Decizie nr.7 din 04.07.2013 privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul trei al articolului 2 din Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 "Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate" şi din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 "Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior ciclul I" (Sesizarea nr.20a/2013)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul trei

al articolului 2 din Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 “Privind aprobarea Nomenclatorului

specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu

de specialitate” şi din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005

“Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al

specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt

superior, ciclul I” (Sesizarea nr.20a/2013)

nr. 7  din  04.07.2013

 (în vigoare 04.07.2013) 

Monitorul Oficial nr.177-181 art.26 din 16.08.2013

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Petru RAILEAN, judecători,

cu participarea dnei Corina Popa, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 17 mai 2013

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională în data de 17 mai 2013, de către avocatul parlamentar, dl Anatolie Munteanu, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul trei al articolului 2 din Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 “Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate” şi din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 “Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I”.

2. Prevederile contestate vizează asigurarea de către Guvern a pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat.

3. Autorul sesizării consideră că prevederile legale contestate vin în contradicţie cu dispoziţiile articolelor 4, 35 alineatele (1), (5) şi (6) şi 54 alineatele (1), (2) şi (4) din Constituţie, articolului 2 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi articolului 13 alin.2 lit.c) şi 3 pct.2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 7 iunie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a dispus de opiniile comunicate de Preşedintele Republicii Moldova, Parlament, Guvern, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală.

6. În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Anatolie Munteanu, avocat parlamentar. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Ion Ciochină, şef al Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii.

ÎN FAPT

7. La 22 iunie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr.1070-XIV “Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate”.

8. Potrivit alineatului trei al articolului 2 din legea menţionată, Guvernul va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la specialităţile “Drept şi activitate vamală”, “Administraţie publică”, precum şi la specialităţile de profil medical şi farmaceutic, militar şi la cele ce ţin de protecţia ordinii publice şi securitatea statului.

9. La 7 iulie 2005 Parlamentul a adoptat Legea nr.142-XVI “Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I”.

10. Potrivit alineatului doi al articolului 3 din lege, Guvernul va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la domeniile de formare profesională “Administraţie publică”, “Medicină”, “Farmacie”, “Militărie” şi cele ce ţin de menţinerea ordinii publice şi securitatea statului.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1, art.1) sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 35

Dreptul la învăţătură

“(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.

[…]

(5) Instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.

(6) Instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la autonomie.

[...]”

Articolul 54

Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[...]

Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate (M.O., 2000, nr.94-97, art.676) sunt următoarele:

Articolul 1

“Se aprobă, pentru instituţiile de învăţămînt de stat şi private, Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, expus în anexă, care este parte integrantă a prezentei legi.”

Articolul 2

“Guvernul:

va întreprinde măsurile necesare în vederea aplicării întocmai a nomenclatorului nominalizat, începînd cu anul de studii 2000-2001;

va stabili durata studiilor în învăţămîntul de zi pe specialităţi, titlurile şi calificările obţinute de către absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate;

va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la specialităţile “Drept şi activitate vamală”, “Administraţie publică”, precum şi la specialităţile de profil medical şi farmaceutic, militar şi la cele ce ţin de protecţia ordinii publice şi securitatea statului;

va asigura un control strict, în conformitate cu legislaţia, asupra pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic;

va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt private.”

13. Prevederile relevante ale Legii nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I (M.O., 2005, nr.101-103, art.476) sunt următoarele:

Articolul 1

“Se aprobă Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I, expus în anexele nr.1 şi nr.2, părţi integrante ale prezentei legi.”

Articolul 3

“Guvernul:

va întreprinde măsurile necesare în vederea aplicării Nomenclatorului nominalizat, parte componentă a standardelor de stat în domeniul pregătirii cadrelor, în instituţiile de învăţămînt superior de stat şi private, începînd cu anul de studii 2005-2006, pentru studenţii admişi la anul I;

va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la domeniile de formare profesională “Administraţie publică”, “Medicină”, “Farmacie”, “Militărie” şi cele ce ţin de menţinerea ordinii publice şi securitatea statului;

va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.”

Articolul 4

“Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, aprobat prin Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000, rămîne în vigoare pentru instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, precum şi pentru studenţii instituţiilor de învăţămînt superior admişi la studii pînă în anul 2004-2005, care îşi vor finaliza studiile în conformitate cu prevederile acestui nomenclator.”

14. Prevederile relevante ale Legii învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (M.O., 1995, nr.62-63, art.692) sunt următoarele:

Articolul 3

Învăţămîntul - prioritate naţională

“(1) Învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.

[...]”

Articolul 13

Organizarea învăţămîntului

“(1) Învăţămîntul în Republica Moldova poate fi de stat şi privat.

[...]

(4) Numărul de copii/elevi/studenţi în clase/grupe se stabileşte de Ministerul Educaţiei.

