Decizie nr.49 din 05.04.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.66g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 68 alin.(1) lit.d) şi 69 alin.(1) din Legea concurenţei
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.66g/2019 privind excepţia de
neconstituţionalitate a articolelor 68 alin.(1) lit.d)
şi 69 alin.(1) din Legea concurenţei
nr. 49 din 05.04.2019
(în vigoare 05.04.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 203-207 art. 129 din 21.06.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dnei Raisa APOLSCHII,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Corneliu GURIN,
dlui Artur REŞETNICOV
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă pe 1 aprilie 2019,
Înregistrată pe aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 5 aprilie 2019 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 68 alin.(1) lit.d) şi 69 alin.(1) din Legea concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012, ridicată de către dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.3-237/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 1 aprilie 2019 de către dna judecător Ludmila Holeviţcaia, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află cererea depusă de către S.R.L. “Cartnord” cu privire la anularea Deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr.DA-45 din 25 iunie 2018. Prin această Decizie, în baza articolului 68 alin.(1) lit.d) din Legea concurenţei, întreprinderii reclamante i-a fost aplicată o amendă pentru refuzul de a se supune unei inspecţii efectuate de către Consiliul Concurenţei.
4. Pe 16 noiembrie 2018, dl Corneliu Chisiliţa, avocatul reclamantului, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 68 alin.(1) lit.d) şi 69 alin.(1) din Legea concurenţei.
5. Prin încheierea din 5 martie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“[...]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
7. Dispoziţiile relevante ale Legii concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012 sunt următoarele:
Articolul 20
Prevederi generale privind concentrarea economică
“[...]
(2) O operaţiune de concentrare economică are loc în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:
[...]
b) preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere ori de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare (părţi sociale) sau de active, fie prin contract ori prin alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora, inclusiv prin crearea unei societăţi în comun care îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome.
[...].”
Articolul 67
Reguli generale de individualizare şi determinare
a amenzilor pentru încălcările legislaţiei concurenţiale
“[...]
(5) Prin derogare de la Codul contravenţional, amenzile pentru încălcarea legislaţiei concurenţiale se stabilesc conform prezentei legi.”
Articolul 68
Faptele ce constituie încălcări ale normelor
de procedură ale legislaţiei concurenţiale
“(1) Plenul Consiliului Concurenţei are dreptul să aplice, prin decizie, persoanelor menţionate la art.20 alin.(2) lit.b) sau întreprinderilor amenzi în cazul în care, în mod intenţionat sau din neglijenţă:
[...]
d) acestea refuză să se supună unei inspecţii desfăşurate în conformitate cu art.56 şi 57;
[...].”
Articolul 69
Determinarea nivelului de bază al amenzii pentru încălcarea
normelor de procedură ale legislaţiei concurenţiale
“(1) Nivelul de bază al amenzii pentru încălcarea normelor de procedură ale legislaţiei concurenţiale se determină în funcţie de gravitatea şi durata faptei. Nivelul de bază se obţine prin înmulţirea procentului determinat în funcţie de gradul de gravitate cu factorul aferent duratei încălcării.
[...].”
8. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:
Articolul 3301
Împiedicarea activităţii legitime a Consiliului Concurenţei
“(1) Prezentarea informaţiei neautentice sau incomplete Consiliului Concurenţei
se sancţionează cu amendă de la 18 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(2) Împiedicarea activităţii legitime a funcţionarilor din cadrul Consiliului Concurenţei, comisă prin neadmiterea controlului, împiedicarea accesului în încăperi ori pe teritoriu sau neprezentarea informaţiei solicitate
se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a menţionat că articolul 68 alin.(1) lit.d) din Legea concurenţei prevede răspunderea pentru refuzul de a se supune unei inspecţii efectuate de către Consiliul Concurenţei, deşi aceeaşi faptă este susceptibilă de răspundere şi în baza articolului 3301 alin. (2) din Codul contravenţional. În acest context, autorul excepţiei consideră că refuzul de a se supune unei inspecţii efectuate de către Consiliul Concurenţei trebuie să fie sancţionat în baza Codului contravenţional, care stabileşte o sancţiune mai blândă, în comparaţie cu articolul 69 alin.(1) din Legea concurenţei.
