Decizie nr.46 din 08.07.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.55g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar (concedierea colaboratorului sistemului penitenciar)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.55g/2016 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7) din Legea nr.1036

din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar

(concedierea colaboratorului sistemului penitenciar)

nr. 46  din  08.07.2016

 (în vigoare 08.07.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-264 art. 73 din 12.08.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 4 mai 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 8 iulie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, ridicată de avocatul Ion Nichita în dosarul nr.2-261/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 4 mai 2016 de către judecătorul Victor Boico din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele cauzei

3. La 27 februarie 2015, printr-un ordin al ministrului justiţiei, Andrei Tanas a fost concediat în temeiul articolului 24 alin.(1) lit.g) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar.

4. La 24 martie 2015, Andrei Tanas a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei privind restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei şi repararea prejudiciului material şi moral.

5. În cadrul şedinţei de judecată din 13 octombrie 2015, avocatul său, Ion Nichita, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale, prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie.

6. Prin încheierea din 19 noiembrie 2015, instanţa a dispus trimiterea sesizării la Curtea Supremă de Justiţie. La 22 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a restituit dosarul, în contextul pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016. Ca urmare, la 4 mai 2016, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 a fost depusă la Curtea Constituţională de către Judecătoria Buiucani.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“ (1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

8. Prevederile relevante ale Legii nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar (republicată în M.O.,2008, nr.183-185, art.654) sunt următoarele:

Articolul 20 (18/4)

Concedierea colaboratorilor sistemului penitenciar

“Colaboratorul sistemului penitenciar poate demisiona sau poate fi concediat la iniţiativa conducerii:

[...]

7) pentru încălcarea disciplinei – în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu, comise în mod repetat în decursul unui an după aplicarea sancţiunii disciplinare pentru o încălcare similară; comiterii sistematice a unor asemenea fapte; comiterii unei singure fapte grave care a prejudiciat considerabil interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ori ale persoanelor juridice; prezentării la serviciu în stare de ebrietate sau consumului de băuturi alcoolice, de substanţe stupefiante ori toxice în timpul serviciului sau al absenţei de la serviciu fără motive întemeiate mai mult de patru ore;

[...]”

Articolul 24 (20/2)

Răspunderea disciplinară a colaboratorilor sistemului penitenciar

“(1) Colaboratorilor sistemului penitenciar le pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:

[...]

g) concedierea din sistemul penitenciar.

(2) Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu poate fi aplicată decît o singură sancţiune disciplinară.

(3) Sancţiunea disciplinară – concedierea din sistemul penitenciar, în cazurile prevăzute la art.20 pct.6) şi 7) din prezenta lege, poate fi aplicată pentru comiterea unei singure abateri disciplinare grave.

[...]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

9. În motivarea excepţiei autorul susţine că articolul 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996, potrivit căruia colaboratorul sistemului penitenciar poate fi concediat la iniţiativa conducerii pentru încălcarea disciplinei, contravine articolelor 20, 21, 23, 26, 46, 54 şi 114 din Constituţie.

10. Astfel, autorul excepţiei susţine că prevederea legală criticată încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, garantate de articolele 20 şi 26 din Constituţie, şi nu respectă principiul prezumţiei nevinovăţiei consacrat de articolul 21 din Constituţie. La fel, se invocă faptul că norma contestată admite o ingerinţă în activitatea instanţelor de judecată.

11. De asemenea, autorul consideră că sintagmele “fapte grave” şi “prejudiciu considerabil” din articolul 20 pct.7) sunt generale şi nu asigură accesibilitatea şi previzibilitatea normei, fiind contrară articolului 23 din Constituţie, iar drept consecinţă permit aplicarea lor discreţionară la concedierea colaboratorului sistemului penitenciar.

12. Adiţional, autorul excepţiei a invocat că norma contestată, care constituie drept temei de eliberare din funcţie, aduce atingere dreptului de proprietate. Or, în ultimă instanţă, persoana este lipsită de posibilitatea de a desfăşura o anumită activitate şi de a beneficia de salariu.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reţine următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Ion Nichita în dosarul nr.2-261/16, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. În speţă, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă faptul că articolul 20 pct.7) din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, şi anume sintagmele “fapte grave” şi “prejudiciu considerabil”, încalcă prevederile articolelor 20, 21, 23, 26, 46, 54 şi 114 din Constituţie.

17. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele/actele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. În acest sens, Curtea subliniază că, potrivit articolului 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată şi să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele.

19. Astfel, Curtea nu poate reţine critica textului legii în raport cu dispoziţiile articolului 20 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi articolul 26 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, întrucât textul legal ce face obiectul excepţiei nu împiedică colaboratorul sistemului penitenciar să conteste actul în baza căruia a fost concediat şi nici nu interzice ca, ulterior, în cadrul instanţei de judecată, să fie asistat de un apărător.

20. Curtea subliniază că, prin generalitatea formulării sale, art.20 din Constituţie permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Astfel, orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.

21. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit cadrului legal existent, actul de aplicare a unei sancţiuni disciplinare nu este exclus de la controlul judecătoresc. La sesizarea părţii interesate, instanţa de judecată urmează să se pronunţe asupra legalităţii sancţiunii aplicate.

22. În acelaşi timp, Curtea menţionează că norma articolului 21 din Constituţie, care garantează prezumţia nevinovăţiei, nu are incidenţă în prezenta cauză.

23. Cu referire la generalitatea formulării normei contestate, care stabileşte concedierea din sistemul penitenciar pentru încălcarea disciplinei, Curtea subliniază că aceasta urmează a fi aplicată în ansamblu cu toate prevederile legale care reglementează activitatea în sistemul penitenciar şi obligaţiile colaboratorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În acelaşi timp, pct.26 din Statutul disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308 din 19 martie 1998, stabileşte că “sancţiunile disciplinare trebuie să fie conforme cu vinovăţia celui ce a săvârşit încălcarea şi cu gravitatea încălcării săvârşite. La aplicarea pedepsei, se vor lua în considerare: caracterul, împrejurările şi consecinţele încălcării săvârşite, conduita anterioară a colaboratorului, timpul aflării lui în serviciu. Sancţiunea disciplinară trebuie să fie justă, nepărtinitoare şi se va aplica numai după cercetarea (constatarea) faptelor şi obţinerea explicaţiilor de la vinovat.”

24. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine că o persoană poate pretinde la drepturile sale salariale doar pentru perioada efectivă în care a desfăşurat o anumită activitate. Încetarea raporturilor de muncă are drept consecinţă stingerea drepturilor la plăţile salariale.

25. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie nu garantează dreptul la dobândirea proprietăţii (a se vedea Kopecky v. Slovacia, hotărâre din 28 septembrie 2004, nr.44912/98, § 35). Reclamantul poate pretinde încălcarea art.1 al Protocolului nr.1 doar în măsura în care decizia contestată se referă la “proprietatea” sa în sensul acestei dispoziţii. “Proprietatea” poate fi o “proprietate existentă”, sau active, inclusiv creanţe, cu privire la care solicitantul pretinde că el sau ea are cel puţin o “speranţă legitimă” de a obţine satisfacerea efectivă a dreptului său de proprietate. Per a contrario, speranţa recunoaşterii unui drept de proprietate, care nu a fost posibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată drept “proprietate” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Kopecky, citată mai sus, § 35).

26. Analizând în ansamblu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii.

27. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că sesizarea este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 26 alin.(1) şi 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(1) şi (3), 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct.7 din Legea nr.1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, ridicată de avocatul Ion Nichita în dosarul civil nr.2-261/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.