Decizie nr.37 din 07.04.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.16g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (competenţa administratorului insolvabilităţii de a solicita tragerea la răspundere patrimonială a membrilor organelor de conducere ale debitorului insolvabil)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.16g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(competenţa administratorului insolvabilităţii de a solicita tragerea

 la răspundere patrimonială a membrilor organelor

de conducere ale debitorului insolvabil)

nr. 37  din  07.04.2020

 (în vigoare 07.04.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.126-130 art. 73 din 29.05.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 10 februarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 7 aprilie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 248 alin.(1) al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Igor Litvinenco, în dosarul nr.2i-894-1/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dl judecător Alexandru Ceban de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2016 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa S.R.L. “Favoris Group” şi a fost desemnat administrator al insolvabilităţii dl Radu Fortuna.

4. Pe 3 martie 2017, adunarea creditorilor a aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare a S.R.L. “Favoris Group” şi a propus încetarea procesului de insolvabilitate cu radierea debitorului din registrul persoanelor juridice.

5. Pe 10 mai 2017, dl Radu Fortuna, lichidator al S.R.L. “Favoris-Group”, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dlui Andrei Coţofan (fost administrator şi asociat al S.R.L. “Favoris-Group”) privind tragerea la răspundere în baza articolului 248 din Legea insolvabilităţii.

6. Pe 30 ianuarie 2020, dl avocat Igor Litvinenco, în numele dlui Andrei Coţofan, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii.

7. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 30 ianuarie 2020, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

9. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 248

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului

“(1) Dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre următoarele acţiuni:

a) folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal;

b) desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului;

c) majorarea fictivă a pasivelor debitorului şi/sau deturnarea (ascunderea) unei părţi din activul debitorului;

d) procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate;

e) ţinerea unei contabilităţi fictive sau contrare prevederilor legii, precum şi contribuirea la dispariţia documentelor contabile, a documentelor de constituire;

f) dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de plată;

g) dispunerea, în luna precedentă încetării plăţilor, de a se plăti cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi creditori;

h) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art.14;

i) comiterea altor acţiuni care au adus daune proprietăţii debitorului.

[…]

(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin.(1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvabilitate să fie actuală sau anterioară perioadei în care şi-au exercitat mandatul ori au deţinut poziţia ce ar fi putut cauza insolvabilitatea debitorului. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale debitorului, s-au opus actelor sau faptelor care au cauzat insolvabilitatea sau dacă au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvabilitatea şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.

[…]

(6) În toate cazurile, asupra acţiunii prevăzute la alin.(1), instanţa de insolvabilitate se pronunţă prin hotărâre, care poate fi contestată cu recurs de persoanele vizate în ea.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei susţine că textul contestat din articolul 248 alin.(1) al Legii insolvabilităţii, care prevede competenţa administratorului insolvabilităţii / lichidatorului să iniţieze o procedură de atragere la răspundere a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere, precum şi a altor persoane cărora le este imputabilă insolvabilitatea debitorului, ar afecta accesul liber la justiţie [articolul 20] şi dreptul la apărare [articolul 26 din Constituţie] al persoanelor atrase la răspundere.

11. De asemenea, autorul sesizării invocă o eventuală interpretare contradictorie provocată de aplicarea combinată a articolelor 54 alin.(3), 59 alin.(1) şi 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, potrivit căreia, în cazul în care chestiunea ce ţine de competenţa administratorului a fost delegată adunării creditorilor şi adunarea creditorilor s-a pronunţat prin hotărâre, această hotărâre rămâne obligatorie pentru toţi. Astfel, consideră autorul sesizării, dacă adunarea creditorilor a hotărât neatragerea la răspundere subsidiară a administratorului asociat al debitorului insolvabil, lichidatorul desemnat de instanţa de insolvabilitate nu ar fi îndreptăţit să depună o cerere în instanţa de insolvabilitate pentru atragerea la răspundere subsidiară a acestei persoane. În caz contrar, s-ar menţine în vigoare o confuzie juridică potrivit căreia una şi aceeaşi chestiune ar putea fi concomitent de competenţa a două organe: a adunării creditorilor (art.54 alin.(3)) fie a administratorului insolvabilităţii/ lichidatorului (articolul 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii).

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl avocat Igor Litvinenco, în dosarul nr.2i-894-1/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

16. Curtea constată că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanţă, deoarece, după cum rezultă din sesizare, pe rolul instanţei de judecată se află cauza civilă privind tragerea la răspundere subsidiară a dlui Andrei Coţofan.

17. Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

18. Curtea reţine că autorul sesizării susţine că norma contestată vine în contradicţie cu articolele 20 [accesul liber la justiţie] şi 26 [dreptul la apărare] din Constituţie.

19. Legea insolvabilităţii, care include textul criticat, constituie un ansamblu de norme juridice care contribuie la respectarea drepturilor participanţilor la circuitul civil prin declanşarea unor proceduri colective de satisfacere a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. Cuprinzând un domeniu vast, complex şi dinamic al relaţiilor sociale, legislatorul a reglementat detaliat procedura de insolvabilitate, competenţele instanţei, drepturile şi obligaţiile participanţilor, regimul bunurilor incluse în masa debitoare, precum şi alte relaţii sociale specifice. Prevederile Legii insolvabilităţii se interpretează şi se aplică în coroborare unele cu altele pentru a asigura atât caracterul unitar al procedurilor speciale reglementate, cât şi eficienţa actului de justiţie (DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, §23-24).

