Decizie nr.67 din 14.05.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.86g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 131 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.86g/2019 privind excepţia
de neconstituţionalitate a articolului 131 alin.(10) din
Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
nr. 67 din 14.05.2019
(în vigoare 14.05.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 230-237 art. 155 din 19.07.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dnei Raisa APOLSCHII,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Corneliu GURIN,
dlui Artur REŞETNICOV,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 25 aprilie 2019,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 14 mai 2019 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 131 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-179/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 25 aprilie 2019 de către dl judecător Nicolae Şova din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 6 iunie 2014, creditorul B.C. “Moldova-Agroindbank” a depus în faţa instanţei de judecată o cerere introductivă prin care a solicitat intrarea în faliment a F.P.C. “Dacia-Agrochim” S.R.L cu lichidarea patrimoniului debitorului.
4. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2016 a fost admisă cererea introductivă, a fost revocat planul de restructurare al debitorului, fiind intentată procedura de faliment faţă de debitorul FPC “Dacia-Agrochim” S.R.L., cu valorificarea şi lichidarea masei debitoare.
5. În cadrul şedinţei de judecată din 26 martie 2019, dl avocat Pavel Pitihin a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 131 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, care prevede trecerea bunului în proprietatea creditorului garantat în contul creanţei.
6. Prin încheierea din 2 aprilie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul central, a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
8. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:
Articolul 131
Procedura de valorificare a bunurilor grevate cu garanţii
“[…]
(3) Creditorul garantat care intenţionează să-şi valorifice garanţia va înştiinţa administratorul insolvabilităţii/lichidatorul despre acest lucru, arătând prin notificare condiţiile şi modalitatea de valorificare şi/sau de vânzare a bunului afectat cu garanţie, precum şi preţul de vânzare după o expertiză a valorii lui. Odată cu primirea notificării, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul este îndreptăţit să procedeze la valorificarea şi/sau la vânzarea bunului grevat cu garanţie în condiţiile expuse de creditorul garantat. Administratorul insolvabilităţii/ lichidatorul se poate opune valorificării şi/sau vânzării bunului grevat cu garanţie în condiţiile invocate de creditorul garantat numai dacă acestea contravin legii.
(4) În cazul în care intenţia de vânzare a bunului grevat cu garanţie vine de la administratorul insolvabilităţii/lichidator, acesta trebuie, sub sancţiunea nulităţii, să facă o notificare a vânzării către creditorul garantat, în care va propune condiţiile, modalitatea şi preţul de vânzare a bunului. Creditorul garantat este obligat ca, în termen de 7 zile de la primirea notificării, să accepte propunerea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului ori să se pronunţe pentru o posibilitate mai avantajoasă de valorificare a bunului. Dacă, în acest termen, creditorul garantat nu s-a expus în scris asupra propunerii de vânzare a bunului, ea se consideră acceptată în condiţiile indicate în notificare. Dacă creditorul garantat respinge propunerea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului fără a indica o posibilitate de vânzare mai avantajoasă a bunului, acesta va fi vândut de administratorul insolvabilităţii/lichidator în condiţiile din notificare. Dacă creditorul garantat se pronunţă în termen, administratorul insolvabilităţii/ lichidatorul trebuie să ia în considerare posibilitatea mai avantajoasă de valorificare propusă de creditor.
[…]
(9) Dacă, în termen de 3 luni de la iniţierea procedurii de vânzare, bunul grevat cu garanţie nu s-a putut înstrăina, creditorul garantat este în drept să preavizeze transmiterea bunului în posesia sa pentru valorificare. Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul transmite efectiv bunul grevat cu garanţie în posesia creditorului garantat sau consimte în scris în formă autentică să îl pună la dispoziţia acestuia în momentul convenit în preaviz. În caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, bunul trece în posesia creditorului garantat după expirarea termenului din preaviz în temeiul unei încheieri judecătoreşti, care poate fi contestată cu recurs de persoanele vizate în ea.