(5) Sistemul de învăţămînt are un caracter deschis, asigurîndu-se posibilitatea trecerii de la un tip la altul, în condiţiile stabilite de regulamentul respectiv, adoptat de Ministerul Educaţiei.”

Articolul 28¹

Învăţămîntul superior şi postuniversitar medical şi farmaceutic

“(1) Învăţămîntul medical şi farmaceutic se realizează prin studii superioare de specialitate şi studii postuniversitare de rezidenţiat. Studiile superioare de specialitate se organizează ca învăţămînt de zi, durata lor este de 4-6 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studiu.

(2) Admiterea la studii superioare de specialitate se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei.

[...]

(7) Absolvenţilor care au promovat examenul de licenţă li se acordă titlul de licenţiat în profilul şi la specializarea urmată şi li se eliberează diplomă de licenţă, care conferă dreptul la activitate practică independentă şi la continuarea studiilor prin secundariat clinic sau doctorat.

[...]

(10) Durata concretă a studiilor pe specialităţi se aprobă de Guvern, în conformitate cu Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior.”

Articolul 36

Învăţămîntul privat

“(1) Instituţiile de învăţămînt privat se pot înfiinţa, reorganiza sau desfiinţa la iniţiativa persoanelor fizice şi juridice, cu acordul Ministerului Educaţiei, în formele prevăzute de legislaţia civilă pentru organizaţiile necomerciale.

[...]

(3) Învăţămîntul privat se organizează şi funcţionează pe principiul nonprofit şi aplică cu stricteţe standardele educaţionale de stat.

(4) Înregistrarea de stat şi obţinerea licenţei constituie condiţii obligatorii pentru desfăşurarea activităţii instituţiei de învăţămînt privat. Denumirea instituţiei de învăţămînt privat va include tipul acesteia în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[...]

(11) Conducătorii instituţiilor de învăţămînt privat şi fondatorii acestora poartă răspundere de calitatea învăţămîntului, de condiţiile de educaţie şi instruire, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[...]

(13) Instituţiile de învăţămînt privat aplică programe şi planuri de studii, metode de instruire similare sau alternative celor de stat dacă acestea sînt avizate pozitiv de Ministerul Educaţiei şi asigură realizarea standardelor educaţionale de stat.

[...]

(22) Instituţiile de învăţămînt privat sînt obligate să prezinte Ministerului Educaţiei rapoarte de activitate anuale, precum şi alte informaţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[...]”

Articolul 37

Licenţierea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt

“(1) Licenţele pentru activitatea instituţiilor de învăţămînt private se acordă şi se retrag de către Camera de Licenţiere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[...]

(5) Instituţiile de învăţămînt de stat şi privat se supun în mod obligatoriu acreditării. Procesul de acreditare cuprinde două etape:

a) licenţierea, prin care se acordă dreptul de organizare şi funcţionare provizorie;

b) acreditarea, prin care se acordă toate drepturile prevăzute de prezenta lege.

[...]

(7) Criteriile de bază pentru acreditarea instituţiilor de învăţămînt privat vizează cadrele didactice, conţinutul învăţămîntului, baza tehnico-materială şi activitatea economico-financiară.

[...]”

Articolul 40

Competenţa autorităţilor publice

“(1) Autorităţile publice:

a) determină politica de stat în sfera învăţămîntului;

b) emit acte normative privind perfecţionarea legislaţiei învăţămîntului;

c) asigură dezvoltarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţămînt, stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a practicii în producţie pentru elevi şi studenţi;

d) fac propuneri pentru planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare din bugetul de stat şi pe bază de contract în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar;

e) stabilesc şi aprobă cotele anuale de subvenţionare a sistemului de învăţămînt de la bugetul de stat, modul şi normele de remunerare a cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt de stat de toate gradele, precum şi normele de asigurare materială a elevilor şi studenţilor;

f) acordă licenţe pentru activitatea instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile, treptele şi formele de instruire (cu excepţia celor bugetare);

g) încheie cu alte state acorduri de colaborare privind învăţămîntul şi nostrificarea actelor naţionale de studii;

h) exercită controlul asupra activităţii Ministerului Educaţiei şi evaluează activitatea lui.

[...]

(1¹) Guvernul aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare din bugetul de stat şi pe bază de contract, pe meserii, specialităţi şi domenii generale de studiu, în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar de stat şi private.

(2) Delimitarea competenţelor între autorităţile publice în domeniul învăţămîntului se face conform Constituţiei, altor acte normative.

(3) Organele de conducere a învăţămîntului din teritoriile care, în conformitate cu Constituţia şi cu legile organice, au statut special de autonomie îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate.”

