Decizie nr.4 din 14.05.2013 de respingere a sesizării nr.18a/2013 privind controlul constituţionalităţii Legii nr.108 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Codul electoral şi Legea despre statutul deputaţilor în Parlament)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de respingere a sesizării nr.18a/2013 privind controlul constituţionalităţii Legii
nr.108 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
(Codul electoral şi Legea despre statutul deputaţilor în Parlament)
nr. 4 din 14.05.2013
(în vigoare 14.05.2013)
Monitorul Oficial nr.116-118 art.11 din 24.05.2013
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Tudor PANŢÎRU,
Dl Victor POPA,
Dl Petru RAILEAN, judecători,
cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 14 mai 2013,
înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând preliminar sesizarea menţionată,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 14 mai 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La 14 mai 2013, dl Mihai Godea, deputat în Parlament, a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind controlul constituţionalităţii Legii nr.108 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Codul electoral şi Legea despre statutul deputaţilor în Parlament).
2. Prin Legea nr.108 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul a modificat şi a completat Codul electoral şi Legea despre statutul deputaţilor în Parlament.
Esenţa modificărilor constau în revenirea la reglementările de până la intrarea în vigoare a Legii nr.94 din 19 aprilie 2013, prin care s-a legiferat trecerea la sistemul electoral mixt, alegerea Parlamentului prin votarea pe circumscripţii uninominale (sistemul majoritar) şi naţională (sistemul proporţional).
A. Motivele sesizării
3. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.
Prin adoptarea Legii nr.108, Parlamentul, de fapt, a abrogat Legea nr.94 din 19 aprilie 2013, a revenit la sistemul electoral proporţional, cu votarea doar pe o singură circumscripţie naţională. Totodată, fără nici o argumentare, a operat şi alte modificări în legislaţia electorală, care nu erau prevăzute anterior:
1) a majorat pragul electoral în alegerile parlamentare;
2) a introdus restricţii de vot pentru studenţi;
3) a interzis prelungirea timpului de vot şi altele.
4. Autorul sesizării consideră că abrogarea, doar după câteva zile, a unui act legislativ, care a introdus un sistem electoral discutat larg o perioadă îndelungată de timp, a încălcat grav principiul securităţii raporturilor juridice şi stabilitatea normelor legale într-un stat de drept şi democratic. Astfel, prin adoptarea Legii nr.108 din 3 mai 2013 Parlamentul a sfidat articolele 1, 2, 3, 16, 38, 54 din Constituţia Republicii Moldova.
B. Dreptul pertinent
- Legislaţia naţională
5. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr.1 din 12.08.1994) sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
“(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
“(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
(2) Nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”
Articolul 4
Drepturile şi libertăţile omului
“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”
Articolul 5
Democraţia şi pluralismul politic
“(1) Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul.
(2) Nicio ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului.”
Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă
“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nicio lege şi niciun alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
Articolul 8
Respectarea dreptului internaţional
şi a tratatelor internaţionale
“(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”
Articolul 16
Egalitatea
“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 38
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
“(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.”
Articolul 39
Dreptul la administrare
“(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
(2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică.”
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
Articolul 60
Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ
“(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.
[...]”
Articolul 61
Alegerea Parlamentului
“(1) Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică.
(3) Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.”
Articolul 72
Categorii de legi
“(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral;
b) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;
d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;
e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;
f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
g) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
h) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
k) organizarea generală a învăţământului;
l) regimul general al cultelor religioase;
m) regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;
n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
o) acordarea amnistiei şi graţierii;
p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice;
r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.
(4) Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice.”
- Legislaţia internaţională
6. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:
Articolul 14
Interzicerea discriminării
“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Articolul 3 din Protocolul nr.1
Dreptul la alegeri libere
“Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.”
7. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului sunt următoarele:
Articolul 7
“Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.”
Articolul 21
“1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale.
3. Voinţa poporului este baza puterii de stat, această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu universal egal şi prin vot secret sau după o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.”
8. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sunt următoarele:
Articolul 2
“1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nicio deosebire, în special de rasă, culoare, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.”
Articolul 25
“Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără niciuna din discriminările la care se referă articolul 2 şi fără restricţii nerezonabile:
a) de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi;
b) de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor;
c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiunile publice din ţara sa.”
Articolul 26
“Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.
În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului sesizării
9. Conform art.1 din Constituţie, Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil, este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valorile supreme şi sunt garantate.
10. Potrivit art.2 alin.(1) din Legea Supremă, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
11. Articolul 16 din Legea Supremă garantează egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.
12. Conform art.38 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, voinţa poporului constituie baza puterii de stat. În acelaşi timp, potrivit art.39 alin.(1) din Constituţie, cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
13. Articolul 61 alin.(1) din Constituţie prevede că Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
14. Dreptul de a alege este un drept politic al cetăţenilor Republicii Moldova şi are drept obiect de reglementare participarea acestora la guvernare. Această prevedere urmează a fi corelată cu art.2 din Constituţie, care prevede că suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită direct şi prin organele sale reprezentative.
15. Dreptul electoral de a alege şi de a fi ales este unul din drepturile fundamentale. Acest drept este prevăzut şi într-un şir de tratate internaţionale, la care Republica Moldova este parte.
16. Unul din principiile de bază ale alegerilor este egalitatea. Acest principiu stabileşte că toţi cetăţenii participă la alegeri în condiţii egale. Acest principiu asigură acordarea tuturor alegătorilor a unor posibilităţi egale din punct de vedere juridic, începând cu înaintarea candidaţilor, participarea la campania electorală şi votarea propriu-zisă.
17. În cadrul oricărui scrutin fiecare alegător are dreptul la un singur vot într-o circumscripţie şi fiecare vot are putere juridică egală.
18. Fiecare cetăţean trebuie să dispună de posibilitatea de a vota, iar statul este obligat să-i asigure condiţii egale pentru a-şi realiza acest vot.
19. Totodată, unul din principiile consacrate ale statului de drept este respectul drepturilor fundamentale ale omului dobândite în mod legal.
20. Prin modificarea sistemului electoral Parlamentul şi-a exercitat una din atribuţiile sale de bază – legiferarea. Nimeni nu pune la îndoială dreptul forului legislativ de a reglementa sistemul electoral.
21. Totodată, modul în care Parlamentul a adoptat o lege, prin care a lărgit considerabil drepturile de vot ale cetăţenilor, după care, peste câteva zile, cu încălcarea tuturor normelor procedurale, cu o lipsă totală de transparenţă, a anulat prevederile respective, este o gravă abatere de la principiile statului de drept.
22. Mai mult ca atât, prin Legea nr.108, Parlamentul nu doar a abrogat unele norme adoptate anterior, ci şi a introdus norme noi care înrăutăţesc situaţia a zeci de mii de alegători.
23. Sistemul electoral mixt, care acorda cetăţenilor dreptul la vot atât pe circumscripţii uninominale, cât şi pe circumscripţia naţională, a constituit un pas important în dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova. Practic, dreptul cetăţeanului la vot a fost extins, deoarece alegătorul dispunea nu doar de un singur vot, ci de două voturi egale. Alegătorul vota atât pentru liste de partid în circumscripţia naţională, cât şi pentru fiecare candidat în parte în circumscripţia uninominală.
24. Parlamentul la început a acordat alegătorului dreptul la două voturi egale, dreptul de a-şi alege reprezentanţii în mod direct, iar ulterior a anulat acest drept, fără nici o argumentare fundamentată.
25. Autorul sesizării consideră că prin anularea sistemului electoral mixt a fost diminuat dreptul cetăţeanului la vot, încălcându-se articolele 1, 2, 38 şi 54 din Constituţia Republicii Moldova. Prin această diminuare a fost încălcat principiul inadmisibilităţii anulării unui drept dobândit anterior legal.
26. În afară de revenirea la sistemul electoral anterior, Parlamentul a efectuat şi alte modificări în Codul electoral, care ţin de alte reglementări.
27. Potrivit modificărilor la art.46 alin.(6) al Codului electoral, concurenţii electorali vor avea posibilitate să efectueze orice modificări în listele electorale fără nici o restricţie. Astfel, s-ar putea ajunge ca până în ziua alegerilor lista de candidaţi să fie schimbată în totalitate. În acest caz alegătorii sunt puşi într-o situaţie extrem de dificilă, dat fiind faptul că efectiv ar putea să nu ştie pentru cine votează. Acest fapt afectează grav principiul votului direct şi liber. Totodată, o astfel de situaţie afectează principiul suveranităţii care aparţine poporului. În consecinţă, poporul este lipsit de dreptul real de a-şi delega reprezentanţii în Parlament, deoarece nu vor avea nici o influenţă, cel puţin de a alege o listă de candidaţi stabilă, care să nu poată fi modificată cu o zi înainte de alegeri.
28. Articolul 84 a fost expus într-o nouă redacţie. Redacţia anterioară potrivit căreia studenţii aveau dreptul să voteze în anumite condiţii la orice secţie de votare, a fost anulată.
29. Autorul sesizării consideră că prevederea afectează grav dreptul acestei categorii de cetăţeni de a-şi exprima liber votul. Această restricţie diminuează esenţial dreptul studenţilor la vot, fapt ce vine în contradicţie cu prevederile articolelor 1, 2, 38 şi 54 din Constituţie.
