Decizie nr.45 din 12.04.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(6) din Codul de executare şi a unor prevederi din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006 (accesul condamnaţilor la Internet)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2021 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 208 alin. (6) din Codul de

executare şi a unor prevederi din punctul 59 din Statutul

executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006

(accesul condamnaţilor la Internet)

nr. 45  din  12.04.2022

 (în vigoare 12.04.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.151-157 art. 69 din 20.05.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 27 mai 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 12 aprilie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi:

– articolul 208 alin.(6) din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003,

– textul "accesul la Internet" din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ridicată de dl Petru Badicico, parte în dosarul nr.21ji-40/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Ivan Parii de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 4 noiembrie 2020, dl Petru Badicico i-a adresat o cerere Administraţiei Penitenciarului nr.17 – Rezina, prin care a solicitat să-i fie permis accesul la Internet, sub supravegherea unei persoane împuternicite, pentru a expedia corespondenţa personală în adresa instituţiilor statului, având în vedere că este beneficiar al semnăturii electronice.

4. La 3 decembrie 2020, Administraţia Penitenciarului nr.17 – Rezina i-a refuzat accesul la Internet. Decizia Penitenciarului s-a bazat pe articolul 208 alin.(6) din Codul de executare, care prevede că condamnatului i se interzice accesul la reţeaua de Internet.

5. La 22 februarie 2021, dl Petru Badicico a depus două cereri la Administraţia Penitenciarului nr.17 – Rezina, prin care a solicitat să-i fie permis accesul la Internet pentru a citi portalul oficial al Curţii Constituţionale şi pentru a căuta ofertele de muncă, inclusiv muncă la distanţă. Prin răspunsurile nr.8B-504/21 şi nr.8B-507/21 din 17 martie 2021, Administraţia Penitenciarului nr.17 – Rezina i-a refuzat accesul la Internet.

6. Dl Petru Badicico a depus la Judecătoria Orhei, sediul Rezina, o plângere privind constatarea faptului că Administraţia Penitenciarului nr.17 – Rezina interzice ilegal accesul condamnaţilor la Internet.

7. În şedinţa de judecată din 24 martie 2021, dl Petru Badicico a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(6) din Codul de executare şi a textului "accesul la Internet" din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006.

8. Prin Încheierea din aceeaşi zi, Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 34

Dreptul la informaţie

"(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.

[…]."

Articolul 52

Dreptul la petiţionare

"(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

10. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 208

Accesul condamnaţilor la informaţii

"(1) Condamnatului i se asigură accesul la informaţia difuzată prin mijloacele de informare în masă.

(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile pentru condamnaţi.

(3) Penitenciarul asigură recepţionarea emisiunilor radiofonice şi televizate. În limitele regimurilor de deţinere prevăzute în prezentul cod şi în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.

(4) Condamnatului i se permite să procure, prin reţeaua de comerţ, literatură, să aboneze şi să primească ziare şi reviste, fără a se limita numărul lor, din contul mijloacelor proprii sau ale altor persoane.

(5) Condamnatului i se interzice să aboneze, să primească, să procure, să păstreze şi să răspândească ediţii care propagă război, intoleranţă etnică, naţională, rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi publicaţii cu caracter pornografic.

(6) Condamnatului i se interzice accesul la reţeaua Internet."

11. Prevederile relevante ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, sunt următoarele:

Punctul 59

"Deţinuţilor li se interzice: accesul la Internet, să aboneze, să primească, să procure, să păstreze şi să răspândească ediţii, să vizioneze emisiuni televizate şi filme, să audieze programe radio care propagă războiul, intoleranţa etnică, naţională, rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi cele cu caracter pornografic."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei menţionează că prevederile contestate stabilesc interdicţia accesului la Internet pentru condamnaţi. Aceste prevederi nu ar corespunde dezvoltării sociale actuale. Persoanele publică informaţii privind activităţile pe care le desfăşoară pe reţele de Internet şi au o aşteptare legitimă ca aceste informaţii să fie accesibile pentru toţi. De asemenea, statul trebuie să ia măsuri pentru modernizarea infrastructurii penitenciarelor.

13. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat mai multe cazuri privind interzicerea accesului la Internet în penitenciare şi a constatat încălcarea articolului 10 din Convenţie, care garantează dreptul condamnaţilor de acces la informaţii de interes general (Kalda v. Estonia, 19 ianuarie 2016; Jankovskis v. Lituania, 17 ianuarie 2017; Ramazan Demir v. Turcia, 9 februarie 2021).