Articolul 42

Competenţa altor ministere şi departamente

“Ministerele şi departamentele de resort:

a) elaborează direcţiile principale ale învăţămîntului de specialitate, standardele educaţionale de stat şi controlează realizarea lor;

b) organizează perfecţionarea şi recalificarea specialiştilor din ramura respectivă;

c) asigură finanţarea instituţiilor de învăţămînt din subordine şi dezvoltarea bazei lor tehnico-materiale.”

15. Prevederile relevante ale Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 (M.O., 1995, nr.34, art.373) sunt următoarele:

Articolul 8

Autorizarea exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice

“(1) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este autorizat titularilor unei diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţămînt superior sau mediu de specialitate respectivă din republică ori din străinătate.

(2) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice poate fi independent (libera practică) sau dependent.

(3) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este supravegheat de Ministerul Sănătăţii.

(4) Exerciţiul ilegal al profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este pedepsit conform legislaţiei în vigoare.”

Articolul 9

Modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice

“(1) Modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este stabilit de Ministerul Sănătăţii.

(2) Persoanele fizice şi juridice pot exercita independent sau dependent profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice numai în bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere. Profesiunile şi genurile de asistenţă medico-sanitară şi farmaceutică al căror exerciţiu este interzis lucrătorilor medicali şi farmaceutici cu liberă practică sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.

(3) Persoanele care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de 3 ani şi care doresc să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau în alte instituţii, urmînd să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-sanitare sau farmaceutice, în modul stabilit.

(4) Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază în egală măsură de aceleaşi drepturi în autorizarea exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice ca şi cetăţenii Republicii Moldova.

(5) Diplomele, atestatele sau certificatele obţinute în străinătate pot fi echivalate, de către Ministerul Sănătăţii, celor din republică pentru exerciţiul unei profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice, dacă tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.”

16. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:

Articolul 26

“1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie gratuită, cel puţin în ce priveşte învăţămîntul elementar şi de bază. Învăţămîntul elementar este obligatoriu. Învăţămîntul tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul la studii superioare trebuie să fie deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi în funcţie de merit.

2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.

3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor.”

17. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie

Articolul 2

Dreptul la instruire

“Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.

[...]”

18. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:

Articolul 4

“Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în ce priveşte folosinţa drepturilor asigurate de către stat în conformitate cu prezentul Pact, statul nu poate supune aceste drepturi decît la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilă cu natura acestor drepturi şi exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică.”

Articolul 13

“1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie. Ele sunt de acord că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Pe lîngă aceasta, ele sunt de acord că prin educaţie orice persoană trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă, că educaţia trebuie să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase şi să încurajeze dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.

2. Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în vederea asigurării deplinei exercitări a acestui drept:

[...]

c) învăţămîntul superior trebuie să devină accesibil tuturor în deplină egalitate, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele potrivite şi în special prin introducerea treptată a gratuităţii;

[...]

3. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte libertatea părinţilor şi, atunci cînd este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţămînt altele decît cele ale autorităţilor publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educaţie şi de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri.

Nici o dispoziţie din prezentul articol nu trebuie interpretată ca aducînd atingere libertăţii indivizilor şi persoanelor juridice de a înfiinţa şi de a conduce instituţii de învăţămînt cu condiţia ca principiile enunţate în paragraful 1 al prezentului articol să fie respectate, iar educaţia dată în aceste instituţii să fie conformă cu normele minimale pe care le poate prescrie statul.”

ÎN DREPT

19. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă asigurarea de către Guvern a pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat.

1. Argumentele autorului sesizării

20. Avocatul parlamentar menţionează că prin normele legale contestate se instituie restricţii de pregătire a cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic în instituţiile de învăţămînt privat, astfel aducîndu-se atingere dreptului la libertatea opţiunii educative. El consideră că se restrînge nejustificat şi dreptul fundamental la învăţătură, fără a exista un echilibru just sau proporţionalitate între restrîngerea acestui drept şi scopul urmărit.

2. Argumentele autorităţilor

21. În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că statul are dreptul şi obligaţia de a stabili căile, conţinutul şi standardele ce urmează să asigure realizarea optimă a dreptului la învăţătură. Stabilirea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţămînt este un drept al legiuitorului. Din aceste considerente, potrivit opiniei Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea urmează să dispună sistarea procesului.

22. În opinia prezentată, Parlamentul a menţionat că este opţiunea Parlamentului de a stabili restricţii de pregătire a cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic în instituţiile de învăţămînt privat.

23. Potrivit opiniei Guvernului, adoptarea prevederilor contestate a fost determinată de obiectivele statului privind optimizarea sistemului de pregătire a cadrelor de medici şi farmacişti în Republica Moldova, precum şi asigurarea unui control strict din partea statului asupra calităţii învăţămîntului medical şi farmaceutic superior în formarea specialiştilor de înaltă calificare în domeniul sănătăţii publice. Astfel, prevederile contestate nu încălcă dreptul la învăţătură.

