specialiştilor se va indica identitatea şi adresa lor în cazul în care partea nu poate asigura prezenţa lor în instanţa de judecată.

(3) Cererile sau demersurile formulate se soluţionează de către instanţă după audierea opiniilor celorlalte părţi asupra cerinţelor înaintate.

(4) Părţile pot prezenta şi cere administrarea probelor şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Articolul 364¹. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

(1) Pînă la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul persoană fizică poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(1¹) Judecarea cauzelor penale privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decît dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe, iar din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suficiente date cu privire la vinovăţia inculpatului.

(3) În cadrul şedinţei preliminare sau pînă la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvîntul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate.

(4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sînt stabilite şi dacă sînt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.

(5) În caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvîntul în formă de replică. Dacă în şedinţă participă partea vătămată, partea civilă şi partea civilmente responsabilă, cuvînt în dezbateri li se oferă şi acestora.

(6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.

(7) În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin.(1), dispoziţiile art.382-398 se aplică în mod corespunzător. Partea introductivă a sentinţei conţine, pe lîngă datele expuse la art.393, menţiunea despre judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

[Art.364¹ alin.(8) abrogat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

(9) În caz de respingere a cererii, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală.

(10) Sentinţa adoptată în condiţiile prezentului articol poate fi atacată cu recurs, invocându-se doar erorile procesuale şi măsura de pedeapsă stabilită.

(11) Recursul se judecă de către instanţa ierarhic superioară în conformitate cu prevederile art.447 şi 448.

(12) Persoana în privinţa căreia cauza a fost examinată conform prezentului articol poate fi audiată în calitate de martor într-un alt proces.

[Art.364¹ alin.(10) modificat, alin.(12) introdus prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.364¹ alin.(1),(2) completate, alin.(1¹),(9),(10) introduse prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.364¹ completat prin Legea nr.15 din 15.02.2018, în vigoare 09.03.2018]

Secţiunea a 2-a

Cercetarea judecătorească

Articolul 365. Ordinea cercetării judecătoreşti

(1) În cadrul cercetării judecătoreşti, în primul rînd se cercetează probele prezentate de către partea acuzării.

(2) Instanţa, la cererea părţilor sau a altor participanţi la proces, poate modifica ordinea de cercetare a probelor dacă aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Inculpatul poate cere să fie audiat la începutul cercetării probelor sau la orice etapă a cercetării judecătoreşti.

Articolul 366. Începerea cercetării judecătoreşti

(1) Preşedintele şedinţei de judecată anunţă începerea cercetării judecătoreşti. Cercetarea judecătorească începe cu expunerea de către procuror a învinuirii formulate. Dacă în procesul penal a fost pornită o acţiune civilă, se expune şi aceasta.

(2) În cazul în care a fost prezentată referinţă la rechizitoriu, preşedintele şedinţei de judecată oferă posibilitatea inculpatului sau apărătorului de a aduce la cunoştinţa celor prezenţi conţinutul acesteia.

(3) Preşedintele şedinţei de judecată întreabă inculpatul dacă îi este clară învinuirea adusă, dacă acceptă să facă declaraţii şi să răspundă la întrebări. În cazul în care inculpatului nu-i este clară învinuirea formulată, procurorul îi face explicaţiile respective.

(4) După executarea acţiunilor menţionate în alin.(1)-(3), procurorul prezintă spre examinare probele acuzării.

[Art.366 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 367. Audierea inculpatului

(1) Dacă inculpatul acceptă să fie audiat, preşedintele şedinţei de judecată îl întreabă în ce relaţii se află cu partea vătămată şi îi propune să declare tot ce ştie despre fapta pentru care cauza a fost trimisă în judecată. Primii îi pot pune întrebări apărătorul şi participanţii la proces din partea apărării, apoi procurorul şi ceilalţi participanţi din partea acuzării.

(1¹) La cererea inculpatului aflat în detenţie sau din oficiu, instanţa poate dispune, printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată odată cu sentinţa, audierea acestuia prin intermediul videoconferinţei. Audierea inculpatului aflat în detenţie prin intermediul videoconferinţei are loc la sediul instituţiei penitenciare care dispune de mijloace tehnice corespunzătoare şi care verifică identitatea inculpatului. Participarea apărătorului la audierea prin intermediul videoconferinţei este obligatorie. Suportul informaţional care conţine înregistrarea se anexează la procesul-verbal.

(2) Preşedintele şedinţei şi, după caz, ceilalţi judecători pot pune întrebări inculpatului după ce i-au pus întrebări părţile, însă întrebări cu caracter de concretizare pot fi puse de preşedintele şedinţei de judecată şi judecători în orice moment al audierii.

(3) Dacă în cauza penală sînt mai mulţi inculpaţi, audierea fiecăruia dintre ei se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi.

(4) Audierea unui inculpat în lipsa unui alt inculpat care participă la judecarea cauzei se admite numai la cererea părţilor, în baza unei încheieri motivate, cînd aceasta este necesar pentru stabilirea adevărului. În acest caz, după întoarcerea inculpatului înlăturat, acestuia i se aduce la cunoştinţă conţinutul declaraţiilor făcute în lipsa lui şi i se dă posibilitate să pună întrebări inculpatului audiat în lipsa lui.

(5) Inculpatul poate fi audiat ori de cîte ori este necesar în cursul cercetării judecătoreşti şi el poate să facă declaraţii suplimentare oricînd, cu permisiunea preşedintelui şedinţei de judecată.

(6) Preşedintele şedinţei de judecată respinge întrebările sugestive şi cele care nu se referă la cauză.

[Art.367 alin.(1¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 368. Citirea declaraţiilor inculpatului

(1) Citirea declaraţiilor inculpatului depuse în cursul urmăririi penale, precum şi reproducerea înregistrărilor audio şi video ale acestora, pot avea loc, la cererea părţilor, în cazurile:

1) cînd există contradicţii esenţiale între declaraţiile depuse în şedinţa de judecată şi cele depuse în cursul urmăririi penale;

2) cînd cauza se judecă în lipsa inculpatului;

3) când inculpatul refuză să dea declaraţii în instanţa de judecată.

(2) Aceeaşi regulă se aplică şi în cazurile în care se dă citire declaraţiilor inculpatului depuse anterior în instanţă sau în faţa judecătorului de instrucţie, dacă acesta din urmă l-a informat despre posibilitatea citirii lor în instanţă.

(3) Nu se admite reproducerea înregistrării audio sau video fără a se da citire, în prealabil, declaraţiilor consemnate în procesul-verbal respectiv.

[Art.368 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 369. Audierea celorlalte părţi

(1) Audierea părţii vătămate, inclusiv audierea prin intermediul videoconferinţei, se efectuează în conformitate cu dispoziţiile ce se referă la audierea martorilor şi care se aplică în mod corespunzător. Victima sau, după caz, partea vătămată, la cererea acesteia sau la demersul procurorului, poate fi audiată în lipsa inculpatului, asigurîndu-i ultimului posibilitatea de a lua cunoştinţă de declaraţii şi de a pune întrebări persoanei audiate.

(1¹) În caz de necesitate, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea părţii vătămate, poate dispune, printr-o încheiere motivată, audierea părţii vătămate a infracţiunii cu caracter sexual, a infracţiunii de violenţă în familie, a infracţiunii privind traficul de persoane sau a infracţiunii privind traficul de copii în condiţiile art.110¹ sau în lipsa inculpatului, ultimului fiindu-i asigurată posibilitatea de a lua cunoştinţă de declaraţiile părţii vătămate şi de a pune întrebări prin intermediul apărătorului său.

(2) Audierea părţii civile şi a părţii civilmente responsabile se face conform dispoziţiilor ce se referă la audierea inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Partea vătămată poate fi audiată ori de cîte ori este necesar în cursul cercetării judecătoreşti şi ea poate să facă declaraţii suplimentare oricînd cu permisiunea preşedintelui şedinţei.

[Art.369 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.369 alin.(1¹) introdus prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]

Articolul 370. Audierea martorilor

(1) Martorii se audiază fiecare separat şi în lipsa martorilor care încă nu au fost audiaţi. Primii sînt audiaţi martorii din partea acuzării.

(2) Audierea martorului se efectuează în condiţiile prevăzute în art.105-110, care se aplică în mod corespunzător. În caz de necesitate, martorul, la cerere sau în baza demersului procurorului, poate fi audiat în lipsa inculpatului, care este înlăturat din şedinţă, asigurîndu-i-se ultimului posibilitatea de a lua cunoştinţă de declaraţii şi de a pune întrebări prin intermediul apărătorului său persoanei audiate.

(2¹) În cazul în care asigurarea prezenţei martorului în şedinţa de judecată este dificilă din cauza aflării acestuia peste hotarele Republicii Moldova, din cauza executării pedepsei în penitenciarele din Republica Moldova, din cauza internării într-o instituţie medicală sau a dizabilităţilor locomotorii, instanţa de judecată, prin încheiere motivată, care poate fi atacată odată cu sentinţa, poate decide, la cerere sau din oficiu, audierea acestuia prin intermediul videoconferinţei în condiţiile art.109 alin.(3²) sau (3³). În acest caz se verifică identitatea martorului. Suportul informaţional care conţine înregistrarea se anexează la procesul-verbal.

(3) Părţile la proces sînt în drept să pună întrebări martorului. Primii pun întrebări participanţii la proces ai acelei părţi care a solicitat audierea martorului, iar apoi ceilalţi participanţi. Preşedintele şedinţei şi ceilalţi judecători pot pune întrebări martorului în condiţiile prevăzute în art.367 alin.(2).

(4) Fiecare din părţi poate pune întrebări suplimentare pentru a elucida şi a completa răspunsurile date la întrebările altor părţi.

(5) Preşedintele şedinţei poate permite martorului audiat să părăsească sala de şedinţă înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, dar numai după audierea opiniilor părţilor la proces pe această chestiune.

(6) Martorul a cărui lipsă nu este justificată, în cazul în care partea insistă să fie audiat, poate fi supus aducerii silite.

[Art.370 alin.(2) completat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.370 alin.(2¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 371. Citirea în şedinţa de judecată a declaraţiilor martorului

(1) Citirea în şedinţa de judecată a declaraţiilor martorului depuse în cursul urmăririi penale, precum şi reproducerea înregistrărilor audio şi video ale acestora, pot avea loc, la cererea părţilor, în cazurile:

1) cînd există contradicţii esenţiale între declaraţiile depuse în şedinţa de judecată şi cele depuse în cursul urmăririi penale;

2) cînd martorul lipseşte în şedinţă şi absenţa lui este justificată fie prin imposibilitatea absolută de a se prezenta în instanţă, fie prin motive de imposibilitate de a asigura securitatea lui, cu condiţia că audierea martorului a fost efectuată cu confruntarea dintre acest martor şi bănuit, învinuit sau martorul a fost audiat în conformitate cu art.109 şi 110.

(1¹) În cazul în care martorul minor a dat declaraţii în conformitate cu prevederile art.110¹, citirea acestor declaraţii şi reproducerea înregistrării audio/video a acestora vor înlocui audierea personală a minorului pentru a reduce o posibilă traumare a acestuia, cu excepţia cazurilor în care, reieşind din circumstanţele cauzei, instanţa de judecată consideră că minorul trebuie să dea declaraţii în şedinţa de judecată. Audierea repetată a minorului trebuie evitată în măsura în care acest lucru este posibil.

(2) Nu se admite reproducerea în şedinţa de judecată a înregistrării audio sau video fără a se da citire în prealabil declaraţiilor consemnate în procesul-verbal respectiv.

(3) Dacă martorul care este eliberat, prin lege, de a face declaraţii în baza prevederilor art.90 alin.(11) nu a acceptat să facă declaraţii în şedinţa de judecată, declaraţiile lui făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi citite în şedinţa de judecată, precum nu pot fi reproduse nici înregistrările audio sau video ale declaraţiilor lui.

[Art.371 alin.(1¹) modificat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]

[Art.371 completat prin Legea nr.163 din 18.07.2014, în vigoare 22.08.2014]

Articolul 372. Examinarea corpurilor delicte

(1) Corpurile delicte prezentate de părţi pot fi examinate în orice moment al cercetării judecătoreşti. Atît la cererea uneia din părţi, cît şi din iniţiativa instanţei, corpurile delicte pot fi prezentate pentru examinare părţilor, martorilor, expertului sau specialistului. Persoanele cărora le-au fost prezentate corpurile delicte pot atrage atenţia instanţei asupra diferitor circumstanţe legate de examinarea acestora, fapt ce se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

(2) Corpurile delicte care nu pot fi aduse în sala de şedinţă pot fi examinate, dacă este necesar, la locul aflării lor.

(3) Examinarea corpurilor delicte restituite conform art.161 alin.(5) nu poate fi solicitată nici de părţi, nici la iniţiativa instanţei.

[Art.372 alin.(3) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 373. Cercetarea documentelor şi a proceselor-verbale ale acţiunilor procesuale

(1) Primele sînt cercetate documentele şi procesele-verbale ale acţiunilor procesuale propuse de partea acuzării, apoi cele propuse de partea apărării.

(2) Pot fi citite, integral sau parţial, procesele-verbale ale acţiunilor procesuale care confirmă circumstanţe şi fapte constatate prin percheziţie, ridicare, cercetare la faţa locului, examinare corporală, reconstituirea faptei, efectuarea măsurilor speciale de investigaţii, constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, raportul de expertiză judiciară şi prin alte mijloace de probă, precum şi documentele anexate la dosar sau prezentate în şedinţa de judecată, dacă în ele sînt expuse sau ele confirmă circumstanţe care au importanţă în cauza dată. Documentele prezentate în şedinţa de judecată se anexează la dosar în baza unei încheieri.

(3) Cercetarea documentelor şi a proceselor-verbale ale acţiunilor procesuale se efectuează prin citirea lor de către partea care a cerut cercetarea lor sau de către preşedintele şedinţei de judecată.

Articolul 374. Dispunerea de către instanţă a efectuării expertizei judiciare şi audierea expertului în şedinţa de judecată

Dispunerea de către instanţă a efectuării expertizei judiciare şi audierea expertului în şedinţa de judecată se fac în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.142-155.

Articolul 375. Alte acţiuni procesuale la judecarea cauzei

La cererea părţilor, în caz de necesitate, la judecarea cauzei, instanţa poate efectua, în condiţiile prezentului cod, alte acţiuni procesuale pentru constatarea circumstanţelor cauzei.

Articolul 375¹. Completarea cercetării judecătoreşti

(1) Participanţii, până la terminarea cercetării judecătoreşti, pot solicita administrarea probelor noi dacă din cercetarea judecătorească rezultă existenţa altor mijloace de probă care ar permite stabilirea sau verificarea circumstanţelor ce au importanţă în cauza penală. După ascultarea opiniilor celorlalte părţi, instanţa dispune, prin încheiere motivată, fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor noi.

(2) Cererea sau demersul privind administrarea probelor noi trebuie să conţină circumstanţele care confirmă întrunirea condiţiilor menţionate la alin.(1) din prezentul articol şi la art.364 alin.(2), care se aplică în modul corespunzător.

(3) Instanţa poate respinge cererea sau demersul privind administrarea probelor noi atunci când:

a) proba nu este pertinentă;

b) se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă;

c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d) proba este imposibil de obţinut;

e) administrarea probei este contrară legii.

[Art.375¹ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 376. Terminarea cercetării judecătoreşti

(1) După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei, preşedintele şedinţei de judecată întreabă părţile dacă doresc să dea explicaţii suplimentare ori să formuleze cereri sau, după caz, demersuri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti.

(2) Dacă nu au fost formulate cereri sau demersuri noi sau după soluţionarea cererilor şi demersurilor formulate şi îndeplinirea în cazurile necesare a acţiunilor procesuale suplimentare, preşedintele şedinţei de judecată declară cercetarea judecătorească terminată.

(3) Preşedintele şedinţei de judecată explică părţilor că ele, în dezbaterile judiciare, şi instanţa, la adoptarea sentinţei, sînt în drept să facă trimiteri numai la probele cercetate în şedinţa de judecată.

Secţiunea a 3-a

Dezbaterile judiciare şi ultimul cuvînt al inculpatului

Articolul 377. Anunţarea şi ordinea dezbaterilor judiciare

(1) După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă dezbaterile judiciare.

(2) Dezbaterile judiciare constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile, apărătorului şi inculpatului cînd apărătorul nu participă în cauza dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. Dacă există mai mulţi reprezentanţi ai părţilor, ordinea cuvîntărilor lor o stabileşte instanţa.

(3) În cazul în care cel puţin una din persoanele care participă la dezbateri cere termen pentru pregătirea către dezbateri, preşedintele şedinţei de judecată anunţă întrerupere, cu indicarea duratei ei.

Articolul 378. Conţinutul dezbaterilor judiciare

(1) În cuvîntările lor, participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi care nu au fost examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate probe noi, participanţii la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd, totodată, care anume circumstanţe vor fi cercetate suplimentar şi în baza căror noi probe. Instanţa, ascultînd opiniile celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii sau demersului respectiv.

(2) Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă preşedintele şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările participanţilor la dezbateri dacă aceştia, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se judecă.

(3) Între cuvîntări nu se admit întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile pot fi întrerupte, dar întreruperea nu poate depăşi 3 zile.

Articolul 379. Replica

După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în replică în legătură cu cele spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine întotdeauna apărătorului sau inculpatului, după caz.

Articolul 380. Ultimul cuvînt al inculpatului

(1) După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt inculpatului.

(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu poate fi întrerupt decît în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la cauză.

(3) Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea acestora.

Articolul 381. Concluzii scrise

(1) După închiderea dezbaterilor şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot să depună instanţei concluzii scrise privitor la soluţia propusă de ele în cauză.

(2) Concluziile propuse de părţi nu au caracter obligatoriu pentru instanţă.

(3) Concluziile scrise se anexează la procesul-verbal.

Secţiunea a 4-a

Deliberarea şi adoptarea sentinţei

Articolul 382. Obiectul deliberării

(1) Completul de judecată sau judecătorul, cînd judecă singur cauza, deliberează mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.

(2) Deliberarea se face asupra chestiunilor prevăzute în art.385.

Articolul 383. Reluarea cercetării judecătoreşti

(1) Dacă în cursul deliberării instanţa constată că o anumită circumstanţă necesită concretizare pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa poate relua cercetarea judecătorească prin încheiere motivată.

(2) La reluarea cercetării judecătoreşti, în caz de neprezentare a părţilor la pronunţare, instanţa numeşte o nouă dată pentru şedinţă, ce nu poate depăşi termenul de 15 zile de la data stabilită pentru pronunţare, cu citarea părţilor şi a persoanelor interesate.

(3) După terminarea cercetării judecătoreşti suplimentare, instanţa ascultă din nou dezbaterile judiciare şi oferă ultimul cuvînt inculpatului.

Articolul 384. Sentinţa judecătorească

(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii înaintate inculpatului prin adoptarea sentinţei de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

(2) Sentinţa se adoptă în numele legii.

(3) Sentinţa instanţei de judecată trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată.

(4) Instanţa îşi întemeiază sentinţa numai pe probele care au fost cercetate în şedinţa de judecată.

Articolul 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei

(1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate:

1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;

2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;

3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută ea;

4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;

5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;

6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume;

7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;

8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu;

9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;

10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;

11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă;

12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;

13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;

13¹) dacă urmează să fie aplicată confiscarea specială sau confiscarea extinsă;

14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;

15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului;

16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.

(2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa soluţionează chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.

(3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.

(4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări care au afectat grav drepturile inculpatului ce derivă din calitatea procesuală a inculpatului, instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare pentru aceste încălcări.

(5) În cazul constatării încălcării drepturilor privind condiţiile de detenţie, garantate de art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reducerea pedepsei se calculează în felul următor: de la una la două zile de reduceri pentru 10 zile de detenţie în condiţii precare calculate cumulativ. Prevederile art.473² alin.(2)-(2⁵) şi (5), art.473³ alin.(3) şi art.473⁴ alin.(1)-(5¹) se aplică în mod corespunzător la examinarea plângerii prevenitului sau a apărătorului acestuia împotriva condiţiilor de detenţie.

(6) În cazul în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv, în condiţiile specificate la alin.(5), nu mai puţin de 3 luni pînă la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea, în calitate de pedeapsă principală, a muncii neremunerate în folosul comunităţii, a amenzii sau a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, acesta este liberat de executarea pedepsei de către instanţa de judecată.

(7) Odată cu adoptarea sentinţei, instanţa decide şi asupra chestiunilor prevăzute la art.18 alin.(5).

[Art.385 alin.(1) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.385 alin.(5) în redacţie nouă, alin.(7) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.385 alin.(1) completat prin Legea nr.190 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]

[Art.385 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 386. Examinarea chestiunii privind starea de responsabilitate a inculpatului

(1) Dacă, în timpul urmăririi penale sau cercetării judiciare, s-a pus chestiunea stării de responsabilitate a inculpatului, instanţa de judecată este obligată să soluţioneze această chestiune încă o dată la adoptarea sentinţei.

(2) În cazul în care se constată că inculpatul se afla în timpul săvîrşirii faptei în stare de iresponsabilitate sau după săvîrşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală care a devenit temei pentru a-l recunoaşte iresponsabil, instanţa adoptă o sentinţă în conformitate cu prevederile capitolului II din titlul III din Partea specială.

Articolul 387. Soluţionarea acţiunii civile

(1) O dată cu sentinţa de condamnare, instanţa de judecată, apreciind dacă sînt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge.

(2) În cazul cînd se dă o sentinţă de achitare, instanţa:

1) respinge acţiunea civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei incriminate sau fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;

2) nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu sînt întrunite elementele infracţiunii sau există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute în art.35 al Codului penal.

(3) În cazuri excepţionale cînd, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părţii civile, ar trebui amînată judecarea cauzei, instanţa poate să admită, în principiu, acţiunea civilă, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanţa civilă.

Articolul 388. Măsuri de asigurare la pronunţarea sentinţei

(1) În cazul admiterii acţiunii civile, al reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau pentru a garanta executarea pedepsei amenzii ori compensarea cheltuielilor de judecată, instanţa de judecată poate dispune, înainte ca sentinţa să fi devenit definitivă, aplicarea măsurilor de asigurare dacă asemenea măsuri nu au fost aplicate anterior.

(2) La pronunţarea sentinţei cu confiscarea specială sau confiscarea extinsă a bunurilor, instanţa de judecată ia măsuri pentru a asigura confiscarea acestora dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

[Art.388 denumirea, alin.(1) în redacţie nouă, alin.(2) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 389. Sentinţa de condamnare

(1) Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată.

(2) Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor.

(3) Declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinţei de condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de învinuire şi cu condiţia că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul sau că martorul a fost audiat în condiţiile art.109 şi 110, în cazul în care inculpatul nu a participat la confruntare cu acest martor în cadrul şedinţei de judecată.

(4) Sentinţa de condamnare se adoptă:

1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;

2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art.107 din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit.a), b), c), e), f) şi g) din Codul penal;

3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în art.57 şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripţie.

(5) La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei şi începutul calculării termenului executării pedepsei.

(6) La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa argumentează în baza căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, adoptă sentinţa dată.

(7) La adoptarea sentinţei de condamnare conform alin.(4), instanţa de judecată se pronunţă asupra confiscării bunurilor, în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.106106² din Codul penal nr.985/2002.

[Art.389 alin.(7) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 390. Sentinţa de achitare

(1) Sentinţa de achitare se adoptă dacă:

1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;

2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;

3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;

4) fapta nu este prevăzută de legea penală;

5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

(2) În cazul achitării persoanei în temeiul alin.(1) pct.2), organul de urmărire penală este obligat să continue urmărirea penală pentru identificarea făptuitorului.

(3) Sentinţa de achitare duce la reabilitarea deplină a inculpatului.

Articolul 391. Sentinţa de încetare a procesului penal

(1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:

1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile s-au împăcat;

2) a intervenit decesul inculpatului;

3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;

4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;

5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal;

6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală; precum şi

7) în cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal.

(2) În cazul prevăzut în art.332 alin.(2), instanţa încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute în Codul contravenţional al Republicii Moldova.

(3) În cazul sentinţei de încetare a procesului penal în temeiurile prevăzute la alin.(1) pct.2), 3) şi 7) şi la alin.(2), instanţa de judecată se pronunţă asupra confiscării bunurilor în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.106 106² din Codul penal nr.985/2002.

[Art.391 alin.(3) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.391 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 392. Întocmirea sentinţei

(1) După ce a soluţionat chestiunile arătate în art.385-388, instanţa de judecată procedează la întocmirea sentinţei. Sentinţa constă din partea introductivă, partea descriptivă şi dispozitiv.

(2) Sentinţa se întocmeşte în limba în care s-a desfăşurat judecarea cauzei, de unul din judecătorii care au participat la adoptarea ei.

(3) Sentinţa se semnează de toţi judecătorii care au participat la adoptarea ei. Judecătorul care are opinie separată semnează şi el sentinţa.

Articolul 393. Partea introductivă a sentinţei

În partea introductivă a sentinţei se arată:

1) că sentinţa a fost pronunţată în numele legii;

2) data şi locul adoptării sentinţei;

3) denumirea instanţei de judecată care a adoptat sentinţa, numele judecătorului sau, după caz, al judecătorilor completului de judecată, grefierului, interpretului, traducătorului, procurorului, apărătorului;

4) dacă şedinţa a fost publică sau închisă;

5) datele privind identitatea inculpatului prevăzute în art.358 alin.(1);

6) legea penală care prevede infracţiunea de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;

7) datele referitoare la termenul de examinare a cauzei.

Articolul 394. Partea descriptivă a sentinţei

(1) Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă:

1) descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii;

2) probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi motivele pentru care instanţa a respins alte probe;

3) indicaţii asupra circumstanţelor care atenuează sau agravează răspunderea;

4) în cazul cînd o parte a acuzaţiei este considerată neîntemeiată - temeiurile pentru aceasta;

5) încadrarea juridică a acţiunilor inculpatului, motivele pentru modificarea învinuirii dacă la judecată s-a efectuat aşa ceva;

6) menţiunea referitor la recidivă.

(2) Instanţa de judecată este obligată, de asemenea, să motiveze:

1) stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte categorii de pedepse;

2) aplicarea unei pedepse mai uşoare decît cea prevăzută de lege;

3) aplicarea unei condamnări cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;

4) rezolvarea chestiunilor legate de condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de aplicarea altor categorii de liberare de pedeapsa penală, prevăzute în art.89 din Codul penal.

(3) Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:

1) indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în judecată;

2) descrierea circumstanţelor cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanţa respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.

