Decizie nr.61/218 din 30.12.2019 cu privire la bilanţul concursului pentru utilizarea reţelelor statale nr.II şi III de televiziune analogică terestră, anunţat prin Decizia nr.57/189 din 8 noiembrie 2019
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la bilanţul concursului pentru utilizarea reţelelor statale
nr.II şi III de televiziune analogică terestră, anunţat prin Decizia
nr.57/189 din 8 noiembrie 2019
nr. 61/218 din 30.12.2019
(în vigoare 30.12.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 14-23 art. 78 din 24.01.2020
* * *
În temeiul avizului Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.09-7441 din 06 noiembrie 2019, a Deciziei nr.57/189 din 8 noiembrie 2019, Consiliul Audiovizualului a anunţat în concurs reţelele statale nr.II şi III de televiziune analogică terestră:
| Reţeaua de Stat nr.II | ||||||
| Nr. d/o |
Canalul TV |
PAR (dBW) |
Azimuturile sectorului de reducere PAR (grade)/(dBW) |
Hef max. (m) |
Polarizarea semnalului 2 |
Localitatea |
| 1. | 1 | 41,0 | Reducere P.A.R. până la 30 dBW în sectorul 170° - 230° | 200 | H | Cahul |
| 2. | 27 | 25,0 | Reducere P.A.R. până la 10 dBW în sectorul 260° - 180° | 140 | H | Edineţ |
| 3. | 25 | 50,0 | omnidirecţională | 225 | H | Trifeşti |
| 4. | 41 | 50,0 | omnidirecţională | 320 | H | Mândreştii Noi |
| 5. | 11 | 59,0 | omnidirecţională | 310 | H | Străşeni |
| 6. | 7 | 34,0 | omnidirecţională | 104 | H | Ungheni |
| 7. | 12 | 22,0 | omnidirecţională | 110 | V | Soroca |
| 8. | 8 | 11,0 | omnidirecţională | 40 | H | Vadul lui Vodă |
| 9. | 7 | 13,0 | omnidirecţională | 165 | H | Hânceşti |
|
Reţeaua de Stat nr.III |
||||||
| Nr. d/o |
Canalul TV |
PAR (dBW) |
Azimuturile sectorului de reducere PAR (grade)/(dBW) |
Hef max. (m) |
Polarizarea semnalului 2 |
Localitatea |
| 1. | 31 | 50,0 | omnidirecţională | 228 | H | Cahul |
| 2. | 28 | 51,0 | omnidirecţională | 233 | H | Căuşeni |
| 3. | 2 | 41,0 | omnidirecţională | 165 | V | Cimişlia |
| 4. | 31 | 51,0 | omnidirecţională | 190 | H | Edineţ |
| 5. | 27 | 51,0 | omnidirecţională | 225 | H | Trifeşti |
| 6. | 8 | 39,0 | omnidirecţională | 240 | V | Mândreştii Noi |
| 7. | 30 | 50,0 | omnidirecţională | 344 | H | Străşeni |
| 8. | 29 | 50,0 | omnidirecţională | 225 | H | Ungheni |
| 9. | 10 | 27,0 | omnidirecţională | 50 | H | Corneşti |
| 10. | 36 | 25,0 | omnidirecţională | 239 | H | Soroca |
| 11. | 39 | 25,0 | omnidirecţională | 40 | H | Leova |
| 12. | 8 | 23 | omnidirecţională | 45 | H | Bender |
| 13. | 41 | 15,0 | omnidirecţională | 15 | H | Tartaul |
| 14. | 24 | 15,0 | omnidirecţională | 30 | H | Criuleni |
| 15. | 40 | 15,0 | omnidirecţională | 30 | V | Holercani |
| 16. | 10 | 25,0 | omnidirecţională | 76 | H | Comrat (UTAG) |
| 17. | 12 | 23 | omnidirecţională | 45 | V | Ceadâr-Lunga (UTAG) |
La concurs au depus dosarele 2 solicitanţi.
I. Pentru utilizarea Reţelei statale nr.II de televiziune analogică terestră a depus dosarul de participare:
- "Societatea Română de Televiziune", pentru postul de televiziune "TVR Moldova" (extinderea ariei de emisie).
