BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.37/219 din 30.12.2016 cu privire la examinarea unei cereri de reperfectare a autorizaţiei de retransmisie

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.12.2016

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea unei cereri de reperfectare

 a autorizaţiei de retransmisie

nr. 37/219  din  30.12.2016

 (în vigoare 13.01.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 9-18 art. 58 din 13.01.2017

* * *

Î.M. "MOLDCELL" S.A., prin cererea nr.10193-12/16 din 26 decembrie 2016, a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului reperfectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000231 din 25.11.2016 prin aprobarea Ofertei serviciilor de programe retransmise.

În conformitate cu prevederile art.28, 29 şi 40 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, ale art.36 alin.(2) din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderea nominalizată, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A admite cererea nr.10193-12/16 din 26 decembrie 2016 a Î.M. "MOLDCELL" S.A. (PRO – (8) – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

1.1 A aproba Oferta serviciilor de programe retransmise de către studioul de televiziune "Moldcell TV" din Republica Moldova (PRO – (8) – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL) (Anexa nr.1 – 25 de posturi TV):

1. Jurnal TV

2. Busuioc TV

3. N 4

4. Noroc TV

5. Accent TV

6. Moldova-1

7. Moldova-2

8. TVC 21

9. NTV Moldova

10. Gurinel TV

11. Moldova-Sport

12. Publika TV

13. Ren Moldova

14. Alfa&Omega TV

15. Zona M

16. Speranţa TV

17. BTV

18. TV 5 Monde

19. TVR Moldova

20. Drochia TV

21. TV 7

22. Bravo

23. RTR Moldova

24. RU TV Moldova

25. MBC

2. Oferta serviciilor de programe a Î.M. "MOLDCELL" S.A. (aprobată prin Decizia CCA nr.32/186 din 25 noiembrie 2016) este declarată nevalabilă şi va fi păstrată în dosarul titularului.

3. Pentru reperfectarea autorizaţiei de retransmisie Î.M. "MOLDCELL" S.A. va achita o taxă în valoare de 250 de lei.

4. Datele bancare privind achitarea taxei pentru reperfectarea autorizaţiei de retransmisie:

Consiliul Coordonator al Audiovizualului

Chişinău, str. Vlaicu Pîrcălab 46

c/f: 1006601004024

Ministerul Finanţelor – Trezoreria de stat

Codul IBAN – MD95TRPAAA142310A00348AA

Taxa pentru reperfectarea autorizaţiei de retransmisie constituie 250 de lei.

5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.

6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.