14. Având în vedere raţionamentele Curţii Europene, autorul excepţiei susţine că limitarea accesului la Internet constituie o derogare de la principiul liberului acces la informaţiile de interes public. Orice limitare trebuie să corespundă exigenţelor prevăzute de articolul 54 din Constituţie, i.e. să fie prevăzută de lege, să urmărească realizarea unui scop legitim prevăzut în Constituţie şi să fie necesară într-o societate democratică.

15. Prin urmare, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate contravin articolelor 4 alineatele (1) şi (2), 7, 8 alin.(1), 16 alin.(2), 20 alineatele (1) şi (2), 23 alin.(2), 26 alin.(2), 30 alin.(1), 31 alin.(1), 32 alin.(1), 33 alineatele (1) şi (2), 34 alin.(1), 35 alineatele (1), (4) şi (7), 43 alin.(1), 52 alin.(1) şi 54 alineatele (1) şi (2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului şi a hotărârilor de Guvern, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare şi din Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile menţionate la § 1 supra. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

19. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de o parte într-un proces pendinte la instanţa de drept comun, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei contestaţii depuse de condamnat împotriva refuzului Penitenciarului nr.17 – Rezina de a-i acorda accesul la Internet (a se vedea § 3-7 supra). Astfel, Curtea a admis că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.129 din 10 august 2021, § 20; DCC nr.132 din 12 august 2021, § 28; DCC nr.17 din 15 februarie 2022, § 22; DCC nr.37 din 24 martie 2022, § 21).

22. Autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate contravin articolelor 4 alineatele (1) şi (2) [drepturile şi libertăţile omului], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 8 alin.(1) [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 alin.(2) [egalitatea], 20 alineatele (1) şi (2) [accesul liber la justiţie], 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 alin.(2) [dreptul la apărare], 30 alin.(1) [secretul corespondenţei], 31 alin.(1) [libertatea conştiinţei], 32 alin.(1) [libertatea opiniei şi a exprimării], 33 alineatele (1) şi (2) [libertatea creaţiei], 34 alin.(1) [dreptul la informaţie], 35 alineatele (1), (4) şi (7) [dreptul la învăţătură], 43 alin.(1) [dreptul la muncă şi la protecţia muncii], 52 alin.(1) [dreptul la petiţionare] şi 54 alineatele (1) şi (2) [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

23. Sub acest aspect, Curtea observă că autorul excepţiei a argumentat doar incidenţa articolelor 34, 52 şi 54 din Constituţie. În privinţa celorlalte articole, autorul excepţiei nu a argumentat pretinsa neconformitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale şi nici nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele. Simpla enumerare a nomelor constituţionale în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (DCC nr.33 din 25 martie 2021, § 37).

24. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu. Acest tip de control este inadmisibil în condiţiile în care, prin prisma articolului 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi bazează cerinţele, să expună normele legale şi argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 35).

25. Cu privire la incidenţa articolului 34 alin.(1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că acest articol stabileşte că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Potrivit competenţelor ce le revin, autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor cu privire la treburile publice şi la problemele de interes personal. Dreptul de acces la informaţie vizează modul, mijloacele şi condiţiile în care se realizează administrarea treburilor de stat şi dreptul autorităţilor statului de a difuza astfel de informaţii (a se vedea HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 34; HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 50; HCC nr.24 din 10 august 2021, § 35).

26. Articolul 34 din Constituţie îşi are corespondentul în articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, înglobând standardele stabilite de către Curtea Europeană în această materie.

27. În cauza Kalda v. Estonia, 17 ianuarie 2017, Curtea Europeană a reţinut că închisoarea implică în mod inevitabil o serie de restricţii asupra comunicării deţinuţilor cu lumea exterioară, inclusiv asupra capacităţii acestora de a primi informaţii, iar articolul 10 din Convenţie nu poate fi interpretat ca impunând o obligaţie generală pozitivă statului de a le oferi deţinuţilor acces la Internet sau la unele site-uri de Internet (§ 45). Singurul motiv care a determinat Curtea să constate o încălcare a articolului 10 din Convenţie a fost că statul, în acest caz, Estonia, le-a oferit deja acces la Internet, iar condamnatul a demonstrat că pentru exercitarea dreptului la apărare are nevoie de informaţie, care poate fi obţinută doar pe site-ul (care nu era în lista celor permise) la care a solicitat acces (a se vedea § 50-51).

