Decizie nr.50 din 08.04.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.217a/2020 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din anexa nr.2 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020 (amenzile şi sancţiunile pecuniare ca sursă de finanţare a bugetului de stat)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.217a/2020 privind controlul

 constituţionalităţii unor prevederi din anexa nr. 2 la

Legea bugetului de stat pentru anul 2021,

nr. 258 din 16 decembrie 2020

(amenzile şi sancţiunile pecuniare ca sursă

de finanţare a bugetului de stat)

nr. 50  din  08.04.2021

 (în vigoare 08.04.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.137-141 art. 86 din 04.06.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 23 decembrie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 8 aprilie 2021 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii liniei bugetare nr.143 din anexa nr.2 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, depusă de către dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlament.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 23 decembrie 2020, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.

Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti."

Articolul 131

Bugetul public naţional

"[…]

(6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

4. Prevederile relevante ale Legii bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, sunt următoarele:

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. În argumentarea sesizării, autorul susţine că prin acumularea mijloacelor financiare la bugetul de stat din aplicarea amenzilor şi sancţiunilor autorităţile acuză a priori agenţii economici şi cetăţenii de săvârşirea unor delicte. Obligaţia stabilită de lege a agenţilor constatatori de a acumula mijloace financiare la bugetul de stat în sumă de 300 milioane lei în anul 2021 pune într-o situaţie defavorabilă atât cetăţenii, cât şi agenţii economici, deoarece se consideră dinainte că atât persoanele fizice, cât şi cele juridice vor fi găsite vinovate şi vor fi penalizate în anul viitor cu amenzi şi alte sancţiuni.

6. Totodată, autorul a notat că această practică încurajează o politică mai punitivă a organelor de control asupra mediului de afaceri şi a cetăţenilor şi iniţiază un proces neprietenos din partea autorităţilor statului bazat pe o prioritate greşită – cea de a încasa amenzi şi nu de a asigura conformarea benevolă la reglementările existente. Statul admite adesea abuzuri în aplicarea amenzilor şi existenţa acestei planificări la nivel de buget poate fi unul din motive, lucru care este menţionat de reprezentanţi ai mediului de afaceri. Existenţa planului de încasare a amenzilor ar putea fi un factor al acestui comportament punitiv.

7. De asemenea, autorul sesizării notează că practica planificării amenzilor şi sancţiunilor este incompatibilă şi cu principiile unei economii de piaţă. Statul nu cunoaşte şi nu poate planifica numărul de amenzi şi sancţiuni pe care le va aplica într-o perioadă de timp asupra agenţilor economici şi cetăţenilor săi. Reglementarea activităţii economice în condiţiile unei economii de piaţă bazate pe concurenţa liberă presupune crearea unor condiţii care ar stimula activităţile de întreprinzător şi atragerea investiţiilor străine şi a investiţiilor cetăţenilor Republicii Moldova.

8. De asemenea, autorul menţionează că este încălcat şi articolul 131 alin.(6) din Constituţie, conform căruia nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Spre deosebire de prognozarea veniturilor din taxe şi impozite, care au la baza lor calcule reale, justificate prin dinamica economiei naţionale şi pronosticuri macroeconomice, amenzile şi sancţiunile nu pot fi anticipate prin aceleaşi metode. Autorul consideră că în lipsa unei metode şi garanţii clare pentru asigurarea acestor venituri la buget planificarea veniturilor din amenzi şi sancţiuni nu este o sursă certă de venit la buget şi ar putea fi de asemenea o metodă de a masca o parte din deficitul bugetar. Pentru a nu arăta un deficit bugetar exagerat de mare, în lipsa unei metodologii clare de planificare, Guvernul are posibilitatea să indice o sumă mai degrabă arbitrară, care va fi acumulată la buget din amenzi şi sancţiuni.

9. Potrivit autorului sesizării, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 21, 53 alin.(1), 126 şi 131 alin.(6) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

11. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea bugetului de stat pentru anul 2021, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie linia bugetară nr.143 din anexa nr.2 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, care nu a constituit anterior obiect de control al constituţionalităţii.

14. Autorul sesizării susţine că norma contestată ar veni în contradicţie cu articolele 21 [prezumţia nevinovăţiei], 53 [dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică], 126 [economia] şi 131 alin.(6) [bugetul public naţional] din Constituţie.

15. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie, Curtea reţine că acesta garantează principiul prezumţiei de nevinovăţie, potrivit căruia orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Principiul prezumţiei de nevinovăţie impune, inter alia, ca, în îndeplinirea funcţiilor lor, autorităţile publice şi instanţele de judecată să nu pornească de la ideea preconcepută potrivit căreia persoana a comis fapta reprobabilă care i se impută. Având în vedere acest principiu, Curtea subliniază că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Curtea observă că linia bugetară contestată conţinută în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 indică drept sursă de finanţare a soldului bugetar o eventuală sumă totală a amenzilor şi sancţiunilor pecuniare care urmează a fi colectate pe parcursul anului 2021 şi nu presupune o prezumţie de vinovăţie a persoanelor. Nicio persoană fizică sau juridică nu poate pretinde, în mod rezonabil, că dispoziţia contestată i-ar afecta dreptul de a fi prezumată nevinovată, de vreme ce această Lege nu conţine acuzaţii. Simplul fapt al stabilirii în legea anuală a bugetului de stat a unei surse de finanţare, fie că aceasta reprezintă încasări din amenzi şi sancţiuni pecuniare de natură penală, contravenţională, vamală, financiară etc., nu are caracterul unei acuzaţii, tot aşa cum, spre exemplu, nu au acest caracter dispoziţiile Codului penal, care stabilesc amenzi pentru comiterea de infracţiuni şi posibilitatea impunerii lor. Dacă ar fi acceptate argumentele autorului, atunci toate prevederile legale care stabilesc sancţiuni cu caracter penal ar încălca prezumţia nevinovăţiei persoanelor în general. Aşadar, Curtea conchide că dispoziţiile contestate nu afectează principiul constituţional al prezumţiei nevinovăţiei şi, prin urmare, articolul 21 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 31; DCC nr.25 din 2 martie 2020, § 25; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 19).

16. Curtea nu poate reţine nici argumentele autorului referitoare la incidenţa articolului 53 din Constituţie. Potrivit articolului 53 alin.(1) din Constituţie, statul are obligaţia pozitivă de a-i oferi persoanei remedii efective în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale, în cazul în care aceasta pretinde că a fost vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. Totodată, Curtea notează că eventuala emitere de către autorităţile publice în cadrul exercitării competenţelor a unor acte administrative contrare legii ţine de controlul judecătoresc. Astfel, în conformitate cu articolul 20 din Codul administrativ, dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acţiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanţele de judecată competente pentru examinarea în procedura de contencios administrativ, conform Codului administrativ şi Codului de procedură civilă. În acest context, Curtea menţionează că persoana fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ emis de autorităţile publice are suficiente mijloace legale prin care, independent sau asistat de avocat, să reacţioneze la o eventuală încălcare a drepturilor şi a libertăţilor sale (a se vedea DCC nr.85 din 20 iulie 2020, § 22 şi 24). Aşadar, o persoană care consideră că i s-a aplicat greşit o amendă sau o sancţiune dispune de garanţii suficiente pentru a se apăra.

17. Cu referire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale articolului 126 alin.(1), care prevede că economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă, Curtea menţionează că acest articol se referă la obligaţia statului, inter alia, de a reglementa activităţile economice, de a administra proprietatea publică ce-i aparţine, de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie şi de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Prin prisma argumentelor autorului sesizării, Curtea nu reţine incidenţa acestui articol.

18. Curtea a stabilit o jurisprudenţă clară referitoare la incidenţa articolului 131 din Constituţie. Pentru a stabili dacă Parlamentul a respectat procedurile prevăzute de articolul 131 alin.(4) din Constituţie, Curtea trebuie să constate dacă au fost îndeplinite următoarele condiţii: (1) dacă propunerea legislativă sau amendamentul a avut sau nu ca efect majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau a împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare, şi (2) dacă propunerea legislativă sau amendamentul adoptat de către Parlament a fost acceptat în prealabil de către Guvern (a se vedea HCC nr.23 din 10 octombrie 2019, § 55; HCC nr.8 din 11 martie 2021, § 39).

19. Curtea reţine că, de regulă, prevederile articolului 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie sunt invocate în legătură cu adoptarea unei legi cu impact bugetar fără avizul Guvernului şi fără stabilirea sursei de finanţare. În acest caz, autorul sesizării nu susţine că legea contestată a fost adoptată fără avizul Guvernului, ci menţionează că prevederile contestate nu reprezintă o sursă certă de venit la buget. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că controlul Curţii prin prisma articolului 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie se limitează la verificarea impactului bugetar al legii contestate şi la existenţa avizului prealabil şi pozitiv al Guvernului. Curtea nu deţine competenţa să verifice dacă sursele stabilite de Guvern în legile bugetare sunt certe. Verificarea acestui aspect ţine de competenţa constituţională a Parlamentului, care aprobă bugetul de stat şi exercită controlul asupra lui (articolul 66 lit.h) din Constituţie), reglementează prin lege modul de formare, administrare şi utilizare a resurselor financiare ale statului (articolul 130 alin.(1) din Constituţie), precum şi a impozitelor, taxelor şi altor venituri ale bugetului de stat (articolul 132 alin.(1) din Constituţie). Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile articolului 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie nu sunt incidente.

20. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii liniei bugetare nr.143 din anexa nr.2 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nr.258 din 16 decembrie 2020, depusă de către dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.