Decizie nr.73 din 27.05.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.227a/2020 privind controlul constituţionalităţii articolului 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (acţiunea legii în timp)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.227a/2020 privind controlul

constituţionalităţii articolului 24 alin. (12) din Legea

 nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii

şi a intereselor personale

(acţiunea legii în timp)

nr. 73  din  27.05.2021

 (în vigoare 27.05.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.160-163 art.112 din 02.07.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 31 decembrie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 27 mai 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, depusă de către doamnele Ludmila Guzun şi Doina Gherman şi de domnii Igor Vremea şi Petru Frunze, deputaţi în Parlament.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 31 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

A. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"[…]

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[…]

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

4. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:

Articolul 24

Dispoziţii tranzitorii

"(1) Prezenta lege intră în vigoare de la 1 august 2016, cu excepţia prevederilor art.7, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

[…]

(12) Situaţiile de conflict de interese nesoluţionate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi cele apărute după intrarea ei în vigoare, se declară şi se soluţionează conform prevederilor prezentei legi."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

5. Autorii sesizării susţin că, în baza prevederilor contestate, situaţiile de conflict de interese produse şi nesoluţionate până la 1 august 2016 (data intrării în vigoare a Legii (noi) nr.133 din 17 iunie 2016, sub imperiul Legii (anterioare) nr.16 din 15 februarie 2008 şi, respectiv, a legilor penale şi contravenţionale de la acel moment, urmează să fie soluţionate conform prevederilor Legii noi. Acest fapt încalcă principiul neretroactivităţi legii reglementat de articolul 22 din Constituţie.

6. În motivarea sesizării, autorii ei menţionează că prevederile contestate agravează situaţia anumitor categorii de subiecţi ai declarării, deoarece conduc la aplicarea normelor privind interdicţia de deţinere a unei funcţii publice pentru faptele comise până la 1 august 2016.

7. De asemenea, autorii sesizării susţin că prevederile contestate discriminează persoanele ale căror situaţii de conflict de interese sunt soluţionate conform Legii nr.133 din 17 iunie 2016 comparativ cu persoanele ale căror situaţii sunt soluţionate potrivit Legii nr.16 din 15 februarie 2008, deoarece Legea nouă agravează calificările acordate situaţiilor de conflict şi, respectiv, consecinţele survenite.

8. Autorii sesizării susţin că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 16, 22 şi 54 alineatele (2) şi (4) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

9. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. Obiectul sesizării îl constituie articolul 24 alin.(12) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale. Aceste prevederi au mai constituit obiect al sesizării nr.101g/2020.

12. Astfel, prin Decizia nr.127 din 29 octombrie 2020, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr.101g/2020 în partea referitoare la articolul 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, pentru că dispoziţiile articolului 24 alin.(12) din Lege nu erau aplicabile la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea § 26 din decizie).

13. În acest context, Curtea notează că respingerea sesizării nr.101g/2020 nu reprezintă un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi din perspectiva altor argumente.

14. În acest caz, Curtea observă că prezenta sesizare este formulată de un grup de deputaţi, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

15. Autorii sesizării au susţinut că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 16 [egalitatea], 22 [neretroactivitatea legii] şi 54 alineatele (2) şi (4) [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

16. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolele 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Acestea pot fi invocate, în special, dacă se constată aplicabilitatea lor împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 25; HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 41; HCC nr.25 din 29 octombrie 2020, § 29; HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 20; HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 22).

17. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a subliniat că dispoziţiile sale nu pot fi aplicate de sine stătător, ci doar dacă sunt coroborate cu un drept fundamental. Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr.34 din 30 martie 2021, § 14). Având în vedere argumentele autorilor sesizării, Curtea va analiza dacă în prezenta cauză este incident dreptul fundamental garantat de articolul 22 din Constituţie.

18. Dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează neretroactivitatea legii penale, în sensul larg al noţiunii "penal" (care include dreptul penal şi dreptul contravenţional), adică principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege). Astfel, de principiu, exigenţele articolului 22 din Constituţie sunt incidente în cazul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.37 din 30 martie 2021, § 42).

19. Principiul nullum crimen, nulla poena sine lege este garantat şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 7 din Convenţie interzice în mod absolut aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când aplicarea se face în dezavantajul persoanei (Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 116). Principiul neretroactivităţii legii penale se referă atât la dispoziţiile care definesc infracţiunile (Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 165-166), cât şi la cele care stabilesc pedepsele (M. v. Germania, 17 decembrie 2009, § 123 şi 135-137; Gurguchiani v. Spania, 15 decembrie 2009, § 32-44).