20. Curtea reţine că articolul 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, care include textul contestat, prevede că dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin acţiuni prejudiciabile. Din conţinutul normei citate rezultă cert care este instanţa competentă de a examina eventuala cerere, care este subiectul competent de a porni acţiunea în răspundere, care sunt subiectele pasibile a fi atrase la răspundere pentru obligaţiile debitorului insolvabil şi, desigur, sunt menţionate eventualele fapte reprobabile pentru comiterea cărora persoanele pot fi atrase la răspundere patrimonială. Dispoziţia respectivă în coroborare cu altele din acelaşi articol prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru persoana debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvabilitate şi care sunt de natură a antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvabilitate a persoanei debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi pe baza unui probatoriu complet şi pertinent.

21. Pornind analiza de la eventuala contradicţie a dispoziţiei contestate cu articolul 20 din Constituţie, Curtea reţine că procesul de tragere la răspundere a membrilor organelor de conducere a debitorului insolvabil, ca şi întregul proces de insolvabilitate, decurge în faţa instanţei de judecată. Doar instanţa de judecată deţine competenţa de a hotărî atragerea la răspundere patrimonială a persoanelor cărora le este imputabilă insolvabilitatea, după examinarea probelor pertinente şi stabilirea tuturor elementelor specifice răspunderii civile. Respectiv, cei care au fost identificaţi de către administrator/lichidator ca fiindu-le imputabilă insolvabilitatea debitorului sunt participanţi la proces, dispun de întregul arsenal de mijloace procesuale de a se apăra atât în instanţa de insolvabilitate (articolul 248 alin.(4)), cât şi în instanţa de recurs (articolul 248 alin.(6)). Prin urmare, Curtea nu găseşte întemeiate alegaţiile autorului sesizării privind încălcarea dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care încalcă drepturile şi libertăţile legitime, drept protejat de articolul 20 din Constituţie.

22. Curtea nu reţine ca fiind întemeiate nici afirmaţiile potrivit cărora norma contestată ar încălca dreptul la apărare protejat de articolul 26 din Constituţie.

23. Competenţa administratorului insolvabilităţii / lichidatorului de a iniţia proceduri de atragere la răspundere a persoanelor care au cauzat prejudicii şi au provocat debitorului starea de insolvabilitate rezultă atât din dispoziţia contestată, cât şi din scopul general al procesului de insolvabilitate, care îl obligă să întreprindă în numele debitorului insolvabil, orice măsuri de urmărire a datornicilor în scopul de a păstra, majora şi valorifica cât mai eficient masa debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor creditorilor (articolul 68 alin.(2)). În conţinutul normei contestate legislatorul operează cu expresii de gen “dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului”, “instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere”, expresii care impun concluzia că instanţa de judecată doar în rezultatul examinării probelor va decide dacă persoanei i se impută starea de insolvabilitate a debitorului şi partea din datorie care poate fi pusă în sarcina ei. Mai mult, teza a doua din articolul 248 alin.(4) prevede că persoana se poate elibera de solidaritate dacă demonstrează că a acţionat nevinovat la adoptarea unor anumite decizii ale organelor colective de conducere ale debitorului insolvabil. Respectiv, în faţa instanţei are lor un veritabil proces judecătoresc, care permite persoanei a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită să exercite fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.

24. Dacă persoana căreia i se impută insolvabilitatea debitorului nu este de acord cu soluţia pronunţată de instanţa de insolvabilitate, acesta poate contesta hotărârea respectivă. În acest sens, articolul 8 alin.(1) al Legii insolvabilităţii prevede că hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi contestate numai cu recurs şi numai în cazurile prevăzute expres de Legea insolvabilităţii. Articolul 248 alin.(6) din aceeaşi lege prevede că hotărârea instanţei de judecată prin care se atrag la răspundere membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil sau oricare persoană căreia îi este imputabilă insolvabilitatea debitorului poate fi atacată cu recurs de persoanele vizate în ea.

25. Suplimentar, Curtea notează că proceselor de insolvabilitate le sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă ce se referă la reprezentare. În acest sens, articolul 75 prevede că, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar (alin. (1)). Procesele persoanelor juridice se susţin în instanţa de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari (alin. (2)).

26. Respectiv, nu există niciun indiciu care ar demonstra că norma contestată ar afecta dreptul la apărare protejat de articolul 26 din Constituţie.

27. Eventualele confuzii ce derivă din interpretările articolelor 54 alin.(3) şi 59 alin.(1) combinate cu articolul 248 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, dar o problemă de interpretare şi de aplicare a legii. Curtea reiterează că această competenţă le revine instanţelor de judecată de drept comun (DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, § 22; DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, § 29; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 56; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 29).

28. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 248 alin.(1) al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Igor Litvinenco, în dosarul nr.2i-894-1/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.