BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.380 din 23.12.2022 cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării serviciului media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV", ca urmare a sesizării Asociaţiei Obşteşti "Centrul pentru Jurnalism Independent"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2022

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării serviciului

media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV", ca urmare

a sesizării Asociaţiei Obşteşti "Centrul pentru

Jurnalism Independent"

nr. 380  din  23.12.2022

 (în vigoare 23.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 17-20 art. 65 din 24.01.2023

* * *

În data de 25 noiembrie 2022, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova (în continuare – CA) a recepţionat petiţia nr.52/CJI din 25.11.2022 din partea Asociaţiei Obşteşti "Centrul pentru Jurnalism Independent", prin care ultima susţine că a fost informată de un consumator de servicii media, prin intermediul platformei T(V)E Priveşte!, despre un caz de nerespectare a legislaţiei media audiovizuale de către serviciul media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV".

Astfel, CJI susţine că la data de 21 noiembrie 2022, între orele 11:45–13:00, PP "Exclusiv Media" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV", a difuzat producţia cinematografică rusească "Физрук" (traducere: "Proful de sport"), cu subtitrare în limba română. Potrivit petiţionarului, producţia cinematografică menţionată mai sus conţine scene care reflectă consumul de narghilea, tutun, alcool, precum şi executarea dansului din categoria striptease, iar protagonistul filmului admite permanent un vocabular trivial, vulgar, cuvinte indecente, care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor.

Petiţionarul mai susţine că producţia cinematografică vizată a fost însoţită de semnul de avertizare "AP" (Acord Parental), astfel, conform pct.131 lit.b) al Regulamentului privind conţinuturile audiovizuale, programul vizat putea fi vizionat de către minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor sau împreuna cu familia. Prin urmare, a fost efectuată o clasificare eronată de către furnizor, care nu a putut asigura protecţia minorilor, precum şi informarea pertinentă şi obiectivă a publicului cu privire la natura reală a conţinutului filmului, punând în imposibilitate obiectivă reprezentantul legal al minorului să prevină expunerea acestuia unui pericol.

Astfel, CJI invocă faptul că la difuzarea producţiei cinematografice menţionate supra, "Exclusiv TV" nu a ţinut cont de criteriile de clasificare a programelor audiovizuale prevăzute la pct.130, pct.131 lit.b) din Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale, art.15 alin.(1) şi alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (în continuare – CSMA), art.5 alin.(5) din Legea nr.30 din 07.03.2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei şi pct.4.1 din Condiţiile de licenţa de emisie.

În contextul celor invocate, în conformitate cu prevederile art.83 alin.(1), alin (3) lit.c), alin.(4) şi art.84 din CSMA, ale art.9, art.69 alin.(2) şi art.73 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, AO "Centrul pentru Jurnalism Independent" solicită CA înregistrarea petiţiei şi comunicarea numărului de înregistrare, dispunerea efectuării controlului privind circumstanţele de fapt semnalate, examinarea petiţiei şi informarea petiţionarului în termenele prevăzute de lege.

În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din CSMA, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, prin scrisoarea nr.1714 din 28.11.2022, CA a solicitat PP "Exclusiv Media" SRL să prezinte înregistrările video ale filmului menţionat în petiţie şi să-şi expună opinia referitor la cele invocate de Asociaţia Obşteştească "Centrul pentru Jurnalism Independent".

La data de 19 decembrie 2022, prin scrisoarea nr.730 din 16.12.2022, PP "Exclusiv Media" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV", a comunicat CA următoarele: " serialul "Физрук" este un serial de comedie. Mai mult ca atât este un serial care a fost apreciat foarte înalt cât de public, atât şi de critici media. De exemplu, ziarul rus celebru "Афиша" i-a dat serialului caracteristica "гораздо более человечная и теплая, абсолютно развлекательная и ни на что не претендующая вещь для самой широкой аудитории". Suntem absolut de acord cu aceasta caracteristica.

Important e să observăm că serialul ridică multe probleme/subiecte cu care se confruntă adolescenţii (bullying în şcoli, relaţiile într-un colectiv de lucru, relaţiile copiilor cu părinţi, precum şi trecerea copiilor la etapa de maturitate). În acest sens, un serial care reflectă situaţii sociale, aspecte problematice dar actuale pentru societate şi totodată este lipsit de scene cu expresii "triviale şi vulgare" nu poate fi nici interesant, nici actual, nici sincer.

