BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.81 din 11.07.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.238a/2023 pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
11.07.2024

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.238a/2023 pentru controlul

constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii

Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023

nr. 81  din  11.07.2024

 (în vigoare 11.07.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-346 art. 130 din 08.08.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 noiembrie 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 11 iulie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituţională pe 2 noiembrie 2023, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dna Diana Caraman şi dnii Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol şi Constantin Starîş, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023.

3. În şedinţa Plenului Curţii de examinare a sesizării, dna judecător constituţional Domnica Manole a prezentat o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Plenul Curţii a decis respingerea acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

4. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 94

Actele Preşedintelui

"(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Decretele emise de Preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 86 alineatul (2), articolul 87 alineatele (2), (3) şi (4) se contrasemnează de către Primul-ministru."

Articolul 124

Procuratura

"(1) Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.

(2) Atribuţiile Procuraturii sunt exercitate de procurori.

(3) Competenţele, modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege."

Articolul 125

Procurorul

"(1) Procurorul General este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

(2) Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente.

(3) Numirea, transferarea, promovarea şi demiterea procurorilor ierarhic inferiori se efectuează de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor."

Articolul 1251

Consiliul Superior al Procurorilor

"(1) Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor.

(2) Consiliul Superior al Procurorilor este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelurile şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă.

(3) Consiliul Superior al Procurorilor asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de procurori.

(4) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Procurorilor se stabileşte prin lege."

5. Prevederile Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023 sunt următoarele:

"În urma examinării Raportului Comisiei de evaluare a Procurorului General (suspendat de drept din funcţie), domnul Alexandr STOIANOGLO, întocmit pe 5 mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor, prin Hotărârea nr.1-92 din 23 mai 2022, în conformitate cu art.311 alin.(8) şi alin.(9) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, a acordat calificativul "nesatisfăcător" activităţii desfăşurate de domnul Alexandr STOIANOGLO în perioada exercitării mandatului Procurorului General şi a propus Preşedintelui Republicii Moldova eliberarea domnului Alexandr STOIANOGLO din funcţia de Procuror General.

Având în vedere cele menţionate şi în temeiul art.88 lit.j) şi art.94 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, precum şi al art.58 alin.(7) din Legea cu privire la Procuratură,

Preşedintele Republicii Moldova

DECRETEAZĂ:

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

6. Autorii sesizării notează că, potrivit articolului 125 alin.(2) din Constituţie, Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente. Autorii consideră că textul "în condiţiile legii" din norma constituţională presupune că întreaga procedură de eliberare din funcţie a Procurorului General trebuie reglementată prin lege.

7. În această cauză, autorii menţionează că procedura emiterii decretului contestat nu corespunde textului "în condiţiile legii" din articolul 125 alin.(2) din Constituţie, de vreme ce procedura de eliberare a dlui Alexandr Stoianoglo din funcţia de Procuror General nu a fost reglementată prin lege, ci printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. În susţinerea acestei poziţii, autorii sesizării invocă unele considerente din Opinia nr.1058/2021 din 13 decembrie 2021 referitoare la amendamentele din 24 august 2021 la Legea cu privire la Procuratură, CDL-AD(2021)047.

8. Autorii consideră că Decretul contestat contravine principiului prezumţiei de nevinovăţie, protejat de articolul 21 din Constituţie, deoarece prin amendarea Legii cu privire la Procuratură şi a altor acte normative s-a urmărit eliberarea din funcţie a dlui Alexandr Stoianoglo.

9. În consecinţă, autorii sesizării indică că Decretul contestat contravine articolelor 1 alin.(3), 6, 7, 20, 21, 23, 26, 76, 94, 124, 125 alin.(2) şi 1251 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

11. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, care vizează funcţii de demnitate publică de rang constituţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.13 din 27 aprilie 2021, § 25).