(4) Partea descriptivă a sentinţei de încetare a procesului penal trebuie să conţină descrierea şi motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal.

(5) Partea descriptivă a sentinţelor de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal trebuie să conţină motivele pe care este întemeiată hotărîrea instanţei cu privire la acţiunea civilă sau la repararea pagubei materiale cauzate de infracţiune.

Articolul 395. Dispozitivul sentinţei de condamnare

(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

1) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului;

2) constatarea că inculpatul este vinovat de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea penală;

3) categoria şi mărimea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune constatată ca dovedită, pedeapsa definitivă pe care urmează să o execute; categoria penitenciarului în care trebuie să execute pedeapsa cel condamnat la închisoare; data de la care începe executarea pedepsei; durata termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi cui îi revine obligaţia de a supraveghea pe cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În caz dacă instanţa îl găseşte pe inculpat vinovat, dar îl liberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal, ea este datoare să menţioneze aceasta în dispozitivul sentinţei;

4) dispoziţia despre computarea reţinerii, arestării preventive sau arestării la domiciliu, dacă inculpatul pînă la darea sentinţei se afla în stare de arest;

5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului pînă cînd sentinţa va deveni definitivă;

6) obligaţiile puse în seama condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

(2) Dacă inculpatul este învinuit în baza mai multor articole ale legii penale, în dispozitivul sentinţei trebuie să se indice precis în baza căror anume articole el a fost achitat şi în baza cărora a fost condamnat.

(3) În toate cazurile, pedeapsa trebuie să fie precizată astfel încît la executarea sentinţei să nu apară nici un fel de îndoieli cu privire la categoria şi mărimea pedepsei stabilite de instanţa de judecată.

(4) În cazurile prevăzute în art.66 din Codul penal, dispozitivul sentinţei va cuprinde, de asemenea, şi dispoziţia în vederea ridicării gradului militar sau special, titlului special, gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat ale inculpatului.

(5) În cazul condamnării unui cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţă permanentă în alt stat, dispozitivul sentinţei va cuprinde explicaţii privind dreptul de a cere transferarea condamnatului în ţara de reşedinţă.

(6) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.106106² din Codul penal nr.985/2002, instanţa de judecată se pronunţă asupra confiscării bunurilor. În acest caz, dispozitivul sentinţei va cuprinde:

1) în cazul confiscării bunului:

a) dispoziţia privind confiscarea specială sau extinsă a bunului şi informaţia ce permite identificarea acestuia;

b) numele şi prenumele proprietarului sau ale posesorului bunului confiscat;

c) locul de păstrare ori autoritatea care va administra bunul confiscat;

2) în cazul confiscării contravalorii bunului, a veniturilor sau foloaselor obţinute din acesta:

a) dispoziţia cu privire la încasarea sumei;

b) numele şi prenumele persoanei din contul căreia se încasează suma.

[Art.395 alin.(6) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 396. Dispozitivul sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal

Dispozitivul sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal trebuie să cuprindă:

1) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului;

2) dispoziţia de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea procesului;

3) dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost aplicată;

4) dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare aplicate conform art.203 alin.(2) în cazul sentinţei de achitare sau în cazul sentinţei de încetare a procesului penal în temeiurile prevăzute la art.391 alin.(1) pct.1) şi 4)6).

[Art.396 modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 396¹. Restituirea dosarului penal

Dacă instanţa de judecată a pronunţat o sentinţă de achitare pe motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, la cererea procurorului, acestuia i se restituie dosarul penal şi el reia urmărirea penală în vederea identificării făptuitorului infracţiunii.

Articolul 397. Alte chestiuni care trebuie soluţionate în dispozitivul sentinţei

Dispozitivul sentinţei de condamnare, precum şi al celei de achitare sau de încetare a procesului penal, pe lîngă chestiunile enumerate în art.395 şi 396, în cazurile necesare, trebuie să mai cuprindă:

1) hotărîrea cu privire la acţiunea civilă înaintată sau hotărîrea pronunţată din oficiu de către instanţă referitor la repararea pagubei;

[Pct.2) abrogat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

3) hotărîrea cu privire la corpurile delicte;

4) hotărîrea cu privire la măsurile de ocrotire;

4¹) hotărârea cu privire la secretizarea anumitor părţi ale sentinţei;

5) dispoziţia referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare;

6) dispoziţia referitoare la procedura şi termenul declarării apelului sau a recursului împotriva sentinţei, după caz.

[Art.397 completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.397 modificat prin Legea nr.190 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]

Articolul 398. Punerea în libertate a inculpatului arestat

(1) Dacă inculpatul a fost achitat sau eliberat de pedeapsă, sau eliberat de executarea pedepsei, sau a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, sau în privinţa lui a fost încetat procesul penal, instanţa, dacă inculpatul se află în stare de arest, îl pune imediat în libertate chiar în sala şedinţei de judecată.

(2) În caz de condamnare la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl eliberează pe inculpat de sub arest.

Articolul 399. Înmînarea copiei de pe sentinţă

[Art.399 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Capitolul IV

CĂILE ORDINARE DE ATAC

Secţiunea 1

Apelul

Articolul 400. Hotărîrile supuse apelului

(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel în vederea unei noi judecări în fapt şi în drept a cauzei, cu excepţia sentinţelor pronunţate de către instanţele judecătoreşti privind infracţiunile pentru a căror săvîrşire legea prevede exclusiv pedeapsă nonprivativă de libertate.

(2) Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi atacate separat.

(3) Apelul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei.

Articolul 401. Persoanele care pot declara apel

(1) Pot declara apel:

1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;

3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;

4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;

5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

(2) Apelul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în alin.(1) pct.2)-4) şi de către apărător sau reprezentantul lor legal ori de către succesorii acestora.

[Art.401 alin.(2) completat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

Articolul 402. Termenul de declarare a apelului

(1) Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune altfel.

[Alin.(2) art.402 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

(3) În cazurile prevăzute în art.401 alin.(1) pct.5) şi 6), calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii, prin care instanţa a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau a luat o altă măsură, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei în fond, în afară de cazul cînd procesul a fost suspendat.

(4) Dacă procurorul care a participat la judecarea cauzei sau partea vătămată a declarat în termen apel în defavoarea inculpatului, procurorul participant în instanţa de apel, în termen de 15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar, în care poate invoca motive adăugătoare de apel.

(5) Dacă inculpatul declară apel în termen şi îşi înlocuieşte apărătorul, noul apărător, în termen de 15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru inculpat, în care poate invoca motive adăugătoare de apel.

(6) În cazul declarării apelurilor suplimentare în condiţiile alin.(4) şi (5), copiile de pe apelurile suplimentare se înmînează părţilor şi se acordă timp necesar pentru pregătirea către judecarea apelurilor.

Articolul 403. Repunerea în termen a apelului

(1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

(2) Pînă la soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărîrii.

Articolul 404. Apelul peste termen

(1) Participantul la proces care a lipsit atît la judecarea, cît şi la pronunţarea sentinţei şi nu a fost informat despre adoptarea sentinţei poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

(2) Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea sentinţei.

(3) Instanţa de apel poate suspenda executarea sentinţei atacate.

Articolul 405. Declararea apelului

(1) Apelul se declară prin cerere scrisă.

(2) Cererea de apel trebuie să conţină:

1) denumirea instanţei la care se depune apelul;

2) numele şi prenumele apelantului, calitatea procesuală şi adresa lui;

3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă sentinţa;

4) conţinutul şi motivele cerinţelor apelantului;

5) indicarea probelor şi mijloacelor cu ajutorul cărora acestea pot fi administrate, dacă se invocă necesitatea administrării de noi probe. Poate invoca administrarea de noi probe numai procurorul şi avocatul care nu au participat la judecarea cauzei în primă instanţă. Părţile care au participat la judecarea cauzei în primă instanţă pot invoca administrarea de noi probe numai dacă despre acestea nu au ştiut la momentul judecării cauzei sau dacă instanţa de fond a respins cererea de a le administra;

6) data declarării apelului şi semnătura apelantului;

7) lista documentelor ce se anexează la cererea de apel.

(3) Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea de apel se atestă de un judecător de la instanţa a cărei hotărîre se atacă. Cererea poate fi atestată şi de secretarul consiliului local al localităţii unde domiciliază apelantul.

(4) Cererea de apel se depune la instanţa a cărei sentinţă se atacă, cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt. Persoana arestată poate depune cererea de apel la administraţia locului de deţinere, fără a anexa copii.

(5) După expirarea termenului stabilit pentru declararea apelului, instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa trimite, în termen de 5 zile, dosarul penal împreună cu apelul şi cu copiile acestuia în instanţa de apel despre ce informează părţile.

Articolul 406. Renunţarea la apel

[Art.406 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Articolul 407. Retragerea apelului

(1) Pînă la începerea cercetării judecătoreşti la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută de apelant.

(2) Apelul declarat de procuror poate fi retras de către acesta, cu indicarea obligatorie a motivelor retragerii.

(3) În cazul retragerii apelului, instanţa de apel încetează procedura de apel.

[Art.407 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]

Articolul 408. Efectul suspensiv al apelului

Apelul declarat în termen este suspensiv de executare atît în ce priveşte latura penală, cît şi latura civilă, în afară de cazul cînd legea dispune altfel.

Articolul 409. Efectul devolutiv al apelului şi limitele lui

(1) Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În limitele prevederilor arătate în alin.(1), instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului.

Articolul 410. Neagravarea situaţiei în propriul apel

(1) Instanţa de apel, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana care a declarat apel.

(2) În apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

Articolul 411. Efectul extensiv al apelului

Instanţa de apel examinează cauza prin extindere cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără să creeze acestor părţi o situaţie mai gravă.

Articolul 412. Repartizarea cauzelor parvenite cu apel, fixarea termenului de judecată a apelului şi prezenţa părţilor

(1) Cauzele penale parvenite cu apel se repartizează în ordinea prevăzută la art.344.

(2) În termen de pînă la 10 zile de la data de la care i-a fost repartizată, preşedintele completului de judecată căruia i-a fost repartizată cauza fixează termenul de judecată a apelului, iar dacă este necesar, fixează termen pentru şedinţa preliminară care se desfăşoară conform prevederilor art.345.

(3) Judecarea apelului se face cu citarea părţilor şi înmînarea copiilor de pe apel.

(4) Judecarea apelului are loc în prezenţa inculpatului, cînd acesta se află în stare de arest, cu excepţia prevăzută în art.321 alin.(2) pct.2).

(5) Neprezentarea părţilor legal citate în instanţa de apel nu împiedică examinarea cauzei.

(6) Dacă este necesar, instanţa de apel poate recunoaşte prezenţa părţilor obligatorie şi ia măsurile corespunzătoare pentru asigurarea prezenţei lor.

(7) La judecarea apelului, participarea procurorului, precum şi a apărătorului, dacă interesele justiţiei o cer, este obligatorie. Apelul poate fi judecat în lipsa nemotivată a avocatului în măsura în care nu se încalcă dreptul la apărare.

Articolul 413. Procedura judecării apelului

(1) La judecarea apelului se aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă instanţă, cu excepţiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV secţiunea 1.

(2) Preşedintele şedinţei anunţă cauza ce urmează a fi judecată şi verifică prezenţa părţilor, apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor din completul de judecată, ale procurorului, ale grefierului, precum şi ale interpretului şi traducătorului dacă aceştia participă, ale apărătorului şi precizează dacă nu au fost formulate cereri de recuzare. După aceasta, preşedintele şedinţei verifică dacă părţile prezente au făcut alte cereri sau demersuri şi asupra lor instanţa de apel dă o încheiere.

(3) Instanţa de apel, la cererea părţilor, poate cerceta suplimentar probele administrate în primă instanţă şi poate administra probe noi.

(4) În cazul în care invocă necesitatea administrării de noi probe, părţile trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă.

(5) Preşedintele şedinţei oferă cuvîntul apelantului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor lor, apoi procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvînt îl are acesta.

(6) Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi apărute în procesul dezbaterilor.

(7) Inculpatul are cel din urmă cuvîntul.

(8) În şedinţa de judecată se întocmeşte un proces-verbal în conformitate cu prevederile art.336.

Articolul 414. Judecarea apelului

(1) Instanţa de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din cauza penală, şi în baza oricăror probe noi prezentate instanţei de apel.

(2) Instanţa de apel verifică declaraţiile şi probele materiale examinate de prima instanţă prin citirea lor în şedinţa de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

(3) În cazul în care declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se contestă de către părţi, la solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi audiate în instanţa de apel conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanţă.

(4) În vederea soluţionării apelului, instanţa de apel poate da o nouă apreciere probelor.

(5) Instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în apel.

(6) Instanţa de apel nu este în drept să-şi întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanţă dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de apel şi nu au fost consemnate în procesul-verbal.

(7) În cazul sesizării de către părţi a nerespectării termenului rezonabil de judecare a cauzei de către prima instanţă, instanţa de apel se expune şi asupra nerespectării acestui termen.

Articolul 415. Decizia instanţei de apel

(1) Instanţa de apel, judecînd cauza în ordine de apel, adoptă una din următoarele decizii:

1) respinge apelul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă:

a) apelul a fost depus peste termen, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.402;

b) apelul este inadmisibil;

c) apelul este nefondat;

2) admite apelul, casînd sentinţa parţial sau total, inclusiv din oficiu, în baza art.409 alin.(2), şi pronunţă o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanţă;

3) admite apelul, casează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost anulată numai în cazul când nu a fost citat inculpatul, nu i s-a asigurat dreptul la interpret, i-a fost încălcat dreptul la apărare sau au fost încălcate prevederile art.30, 33-35. Trimiterea la rejudecare a cauzei poate fi dispusă o singură dată.

(2) Sentinţa poate fi casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau latura civilă, dacă aceasta nu împiedică soluţionarea justă a cauzei.

(2¹) Judecînd apelul declarat împotriva sentinţei de achitare, instanţa de apel nu este în drept să pronunţe o hotărîre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum şi a martorilor acuzării solicitaţi de părţi. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care declaraţiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanţial condamnarea inculpatului.

(3) Decizia instanţei de apel este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării.

(4) Decizia cu privire la dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost anulată este irevocabilă.

[Art.415 alin.(1) modificat, alin.(4) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 416. Chestiuni complementare

Instanţa de apel, deliberînd asupra apelului, dacă este necesar, poate hotărî reluarea cercetării judecătoreşti, aplicarea dispoziţiilor privitoare la repararea pagubei, la măsurile preventive, la cheltuielile judiciare şi la orice alte chestiuni de care depinde soluţionarea completă a apelului.

Articolul 417. Conţinutul deciziei instanţei de apel

(1) Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă:

1) data şi locul pronunţării deciziei;

2) denumirea instanţei de apel;

3) numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, procurorului, grefierului, precum şi ale apărătorului, interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă la şedinţă;

4) numele şi prenumele apelantului, cu indicarea calităţii lui procesuale;

5) datele privind identitatea persoanei condamnate sau achitate de către prima instanţă, prevăzute în art.358 alin.(1);

5¹) datele referitoare la termenul de examinare a cauzei;

6) fapta constatată de prima instanţă şi conţinutul dispozitivului sentinţei;

7) fondul apelului;

8) temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi motivele adoptării soluţiei date;

9) una din soluţiile prevăzute în art.415;

9¹) menţiunea cu privire la ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul trebuie să-şi reia cursul. În caz contrar, toate actele procedurale sînt desfiinţate de drept;

10) menţiunea că decizia este executorie, dar poate fi supusă recursului, şi termenul prevăzut pentru această cale de atac.

(2) În cazul cînd inculpatul se află în stare de arest, în decizie se indică timpul care se include în termenul pedepsei.

(3) Dacă există temeiuri prevăzute în art.218, instanţa de apel pronunţă o decizie interlocutorie.

Articolul 418. Adoptarea deciziei de către instanţa de apel

(1) Deliberarea şi adoptarea deciziei se efectuează conform prevederilor art.338 şi 339.

[Alin.(2)-(5) art.418 excluse prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

(6) După pronunţarea deciziei, instanţa de apel remite, în termen de cel mult 5 zile, dosarul penal în instanţa de fond pentru executare, fapt despre care se informează părţile.

Articolul 419. Procedura de rejudecare

Rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se desfăşoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 419¹. Limitele rejudecării

Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărîrii instanţei de apel în măsura în care situaţia de fapt rămîne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

Secţiunea a 2-a

Recursul ordinar

§ 1. Recursul împotriva hotărîrilor instanţelor de apel

Articolul 420. Hotărîrile supuse recursului

(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel.

(2) Încheierile instanţei de apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia recurată, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

(3) Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel se consideră făcut şi împotriva încheierilor acesteia, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

(4) Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele indicate în art.401 nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel prin care i s-a înrăutăţit situaţia. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul declarat din partea apărării.

Articolul 421. Persoanele care pot declara recurs

Pot declara recurs procurorul şi persoanele indicate în art.401.

Articolul 422. Termenul de declarare a recursului

Termenul de declarare a recursului este de două luni de la data comunicării deciziei integrale.

[Art.422 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 423. Retragerea recursului

Persoanele menţionate în art.421 pot retrage recursul în condiţiile art.407, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 424. Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui

(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

(2) Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute la art.427 invocate în recurs.

[Art.424 alin.(2) în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 425. Neagravarea situaţiei în propriul recurs

Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs.

Articolul 426. Efectul extensiv al recursului şi limitele lui

Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putînd hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă.

[Art.426 modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 427. Temeiurile recursului

(1) Recursul este admis dacă:

1) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie;

2) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie;

3) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen;

4) există o cauză care înlătură răspunderea penală sau un temei care exclude urmărirea penală ori determină încetarea procesului penal;

5) a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege;

6) hotărârea este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;

7) instanţa nu a fost compusă potrivit legii.

(2) Temeiurile prevăzute la alin.(1) pct.4)-7) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel. Această limitare nu se aplică dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.

(3) Aprecierea probelor dată de prima instanţă şi instanţa de apel este obligatorie pentru instanţa de recurs, cu excepţia cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) pct.6) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiţie examinează cauza după trimiterea la rejudecare. În cazul respingerii nejustificate a administrării probei în instanţa de apel într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare sau în cazul în care se invocă temeiul de la alin.(1) pct.6), prevederile art.413 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

[Art.427 alin.(3) modificat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.427 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 428. Instanţele competente să examineze recursul

Recursurile declarate împotriva deciziilor curţilor de apel se examinează de Curtea Supremă de Justiţie.

[Art.428 modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 429. Depunerea recursului

(1) Recursul se depune de persoanele menţionate în art.421 şi trebuie să fie motivat.

(2) Cererea de recurs se depune la instanţa de recurs cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt.

Articolul 430. Conţinutul cererii de recurs

Cererea de recurs trebuie să conţină:

1) denumirea instanţei la care se depune recursul;

2) numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau menţiune cu privire la persoana interesele căreia le reprezintă şi adresa ei;

3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărîrea judecătorească, fapta constatată şi dispozitivul sentinţei, indicarea persoanei care a declarat apel şi motivele invocate în apel;

4) denumirea instanţei care a adoptat decizia în apel, data pronunţării deciziei de apel, dispozitivul deciziei în apel şi argumentele admiterii sau respingerii apelului;

5) temeiurile prevăzute la art.427 şi argumentele privind temeinicia recursului;

6) formularea propunerilor privind hotărîrea solicitată. Deşi formularea acestor propuneri este obligatorie pentru recurent, ele nu influenţează hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie;

7) data declarării recursului şi semnătura recurentului.

[Art.430 modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 431. Actele procedurale preparatorii ale instanţei de recurs

După primirea recursului, instanţa:

1) desemnează un judecător raportor, care pregăteşte cauza spre judecare şi stabileşte data examinării admisibilităţii recursului;

2) verifică dacă recursul îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.430. În cazul în care recursul nu îndeplineşte aceste cerinţe, judecătorul raportor îi oferă timp recurentului pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă recurentul nu înlătură neajunsurile în termen de 15 zile, cererea de recurs se consideră nedepusă;

3) expediază părţilor recursul considerat admisibil şi întrebările la care ar trebui să răspundă, solicitându-le să depună, în termen de până la o lună, referinţa;

4) solicită dosarul de la instanţa respectivă.

[Art.431 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Art.431 modificat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

[Alin.(3),(4) art.431 excluse prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, în vigoare 03.11.2006]

Articolul 432. Admisibilitatea recursului

(1) Instanţa de recurs examinează admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii instanţei de apel, fără citarea părţilor, în baza materialelor din dosar.

(2) Un complet din 3 judecători, prin încheiere, declară inadmisibil recursul dacă:

1) recursul nu este depus de persoana menţionată la art.421;

2) recursul este tardiv;

3) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.427;

4) recursul este vădit neîntemeiat;

5) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenţei;

6) recursul este repetat sau calea de atac nu este prevăzută de lege.

(3) Recursul declarat în temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin.(2) pct.5) din prezentul articol.

(4) În încheierea privind inadmisibilitatea recursului se menţionează sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii. Aceasta se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor.

[Art.432 alin.(2) completat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.432 alin.(4) modificat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 28.11.2023]

[Art.432 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Art.432 modificat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

Articolul 433. Procedura judecării recursului

(1) Dacă este considerat admisibil, un complet din 3 judecători examinează recursul în fond.

(2) În scopul uniformizării practicii judecătoreşti, completul din 3 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul considerat admisibil să fie examinat de un complet din 5 judecători, iar completul din 5 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul considerat admisibil să fie examinat de un complet din 9 judecători.

(3) Recursul se judecă fără citarea părţilor, cu excepţia:

a) recursului considerat admisibil în care se invocă temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6);

[Lit.b) abrogată prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

(4) Completul poate decide organizarea şedinţei publice şi pentru examinarea concomitentă a altor recursuri. La şedinţa publică sunt citaţi procurorul şi persoanele indicate la art.421 ale căror interese sunt atinse prin recurs. Neprezentarea lor nu împiedică examinarea recursului.

(5) Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, numele judecătorilor completului de judecată şi verifică dacă există cereri de recuzare.

(6) Primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. Luările de cuvânt nu pot depăşi cadrul argumentelor recursului şi al întrebărilor expediate părţilor decât cu acordul completului.

(7) Preşedintele şedinţei poate oferi dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în procesul dezbaterilor.

[Art.433 alin.(3) modificat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.433 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Art.433 modificat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

Articolul 434. Limitele judecării recursului

Judecând recursul, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate prin prisma temeiurilor prevăzute la art.427.

[Art.434 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Art.434 completat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

Articolul 435. Decizia instanţei de recurs

(1) Judecând recursul, instanţa adoptă una dintre următoarele decizii:

1) respinge recursul, cu menţinerea hotărârii atacate;

2) admite recursul, casează, parţial sau integral, hotărârea atacată şi adoptă una dintre următoarele soluţii:

a) menţine hotărârea primei instanţe;

b) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal;

c) dispune rejudecarea de către instanţa de apel în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată în instanţa de recurs;

d) rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărâre.

(2) Rejudecarea poate fi dispusă o singură dată.

(3) Judecând recursul, instanţa soluţionează şi chestiunile prevăzute la art.416.

(4) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art.417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător. Instanţa de recurs se pronunţă asupra tuturor motivelor esenţiale invocate în recurs.

(5) Decizia instanţei de recurs se pronunţă integral. Decizia se consideră pronunţată din momentul plasării ei pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie.

(6) Dacă recursul este admis în temeiul art.427 alin.(1) pct.6), completul poate emite o încheiere interlocutorie, pe care o expediază inspecţiei judiciare.

[Art.435 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 436. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia

(1) Procedura de rejudecare a cauzei după casarea hotărîrii în recurs se desfăşoară conform regulilor generale pentru examinarea ei.

(2) Pentru instanţa de rejudecare, indicaţiile instanţei de recurs sînt obligatorii în măsura în care situaţia de fapt rămîne cea care a existat la soluţionarea recursului.

(3) Cînd hotărîrea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărîrea a fost casată.

(4) La rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea unei pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă decît numai dacă hotărîrea iniţială a fost casată în baza recursului declarat de procuror sau în interesul părţii vătămate din motivul că pedeapsa fixată era prea blîndă, sau în baza recursului procurorului care a solicitat aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă.

§ 2. Recursul împotriva hotărîrilor judecătoreşti pentru care

nu este prevăzută calea de atac apelul

Articolul 437. Hotărîrile supuse recursului

(1) Pot fi atacate cu recurs:

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

1¹) sentinţele ale căror părţi au fost secretizate, dacă nu se contestă fondul cauzei;

1²) sentinţele pronunţate în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi în procedura acordului de cooperare;

1³) sentinţele adoptate în şedinţă preliminară;

1⁴) sentinţele pronunţate în procedura pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală;

[Pct.2) exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

3¹) încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate conform prevederilor art.313;

4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.

(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

[Art.437 alin.(1) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.437 completat prin Legea nr.46 din 27.03.2014, în vigoare 18.04.2014]

Articolul 438. Persoanele care pot declara recurs

Recursul împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac apelul poate fi declarat de persoanele menţionate în art.401.

Articolul 439. Termenul de declarare a recursului

(1) Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii.

(2) Data de la care curge termenul recursului, repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se reglementează de prevederile art.402-407, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 440. Efectul suspensiv al recursului

Recursurile declarate în termen împotriva hotărîrilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul sînt suspensive de executare atît în ce priveşte latura penală, cît şi latura civilă, în afară de cazul cînd legea dispune altfel.

Articolul 441. Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui

(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

(2) Instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în art.444, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.

Articolul 442. Neagravarea situaţiei în propriul recurs

Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs.

Articolul 443. Efectul extensiv al recursului şi limitele sale

Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă.

Articolul 444. Temeiurile recursului

(1) Hotărîrile judecătoreşti pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond în cazurile în care:

1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei;

2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33;

3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel;

3¹) anumite părţi ale sentinţei au fost secretizate neîntemeiat;

4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi apărătorului, interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii;

5) cauza a fost judecată în primă instanţă fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

6) hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărîrii redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare;

7) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde;

8) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

9) s-au aplicat pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege sau greşit individualizate în raport cu prevederile capitolului VII din Partea generală a Codului penal;

10) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;

11) inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta săvîrşită de el nu este prevăzută de legea penală sau cînd procesul penal a fost încetat greşit din motivul că exista o hotărîre judecătorească definitivă în privinţa aceleiaşi fapte sau că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o lege nouă sau anulată de un act de amnistie ori că a intervenit decesul inculpatului;

12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;

13) a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;

14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă;

15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului, care poate fi reparată şi în această cauză;

16) instanţă a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei.

