BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.52 din 19.04.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.16g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009 (refuzul persoanei testate alcoolscopic de a fi condusă la o instituţie medicală pentru recoltarea probelor biologice)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
19.04.2022

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 16g/2022 privind  excepţia de

neconstituţionalitate a punctului 14 din  Regulamentul privind

modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru

stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009

(refuzul persoanei testate alcoolscopic de a fi

condusă la o instituţie medicală pentru

recoltarea probelor biologice)

nr. 52  din  19.04.2022

 (în vigoare 19.04.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.151-157 art. 74 din 20.05.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 4 februarie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 aprilie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, ridicată de dl avocat Dorian Pîcălău, în interesele dlui Mihail Chircu, parte în dosarul nr.1r-78/21, pendinte la Curtea de Apel Bălţi.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată de la Curtea de Apel Bălţi format din dnii judecători Gheorghe Scutelnic, Viorel Puşcaş şi Oleg Moraru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 25 mai 2020, Judecătoria Bălţi, sediul Sângerei, a pronunţat o sentinţă de condamnare în privinţa dlui Mihail Chircu pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 2641 alin. (1) [Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe] din Codul penal, stabilindu-i pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii în mărime de 160 ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

4. Sentinţa primei instanţe a fost contestată cu recurs de către dl avocat Dorian Pîcălău, în interesele dlui Mihail Chircu.

5. La 15 iulie 2020, Curtea de Apel Bălţi a admis recursul formulat de dl avocat Dorian Pîcălău, a casat sentinţa primei instanţe din 25 mai 2020 şi a trimis cauza la rejudecare la prima instanţă, într-un alt complet de judecată.

6. La 31 martie 2021, Judecătoria Bălţi, sediul Sângerei, a pronunţat o sentinţă de condamnare a dlui Mihail Chircu pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 2641 alin. (1) din Codul penal, stabilindu-i pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii în mărime de 220 ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

7. Sentinţa primei instanţe a fost contestată cu recurs de dl avocat Dorian Pîcălău, în interesele dlui Mihail Chircu.

8. La 21 decembrie 2021, dl avocat Dorian Pîcălău a ridicat, în interesele dlui Mihail Chircu, excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009.

9. Printr-o încheiere din 28 decembrie 2021, Curtea de Apel Bălţi a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

11. Prevederile relevante ale Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, sunt următoarele:

"[...]

14. Refuzul subiectului de a fi condus la o instituţie medicală abilitată pentru examinarea medicală cu recoltarea probelor biologice este considerat ca refuz de la dreptul de a contesta rezultatul testării alcoolscopice şi serveşte drept temei pentru menţinerea acestuia în vigoare.

[...]."

12. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 2641

Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

"(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate

13. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate, potrivit cărora refuzul persoanei de a fi examinată medical este considerat drept o renunţare la dreptul de a contesta rezultatul testării alcoolscopice şi serveşte drept temei pentru menţinerea acestuia în vigoare, contravin Legii nr.713 din 6 decembrie 2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. Autorul menţionează că, potrivit acestei legi, starea de ebrietate poate fi stabilită doar prin intermediul unei examinări medicale de prelevare a probelor biologice.

14. Totodată, autorul susţine că norma contestată este în defavoarea destinatarilor legii. Dacă aceştia s-ar afla sub influenţa unor substanţe medicamentoase, nu vor putea înţelege care este natura încălcării imputate. Prin urmare, refuzul lor de a fi conduşi la o instituţie medicală abilitată pentru examinarea medicală cu recoltarea probelor biologice va putea fi interpretat în defavoarea lor.

15. De asemenea, autorul consideră că în cazul refuzului de a fi stabilită starea de ebrietate prin prelevarea probelor biologice, acţiunile ilicite urmează a fi încadrate în prevederile alineatului (3) al articolului 2641 din Codul penal.

16. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 20 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii hotărârilor Guvernului, în prezenta cauză a unor prevederi din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul părţii într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Curtea menţionează că obiectul excepţiei îl constituie prevederile menţionate la § 1 supra. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor invocate de autor.

21. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală de judecare în recurs a unei acuzaţii de comitere a infracţiunii prevăzute de articolul 2641 alin.(1) din Codul penal. Astfel, Curtea admite că instanţa de recurs va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

22. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a notat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să cuprindă trei elemente obligatorii: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii (prevederea legală), textul de referinţă pretins a fi încălcat (prevederea constituţională) şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate dintre cele două texte, adică motivarea neconstituţionalităţii textului criticat (DCC nr.182 din 25 noiembrie 2021, § 15).

23. Analizând sesizarea, Curtea observă că autorul nu a argumentat în ce măsură prevederile contestate contravin normelor constituţionale invocate. Curtea notează că criticile autorului se referă, de fapt, la pretinsa contradicţie dintre norma contestată şi Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. Mai mult, Curtea observă că criticile autorului vizează şi încadrarea juridică a faptei comise.

24. Având în vedere argumentele menţionate supra, Curtea nu poate identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituţionalitate.

25. Curtea reiterează că simpla enumerare a unor articole din Constituţie nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 31).

26. Totodată, Curtea reiterează că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate, şi nicidecum compararea prevederilor mai multor acte normative infraconstituţionale între ele şi raportarea concluziei care ar rezulta din comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Constituţionalitatea unor dispoziţii legale se poate analiza doar prin raportare la prevederile Constituţiei, nu şi în raport cu acte normative infraconstituţionale (DCC nr.85 din 6 septembrie 2017, § 20; DCC nr.26 din 5 martie 2020, § 24). Curtea subliniază că încadrarea juridică a faptei ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, ridicată de dl avocat Dorian Pîcălău, în interesele dlui Mihail Chircu, parte în dosarul nr.1r-78/21, pendinte la Curtea de Apel Bălţi..

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.