12. Conform articolului 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii din Parlament au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

13. Obiectul sesizării îl constituie Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023. Acest decret nu a constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

14. Autorii sesizării susţin că Decretul contestat contravine articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 7 (Constituţia, Lege Supremă), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 23 (calitatea legii), 26 (dreptul la apărare), 76 (intrarea în vigoare a legii), 94 (actele Preşedintelui Republicii Moldova), 124 (Procuratura), 125 (procurorul) şi 1251 (Consiliul Superior al Procurorilor) din Constituţie.

15. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolele 1 alin.(3), 6 şi 7 din Constituţie nu pot fi analizate în mod individual, ci pot interveni dacă este constatată aplicabilitatea unei prevederi din Constituţie (a se vedea DCC nr.177 din 15 decembrie 2022, § 24; DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19). Cu referire la articolul 23 din Constituţie, Curtea reiterează că acest articol nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.104 din 29 august 2023, § 17).

16. Referitor la articolele 20, 26, 76, 94, 124 şi 1251 din Constituţie, autorii sesizării nu au motivat în ce măsură Decretul contestat afectează normele constituţionale menţionate. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea sesizări, Curtea i-ar înlocui pe autorii acesteia la formularea unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr.124 din 5 octombrie 2023, § 25).

17. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie, Curtea reţine că prin Decretul nr.1122 din 26 septembrie 2023 Preşedintele Republicii Moldova l-a demis din funcţia de Procuror General pe dl Alexandr Stoianoglo. Decretul respectiv a fost adoptat la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor din 23 mai 2022. Analizând Decretul menţionat, Curtea nu constată în conţinutul acestuia vreo prevedere referitoare la o eventuală vinovăţie a dlui Alexandr Stoianoglo. Din acest motiv, Curtea respinge acest capăt al sesizării.

18. Cu privire la incidenţa articolului 125 alin.(2) din Constituţie, Curtea constată că acest articol prevede că Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente.

19. Curtea are în vedere că exigenţele constituţionale referitoare la demiterea Procurorului General impun participarea a două autorităţi: a Consiliului Superior al Procurorilor şi a Preşedintelui Republicii Moldova (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 47), fiecare din acestea, acţionând în limita propriilor competenţe, adoptă acte care produc efecte juridice.

20. Din această perspectivă, articolul 125 alin.(2) din Constituţie prevede competenţa constituţională exclusivă a Consiliului Superior al Procurorilor de a propune eliberarea din funcţie a Procurorului General. Pentru a respecta garanţiile de independenţă aplicabile acestei funcţii, Constituţia prevede că eliberarea din funcţie trebuie să aibă loc cu respectarea următoarelor condiţii: a) în condiţiile legii; b) pentru motive obiective şi c) în temeiul unei proceduri transparente. De vreme ce Consiliul are competenţa să propună eliberarea din funcţie a Procurorului General, Curtea reţine că acestuia îi revine obligaţia să vegheze asupra respectării acestor exigenţe constituţionale.

21. În această cauză, autorii consideră că obligaţia de supraveghere a respectării condiţiilor de eliberare din funcţie a Procurorului General nu se aplică doar Consiliului, ci se extinde şi la Preşedintele Republicii, atunci când emite un decret în acest sens.

22. Curtea reţine că articolul 125 alin.(2) din Constituţie nu prevede o marjă discreţionară a Preşedintelui Republicii în cazul recepţionării propunerii Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la demiterea din funcţie a Procurorului General. Această marjă discreţionară există doar în cazul examinării candidaţilor pentru funcţia de judecător, propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii, când, pe baza articolului 116 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii. Această competenţă a Preşedintelui Republicii Moldova nu poate fi extrapolată la alte cazuri, inclusiv la cel de demitere a Procurorului General.