(2) Cazurile prevăzute la pct.1)-4), 8), 9), 13)-15) se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu, iar cazurile prevăzute la pct.5)-7), 10), 12), 16) se iau în considerare din oficiu numai cînd au influenţat asupra hotărîrii în defavoarea inculpatului.

(3) În cazul în care instanţa ia în considerare temeiurile de casare din oficiu, aceasta este obligată să le pună în discuţia părţilor.

[Art.444 denumirea în redacţie nouă, alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 445. Declararea şi retragerea recursului

(1) Recursul se declară în scris de persoanele menţionate la art.401 şi trebuie să fie motivat.

(2) Cererea de recurs trebuie să cuprindă:

1) denumirea instanţei la care se depune recursul;

2) numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau indicarea persoanei interesele căreia le reprezintă şi adresa lui;

3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărîrea judecătorească, fapta constatată, dispozitivul sentinţei şi indicarea persoanei care a declarat recurs;

4) conţinutul şi motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate şi solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art.444 invocate în recurs şi formularea propunerilor asupra hotărîrii solicitate;

5) data declarării recursului şi semnătura recurentului.

(3) Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărîre se atacă cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt. Persoana arestată poate depune cererea de recurs la administraţia locului de deţinere, fără a anexa copii.

(4) După expirarea termenului stabilit pentru declararea recursului, instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa trimite, în termen de 5 zile, dosarul penal împreună cu recursul în instanţa de recurs.

(5) Retragerea recursului se efectuează în condiţiile art.407, care se aplică în modul corespunzător

[Art.445 denumirea, alin.(5) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 446. Actele procedurale preparatorii ale instanţei de recurs

După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:

1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;

2) cauza se numeşte spre judecare cu înmînarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.

Articolul 447. Procedura judecării recursului

(1) Recursul se judecă în termen rezonabil, fără prezenţa părţilor la proces.

(2) Instanţa de recurs fixează data examinării şi dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta, cu acordarea dreptului depunerii referinţei.

(3) Dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi la cererea motivată a părţilor, instanţa de recurs poate dispune, printr-o încheiere motivată, stabilirea şedinţei de judecată cu citarea părţilor pentru participare la proces.

(4) La judecarea recursului în şedinţă publică participă procurorul şi persoanele indicate la art.401 ale căror interese sunt atinse prin argumentele invocate în recurs.

(5) La judecarea recursului în şedinţă publică, preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele judecătorilor completului de judecată, numele procurorului, numele avocaţilor, precum şi numele interpretului, dacă acesta participă la şedinţă, şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

(6) Primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţa de judecată. Dacă procurorul a depus recurs, primul cuvânt îl are acesta. Luările de cuvânt nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului.

(7) Dacă părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă.

(8) Părţile au dreptul la replică în problemele apărute în procesul dezbaterilor.

[Art.447 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 448. Judecarea recursului

(1) Judecînd recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror probe noi prezentate în instanţa de recurs.

(2) Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

[Art.448 alin.(1) modificat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

Articolul 449. Decizia instanţei de recurs

(1) Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:

1) respinge recursul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă:

a) recursul este nefondat;

b) recursul este depus peste termen;

c) recursul este inadmisibil;

2) admite recursul, casînd hotărîrea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:

a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod;

b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului;

c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de probe suplimentare;

d) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

(2) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art.417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Trimiterea la rejudecare a cauzei poate fi dispusă o singură dată. În cazul în care după rejudecarea cauzei eroarea judiciară nu a fost corectată de instanţa de fond, instanţa de recurs înlătură omisiunile la judecarea recursului.

[Art.449 alin.(1) modificat, alin.(3) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 450. Chestiuni complementare

(1) Instanţa de recurs, soluţionînd recursul, rezolvă şi chestiunile complementare prevăzute în art.416, aplicîndu-le în mod corespunzător.

(2) Cînd instanţa de recurs remite cauza spre rejudecare conform art.449 pct.2) lit.c), ea se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate.

Articolul 451. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia

Procedura de rejudecare şi limitele acesteia se reglementează de prevederile art.436, care se aplică în mod corespunzător.

Capitolul V

CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Secţiunea 1

Recursul în anulare

Notă: Se declară neconstituţională omisiunea legislativă din articolul IV pct.15 (capitolul V, secţiunea 1 se abrogă) din Legea nr.246/2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curţii Supreme de Justiţie) de a reglementa accesul la justiţie al victimelor represiunilor politice în cazurile decise de organele judiciare conform Hot. Curţii constituţionale nr.10 din 15.09.2026, în vigoare 15.09.2026

[Secţiunea 1 abrogată prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 452. Recursul în anulare

[Art.452 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Alin.(2),(3) art.452 excluse prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Articolul 453. Temeiurile pentru recurs în anulare

[Art.453 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Notă: Se declară neconstituţional cuvântul "inclusiv" din art.453 alin.(1) conform Hot.Curţii Constituţionale nr.26 din 10.11.2020, în vigoare 10.11.2020

[Art.453 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 454. Termenul de declarare a recursului în anulare

[Art.454 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 455. Declararea şi retragerea recursului în anulare

[Art.455 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 456. Actele procedurale preparatorii şi admisibilitatea recursului în anulare

[Art.456 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 457. Judecarea şi soluţionarea recursului în anulare

[Art.457 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Secţiunea a 2-a

Revizuirea procesului penal

Articolul 458. Temeiurile de revizuire a procesului penal

(1) Hotărârile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, la cererea persoanelor menţionate la art.460.

(2) Dacă hotărârea judecătorească se referă la mai multe persoane sau mai multe infracţiuni, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

(3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei care creează suspiciuni privind corectitudinea soluţiei din hotărârea atacată;

2) s-au stabilit circumstanţe noi sau recent descoperite de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărârii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, ar dovedi că cel condamnat este nevinovat ori a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat ori ar dovedi că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată;

3) două sau mai multe hotărâri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă;

5) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a informat Guvernul Republicii Moldova despre depunerea unei cereri din care se deduce existenţa unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care ridică dubii temeinice privind corectitudinea soluţiei din hotărârea atacată;

6) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, sau Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, care poate fi remediată, total sau parţial, prin casarea hotărârii atacate.

(4) Decesul condamnatului nu împiedică revizuirea procesului penal.

(5) Cererea de revizuire depusă repetat de către aceeaşi persoană în baza aceluiaşi motiv este inadmisibilă.

[Art.458 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 459. Termenul de revizuire

(1) Revizuirea în temeiul art.458 alin.(3) pct.1)-4) a unei hotărâri de achitare, de încetare a procesului penal, precum şi a unei hotărâri de condamnare pentru motivul că pedeapsa este prea uşoară sau persoana trebuie condamnată pentru o infracţiune mai gravă, poate fi cerută în termen de un an de la data când au devenit cunoscute motivele sau circumstanţele care justifică depunerea cererii de revizuire.

(2) Revizuirea în favoarea condamnatului a unei hotărâri de condamnare, în temeiul art.458 alin.(3) pct.1)-4), nu este limitată în timp.

(3) Revizuirea în temeiul art.458 alin.(3) pct.5) poate fi cerută oricând de la informarea Guvernului până la pronunţarea hotărârii definitive de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

(4) Revizuirea în temeiul art.458 alin.(3) pct.6) poate fi cerută în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

[Art.459 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 460. Depunerea cererii de revizuire

(1) Pot cere revizuirea:

1) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;

2) rudele apropiate, soţul sau soţia condamnatului, chiar şi după decesul acestuia;

3) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art.458 alin.(3) pct.5) şi 6).

(2) Cererea de revizuire este formulată în scris şi trebuie să conţină temeiul de revizuire pe care se întemeiază, iar la cerere se anexează probele ce confirmă temeinicia ei.

(3) Cererea de revizuire se depune în instanţa menţionată la alin.(4).

(4) Cererile de revizuire menţionate la art.458 alin.(3) pct.1)-4) sunt de competenţa instanţei de judecată ultima care s-a pronunţat asupra fondului cauzei. Cererile de revizuire depuse în temeiul art.458 alin.(3) pct.5) şi 6) sunt de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.

[Art.460 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 461. Procedura de examinare a cererii de revizuire

(1) Prevederile art.431-434 se aplică în mod corespunzător examinării cererii de revizuire.

(2) În cazul organizării unei şedinţe publice, dezbaterile sunt limitate la întrunirea condiţiilor pentru admiterea cererii de revizuire. Neprezentarea părţilor nu împiedică examinarea cererii de revizuire.

[Art.461 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 462. Hotărârea instanţei de revizuire

(1) După ce examinează cererea de revizuire considerată admisibilă, instanţa emite o încheiere privind:

a) respingerea cererii de revizuire;

b) admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii supuse revizuirii şi reluarea examinării cauzei de către instanţa competentă.

(2) Odată cu admiterea cererii de revizuire şi reluarea examinării cauzei penale, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea pedepsei, precum şi aplica măsuri preventive.

(3) În cazul admiterii cererii de revizuire din motiv că există câteva hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se conexează pentru rejudecare în instanţa care a pronunţat ultima dintre aceste hotărâri, dacă sunt de acelaşi grad, sau în instanţa de cel mai înalt grad, dacă instanţele sunt de grade diferite.

(4) Încheierea de admitere a cererii de revizuire se supune căilor de atac odată cu fondul, în condiţiile legii. Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, cu excepţia încheierilor emise de Curtea Supremă de Justiţie.

[Art.462 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 463. Rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii

[Art.463 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 464. Hotărîrile după rejudecare

[Art.464 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 464¹. Revizuirea cauzei în urma pronunţării hotărîrii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului

[Art.464¹ abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

[Art.464¹ modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 465. Calea de atac a hotărîrii după rejudecare

[Art.465 abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 465¹. Recursul în interesul legii

[Art.465¹ abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 465². Condiţiile de admisibilitate

[Art.465² abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 465³. Judecarea recursului în interesul legii

[Art.465³ abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Articolul 465⁴. Hotărîrea şi efectele ei

[Art.465⁴ abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]

Secţiunea a 3-a

Reluarea examinării cauzei penale în cazul judecării

în lipsa persoanei condamnate

[Secţiunea a 3-a (art.465⁵-465⁸) introdusă prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 465⁵. Cererea de reluare a examinării cauzei penale

(1) Persoana judecată şi condamnată în lipsa ei poate depune o cerere de reluare a examinării cauzei penale în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă, contra semnătură, hotărârea instanţei de judecată.

(2) Examinarea cauzei penale nu poate fi reluată în cazul în care:

a) persoana condamnată a fost informată despre procesul penal şi a lipsit în mod nejustificat de la judecarea cauzei;

b) persoana condamnată a avut un apărător ales care a participat la judecarea cauzei în prima instanţă;

c) persoana condamnată, fiind informată despre sentinţa de condamnare, nu a declarat apel sau şi-a retras apelul;

d) persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsa ei.

(3) În cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsa ei, cererea de reluare a examinării cauzei penale se depune în termen de 30 de zile de la predarea condamnatului autorităţilor Republicii Moldova şi comunicarea hotărârii de condamnare.

(4) Cererea de reluare a examinării cauzei penale se depune personal sau prin apărător la instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului cauzei.

(5) Cererea de reluare a examinării cauzei penale depusă după expirarea termenului stabilit în prezentul articol se consideră depusă în termen dacă instanţa de judecată constată că întârzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar din momentul aducerii la cunoştinţă, contra semnătură, a hotărârii instanţei de judecată nu au trecut mai mult de 3 luni.

[Art.465⁵ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 465⁶. Soluţionarea cererii de reluare a examinării cauzei penale

(1) La primirea cererii de reluare a examinării cauzei penale, judecătorul fixează termenul pentru examinarea admisibilităţii cererii, cu citarea procurorului şi a părţilor interesate.

(2) Dacă persoana care a solicitat reluarea examinării cauzei penale se află în stare de arest, inclusiv într-o altă cauză penală, preşedintele şedinţei de judecată dispune aducerea ei la judecată şi solicită desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, dacă aceasta nu are apărător ales.

(3) Instanţa de judecată, ascultând părţile, examinează dacă cererea a fost formulată în condiţiile prevăzute la art.465⁵ şi dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară, asupra căreia instanţa s-a pronunţat printr-o hotărâre definitivă.

(4) Instanţa de judecată, în baza celor constatate, dispune, prin încheiere, admiterea cererii de reluare a examinării cauzei penale sau respingerea cererii. În cazul în care cererea de reluare a examinării cauzei penale a fost admisă, iar instanţa de judecată care a examinat admisibilitatea cererii este alta decât cea care a judecat cauza în primă instanţă, cauza pentru reluarea examinării cauzei penale în ordinea prevăzută la art.465⁷ este expediată la instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

(5) Odată cu admiterea cererii de reluare a examinării cauzei penale, precum şi în tot cursul reexaminării cauzei, instanţa de judecată poate dispune suspendarea, în tot sau în parte, a executării sentinţei supuse reexaminării.

(6) Instanţa de judecată, la demersul procurorului, poate aplica măsurile prevăzute la art.175 alin.(3).

(7) Încheierea prin care a fost admisă cererea de reluare a examinării cauzei penale poate fi atacată odată cu fondul.

(8) Încheierea prin care a fost respinsă cererea de reluare a examinării cauzei penale poate fi atacată cu recurs.

[Art.465⁶ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 465⁷. Examinarea cauzei după admiterea cererii de reluare a examinării cauzei penale

(1) Examinarea cauzei după admiterea cererii de reluare a examinării cauzei penale se desfăşoară conform regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă.

(2) Instanţa de judecată, la cererea părţilor, poate examina din nou probele administrate în cursul judecăţilor anterioare şi poate administra probe noi.

[Art.465⁷ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 465⁸. Hotărârile după reluarea examinării cauzei penale

(1) După reluarea examinării cauzei penale în conformitate cu art.465⁷, instanţa de judecată pronunţă o nouă hotărâre conform prevederilor art.382-399 şi art.410, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Hotărârea instanţei de judecată pronunţată după reluarea examinării cauzei penale poate fi supusă apelului şi recursului conform prevederilor art.400 şi 420.

[Art.465⁸ introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Capitolul VI

PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI

Articolul 466. Rămînerea definitivă a hotărîrii instanţei de judecată şi punerea ei în executare

(1) Hotărîrea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data cînd a rămas definitivă.

(2) Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă:

1) la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă apelului şi nici recursului;

2) la data expirării termenului de apel:

a) cînd nu s-a declarat apel în termen;

b) cînd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;

4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:

a) cînd nu s-a declarat recurs în termen;

b) cînd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4) şi încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

6) la data pronunţării hotărîrii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4).

(3) Hotărîrile instanţei de apel rămîn definitive la data pronunţării deciziei în apel.

(4) Hotărîrea instanţei de recurs împotriva hotărîrii pe cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămîne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă:

1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în instanţa de recurs, fără rejudecare;

2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;

3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.

(5) Hotărîrile judecătoreşti menţionate la alin.(2) şi (4) devin irevocabile la data cînd au devenit definitive. Hotărîrea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine irevocabilă la data pronunţării acesteia.

Articolul 467. Caracterul obligatoriu al hotărîrilor judecătoreşti definitive şi al ordonanţelor procurorului privind încetarea urmăririi penale

(1) Hotărîrile judecătoreşti definitive şi ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi penale sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

(2) Colaborarea solicitată la executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive şi a ordonanţelor procurorului privind încetarea urmăririi penale este obligatorie pentru toate persoanele fizice şi juridice.

(3) Ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi penale sînt documente executorii.

Articolul 468. Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti

(1) Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către Curtea Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se află Curtea Supremă de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei conform prevederilor legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată în apel şi/sau în recurs, la copia de pe sentinţă se anexează copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau de recurs.

(1¹) Odată cu transmiterea spre executare a hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea specială sau confiscarea extinsă a bunurilor, privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului şi privind compensarea cheltuielilor de judecată, instanţa care a judecat cauza informează procurorul cu privire la transmiterea spre executare a hotărârilor judecătoreşti respective.

(2) Organele care pun în executare sentinţa comunică de îndată, dar nu mai tîrziu de 5 zile, instanţei care a trimis hotărîrea dată despre punerea în executare a acesteia. Administraţia locului de detenţie trebuie să comunice instanţei care a trimis hotărîrea locul unde condamnatul îşi execută pedeapsa.

(3) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată să urmărească executarea hotărârilor, iar procurorul coordonează executarea hotărârilor privind confiscarea specială sau confiscarea extinsă a bunurilor, privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului şi privind compensarea cheltuielilor de judecată.

(4) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată, în termen de 10 zile, să comunice organului local de administrare militară despre sentinţa rămasă definitivă în privinţa recrutului condamnat.

(5) Livretele militare ale persoanelor supuse serviciului militar şi certificatele speciale ale recruţilor condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă se trimit de instanţă organelor locale de administrare militară respective.

[Art.468 alin.(1¹) introdus, alin.(3) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 469. Chestiunile care urmează să fie soluţionate de către instanţă la executarea pedepsei

(1) La executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în executarea unor hotărîri, şi anume:

1) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen (art.91 din Codul penal);

2) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă (art.92 din Codul penal);

3) liberarea de la executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.95 din Codul penal);

4) amînarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi persoanele care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani (art.96 din Codul penal), anularea amînării executării pedepsei de către acestea, liberarea lor de pedeapsă, înlocuirea pedepsei sau trimiterea pentru executare a pedepsei neexecutate;

5) reabilitarea judecătorească (art.112 din Codul penal);

6) schimbarea categoriei penitenciarului (art.72 din Codul penal);

7) înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare (art.64 din Codul penal);

8) înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoare (art.67 din Codul penal);

9) anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după caz, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei neexecutate (art.90 şi 91 din Codul penal);

9¹) anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stingerea antecedentelor penale;

10) căutarea persoanelor condamnate care se ascund de organele care pun în executare pedeapsa;

11) executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărîri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărîri;

12) computarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea hotărîrii de condamnare;

13) prelungirea, schimbarea sau încetarea aplicării măsurii de constrîngere cu caracter medical alienaţilor (art.101 din Codul penal);

13¹) internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică (art.96¹ din Codul penal);

14) liberarea de pedeapsă sau uşurarea pedepsei în temeiul adoptării unei legi care are efect retroactiv ori ameliorarea, în alt mod, a situaţiei (art.10 şi 10¹ din Codul penal), precum şi excluderii din hotărîrea de condamnare a unor capete de acuzare dacă persoana condamnată a fost extrădată;

15) liberarea de pedeapsă în temeiul actului amnistiei sau stingerea executării pedepsei (art.295 din Codul de executare);

16) liberarea de executare a pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art.97 din Codul penal);

17) explicarea suspiciunilor sau neclarităţilor care apar la punerea în executare a pedepselor;

17¹) constatarea condiţiilor de detenţie a condamnaţilor;

17²) anularea condamnării în baza acordului de cooperare ca urmare a neexecutării condiţiilor stabilite în acordul de cooperare, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei stabilite;

17³) modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea bunurilor şi privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune;

18) alte chestiuni prevăzute de lege care apar în procesul executării pedepselor de către condamnaţi.

(2) Chestiunile privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă şi alte chestiuni patrimoniale se soluţionează conform dispoziţiilor legislaţiei de executare privind executarea documentelor cu caracter civil.

[Art.469 alin.(1) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.469 alin.(1) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.469 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 470. Instanţa care soluţionează chestiunile privind executarea hotărîrilor judecătoreşti

(1) Chestiunile privind executarea hotărîrilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1)-4), 6)-16), 17¹) şi 18) se soluţionează de către instanţa de judecată din raza de activitate a organului sau a instituţiei care execută pedeapsa sau, după caz, de Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău.

(2) Chestiunile privind reabilitarea judecătorească se soluţionează de către instanţa de judecată de la locul de trai al persoanei care solicită reabilitarea sau, după caz, de Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău.

(3) Chestiunile privind explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la punerea în executare a pedepselor şi a confiscării bunurilor se soluţionează de către instanţa care a adoptat hotărîrea rămasă definitivă.

[Art.470 alin.(1),(2) completate prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.470 alin.(3) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.470 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 471. Modul de soluţionare a chestiunilor privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti

(1) Chestiunile specificate la art.469 alin.(1) pct.5), 11) şi 14) din prezentul cod se soluţionează de către judecătorii instanţei de drept comun, după caz, de judecătorul de instrucţie din cadrul Colegiului specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău, iar chestiunile prevăzute la celelalte puncte ale art.469 alin.(1) din prezentul cod se soluţionează de către judecătorul de instrucţie, după caz, de Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău, la demersul instituţiei care pune în executare pedeapsa, la cererea condamnatului sau a apărătorului acestuia ori, după caz, la demersul procurorului care exercită supravegherea organului sau instituţiei care pune în executare pedeapsa. Soluţionarea de către instanţa de judecată a chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1) şi 2) din prezentul cod se efectuează în condiţiile prevăzute la art.266 şi 267 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004 şi numai după respectarea procedurii extrajudiciare stabilite. În cazul soluţionării chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1), 2), 4), 7)9) din prezentul cod, instituţia care pune în executare pedeapsa este obligată să prezinte raportul de evaluare privind comportamentul condamnatului, iar în cazul soluţionării chestiunii prevăzute la art.469 alin.(1) pct.3) din prezentul cod şi raportul medical respectiv. În şedinţa de judecată se citează autorul demersului cu privire la soluţionarea chestiunii solicitate.

(1¹) Chestiunile prevăzute la art.469 alin.(1) pct.17²) se examinează de către judecătorul de instrucţie la demersul procurorului.

(2) Temei pentru examinarea chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1), 2), 4)-7), 11), 12), 14)-16) şi 18) poate servi şi cererea condamnatului. Referitor la chestiunile prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1) şi 2), condamnatul înaintează cererea în instanţa de judecată doar dacă a fost refuzat în condiţiile art.266 alin.(3) din Codul de executare. Pentru aplicarea temeiului prevăzut la art.469 alin.(1) pct.14) poate declara demers şi procurorul. Chestiunea specificată la art.469 alin.(1) pct.14) se va soluţiona cu solicitarea dosarului (sau, după caz, a dosarelor) penal în a cărui bază persoana a fost condamnată.

(3) La soluţionarea chestiunilor prevăzute în art.469 alin.(1) pct.1), 2), 4)-9), 11), 14)17), 17²) şi 17³), participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care acesta, fiind legal citat, nu s-a prezentat în instanţă. Condamnatul prezent la şedinţă are dreptul să ia cunoştinţă de materialele prezentate instanţei, să participe la examinarea lor, să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicaţii, să prezinte probe.

(3¹) În cazul soluţionării chestiunilor prevăzute la art.469, 473¹ şi 473² prin intermediul videoonferinţei, instanţa de judecată asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei. Cererile, demersurile şi materialele pentru soluţionarea chestiunilor privind executarea hotărîrilor judecătoreşti se depun la instanţa competentă în număr egal de copii cu numărul părţilor implicate în proces. Transmiterea şi aducerea la cunoştinţă a materialelor pot fi realizate, la cererea părţilor, şi prin intermediul conexiunilor electronice. Condamnatul are dreptul să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicaţii, să prezinte probe. La solicitarea condamnatului, în camera de videoonferinţă poate fi prezent şi apărătorul.

(4) Condamnatul poate să-şi apere interesele prin intermediul apărătorului. La soluţionarea chestiunilor referitoare la executarea sentinţelor în privinţa minorilor, persoanelor cu defecte fizice sau psihice care le împiedică să-şi exercite de sine stătător dreptul la apărare, persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul, cînd cererea sau demersul este examinat în lipsa condamnatului, precum şi în alte cazuri cînd interesele justiţiei o cer, participarea apărătorului este obligatorie.

(5) La repartizarea spre judecare a demersului instituţiei penitenciare privind soluţionarea chestiunii prevăzute la art.469 alin.(1) pct.3), judecătorul de instrucţie, în termen de cel mult 3 zile, numeşte din oficiu expertiza judiciară psihiatrică legală sau medico-legală. Chestiunea prevăzută în art.469 alin.(1) pct.3) se soluţionează în baza raportului expertizei judiciare psihiatrice legale sau medico-legale numite de către instanţa de judecată, cu participarea obligatorie a expertului judiciar. Şedinţa de judecată va începe în cel mult 10 zile de la data recepţionării raportorului de expertiză judiciară. Termenul maxim de soluţionare a demersului instituţiei penitenciare este de o lună, care curge din data recepţionării raportului de expertiză judiciară de către instanţa de judecată. Chestiunile prevăzute la art.469 alin.(1) pct.13) se soluţionează în baza avizului instituţiei medicale, iar la solicitarea instanţei de judecată, cu participarea reprezentantului comisiei medicale care a dat concluzia.

(5¹) La examinarea demersului administraţiei instituţiei penitenciare privind internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică conform art.96¹ din Codul penal, instanţa de judecată va ţine cont de avizul medicului curant, a cărui prezenţă la şedinţa de judecată este obligatorie.

(5²) Termenul internării forţate în staţionarul specializat este stabilit de comisia medicală a instituţiei medico-sanitare de profil ftiziopneumologic în funcţie de rezultatul tratamentului şi contagiozitatea bolnavului. Externarea din instituţia ftiziopneumologică a pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărîre judecătorească, măsuri forţate de internare şi tratament se face numai prin hotărîrea instanţei de judecată în baza avizului comisiei medicale a instituţiei respective.

(5³) În partea nereglementată de prezentul cod, examinarea demersului administraţiei instituţiei penitenciare privind internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică se efectuează conform prevederilor capitolului XXIX din Codul de procedură civilă.

(6) La soluţionarea chestiunilor privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă în şedinţa de judecată sînt citaţi atît condamnatul, cît şi partea civilă sau reprezentantul său. Neprezentarea părţii civile sau a reprezentantului său nu împiedică soluţionarea cauzei.

(7) Participarea reprezentantului organului care pune în executare pedeapsa la soluţionarea chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) este obligatorie, cu excepţia chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.5), 11), 12), 14), 15) şi 17) la a căror soluţionare este obligatorie participarea procurorului.

(8) Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului organului care a depus demers sau cu explicaţia persoanei care a depus cerere, apoi se cercetează materialele prezentate, se ascultă explicaţiile persoanelor prezente la şedinţă, opinia procurorului sau, după caz, a reprezentantului organului care pune în executare pedeapsa, după care instanţa adoptă o încheiere.

