BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.5/30 din 07.03.2017 cu privire la mediatizarea unor campanii sociale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
07.03.2017

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la mediatizarea unor campanii sociale

nr. 5/30  din  07.03.2017

 (în vigoare 31.03.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 92-102 art. 670 din 31.03.2017

* * *

I. Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a înaintat Consiliului Coordonator al Audiovizualului demersul nr.27/06-615 din 21 februarie 2017, prin care solicită suportul CCA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, în orele de maximă audienţă, a unui spot social tv şi radio (30 sec. fiecare) de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova, în perioada martie-august 2017.

Aceste spoturi au fost realizate în vederea informării populaţiei despre posibilitatea de a-şi apăra drepturile, precum şi promovarea serviciilor oferite de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

II. La 28 februarie curent, la adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) a parvenit demersul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova nr.01-9/281, prin care solicită suportul CCA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, la posturile de televiziune şi radio aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, în perioada martie-iunie 2017, a campaniei de promovare în rîndul populaţiei a unor mesaje sociale de interes public menite să sensibilizeze cetăţenii asupra aspectelor ce ţin de sănătatea şi confortul lor social.

În acest sens, au fost elaborate trei spoturi video şi trei spoturi radio, care fac parte din campania lansată de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr.433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A recomanda radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova difuzarea, cu titlu gratuit, în orele de maximă audienţă, a spoturilor sociale (30 sec. fiecare) ale Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, în perioada martie-august 2017 (PRO – (8) – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, C. DUCA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

2. A recomanda radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova mediatizarea, cu titlu gratuit, a spoturilor sociale video (3) / radio (3), menite să sensibilizeze cetăţenii asupra aspectelor ce ţin de sănătatea şi confortul lor social, în perioada martie-iunie 2017, lansate de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova (PRO – (8) – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, C. DUCA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.

4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.