Decizie nr.40 din 13.04.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.50b/2020 privind interpretarea articolului 106/1 din Constituţie (angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.50b/2020

privind interpretarea articolului 106¹ din Constituţie

(angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului)

nr. 40  din  13.04.2020

 (în vigoare 13.04.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 165-176 art. 81 din 10.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenta:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 7 aprilie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 13 aprilie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind interpretarea articolului 106¹ din Constituţie, depusă de dl Sergiu Litvinenco şi dna Veronica Roşca, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 7 aprilie 2020, în baza articolului 135 alin.(1) litera b) din Constituţie.

3. Autorii sesizării îi solicită Curţii Constituţionale interpretarea articolului menţionat prin oferirea unui răspuns la următoarea întrebare:

"În sensul articolului 106¹ din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezenţa reprezentantului Guvernului în şedinţa plenară a Parlamentului (şedinţă deliberativă), indiferent dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu?"

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

4. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 106¹

Angajarea răspunderii Guvernului

"(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declaraţiei de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 106.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devine obligatorie pentru Guvern."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

5. Solicitând o interpretare din partea Curţii, autorii sesizării se întreabă dacă angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezenţa reprezentantului Guvernului în şedinţa plenară a Parlamentului (şedinţă deliberativă), indiferent dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu.

6. În argumentarea sesizării, autorii acesteia invocă existenţa stării de urgenţă declarate în ţară din cauza situaţiei epidemiologice provocată de maladia COVID-19. Ei afirmă că, în contextul acestei situaţii, Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe marginea proiectului de lege nr.143 din 1 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, adoptând în acest sens pe 1 aprilie 2020 Hotărârea nr.213. Acest proiect ar fi fost depus la Secretariatul Parlamentului pe 1 aprilie 2020 şi repartizat deputaţilor, prin rezoluţia Preşedintelui Parlamentului. Pe 2 aprilie 2020, Biroul permanent al Parlamentului a convocat o şedinţă plenară pentru aceeaşi dată, la care trebuia să fie prezentat proiectul pentru care se angajează răspunderea guvernamentală. Toţi deputaţii ar fi fost informaţi despre aceasta prin e-mail şi prin intermediul Secretariatului Parlamentului, care a depus proiectul ordinii de zi în căsuţele poştale ale deputaţilor.

7. La începutul şedinţei Parlamentului din 2 aprilie 2020, Preşedintele Parlamentului ar fi anunţat că în sală sunt prezenţi doar 32 de deputaţi şi că şedinţa nu este deliberativă. De asemenea, a fost anunţată prezenţa Prim-ministrului în sala plenului, însă acesta nu ar mai fi prezentat proiectul "în faţa Parlamentului".

8. Preşedintele Parlamentului a semnat pe 2 aprilie 2020 Legea nr.56 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, lege care a fost promulgată pe 6 aprilie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pe 7 aprilie 2020.

9. Autorii sesizării susţin că jurisprudenţa Curţii Constituţionale relativă la angajarea răspunderii Guvernului nu tratează o situaţie de tipul celei prezentate supra: "Prim-ministrul se prezintă fizic la Parlament (clădirea Parlamentului, sala de şedinţe a Parlamentului, sala de conferinţe a Parlamentului, dar nu în Plenul Parlamentului). Parlamentul este în sesiune ordinară, însă şedinţa plenară propriu-zisă şi, implicit, prezentarea nemijlocită a proiectului "în faţa Parlamentului", aşa cum prescrie articolul 106¹ din Constituţie, nu are loc de facto din lipsă de cvorum". Astfel, autorii sesizării susţin că "este imperioasă necesitatea elucidării aspectelor învederate de către Curtea Constituţională prin interpretarea [...] dispoziţiilor art.106¹ din Constituţie".

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

11. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului din Parlamentul Republicii Moldova prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, interpretarea Constituţiei ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea observă că obiectul sesizării îl constituie textul "în faţa Parlamentului" din articolul 106¹ alin.(1) din Constituţie, care prevede că "Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege".

14. Curtea notează că jurisprudenţa sa în materia angajării răspunderii Guvernului este una relevantă.

15. În HCC nr.28 din 22 decembrie 2011, la § 57, Curtea a reţinut că "în afara sesiunilor parlamentare, procedura angajării răspunderii Guvernului este condiţionată de convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale, iar termenul de 3 zile pentru depunerea moţiunii curge din momentul prezentării în plenul Parlamentului a proiectului de lege asupra căruia Guvernul îşi angajează răspunderea". Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituţională Legea nr.184 din 27 august 2011 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, pentru că a fost adoptată cu încălcarea procedurii de adoptare. Exponentul puterii executive nu s-a prezentat la şedinţa plenară a Parlamentului, determinând imposibilitatea depunerii moţiunii de cenzură şi, implicit, a dezbaterii politice privind menţinerea sau retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură; modalitatea în care Guvernul a făcut uz de procedura angajării răspunderii sale a lipsit în mod efectiv Parlamentul de control asupra unor astfel de măsuri excepţionale (§ 62).

16. În HCC nr.11 din 13 mai 2015, la § 56, Curtea a reţinut că "Parlamentul este şi rămâne unica autoritate legiuitoare, chiar şi în cazul angajării răspunderii de către Guvern. Or, prevederile articolului 106¹ din Constituţie reglementează expres o excepţie de la regula instituită prin dispoziţiile constituţionale ale articolului 60, aceasta nefiind de natură a înlătura Parlamentul de la îndeplinirea rolului său, întrucât procedura asumării răspunderii de către Guvern se derulează în faţa Parlamentului şi se desfăşoară sub supravegherea şi controlul forului legislativ suprem, care are la îndemână, în virtutea prevederilor constituţionale, dreptul de a demite Guvernul prin iniţierea şi dezbaterea unei moţiuni de cenzură". Acest principiu a fost reiterat în HCC nr.5 din 2 martie 2016, § 29, şi în HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, § 63.

17. Prin HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, Curtea a declarat neconstituţională Legea nr.17 din 15 februarie 2019 pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.26/2010 privind Zona Economică Liberă "Bălţi", adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvern. Curtea a menţionat că procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege poate avea loc în condiţiile articolului 106¹ din Constituţie numai în faţa Parlamentului (§ 64). Curtea a constatat că aceasta a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului fără prezenţa de facto a reprezentantului Guvernului în şedinţa plenară a Parlamentului, determinând astfel imposibilitatea depunerii moţiunii de cenzură şi, implicit, a dezbaterii politice privind menţinerea sau retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură (§ 65). În aceste condiţii, Curtea a considerat că modalitatea de care Guvernul a făcut uz în procedura angajării răspunderii sale a lipsit în mod efectiv Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unică autoritate legislativă a statului, de dreptul de control asupra unor astfel de măsuri legislative excepţionale (§ 66). Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea a fost adoptată printr-o procedură de angajare a răspunderii Guvernului contrară prevederilor articolelor 6 şi 106¹ din Constituţie (§ 67).

18. Curtea notează că textul "în faţa Parlamentului" de la articolul 106¹ alin.(1) din Constituţie presupune prezentarea în mod obligatoriu a proiectului de lege în şedinţa plenară a Parlamentului. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că depunerea la Secretariatul Parlamentului a hotărârii Guvernului privind angajarea răspunderii cu materialele anexate, fără prezentarea acestui act politic de angajare a răspunderii în şedinţa plenară, nu corespunde cerinţelor normelor constituţionale privind angajarea răspunderii "în faţa" Parlamentului (HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, § 62; HCC nr.28 din 22 decembrie 2011, § 56).

19. Curtea subliniază că Constituţia nu stabileşte nici o excepţie de la obligativitatea prezentării angajării răspunderii asupra unui proiect de lege în şedinţa plenară. Desfăşurarea şedinţei plenare este obligatorie şi în cazul când Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, în afara sesiunilor parlamentare procedura angajării răspunderii Guvernului fiind condiţionată de convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale (a se vedea HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, § 62; HCC nr.28 din 22 decembrie 2011, § 57). A fortiori prezentarea proiectului de lege în şedinţa plenară a Parlamentului este obligatorie când Parlamentul se află în sesiune ordinară. Aceasta este valabil şi în situaţia în care în stat este declarată stare de urgenţă. Curtea notează că Legea Fundamentală în articolul 85 alin.(4) stabileşte expres interdicţia de a dizolva Parlamentul în timpul stării de urgenţă, aceasta fiind una din garanţiile constituţionale ale posibilităţii desfăşurării controlului parlamentar asupra executivului în situaţii excepţionale. În viziunea Comisiei de la Veneţia, Parlamentul exercită un control foarte important asupra punerii în aplicare a stării de urgenţă, care ar înceta dacă Parlamentul ar fi dizolvat (Opinia nr.838/2016 cu privire la proiectul legii constituţionale a Franţei "Privind protecţia Naţiunii", adoptată la cea de-a 106-ea sesiune plenară, desfăşurată pe 11-12 martie 2016, CDL-AD(2016)006, § 64).

20. Curtea reiterează că acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul (HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, § 58; HCC nr.11 din 13 mai 2015, § 57).

21. Ţinând cont de claritatea textului a cărui interpretare se cere, de inexistenţa unor excepţii exprese de la acesta, precum şi de jurisprudenţa sa anterioară, Curtea conchide că sesizarea dlui Sergiu Litvinenco şi dnei Veronica Roşca, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolului 106¹ din Constituţie, depusă de dl Sergiu Litvinenco şi dna Veronica Roşca, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Notă: Opinia separată a judecătorilor Vladimir Ţurcan şi Eduard Ababei a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.272-277 din 23.10.2020 pag.20

OPINIE SEPARATĂ

A JUDECĂTORILOR VLADIMIR ŢURCAN ŞI EDUARD ABABEI

LA DECIZIA DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRII NR.50B/2020

(a se vedea Decizia de inadmisibilitate nr.40 din 13 aprilie 2020, publicată

în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.165-176 din 10 iulie 2020, articolul 81)

Sesizarea nr.50b/2020 privind interpretarea articolului 106¹ din Constituţie, din perspectiva prezenţei fizice efective a reprezentantului Guvernului la angajarea răspunderii acestei instituţii în faţa Parlamentului, a constituit o ocazie excelentă pentru Curte de a contribui, pe lângă demonstrarea unei viziuni juridice moderne, la contracararea unor efecte negative pe care le pot manifesta situaţiile de criză din ţara noastră.

Din păcate, majoritatea judecătorilor nu au valorificat această ocazie. În ceea ce ne priveşte, nu am fost de acord cu declararea inadmisibilităţii acestei sesizări. Ne vom prezenta poziţia după cum urmează.

Articolul 106¹ din Constituţie, care reglementează procedura angajării răspunderii Guvernului, prevede, la alin.(1), că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.

Problema de interpretare pe care o ridică autorii sesizării trebuie analizată inclusiv prin prisma declarării stării de urgenţă în Republica Moldova, în perioada 17 martie - 15 mai 2020, din cauza situaţiei epidemiologice grave la care a condus infectarea mai multor concetăţeni ai noştri cu COVID-19. Ea vizează semnificaţia sintagmei "în faţa Parlamentului". Mai precis, autorii sesizării întreabă Curtea dacă regula angajării răspunderii în faţa Parlamentului, prin prezenţa reprezentantului Guvernului în şedinţa plenară deliberativă a Parlamentului, este o regulă absolută. Altfel spus, este aceasta o regulă absolută sau este o regulă care cunoaşte excepţii, adică o regulă care se relativizează, atunci când intervine un principiu cu o pondere mai mare?