(9) Încheierea instanţei privind soluţionarea chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) este executorie de la data pronunţării, cu excepţia chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct. 1), 2), 7)9), 15). Recursul suspendă executarea hotărârii judecătoreşti în partea încasării mijloacelor băneşti.

[Art.471 alin.(9) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]

[Art.471 alin.(1) în redacţia Legii nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]

[Art.471 alin.(3) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

[Art.471 alin.(1¹) introdus, alin.(3),(3¹) modificate, alin.(5) în redacţie nouă, alin.(9) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.471 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

[Art.471 modificat prin Legea nr.82 din 29.05.2014, în vigoare 24.10.2014]

Articolul 471¹. Încheierea adoptată în cazurile prevăzute la art.469 alin.(1) pct.11) şi 14)

(1) În cazul soluţionării chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.11) şi 14), instanţa adoptă încheiere.

(2) Partea introductivă a încheierii se întocmeşte în conformitate cu prevederile art.393, care se aplică în modul corespunzător.

(3) Partea descriptivă a încheierii trebuie să conţină:

a) date despre toate hotărîrile judecătoreşti adoptate în cauza penală respectivă, cu indicarea soluţiei adoptate;

b) argumentele părţilor în susţinerea poziţiei procesuale;

c) referiri la legea penală nouă care are efect retroactiv asupra situaţiei persoanei condamnate;

d) motivele aplicării (sau neaplicării) prevederilor legii penale noi cu efect retroactiv;

e) pedeapsa stabilită persoanei condamnate în urma aplicării retroactivităţii legii penale noi;

f) alte chestiuni ce au importanţă pentru executarea pedepsei.

(4) Dispozitivul încheierii trebuie să conţină soluţia adoptată în temeiul art.10 şi 10¹ din Codul penal, cu indicarea măsurii de pedeapsă ce urmează a fi executată, alte chestiuni ce au importanţă pentru executarea pedepsei, fără a fi casate hotărîrile irevocabile, precum şi modul şi termenul de atac al încheierii.

Articolul 471². Modul de soluţionare a chestiunilor referitoare la modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea bunurilor şi privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului

(1) Organul care pune în executare hotărârile judecătoreşti privind confiscarea specială sau confiscarea extinsă a bunurilor şi privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului solicită procurorului să înainteze un demers în instanţa de judecată pentru soluţionarea modului de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti, în cazul în care, în procesul de executare a hotărârii judecătoreşti, constată că:

a) bunurile în privinţa cărora instanţa a dispus confiscarea se află în proprietatea sau în posesia unei persoane terţe fizice sau juridice, în condiţiile art.106² din Codul penal nr.985/2002, despre care instanţa de judecată nu avea cunoştinţă;

b) au fost identificate bunuri ale condamnatului sau bunuri aflate în proprietatea ori posesia unei persoane terţe fizice sau juridice în condiţiile art.106² din Codul penal nr.985/2002.

(2) Solicitarea prevăzută la alin.(1) este însoţită de materiale aferente care justifică constatările făcute de organul care pune în executare hotărârile judecătoreşti privind confiscarea specială sau confiscarea extinsă a bunurilor şi privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune statului.

(3) Demersul procurorului se înaintează în termen de până la 5 zile de la data recepţionării solicitării şi se examinează într-un termen ce nu va depăşi 3 luni. La examinarea acestuia este obligatorie participarea procurorului, a organului care pune în executare hotărârea, precum şi a proprietarului bunului sau a persoanelor ale căror drepturi ori interese pot fi afectate. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică examinarea demersului.

(4) Confiscarea bunurilor din contul persoanelor terţe fizice sau juridice indicate la alin.(1) este posibilă în condiţiile prevăzute de art.106² din Codul penal nr.985/2002.

(5) Dispozitivul încheierii trebuie să conţină soluţia adoptată, cu indicarea bunurilor ce urmează a fi confiscate şi a persoanei din contul căreia acestea se confiscă, alte chestiuni ce au importanţă pentru executarea măsurii de siguranţă, precum şi modul şi termenul de atac al încheierii judecătoreşti.

[Art.471² introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 471³. Modul de soluţionare a chestiunilor referitoare la modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune

(1) Dacă, în procesul de executare a hotărârii judecătoreşti privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, executorul judecătoresc este sesizat conform prevederii de la art.98¹ din Codul de executare nr.443/2004 şi constată condiţiile prevăzute la art.471² alin.(1) lit.b), acesta înaintează în instanţa de judecată un demers, însoţit de materialele aferente care justifică constatările făcute, pentru soluţionarea modului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti.

(2) Demersul se examinează într-un termen ce nu va depăşi 3 luni. La examinarea demersului, participarea executorului judecătoresc şi a proprietarului bunului sau a persoanelor ale căror drepturi ori interese pot fi afectate este obligatorie. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică examinarea demersului.

(3) Dispozitivul încheierii trebuie să conţină soluţia adoptată, cu indicarea bunurilor ce urmează a fi urmărite şi a persoanei din contul căreia acestea se urmăresc, alte chestiuni ce au importanţă pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti privind repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, precum şi modul şi termenul de atac al încheierii judecătoreşti."

[Art.471³ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 472. Atacarea încheierilor privind soluţionarea chestiunilor referitor la executarea hotărîrilor judecătoreşti

Încheierea instanţei privind soluţionarea chestiunilor referitor la executarea hotărîrilor judecătoreşti poate fi atacată de către persoanele interesate, în termen de 15 zile, cu recurs care se judecă conform prevederilor titl.II cap.IV secţ. a 2-a §2 din Partea specială.

Articolul 473. Plîngerile împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare fără privare de libertate

(1) Împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare fără privare de libertate, condamnatul, precum şi alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe sau instituţii, pot declara plîngere judecătorului de instrucţie din instanţa de judecată în raza teritorială a căreia se află organul sau instituţia respectivă.

(2) Soluţionarea plîngerii împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare fără privare de libertate are loc conform prevederilor art.471. Încheierea privind soluţionarea plîngerii este irevocabilă.

[Art.473 modificat prin Legea nr.272 din 29.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

[Art.473 completat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 473¹. Plîngerea împotriva actelor organului care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare privativă de libertate

(1) Împotriva actelor organului care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare privativă de libertate (închisoare, detenţiune pe viaţă), condamnatul, precum şi alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate de aceste organe pot declara plîngere judecătorului de instrucţie din instanţa în a cărei rază teritorială se află organul respectiv, în termen de 30 de zile de la data comunicării sau de la data la care a luat cunoştinţă de actul respectiv, cu excepţiile prevăzute de Codul de executare.

(2) Soluţionarea plîngerii împotriva actelor organului care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare privativă de libertate are loc conform prevederilor art.471. Încheierea privind soluţionarea plîngerii poate fi atacată în conformitate cu prevederile art.472.

[Art.473¹ alin.(1) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.473¹ introdus prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 473². Plîngerea împotriva administraţiei instituţiei penitenciare referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatului

(1) Plîngerea împotriva administraţiei instituţiei penitenciare referitoare la condiţiile de detenţie care, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afectează drepturile condamnatului, garantate de art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, poate fi înaintată de către condamnat, personal sau prin intermediul unui avocat, la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia penitenciară în care se deţine condamnatul, după caz, din care a fost eliberat.

(2) Plîngerea referitoare la condiţiile de detenţie menţionate la alin.(1) trebuie să conţină datele privind perioada şi locul detenţiei, precum şi descrierea detaliată a condiţiilor materiale care afectează grav drepturile condamnatului, cu solicitarea de a obliga administraţia instituţiei penitenciare să înlăture condiţiile materiale contestate. La plîngere pot fi anexate explicaţiile altor condamnaţi sau preveniţi, copiile plîngerilor anterioare, adresate administraţiei instituţiei penitenciare sau autorităţilor de supraveghere, şi răspunsurile lor, alte probe relevante. Concomitent cu depunerea plîngerii, se expediază o copie a acesteia, cu anexarea materialelor respective, către organul care pune în executare sentinţa sau încheierea.

(2¹) În cazul în care plângerea depusă nu corespunde cerinţelor prevăzute la alin.(2), judecătorul de instrucţie stabileşte condamnatului un termen rezonabil, dar nu mai mare de 30 de zile, pentru înlăturarea neajunsurilor.

(2²) Dacă condamnatul îndeplineşte în termen toate cerinţele din încheierea judecătorului de instrucţie, plângerea se consideră depusă la data prezentării iniţiale. În caz contrar, plângerea se declară inadmisibilă.

(2³) Verificarea condiţiilor de admisibilitate se efectuează de judecătorul de instrucţie din oficiu. Plângerea se declară inadmisibilă şi în următoarele cazuri:

a) există o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la soluţionarea chestiunii privind despăgubirea condamnatului pentru detenţia în condiţii contrare art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru aceleaşi perioade;

b) există o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la soluţionarea chestiunii privind despăgubirea condamnatului pentru detenţia în condiţii contrare art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru aceleaşi perioade;

c) plângerea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la alin.(5);

d) plângerea a fost depusă de o persoană fără împuterniciri în acest sens;

e) la aceeaşi sau la altă instanţă de judecată se examinează plângerea condamnatului care are ca obiect aceleaşi perioade de detenţie. În acest caz, inadmisibilitatea se declară de instanţa sesizată ultima.

(2⁴) Încheierea privind declararea plângerii inadmisibile poate fi atacată cu recurs de către părţi în termen de 10 zile de la data la care au luat cunoştinţă de aceasta.

(2⁵) Declararea plângerii inadmisibile în baza temeiurilor prevăzute la alin.(2³) lit.a)-c) exclude posibilitatea depunerii repetate a plângerii cu acelaşi obiect.

(3) Condamnaţii care au fost deţinuţi cel puţin 10 zile în condiţii contrare prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, drepturi care reies din obligaţia statului de a asigura condiţiile de detenţie, pot solicita, cu titlu de despăgubiri, reducerea pedepsei.

(4) În cazul în care partea neexecutată din pedeapsă nu permite deducerea integrală a reducerii pedepsei sau perioada încălcării condiţiilor de detenţie este mai mică de 10 zile, în privinţa perioadei rămase condamnatul poate solicita despăgubire în valoare bănească.

(5) Plîngerea referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatuluise depune pe parcursul detenţiei în condiţii contrare prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau în termen de 6 luni de la data cînd nu mai sînt deţinuţi în astfel de condiţii, dar nu mai tîrziu de 4 luni de la eliberarea lor din locul de detenţie.

[Art.473² modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.473² introdus prin Legea nr.272 din 29.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

Articolul 473³. Examinarea plîngerii referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatului şi sarcina probaţiunii

(1) Plîngerea referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatuluise examinează de către judecătorul de instrucţie, cu participarea condamnatului şi, după caz, a avocatului acestuia şi a reprezentantului administraţiei instituţiei penitenciare.

(2) Sarcina probaţiunii lipsei de încălcare a condiţiilor de detenţie invocate de condamnat şi a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine reprezentantului administraţiei instituţiei penitenciare.

(3) Pentru examinarea plângerii, reprezentantul administraţiei instituţiei penitenciare prezintă instanţei de judecată în scris, în termen de 30 zile, un raport în care răspunde la toate pretenţiile invocate de condamnat în plângere, cu menţionarea măsurilor întreprinse pentru înlăturarea condiţiilor de detenţie contestate, dacă asemenea măsuri au fost întreprinse. Copia raportului şi a materialelor anexate la acesta se înmânează condamnatului care a depus plângerea de către reprezentantul administraţiei instituţiei penitenciare.

(4) Termenul maxim de examinare a plângerii referitoare la condiţiile de detenţie care afectează grav drepturile condamnatului este de 3 luni. În termenul maxim de 3 luni nu se include termenul acordat condamnatului pentru detalierea pretenţiilor.

[Art.473² prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.473³ introdus prin Legea nr.272 din 29.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

Articolul 473⁴. Soluţia instanţei de judecată

(1) La evaluarea condiţiilor de detenţie, instanţa de judecată dă apreciere atît probelor prezentate de părţi, cît şi rapoartelor instituţiilor naţionale şi internaţionale în domeniu.

(2) La evaluarea condiţiilor de detenţie, instanţa de judecată ţine cont de efectele cumulative ale condiţiilor generale raportate la caracteristicile individuale respective ale condamnatului, precum şi de perioada în care condamnatul a fost deţinut în condiţiile contestate.

(3) În urma constatării faptului că condamnatul a fost deţinut în condiţii contrare prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de judecată obligă administraţia instituţiei penitenciare să înlăture condiţiile precare de detenţie, stabilindu-i un termen concret, care nu va depăşi 15 zile, după expirarea căruia instituţia penitenciară informează instanţa de judecată despre executarea încheierii.

(4) În cazul constatării circumstanţelor prevăzute la art.473² alin.(3), instanţa de judecată dispune reducerea pedepsei condamnatului, calculându-se de la 1 la 2 zile de reduceri pentru 10 zile de detenţie în condiţii precare calculate cumulativ. Instanţa de judecată poate rotunji în favoarea condamnatului termenul de pedeapsă constatat ca fiind executat în condiţii contrare prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru a deduce integral acest termen din termenul rămas neexecutat.

(5) În cazul constatării circumstanţelor prevăzute la art.473² alin.(3), instanţa de judecată dispune reducerea pedepsei în condiţiile alin.(4) din prezentul articol, iar în privinţa perioadei rămase, dispune, cu titlu de despăgubire, încasarea în favoarea condamnatului, din contul bugetului de stat, a sumei băneşti în mărime de până la 2 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de detenţie în condiţii precare, precum şi a costurilor şi cheltuielilor aferente.

(5¹) În cazul constatării faptului că condamnatul a fost deţinut în condiţii contrare prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi perioada încălcării condiţiilor de detenţie este mai mică de 10 zile, instanţa de judecată dispune, cu titlu de despăgubire, încasarea în favoarea condamnatului a sumei băneşti în mărime de până la 2 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de detenţie în condiţii precare.

(6) În cazul constatării circumstanţelor prevăzute la art.473² alin.(3), persoanele condamnate la detenţie pe viaţă nu pot solicita, cu titlu de despăgubiri, reducerea pedepsei, dar pot înainta o acţiune civilă.

(7) Reducerea pedepsei sau, după caz, încasarea despăgubirii în valoare bănească, prevăzute la alin.(4) şi (5), se efectuează indiferent de confirmarea sau neconfirmarea vinovăţiei organului care pune în executare sentinţa sau încheierea ori a persoanelor publice din cadrul acestui organ.

(8) Dacă nu se constată încălcări ale prevederilor art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul executării pedepsei, instanţa de judecată dispune respingerea plîngerii.

(9) Încheierea adoptată în condiţiile prezentului articol este executorie imediat, însă poate fi atacată cu recurs la curtea de apel de către părţi, în termen de 15 zile de la data pronunţării, prin intermediul instanţei de fond. În cazul încasării mijloacelor băneşti, încheierea instanţei de judecată se execută în condiţiile prevăzute de Codul de executare.â

(10) Pedeapsa redusă în condiţiile alin.(4) constituie pedeapsă efectiv executată.

[Art.473⁴ modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.473⁴ introdus prin Legea nr.272 din 29.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

TITLUL III

PROCEDURI SPECIALE

Capitolul I

PROCEDURA ÎN CAUZELE PRIVIND MINORII

Articolul 474. Dispoziţii generale

(1) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti privind minorii, se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din prezentul capitol.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în privinţa persoanelor care, la momentul desfăşurării acţiunii procesuale, nu au împlinit vîrsta de 18 ani. Dispoziţiile privind obiectul probatoriului, durata reţinerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se aplică şi după atingerea vîrstei de 18 ani.

(3) Şedinţa de judecare a cauzei în privinţa minorului, de regulă, nu este publică.

Articolul 475. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii

(1) În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale privind minorii, afară de circumstanţele prevăzute în art.96, urmează a se stabili:

1) vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);

2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui;

3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului;

4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.

(2) În cazul cînd se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvîrşirea actului. Pentru a se stabili aceste circumstanţe, vor fi ascultaţi părinţii minorului, învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane care ar putea comunica datele necesare, precum şi se va cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea documentelor necesare şi se vor efectua alte acte de urmărire penală şi judiciare.

(3) Pentru circumstanţele prevăzute în prezentul articol organul de urmărire penală, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată dispune întocmirea referatului presentinţial de evaluare psihosocială a minorului.

[Art.475 modificat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 476. Disjungerea cauzei cu minori

(1) Dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.

(2) În cazul în care disjungerea nu este posibilă, dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică numai faţă de minor.

Articolul 477. Reţinerea minorului şi aplicarea faţă de minori a măsurilor preventive

(1) La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform dispoziţiilor art.184.

(2) Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186, pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale cînd au fost săvîrşite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.

(3) Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se consemnează în procesul-verbal de reţinere.

Articolul 478. Modul de chemare a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor

Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de arest, la organul de urmărire penală sau în instanţa judecătorească se face prin părinţii acestuia sau prin alţi reprezentanţi legali, iar în cazul în care minorul se găseşte într-o instituţie specială pentru minori, prin administraţia acestei instituţii.

Articolul 479. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor

(1) Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se efectuează în condiţiile art.104 şi nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4 ore pe zi.

(2) La audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie.

(3) Pedagogul sau psihologul este în drept, cu consimţămîntul organului de urmărire penală, să pună întrebări minorului, iar la sfîrşitul audierii, să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de declaraţiile scrise ale minorului şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi corectitudinea înscrierii lor. Aceste drepturi sînt explicate pedagogului sau psihologului înainte de începerea audierii minorului, despre ce se face menţiune în procesul-verbal respectiv.

(4) Bănuitul, învinuitul, inculpatul minor poate cere motivat înlăturarea pedagogului şi înlocuirea acestuia cu altul.

Articolul 480. Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în procesul penal

(1) Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în procesul penal este obligatorie, cu excepţia prevăzută de prezentul articol.

(2) Reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se admite în procesul penal din momentul reţinerii sau arestării preventive, sau al primei audieri a minorului care nu este reţinut sau arestat, prin ordonanţă a organului de urmărire penală. La momentul admiterii reprezentantului legal al minorului la proces, acestuia i se înmînează informaţie în scris despre drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.78 şi despre aceasta se face menţiune în ordonanţă.

(3) Reprezentantul legal al minorului poate fi înlăturat din procesul penal şi înlocuit cu altul, cînd aceasta este posibil, în cazul în care sînt temeiuri de a considera că acţiunile lui aduc prejudicii intereselor minorului. Despre înlăturarea reprezentantului legal al minorului şi înlocuirea lui cu un alt reprezentant, organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, instanţa judecătorească adoptă o hotărîre motivată.

Articolul 481. Audierea martorului minor

(1) Modul de citare şi audiere a martorului minor se efectuează în condiţiile prevăzute în art.105, 109, 110¹, 478 şi 480, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Martorului minor înainte de începerea audierii i se explică drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.90, inclusiv de a face declaraţii veridice. Martorul minor nu depune jurămînt.

(3) La audierea martorului minor participă reprezentantul lui legal precum şi, după caz, reprezentantul lui conform prevederilor art.91 şi 92.

[Art.481 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 481¹. Drepturile şi obligaţiile martorului minor

(1) Martorul minor are următoarele drepturi:

1) să fie reprezentat la toate etapele procesului de un reprezentant legal şi de avocat;

2) să fie confidenţial în toate etapele procesului penal;

3) să tacă şi să nu se incrimineze pe el însuşi sau pe rudele sale;

4) să facă declaraţii în limba lui maternă sau într-o limbă pe care o vorbeşte;

5) să fie asistat gratuit de un interpret;

6) să dispună de alte drepturi procedurale ale martorului prevăzute la art.90.

(2) Martorul minor în vîrstă de 14-16 ani are dreptul:

1) să recuze interpretul, pedagogul, psihologul implicat la audiere;

2) să refuze participarea reprezentantului;

3) să scrie personal declaraţii, cereri, plîngeri împotriva ofiţerului de urmărire penală, procurorului şi instanţei de judecată.

(3) Refuzul martorului minor la reprezentantul legal nu este obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală, pentru procuror şi pentru instanţa de judecată.

(4) Martorul minor în vîrsta de 16-18 ani, pe lîngă drepturile prevăzute la alin.(1) şi (2), dispune de toate drepturile şi obligaţiile unui martor, de dreptul de a fi informat despre toate cererile făcute de reprezentantul lui, precum şi de a formula obiecţii asupra acestor acţiuni. În cazul în care, după o discuţie în comun, martorul minor nu şi-a retras obiecţiile, reprezentantul legal trebuie să-şi retragă cererea.

(5) Utilizarea forţei fizice împotriva unui martor minor, inclusiv aducerea forţată, este interzisă în toate fazele procesului penal.

Articolul 482. Terminarea urmăririi penale în privinţa minorului

La terminarea urmăririi penale în privinţa minorului, organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, poate să nu prezinte învinuitului minor unele materiale ale urmăririi penale care, la părerea sa, pot influenţa negativ asupra minorului, însă aceste materiale se prezintă reprezentantului legal al minorului.

Articolul 483. Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a minorului

(1) Dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave săvîrşite de minor, se stabileşte că minorul pentru prima dată a săvîrşit o asemenea infracţiune şi corectarea lui poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală, procurorul dispune încetarea urmăririi penale şi liberarea minorului de răspundere penală în temeiul prevăzut în art.54 din Codul penal, cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.

[Alin.(2) art.483 abrogat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]

(3) Controlul asupra executării de către minor a cerinţelor prevăzute de măsura cu caracter educativ, se efectuează de organul de stat specializat care asigură corectarea minorului.

(4) Încetarea procesului penal în temeiurile menţionate în alin.(1) nu se admite dacă minorul sau reprezentantul lui legal este împotrivă.

(5) La judecarea cauzei penale în fond, instanţa este în drept să înceteze procesul penal în temeiurile prevăzute în alin.(1) şi să aplice prevederile art.54 şi 104 din Codul penal.

[Art.483 modificat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]

[Alin.(6) art.483 exclus prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, în vigoare 03.11.2006]

Articolul 484. Îndepărtarea inculpatului minor sau a altor participanţi din sala şedinţei de judecată

(1) La cererea apărătorului şi reprezentantului legal al inculpatului minor, instanţa, ascultînd opiniile părţilor, este în drept să dispună îndepărtarea inculpatului minor din sala şedinţei de judecată pe durata cercetării circumstanţelor care pot avea o influenţă negativă asupra minorului.

(2) După întoarcerea minorului în sala şedinţei de judecată, preşedintele şedinţei într-o formă accesibilă îl informează despre conţinutul cercetărilor care au avut loc în lipsa lui şi îi dă posibilitate să pună întrebări persoanelor audiate în lipsa lui.

(3) Cînd în aceeaşi cauză sînt mai mulţi inculpaţi dintre care unii sînt minori sub 16 ani, instanţa, după ce îi ascultă pe cei care nu au împlinit vîrsta de 16 ani, poate dispune îndepărtarea lor din sala de şedinţă dacă consideră că cercetarea judecătorească de mai departe şi dezbaterile ar putea avea o influenţă negativă asupra minorilor.

(4) La cererea apărătorului şi a reprezentantului legal al inculpatului minor sau din oficiu, instanţa este în drept să dispună îndepărtarea altor participanţi din sala şedinţei de judecată pe durata cercetării unor circumstanţe care ţin de viaţa privată şi intimă a minorului. Avocaţii care reprezintă interesele participanţilor îndepărtaţi rămân prezenţi în sala şedinţei de judecată pe durata cercetării circumstanţelor respective.

[Art.484 denumirea în redacţie nouă, alin.(4) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 485. Chestiuni ce urmează a fi soluţionate de instanţă la adoptarea sentinţei în procesul unui minor

(1) La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile indicate în art.385, instanţa de judecată urmează să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile art.93 din Codul penal sau suspendării condiţionate a executării pedepsei de către minor conform dispoziţiilor art.90 din Codul penal.

(2) În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute în art.104 din Codul penal, instanţa informează despre aceasta organul specializat de stat respectiv şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra comportării minorului condamnat.

[Art.485 modificat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]

Articolul 486. Liberarea de către instanţă a minorului de pedeapsa penală cu aplicarea măsurilor cu caracter educativ

În cazul în care instanţa constată condiţiile prevăzute în art.93 din Codul penal, ea, adoptînd o sentinţă de condamnare, dispune liberarea inculpatului minor de pedeapsa penală şi aplică faţă de el măsuri cu caracter educativ prevăzute în art.104 din Codul penal.

Articolul 487. Liberarea de către instanţă a minorului de pedeapsă cu internarea lui într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare

[Art.487 abrogat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]

Capitolul II

PROCEDURA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÎNGERE

CU CARACTER MEDICAL

Articolul 488. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical

(1) Măsurile de constrîngere cu caracter medical, cuprinse în art.99 din Codul penal, se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvîrşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura faptei săvîrşite şi din cauza bolii lor.

(2) Măsurile de constrîngere cu caracter medical se aplică potrivit dispoziţiilor generale ale prezentului cod, cu derogările şi completările din prezentul capitol.

Articolul 489. Urmărirea penală

(1) În procesele avînd ca obiect faptele prejudiciabile, prevăzute de legea penală, săvîrşite de persoane în stare de iresponsabilitate, precum şi infracţiuni săvîrşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea faptei, se efectuează urmărirea penală.

(2) La efectuarea urmăririi penale în condiţiile alin.(1) vor fi clarificate următoarele chestiuni:

1) timpul, locul, modul şi alte circumstanţe ale săvîrşirii faptei prejudiciabile;

2) dacă faptă prejudiciabilă a fost săvîrşită de către acea persoană;

3) dacă persoana care a săvîrşit fapta prejudiciabilă a suferit de boli psihice în trecut, gradul şi caracterul bolii psihice în momentul săvîrşirii faptei prejudiciabile sau în timpul cercetării cauzei;

4) comportamentul persoanei care a săvîrşit fapta prejudiciabilă atît înainte, cît şi după săvîrşirea ei;

5) caracterul şi mărimea pagubei cauzate de fapta prejudiciabilă.

(3) Persoana în cauză va fi supusă unei expertize psihiatrice judiciare numai dacă există suficiente date care arată că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea, pentru care se efectuează urmărirea penală.

Articolul 490. Internarea în instituţia psihiatrică

(1) La constatarea faptului de îmbolnăvire a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărire penală şi care se află în stare de arest, judecătorul de instrucţie dispune, în temeiul demersului procurorului, internarea ei în instituţia psihiatrică, adaptată pentru deţinerea persoanelor arestate, dispunînd, totodată, revocarea arestului preventiv. Despre ameliorarea ulterioară a stării sănătăţii persoanei internate în instituţia psihiatrică, administraţia instituţiei înştiinţează imediat procurorul care conduce urmărirea penală în cauza respectivă.