II. Pentru utilizarea Reţelei statale nr.III de televiziune analogică terestră a depus dosarul de participare:
- "Telesistem TV" SRL, pentru postul de televiziune "Primul în Moldova" (extinderea ariei de emisie).
În urma expertizării dosarelor s-a constatat că acestea sunt deplin cantitative.
Luând în considerare art.II alin.(1) din Legea nr.167 din 31.07.2015 cu privire la modificarea şi completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006 "(1) Tranziţia la televiziunea digitală terestră în Republica Moldova se va încheia la 1 martie 2020", utilizarea reţelelor statale nr.II şi III de televiziune analogică terestră este posibilă pentru perioada ce nu depăşeşte termenul-limită de trecere la televiziunea digitală terestră: 1 martie 2020.
În cadrul dezbaterilor publice, membrul Consiliului Audiovizualului, Corneliu Mihalache, şi-a manifestat nemulţumirea că la reperfectarea licenţei de emisie, postul de televiziune "Primul în Moldova" şi-a luat angajamentul să lanseze mai multe emisiuni cu conţinut autohton, la moment însă difuzează doar programe de ştiri.
Prezent la şedinţă, administratorul "Telesistem TV" SRL, Stanislav Vîjga, a declarat că după anul nou, furnizorul de servicii media va majora ponderea programelor informative, iar în privinţa altor genuri de programe încă se mai lucrează, deoarece scopul postului de televiziune este de a crea un produs calitativ şi nu cantitativ, care ar corespunde denumirii – "Primul în Moldova".
La rândul său, Artur Cozma, membru CA, a menţionat că având acoperire naţională, posturile de televiziune "Primul în Moldova" şi "TVR Moldova" vor fi obligate să creeze mai mult produs autohton.
Totodată, membra Consiliului Audiovizualului, Lidia Viziru, a propus ca în decizie să fie stipulat că "TVR Moldova" şi "Primul în Moldova" îşi vor putea difuza serviciile de programe în sistem analogic doar până la 1 martie 2020, pentru a nu fi încălcată legislaţia cu privire la tranziţia la emisia digitală.
În conformitate cu prevederile Statutului CCA, ale Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, a Avizului Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.09-7441 din 06.11.2019 şi a Deciziei nr.57/189 din 8 noiembrie 2019, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A declara învingător "Societatea Română de Televiziune", fondatoarea postului de televiziune "TVR Moldova", în conformitate cu rezultatele votării deschise (PRO – (6) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, A. COZMA, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).
1.1. A reperfecta (cu eliberarea unui formular nou) Licenţa de emisie seria AC 000704 din 01.04.2016, eliberată "Societatea Română de Televiziune" pentru postul de televiziune "TVR Moldova", cu includerea dreptului de difuzare prin Reţeaua statală nr.II de televiziune analogică terestră, pentru perioada 30 decembrie 2019 – 01 martie 2020 (PRO – (6) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, A. COZMA, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).
2. A declara învingător "Telesistem TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Primul în Moldova", în conformitate cu rezultatele votării deschise (PRO – (6) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, A. COZMA, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).
2.1. A reperfecta (cu eliberarea unui formular nou) Licenţa de emisie seria AC 000790 din 23.12.2016, eliberată "Telesistem TV" SRL pentru postul de televiziune "Primul în Moldova", cu includerea dreptului de difuzare prin Reţeaua statală nr.III de televiziune analogică terestră, pentru perioada 30 decembrie 2019 – 01 martie 2020 (PRO – (6) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, A. COZMA, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).
3. Motivaţiile privind rezultatele votării sunt înscrise în Procesul-verbal al şedinţei CA din 30 decembrie 2019, parte integrantă a prezentei decizii.
4. Modificările respective vor fi introduse în Registrul etalon.
5. Datele bancare pentru reperfectarea licenţei de emisie:
Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab nr.46
c/f: 1006601004024
Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Codul IBAN: MD95TRPAAA142310A00348AA
Taxa de stat pentru reperfectarea licenţei de emisie constituie 325 de lei.
6. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.
7. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | Dragoş VICOL |
| Nr.61/218. Chişinău, 30 decembrie 2019. | |