10. Astfel, autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate nu corespund exigenţelor calităţii legii, pentru că persoana nu poate să cunoască în baza cărei legi va fi sancţionată. Potrivit autorului, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 20 şi 23 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
13. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.3-237/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 68 alin.(1) lit.d) din Legea concurenţei, care stabileşte răspunderea pentru refuzul de a se supune unei inspecţii efectuate de către Consiliul Concurenţei, şi articolul 69 alin.(1) din aceeaşi Lege, care prevede modul de calculare a amenzii pentru acest tip de încălcare a legislaţiei concurenţiale. Deşi a menţionat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 20 şi 23 din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în principal, că prevederile contestate sunt contrare exigenţelor calităţii legii şi invocă existenţa unui pretins paralelism legislativ.
15. Curtea observă că articolul 3301 alin. (2) din Codul contravenţional sancţionează persoanele fizice sau persoanele cu funcţie de răspundere pentru împiedicarea activităţii legitime a funcţionarilor din cadrul Consiliului Concurenţei, comisă prin neadmiterea controlului, împiedicarea accesului în încăperi ori pe teritoriu sau neprezentarea informaţiei solicitate.
16. De asemenea, potrivit articolului 68 alin.(1) lit.d) din Legea concurenţei, în cazul în care întreprinderile sau persoanele menţionate la articolul 20 alin.(2) lit.b) din Lege refuză să se supună unei inspecţii, Plenul Consiliului Concurenţei are dreptul să le aplice amenzi acestor subiecte. Subiectele enumerate la articolul 20 alin.(2) lit.b) din Legea concurenţei sunt persoanele care au preluat controlul direct sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora prin intermediul unor operaţiuni de concentrare economică. Cu alte cuvinte, sunt pasibile de răspundere în baza acestei norme doar întreprinderile sau persoanele care deţin controlul efectiv în privinţa acestora.
17. Efectuând o interpretare rezonabilă, se poate constata că, spre deosebire de dispoziţiile menţionate ale Codului contravenţional, Legea concurenţei prevede răspunderea unei categorii speciale de subiecte.
18. Aşadar, Curtea reţine că legislatorul a instituit criterii obiective care permit efectuarea distincţiei la calificarea faptei în baza Legii concurenţei sau în baza Codului contravenţional, şi anume în funcţie de subiectul răspunderii. Curtea nu poate constata o suprapunere de reglementări, aşa cum pretinde autorul excepţiei.
19. Curtea admite că amenzile aplicate în baza Legii concurenţei sunt mai mari decât cele aplicate în baza Codului contravenţional. Totuşi, sub acest aspect, Curtea a menţionat anterior că stabilirea amenzii în baza criteriului “cifrei totale de afaceri”, deşi generează cuantumuri mari ale amenzii, nu poate conduce la declararea neconstituţionalităţii acesteia, pentru că individualizarea amenzii se face în funcţie de gravitatea faptei comise (DCC nr.52 din 6 septembrie 2016, § 20).
20. De asemenea, Curtea a menţionat că, în baza articolului 78 din Legea concurenţei, instanţele de judecată au competenţa deplină cu privire la controlul deciziilor prin care Plenul Consiliului Concurenţei a aplicat o amendă. Acestea pot reduce sau majora amenzile aplicate, iar în cazul în care conchid că decizia privind constatarea încălcării şi/sau aplicarea amenzii este neîntemeiată şi/sau este adoptată cu încălcarea procedurii, pot anula amenzile aplicate. Prin urmare, instanţele judecătoreşti se vor pronunţa cu privire la caracterul proporţional al sancţiunii individualizate (DCC nr.52 din 6 septembrie 2016, § 21).
21. În baza celor menţionate, Curtea constată caracterul nefondat al excepţiei de neconstituţionalitate.
Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 68 alin.(1) lit.d) şi 69 alin.(1) din Legea concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012, ridicată de către dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.3-237/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Mihai POALELUNGI |
| Nr.49. Chişinău, 5 aprilie 2019. | |