(2) Internarea în instituţia psihiatrică a persoanelor care nu se află în stare de arest se efectuează în condiţiile prevăzute în art.152, cu asigurarea garanţiilor specificate în art.501 alin.(1).

Articolul 491. Disjungerea cauzei în privinţa persoanei care a săvîrşit o faptă prejudiciabilă interzisă de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care s-a îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea infracţiunii

Dacă, la urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite cu participaţie, se constată că cineva din participanţi a săvîrşit fapta în stare de iresponsabilitate sau după săvîrşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală psihică, cauza în privinţa acestuia poate fi disjunsă în dosar separat.

Articolul 492. Drepturile persoanei în privinţa căreia se desfăşoară procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical

(1) Persoana în privinţa căreia se desfăşoară procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical, dacă, prin concluzia expertizei psihiatrice judiciare, s-a constatat că caracterul şi gradul de îmbolnăvire a ei nu o împiedică, dispune de drepturile prevăzute în art.66, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Persoanei menţionate la alin.(1) i se înmînează informaţie în scris privitor la drepturile sale, fapt despre care se face menţiune în procesul-verbal respectiv.

Articolul 493. Participarea reprezentantului legal

(1) La procedura privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical, participarea reprezentantului legal al persoanei căreia îi vor fi aplicate aceste măsuri este obligatorie.

(2) Este recunoscut reprezentant legal al persoanei în privinţa căreia se efectuează procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical una din rudele apropiate ale acesteia, iar în lipsa lor, o altă persoană, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau încheierea instanţei de judecată.

(3) Reprezentantul legal beneficiază de drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.78, care se aplică în mod corespunzător. Despre înmînarea reprezentantului legal a informaţiei în scris privitor la drepturile şi obligaţiile lui, precum şi despre explicaţiile necesare ce i s-au dat, se face menţiune în procesul-verbal respectiv.

Articolul 494. Participarea apărătorului

(1) În procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical, participarea apărătorului este obligatorie din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea expertizei judiciare în staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.

(2) Din momentul intrării apărătorului în proces, el are dreptul la întrevederi cu persoana interesele căreia le apără, fără a se limita numărul şi durata lor, dacă starea sănătăţii acesteia nu împiedică întrevederile. Apărătorul dispune şi de celelalte drepturi prevăzute în art.68, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 495. Terminarea urmăririi penale

(1) După terminarea urmăririi penale, procurorul, prin ordonanţă, decide:

1) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.285 sau în cazurile cînd din caracterul faptei şi starea psihică a celui care a săvîrşit-o rezultă că această persoană nu prezintă pericol pentru societate;

2) trimiterea cauzei în instanţa de judecată dacă s-a constatat că există temeiuri de a se aplica faţă de cel care a săvîrşit infracţiune măsuri de constrîngere cu caracter medical.

(2) Ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată, în afară de prevederile art.255, trebuie să conţină toate circumstanţele cauzei stabilite la urmărirea penală, temeiurile pentru aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical, precum şi argumentele apărătorului şi ale altor persoane care resping temeiurile de aplicare a acestor măsuri, dacă acestea au fost expuse.

(3) Despre încetarea procesului sau trimiterea cauzei în instanţă organul de urmărire penală informează persoana în privinţa căreia se desfăşoară procedura, dacă caracterul şi gradul de îmbolnăvire nu o împiedică de a participa la acţiuni procesuale, reprezentantul legal şi apărătorul ei, precum şi partea vătămată. Persoanelor menţionate li se explică dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului şi li se comunică cînd şi unde pot să-şi realizeze acest drept. Modul de prezentare a materialelor dosarului, de depunere a cererilor şi de soluţionare a lor se reglementează de prevederile art.294 şi 295.

(4) Ordonanţa de încetare a procesului penal se adoptă în conformitate cu prevederile art.285. În caz de încetare a procesului, dacă persoana respectivă, prin caracterul faptei şi starea psihică, nu prezintă pericol pentru societate, dar este recunoscută alienată mintal, organul de urmărire penală comunică despre aceasta organelor locale de ocrotire a sănătăţii.

(5) Copia de pe ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată se înmînează reprezentantului legal al persoanei în privinţa căreia se efectuează procedura.

Articolul 496. Măsuri preparatorii pentru şedinţa de judecată

(1) Judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza fixează data examinării ei în şedinţa de judecată, anunţă pe procuror, apărător şi reprezentantul legal al persoanei a cărei cauză urmează a fi judecată şi dispune citarea martorilor, părţii vătămate, iar dacă este necesar, şi a expertului.

(2) Instanţa are dreptul să dispună chemarea la şedinţa de judecată a persoanei a cărei cauză urmează să fie judecată în cazul în care caracterul şi gradul de îmbolnăvire nu împiedică prezentarea ei în instanţă.

Articolul 497. Judecarea cauzei

(1) Judecarea cauzelor trimise instanţei în baza art.495 se face în şedinţă de judecată, potrivit dispoziţiilor din Partea specială titl.II cap.I şi III, cu participarea obligatorie a procurorului şi apărătorului.

(2) La şedinţa de judecată trebuie să fie verificate probele care dovedesc că persoana în cauză a săvîrşit sau nu fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală, ascultate concluziile experţilor asupra stării psihice a inculpatului şi controlate alte circumstanţe care au importanţă esenţială pentru soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

(3) După terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa ascultă opiniile procurorului, părţii vătămate, apărătorului şi reprezentantului legal.

Articolul 498. Soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată

(1) Instanţa de judecată soluţionează cauza prin sentinţă.

(2) La adoptarea sentinţei, instanţa trebuie să soluţioneze următoarele chestiuni:

1) dacă a avut loc fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală;

2) dacă fapta aceasta a fost săvîrşită de persoana cauza căreia se judecă;

3) dacă această persoană a săvîrşit fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate;

4) dacă, după săvîrşirea infracţiunii, această persoană s-a îmbolnăvit de o boală psihică, care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată dirija, şi dacă această boală nu este o tulburare nervoasă temporară care cere doar suspendarea procesului;

5) dacă trebuie aplicată vreo măsură de constrîngere cu caracter medical şi care anume.

(3) La adoptarea sentinţei, instanţa, de asemenea, soluţionează şi chestiunile prevăzute în art.385 alin.(1) pct.10)-13) şi 15).

Articolul 499. Sentinţa de aplicare a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical

(1) Dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate sau că această persoană, după ce a săvîrşit infracţiunea, s-a îmbolnăvit de o boală psihică cronică, care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată dirija, instanţa de judecată adoptă, conform art.23 din Codul penal, fie o sentinţă de absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere penală, fie de liberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical, indicînd care anume din ele trebuie aplicată, sau o sentinţă de încetare a procesului şi de neaplicare a unor astfel de măsuri în cazurile cînd, prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii sale, persoana nu prezintă pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. În astfel de cazuri, instanţa anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii.

(2) Dacă găseşte că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se judecă nu a fost dovedită sau că boala persoanei care a săvîrşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea ei, instanţa, prin sentinţă, clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical, restituind cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură generală.

(3) În cazul în care participarea persoanei la săvîrşirea infracţiunii nu a fost dovedită, precum şi în cazul în care se constată circumstanţele prevăzute în art.285, instanţa dă o sentinţă de încetare a procesului penal pe temeiurile constatate de ea, indiferent de existenţa şi caracterul bolii persoanei, şi anunţă despre aceasta organele de ocrotire a sănătăţii. În acest caz, dispoziţiile art.332 alin.(6) se aplică în mod corespunzător

(4) Prin sentinţa sa instanţa rezolvă şi chestiunile indicate în art.397.

[Art.499 alin.(3) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 500. Atacarea sentinţei de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical

Sentinţa instanţei de judecată privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs în instanţa de judecată ierarhic superioară de către procuror, apărător, partea vătămată sau reprezentantul ei, reprezentantul persoanei a cărei cauză s-a judecat.

Articolul 501. Verificarea necesităţii de a aplica în continuare măsurile de constrîngere cu caracter medical, încetare sau schimbarea lor

(1) Instanţa de judecată periodic, dar nu mai rar de o dată la 6 luni, verifică necesitatea continuării aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

(2) Dacă, în urma însănătoşirii persoanei care a fost declarată iresponsabilă sau în urma ameliorării stării sănătăţii ei, nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de constrîngere cu caracter medical dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea medicului-şef al organului de ocrotire a sănătăţii, căruia îi este subordonată instituţia medicală unde este deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează, în conformitate cu art.469-471, chestiunea încetării ori schimbării măsurii de constrîngere cu caracter medical.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică şi faţă de persoana care, după săvîrşirea infracţiunii, s-a îmbolnăvit de o boală psihică cronică dacă această persoană, în urma ameliorării ce s-a produs în starea sănătăţii ei, nu mai are nevoie de măsurile de constrîngere cu caracter medical, cu toate că rămîne alienată mintal.

(4) Cererea de verificare, încetare sau schimbare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical o poate depune persoana care a fost declarată iresponsabilă, rudele ei apropiate, precum şi alte persoane interesate. În cazurile acestea, instanţa cere de la organele respective de ocrotire a sănătăţii aviz motivat referitor la starea sănătăţii persoanei în privinţa căreia s-a depus cererea.

(5) Chestiunile menţionate în acest articol se soluţionează de instanţa care a dat încheierea de aplicare a măsurii de constrîngere cu caracter medical sau de instanţa de la locul unde se aplică această măsură, în condiţiile prevăzute în art.470 şi 471.

Articolul 502. Redeschiderea procesului în privinţa persoanei faţă de care s-a aplicat o măsură de constrîngere cu caracter medical

(1) Dacă persoana în privinţa căreia s-a aplicat o măsură de constrîngere cu caracter medical, pe motiv că după săvîrşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală psihică, se va însănătoşi, faptul acesta fiind constatat de o comisie medicală, instanţa de judecată, pe baza avizului instituţiei medicale, dă, potrivit art.469-471, o încheiere de revocare a măsurii de constrîngere cu caracter medical şi soluţionează chestiunile privind trimiterea dosarului către procuror pentru continuarea urmăririi penale sau, după caz, instanţei respective pentru judecarea cauzei.

(2) Timpul aflării în instituţia medicală se include în termenul pedepsei.

Articolul 503. Tratamentul forţat al persoanelor care suferă de alcoolism cronic sau narcomanie

(1) Dacă inculpatul suferă de alcoolism cronic sau narcomanie şi infracţiunea săvîrşită de el are legătură cu această circumstanţă, instanţa de judecată, pe lîngă pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită, poate, în condiţiile art.103 din Codul penal, dispune aplicarea unui tratament forţat.

(2) Încetarea tratamentului forţat se dispune, la propunerea instituţiei medicale respective, de instanţa care a pronunţat sentinţa cu privire la tratamentul forţat sau de instanţa în raza teritorială a căreia se află locul unde se aplică această măsură.

Capitolul III

PROCEDURA PRIVIND ACORDUL DE

RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI"

[Denumirea cap.III în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Cap.III (art.504-509²) în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Secţiunea 1

Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei".

[Denumirea secţiunii 1 introdusă prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 504. Dispoziţii generale

(1) Procedura de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi judecarea cauzelor penale în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se desfăşoară în ordinea generală stabilită în prezentul cod, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol.

(2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procuror şi învinuitul persoană fizică sau juridică care şi-a exprimat acordul de a-şi recunoaşte vina şi acceptă încadrarea juridică a faptei, precum şi forma de executare a pedepsei, în schimbul unei pedepse reduse.

(3) Procedura prevăzută în prezentul capitol se aplică în cazul:

1) învinuitului care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a împlinit vârsta de 16 ani;

2) infracţiunilor pentru care se aplică pedeapsa cu închisoare pe un termen până la 15 ani inclusiv, cu excepţia celor prevăzute la art.135 şi 135¹ din Codul penal.

(4) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi încheiat cu persoana învinuită de crearea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii criminale.

(5) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat de către procuror, de către învinuit şi apărătorul său şi poate fi încheiat în orice moment după punerea sub învinuire şi până la trimiterea cauzei în judecată.

(6) În cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală se reduc în conformitate cu art.80 din Codul penal.

(7) În cazul infracţiunii săvârşite cu participaţie, cauza în privinţa persoanei cu care a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei se disjunge, formând un dosar separat.

(8) Persoana în privinţa căreia cauza a fost examinată conform prezentului capitol poate fi audiată în calitate de martor într-un alt proces.

[Art.504 alin.(8) introdus prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.504 alin.(3) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.504 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.504 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Articolul 505. Condiţiile de iniţiere şi încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris, după aprobarea, în scris, a limitelor pedepsei de către procurorul ierarhic superior, cu participarea obligatorie a învinuitului şi a apărătorului acestuia.

(2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat atunci când, în baza probelor administrate, reiese că faptele au fost săvârşite de învinuit şi rezultă stabilirea vinovăţiei acestuia.

(3) Procurorul negociază cu învinuitul şi apărătorul acestuia categoria, cuantumul şi modul de executare a pedepsei care urmează a fi aplicată de instanţa de judecată, în limitele prevăzute de art.80 din Codul penal şi ţinând cont de prevederile art.75-78 din Codul penal.

(4) La negocierea pedepsei, cuantumului şi modului de executare a acesteia, procurorul ia în considerare următoarele circumstanţe:

1) voinţa învinuitului de a coopera la efectuarea urmăririi penale;

2) recunoaşterea vinovăţiei şi voinţa liber exprimată;

3) natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate;

4) pericolul public prezentat de învinuit;

5) interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai reduse;

6) comportamentul învinuitului cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

(5) În cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu întocmeşte rechizitoriul cu referire la învinuitul cu care a încheiat acord.

[Art.505 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.505 modificat prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]

Articolul 506. Conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să cuprindă:

1) data şi locul încheierii;

2) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la încheierea acordului;

3) datele necesare pentru identificarea învinuitului, prevăzute la art.104 alin.(2), sau datele de identificare a persoanei juridice;

4) descrierea faptei ce formează obiectul acordului şi de care este învinuită persoana;

5) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;

6) mijloacele de probă;

7) declaraţia expresă a învinuitului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică a acesteia;

8) categoria, mărimea şi modul de executare a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi învinuit, dacă s-a ajuns la un astfel de acord;

9) semnătura procurorului, a învinuitului, a apărătorului şi, în cazul învinuitului minor, a reprezentantului legal al acestuia.

(2) Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui, prevăzută în prezentul capitol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată.

(3) Înainte de trimiterea în judecată a cauzei cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, materialele dosarului sunt prezentate învinuitului şi apărătorului său pentru a lua cunoştinţă de ele, conform prevederilor art.293 şi 294.

[Art.506 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 507. Trimiterea cauzei în judecată

(1) Procurorul care a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, după aprobarea, în scris, a acestuia de către procurorul ierarhic superior, trimite în judecată cauza împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, la care se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cu privire la cheltuielile judiciare.

(2) În cazul în care s-a efectuat procedura medierii ori împăcării părţilor sau învinuitul a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune, procurorul trimite în judecată cauza împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de tranzacţia de mediere sau împăcare.

[Art.507 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 508. Măsuri pregătitoare ale instanţei şi numirea spre examinare a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) În cazul în care acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu corespunde prevederilor art.504 alin.(7) şi ale art.506, instanţa de judecată fixează un termen pentru înlăturarea omisiunilor, care nu poate depăşi 10 zile lucrătoare.

(2) După înlăturarea omisiunilor, instanţa procedează conform prevederilor art.351, care se aplică în mod corespunzător.

[Art.508 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 509. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) Instanţa de judecată examinează cauza în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor în care, conform legii, şedinţa poate fi închisă. În cadrul şedinţei de judecată se prezintă acordul de recunoaştere a vinovăţiei, care se citeşte de către procuror, se audiază inculpatul şi se ascultă poziţia apărătorului acestuia. Dacă este prezentă partea vătămată sau alte părţi, se audiază şi acestea.

(2) Instanţa trebuie să constate dacă inculpatul:

1) înţelege pentru ce infracţiune este învinuit;

2) recunoaşte vinovăţia;

3) a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei în mod benevol şi cu bună ştiinţă, în prezenţa apărătorului;

4) înţelege consecinţele acordului de recunoaştere a vinovăţiei, pedeapsa şi susţine poziţia sa privitor la acordul încheiat.

(3) În cazul în care inculpatul susţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el face declaraţii în instanţă despre ceea ce a săvârşit în legătură cu fapta prejudiciabilă ce i se incriminează şi atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar.

[Art.509 în redacţia Legii nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

[Art.509 modificat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]

Secţiunea a 2-a

Procedura acordului de cooperare

[Denumirea secţiunii a 2-a introdusă prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509¹. Adoptarea sentinţei în cazul acceptării acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) În cazul acceptării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sentinţa se adoptă în condiţiile prezentului cod, cu derogările prevăzute în prezentul articol.

(2) Partea introductivă a sentinţei, în afară de informaţiile specificate la art.393, conţine menţiunea despre judecarea cauzei în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

(3) Partea descriptivă a sentinţei trebuie să cuprindă:

1) descrierea faptei prejudiciabile, recunoscută de învinuit şi considerată ca fiind dovedită, indicându-se modul săvârşirii ei;

2) esenţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat;

3) încadrarea juridică a faptei pentru care se condamnă învinuitul;

4) probele pe care se întemeiază sentinţa, prezentate de procuror şi acceptate de învinuit;

5) stabilirea limitelor pedepsei, calculate conform prevederilor art.80 din Codul penal, şi motivarea pedepsei aplicate;

6) evaluarea caracterului rezonabil al pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi învinuit;

7) soluţionarea chestiunilor legate de condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă este cazul.

(4) La stabilirea pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi învinuit, instanţa verifică dacă individualizarea acesteia a fost efectuată în limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, dacă limitele pedepsei au fost reduse în condiţiile art.80 din Codul penal şi dacă au fost aplicate prevederile art.75-78 din Codul penal.

(4¹) În cazul acceptării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa de judecată nu poate modifica încadrarea juridică a faptei, pedeapsa negociată în acord sau modul de executare a pedepsei.

(5) Dispozitivul sentinţei trebuie să conţină informaţiile specificate la art.395, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care s-a comis o eroare la stabilirea pedepsei definitive cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi învinuit, instanţa, la pronunţarea sentinţei, poate înlătura eroarea constatată, fără a agrava starea învinuitului. Instanţa poate aplica pedeapsa complementară în cazul în care ajunge la această concluzie.

(6) La adoptarea sentinţei, instanţa trebuie să soluţioneze şi chestiunile menţionate la art.397 şi 398.

(7) Dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis, iar părţile nu au încheiat o tranzacţie de mediere sau împăcare cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

(8) Sentinţa adoptată în condiţiile prezentului articol este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare, invocându-se doar erorile procesuale şi măsura de pedeapsă stabilită.

(9) Recursul se judecă de către instanţa ierarhic superioară în conformitate cu prevederile art.447 şi 448.

[Art.509¹ alin.(4¹) introdus, alin.(8) modificat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.509¹ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 509². Soluţia instanţei în cazul respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.504 alin.(3) şi (4), art.505 alin.(2) şi (3) şi art.508 alin.(1) cu privire la toate faptele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei sau dacă instanţa de judecată apreciază că încadrarea juridică a faptei este eronată, că pedeapsa prevăzută de lege ori modul de executare a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord este stabilit contrar legii sau că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii ori cu personalitatea inculpatului, instanţa, printr-o încheiere, respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi îl restituie procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

(2) Încheierea instanţei cu privire la respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate fi contestată cu recurs de către procuror, inculpat sau apărătorul acestuia în termen de 15 zile de la pronunţare."

[Art.509² alin.(1) în redacţia Legii nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]

[Art.509² introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 509³. Dispoziţii generale

(1) Procedurii acordului de cooperare i se aplică dispoziţiile referitoare la procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cu completările şi derogările din prezenta secţiune.

(2) Acordul de cooperare este o tranzacţie încheiată, la propunerea procurorului, între procurorul-şef al procuraturii specializate şi învinuitul persoană fizică care îşi recunoaşte vina şi doreşte să coopereze cu organul de urmărire penală, prin facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane, în schimbul unei pedepse reduse şi al formei de executare a acesteia.

(3) Procedura prevăzută de prezenta secţiune se aplică în cauzele penale date în competenţa procuraturilor specializate în vederea descoperirii unei infracţiuni prevăzute la art.270¹ şi 270², cu excepţia infracţiunilor uşoare, când pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal.

(4) Acordul de cooperare nu poate fi semnat în cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art.135-144 şi 166¹ din Codul penal nr.985/2002 şi nici în cazul infracţiunilor pentru care legea penală prevede o pedeapsă maximă ce depăşeşte 15 ani de închisoare.

(5) În cazul încheierii unui acord de cooperare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc în conformitate cu art.80 din Codul penal nr.985/2002.

[Art.509³ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁴. Condiţiile de încheiere a acordului de cooperare

(1) Acordul de cooperare se întocmeşte în scris, cu participarea obligatorie a învinuitului şi a apărătorului acestuia şi se aprobă în scris de către Procurorul General.

(2) În cazul în care infracţiunea a fost comisă cu participaţie, acordul de cooperare poate fi semnat doar cu o singură persoană participant la săvârşirea infracţiunii, cea care prima a iniţiat acordul de cooperare şi prezintă informaţii pertinente şi utile.

(3) Procurorul negociază cu învinuitul şi apărătorul acestuia categoria, cuantumul şi modul de executare a pedepsei care urmează a fi aplicată de instanţa de judecată, în limitele prevăzute la art.80 din Codul penal nr.985/2002, ţinând cont de prevederile art.75-78 din Codul penal nr.985/2002 şi de informaţia furnizată.

(4) La negocierea categoriei pedepsei, a cuantumului şi a modului de executare, procurorul ia în considerare prevederile art.505 şi contribuţia învinuitului la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane.

(5) Învinuitul care a semnat acord de cooperare este informat despre toate măsurile de protecţie disponibile conform prevederilor prezentului cod şi ale Legii nr.105/2008 cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal.

[Art.509⁴ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁵. Conţinutul acordului de cooperare

Acordul de cooperare, pe lângă elementele prevăzute la art.506 alin.(1), cuprinde:

1) condiţiile de cooperare asumate de către învinuit;

2) descrierea acţiunilor întreprinse şi a celor pe care se angajează să le întreprindă învinuitul;

3) declaraţiile pe care învinuitul le va depune în instanţa de judecată pentru facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni;

4) circumstanţele în care acordul de cooperare poate fi revocat de către procuror;

5) consecinţele neexecutării acordului de cooperare după pronunţarea sentinţei de condamnare.

[Art.509⁵ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁶. Revocarea acordului de cooperare

(1) Acordul de cooperare se revocă, la propunerea procurorului, de către procurorul-şef al procuraturii specializate, prin ordonanţă motivată, cu aprobarea în scris a Procurorului General, până la expedierea cauzei în instanţa de judecată în procedură specială, în cazul în care:

a) învinuitul nu a îndeplinit condiţiile acceptate şi stabilite în acordul de cooperare;

b) învinuitul a prezentat cu bună-ştiinţă informaţii false, incomplete cu privire la faptele descrise în acordul de cooperare;

c) informaţia prezentată de către învinuit nu s-a confirmat în cadrul urmăririi penale;

d) învinuitul a săvârşit o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă după semnarea acordului de cooperare.

(2) Ordonanţa procurorului-şef al procuraturii specializate privind revocarea acordului de cooperare poate fi contestată de către învinuit la judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile de la data la care i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa respectivă.

(3) În cazul în care acordul de cooperare semnat cu unul dintre participanţii la săvârşirea infracţiunii a fost revocat, poate fi semnat un acord de cooperare cu un alt participant, dacă probele nu pot fi obţinute pe altă cale.

[Art.509⁶ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁷. Trimiterea cauzei în judecată

(1) În cazul în care informaţia prezentată în cadrul acordului de cooperare se confirmă şi nu intervin circumstanţele prevăzute la articolul 509⁶, procurorul expediază cauza penală spre examinare în instanţa de judecată.

(2) După prezentarea materialelor de urmărire penală conform prevederilor art.293 şi 294, cauza se trimite în judecată fără a întocmi rechizitoriu cu referire la învinuitul cu care a fost încheiat acordul de cooperare.

(3) Cauza se trimite în judecată împreună cu acordul de cooperare, la care se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi informaţia privind locul de păstrare a lor, informaţia referitoare la cuantumul prejudiciului reparat, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.

[Art.509⁷ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁸. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului de cooperare

(1) Instanţa de judecată examinează cauza în procedura acordului de cooperare în condiţiile art.509.

(2) Instanţa de judecată trebuie să constate, pe lângă datele prevăzute la art.509, dacă inculpatul înţelege consecinţele neexecutării acordului de cooperare după pronunţarea sentinţei de condamnare.

[Art.509⁸ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509⁹. Soluţia instanţei de judecată la examinarea acordului de cooperare

(1) După examinarea acordului de cooperare instanţa de judecată adoptă una dintre soluţiile prevăzute la art.509¹ sau art.509².

(2) În cazul acceptării acordului de cooperare, pe lângă menţiunile prevăzute la art.509¹, dispozitivul sentinţei de condamnare prevede:

a) categoria şi mărimea pedepsei definitive aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune;

b) mărimea pedepsei calculate conform art.80 alin.(2) din Codul penal nr.985/2002;

c) modul de executare a pedepsei;

d) pedeapsa stabilită în cazul neexecutării condiţiilor stabilite în acordul de cooperare.

(3) În cazul în care intervin circumstanţele prevăzute la art.509² şi art.509⁶, instanţa de judecată, prin încheiere, respinge acordul de cooperare şi îl restituie procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

[Art.509⁹ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 509¹⁰. Anularea condamnării în baza acordului de cooperare

În cazul în care condamnatul nu execută condiţiile stabilite în acordul de cooperare, procurorul înaintează instanţei un demers motivat prin care solicită anularea condamnării în baza acordului de cooperare ca urmare a neexecutării condiţiilor stabilite în acordul de cooperare, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei stabilite.

[Art.509¹⁰ introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Capitolul IV

PROCEDURA DE SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A URMĂRIRII PENALE

ŞI DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ

Articolul 510. Dispoziţii generale

(1) În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală conform art.59 din Codul penal.

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică faţă de persoanele:

1) care au antecedente penale;

[Pct.2) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

3) cu funcţii de răspundere, care au comis infracţiunea făcînd abuz de serviciu;

4) care au comis infracţiuni contra securităţii statului;

5) care nu au reparat paguba cauzată în urma infracţiunii.

