Decizie nr.46 din 22.05.2018 pentru sistarea procesului privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 352/1 alin.(1) din Codul penal (falsul în declaraţii) (Sesizarea nr.34g/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

pentru sistarea procesului privind excepţia

de neconstituţionalitate a  unor prevederi

din articolul 352¹ alin.(1) din Codul penal

(falsul în declaraţii)

(Sesizarea nr.34g/2018)

nr. 46  din  22.05.2018

 (în vigoare 22.05.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 267-275 art. 123 din 20.07.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 23 martie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 22 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal, ridicată de către dnii Maxim Belinschi şi Veaceslav Ţurcan, părţi în dosarul nr.1-249/2017, pendinte la Judecătoria Drochia, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 23 martie 2018, de către dna judecător Mariana Sajin de la Judecătoria Drochia, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

3. Autorii excepţiei au invocat faptul că prevederile articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal – în special termenii “declaraţia” şi “organ competent” – sunt contrare articolelor 23 alin.(2) şi 26 alin.(2), (4) din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 martie 2018, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

5. Pe rolul Judecătoriei Drochia, sediul Râşcani, se află cauza penală privind învinuirea dlor Maxim Belinschi şi Veaceslav Ţurcan de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 352¹ alin.(1) din Codul penal [Falsul în declaraţii].

6. Potrivit rechizitoriului, dnii Maxim Belinschi şi Veaceslav Ţurcan sunt învinuiţi că în exercitarea activităţii lor de avocaţi au depus la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată mai multe declaraţii care conţineau pretinse informaţii false. Acţiunile acestora au fost încadrate de către procuror în dispoziţiile articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal.

7. Pe 19 martie 2018, în cadrul şedinţei de judecată, dnii Maxim Belinschi şi Veaceslav Ţurcan au solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal.

8. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Drochia, sediul Râşcani, a dispus suspendarea procesului, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“[…]

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

“(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.

[…]”

10. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 352¹

Falsul în declaraţii

“(1) Declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

[…]”

11. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 7

Nicio pedeapsă fără lege

“1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

[...]”

DREPT COMPARAT

12. În Statele Unite ale Americii, falsul în declaraţii este incriminat de § 1001 din Titlul 18 al U.S.C. (Code of Laws of the United States of America). Potrivit literei a) din § 1001, orice persoană care, intenţionat şi cu bună ştiinţă: 1) falsifică, ascunde sau tăinuieşte prin orice metode un fapt important; 2) face orice declaraţie falsă, fictivă sau frauduloasă; 3) confecţionează sau foloseşte un înscris sau document fals pentru a face o declaraţie falsă, fictivă sau frauduloasă, în orice procedură ce ţine de competenţa autorităţilor puterii executive, puterii legislative sau puterii judecătoreşti, se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare nu mai mult de 5 ani. Totuşi, litera b) a aceluiaşi paragraf menţionează că acest delict nu intervine şi în cazul părţilor sau al avocaţilor acestora la depunerea declaraţiilor în faţa unui judecător sau a unui magistrat, în cadrul unei proceduri judiciare.

13. În Germania, articolul 156 din Codul penal [Declaraţiile false] stabileşte că oricine face o declaraţie falsă pe propria răspundere în faţa unei autorităţi publice competente să administreze astfel de declaraţii se sancţionează cu amendă sau cu închisoare de cel mult trei ani. În jurisprudenţa instanţelor de judecată din Germania s-a stabilit că noţiunea de autoritate competentă în sensul articolului 156 din Codul penal nu se referă numai la competenţa generală de a primi declaraţii, ci şi la faptul ca legea să acorde autorităţii atribuţia de a da acestor declaraţii eficienţă juridică (Decizia Tribunalului Kaiserslautern din 18 ianuarie 2011, BGH 4 STR 611/10).

14. În Estonia, articolul 280 din Codul penal [Prezentarea informaţiilor false] stabileşte la alin.(1) răspunderea pentru depunerea intenţionată a unor informaţii false în faţa unei autorităţi administrative, iar la alin.(2) stabileşte răspunderea agravată pentru aceeaşi acţiune, dacă aceasta este comisă în scopul de a obţine documente oficiale, de a obţine drepturi sau de a se elibera de obligaţii.

15. În Letonia, articolul 272 din Codul penal [Furnizarea de informaţii false către o instituţie de stat] sancţionează depunerea unor informaţii false în faţa unei instituţii de stat, inclusiv în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, dacă a fost săvârşită de o persoană care are obligaţia de a le furniza, în conformitate cu legea.

16. Articolul 304 din Codul penal al Lituaniei [Furnizarea de informaţii false în scopul dobândirii unui document] stabileşte răspunderea pentru depunerea de informaţii false în faţa unei autorităţi publice, în scopul obţinerii unui document.

17. În Olanda, articolul 207 din Codul penal prevede răspunderea pentru depunerea intenţionată a unei declaraţii false sub jurământ, fie verbal, fie în scris, atunci când, potrivit legii, depunerea unei asemenea declaraţii este obligatorie.

18. În România, potrivit articolului 330 din Codul penal [Falsul în declaraţii], declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane din cele prevăzute la articolul 175 (funcţionar public) sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

19. În jurisprudenţa instanţelor de judecată din România au fost interpretate semnele calificative ale infracţiunii de fals în declaraţii. S-a subliniat că, în privinţa infracţiunii incriminate de articolul 326 din Codul penal, declaraţia trebuie să poată, prin însuşi faptul existenţei sale, să producă o consecinţă juridică. Sesizările organelor de urmărire penală nu fac parte din declaraţiile care au însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice. Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot conduce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile neadevărate din partea denunţătorului, deoarece ele sunt supuse verificării ulterioare, obligatorii, de către organele jurisdicţionale, iar părţile au dreptul de a contesta cele reclamate şi de a face proba contrarie (Curtea de Apel Constanţa, Decizia penală nr.611/2015).