În acelaşi timp toate scenele, care sunt criticate de autorul petiţiei nu sunt cu conţinut excedent de comportament vulgar sau limbaj licenţios şi nu poate afecta grav dezvoltarea minorilor. Bazându-ne pe prevederile p. 107 al Regulamentului privind conţinuturile audiovizuale, este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţa exagerată sau limbaj licenţios. Secvenţe sau difuzarea celor menţionate de legislaţia menţionată, în serialul "Физрук" nu se regăsesc."

În conformitate cu prevederile art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.c) din CSMA, CA a supus controlului serviciul media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV" prin prisma celor invocate de AO "Centrul pentru Jurnalism Independent".

În acest sens, este de menţionat, că în conformitate cu art.75 alin.(1) lit.c) din Codul Administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, petiţia trebuie să conţină obiectul şi motivarea acesteia. Astfel, petiţionarul nu a indicat temeiuri esenţiale, şi anume intervalul de timp concret al scenelor din film, care ar afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, ci doar a specificat, în mod general unele aspecte sesizate de un consumator de servicii media.

Astfel, a fost supusă monitorizării întreaga producţiei cinematografică difuzată la data de 21 noiembrie 2022, în intervalul de timp a orelor 11:28-13:00.

Rezultatele monitorizării au atestat că la data de 21.11.2022, începând cu ora11:28, serviciul media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV" a difuzat 3 episoade din filmul serial de comedie "Физрук", de producţie rusească, care a fost însoţit de semnul de avertizare AP (Acord Parental), cu subtitrare în limba română.

În conformitate cu art.15 alin.(7) din CSMA, "programele audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor pot fi difuzate în serviciile media audiovizuale liniare numai dacă vizionarea acestora este restricţionată printr-un sistem cu acces condiţionat." Totodată, pct.130 din Regulamentul nr.63/2021 privind conţinuturile audiovizuale prevede: "Responsabilitatea clasificării programelor şi respectarea rigorilor în funcţie de programele clasificate revine furnizorilor de servicii media liniare şi neliniare."

Prin urmare, furnizorul de serviciul media audiovizual "Exclusiv TV" a clasificat acest serial ca program care poate fi vizionat de minori în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor sau împreună cu familia, menţionând acest fapt la începutul programului, la fel, este de menţionat că acesta a fost însoţit de mesaj care atenţionează consumatorul că consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii.

Totodată, clasificarea programelor audiovizuale se întemeiază pe următoarele criterii prevăzute la pct.129 din Regulamentul nr.63/2021 privind conţinuturile audiovizuale, şi anume:

"a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului;

b) prezenţa violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

c) modalitatea de tratare prin imagini/sunet a scenelor de violenţă, tipul de plan/sunet utilizat, realismul reprezentării, rolul imaginii/sunetului în a genera frică ori angoasă;

d) contextul în care este prezentat consumul de droguri şi alcool;

e) numărul şi natura scenelor de nuditate, modul de reprezentare a actului sexual;

f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor;

g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă;

h) prezenţa şi rolul minorilor în scene de violenţă;

i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;

j) numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică;

k) calitatea şi tipologia limbajului;

l) genul sau tema programului."

Conţinutul producţiei cinematografice nu include scene de violenţă fizică, limbaj şi gesturi indecente, precum şi cele de pornografie sau violenţa nejustificată, susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică sau morală a minorilor.

Episoadele monitorizate din filmul serial difuzat, tratează subiectele din perspectiva drepturilor şi a intereselor minorilor, drept urmare, prezentând unele scene în mod ironic şi sarcastic, nu se face abuz de alcool, cu atât mai mult nu se încurajează consumul de băuturi spirtoase şi nu se influenţează minorul de a consuma.

Secvenţele prezentate în film ar putea fi încadrate în categoria producţiilor audiovizuale care pot fi vizionate de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia.

Este de specificat, că legislaţia audiovizuală în vigoare, în scopul respectării interesului superior al copilului, interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special a celor ce conţin scene de violenţa gravă, care poate duce la leziuni grave sau deces, conţinutul, care conţine acte sexuale, consumul de droguri sau abuzul de alcool. Prin urmare, episoadele suspuse controlului nu au conţinut scenele enumerate supra.

În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova

DECIDE:

1. A lua act de rezultatele monitorizării serviciului media audiovizual de televiziune "Exclusiv TV". (PRO (5) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, O. DABIJA, E. RÎBCA şi L. TUREA).

2. A respinge petiţia Asociaţiei Obşteşti "Centrul pentru Jurnalism Independent" nr.52/CJI din 25.11.2022. (PRO (5) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, O. DABIJA, E. RÎBCA şi L. TUREA).

3. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(15) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, prezenta decizie poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării acesteia, fără a fi necesară depunerea unei cereri prealabile.

4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control servicii media audiovizuale.

5. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.