23. Prin urmare, în cazul în care Consiliul Superior al Procurorilor propune eliberarea din funcţie a Procurorului General pe baza articolului 125 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii este obligat să dispună demiterea acestuia din funcţie. Lipsa unei marje discreţionare a Preşedintelui Republicii în acest domeniu scoate în evidenţă competenţa constituţională exclusivă a Consiliului Superior al Procurorilor de a propune demiterea Procurorului General şi de a asigura respectarea condiţiilor de eliberare din funcţie: a) în condiţiile legii; b) pentru motive obiective şi c) în temeiul unei proceduri transparente.

24. Astfel, criticile autorilor sesizării se situează în afara domeniului de aplicare al textului "în condiţiile legii" din articolul 125 alin.(2) din Constituţie. Curtea este competentă să verifice constituţionalitatea Decretului în discuţie doar sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare, în cazul în care criticile sunt raportate la o normă din Constituţie.

25. Curtea reţine că prin Decretul nr.1122 din 26 septembrie 2023 Preşedintele Republicii a dispus eliberarea din funcţie a Procurorului General în baza propunerii Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prevede articolul 125 alin.(2) din Constituţie. În aceste condiţii, Curtea constată că Preşedintele Republicii Moldova la emiterea acestui Decret şi-a exercitat prerogativele constituţionale.

26. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023, depusă de dna Diana Caraman şi dnii Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol şi Constantin Starîş, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională nr.317 din 13 decembrie 1994 şi

al articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

nr.502 din 16 iunie 1995

1. Prin Decizia nr.81 din 11 iulie 2024 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.238a/2023 pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023 privind eliberarea domnului Alexandr Stoianoglo din funcţia de Procuror General, depusă de dna Diana Caraman şi dnii Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol şi Constantin Starîş, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării au notat că, potrivit articolului 125 alin.(2) (Procurorul) din Constituţie, Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente. Autorii consideră că obligaţia de supraveghere a respectării condiţiilor de eliberare din funcţie a Procurorului General nu se aplică doar Consiliului, ci se extinde şi la Preşedintele Republicii, atunci când emite un decret în acest sens (a se vedea DCC nr.81 din 11 iulie 2024, §§ 6, 21).

3. În raport cu aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a menţionat că este competentă să verifice constituţionalitatea Decretului în discuţie doar sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare, în cazul în care criticile sunt raportate la o normă din Constituţie. Potrivit Curţii, articolul 125 alin.(2) din Constituţie nu prevede o marjă discreţionară a Preşedintelui Republicii în cazul recepţionării propunerii Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la demiterea din funcţie a Procurorului General. Această marjă discreţionară există doar în cazul examinării candidaţilor pentru funcţia de judecător, propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii, când, pe baza articolului 116 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii. Această competenţă a Preşedintelui Republicii Moldova nu poate fi extrapolată la alte cazuri, inclusiv la cel de demitere a Procurorului General. Prin urmare, în cazul în care Consiliul Superior al Procurorilor propune eliberarea din funcţie a Procurorului General pe baza articolului 125 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii este obligat să dispună demiterea acestuia din funcţie. Lipsa unei marje discreţionare a Preşedintelui Republicii în acest domeniu scoate în evidenţă competenţa constituţională exclusivă a Consiliului Superior al Procurorilor de a asigura respectarea condiţiilor de eliberare din funcţie: a) în condiţiile legii; b) pentru motive obiective şi c) în temeiul unei proceduri transparente (a se vedea DCC nr.81 din 11 iulie 2024, §§ 20, 22-24).

4. Nu susţin această decizie din următoarele considerente.

5. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, care vizează funcţii de demnitate publică de rang constituţional, i.e. a Procurorului General, ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 35; HCC nr.13 din 27 aprilie 2021, § 25; DCC nr.103 din 29 august 2023, § 8).

6. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că decretele menţionate fac obiectul controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare, precum şi al respectării exigenţelor legale necesare pentru numirea/destituirea din funcţie a persoanelor oficiale (HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 35).