20. De asemenea, Curtea Europeană a stabilit că pentru calificarea unei dispoziţii legale ca aparţinând dreptului penal substanţial sau dreptului penal procedural, se va examina în ce măsură această dispoziţie influenţează calificarea infracţiunii sau severitatea pedepsei în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], 17 septembrie 2009, § 110-113; Previti v. Italia, 12 februarie 2013, § 80).

21. Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că a stabilit criteriile care vor fi avute în vedere pentru a determina natura juridică a unei prevederi normative, i.e. de drept substanţial sau de drept procedural: obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării şi rezultatul la care conduce norma (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.85 din 9 iulie 2018, § 24).

22. Din perspectiva criteriilor menţionate, Curtea reţine că prevederile articolului 24 alin.(12) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale sunt dispoziţii tranzitorii referitoare la acţiunea legii în timp. Aşadar, legea nouă se aplică: (i) în cazul conflictului de interese apărut şi nesoluţionat până la intrarea în vigoare a legii noi şi (ii) în cazul conflictului de interese apărut după intrarea în vigoare a legii noi. În argumentele sesizării, autorii ei se referă doar la primul caz, i.e. situaţiile de conflict de interese nesoluţionate până la intrarea în vigoare a legii noi.

23. De asemenea, Curtea observă că obligaţia soluţionării conflictului de interese ţine de competenţa subiectului declarării şi a autorităţilor informate şi se exercită în termenul şi condiţiile reglementate de articolul 14 din Lege. Astfel, potrivit acestui articol, după caz, conducătorul organizaţiei publice, Autoritatea Naţională de Integritate sau Consiliul de Integritate, în termen de 3 zile de la data la care a fost informat despre conflictul de interese real al subiectului declarării, are obligaţia să soluţioneze conflictul de interese (alin. (5)-(8)). De asemenea, subiectul declarării poate soluţiona conflictul de interese real în care se află prin abţinerea de la rezolvarea cererii/demersului, de la emiterea/adoptarea actului administrativ, de la încheierea actului juridic, de la participarea la luarea unei decizii sau luarea deciziei/votare, informând toate părţile vizate de decizia respectivă în privinţa măsurilor luate pentru a proteja corectitudinea procesului de luare a deciziilor (alin. (4)).

24. Aşadar, Curtea notează că articolul 24 alin.(12) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale stabileşte că conflictul de interese apărut şi nesoluţionat până la intrarea în vigoare a legii în discuţie va fi soluţionat conform prevederilor legii noi. Această situaţie cuprinde procedura de soluţionare a conflictului de interese real care, la momentul intrării în vigoare a legii (noi), i.e., 1 august 2016, este în derulare (pendinte) şi care, ipotetic, putea dura cel mult trei zile. În acest caz, nu se manifestă un caracter retroactiv, deoarece legea nouă se aplică cazurilor/situaţiilor care au început în trecut, dar care încă nu s-au încheiat.

25. Sub acest aspect, Curtea reiterează că o lege este retroactivă când atinge sau modifică situaţii trecute, definitiv stabilite, sau acte care şi-au epuizat toate efectele în trecut. Aşadar, se consideră că o lege manifestă un efect retroactiv atunci când este aplicabilă unor tranzacţii/cazuri care au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi. În această situaţie, legea nouă alterează efectele juridice produse înainte de existenţa sa. Din contră, nu se manifestă un caracter retroactiv în situaţia în care legea nouă se aplică activităţilor/cazurilor care au început în trecut, dar care încă nu s-au încheiat (a se vedea DCC nr.142 din 12 decembrie 2019, § 17-18). Astfel, potrivit prevederilor contestate în prezenta cauză, atât timp cât perioada legală de trei zile prevăzută pentru soluţionarea conflictului de interese real nu a expirat, nu poate fi afectat principiul neretroactivităţii legii.

26. Totodată, Curtea observă că prevederile articolului 24 alin.(12) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale fac parte din norme de drept procedural. Aceste prevederi nu sunt de natură să incrimineze şi, respectiv, să influenţeze calificarea faptei ca contravenţie/infracţiune sau severitatea pedepsei aplicabile. În consecinţă, Curtea notează că articolul 22 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză.

27. De asemenea, Curtea reţine că autorii sesizării nu au invocat un alt drept fundamental din Constituţie, altul decât nullum crimen, nulla poena sine lege, prevăzut de articolul 22 din Constituţie. În aceste condiţii, nici articolele 1 alin.(3), 16 şi 54 alineatele (2) şi (4) din Constituţie nu sunt incidente.

28. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, depusă de către doamnele Ludmila Guzun şi Doina Gherman şi de domnii Igor Vremea şi Petru Frunze, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.