Decizie nr.76 din 02.07.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.71g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional (răspunderea contravenţională a întreprinderii individuale)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.71g/2020 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 17 alin.(3)
din Codul contravenţional
(răspunderea contravenţională a întreprinderii individuale)
nr. 76 din 02.07.2020
(în vigoare 02.07.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-233 art. 129 din 11.09.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dlui Eduard ABABEI,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 18 mai 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 2 iulie 2020, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului "întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică" din articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional, ridicată de dl avocat Dumitru Harea în interesele Î.I. "Cerchez Vera", în dosarul nr.4r-760/20, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău, format din domnii Mihail Diaconu, Ghenadie Morozan şi doamna Maria Negru, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 1 aprilie 2020, a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţie nr.MAI04985451, prin care Î.I. "Cerchez Vera" a fost sancţionată cu amendă în mărime de 1000 unităţi convenţionale, echivalentul a 50000 de lei, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 761 din Codul contravenţional [Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice].
4. Nefiind de acord cu sancţiunea aplicată, dna Vera Cerchez a depus o contestaţie la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
5. Printr-o hotărâre din 17 aprilie 2020, Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a respins contestaţia.
6. Ulterior, dna Vera Cerchez a contestat această hotărâre cu recurs la Curtea de Apel Chişinău.
7. Pe 22 aprilie 2020, dl avocat Dumitru Harea a ridicat, în interesele Î.I. "Cerchez Vera", excepţia de neconstituţionalitate a articolului 17 alin.(3) din Codul contravenţional [răspunderea contravenţională a persoanei juridice] în faţa Curţii de Apel Chişinău.
8. Printr-o încheiere din 22 aprilie 2020, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 4
Drepturile şi libertăţile omului
"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."
Articolul 7
Constituţia, Legea Supremă
"Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
10. Prevederile relevante ale Codului contravenţional sunt următoarele:
Articolul 17
Răspunderea contravenţională a persoanei juridice
"[…]
3) Dacă în partea specială a cărţii întâi este prevăzută răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică.
[…]."
Articolul 761
Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire
şi/sau combatere a bolilor epidemice
"(1) Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancţionează cu amendă de la 450 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
[…]."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul "întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică" conţinut în articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional este imprevizibil, deoarece, potrivit prevederilor Codului civil, Legii nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi Legii nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali, întreprinderea individuală nu este o persoană juridică.
12. Acesta afirmă că articolul 761 din Codul contravenţional este aplicabil în cazul persoanelor fizice şi juridice, nu şi în cazul întreprinderilor individuale, pentru că nu este prevăzută sancţiunea pentru acestea. Prin urmare, autorul susţine că întreprinderile individuale nu pot fi trase la răspundere în baza Codului contravenţional.
13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul contestat încalcă articolele 4, 7 şi 23 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică" din articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional.
18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care este contestată o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale unei întreprinderi individuale (a se vedea supra § 4). Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate pot fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
19. Curtea observă că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.
20. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată. Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă în vreun drept fundamental (DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 27; DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr.63 din 11 iunie 2020, § 19; DCC nr.64 din 11 iunie 2020, § 19).
21. Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul "întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică" din articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional contravine articolelor 4 [prioritatea tratatelor internaţionale privind protecţia drepturilor fundamentale la care Republica Moldova este parte], 7 [supremaţia Constituţiei] şi 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] din Constituţie, deoarece nu sunt stabilite criteriile legale potrivit cărora întreprinderea individuală ar urma să poarte răspundere contravenţională.
22. Cu privire la incidenţa articolelor 4 şi 7 din Constituţie, care se referă la prioritatea dreptului internaţional în materia drepturilor omului şi la caracterul suprem al Constituţiei, Curtea a observat că acestea pot fi incidente dacă este constatată aplicabilitatea unui drept din Constituţie. Aceste norme constituţionale comportă un caracter general şi constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări, ci nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.19 din 3 iulie 2018, § 27; DCC nr.8 din 5 ianuarie 2018, § 33).
23. De asemenea, cu privire la articolul 23 din Constituţie, Curtea menţionează că acesta implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile (a se vedea HCC nr.12 din 14 mai 2018, § 38; HCC nr.22 din 1 octombrie 2018, §32; HCC nr.24 din 17 octombrie 2019, § 110). În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr.38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 18). Prin urmare, articolul 23 din Constituţie (care stabileşte condiţiile calităţii legii) nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar dacă este coroborat cu un drept fundamental.
24. În Hotărârea nr.10 din 10 mai 2016, Curtea a statuat că, potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, de competenţa Parlamentului ţine reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora (§ 46). În acelaşi timp, Curtea a menţionat că prin reglementarea infracţiunilor şi a pedepselor în materie penală urmează a se înţelege şi competenţa reglementării contravenţiilor şi sancţiunilor contravenţionale. Or, legea contravenţională conţine prevederi care indică de fapt natura penală a contravenţiilor administrative (§ 47). Pornind de la raţionamentele invocate în cauza Ziliberberg v. Moldova din 1 februarie 2005, Curtea a constatat că caracterul general al legii contravenţionale şi scopul pedepsei, care este atât de a pedepsi, cât şi de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că sunt aplicabile principii similare celor două legi: contravenţională şi penală (§ 48).
25. În aceste condiţii, Curtea confirmă incidenţa articolului 22 din Constituţie coroborat cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie.
26. Curtea menţionează că Codul contravenţional este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Prin urmare, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispoziţiile contestate îndeplinesc condiţia accesibilităţii.
27. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când persoana poate – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).
28. În prezenta cauză, Curtea constată că textul contestat este redactat cu suficientă precizie. Textul contestat prevede clar că întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică. Aici trebuie avută în vedere în special regula in claris non fit interpretatio (textele clare nu trebuie interpretate). Prin urmare, articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional nu schimbă statutul juridic şi nu transformă întreprinderea individuală (i.e. întreprinzătorul individual) în persoană juridică.
29. Curtea nu poate reţine critica autorului sesizării potrivit căreia dispoziţiile contestate sunt în contradicţie cu alte acte normative infraconstituţionale (e.g. Codul civil, Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali). În acest sens, Curtea reiterează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, dar nu raportarea la alte norme infraconstituţionale sau compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.40 din 21 decembrie 2017, § 29, DCC nr.139 din 12 decembrie 2019, § 25). Astfel, o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme legale infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, a cărei rezolvare revine instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, § 25; DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 24). De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50 şi § 51).
30. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a textului "întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică" din articolul 17 alin.(3) din Codul contravenţional, ridicată de dl avocat Dumitru Harea, în interesele Î.I. "Cerchez Vera", în dosarul nr.4r-760/20, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.76. Chişinău, 2 iulie 2020. | |