Majoritatea judecătorilor Curţii au aplicat, în această privinţă, cea mai simplă metodă de interpretare: metoda textuală. Ei au considerat că textul "în faţa Parlamentului" din articolul 106¹ alin.(1) din Constituţie este un text clar care nu are nevoie de interpretări. Pretinsa claritate a acestui text ar exclude situaţiile excepţionale şi punerile în balanţă cu, de exemplu, principiul protecţiei sănătăţii persoanelor prezente la şedinţa Parlamentului. Astfel de abordări sunt o dovadă a teoriei potrivit căreia textul constituţional nu trebuie extins prin interpretare, că natura Constituţiei este una de text juridic rigid, care nu trebuie adaptat la crizele grave ale societăţii, pentru a-i da un efect util. Ca rezultat, nu s-a ţinut cont de eventualele consecinţe ale soluţiei de inadmisibilitate în discuţie.

În jurisprudenţa sa cu privire la angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului (a se vedea HCC nr.28 din 2011, HCC nr.11 din 2015, HCC nr.5 din 2016, DCC nr.77 din 2016, HCC nr.25 din 2019), Curtea (1) a analizat şi a interpretat situaţii în care nu au existat nici măcar încercări de convocare a Parlamentului în vederea prezentării proiectului de lege pentru care se urmărea angajarea răspunderii şi (2) nu a interpretat posibilitatea angajării răspunderii guvernamentale în condiţiile unei situaţii excepţionale care, de exemplu, face dificilă prezenţa deputaţilor în sala de plen. Odată cu pronunţarea HCC nr.11 din 2015, Curtea a reamintit că i-a trimis Parlamentului o Adresă (prin HCC nr.28 din 2011) în care a solicitat reglementarea clară a procedurilor de angajare a răspunderii Guvernului şi că această Adresă nu a fost executată. La paragraful 60 al Hotărârii, Curtea a menţionat că, în lipsa unei reglementări legale detaliate, ea va verifica, în fiecare caz individual, respectarea principiilor enunţate în jurisprudenţa sa la angajarea răspunderii de către Guvern asupra unui proiect de lege.

Este elocventă pentru această situaţie menţiunea Secretarului General al Consiliului Europei făcută într-un Ghid pentru statele membre, emis pe 8 aprilie 2020, "Respectând democraţia, preeminenţa dreptului şi drepturile omului în contextul crizei sanitare provocate de COVID-19": "Autorităţile executive trebuie să poată acţiona rapid şi eficient. Acest fapt poate reclama adoptarea unor proceduri mai simple de luare a deciziilor şi facilitarea standardului checks and balances. […] Cu toate acestea, parlamentele ar trebui să-şi menţină competenţa de control al acţiunilor Executivului, în particular, prin verificarea, la intervale rezonabile de timp, a caracterului justificat al competenţelor relative la starea de urgenţă ale Executivului sau prin intervenţia, pe o bază ad hoc, în vederea modificării sau anulării deciziilor Executivului".