Articolul 511. Procedura de suspendare condiţionată a urmăririi penale

(1) În cazul în care procurorul constată că în privinţa învinuitului pot fi aplicate prevederile art.510, el, prin ordonanţă, suspendă condiţionat urmărirea penală pe un termen de 1 an, stabilindu-i una sau mai multe din următoarele obligaţii:

1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de procuror;

2) să comunice organului de urmărire penală, după caz, organului de probaţiune orice schimbare de domiciliu;

3) să nu săvîrşească infracţiuni sau contravenţii;

4) să continue lucrul sau studiile;

5) să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent;

6) să participe la programe probaţionale;

7) să nu frecventeze anumite locuri."

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

(1¹) Ordonanţa de suspendare condiţionată a urmăririi penale, adoptată de procuror, se expediază organului de urmărire penală, iar în cazul stabilirii obligaţiei de a participa la programe probaţionale - organului de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul învinuitului.

[Alin.(2) abrogat prin Legea nr.274 din 30.11.2012, în vigoare 28.12.2012]

[Art.511 alin.(1) modificat, alin.(1¹) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 512. Soluţiile după expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale

(1) La expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale, organul de urmărire penală, după caz organul de probaţiune, informează, în termen de 5 zile, procurorul responsabil de caz despre executarea ordonanţei.

(2) Dacă, în termenul de suspendare condiţionată a urmăririi penale, învinuitul a respectat condiţiile stabilite în ordonanţa emisă conform art.511 alin.(1), procurorul, prin ordonanţa motivată, dispune liberarea persoanei de răspundere penală.

(3) În cazul în care învinuitul nu respectă condiţiile stabilite, organul de urmărire penală, după caz organul de probaţiune, adresează procurorului responsabil de caz un demers, în care indică încălcările admise de învinuit.

(4) În cazul în care învinuitul nu a respectat condiţiile stabilite de procuror, acesta din urmă trimite cauza în judecată cu rechizitoriu în ordinea generală.

[Art.512 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Alin.(2) art.512 exclus prin Legea nr.292-XVI din 21.12.2007, în vigoare 08.02.2008]

Capitolul V

PROCEDURA DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE

A UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE

Articolul 513. Infracţiunea flagrantă

(1) Se consideră flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvîrşirii ei.

(2) Este, de asemenea, flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvîrşire, este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-l presupune participant la infracţiune.

Articolul 514. Cazuri de aplicare

(1) Procedura prevăzută de prezentul capitol, completată cu dispoziţiile generale din prezentul cod, se aplică în cazuri de infracţiuni flagrante uşoare, mai puţin grave sau grave.

(2) Procedura prevăzută de prezentul articol nu se aplică în cazul infracţiunilor săvîrşite de minori, precum şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă una sau mai multe infracţiuni săvîrşite de aceeaşi persoană nu sînt flagrante.

Articolul 515. Constatarea infracţiunii

(1) În cazul infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la fapta săvîrşită, declaraţiile bănuitului, dacă acesta acceptă să le facă, şi declaraţiile celorlalte persoane audiate. După caz, pot fi administrate şi alte probe care se consemnează în procesul-verbal.

(2) Procesul-verbal se întocmeşte şi se aduce la cunoştinţă persoanelor audiate, conform dispoziţiilor art.260 şi 261, şi împreună cu celelalte materiale se prezintă procurorului imediat, dar nu mai tîrziu de 24 ore de la momentul întocmirii.

Articolul 516. Verificarea materialelor de urmărire penală

(1) Procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor legale şi, dacă sînt probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, conform dispoziţiilor art.281 şi 282, fără întocmirea rechizitoriului, dispunînd trimiterea cauzei în judecată.

(2) În cazul în care procurorul consideră că nu sînt suficiente probe de a pune persoana sub învinuire, el dispune continuarea urmăririi penale, cu indicarea acţiunilor care urmează să fie efectuate, şi fixează termene reduse necesare pentru aceasta, care nu vor depăşi 10 zile, cu excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită un termen de executare mai mare.

(3) Dacă procurorul a dispus continuarea urmăririi penale şi făptuitorul este reţinut, procurorul decide şi asupra aplicării măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.

Articolul 517. Judecarea cauzei privind infracţiunile flagrante

(1) Punerea pe rol a cauzelor privind infracţiunile flagrante se va efectua în termen de 5 zile de la data primirii dosarului. Prezenţa inculpatului, a apărătorului acestuia, a părţii vătămate şi a martorilor în şedinţa de judecată este asigurată de către procuror.

(2) Judecarea cauzei se efectuează în ordinea generală prevăzută de prezentul cod, iar dacă este încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei, se aplică procedura respectivă. Dacă, în şedinţa de judecată, părţile solicită un termen pentru a pregăti apărarea sau pentru a prezenta probe suplimentare conform dispoziţiilor art.327, acest termen nu va depăşi 10 zile.

(3) În cazul în care cauza a fost trimisă în judecată împreună cu persoana reţinută în privinţa căreia nu a fost aplicată măsura preventivă, instanţa care va judeca cauza, la demersul procurorului, va decide şi asupra măsurii preventive, după caz.

Articolul 518. Decizia instanţei

(1) Deliberarea şi adoptarea deciziei se efectuează conform prevederilor art.338, 339 şi 340.

(2) După redactarea deciziei, instanţa de apel remite cauza penală, în termen de cel mult 5 zile, instanţei de fond pentru luarea măsurilor de executare, fapt despre care se informează părţile.

Articolul 519. Apelul şi recursul

Apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărîrilor judecătoreşti, adoptate în cauzele cu infracţiuni flagrante, poate fi declarat şi se judecă în ordinea generală prevăzută de prezentul cod.

Capitolul VI

PROCEDURA PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ ŞI JUDECAREA CAUZELOR

PRIVIND INFRACŢIUNILE SĂVÎRŞITE DE PERSOANE JURIDICE

Secţiunea 1

Procedura generală

[Denumirea secţiunii introdusă prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 520. Dispoziţii generale

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de persoane juridice se efectuează potrivit procedurii obişnuite, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 521. Reprezentarea persoanei juridice în procesul penal

(1) Urmărire penală şi judecarea cauzei împotriva persoanei juridice se efectuează cu participarea reprezentantului legal al acesteia.

(2) În cazul în care urmărirea penală sau judecarea cauzei împotriva persoanei juridice se efectuează pentru aceeaşi faptă ori pentru fapte conexe şi în privinţa reprezentantului legal al acesteia, persoana juridică îşi desemnează, în termen de 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit sau în termen de 48 de ore din momentul aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de punere sub învinuire, un alt reprezentant în privinţa căruia nu se desfăşoară un proces penal.

(2¹) Dacă persoana juridică nu şi-a desemnat un reprezentant conform alin.(2), la demersul organul de urmărire penalăui, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată desemnează un reprezentant al persoanei juridice din rândul persoanelor care gestionează persoana juridică, în privinţa căruia nu se desfăşoară un proces penal.

(2²) În lipsa persoanelor care gestionează persoana juridică, procurorul sau instanţa de judecată solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat care să acorde asistenţă juridică garantată de stat. În acest caz, prevederile alin.(3) se aplică corespunzător dacă nu intervin situaţii care justifică înlocuirea avocatului."

(3) Reprezentantul legal sau, după caz, reprezentantul persoanei juridice, desemnat conform alin.(2) şi (2¹), o reprezintă pe aceasta la efectuarea acţiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod.

(4) Împotriva reprezentantului legal sau, după caz, a reprezentantului desemnat al persoanei juridice faţă de care se efectuează urmărirea penală se pot lua, în această calitate, numai măsuri de constrîngere aplicabile martorului.

[Art.521 alin.(2²) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]

[Art.521 modificat prin Legea nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]

Notă: Se declară neconstituţional art.521 alin.(2) conform Hot. Curţii Constituţionale nr.30 din 22.11.2018, în vigoare 22.11.2018

Articolul 522. Competenţa teritorială

(1) În cazul săvîrşirii infracţiunilor de către persoane juridice, competenţa teritorială este determinată de:

1) locul unde a fost săvîrşită infracţiunea;

2) locul unde a fost depistat făptuitorul;

3) locul unde domiciliază făptuitorul persoană fizică;

4) locul unde îşi are sediul persoana juridică;

5) locul unde domiciliază victima sau unde aceasta îşi are sediul.

(2) La judecarea cauzei privind infracţiunile săvîrşite de persoane juridice se aplică în mod corespunzător prevederile art.40 şi 42.

Articolul 523. Controlul judiciar asupra persoanei juridice

(1) Pentru asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, la demersul procurorului, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată, dacă consideră necesar, poate dispune punerea persoanei juridice sub control judiciar.

(2) La dispunerea măsurii prevăzute la alin.(1), persoana juridică poate fi impusă să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:

1) depunerea unei cauţiuni, fixate de judecătorul de instrucţie sau de instanţă, al cărei cuantum nu poate fi mai mic de 1000 de unităţi convenţionale;

2) interdicţia de a exercita anumite activităţi, dacă infracţiunea a fost comisă în exercitarea sau în legătură cu exercitarea acestor activităţi;

3) interdicţia de a emite anumite cecuri ori de a folosi cărţi de plată.

(3) Încheierea judecătorului de instrucţie sau, după caz, a instanţei de judecată privitor la punerea persoanei juridice sub control judiciar poate fi atacată în termenul şi modul prevăzut în art.308-311.

Secţiunea a 2-a

Procedura privind acordul judiciar de interes public

[Secţiunea a 2 (art.523¹-523⁷) introdusă prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523¹. Dispoziţii generale

(1) Acordul judiciar de interes public este o tranzacţie publică încheiată între procuror şi reprezentantul legal sau reprezentantul desemnat al persoanei juridice, prin care ultimul recunoaşte faptul comiterii infracţiunii, încadrarea juridică a faptelor şi se angajează să execute obligaţiile stabilite în acordul judiciar de interes public în schimbul renunţării de către procuror la transmiterea cauzei penale în instanţa de judecată.

(2) Acordul judiciar de interes public poate fi încheiat atât la iniţiativa procurorului, cât şi la iniţiativa reprezentantului persoanei juridice sau a apărătorului.

(3) Acordul judiciar de interes public poate fi încheiat până la terminarea urmăririi penale.

(4) Încheierea acordului judiciar de interes public cu persoana juridică nu înlătură răspunderea penală a persoanelor fizice vinovate de comiterea infracţiunii.

[Art.523¹ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523². Condiţiile încheierii acordului judiciar de interes public

(1) Acordul judiciar de interes public se întocmeşte în scris, după aprobarea, în scris, a limitelor amenzii de interes public de către procurorul ierarhic superior, cu participarea obligatorie a apărătorului şi a reprezentantului persoanei juridice. Acordul judiciar de interes public se încheie în cazul în care persoana juridică:

1) nu a semnat anterior un acord judiciar de interes public;

2) este învinuită de comiterea infracţiunilor prevăzute la art.243, 244, 325, 326, 334 din Codul penal.

(2) Acordul judiciar de interes public poate fi încheiat dacă reprezentantul persoanei juridice a colaborat în mod voluntar cu organele de urmărire penală şi a contribuit la stabilirea circumstanţelor comiterii infracţiunii.

(3) Încheierea acordului judiciar de interes public nu este condiţionată de recunoaşterea vinovăţiei în comiterea infracţiunii de către persoana juridică.

[Art.523² introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523³. Conţinutul acordului judiciar de interes public

(1) Acordul judiciar de interes public trebuie să cuprindă:

1) data şi locul încheierii;

2) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la încheierea acordului;

3) date cu privire la identificarea persoanei juridice;

4) descrierea faptei ce formează obiectul acordului şi de care este învinuită persoana juridică;

5) încadrarea juridică a faptei;

6) declaraţia expresă a reprezentantului persoanei juridice prin care recunoaşte comiterea infracţiunii şi acceptă încadrarea juridică a faptei;

7) modul de executare a amenzii de interes public cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi persoana juridică învinuită;

8) obligaţiile prevăzute la alin.(2), modul şi termenul de executare a acestora;

9) semnătura procurorului, a învinuitului şi a apărătorului.

(2) Prin acordul judiciar de interes public se stabilesc următoarele obligaţii cumulative faţă de persoana juridică învinuită:

1) să achite o amendă de interes public în bugetul de stat, a cărei mărime se stabileşte în limitele de la 3 amenzi minime prevăzute pentru infracţiunea comisă până la 30% din cifra medie de afaceri anuală calculată pe ultimii 3 ani până la data pornirii urmăririi penale;

2) să fie supusă unui program de monitorizare pe o perioadă de maxim 3 ani, sub supravegherea instituţiei responsabile;

3) să suporte cheltuielile pentru experţii sau persoanele calificate care vor asista instituţia responsabilă de monitorizarea persoanei juridice învinuite, precum şi cheltuielile pentru efectuarea analizelor juridice, financiare, fiscale şi contabile necesare misiunii de monitorizare;

4) să nu comită alte infracţiuni în perioada de monitorizare;

5) să înlăture de la administrare persoanele care au participat la comiterea infracţiunii;

6) să restituie profitul ilicit obţinut prin comiterea infracţiunii şi să repare prejudiciul cauzat prin infracţiune.

(3) Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul judiciar de interes public a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui, prevăzută în prezentul capitol, a fost respectată şi că încheierea acestuia de către reprezentantul persoanei juridice învinuite rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată.

[Art.523³ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523⁴. Transmiterea spre confirmare a acordului judiciar de interes public

(1) După semnarea acordului judiciar de interes public şi aprobarea, în scris, a acestuia de către procurorul ierarhic superior, procurorul sesizează, prin demers, instanţa de judecată pentru confirmarea acordului judiciar de interes public.

(2) Demersul procurorului conţine informaţii cu privire la:

1) fapta comisă de persoana juridică;

2) încadrarea juridică a faptei;

3) cuantumul amenzii de interes public ce urmează a fi achitată;

4) obligaţiile ce urmează a fi executate de persoana juridică.

(3) La demersul procurorului se anexează acordul judiciar de interes public semnat de părţi şi apărător.

[Art.523⁴ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523⁵. Examinarea de către instanţa de judecată a acordului judiciar de interes public

(1) Instanţa de judecată examinează demersul procurorului şi acordul judiciar de interes public în şedinţă publică, cu participarea obligatorie a procurorului, a reprezentantului persoanei juridice şi a apărătorului.

(2) La examinarea acordului judiciar de interes public, instanţa verifică dacă au fost respectate condiţiile legale de încheiere a acestui acord, dacă cuantumul amenzii de interes public a fost stabilit în limitele legale, de asemenea verifică proporţionalitatea obligaţiilor stabilite în raport cu avantajele acordului judiciar de interes public.

(3) În cazul în care constată că acordul judiciar de interes public a fost încheiat în condiţiile legii şi că amenda de interes public şi obligaţiile stabilite sunt proporţionale gravităţii infracţiunii comise, instanţa de judecată pronunţă o încheiere de confirmare a acordului judiciar de interes public.

(4) Încheierea de confirmare a acordului judiciar de interes public nu implică recunoaşterea vinovăţiei persoanei juridice şi nu produce efectele juridice ale unei condamnări penale.

(5) Încheierea instanţei de judecată este definitivă de la pronunţare şi nu este susceptibilă de atac.

[Art.523⁵ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523⁶. Efectele confirmării acordului judiciar de interes public

(1) Acordul judiciar de interes public se plasează pe pagina web oficială a procuraturii şi a instituţiei responsabile de monitorizarea persoanei juridice doar după pronunţarea de către instanţa de judecată a încheierii de confirmare a acordului judiciar de interes public.

(2) După confirmarea de către instanţa de judecată a acordului judiciar de interes public, procurorul, prin ordonanţă, suspendă condiţionat urmărirea penală pe un termen de până la 3 ani, în interiorul căruia persoana juridică se angajează să execute obligaţiile stabilite în acordul judiciar de interes public.

(3) Executarea obligaţiilor stabilite în acordul judiciar de interes public înlătură răspunderea penală a persoanei juridice. Acordul judiciar de interes public nu exclude răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin infracţiune şi restituirea profitului ilegal obţinut.

(4) Dacă procurorul constată că persoana juridică a executat toate obligaţiile stabilite în acordul judiciar de interes public, la expirarea termenului stabilit în acordul judiciar de interes public acesta dispune, prin ordonanţă, încetarea urmăririi penale. Părţile au acces la materialele cauzei penale după încetarea urmăririi penale sau în condiţiile art.293.

[Art.523⁶ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Articolul 523⁷. Efectele neconfirmării acordului judiciar de interes public

(1) În cazul în care instanţa nu confirmă acordul judiciar de interes public sau persoana juridică a renunţat la declaraţia sa de a încheia acordul judiciar de interes public, instanţa restituie procurorului demersul cu documentele anexe pentru continuarea urmăririi penale.

(2) În cazul în care persoana juridică nu a executat integral obligaţiile stabilite în acordul judiciar de interes public, procurorul dispune reluarea urmăririi penale şi informează imediat reprezentantul persoanei juridice despre neexecutarea integrală a obligaţiilor stabilite. În acest caz, persoanei juridice i se restituie amenda de interes public achitată în contul bugetului de stat.

(3) Informaţiile obţinute în cadrul negocierii acordului judiciar de interes public nu pot fi folosite ca probe în niciun proces penal.

[Art.523⁷ introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]

Capitolul VII

PROCEDURA DE REPARARE A PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN

ACŢIUNILE ILICITE ALE ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

ŞI ALE INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI

Articolul 524. Dispoziţii generale

Persoanele cărora, în cursul procesului penal, prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral au dreptul la despăgubire echitabilă în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti.

Articolul 525. Acţiunea pentru repararea prejudiciului

(1) Acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi iniţiată în termen de trei ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului conform prevederilor art.6 din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

(2) Acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi iniţiată în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază persoana căreia i-a fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea procedurii civile, chemînd în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei.

[Art.525 alin.(3) abrogat prin Legea nr.452 din 28.12.2023, în vigoare 23.01.2024]

Capitolul VIII

PROCEDURA DE RESTABILIRE A DOCUMENTELOR

JUDICIARE DISPĂRUTE

Articolul 526. Constatarea dispariţiei documentelor judiciare

(1) În cazul dispariţiei unui dosar penal sau a unor documente din dosarul penal, organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei judecătoreşti la care se afla dosarul în cauză întocmeşte un proces-verbal prin care constată dispariţia, circumstanţele dispariţiei şi arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lor.

(2) Pe baza procesului-verbal de constatare a dispariţiei dosarului penal sau documentelor din dosar se procedează la înlocuirea sau restabilirea dosarului ori documentului dispărut.

(3) Prin dispariţia dosarului penal sau a documentelor din dosar se înţelege pierderea, distrugerea, deteriorarea sau sustragerea lor.

Articolul 527. Obiectul procedurii de restabilire a dosarului penal dispărut sau a documentelor dispărute din dosar

(1) În cazul necesităţii restabilirii dosarului penal dispărut sau a documentelor din dosar dispărute, dacă acestea nu pot fi restabilite conform procedurii obişnuite, procurorul, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune înlocuirea sau restabilirea dosarului ori a documentelor dispărute.

(2) Competenţa de a dispune înlocuirea sau restabilirea dosarului sau a documentelor din dosar dispărute revine procurorului sau, după caz, instanţei în procedura căreia se află cauza respectivă, iar în cazul dispariţiei într-o cauză soluţionată definitiv - instanţei la care dosarul se păstrează în arhivă.

(3) Încheierea instanţei se adoptă fără citarea părţilor, cu excepţia cazului în care instanţa consideră necesară chemarea acestora. Încheierea nu este supusă căilor ordinare de atac.

Articolul 528. Efectuarea procedurii de restabilire a dosarului penal sau a documentelor din dosar dispărute

(1) Înlocuirea sau restabilirea dosarului penal sau a documentelor din dosar dispărute se efectuează de către organul de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de judecată care a dispus restabilirea sau înlocuirea.

(2) În cazul în care dispariţia a fost constatată de către un alt organ de urmărire penală sau de o altă instanţă de judecată decît cele care au dispus restabilirea sau înlocuirea, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a constatat dispariţia trimite organului de urmărire penală competent sau instanţei competente toate materialele necesare pentru înlocuirea ori restabilirea dosarului sau a documentelor dispărute.

Articolul 529. Înlocuirea documentului dispărut

(1) Înlocuirea documentului dispărut are loc în cazul în care există copii oficiale ale acestui document. Organul de urmărire penală sau instanţa iau măsuri pentru obţinerea copiei respective.

(2) Copia obţinută înlocuieşte originalul documentului pînă la găsirea acestuia.

(3) Persoanei care a predat copia oficială i se înmînează o copie certificată a acesteia.

Articolul 530. Restabilirea documentelor dispărute

(1) Dacă nu există o copie oficială de pe documentul dispărut, se procedează la restabilirea acestuia. Restabilirea unui dosar penal se face prin restabilirea documentelor pe care le conţinea acesta.

(2) La restabilirea dosarului pot fi utilizate orice mijloace de probă.

(3) În cazul în care pentru restabilirea dosarului este necesar a utiliza mijloace de probă pe care instanţa nu le poate administra, ea cere de la procuror efectuarea măsurilor necesare pentru restabilirea dosarului.

(4) Rezultatul restabilirii dosarului sau a documentului dispărut se constată prin ordonanţa procurorului sau prin încheierea instanţei respective, după caz, cu citarea părţilor.

(5) Hotărîrea de restabilire poate fi atacată cu recurs.

Capitolul VIII¹

PROCEDURA DE CONFISCARE ÎN CAZUL ÎNCETĂRII URMĂRIRII PENALE

[Capitolul VIII¹ (art.530¹-530³) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 530¹. Modul de înaintare a demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale

(1) În cazul în care procurorul a dispus încetarea urmăririi penale pe temei de nereabilitare în condiţiile art.285 alin.(6¹), acesta înaintează, în termen de 30 de zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea respectivă, un demers motivat privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale în instanţa de judecată căreia i-ar fi revenit competenţa să judece cauza în prima instanţă.

(2) La demers se anexează, în copii certificate, actele care interesează soluţionarea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale.

[Art.530¹ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 530². Procedura de examinare a demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale

(1) Demersul privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale se examinează în şedinţă de judecată, cu participarea obligatorie a procurorului şi cu citarea proprietarului bunului sau a persoanelor ale căror drepturi sau interese pot fi afectate, cărora li se transmite o copie a demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale, solicitându-le să depună o referinţă. Neprezentarea părţilor legal citate şi a referinţei nu împiedică examinarea demersului.

(2) În cadrul şedinţei de judecată se prezintă demersul procurorului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale şi se audiază proprietarul bunului sau persoanele ale căror drepturi sau interese pot fi afectate. Dispoziţiile titlului II din partea specială se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu contravin prevederilor prezentului capitol.

(3) Instanţa de judecată examinează demersul privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale într-un termen ce nu va depăşi 3 luni.

[Art.530² introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Articolul 530³. Soluţia instanţei de judecată

(1) După examinarea demersului privind dispunerea confiscării speciale sau extinse a bunurilor infracţionale, instanţa de judecată poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge demersul şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asiguratorii luate în vederea confiscării acestuia;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunului.

(2) Încheierea instanţei de judecată poate fi contestată cu recurs de procuror şi de persoanele prevăzute la art.530² alin.(1) în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

(3) Recursul se judecă de către instanţa ierarhic superioară în conformitate cu prevederile art.447 şi 448."

[Art.530³ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]

Capitolul IX

ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale privind asistenţa juridică

internaţională în materie penală

Articolul 531. Reglementarea juridică a asistenţei juridice internaţionale

(1) Raporturile cu ţările străine sau curţile internaţionale, organismele şi agenţiile de specialitate ale Uniunii Europene referitoare la asistenţa juridică în materie penală sunt reglementate de prezentul capitol şi de prevederile Legii nr.371/2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală. Dispoziţiile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi alte obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova vor avea prioritate în raport cu dispoziţiile prezentului capitol.

(2) În cazul în care Republica Moldova este parte la mai multe acte internaţionale de asistenţă juridică la care este parte şi statul sau autoritatea de la care se solicită asistenţa juridică ori statul sau autoritatea care solicită asistenţa juridică şi între normele acestor acte apar divergenţe sau incompatibilităţi, se aplică prevederile tratatului care asigură o protecţie mai benefică a drepturilor şi libertăţilor omului.

(3) Ministerul Justiţiei poate decide neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti privind admiterea acordării asistenţei juridice internaţionale în cazul cînd interesele naţionale fundamentale sînt în discuţie. Această atribuţie se exercită întru respectarea drepturilor justiţiabililor la executarea hotărîrilor pronunţate în favoarea lor.

[Art.531 alin.(1),(2) în redacţia Legii nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Articolul 532. Modul de transmitere a cererilor de asistenţă juridică

(1) Cererile privitoare la asistenţa juridică internaţională în materie penală se fac prin intermediul Ministerului Justiţiei sau al Procuraturii Generale direct şi/sau prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu excepţia cazurilor cînd, pe bază de reciprocitate, se prevede o altă modalitate de adresare.

(2) Cererile privind asistenţa juridică internaţională formulate în temeiul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, şi documentele aferente se transmit prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pe cale diplomatică.

[Art.532 modificat prin Legea nr.235 din 23.12.2021, în vigoare 07.01.2022]

Articolul 533. Volumul asistenţei juridice

(1) Asistenţa juridică internaţională poate fi solicitată sau acordată în executarea unor activităţi procesuale prevăzute de legislaţia de procedură penală a Republicii Moldova şi a statului străin respectiv, în special:

1) comunicarea actelor de procedură sau a hotărîrilor judiciare persoanelor fizice sau juridice care se află peste hotarele ţării;

2) audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente responsabilă;

3) efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de obiecte şi documente şi transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre recunoaştere, identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea expertizelor judiciare, confiscarea bunurilor provenite din săvîrşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de urmărire penală prevăzute de prezentul cod;

4) citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată;

5) preluarea urmăririi penale la cererea unui stat străin;

6) căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau pentru a executa pedeapsă privativă de libertate;

7) recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;

8) transferarea persoanelor condamnate;

8¹) comunicarea cazierului judiciar;

8²) realizarea acţiunilor solicitate de Curtea Penală Internaţională în temeiul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010;

9) alte acţiuni care nu contravin prezentului cod.

(2) Nu constituie obiect al asistenţei juridice internaţionale luarea măsurilor preventive.

