Decizie nr.66 din 19.06.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.79a/2018 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIE

de inadmisibilitate a sesizării nr.79a/2018 pentru controlul

constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal al Republicii

 Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002

nr. 66  din  19.06.2018

 (în vigoare 19.06.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 424-429 art.149 din 16.11.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 14 iunie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe data de 19 iunie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. Pe 14 iunie 2018, dnii Tudor Deliu, Lilian Carp şi Maria Ciobanu, deputaţi în Parlament, au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care solicită controlul constituţionalităţii textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o” din articolele 325 alin.(4) şi 326 alin.(4) şi a textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea” din articolul 334 alin.(4) din Codul penal.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, aşa cum au fost prezentate de către autorii acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. În Codul penal, articolele 325 alin.(4), care se referă la coruperea pasivă, 326 alin.(4), care sancţionează traficul de influenţă, şi 334 alin.(4), care sancţionează darea de mită, prevăd liberarea de răspundere penală a persoanei în cazul în care aceasta s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea.

4. Astfel, articolul 325 alin.(4) din Codul penal stabileşte că persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la articolul 324 este liberată de răspundere penală dacă acestea i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.

5. Potrivit articolului 326 alin.(4) din Codul penal, persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală, dacă acestea i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.

6. Articolul 334 alin.(4) din Codul penal prevede că persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală, dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

8. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 325

Coruperea activă

“[…]

(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.

[…]”

Articolul 326

Traficul de influenţă

“[…]

(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.

[…]”

Articolul 334

Darea de mită

“[…]

(4) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea.

[…]”

DREPT COMPARAT

9. Potrivit articolului 331 alin.(3) din Codul penal german, infracţiunea de luare de mită nu poate fi pedepsită în cazul în care autorul acesteia permite să-i fie promis sau acceptă un beneficiu pe care nu l-a cerut, şi autoritatea publică competentă autorizează în prealabil acceptarea, sau dacă făptuitorul anunţă imediat despre fapta comisă, iar autoritatea autorizează acceptarea. De asemenea, în conformitate cu articolul 333 alin.(3) din Codul penal, articol referitor la darea de mită, făptuitorul nu va fi pedepsit dacă autoritatea publică competentă autorizează în prealabil acceptarea mitei de către beneficiar sau o autorizează ca urmare a unei dezvăluiri prompte din partea beneficiarului.

10. Potrivit articolului 226 din Codul penal al Lituaniei, care sancţionează traficul de influenţă, persoana care a comis o infracţiune prevăzută la alineatele (1), (3) sau (5) din acest articol este absolvită de răspundere penală, în cazul în care i-a fost extorcată mita sau a fost provocată să acorde mită, dacă a anunţat organele de urmărire penală despre infracţiunea pe care a săvârşit-o.

11. Codul penal al Ungariei prevede la articolul 290, care se referă la coruperea activă, că pedeapsa poate fi redusă sau poate să nu fie aplicată în cazurile în care făptuitorul dezvăluie fapta şi circumstanţele acesteia autorităţilor.

12. Potrivit legislaţiei penale din Franţa, pedeapsa privativă de libertate pe care o riscă făptuitorul se reduce la jumătate pentru unele infracţiuni dacă acesta a anunţat autoritatea administrativă sau judiciară competentă.

13. Articolul 426 din Codul penal al Spaniei prevede că persoana care a acceptat un cadou sau o altă recompensă făcută de o autoritate sau de un funcţionar public va fi scutită de pedeapsă pentru comiterea infracţiunii de dare/luare de mită dacă va denunţa acest fapt autorităţii competente, cu condiţia să nu fi trecut mai mult de două luni de la data la care au fost comise faptele.

14. În România, Codul penal stabileşte la articolul 289 alin.(3) că fapta prevăzută de alineatele (1) şi (2) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Alin.(4) al acestui articol prevede că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

15. Articolul 291 din Codul penal al României, care sancţionează cumpărarea de influenţă, prevede la alin.(3) că făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

16. În motivarea sesizării, autorii au menţionat că autodenunţul în cazul infracţiunilor de corupere activă, de trafic de influenţă şi de dare de mită comportă vicii de constituţionalitate, aducând atingere prevederilor articolului 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi principiului proporţionalităţii.

17. În opinia autorilor sesizării, normele contestate prevăd posibilitatea absolvirii de pedeapsă total numai în cazul unei categorii de infractori care au comis şi ei infracţiuni grave de corupţie. Astfel, deşi contribuie la furnizarea unor informaţii esenţiale pentru organele de urmărire penală, autodenunţătorului îi este aplicat un tratament juridic diferit prin raportare la alte categorii de infractori, fapt care contravine prevederilor articolului 16 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Curtea menţionează că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului din Parlamentul Republicii Moldova prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

21. Autorii sesizării solicită controlul constituţionalităţii textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o” din articolele 325 alin.(4) şi 326 alin.(4) şi a textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea” din articolul 334 alin.(4) din Codul penal, prin prisma articolelor 16, care garantează egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi 54 din Constituţie, care se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

22. Curtea notează că, potrivit legii penale, instituţia autodenunţării constituie o circumstanţă atenuantă, prevăzută de articolul 76 lit.f) din Codul penal, şi o formă a liberării de răspundere penală în legătură cu căinţa activă, alături de unele condiţii cumulative reglementate de articolul 57 din Codul penal.