Aşa cum rezultă din situaţia de fapt prezentată în sesizare, pe data de 1 aprilie 2020, în plină criză sanitară, la Secretariatul Parlamentului a fost depus un proiect de lege pentru angajarea răspunderii Guvernului (Menţionăm că nu ne vom pronunţa, în această opinie separată, cu privire la caracterul constituţional sau judicios al conţinutului acestuia. Ne interesează strict problema procedurală a prezentării proiectului în faţa Parlamentului, în timpul unei situaţii excepţionale.) Pe aceeaşi dată, proiectul de lege a fost repartizat deputaţilor. În dimineaţa zilei de 2 aprilie 2020 a avut loc o şedinţă a Biroului permanent al Parlamentului, ca urmare Parlamentului i-a fost propusă, ca dată de convocare a şedinţei plenare, ziua de 2 aprilie, ora 14.00. În acest sens, a fost informat fiecare deputat (prin e-mail şi prin intermediul cutiilor lor poştale de la Parlament). La şedinţa Parlamentului s-a constatat că au fost prezenţi doar 32 de deputaţi. Şedinţa nu a fost considerată deliberativă. Prim-ministrul, prezent şi el în sala plenului, nu a mai avut posibilitatea de a citi proiectul pentru care Guvernul urma să-şi asume răspunderea. De asemenea, potrivit unui domn deputat, care este şi autor al sesizării nr.53a din 7 aprilie 2020, "reprezentanţii fracţiunilor parlamentare care fac parte din majoritatea parlamentară au ieşit în public şi au făcut declaraţii pentru presă şi au explicat motivele neprezentării lor la şedinţa în plen a Parlamentului. Au invocat că toţi deputaţii au primit proiectul de lege prezentat de Guvern, au luat cunoştinţă, iar Prim-ministrul a fost prezent la şedinţa în plen pentru a prezenta proiectul de lege prenotat, iar prin lipsa cvorumului s-a prezumat că proiectul a fost prezentat, iar procedura a fost consumată […]".¹

_____________________

¹A se vedea pagina a treia din Sesizarea nr.53a din 7 aprilie 2020.

Pe de o parte, avem un Prim-ministru prezent la şedinţa de plen, iar pe de altă parte, avem o majoritate de deputaţi absenţi de la şedinţă. Echivalează prezenţa Prim-ministrului în sala de plen şi comunicarea informaţiilor necesare către deputaţi prin alte mijloace decât adresarea directă cu o angajare a răspunderii guvernamentale în faţa Parlamentului? Îi poate fi reproşată Guvernului lipsa majorităţii deputaţilor de la şedinţa de plen? Îi poate fi reproşată Parlamentului lipsa propriilor deputaţi de la o şedinţă care nu presupune acordarea vreunui vot, date fiind, de exemplu, contextul epidemiologic din ţară şi posibilităţile tehnice de a afla conţinutul proiectului şi de a lua act de acesta în afara sălii de plen? (Menţionăm faptul că, pe 9 aprilie 2020, Congresul Spaniei a aprobat planul Prim-ministrului Pedro Sanchez de a extinde starea de urgenţă din ţară pentru încă două săptămâni, în legătură cu ameninţările COVID-19. În sala de şedinţe au fost prezenţi doar 40 de aleşi din cei 350. Majoritatea şi-au dat votul în regim online.²)

_____________________

²https://english.elpais.com/politics/2020-04-10/congress-backs-pms-request-to-extend-confinement-measures-in-spain-until-april-26-with-a-further-15-days-likely.html

Acestea sunt întrebări la care, credem, Curtea trebuia să ofere răspuns, prin interpretarea sintagmei "în faţa Parlamentului" din articolul 106¹ alin.(1) din Constituţie, sintagmă care nu mai apare atât de clară, în aceste condiţii excepţionale. Privită din acest unghi situaţia, interpretarea bazată pe metoda textuală nu ne este de prea mare folos.

Să respingi ca inadmisibilă o sesizare privind interpretarea articolului 106¹ din Constituţie pentru că îl consideri clar, în baza metodei textuale, presupune să interpretezi, tu însuţi, acest articol.

Metoda textuală de interpretare este asociată adesea, cel puţin în domeniul dreptului constituţional, cu abordările formaliste. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă asemenea interpretări. Într-o cauză în care tribunalele turce au refuzat să modifice numele de familie al reclamanţilor pentru că acesta nu era de origine turcă, Curtea Europeană a observat faptul că judecătorii naţionali au efectuat o examinare pur formalistă a textelor legislative şi regulamentare: ele n-au avut în vedere argumentele şi specificul situaţiilor personale ale reclamanţilor, şi nici n-au pus în balanţă interesele concurente (a se vedea Aktaş şi Aslaniskender v. Turcia, 25 iunie 2019, parag. 47). Mai mult, într-o cauză foarte recentă, Dos Santos Calado şi alţii v. Portugalia, 31 martie 2020, Curtea Europeană a condamnat statul portughez pentru faptul că Curtea sa Constituţională a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a declarat două sesizări inadmisibile, din cauză că nu erau respectate condiţiile procedurale prevăzute de lege.