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

20. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii pretind că prevederile articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal – în special termenii “declaraţia” şi “organ competent” – nu întrunesc condiţiile clarităţii şi ale previzibilităţii legii, pentru că sunt susceptibile de o interpretare extensivă şi permit tragerea la răspundere penală a avocaţilor pentru declaraţiile pe care le depun în interesul clienţilor în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată.

21. Potrivit autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 23 alin.(2) şi 26 alin.(2), (4) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

22. Examinând sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

23. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

24. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dnii Maxim Belinschi şi Veaceslav Ţurcan, părţi în dosarul nr.1-249/2017, pendinte la Judecătoria Drochia, sediul Râşcani. Sesizările sunt formulate de către subiectele abilitate cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

25. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal [Falsul în declaraţii]. Totuşi, Curtea observă că, deşi s-a solicitat controlul constituţionalităţii articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal în totalitate, în realitate autorii sesizării au criticat doar termenii “declaraţia” şi “organ competent” din alineatul menţionat. Din acest motiv, Curtea se va pronunţa doar cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a termenilor “declaraţia” şi “organ competent” din articolul 352¹ alin.(1) din Codul penal.

26. Curtea reaminteşte că incriminarea faptelor, stabilirea pedepsei pentru acestea, precum şi alte reglementări de ordin penal ţin de competenţa Parlamentului şi trebuie să aibă la bază raţiuni de politică penală. În acest sens, textele legislative penale trebuie să fie formulate în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie deosebit de precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr.36 din 19 aprilie 2018, §§ 26-27).

27. De asemenea, Curtea subliniază că, pe lângă cerinţa legalităţii, orice normă penală trebuie să îndeplinească şi cerinţa legitimităţii.

28. Cu privire la legalitatea incriminării şi a pedepsei, Curtea menţionează că aceasta reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a persoanei în materie penală. Astfel, legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această cerinţă este îndeplinită atunci când justiţiabilii au posibilitatea să cunoască, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor profesionişti ai dreptului, care sunt acţiunile şi omisiunile care le pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa la care sunt pasibili, în cazul încălcării normei.

29. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Deşi certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 92 şi § 93).

30. Curtea Europeană a reţinut, de asemenea, că articolul 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea normelor penale prin interpretarea judiciară de la caz la caz cu condiţia ca rezultatul să fie în concordanţă cu esenţa infracţiunii şi previzibil în mod rezonabil. (Kononov v. Letonia [MC], 17 mai 2010, § 185). În cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni v. România, 24 mai 2007, § 43, Curtea Europeană a conchis că în lipsa a cel puţin unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi previzibile în mod rezonabil, cerinţele articolului 7 nu pot fi considerate respectate în cazul unui acuzat.

31. Aşadar, rezultă că practica judiciară poate constitui un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul unei norme penale şi care poate contribui la aplicarea previzibilă a acesteia.

32. În prezenta cauză, Curtea reţine că autorii sesizării au invocat faptul că termenii “declaraţia” şi “organ competent” din cuprinsul articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal nu întrunesc condiţiile clarităţii şi ale previzibilităţii legii, pentru că sunt susceptibili de o interpretare extensivă şi permit tragerea la răspundere penală a avocaţilor pentru depunerea declaraţiilor în interesul clienţilor la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată.

33. Dat fiind rolul instanţelor de judecată în materie de aplicare previzibilă a legii penale, Curtea a constatat că în practica judiciară recentă (decizia Curţii de Apel Bălţi din 26 iulie 2017, în dosarul nr.1a -776/2016; decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 aprilie 2018, în dosarul nr.1ra-48/2018) s-a interpretat că termenul “organ competent” din articolul 352¹ din Codul penal nu include instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală. De altfel, Curtea constată că, potrivit acestei interpretări, depunerea declaraţiilor false în faţa instanţelor judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală, inclusiv de către avocaţi, nu poate atrage răspunderea prevăzută de articolul 352¹ alin.(1) din Codul penal.

34. Curtea menţionează că, potrivit articolului 115 alin.(1) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii, iar în conformitate cu articolul 1 alin.(2) din Legea nr.789 din 26 martie 1996, Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti. În acest sens, Curtea Europeană a recunoscut, în cauza Baydar v. Olanda, 24 aprilie 2018, § 47, faptul că asigurarea aplicării uniforme şi a interpretării corecte a legilor de către instanţele supreme ale unui stat reprezintă un scop legitim compatibil cu Convenţia.

35. Prin urmare, deşi sesizarea a fost declarată iniţial admisibilă, având în vedere evoluţia practicii judiciare, în special cea a instanţei judecătoreşti supreme, şi dezvoltarea criteriilor obiective de interpretare a articolului 352¹ din Codul penal, inaplicabilitatea prevederilor contestate în privinţa declaraţilor depuse la instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, inclusiv de către avocaţi, a devenit suficient de previzibilă, fapt pentru care sistează procesul privind controlul constituţionalităţii articolului 352¹ alin.(1) din Codul penal.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a articolelor 60 lit.d), 61 alin.(1) şi alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se sistează procesul privind excepţia de neconstituţionalitate a termenilor “declaraţia” şi “organ competent” din articolul 352¹ alin.(1) din Codul penal al Republicii Moldova, ridicată de către dl Maxim Belinschi şi dl Veaceslav Ţurcan, părţi în dosarul nr.1-249/2017, pendinte la Judecătoria Drochia, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.