3. Aprecierea Curţii

24. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

25. Curtea remarcă faptul că articolele 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari abilitează avocatul parlamentar cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

26. Curtea menţionează că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.

27. După cum s-a menţionat, prevederile legale contestate vizează asigurarea de către Guvern a pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat.

28. Curtea reţine că dreptul la învăţătură, fiind un drept constituţional, este asigurat de stat prin organizarea învăţămîntului, care determină principalele forme ale instruirii: învăţămîntul general obligatoriu, învăţămîntul liceal, învăţămîntul profesional, învăţămîntul superior, alte forme de instruire şi perfecţionare, în instituţiile de stat şi nestatale.

29. În temeiul art.66 lit.d) din Constituţia Republicii Moldova, una din atribuţiile de bază ale Parlamentului este aprobarea direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului.

30. Stabilirea politicilor de stat în sfera învăţămîntului şi determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţămînt constituie un drept al legiuitorului. Conform art.72 alin.(3) lit.k) din Constituţie, organizarea generală a învăţămîntului se reglementează prin lege organică. Legea specială în domeniu este Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995.

31. Potrivit art.3 al Legii învăţămîntului, învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.

32. În conformitate cu art.6 al aceleiaşi legi, dreptul la învăţătură este garantat. Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.

33. Articolul 26 din Legea învăţămîntului prevede că învăţămîntul superior are drept scop formarea unei personalităţi multilateral dezvoltate şi creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în diferite domenii. Învăţămîntul superior joacă un rol extrem de important în dobîndirea şi consolidarea cunoştinţelor.

34. Învăţămîntul superior medical şi farmaceutic este reglementat de articolul 28¹ din Legea învăţămîntului, potrivit căruia admiterea la studii superioare de specialitate se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei. Învăţămîntul medical şi farmaceutic este organizat de comun acord de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării realizării standardelor internaţionale în domeniu.

35. Potrivit prevederilor contestate, Guvernul a fost obligat să asigure pregătirea cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat.

36. Art.96 alin.(1) din Constituţie statuează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

37. Potrivit Legii cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990, cu modificările şi completările ulterioare, una din direcţiile principale ale activităţii Guvernului este elaborarea strategică a dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovarea unei politici naţionale în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei, rezolvării problemelor reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific. Guvernul asigură condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţămîntului public (art.3 pct.4) şi art.11 pct.4)).

38. Conform articolului 40 alin.(1¹) din Legea învăţămîntului, Guvernul aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare de la bugetul de stat şi pe bază de contract, pe meserii, specialităţi şi domenii generale de studiu, în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar de stat şi private.

39. Curtea menţionează că, în funcţie de realităţile existente la etapa de dezvoltare a societăţii, autorităţile dispun de dreptul de a se implica în procesul de învăţămînt în scopul asigurării calităţii de formare a specialiştilor. Această prerogativă a statului este asigurată prin dispoziţiile articolului 35 alin.(5) din Constituţie, potrivit căruia instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.

40. Curtea, în jurisprudenţa sa anterioară, a subliniat că marja de apreciere a statului şi dreptul său de intervenţie în procesul de învăţămînt este mai mare decît în alte domenii şi poate fi realizat prin diverse instrumente de reglementare (Hotărîrea nr.6 din 3 mai 2012).

41. Statul are dreptul şi obligaţia de a stabili căile, conţinutul şi standardele necesare pentru a asigura realizarea optimă a dreptului la învăţătură. Astfel, reglementarea cadrului organizatorico-juridic al instituţiilor de învăţămînt superior de stat şi privat şi instituirea unui regim special pentru activitatea acestora, precum şi stabilirea restricţiilor, este o prerogativă a legiuitorului.

42. Curtea reţine că instituirea prin lege a obligativităţii asigurării de către Guvern a pregătirii specialiştilor de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat constituie o opţiune a legiuitorului. În funcţie de factorii social-economici, legiuitorul poate considera oportun să acorde dreptul de pregătire a cadrelor în diferite domenii şi instituţiilor de învăţămînt superior private.

43. În jurisprudenţa anterioară Curtea a menţionat că problema oportunităţii legii nu ţine de competenţa sa, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a Parlamentului (Decizia de sistare nr.5 din 22 mai 2013; Hotărîrea nr.10 din 12 iulie 2012; Decizia de inadmisibilitate din 15 noiembrie 2012).

44. În contextul celor expuse, Curtea consideră că obiectul sesizării excede domeniului său legal de competenţă, deoarece problemele abordate în sesizare constituie o chestiune de oportunitate şi nu de constituţionalitate.

În temeiul articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională , articolelor 60 lit.c), 61 alin.(1) şi (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii sintagmei “medical şi farmaceutic” din alineatul trei al articolului 2 din Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 “Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate” şi sintagmelor “Medicină”, “Farmacie” din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 “Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I”.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.