BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.74 din 18.05.2011 cu privire la aprobarea Raportului de monitorizare a serviciilor de programe informative ale posturilor TV privind reflectarea campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.05.2011

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la aprobarea Raportului de monitorizare a serviciilor de programe

informative ale posturilor TV privind reflectarea campaniei electorale

pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011

nr. 74  din  18.05.2011

 (în vigoare 17.06.2011) 

Monitorul Oficial nr.99-101 art.671 din 17.06.2011

* * *

În conformitate cu prevederile art.7, 37 (1), 40 (1), lit.d) ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, art.641 al Codului electoral şi punctul 50 al Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, în perioada 2-11 mai 2011 a fost monitorizată reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale în cadrul principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune Moldova 1, Prime, NIT, N 4, Euro TV, TV 7, Publika TV şi Jurnal TV.

Posturile TV (Moldova 1, Prime, N 4, Euro TV Chişinău, TV7, Jurnal TV, Publika TV), în perioada de raport, au reflectat echilibrat şi în mod neutru şi imparţial campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011, fără abateri de la prevederile Codului audiovizualului şi a Regulamentului CEC.

În acelaşi timp, postul de televiziune NIT a demonstrat constant o poziţie părtinitoare în favoarea unui singur partid – PCRM, atît în aspectul unui volum mare de timp de prezentare, cît şi în cel al tonalităţii pozitive al prezentării acestuia. Din 3 ore şi 20 de minute de ştiri cu caracter electoral, PCRM i-a revenit 1 oră şi 11 minute, reflectarea acestui partid a fost preponderent pozitivă, iar reflectarea altor subiecţi politici care au beneficiat de timpi de prezentare a fost doar negativă sau neutră.

Postul NIT a comis şi abateri de la prevederile art.7 al Codului audiovizualului care se referă la informarea din mai multe surse în cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, de asemenea, a utilizat imagini, tertipuri de montaj sau comentarii în scopul distorsionării faptelor reale sau denigrării imaginii unor candidaţi electorali.

Astfel, la data de 3 mai curent a fost difuzat un subiect despre o emisiune a unui post de televiziune, al cărui protagonist a fost dl M.Ghimpu. Subiectul a fost prefaţat de textul prezentatorului ediţiei de ştiri în care se susţinea (22:10:39) cum că M.Ghimpu ar fi declarat că îi este silă de AIE. În subiectul propriu-zis această pretinsă afirmaţie nu a fost găsită. În cadrul aceluiaşi subiect de ştiri i-au fost aduse acuzaţii domnului V.Filat, fără însă a-i oferi posibilitate acestuia să-şi expună poziţia.

Un alt caz s-a produs în cadrul aceleiaşi ediţii de ştiri: dlui S.Urecheanu i-au fost aduse acuzaţii fără a fi prezentată şi poziţia acestuia sau a unui alt reprezentant al organului legislativ care l-a numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi.

Aceste şi alte cazuri atestă faptul că unele subiecte difuzate în cadrul emisiunilor informative ale postului NIT încalcă cerinţele legale, în particular articolul 7, alin.(4), lit.b) şi c) din Codul audiovizualului ("Pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît: ... b) Să nu fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri" şi c) "În cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse").

Ca urmare a examinării Raportului de monitorizare a serviciilor de programe informative ale posturilor TV privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 şi a dezbaterilor publice, în baza prevederilor Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Regulamentului CEC privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 în mijloacele de informare în masă, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.32 din 8 aprilie 2011, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: