Decizie nr.35 din 19.03.2014 cu privire la cererile de prelungire de drept a licenţelor de emisie
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la cererile de prelungire de drept a licenţelor de emisie
nr. 35 din 19.03.2014
(în vigoare 25.04.2014)
Monitorul Oficial nr.99-102 art.499 din 25.04.2014
* * *
I. La 15 ianuarie 2014, Casa Editorială "Independent Media" S.R.L. a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului prelungirea de drept a Licenţei de emisie seria AA nr.073700 din 11.02.2010, eliberată postului de radio "Aquarelle FM", al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat pe frecvenţa: 90,7 MHz, PAR (dBW) = 35,0 – Chişinău.
În cadrul şedinţei publice din 29 ianuarie 2014, ca urmare a examinării cererii Casei Editoriale "Independent Media" S.R.L. cu privire la prelungirea de drept a licenţei de emisie, membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au formulat unele obiecţii şi au propus efectuarea monitorizării generale a serviciului de programe pe o perioadă de 7 (şapte) zile, în consecinţă examinarea cererii fiind amînată pentru concretizări suplimentare.
II. La 21 ianuarie 2014, Societatea Comercială "NOI MEDIA DE SUD" S.R.L. a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului prelungirea de drept a Licenţei de emisie seria AA nr.082898 din 22.02.2007, eliberată pentru postul de radio "Albena", al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat pe frecvenţele: 97,5 MHz, PAR (dBW) = 27,0 – Taraclia; 95,9 MHz, PAR (dBW) = 20,0 – Comrat.
În cadrul şedinţei publice, ca urmare a examinării cererii "NOI MEDIA DE SUD" S.R.L. cu privire la prelungirea de drept a licenţei de emisie, membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au formulat unele obiecţii cu privire la Concepţia generală a serviciului de programe, în consecinţă examinarea cererii fiind amînată pentru precizări suplimentare.
III. La 14 februarie 2014, Societatea pe Acţiuni "COTIDIAN" a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului prelungirea de drept a Licenţei de emisie seria A MMII nr.014637 din 18.03.2008, eliberată pentru postul de televiziune "TVC 21", al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară.
În cadrul şedinţei publice, ca urmare a examinării cererii Societăţii pe Acţiuni "COTIDIAN" cu privire la prelungirea de drept a licenţei de emisie, membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au formulat unele obiecţii şi au propus operarea unor modificări de către administratorul întreprinderii în solicitarea din 14 februarie 2014, examinarea cererii fiind amînată pentru concretizări suplimentare.
În conformitate cu prevederile art.24 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, art.26 din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobate prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006 (Hotărîrea Parlamentului nr.118 din 17.06.2010), şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderile nominalizate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A prelungi de drept Licenţa de emisie eliberată pe o perioadă de şapte ani, cu eliberarea unui formular nou, întreprinderii Casa Editorială "Independent Media" S.R.L., pentru postul de radio "Aquarelle FM", pe frecvenţa: 90,7 MHz, PAR (dBW) = 35,0 – Chişinău.
Art.2. A aproba Concepţia generală a serviciului de programe pentru postul de radio "Aquarelle FM", după cum urmează:
Formatul de principiu şi structura serviciului de programe:
| B.1. Formatul de principiu: | Muzical-distractiv |
| B.2. Structura programelor după surse de provenienţă: | |
|
B.2.1 Producţie autohtonă: |
100% |
|
B.2.2 Producţie proprie: |
100% |
|
B.2.3 Producţie retransmisă: |
0% |
| B.3. Opere europene: | 84% |
| B.4. Structura serviciului de programe pe tipuri de programe/emisiuni: | |
|
4.1 Programe informative şi analitice: |
4% |
|
4.2 Programe educaţionale şi culturale: |
28% |
|
4.3 Alte tipuri de programe: |
68% |
Art.3. Pentru licenţa de emisie, Casa Editorială "Independent Media" S.R.L. va achita o taxă în valoare de 3250 de lei.
Art.4. Datele bancare pentru eliberarea licenţei de emisie:
Consiliul Coordonator al Audiovizualului
mun.Chişinău, str. Vlaicu Pîrcălab nr.46
c/f: 1006601004024
TREZMD2X, Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
c/d: 3359502 c/t: 440115101016102
Plata pentru eliberarea licenţei de emisie.
Art.5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.
Art.6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
| Chişinău, 19 martie 2014. | |
| Nr.35. |