(10) Una dintre posibilităţile de valorificare constă în trecerea bunului în proprietate creditorului garantat în contul creanţei. Acesta nu îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei fără ca, în prealabil, să fi dat terţilor posibilitatea de a participa la cumpărare. În cazul în care bunul grevat cu garanţie nu s-a putut vinde la licitaţie publică sau prin concurs, orice creditor garantat prin bunul în cauză îl poate prelua, în condiţiile prezentei legi, în contul creanţei sale la preţul stabilit în publicaţiile sau în anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie sau de concurs, cu achitarea prealabilă a cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului, inclusiv a onorariului de succes stabilit pentru administratorul insolvabilităţii/lichidator. În cazul în care acest preţ este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul garantat poate prelua bunul numai dacă depune suma de bani ce acoperă diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei garantate, inclusiv cheltuielile de validare a creanţelor şi de valorificare a bunului şi remuneraţia administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. Dacă mai mulţi creditori garantaţi vor să preia bunul în contul creanţei, acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferinţă. Transmiterea cu drept de proprietate către creditorul garantat a monedei naţionale şi a valutei străine gajate se efectuează în cazul în care moneda creanţei nu diferă de moneda mijloacelor băneşti gajate.
[…]”.
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. Autorul excepţiei susţine că textul contestat nu corespunde cerinţelor de claritate şi previzibilitate a legii, întrucât legea nu descrie modul în care creditorul garantat urmează să devină proprietar al bunului grevat. Lipsa descrierii în practică a acestei proceduri creează o interpretare subiectivă şi discreţionară din partea lichidatorului care gestionează procedura de insolvabilitate.
10. De asemenea, autorul consideră că semnificaţia neclară şi imprevizibilă a textului invocat permite creditorilor să devină proprietari ai unor bunuri fără a respecta condiţiile prestabilite de dobândire a bunului.
11. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 20, 23, 26, 46, 54 şi 127 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
14. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-179/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
15. Curtea nu poate reţine argumentele autorului sesizării referitoare la claritate şi la lipsa unui înţeles exact al normei, deoarece există o hotărâre explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie (Hotărârea nr.2 din 24 martie 2014 cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii), care stabileşte la pct.18.4 că o modalitate de realizare a dreptului creditorilor garantaţi asupra bunului grevat este transmiterea, în condiţiile articolului 131 alin.(10) din Lege, a bunului în proprietatea creditorului garantat în contul creanţei.
16. Potrivit Legii insolvabilităţii, acest drept al creditorului garantat apare după respectarea altor proceduri, şi anume după acţiunile de valorificare a bunului prin licitaţie publică, concurs sau prin negocieri directe. Dacă în termen de trei luni de la iniţierea procedurii de vânzare bunul grevat cu garanţie nu a putut fi înstrăinat, creditorul garantat este în drept să preavizeze transmiterea bunului în posesia sa pentru valorificare.
17. În procesul valorificării bunului de către creditorul garantat, acesta trebuie să le acorde terţilor posibilitatea de a participa la cumpărare. În cazul în care bunul grevat cu garanţie nu a putut fi vândut la licitaţie publică sau prin concurs, orice creditor garantat prin bunul în cauză îl poate prelua, în condiţiile legii, în contul creanţei sale la preţul stabilit în publicaţiile sau în anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie sau de concurs, cu achitarea prealabilă a cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului, inclusiv a onorariului de succes stabilit pentru administratorul insolvabilităţii/lichidator, conform alin.(10) al articolului 131.
18. Dacă preţul stabilit în publicaţiile sau în anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie sau de concurs este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul garantat poate prelua bunul numai dacă depune suma de bani ce acoperă diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei garantate, inclusiv cheltuielile de validare a creanţelor şi de valorificare a bunului şi remuneraţia administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. Pct.18.5 al hotărârii explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie menţionează că preluarea bunului grevat de către creditorul garantat în proprietate, în contul creanţei, este o modalitate de exercitare a dreptului de garanţie, care oferă creditorului gajist/ipotecar prioritate faţă de ceilalţi creditori, la realizarea creanţei garantate, prevăzută doar de Legea insolvabilităţii.
19. Curtea menţionează că, potrivit articolului 115 alin.(1) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii, iar în conformitate cu articolul 1 alin.(2) din Legea nr.789 din 26 martie 1996, Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti.
20. Astfel, în baza celor menţionate supra, Curtea consideră că procedura stabilită de articolul 131 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 este suficient de clară pentru destinatarii legii. Prin urmare, sesizarea este nefondată.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 131 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-179/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Mihai POALELUNGI |
| Nr.67. Chişinău, 14 mai 2019. | |