BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.6/31 din 24.03.2017 cu privire la mediatizarea campaniei sociale de informare a populaţiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.03.2017

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la mediatizarea campaniei sociale de informare

a populaţiei privind tranziţia de la televiziunea analogică

 terestră la cea digitală terestră

nr. 6/31  din  24.03.2017

 (în vigoare 14.04.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 119-126 art. 770 din 14.04.2017

* * *

În conformitate cu obligaţiile asumate de către Republica Moldova şi Programul privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, aprobat prin HG nr.240 din 8 mai 2015, trecerea completă la televiziunea digitală cu stoparea televiziunii analogice va fi efectuată după 31 decembrie 2017.

Luînd în considerare necesitatea desfăşurării unei campanii sociale de informare a populaţiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, dar şi de sporire a numărului telespectatorilor care recepţionează programele TV difuzate prin intermediul Multiplexului A, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova, prin demersul nr.01/310 din 16 martie 2017, a solicitat suportul Consiliului Coordonator al Audiovizualului în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, la posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, a spotului video social-informativ privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A recomanda posturilor de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova difuzarea, cu titlu gratuit, în orele de maximă audienţă, a spotului video social-informativ privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, în perioada 1 aprilie – 1 august 2017 (PRO – (9) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

2. Spotul video social-informativ poate fi accesat şi descărcat de pe pagina web a MTIC: www.mtic.gov.md/ro/projects/tranzitia-la-televiziunea-digitala.

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.

4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.