[Art.533 alin.(1) completat prin Legea nr.235 din 23.12.2021, în vigoare 07.01.2022]

Articolul 534. Refuzul la asistenţă juridică internaţională

(1) Asistenţa juridică internaţională poate fi refuzată dacă:

1) cererea se referă la infracţiuni considerate în Republica Moldova ca infracţiuni politice sau infracţiuni conexe cu astfel de infracţiuni. Refuzul nu se admite în cazul în care persoana este bănuită, învinuită sau a fost condamnată pentru săvîrşirea unor fapte prevăzute de art.5-8 din Statutul de la Roma al Curţii Internaţionale Penale;

2) cererea se referă la o faptă ce constituie exclusiv o încălcare a disciplinei militare;

3) organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească solicitate pentru acordarea asistenţei juridice consideră că executarea acesteia este de natură să aducă atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a statului;

4) există motive întemeiate de a crede că bănuitul este urmărit sau pedepsit penal pe motive de rasă, religie, cetăţenie, asociere la un anumit grup sau pentru împărtăşirea unor convingeri politice, sau dacă situaţia lui se va agrava şi mai mult pentru unul dintre motivele enumerate;

5) este dovedit faptul că în statul solicitant persoana nu va avea acces la un proces echitabil;

6) fapta respectivă se pedepseşte cu moartea conform legislaţiei statului solicitant, iar statul solicitant nu oferă nici o garanţie în vederea neaplicării sau neexecutării pedepsei capitale;

7) potrivit Codului penal al Republicii Moldova, fapta sau faptele invocate în cerere nu constituie infracţiune;

8) în conformitate cu legislaţia naţională, persoana nu poate fi trasă la răspundere penală.

(1¹) Asistenţa juridică internaţională poate fi refuzată şi în temeiurile prevăzute de Legea nr.371/2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală.

(2) Orice refuz privind acordarea asistenţei juridice internaţionale va fi motivat.

[Art.534 alin.(1¹) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 535. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice

Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice le suportă partea solicitantă pe teritoriul ţării sale dacă nu este stabilit un alt mod de acoperire a cheltuielilor în condiţii de reciprocitate sau prin tratat internaţional.

Articolul 535¹. Cooperarea judiciară internaţională prin intermediul procurorului de legătură la Eurojust

(1) Procurorul de legătură al Republicii Moldova la Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) (în continuare - procuror de legătură la Eurojust) facilitează şi sprijină în alt mod emiterea şi executarea cererilor de asistenţă juridică reciprocă sau de recunoaştere reciprocă, formulate de autorităţile competente ale Republicii Moldova sau adresate acestora de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, de organele şi agenţiile de specialitate ale Uniunii Europene, în limitele prevederilor Acordului de cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust, ratificat prin Legea nr.113/2015.

(2) Cererile de asistenţă juridică reciprocă sau de recunoaştere reciprocă către sau de la autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi către sau de la organele şi agenţiile de specialitate ale Uniunii Europene pot fi transmise de către procurorul de legătură la Eurojust, cu informarea autorităţilor centrale competente ale Republicii Moldova.

(3) Procurorul de legătură la Eurojust are acces la informaţiile conţinute în cazierul judiciar sau în orice alt registru al Republicii Moldova în aceleaşi condiţii ca şi un procuror.

(4) Procurorul de legătură la Eurojust poate contacta direct şi poate face schimb de informaţii cu autorităţile competente ale Republicii Moldova, precum şi cu orice autoritate sau organizaţie internaţională, cu orice autoritate competentă din statele membre ale Uniunii Europene, cu orice organ sau agenţie de specialitate a Uniunii Europene, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova.

(5) Cu acordul autorităţilor centrale competente, procurorul de legătură la Eurojust poate să emită ori să execute orice cerere de asistenţă juridică reciprocă sau de recunoaştere reciprocă.

[Art.535¹ introdus prin Legea nr.257 din 10.07.2025, în vigoare 21.11.2025]

Secţiunea 1¹

Cererea de comisie rogatorie

Articolul 536. Adresare prin comisie rogatorie

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară efectuarea unei acţiuni procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte sau pe cale diplomatică, în condiţii de reciprocitate.

(2) Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care ministrul justiţiei sau Procurorul General se obligă să acorde, în numele Republicii Moldova, asistenţă juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale, cu garantarea drepturilor procesuale, prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa căreia se efectuează asistenţa.

(3) Comisia rogatorie în Republica Moldova se înaintează de către organul de urmărire penală Procurorului General, iar de către instanţa de judecată - ministrului justiţiei pentru transmitere spre executare statului respectiv.

(4) Cererea de comisie rogatorie şi actele anexate se întocmesc în limba română şi se traduc în limba statului solicitat sau într-o altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor la tratatul internaţional aplicabil.

Articolul 537. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie

(1) Cererea de comisie rogatorie se face în scris şi trebuie să cuprindă:

1) denumirea organului care se adresează cu cerere;

2) denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;

3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;

4) indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre împrejurările de fapt în care s-au comis acţiunile şi încadrarea juridică a lor, textul articolului respectiv din Codul penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat de infracţiunea respectivă;

5) datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv despre calitatea lor procesuală, data şi locul naşterii lor, cetăţenia, domiciliul, ocupaţia, pentru persoanele juridice - denumirea şi sediul lor, precum şi numele, prenumele şi adresele reprezentanţilor acestor persoane cînd este cazul;

6) obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care vor fi constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi a altor probe solicitate, circumstanţele în legătură cu care urmează să se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse persoanelor care urmează să fie audiate;

7) data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi, după caz, solicitarea de a permite ca, la executarea acţiunilor procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al Republicii Moldova.

(1¹) La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(2) Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se semnează şi se autentifică cu ştampila oficială a instituţiei competente solicitante.

Articolul 538. Valabilitatea actului procedural

Actul procedural întocmit în ţară străină în conformitate cu prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.

Articolul 539. Citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite aflate peste hotarele Republicii Moldova

(1) Martorul, expertul sau persoana urmărită, în cazul în care nu este dată în căutare, aflaţi peste hotarele Republicii Moldova, pot fi citaţi de către organul de urmărire penală pentru executarea anumitor acţiuni procesuale pe teritoriul Republicii Moldova. În acest caz, citaţia nu poate conţine somaţii de aducere forţată în faţa organului de drept.

(2) Citarea martorului sau expertului se efectuează în condiţiile prevăzute în art.536 alin.(3) şi (4).

(3) Acţiunile procesuale cu participarea persoanelor citate în condiţiile prezentului articol se efectuează în condiţiile prezentului cod.

(4) Martorul, expertul sau persoana urmărită, indiferent de cetăţenia lor, care s-au prezentat în faţa organului care i-a solicitat în urma unei citaţii în condiţiile prezentului articol nu pot fi nici urmăriţi, nici deţinuţi, nici supuşi vreunei alte limitări a libertăţii lor individuale pe teritoriul Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova.

(5) Imunitatea prevăzută la alin.(4) încetează în cazul în care persoana citată nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova în termen de 15 zile de la data la care organul respectiv a chemat-o şi i-a comunicat că prezenţa ei nu mai este necesară sau a revenit ulterior în Republica Moldova. În acest termen nu se include timpul în care persoana citată nu a putut părăsi teritoriul Republicii Moldova din motive independente de voinţa sa.

(6) Citarea persoanei deţinute pe teritoriul unui stat străin se efectuează conform prevederilor prezentului articol, cu condiţia că persoana temporar transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către organul respectiv al ţării străine pentru efectuarea acţiunilor indicate în cererea de transferare va fi întoarsă în termenul arătat în cerere. Condiţiile de transferare sau refuzul transferării se reglementează de tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.

(7) Martorul sau expertul citat este în drept să ceară compensarea cheltuielilor pentru transport, cazare şi diurnă, suportate în legătură cu lipsa motivată de la serviciu.

(8) Martorul audiat conform prevederilor prezentului articol beneficiază, după caz, de protecţie, în condiţiile legii.

Articolul 540. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească execută comisii rogatorii cerute de organele respective din străinătate în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitantă sînt parte sau în condiţii de reciprocitate confirmate potrivit prevederilor art.536 alin.(2).

(2) Cererea pentru executarea comisiei rogatorii se trimite de către Procuratura Generală organului de urmărire penală sau, după caz, de către Ministerul Justiţiei instanţei judecătoreşti de la locul unde urmează să fie efectuată acţiunea procesuală solicitată.

[Alin.(3) exclus prin Legea nr.48-XVI din 07.03.2008, în vigoare 15.04.2008]

(4) La executarea comisiei rogatorii se aplică prevederile prezentului cod, însă, la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială prevăzută de legislaţia ţării străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă aceasta nu contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova.

(5) La executarea comisiei rogatorii pot asista reprezentanţi ai statului străin sau ai instanţei internaţionale dacă aceasta este prevăzut de tratatul internaţional respectiv sau de o obligaţie scrisă în condiţii de reciprocitate. În asemenea caz, la cererea părţii solicitante, organul căruia îi revine executarea comisiei rogatorii informează partea solicitantă despre timpul, locul şi termenul executării comisiei rogatorii cu scopul ca partea interesată să poată asista.

(6) Dacă adresa persoanei în privinţa căreia se solicită executarea comisiei rogatorii este indicată greşit, organul căruia îi revine executarea ia măsurile respective în scopul stabilirii adresei. În cazul în care stabilirea adresei nu este posibilă, despre aceasta se anunţă partea solicitantă.

(7) În cazul în care cererea de comisie rogatorie nu poate fi executată, documentele primite se restituie părţii solicitante prin intermediul instituţiilor de la care le-a primit, cu indicarea motivelor care au împiedicat executarea. Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se restituie şi în cazurile de refuz în temeiurile prevăzute în art.534.

Articolul 540¹. Percheziţia, ridicarea, remiterea de obiecte sau documente şi sechestrul

Comisiile rogatorii prin care se solicită efectuarea percheziţiei, ridicarea sau remiterea de obiecte ori documente, precum şi punerea sub sechestru sînt executate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

[Art.540¹ modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Secţiunea 1²

Echipele comune de investigaţii

Articolul 540². Echipele comune de investigaţii

(1) Autorităţile competente din cel puţin două state pot să constituie, de comun acord, o echipă comună de investigaţii cu un obiectiv precis şi pentru o durată limitată, care poate fi prelungită cu acordul tuturor părţilor, în vederea desfăşurării urmăririi penale în unul sau în mai multe din statele care constituie echipa. Componenţa echipei comune de investigaţii este decisă de comun acord.

(2) Echipa comună de investigaţii poate fi creată atunci cînd:

1) în cadrul unei urmăriri penale în curs în statul solicitant se impune efectuarea unor urmăriri penale dificile care implică mobilizarea unor mijloace importante ce privesc şi alte state;

2) mai multe state efectuează urmăriri penale care necesită o acţiune coordonată şi concertată în statele respective.

(3) Cererea de formare a echipei comune de investigaţii poate fi formulată de orice stat implicat. Echipa comună de investigaţii este formată în unul dintre statele în care urmează a fi efectuată urmărirea penală.

(3¹) Constituirea echipei comune de investigaţii care ţine de competenţa Eurojust poate fi realizată de către procurorul de legătură la Eurojust, cu informarea Procuraturii Generale. În acest caz, procurorul de legătură la Eurojust poate fi membru al acestei echipe.

(4) Cererea de formare a echipei comune de investigaţii cuprinde autoritatea care a înaintat cererea, obiectul şi motivul cererii, identitatea şi naţionalitatea persoanei în cauză, numele şi adresa destinatarului, dacă este cazul şi propuneri referitoare la componenţa acesteia.

(5) Componenţii echipei comune de investigaţii desemnaţi de autorităţile Republicii Moldova au calitatea de membri, în timp ce membrii desemnaţi de un stat străin au calitatea de membri detaşaţi.

(6) Activitatea echipei comune de investigaţii pe teritoriul Republicii Moldova se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

1) conducătorul echipei comune de investigaţii este un reprezentant al autorităţii care participă la urmărirea penală din statul membru pe teritoriul căruia funcţionează echipa şi acţionează în limitele competenţelor ce îi revin conform dreptului său naţional;

2) acţiunile echipei se desfăşoară conform legii Republicii Moldova. Membrii echipei şi membrii detaşaţi îşi execută sarcinile sub responsabilitatea persoanei prevăzute la pct.1), ţinînd seama de condiţiile stabilite de propriile autorităţi în acordul privind formarea echipei.

(7) Membrii detaşaţi pe lîngă echipa comuna de investigaţii sînt abilitaţi să fie prezenţi la efectuarea oricăror acte procedurale, cu excepţia cazului cînd conducătorul echipei, din motive speciale, decide contrariul.

(8) Atunci cînd echipa comună de investigaţii urmează să efectueze acte procedurale pe teritoriul statului solicitant, membrii detaşaţi pot cere autorităţilor lor competente să efectueze actele respective.

(8¹) Dacă echipa comună de investigaţii care funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova necesită asistenţă din partea unui stat neimplicat, aceasta înaintează o cerere de asistenţă juridică autorităţilor statului respectiv.

(9) Un membru detaşat pe lîngă echipa comună de investigaţii poate, conform dreptului său naţional şi în limitele competenţelor sale, să furnizeze echipei informaţiile care sînt la dispoziţia statului care l-a detaşat, în scopul derulării urmăririi penale efectuate de echipă.

(10) Informaţiile obţinute în mod obişnuit de un membru sau un membru detaşat în cadrul participării la o echipă comună de investigaţii şi care nu pot fi obţinute în alt mod de către autorităţile competente ale statelor implicate pot fi utilizate:

1) în scopul pentru care a fost creată echipa;

2) pentru a descoperi, a cerceta sau a urmări alte infracţiuni, cu consimţămîntul statului pe teritoriul căruia au fost obţinute informaţiile;

3) pentru a preveni un pericol iminent şi serios pentru securitatea publică, respectînd dispoziţiile prevăzute la pct.2);

4) în alte scopuri, dacă acest lucru este convenit de către statele care au format echipa.

(11) În cazul echipelor comune de investigaţii care funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova, membrii detaşaţi ai echipei sînt asimilaţi membrilor din partea Republicii Moldova în ceea ce priveşte infracţiunile săvîrşite împotriva acestora sau de către aceştia.

[Art.540² alin.(3¹),(8¹) introduse prin Legea nr.257 din 10.07.2025, în vigoare 21.11.2025]

Articolul 540³. Răspunderea civilă privind membrii detaşaţi

(1) În cazul echipelor comune de investigaţii care funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova, statul străin care şi-a desemnat membrii în cadrul acestora poartă răspundere conform legii Republicii Moldova pentru prejudiciul cauzat de către aceştia în timpul desfăşurării activităţii echipei comune de investigaţii.

(2) Republica Moldova îşi asumă repararea prejudiciului menţionat la alin.(1), însă poate solicita statului străin din care a fost desemnat membrul vizat al echipei comune de investigaţii să restituie integral sumele achitate pentru repararea acestui prejudiciu, cu excepţia cazului în care nu a fost prejudiciat un terţ.

[Art.540³ introdus prin Legea nr.257 din 10.07.2025, în vigoare 21.11.2025]

Secţiunea a 2-a

Extrădarea

Articolul 541. Condiţiile generale pentru extrădare

(1) Republica Moldova se poate adresa unui stat străin cu cerere de extrădare a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală în legătură cu infracţiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă maximă de cel puţin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai aspră sau în privinţa căreia a fost adoptată o sentinţă de condamnare la pedeapsa închisorii pe o durată de cel puţin 6 luni în cazul extrădării pentru executare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.

(2) Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care sînt parte Republica Moldova şi statul solicitat sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.

(3) Dacă persoana a cărei extrădare se cere este urmărită penal, autoritatea competentă să examineze toate materialele necesare şi să înainteze cererea de extrădare este Procuratura Generală. Dacă persoana a cărei extrădare se cere este condamnată, autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei. Cererea de extrădare se transmite direct organului competent al statului solicitat sau pe cale diplomatică, dacă aceasta o prevede tratatul internaţional.

(4) Extrădarea poate avea loc numai dacă, ca urmare a comiterii infracţiunii, se prezintă mandatul de arest ori un document cu forţă juridică similară sau decizia autorităţii competente a statului solicitant, care este executorie şi prin care se ordonă plasarea în detenţie a persoanei solicitate, precum şi descrierea legilor aplicabile.

[Alin.(5) art.541 exclus prin Legea nr.48-XVI din 07.03.2008, în vigoare 15.04.2008]

Articolul 542. Cererea de extrădare şi actele anexe

(1) Cererea de extrădare se întocmeşte în limba română şi se traduce în limba statului solicitat sau într-o altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor la tratatul internaţional aplicabil.

(2) Cererea de extrădare trebuie să conţină:

a) denumirea şi adresa instituţiei solicitante;

b) denumirea şi adresa instituţiei solicitate;

c) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită extrădarea;

d) numele, prenumele şi patronimicul persoanei a cărei extrădare se cere, informaţii privind data, locul naşterii, cetăţenia şi locul de domiciliu;

e) descrierea faptelor imputate persoanei, indicarea locului şi datei săvîrşirii acestora, calificarea lor juridică, informaţii privind prejudiciul material cauzat;

f) locul deţinerii persoanei în statul solicitat.

(3) La cererea de extrădare se anexează următoarele acte în copii legalizate cu semnătură şi ştampila organului de urmărire penală, însoţite de traducerea lor conform prevederilor alin.(1):

a) ordonanţa de punere sub învinuire sau sentinţa cu expunerea tuturor faptelor pentru care se cere extrădarea, data şi locul comiterii infracţiunii, calificarea juridică;

b) mandatul de arest sau, după caz, încheierea instanţei de aplicare a măsurii preventive;

c) descrierea legilor aplicabile;

d) actul de identitate al persoanei sau extrasul din Registrul de stat al populaţiei (fişa personală).

(4) Suplimentar, la cererea de extrădare a persoanei condamnate se anexează date cu privire la partea neexecutată din pedeapsă.

(5) La cererea organului abilitat al statului solicitat, Procuratura Generală transmite orice informaţii suplimentare care ar putea servi drept probe în confirmarea acuzării aduse persoanei a cărei extrădare se cere.

[Art.542 alin.(3) modificat prin Legea nr.112 din 22.05.2025, în vigoare 28.05.2025]

Articolul 543. Regula specialităţii

(1) Persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, supusă executării pedepsei, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a extrădat-o.

(2) Extrădarea se acordă numai dacă se garantează următoarele:

1) persoana nu va fi pedepsită în statul solicitant fără consimţămîntul Republicii Moldova pentru un motiv apărut anterior predării sale, cu excepţia infracţiunii pentru care se acordă extrădarea, şi libertatea ei personală nu va fi limitată, iar ea nu va fi persecutată prin intermediul măsurilor ce pot fi luate şi în absenţa ei;

2) persoana nu va fi predată, transferată sau deportată într-un stat terţ fără consimţămîntul Republicii Moldova; precum şi

3) persoana va putea părăsi teritoriul statului solicitant după încheierea procedurii pentru care a fost acordată extrădarea ei.

(3) Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii numai dacă:

1) Republica Moldova şi-a dat acordul de a efectua urmărirea penală sau de a pune în executare o sentinţă ori o altă sancţiune în privinţa unei infracţiuni facultative sau de a preda, transfera sau deporta într-un alt stat;

2) persoana nu a părăsit teritoriul statului solicitant timp de 45 de zile de la încheierea procedurii pentru care a fost acordată extrădarea ei, deşi a avut posibilitatea şi dreptul să o facă;

3) persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost trimisă înapoi de către un stat terţ;

4) se acordă extrădarea simplificată.

(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică pentru cazurile săvîrşirii infracţiunii de persoana extrădată după extrădarea ei.

Articolul 544. Executarea cererii de extrădare a persoanelor care se află pe teritoriul Republicii Moldova

(1) Cetăţeanul străin sau apatridul care este urmărit penal sau care a fost condamnat într-un stat străin pentru săvîrşirea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat acestui stat străin la cererea autorităţilor competente, în scopul urmăririi sau executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau pronunţării unei noi sentinţe.

(2) Cetăţeanul străin sau apatridul care a fost condamnat într-un stat străin pentru comiterea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat statului străin, care a preluat executarea, la cererea autorităţilor competente ale statului, în scopul executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau pentru pronunţarea unei noi sentinţe.

3) Extrădarea în scopul urmăririi penale se acordă numai dacă fapta este pasibilă de pedeapsă conform legislaţiei Republicii Moldova şi pedeapsa maximă este de cel puţin un an de închisoare sau dacă, după o inversare similară a lucrurilor, fapta ar fi, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, pasibilă de o asemenea pedeapsă.

(4) Extrădarea în scopul executării sentinţei se acordă numai dacă ar fi permisă extrădarea în condiţiile alin.(3) şi dacă urmează a fi executată o pedeapsă privativă de libertate. Extrădarea urmează a fi acordată în cazul în care termenul de detenţie care urmează a fi executat sau cumulul termenelor de detenţie care urmează a fi executate este de cel puţin 6 luni, dacă tratatul internaţional nu prevede altfel.

(5) Dacă extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, Republica Moldova va decide extrădarea ţinînd cont de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de datele respective din cereri, de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare altui stat.

(6) Dacă Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei consideră că persoana solicitată de statul străin sau instanţa internaţională nu poate fi extrădată, refuză extrădarea prin hotărîre motivată, iar în cazul în care consideră că persoana poate fi extrădată, el face un demers în judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se anexează cererea şi documentele statului solicitant.

(7) Demersul de extrădare se soluţionează de către judecătorul de instrucţie din cadrul judecătoriei aflate în raza teritorială a Ministerului Justiţiei, cu participarea procurorului, a reprezentantului Ministerului Justiţiei (în cazul extrădării persoanelor condamnate), a persoanei a cărei extrădare se cere şi a apărătorului acesteia ales sau numit în conformitate cu Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Demersul de extrădare a persoanei arestate se soluţionează de urgenţă. Examinarea demersului de extrădare se face în modul prevăzut de lege. Instanţa de judecată nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea.

(8) În cazul în care constată că sînt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, instanţa de judecată admite, printr-o hotărîre, cererea de extrădare, dispunînd totodată menţinerea stării de arest preventiv pînă la predarea persoanei extrădabile. Dacă instanţa constată că nu sînt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei a cărei extrădare se cere. Hotărîrea se redactează în cel mult 24 de ore de la pronunţare şi este transmisă Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei.

(9) Hotărîrea judecătorească asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de către procuror, precum şi de către persoana extrădată sau avocatul ei, în termen de 10 zile de la pronunţare, la Curtea de Apel Chişinău. Recursul se judecă conform prevederilor secţiunii a 2-a din capitolul IV titlul II partea specială a prezentului cod. Hotărîrea judecătorului de instrucţie, devenită definitivă, se expediază Procuraturii Generale şi Ministerului Justiţiei pentru executare sau pentru informarea statului solicitant.

Articolul 545. Procedura simplificată de extrădare

(1) La cererea autorităţii competente a statului străin de a extrăda persoana sau de a o aresta provizoriu în scopul extrădării, poate fi acordată extrădarea cetăţeanului străin sau a apatridului în privinţa căruia a fost eliberat un mandat de arestare pentru extrădare, fără a urma procedura formală de extrădare, dacă persoana consimte la o asemenea extrădare simplificată, iar consimţămîntul ei este confirmat de către instanţa de judecată. În cazul în care persoana arestată consimte la extrădarea sa conform procedurii simplificate, prezentarea unei cereri oficiale de extrădare şi a actelor indicate la art.542 din prezentul cod nu este necesară.

(2) Cerinţele expuse în art.543 nu trebuie invocate dacă cetăţeanul străin sau apatridul, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile, renunţă expres la dreptul său de aplicare a regulii specialităţii şi acest lucru este confirmat de către instanţa de judecată.

(3) Judecătorul de instrucţie de la instanţa competentă va examina, într-o şedinţă de judecată cu participarea procurorului, a persoanei a cărei extrădare se cere şi a avocatului ei, datele de identificare a persoanei extrădabile, o va informa despre dreptul ei la o procedură simplificată de extrădare şi despre efectele juridice ale acesteia, apoi va consemna declaraţia făcută, care va fi semnată de toţi participanţii la şedinţă.

(4) Consimţămîntul dat conform alin.(1) sau (2) nu poate fi revocat odată ce a fost confirmat de către instanţa de judecată.

[Alin.(5) art.541 exclus prin Legea nr.48-XVI din 07.03.2008, în vigoare 15.04.2008]

Articolul 546. Refuzul extrădării

(1) Republica Moldova nu-şi extrădează propriii cetăţeni şi persoanele cărora le-a acordat dreptul de azil.

(2) Extrădarea va fi, de asemenea, refuzată dacă:

1) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova;

2) în privinţa persoanei respective a fost deja pronunţată de către o instanţă naţională sau o instanţă a unui stat terţ o hotărîre judecătorească de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal pentru infracţiunea pentru care se cere extrădarea, sau o ordonanţă a organului de urmărire penală de încetare a procesului ori în privinţa acestei fapte se efectuează urmărirea penală de către organele naţionale;

3) s-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea respectivă, conform legislaţiei naţionale, sau a intervenit amnistia;

4) potrivit legii, urmărirea penală poate fi pornită numai la plîngerea prealabilă a victimei, însă o asemenea plîngere lipseşte;

5) infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei este considerată de legea naţională infracţiune politică sau faptă conexă unei asemenea infracţiuni;

6) Procurorul General, ministrul justiţiei sau instanţa care soluţionează chestiunea privind extrădarea are motive serioase să creadă că:

a) cererea de extrădare a fost înaintată în scopul de a urmări sau a pedepsi o persoană pentru motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice;

b) situaţia acestei persoane riscă să fie agravată pentru unul din motivele menţionate la lit.a);

c) în cazul în care persoana va fi extrădată, ea va fi supusă torturii, tratamentului inuman sau degradant sau nu va avea acces la un proces echitabil în ţara solicitantă;

7) persoanei cerute i-a fost acordat statut de refugiat sau azil politic;

8) statul care solicită extrădarea nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării.

(3) În cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită de legea ţării solicitante cu pedeapsa capitală, extrădarea persoanei poate fi refuzată dacă partea solicitantă nu va da asigurări, considerate ca suficiente, că pedeapsa capitală nu va fi aplicată persoanei extrădabile aflate sub urmărire penală sau condamnate.

(4) În cazul în care Republica Moldova refuză extrădarea, la cererea statului solicitant, se examinează posibilitatea preluării activităţii de urmărire penală faţă de persoana cetăţean al Republicii Moldova sau apatrid.