28. De asemenea, în cauza Jankovskis v. Lituania, 17 ianuarie 2017, Curtea Europeană a analizat restricţia de acces la Internet aplicabilă unui deţinut prin prisma articolului 10 din Convenţia Europeană, deoarece condamnatul a notat că această restricţie îl împiedică să-şi exercite dreptul la educaţie. De asemenea, condamnatul a demonstrat că, în cazul lui, dreptul la educaţie poate fi exercitat prin obţinerea informaţiei disponibile pe un site web concret. Curtea Europeană a stabilit o legătură între accesul la Internet şi dreptul la informaţie, afirmând că anumite informaţii sunt disponibile exclusiv pe Internet, şi, astfel, a definit natura Internetului ca instrument de obţinere a informaţiilor legate de exercitarea unui drept fundamental, în acest caz, a dreptului la educaţie (a se vedea § 55, 59-64). Aceeaşi abordare a fost aplicată de Curtea Europeană şi în cauza Mehmet Reşit Arslan şi Orhan Bingöl v. Turcia, 18 iunie 2019.

29. În cauza Ramazan Demir v. Turcia, 9 februarie 2021, Curtea Europeană a analizat restricţia de acces la unele pagini web Internet aplicabilă unui deţinut prin prisma articolului 10 din Convenţia Europeană, deoarece reclamantul, avocat de profesie, a notat că această restricţie îl împiedică să-şi exercite dreptul la apărare şi să monitorizeze afacerile clienţilor săi (a se vedea § 36).

30. Sub acest aspect, Curtea observă că, în cazurile menţionate supra, Curtea Europeană a analizat restricţiile accesului la Internet aplicabile deţinuţilor prin prisma articolului 10 al Convenţiei, cu condiţia că restricţiile în discuţie afectau sau făceau imposibilă exercitarea unui drept fundamental (e.g. dreptul la educaţie, dreptul la apărare) şi că deţinuţii demonstrau că informaţia solicitată nu poate fi obţinută în alt mod decât prin intermediul Internetului. Astfel, în toate cazurile, Curtea a susţinut protecţia accesului la Internet prin stabilirea unei legături indispensabile între informaţia care poate fi obţinută doar accesând un site web şi exerciţiul unui drept fundamental concret.

31. Având în vedere cele menţionate anterior, Curtea reţine că accesul la Internet nu este un drept în sens strict, ci poate fi un instrument de exercitare a drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. Altfel spus, acesta este un mijloc, nu un scop. În prezenta cauză, autorul excepţiei a susţinut că interdicţia în discuţie îi afectează dreptul la folosirea semnăturii electronice, inclusiv la petiţionare.

32. Curtea subliniază că articolul 52 din Constituţie garantează dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Curtea observă că autorul excepţiei nu a demonstrat că dreptul de petiţionare nu poate fi exercitat în alt mod decât doar având acces la Internet (prin poşta electronică).

33. În prezenta cauză, articolul 52 din Constituţie nu este incident, de vreme ce condamnatul are posibilitatea să exercite dreptul de petiţionare, adresând petiţii, inclusiv autorităţilor publice, prin alte modalităţi decât prin intermediul reţelei Internet, e.g. prin serviciile oficiilor poştale.

34. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei nu a demonstrat că accesul la Internet îi este necesar pentru exercitarea unui drept fundamental şi că nu poate obţine informaţiile solicitate prin intermediul altor mijloace informaţionale decât prin Internet.

35. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(6) din Codul de executare şi a textului "accesul la Internet" din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ridicată de dl Petru Badicico, parte în dosarul nr.21ji-40/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională nr.317 din 13 decembrie 1994

şi articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

nr.502 din 16 iunie 1995

1. Prin Decizia nr.45 din 12 aprilie 2022 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.123g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(6) din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, şi a textului "accesul la Internet" din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ridicată de dl Petru Badicico, parte în dosarul nr.21ji-40/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. În Decizia menţionată Curtea Constituţională a notat că articolul 34 alin.(1) şi (2) din Constituţie stabileşte că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Potrivit competenţelor ce le revin, autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor cu privire la treburile publice şi la problemele de interes personal. Dreptul de acces la informaţie vizează modul, mijloacele şi condiţiile în care se realizează administrarea treburilor de stat şi dreptul autorităţilor statului de a difuza astfel de informaţii. Reţinând că articolul 34 din Constituţie îşi are corespondentul în articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ţinând cont de standardele stabilite de către Curtea Europeană în această materie, Curtea Constituţională a invocat hotărârile Curţii Europene în cauzele Kalda v. Estonia, 19 ianuarie 2016; Jankovskis v. Lituania, 17 ianuarie 2017; Mehmet Reşit Arslan şi Orhan Bingöl v. Turcia, 18 iunie 2019 şi Ramazan Demir v. Turcia, 9 februarie 2021. Curtea Constituţională a reţinut că autorul excepţiei nu a demonstrat că accesul la Internet îi este necesar pentru exercitarea unui drept fundamental şi a constatat că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond (a se vedea § 25-29, 34-35 din decizia citată).