7. Potrivit articolului 125 alin.(1) din Constituţie, Procurorul General este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. În acelaşi timp, potrivit articolului 125 alin.(2), Procurorul General este demis din funcţie de asemenea de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

8. Curtea Constituţională a statuat că articolul 125 alin.(2) din Constituţie prevede explicit autorităţile cu atribuţii decizionale în procesul de demitere din funcţie a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor şi Preşedintele Republicii Moldova (HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 85).

9. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că Legea Supremă impune aceleaşi exigenţe în cazul numirii în funcţie şi destituirii din funcţie. Numirea în funcţie printr-o procedură la care participă două autorităţi de rang constituţional este voinţa legiuitorului constituant de a le determina la o colaborare eficientă în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Destituirea presupune aceeaşi colaborare a autorităţilor, pentru care scop ele trebuie să respecte procedura prevăzută expres în Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.11 din 27 aprilie 2010, §§ 5-6).

10. Mai mult, pentru a oferi garanţia stabilităţii unui mandat de rang constituţional, procedura demiterii ar putea fi una mai complexă. Comisia de la Veneţia a remarcat, în acest sens, că garanţiile pentru eliberarea din funcţie trebuie să fie mai mari decât cele pentru numire (a se vedea Opinia nr.773/2014 din 14 octombrie 2014, CDL-AD(2014)031, § 72).

11. Reţin faptul că atât numirea, cât şi demiterea din funcţie a Procurorului General reprezintă atribuţia constituţională a Preşedintelui Republicii, în ambele cazuri aceasta fiind exercitată la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Deşi din prevederile constituţionale menţionate supra poate fi dedus rolul primar al Consiliului Superior al Procurorilor în procedurile privind numirea şi demiterea Procurorului General, Consiliul nu deţine o competenţă exclusivă în aceste proceduri, iar rolul Preşedintelui Republicii nu poate fi limitat la o simplă formalitate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.2 din 24 ianuarie 2017, § 37).

12. Astfel, spre exemplu, potrivit articolului 17 alin.(11) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, la numirea în funcţie Preşedintele Republicii poate respinge o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcţia de Procuror General în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către candidat a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selecţie a acestuia.

13. În acelaşi timp, potrivit articolului 125 alin.(2) din Constituţie, demiterea din funcţie a Procurorului General poate avea loc numai: a) în condiţiile legii; b) pentru motive obiective şi c) în temeiul unei proceduri transparente. Reieşind din faptul că propunerea de a demite Procurorul General reprezintă competenţa constituţională exclusivă a Consiliului Superior al Procurorilor, anume acestei autorităţi îi revine sarcina de a respecta exigenţele constituţionale: să adopte decizia prin care propune Preşedintelui Republicii demiterea Procurorului General în condiţiile legii, într-o procedură transparentă, pentru motive obiective.

14. Astfel, Consiliul Superior al Procurorilor nu poate avea obligaţia constituţională de a respecta exigenţele menţionate mai sus şi tot el să verifice dacă le-a respectat. Prin urmare, anume Preşedintele Republicii, înainte de a semna decretul de demitere a Procurorului General, va verifica dacă propunerea Consiliului Superior al Procurorilor a fost adoptată în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente. Per a contrario, obligarea Preşedintelui Republicii de a dispune automat demiterea Procurorului General nu este compatibilă cu statutul constituţional al şefului statului stabilit la articolul 77 din Constituţie şi nu decurge din prevederile articolului 125 alin.(2) din Constituţie, care consacră partajarea competenţei între Consiliu şi Preşedinte în cadrul procedurii de demitere a Procurorului General.

15. Mai mult, Constituţia în mai multe cazuri oferă Preşedintelui Republicii posibilitatea de a efectua verificări înainte de a exercita o atribuţie constituţională şi de a respinge, o singură dată, propunerea.