30. O situaţie similară se atestă şi cu referire la articolul 53 din Codul electoral. Alineatul (6) al articolului 53 a fost abrogat, adică a fost anulat dreptul secţiilor de votare de a prelungi votarea cu două ore, în cazul în care fluxul de alegători o cere. Practica electorală în Republica Moldova cunoaşte situaţii, în special, peste hotarele ţării, când cetăţenii nu reuşesc în timpul regulamentar să-şi exercite dreptul la vot. Neadmiterea prelungirii termenului de votare inevitabil va duce la încălcarea dreptului la vot al multor cetăţeni, în special de peste hotarele ţării.
31. Una din cele mai sensibile probleme din toată istoria şi practica electorală a Republicii Moldova este majorarea pragului electoral. Astfel, prin noua redacţie a articolului 86 din Codul electoral s-a stabilit un prag minim de reprezentare pentru partid de 6 la sută (majorare cu 2 procente), pentru bloc cu două partide – 9 la sută, pentru bloc cu trei şi mai multe partide – 11 la sută.
32. Autorul sesizării consideră că majorarea pragului minim de reprezentare afectează grav dreptul cetăţenilor la vot, egalitatea votului şi reprezentativitatea celor care au votat.
33. În cazul în care pragul minim de reprezentare a fost o dată diminuat, majorarea lui deja reprezintă o diminuare a dreptului de a alege şi de a fi ales, deoarece limitează dreptul formaţiunilor politice de a accede în Parlament. Mai mult, autorul sesizării consideră că în practică vor fi atestate situaţii când o bună parte din voturile alegătorilor, exprimate pentru un concurent electoral, care nu a acumulat numărul necesar, se vor pierde şi vor fi distribuite acelor partide care au trecut pragul electoral. În aşa situaţie, voturile unui număr considerabil de alegători nu vor fi luate în considerare. Această cifră ar putea ajunge şi la 30 la sută.
În acest caz, iarăşi există o situaţie de sfidare a normelor constituţionale ale articolelor 1, 2, 16, 38, 39, 54 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
34. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
35. Curtea remarcă faptul că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
36. Curtea reţine că prerogativa, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
37. Analizând prevederile criticate, Curtea Constituţională constată că în jurisprudenţa sa anterioară s-a pronunţat asupra unor probleme analogice, subliniind că stabilirea pragului reprezentativ al voturilor valabil exprimate într-un scrutin sau altul constituie prerogativa exclusivă a Parlamentului.
38. Astfel, în Hotărârea nr.35 din 10 octombrie 2000 “Cu privire la controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.894-XIV din 23 martie 2000 “Pentru modificarea şi completarea Codului electoral” şi a art.86 din Codul electoral” Curtea a menţionat că aplicarea sistemului electoral proporţional şi stabilirea pragului de reprezentare de trei la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară pentru candidatul independent nu contravine Constituţiei. Curtea a subliniat că Parlamentul este unicul organ în măsură să adopte orice tip de scrutin sau modalitate de atribuire a mandatului de deputat. Opţiunea pentru o variantă sau alta şi consfinţirea ei în legea electorală depinde de situaţia social-politică din ţară, de nivelul de dezvoltare a sistemului politic din societate.
39. Curtea a enunţat concluzii similare în Hotărârea nr.15 din 27 mai 1998 cu privire la controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul electoral şi a Hotărârii Parlamentului nr.1508-XIII din 18 februarie 1998 “Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi din Codul electoral pe întreg teritoriul republicii în campania electorală, la numărarea şi atribuirea mandatelor, la confirmarea rezultatelor alegerilor în Parlamentul de legislatura a XIV-a”.
40. În Hotărârea nr.1 din 11 ianuarie 2000 “Cu privire la controlul constituţionalităţii unor prevederi din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.930-II din 22 martie 1990 şi a unor prevederi din Codul electoral în redacţia Legii nr.480-XIV din 2 iulie 1999” Curtea a menţionat că, fiind unicul organ care decide prin lege asupra organizării şi desfăşurării referendumului republican, Parlamentul este în drept să decidă şi asupra condiţiilor de valabilitate a rezultatelor acestuia, inclusiv asupra numărului minim de participanţi la el.
41. Astfel, Curtea a statuat constant că Parlamentul are libertatea de a decide asupra pragului electoral, modalităţii de atribuire a mandatului de deputat, cotelor de participare a cetăţenilor la orice tip de scrutin, condiţiilor de valabilitate a rezultatelor acestuia.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se respinge sesizarea privind controlul constituţionalităţii Legii nr.108 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Codul electoral şi Legea despre statutul deputaţilor în Parlament).
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
Chişinău, 14 mai 2013. |
|
| Nr.4. |