3. În această cauză, problema în discuţie se referă la o modalitate specială de acces la informaţii, i.e. accesul condamnaţilor la Internet. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, având în vedere accesibilitatea şi capacitatea Internetului de a stoca şi comunica cantităţi mari de informaţii, acesta joacă un rol important la îmbunătăţirea accesului publicului la ştiri şi la facilitarea difuzării informaţiilor în general (Delfi AS v. Estonia [MC], 16 iunie 2015, § 133).

4. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a notat că dreptul de acces la informaţii reprezintă un aspect al libertăţii de exprimare. Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile de bază pentru progresul ei şi pentru împlinirea fiecărei persoane. Orice limitare a exerciţiului acestei libertăţi trebuie justificată în mod convingător. Justificarea limitării trebuie să se facă cu respectarea standardului proporţionalităţii, impus de articolul 54 din Constituţie, standard care reclamă, inter alia, ca motivele avansate de către legislator să fie pertinente şi suficiente (a se vedea HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 52; HCC nr.24 din 10 august 2021, § 36).

5. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a analizat cererile deţinuţilor privind accesul la informaţiile publicate pe unele site-uri web, care puteau fi accesate în mod obişnuit. Curtea Europeană a reţinut că Internetul joacă un rol important la îmbunătăţirea accesului publicului la ştiri şi la facilitarea difuzării informaţiilor în general, având în vedere accesibilitatea şi capacitatea sa de a stoca şi comunica cantităţi mari de informaţii (Kalda v. Estonia, 19 ianuarie 2016, § 44). Curtea Europeană a subliniat că în instrumentele Consiliului Europei şi în cele internaţionale, accesul la Internet este catalogat din ce în ce mai mult ca un drept, fiind lansate apeluri în favoarea dezvoltării politicilor efective orientate spre un acces universal la Internet, care ar permite eliminarea "decalajului digital". Aceste evoluţii reflectă rolul important pe care Internetul îl joacă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Într-adevăr, un număr tot mai mare de servicii şi informaţii sunt disponibile numai pe Internet (a se vedea Kalda v. Estonia, 19 ianuarie 2016, § 52; Jankovskis v. Lituania, 17 ianuarie 2017, § 62; Ramazan Demir v. Turcia, 9 februarie 2021, § 33).

6. Observ că dispoziţiile contestate (articolul 208 alin.(6) din Codul de executare şi punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006), stabilesc o interdicţie absolută privind accesul la Internet, aplicabilă unor situaţii prestabilite, indiferent de circumstanţele fiecărui caz în parte.

7. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a notat că spre deosebire de legile elastice, care sunt "sensibile la circumstanţe" şi care prevăd posibilitatea aplicării lor în funcţie de contextul factual detaliat, legile rigide stabilesc concepte precise, "insensibile la circumstanţe" (a se vedea HCC nr.3 din 4 februarie 2020, § 54; HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, § 76; HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 67; HCC nr.5 din 3 martie 2022, § 84).

8. Normele contestate instituie, prima facie, o măsură cu caracter general (interdicţia absolută a accesului deţinuţilor la Internet) în detrimentul unor măsuri individuale mai puţin intruzive în dreptul condamnaţilor de acces la Internet (e.g., accesul limitat la unele site-uri web educaţionale, sociale, juridice; accesul controlat sub supravegherea autorităţilor penitenciare).

9. Astfel, consider că interdicţia absolută a accesului deţinuţilor la Internet instituită de dispoziţiile contestate face incident articolul 34 din Constituţie. În acelaşi timp, dreptul de acces la informaţii, inclusiv la cele publicate pe reţelele de Internet, nu este un drept absolut şi, prin urmare, exercitarea lui poate fi supusă unor restrângeri, în condiţiile articolului 54 din Constituţie.

10. Aşadar, în opinia mea, Curtea trebuia să declare sesizarea admisibilă şi, în cadrul examinării acesteia în fond, să verifice dacă ingerinţa în dreptul fundamental de acces la informaţii este prevăzută de lege, dacă urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime prevăzute în Constituţie, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri, precum şi dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o.