Nu avem nicio îndoială că majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale au examinat pur formalist, în această cauză, textul articolului 106¹ din Constituţie. Respingând sesizarea ca inadmisibilă, ei au eşuat să pună în balanţă, pe de o parte, principiul solemnităţii procedurilor parlamentare, manifestat prin prezenţa fizică a Prim-ministrului în faţa plenului deliberativ al Parlamentului, cu principii caracteristice stării excepţionale, cum ar fi principiul protecţiei sănătăţii deputaţilor. Este evident că acest din urmă principiu ar fi trebuit să prevaleze şi că, dat fiind acest fapt, textul constituţional trebuia îmbogăţit, prin interpretare, cu o nouă regulă: Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege, în situaţii excepţionale, fără prezenţa obligatorie a deputaţilor în sala de plen.

Ne este greu să înţelegem de ce majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale au omis efectuarea unui exerciţiu de punere în balanţă efectivă a intereselor concurente şi au invocat un text care reglementează o procedură absolut formală. Prim-ministrul vine în faţa Parlamentului şi prezintă proiectul în privinţa căruia Guvernul îşi angajează răspunderea, nefiind nevoie de niciun vot din partea deputaţilor. Constituţia nu spune că în acea zi au loc dezbateri sau pledoarii în favoarea proiectului. Constituţia conferă acestei proceduri doar un caracter solemn, nu de substanţă. Partea cu adevărat semnificativă a articolului 106¹ din Constituţie, adică partea plină de substanţă, începe de la alin.(2) şi a fost ignorată cu desăvârşire de colegii judecători. Dacă deputaţii nu sunt de acord cu proiectul propus, indiferent dacă l-au citit de acasă sau din birou, de pe e-mail sau de pe foile puse în căsuţa poştală, ori dacă s-au prezentat la şedinţa de plen, pot iniţia o moţiune de cenzură, în termen de trei zile, iar efectul votării moţiunii de cenzură constă în demiterea Guvernului.

Să declari inadmisibilă o sesizare pentru interpretarea articolului 106¹ din Constituţie pentru că îţi pare clar textul articolului poate să contravină exigenţei constituţionale de a-i asigura Guvernului competenţa practică şi efectivă a angajării răspunderii în timpul unei situaţii excepţionale. Apelând la metoda reducerii la absurd, ce s-ar întâmpla dacă majoritatea deputaţilor nu s-ar prezenta niciodată, nemotivat, la o şedinţă de plen în care este angajată răspunderea Guvernului? Ce ar mai rămâne din instituţia angajării răspunderii guvernamentale?

Soluţia Curţii Constituţionale a Moldovei trebuia să reflecte următoarele: în situaţii excepţionale, în care există riscuri la adresa vieţii şi a sănătăţii persoanelor care se adună în sala de plen a Parlamentului, dacă deputaţilor li se comunică din timp textul proiectului (prin e-mail, prin căsuţa poştală sau prin alte mijloace), lipsa cvorumului parlamentar poate fi considerată motivată, iar şedinţa consumată din momentul venirii Prim-ministrului sau a reprezentantului Guvernului în sala de plen.

În consecinţă, afirmăm că nu suntem de acord cu decizia Curţii de a nu interpreta articolul 106¹ din Constituţie printr-o hotărâre. Această abordare nu a ţinut cont de eventualele consecinţe negative ale obligaţiei rigide de prezentare a proiectului pentru care se angajează răspunderea guvernamentală în faţa Parlamentului, într-o situaţie excepţională. În plus, această abordare a adus un deserviciu dreptului constituţional din Republica Moldova, prin faptul că a omis să scoată în evidenţă virtuţile interpretării teleologice, în raport cu opţiunile formaliste.