23. Totodată, Curtea menţionează că, în conformitate cu dispoziţiile articolului 61 alin.(2) din Codul penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea şi resocializarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Curtea relevă că realizarea acestor scopuri este posibilă de multe ori fără tragerea persoanei la răspundere penală.

24. În acest context, Curtea reţine că legislatorul a prevăzut diverse categorii de răspundere penală, precum şi posibilitatea înlăturării acesteia, deoarece există unele situaţii sau stări care fac ca răspunderea penală să fie lipsită de necesitate şi de un caracter raţional.

25. Astfel, în conformitate cu alin.(1) din articolul 57 din Codul penal, persoana care a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă după săvârşirea infracţiunii s-a autodenunţat de bunăvoie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat prejudiciul cauzat de infracţiune.

26. Potrivit prevederilor Codului de procedură penală, autodenunţarea se consideră declaraţia benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre comiterea de către aceasta a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sunt la curent cu această faptă. Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral, iar în cazul în care autodenunţarea se face oral, despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de autodenunţare. Autodenunţarea, în cazul în care organele de urmărire penală sunt la curent cu această faptă, are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului infracţiunii şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului.

27. Prin urmare, Curtea menţionează că din analiza naturii juridice a autodenunţării se desprinde concluzia că legislatorul o prezumă ca fiind un regret sincer al vinovatului pentru săvârşirea infracţiunii, fapt care diminuează în mod considerabil pericolul social pe care îl reprezintă aceasta.

28. Totodată, Curtea subliniază natura diferită a autodenunţării reglementată în partea generală şi în partea specială din legea penală. Astfel, autodenunţarea ca circumstanţă atenuantă generală nu este un element constitutiv al infracţiunii. Ea doar influenţează realizarea formelor răspunderii penale, precum şi stabilirea de către instanţa de judecată a categoriei concrete de pedeapsă şi a cuantumului ei, în limitele pedepsei stabilite de norma părţii speciale a Codului penal. În ipoteza liberării de răspundere penală, prevăzută de partea specială a legii penale, autodenunţarea modifică calificarea faptei infracţionale comise.

29. Curtea reţine că autodenunţarea faptelor specificate la articolele 325 alin.(4), 326 alin.(4) şi 334 alin.(4) din Codul penal are ca scop prevenţia specială, cea de descoperire a infracţiunilor nominalizate, precum şi a infracţiunilor corelative de corupere pasivă, trafic de influenţă sau luare de mită, dar şi prevenţia generală, exprimată prin temerea persoanelor, care ar fi tentate să săvârşească acte de corupţie, că vor fi denunţate.

30. Curtea reţine că atât instituţia pedepsei penale, cât şi instituţia liberării de răspundere penală, prin sistemul reglementărilor din legea penală, reprezintă mijloacele considerate de către legislator eficiente în contextul politicii penale.

31. În acest sens, Curtea notează că politica penală, bazată pe raţiuni deduse din contextul reacţiei sociale, în general, şi al represiunii penale, în special, în raport cu evoluţia fenomenului infracţional şi cu nevoile de apărare socială privilegiată faţă de unele categorii de infracţiuni, rămâne a fi apanajul legislatorului. Astfel, “incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări, se întemeiază pe raţiuni de politică penală” (Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015).

32. Curtea subliniază că raportul de proporţionalitate între diverse instituţii de drept penal şi efectele acestora asupra destinatarilor legii penale constituie o condiţie de eficacitate a prevenţiei generale asigurată de legea penală. În condiţiile sesizării examinate, cu referire la raportul de proporţionalitate dintre autodenunţare, ca circumstanţă atenuantă, şi ipoteza liberării de răspundere penală prevăzută în partea generală şi în partea specială a legii penale, natura juridică a acestor categorii de circumstanţe este diferită şi nu poate fi comparată.

33. Prin urmare, Curtea notează că principiul egalităţii în faţa legii penale nu este afectat, deoarece egalitatea în legea penală nu presupune uniformizarea.

34. În acest context, diferenţierea răspunderii penale reprezintă o problemă de politică penală stabilită de către legislator, care are o marjă de discreţie, şi în funcţie de gradul prejudiciabil al faptelor.

35. Astfel, Curtea reiterează că simpla existenţă a îndoielilor cu privire la oportunitatea sau eficienţa unei reglementări juridice penale nu oferă motive pentru a se constata lipsa conformităţii acesteia cu Constituţia.

36. De asemenea, Curtea menţionează că, potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, reglementarea infracţiunilor, a pedepselor şi a regimului de executare a acestora ţine de competenţa legislatorului, care, în considerarea unor împrejurări specifice, adoptă măsuri legislative adecvate în spiritul principiilor constituţionale.

37. Dincolo de problema acurateţei normelor penale contestate, pentru ca persoana să beneficieze de liberarea de răspundere penală, autodenunţarea prevăzută la normele din articolele 325 alin.(4), 326 alin.(4) şi 334 alin.(4) din Codul penal trebuie să reprezinte denunţarea faptelor proprii şi fără a şti că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o. Condiţiile de înregistrare a declaraţiei de autodenunţare reglementate în articolul 264 din Codul de procedură penală sunt corelative normelor din legea penală materială, pentru a asigura valabilitatea şi admisibilitatea sesizării organului de urmărire penală despre comiterea sau pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni.

38. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea dlor Tudor Deliu, Lilian Carp şi Maria Ciobanu, deputaţi în Parlament, privind controlul constituţionalităţii textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o” din articolele 325 alin.(4) şi 326 alin.(4) şi a textului “sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea” din articolul 334 alin.(4) din Codul penal.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.