Articolul 547. Arestarea persoanei în vederea extrădării

(1) După primirea cererii de extrădare, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiţiei ia neîntârziat măsuri, în condiţiile prezentului cod, pentru arestarea preventivă a persoanei a cărei extrădare se cere. Termenul aflării persoanei sub arest preventiv nu poate depăşi 12 luni din momentul reţinerii şi până la predarea părţii solicitante.

(2) Arestul preventiv aplicat persoanei a cărei extrădare se cere poate fi înlocuit cu o altă măsură preventivă de către instanţa de judecată, la demersul procurorului sau din oficiu, ori de către procuror în următoarele cazuri:

a) starea de sănătate a persoanei nu-i permite aflarea în arest, confirmată în condiţiile art.195 alin.(3¹);

b) persoana şi familia sa îşi au domiciliul stabil în Republica Moldova şi nu există temeiuri de a considera că aceasta se va eschiva de la procedura de extrădare.

(3) Pentru a asigura evitarea sustragerii de la procedura de extrădare, instanţa de judecată sau, după caz, procurorul poate aplica în privinţa persoanei a cărei extrădare se cere măsurile prevăzute la art.178, care se aplică în mod corespunzător.

(4) În caz de urgenţă, persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată înainte de primirea cererii de extrădare, în baza unui mandat de arestare, pe un termen de 18 zile, care poate fi prelungit până la 40 de zile, la demersul Procuraturii Generale în baza solicitării motivate a Ministerului Justiţiei sau a statului străin ori a instanţei internaţionale, după caz, dacă solicitarea conţine date despre mandatul de arestare ori despre hotărârea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane şi asigurarea că cererea de extrădare va fi expediată ulterior. În solicitare se va arăta infracţiunea pentru care se va cere extrădarea, data şi locul unde a fost comisă infracţiunea, precum şi, în măsura posibilităţii, semnele caracteristice ale persoanei căutate. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, telex, fax sau prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă. Autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp despre cursul dat solicitării sale.

(5) Persoana arestată în condiţiile alin.(4) urmează să fie pusă în libertate dacă, în termen de 18 zile de la arestare, instanţa care decide asupra admiterii arestării persoanei nu va primi cererea de extrădare şi documentele respective. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea statului străin sau a instanţei internaţionale, dar în niciun caz nu poate să depăşească 40 de zile de la arestare. Cu toate acestea, punerea în libertate provizorie este oricând posibilă, cu condiţia că în privinţa persoanei solicitate pot fi luate alte măsuri în vederea evitării sustragerii ei de la urmărire.

(6) Decizia cu privire la admiterea extrădării trebuie să fie motivată şi să conţină explicaţii referitoare la modul şi termenul de atac al hotărârii. Procurorului General sau, după caz, Ministerului Justiţiei, persoanei a cărei extrădare se cere şi apărătorului acesteia li se expediază câte o copie de pe decizia respectivă.

(7) Punerea în libertate a persoanei arestate în condiţiile prezentului articol nu împiedică o nouă arestare şi extrădare dacă cererea de extrădare va fi primită ulterior.

(8) Aplicarea măsurilor preventive în privinţa persoanei a cărei extrădare se cere, prelungirea termenului şi atacarea hotărârilor corespunzătoare se efectuează în condiţiile prezentului cod.

[Art.547 în redacţia Legii nr.223 din 31.07.2024, în vigoare 15.08.2024]

Articolul 548. Amînarea extrădării şi extrădarea temporară

(1) Dacă persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-un proces în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru o altă infracţiune decît aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării poate fi amînată pînă la terminarea procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei.

(2) Dacă amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale sau ar putea aduce prejudicii serioase pentru constatarea faptelor, persoana poate fi extrădată temporar, pe baza unei cereri motivate, în condiţii ce vor fi determinate de comun acord cu partea solicitantă.

(3) Persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată îndată după efectuarea acţiunilor procesuale pentru care a fost extrădată.

Articolul 549. Predarea persoanei extrădate

(1) În cazul în care extrădarea persoanei este acceptată de către instanţa judecătorească, după intrarea în vigoare a hotărîrii acesteia, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei informează statul solicitant sau instanţa internaţională despre locul şi data predării extrădatului, precum şi asupra duratei detenţiei executate în legătură cu extrădarea.

(2) Dacă partea solicitantă nu ia în primire persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nu s-a solicitat o amînare a extrădării, persoana poate fi pusă în libertate la expirarea termenului de 15 zile de la această dată şi, în orice caz, va fi pusă în libertate la expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd condiţii mai benefice pentru această persoană.

(3) Extrădarea persoanei pentru aceeaşi faptă după expirarea termenelor menţionate în prezentul articol poate fi refuzată.

(4) În caz de forţă majoră care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădabile, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, conform dispoziţiilor prezentului articol.

Articolul 549¹. Tranzitul

(1) Republica Moldova poate acorda tranzitul unei persoane extrădate pe teritoriul său în cazul în care este vorba despre o infracţiune care ar permite extrădarea conform legislaţiei Republicii Moldova. Nu se acordă tranzitul în cazul în care persoana este cetăţean al Republicii Moldova.

(2) Tranzitul este acordat în modul prevăzut la art.545 alin.(1), la cererea statului interesat, la care se anexează cel puţin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat extrădarea.

(3) Cererea de tranzit este soluţionată de către Procuratura Generală sau, după caz, de către Ministerul Justiţiei.

(4) Decizia Procuraturii Generale sau a Ministerului Justiţiei este comunicată imediat statului solicitant sau, după caz, Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea supravegherii tranzitului persoanei extrădate.

(5) În cazul tranzitului aerian, atunci cînd nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul Republicii Moldova, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiţiei.

(6) Extrădatul în tranzit rămîne în stare de arest preventiv în perioada şederii sale pe teritoriul Republicii Moldova.

Articolul 549². Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

În cazul în care Republica Moldova solicită extrădarea de la autorităţile competente ale altor state, se aplică, corespunzător, prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, ale art.541-543, ale art.546 alin.(4) şi ale art.549¹ din prezentul cod şi prevederile legislaţiei naţionale procesuale.

Articolul 549³. Predarea persoanei către Curtea Penală Internaţională

(1) Cererile Curţii Penale Internaţionale privind predarea persoanei se examinează de Curtea de Apel Chişinău potrivit procedurii stabilite pentru extrădare. Încheierea instanţei de apel este executorie de la data pronunţării, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 10 zile, care se judecă conform prevederilor paragrafului 2 din titlul II capitolul IV secţiunea a 2-a din Partea specială.

(2) Pot fi predaţi Curţii Penale Internaţionale inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova şi persoane cărora le-a fost acordat statutul de refugiat sau dreptul de azil.

(3) Persoana, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, este predată Curţii dacă din cererea acesteia şi din documentele aferente rezultă că examinarea infracţiunii ţine de competenţa Curţii Penale Internaţionale.

(4) Transportul persoanei, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, se efectuează conform regulilor de extrădare a persoanelor de pe teritoriul Republicii Moldova.

[Art.549³ introdus prin Legea nr.235 din 23.12.2021, în vigoare 07.01.2022]

Articolul 550. Transmiterea obiectelor

(1) La cererea părţii solicitante, în modul prevăzut de prezentul capitol, pot fi reţinute şi transmise, în măsura permisă de legislaţia naţională:

1) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută extrădarea; precum şi

2) venitul care a provenit din infracţiunea pentru care se cere extrădarea şi obiectele care se aflau în posesia persoanei, la momentul arestării, sau au fost descoperite ulterior.

(2) Obiectele şi venitul menţionate la alin.(1) pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea nu poate avea loc din cauza decesului persoanei sau a sustragerii ei de la judecată.

(3) Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauză în procesul penal naţional, transmiterea lor poate fi amînată pînă la terminarea procesului în cauză sau acestea pot fi predate temporar, cu condiţia de a fi restituite.

(4) Drepturile asupra acestor obiecte sau valori sînt rezervate Republicii Moldova şi ele vor fi transmise părţii solicitante, cu condiţia terminării procesului penal cît mai curînd posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi restituite.

(5) Obiectele şi alte valori vor fi predate doar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive, pronunţate de instanţa de judecată competentă.

Secţiunea a 3-a

Transferul persoanelor condamnate

Articolul 551. Temeiuri pentru transferul persoanelor condamnate

(1) Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului internaţional la care Republica Moldova şi statul respectiv sînt părţi sau în condiţii de reciprocitate stabilite printr-un acord scris între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţia respectivă a statului străin.

(2) Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:

1) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească din Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;

2) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;

3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Articolul 552. Condiţiile transferului

(1) Transferul poate avea loc în următoarele condiţii:

1) condamnatul trebuie să fie cetăţean al statului de executare sau domiciliatul său permanent;

2) hotărîrea de condamnare trebuie să fie definitivă;

3) durata pedepsei privative de libertate, pe care condamnatul o mai are de executat, trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată;

4) transferul este consimţit de persoana condamnată, iar dacă, în raport cu vîrsta, starea fizică ori mintală a persoanei condamnate, unul dintre cele două state consideră necesar - de către reprezentantul legal al condamnatului;

5) fapta pentru care a fost condamnată persoana constituie infracţiune potrivit codului penal al ţării al cărei cetăţean este cel condamnat;

6) ambele state părţi au convenit asupra transferului;

7) instanţa care decide transferul este convinsă că persoana transferată nu va fi supusă unui eventual risc de tratament inuman şi degradant în statul în care urmează a fi transferată.

(2) Consimţămîntul persoanei în privinţa căreia a fost pronunţată sentinţa nu se cere pentru transferul executării sentinţei dacă persoana în privinţa căreia a fost pronunţată sentinţa:

1) a evadat din statul în care a fost pronunţată sentinţa;

2) este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare.

(3) În cazuri excepţionale, părţile pot conveni asupra transferului chiar dacă durata pedepsei pe care cel condamnat o are de executat este mai mică de 6 luni.

Articolul 553. Comunicarea de informaţii

(1) Orice condamnat, căruia i se pot aplica prevederile prezentului capitol, trebuie să fie informat de către autoritatea competentă a statului de condamnare despre dreptul de a obţine transferul său în vederea executării pedepsei în statul al cărui cetăţean este.

(2) Dacă condamnatul şi-a exprimat statului de condamnare dorinţa de a fi transferat, despre acest fapt statul trebuie să informeze statul al cărui cetăţean este condamnatul cît mai curînd posibil după ce hotărîrea judecătorească a rămas definitivă.

(3) Informaţiile trebuie să cuprindă:

1) numele, data şi locul naşterii condamnatului şi, dacă este posibil, adresa din statul al cărui cetăţean este;

2) expunerea faptelor pentru care a fost condamnat;

3) natura pedepsei, durata ei şi data cînd a început executarea acesteia.

(4) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice hotărîre luată de unul din cele două state cu privire la cererea de transferare.

Articolul 554. Cererea de transferare, documentele anexe şi răspunsul la ele

(1) Cererea de transferare trebuie să fie depusă în scris.

(2) La cerere se anexează:

1) un act care confirmă că persoana condamnată este cetăţean al statului de executare sau are în el domiciliu permanent;

2) declaraţia în scris a persoanei condamnate privind consimţămîntul ei la transfer;

3) copia de pe hotărîrea de condamnare, autentificată, cu menţiunea că este definitivă, precum şi copia de pe textele legilor aplicate în cauza respectivă;

4) certificatul în care este indicată durata pedepsei deja executate şi a arestării preventive, precum şi durata pedepsei ce urmează a fi executată.

(3) Cererea trebuie să fie adresată de către ministrul justiţiei al statului solicitant ministrului justiţiei al statului solicitat.

(4) Statul de executare, prin hotărîre judecătorească adoptată în condiţiile art.556, în răspunsul său va menţiona dacă acceptă sau nu transferul persoanei condamnate şi, în caz de acceptare, va anexa la răspuns o copie a dispoziţiilor sale legale, din care să rezulte că faptele care au condus la condamnarea persoanei ar constitui infracţiune penală dacă ele ar fi săvîrşite pe teritoriul său, precum şi sancţiunea prevăzută de legea penală pentru aceste infracţiuni.

(5) Dacă unul din state consideră necesar, poate solicita acte şi informaţii suplimentare.

Articolul 555. Consimţămîntul pentru transfer

(1) Condamnatul trebuie să-şi dea consimţămîntul pentru transfer benevol şi în deplină cunoştinţă a consecinţelor juridice care decurg din aceasta, în conformitate cu legea procesuală a statului de condamnare.

(2) Statul de condamnare trebuie să ofere statului de executare posibilitatea verificării dacă consimţămîntul pentru transfer a fost dat cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin.(1).

Articolul 556. Soluţionarea cererii de transferare

(1) În caz de acceptare a transferului, cererea de transferare a cetăţenilor Republicii Moldova condamnaţi în alt stat se transmite de către ministrul justiţiei, cu demersul său pentru soluţionare la instanţa egală în grad cu instanţa statului de condamnare, hotărîrea căreia urmează să fie executată. În cazul în care hotărîrea statului de condamnare este adoptată de o instanţă egală în grad cu judecătoria, demersul ministrului justiţiei şi cererea de transferare se adresează judecătoriei în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, iar dacă instanţa statului de condamnare este egală în grad cu Curtea de Apel, cererea şi demersul respectiv se adresează Curţii de Apel din municipiul Chişinău.

(2) Demersul ministrului justiţiei se soluţionează în şedinţă de un judecător în lipsa persoanei condamnate în modul prevăzut de prezentul cod pentru soluţionarea chestiunilor legate de executarea pedepsei, dar cu participarea reprezentantului Ministerului Justiţiei şi al apărătorului condamnatului. În cazul în care condamnatul nu are apărător ales, acesta este numit din oficiu.

(3) În cadrul soluţionării demersului privitor la transfer, instanţa verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru transfer prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în temeiul căruia se solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.

(4) În urma soluţionării demersului, instanţa adoptă o încheiere, în care se menţionează:

1) denumirea instanţei statului străin, data şi locul adoptării sentinţei;

2) date despre ultimul domiciliu al condamnatului în Republica Moldova şi despre ocupaţia lui;

3) încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnată persoana;

4) legea penală a Republicii Moldova care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu acea comisă de condamnat;

5) hotărîrea sa privind acceptarea sau, după caz, respingerea transferării cerute;

6) în cazul acceptării transferării cerute, instanţa va indica care procedură de executare o va alege: continuarea executării sentinţei sau schimbarea condamnării.

(5) Copia de pe hotărîrea instanţei se remite Ministerului Justiţiei pentru a o transmite statului de condamnare şi persoanei condamnate.

Articolul 557. Continuarea executării sentinţei şi schimbarea condamnării

(1) În cazul în care statul de condamnare acceptă transferarea condamnatului, instanţa decide asupra următoarelor:

1) dacă, prin încheierea adoptată în condiţiile art.556, a fost indicată procedura continuării executării pedepsei, instanţa stabileşte termenul pedepsei care nu a fost executat şi urmează a fi executat, tipul penitenciarului în care va fi executată pedeapsa;

2) dacă, prin încheierea adoptată în condiţiile art.556, a fost indicată procedura schimbării condamnării, instanţa va indica:

a) încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnat;

b) legea penală a Republicii Moldova care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu acea comisă de condamnat;

c) categoria şi termenul pedepsei principale şi complementare stabilite, termenul de pedeapsă care urmează să fie executat în Republica Moldova, tipul penitenciarului şi modul de reparare a prejudiciului în cazul acţiunii civile.

(2) În cazul în care categoria sau durata pedepsei pronunţate în statul de condamnare nu corespunde legii penale a Republicii Moldova, instanţa de judecată, prin hotărîrea sa, o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de aceeaşi categorie. Această pedeapsă trebuie să fie cît mai adecvată pedepsei aplicate prin hotărîrea statului de condamnare. Prin natura sau prin durata sa, această pedeapsă nu poate fi mai aspră decît cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească limita maximă prevăzută de legea naţională.

(3) Partea din pedeapsa care a fost executată în statul de condamnare se deduce din durata pedepsei stabilite de instanţa naţională dacă pedepsele sînt de aceeaşi categorie. În cazul în care instanţa naţională stabileşte o altă categorie de pedeapsă decît cea aplicată prin hotărîrea statului de condamnare, la determinarea categoriei şi duratei ei se ţine cont de partea din pedeapsa executată.

(4) Pedeapsa complementară pronunţată prin hotărîrea instanţei statului de condamnare se execută în măsura în care este prevăzută de legea Republicii Moldova şi nu a fost executată în statul de condamnare.

(5) Încheierea instanţei privind punerea în executare a pedepsei poate fi atacată în condiţiile art.472.

(6) Copia de pe încheierea privind punerea în executare a pedepsei, intrată în vigoare, se transmite de către ministrul justiţiei al Republicii Moldova ministrului justiţiei al statului de condamnare.

(7) În caz de casare sau modificare a sentinţei statului de condamnare, precum şi de aplicare a actului de amnistie sau de graţiere adoptat de statul de condamnare cu privire la persoana care execută pedeapsa în Republica Moldova, chestiunea executării sentinţei revăzute, precum şi aplicării amnistiei sau graţierii, se soluţionează în condiţiile prezentului articol.

Secţiunea a 4-a

Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor străine

Articolul 558. Cazuri şi condiţii de recunoaştere a hotărîrilor penale

(1) Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi cele care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova, efecte juridice, pot fi recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei, în baza tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.

(2) Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt respectate următoarele condiţii:

1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;

2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;

3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale;

4) hotărârea nu contravine condiţiilor speciale prevăzute de Legea nr.371/2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală.

(3) Hotărârile Curţii Penale Internaţionale se execută pe teritoriul Republicii Moldova fără recunoaşterea de către instanţa judecătorească naţională.

[Art.558 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

[Art.558 alin.(3) introdus prin Legea nr.235 din 23.12.2021, în vigoare 07.01.2022]

Articolul 559. Procedura de recunoaştere a hotărîrilor instanţelor străine

(1) Demersul ministrului justiţiei privind recunoaşterea hotărîrii instanţei străine urmează să fie motivat şi se soluţionează de către instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află Ministerul Justiţiei.

(2) La soluţionarea demersului participă obligatoriu reprezentantul Ministerului Justiţiei, procurorul, condamnatul şi apărătorul acestuia. Instanţa poate examina demersul şi în lipsa condamnatului în cazul în care acesta se află în detenţie pe teritoriul unui stat străin, precum şi în condiţiile art.321, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Condamnatului i se comunică hotărîrea instanţei străine împreună cu documentele care o însoţesc, cu traducere în limba română şi în limba pe care o cunoaşte condamnatul.

(4) Instanţa ascultă opiniile celor prezenţi şi, în baza materialelor anexate la demers, dacă constată că sînt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărîrea penală a instanţei străine. În cazul în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, instanţa substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă potrivit prevederilor art.557 alin.(1) pct.1).

(5) Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine.

[Art.559 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Secţiunea a 5-a

Rejudecarea în caz de extrădare

[Secţiunea a 5-a abrogată prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Secţiunea a 5¹-a

Trimiterea hotărârii judecătoreşti naţionale spre

recunoaştere şi executare în străinătate

[Secţiunea 5¹-a (art.559²,559³) introdusă prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 559². Cazurile şi condiţiile de trimitere a hotărârii judecătoreşti naţionale spre recunoaştere şi executare în străinătate

Hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din Republica Moldova pot fi transmise spre recunoaştere şi executare într-un stat străin dacă:

a) persoana condamnată îşi are domiciliul sau reşedinţa în afara hotarelor ţării sau are cetăţenia unui alt stat;

b) a fost refuzată extrădarea persoanei condamnate pentru executarea sentinţei;

c) bunurile supuse confiscării se află în afara hotarelor ţării.

[Art.559² introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 559³. Procedura de trimitere a hotărârii judecătoreşti naţionale spre recunoaştere şi executare în străinătate

(1) Hotărârile judecătoreşti penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din Republica Moldova se transmit spre recunoaştere şi executare statului străin prin intermediul Ministerului Justiţiei.

(2) Instituţia sau organul competent de executare a hotărârii judecătoreşti penale naţionale transmite Ministerului Justiţiei demersul privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin.(1).

[Art.559³ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Secţiunea a 5²-a

Particularităţile recunoaşterii şi punerii în executare a

hotărârilor judecătoreşti privind confiscarea bunurilor

[Secţiunea 5²-a (art.559⁴,559⁵) introdusă prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 559⁴. Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine privind confiscarea bunurilor

(1) Prin hotărâre judecătorească străină privind confiscarea bunurilor se înţelege hotărârea prin care a fost stabilită o pedeapsă sau o măsură definitivă dispusă de o instanţă de judecată străină ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni ce constă în privarea definitivă de bunuri a unei persoane fizice sau juridice.

(2) Până la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine de confiscare, instanţa judecătorească din Republica Moldova poate aplica, la cererea statului solicitant sau la demersul Ministerului Justiţiei, măsuri asiguratorii în cazul în care există riscul distrugerii, transformării, cheltuirii, transferării, deplasării sau înstrăinării bunurilor ce fac obiectul confiscării.

(3) Hotărârile judecătoreşti străine recunoscute privind confiscarea bunurilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova se execută în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

(4) Bunurile confiscate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti străine recunoscute se returnează statului solicitant în modul prevăzut de art.113¹ din Legea nr.371/2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală.

[Art.559⁴ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 559⁵. Transmiterea spre recunoaştere şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti naţionale privind confiscarea bunurilor aflate în afara hotarelor ţării şi privind repararea prejudiciului cauzat statului

(1) La demersul organului care pune în executare hotărârile judecătoreşti naţionale privind confiscarea bunurilor aflate în afara hotarelor ţării şi privind repararea prejudiciului cauzat statului, Ministerul Justiţiei iniţiază procedura de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive naţionale privind confiscarea bunurilor aflate în afara hotarelor ţării şi privind repararea prejudiciului cauzat statului atunci când bunurile se află în afara hotarelor ţării.

(2) În cazul în care bunurile supuse confiscării au fost indisponibilizate în cadrul procesului penal, cererea de recunoaştere şi executare se transmite către Ministerul Justiţiei de instanţa judecătorească naţională care a adoptat hotărârea.

(3) Hotărârea judecătorească se transmite spre recunoaştere statului străin atunci când:

a) sunt motive întemeiate să se considere că persoana fizică sau juridică faţă de care a fost adoptată hotărârea respectivă deţine bunuri sau venituri în statul respectiv, hotărârea având ca obiect confiscarea contravalorii bunurilor ce fac obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;

b) sunt motive întemeiate să se considere că bunurile ce fac obiectul confiscării se află în străinătate, hotărârea respectivă având ca obiect un bun sau o parte dintr-un bun.

(4) În cazul în care nu sunt identificate circumstanţele prevăzute la alin.(3), hotărârea judecătorească naţională se transmite spre recunoaştere statului în care domiciliază sau îşi are sediul persoana fizică sau juridică ale cărei bunuri sunt supuse confiscării.

[Art.559⁵ introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 559¹. Rejudecarea celor judecaţi în lipsa lor, în caz de extrădare

[Art.559¹ abrogat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]

Capitolul X

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 560.

Prezentul cod intră în vigoare la 12 iunie 2003.

Articolul 561.

La data intrării în vigoare a prezentului cod:

1) se abrogă Codul de procedură penală, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr.10, art.42), cu modificările ulterioare;

2) actele normative, adoptate pînă la punerea lui în aplicare se vor aplica în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.

Articolul 562.

Guvernul, în termen de o lună:

1) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu dispoziţiile prezentului cod;

2) va aduce actele sale normative în concordanţă cu dispoziţiile prezentului cod;

3) va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi departamente a actelor lor normative ce contravin prezentului cod;

4) va asigura elaborarea actelor normative care vor reglementa aplicarea prezentului cod.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 14 martie 2003.
Nr.122-XV.

_______________________________

* Republicată în temeiul art.IV al Legii nr.252 din 8 noiembrie 2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263-269, art.855.

Modificată şi completată prin Legile Republicii Moldova:

1) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.16 din 19.07.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 101-103/29.07.05 art.12

2) Legea nr.178-XVI din 22.07.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.107-109, art.539;

3) Legea nr.248-XVI din 21.10.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.145-147, art.707;

4) Legea nr.289-XVI din 11.11.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.164-167, art.816;

5) Legea nr.35-XVI din 24.02.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.43-46, art.190;

6) Legea nr.184-XVI din 29.06.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126-130, art.599;

7) Legea nr.264-XVI din 28.07.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.170-173, art.781;

8) Legea nr.235-XVI din 08.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.188-191, art.732;

9) Legea nr.256-XVI din 29.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.203-206, art.788;

10) Legea nr.311-XVI din 27.12.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.25-27, art.79

11) Legea nr.292-XVI din 21.12.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.28-29, art.82;

12) Legea nr.12-XVI din 14.02.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.159;

13) Legea nr.44-XVI din 06.03.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.76-77, art.251;

14) Legea nr.48-XVI din 07.03.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.76-77, art.253;

15) Legea nr.258-XVI din 29.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.14-15, art.48;

16) Legea nr.281-XVI din 14.12.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.102, art.376;

17) Legea nr.114-XVI din 22.05.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.102, art.382;

18) Legea nr.89-XVI din 24.04.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101, art.366;

19) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 20.05.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101, art.7;

20) Legea nr.136-XVI din 19.06.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.145-151, art.591;

21) Legea nr.128-XVI din 06.06.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.115-116, art.443;

22) Legea nr.15-XVI din 03.02.2009 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.57-58, art.163;

23) Legea nr.105-XVIII din 17.12.2009 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.197-200, art.644;

24) Legea nr.131-XVIII din 23.12.2009 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.23-24, art.35;

25) Legea nr.82 din 07.05.2010 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.87-90, art.252;

26) Legea nr.167 din 09.07.2010 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.551;

27) Legea nr.88 din 21.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.107-109, art.284;

28) Legea nr.65 din 07.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.110-112, art.297;

29) Legea nr.66 din 07.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.110-112, art.299;

30) Legea nr.115 din 23.06.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.128-130, art.363

31) Legea nr.262 din 19.12.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.21-24, art.54;

32) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.38-41, art.7

33) Legea nr.37 din 07.03.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.60-62, art.195;

34) Legea nr.77 din 12.04.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art.347;

35) Legea nr.134 din 14.06.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.135-141, art.449;

36) Legea nr.120 din 25.05.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art.353;

37) Legea nr.66 din 05.04.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.155-159, art.510;

38) Legea nr.252 din 08.11.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263-269, art.855;

39) Legea nr.274 din 30.11.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.273-279, art.871;

40) Legea nr.304 din 26.12.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.48, art.150;

41) Legea nr.222 din 27.09.2013 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.238-242, art.674.