16. Spre exemplu, potrivit articolului 116 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcţia de judecător. De asemenea, în contextul procedurii de promulgare a legilor, prevăzute de articolul 93 din Constituţie, dacă are obiecţii în privinţa unei legi, Preşedintele Republicii este în drept să o restituie Parlamentului spre reexaminare, dar numai o singură dată (HCC nr.9 din 26 februarie 1998, punctul 2 din dispozitiv; HCC nr.2 din 24 ianuarie 2017, § 50; DCC nr.96 din 6 august 2020, § 21).

17. Curtea Constituţională a apreciat că această soluţie are valoare constituţională de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două sau mai multe autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în cadrul unor proceduri prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de aplicare generală în cazuri similare (HCC nr.2 din 24 ianuarie 2017, § 51). Astfel, în cazul remanierii guvernamentale (revocării şi numirii, la propunerea Prim-ministrului, a unor membri ai Guvernului), prevăzute de articolul 98 alin.(6) din Constituţie, dacă Preşedintele ţării consideră că persoana propusă nu corespunde cerinţelor legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului, el poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea Prim-ministrului de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru (HCC nr.2 din 24 ianuarie 2017, §§ 53, 56; DCC nr.96 din 6 august 2020, § 20).

18. Prin urmare, Preşedintele Republicii dispune de o marjă discreţionară în procesul demiterii Procurorului General.

19. Având în vedere aceste considerente, reţin incidenţa articolului 125 alin.(2) din Constituţie în prezenta cauză.

20. Aşadar, în opinia mea, Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea admisibilă, pentru a o examina în fond şi pentru a verifica dacă Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023 respectă prevederile articolului 125 alin.(2) din Constituţie.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi al articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Decizia nr.81 din 11 iulie 2024, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1122 din 26 septembrie 2023, depusă de dna Diana Caraman şi dnii Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol şi Constantin Starîş, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

Nefiind de acord cu concluziile colegilor judecători constituţionali, am formulat prezenta opinie separată din următoarele considerente.

1. Autorii sesizării susţin că procedura emiterii decretului contestat nu corespunde textului "în condiţiile legii, pentru motive obiective" din articolul 125 alin.(2) din Constituţie, de vreme ce întreaga procedură de eliberare a dlui Alexandr Stoianoglo din funcţia de Procuror General nu a fost reglementată prin lege, ci printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Autorii sesizării mai menţionează că obligaţia de supraveghere a respectării condiţiilor de eliberare din funcţie a Procurorului General nu se aplică doar Consiliului, ci se extinde şi la Preşedintele Republicii Moldova.

2. Curtea a considerat că, reieşind din competenţa constituţională exclusivă a Consiliului Superior al Procurorilor de a propune eliberarea din funcţie a Procurorului General şi de a asigura respectarea condiţiilor legii, Preşedintele Republicii este obligat să dispună demiterea acestuia din funcţie. Prin urmare, Curtea a concluzionat că prin Decretul nr.1122 din 26 septembrie 2023 Preşedintele Republicii a dispus eliberarea din funcţie a Procurorului General în baza propunerii Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prevede articolul 125 alin.(2) din Constituţie. În aceste condiţii, Curtea constată că Preşedintele Republicii Moldova la emiterea acestui Decret şi-a exercitat prerogativele constituţionale (a se vedea DCC nr.81 din 11 iulie 2024, §§ 19, 23-25).

3. Totuşi, în acest context, este relevantă jurisprudenţa constituţională anterioară. În Hotărârea sa nr.13 din 21 mai 2020, Curtea a reţinut că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţii fac obiectul controlului constituţionalităţii la sesizarea subiectelor abilitate cu acest drept, sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare, precum şi al respectării exigenţelor legale necesare pentru numirea/destituirea din funcţie a persoanelor oficiale (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 35).

4. Din analiza circumstanţelor cazului dat prin prisma acestor criterii şi limite de efectuare a controlului constituţionalităţii Decretului în discuţie se observă următoarele.

5. Prin Legea nr.102 din 24 august 2021 au fost efectuate mai multe modificări la Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură. Printre altele, a fost instituit un mecanism nou de evaluare a performanţelor profesionale ale Procurorului General de către Comisia de evaluare formată ad hoc. Evaluarea urma să fie efectuată în baza unor criterii stabilite nu în lege, ci într-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor (a se vedea articolul 311 alin.(5) din Legea nr.3/2016 în redactarea Legii nr.102/2021).

6. În Opinia sa din 13 decembrie 2021, Comisia de la Veneţia a criticat dur aceste modificări şi a constatat că, din perspectiva statului de drept, acordarea Consiliului Superior al Procurorilor a unei puteri nelimitate de a stabili în regulament condiţiile materiale potrivit cărora Procurorul General poate fi demis este o abordare extrem de contestabilă şi ar trebui să fie revizuită şi legiferată (a se vedea CDL-AD (2021)047, §§ 64, 66-70, 105).

7. În pofida acestei Opinii, Consiliul Superior al Procurorilor a declanşat procesul de evaluare a performanţelor dlui Alexandr Stoianoglo şi, la 23 mai 2022, prin Hotărârea sa nr.1-92/2022, a examinat raportul Comisiei de evaluare, a acordat calificativul "nesatisfăcător" şi i-a propus Preşedintelui Republicii Moldova să-l elibereze din funcţia de Procuror General.

8. Între timp a parvenit a doua Opinie a Comisiei de la Veneţia nr.1086/2022 din 20 iunie 2022, în care au fost salutate încercările Parlamentului de a răspunde la criticile anterioare (a se vedea § 6 supra) referitoare la procedura de evaluare a performanţelor Procurorului General, în special, includerea criteriilor de evaluare a performanţelor în lege (ibidem, §§18, 20-22). Totodată, Comisia a accentuat că "totuşi, dacă articolul 31-1, care a fost introdus în august 2021, trebuie citit ca creând un temei material total nou pentru a angaja răspunderea Procurorului General pentru sub-performanţă, este discutabil dacă acest articol ar putea fi aplicat retroactiv. Dacă aplicarea retroactivă a legii este strict interzisă doar în domeniul dreptului penal, exigenţa generală de securitate juridică în ceea ce priveşte previzibilitatea impactului legii, care este un principiu fundamental al statului de drept, implică că orice evaluare a performanţelor Procurorului General înainte de 24 august 2021, care poate conduce într-un final la demiterea sa, ar trebui bazată pe criteriile de integritate şi de profesionalism care ar putea deriva incontestabil din normele preexistente sau din natura mandatului Procurorului General, aşa cum a fost subliniat în Opinia din 2021...În cele din urmă, în ceea ce priveşte evaluarea performanţelor dlui Alexandr Stoianoglo şi fără a prejudeca rezultatul acestui proces, Comisia de la Veneţia ia act de explicaţiile oferite de Ministerul Justiţiei precum că evaluarea performanţelor Procurorului General în perioada de până la 24 august 2021 în cadrul unei noi proceduri se va baza pe standardele preexistente de performanţă legate de mandatul său" (ibidem, § 35, § 43).

9. Pe data de 6 octombrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova, în vederea implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia expuse supra, prin Legea nr.280, a modificat procesul de evaluare a performanţelor Procurorului General şi, în special, a formulat şi a introdus în Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură lista criteriilor de evaluare a Procurorului General (a se vedea articolul 311 alin.(5), în vigoare din 10 octombrie 2022).

10. Totuşi, recomandarea Comisiei de la Veneţia şi promisiunea reprezentantului Guvernului de a efectua a reevaluare nouă (a se vedea § 8 supra) nu a avut loc, iar Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 22 mai 2022 a rămas neschimbată.

11. În aceste circumstanţe, pe 20 septembrie 2023, Preşedintele Republicii Moldova a semnat, totuşi, Decretul contestat, prin care dl Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcţia de Procuror General.

12. Este adevărat că articolul 116 alin.(2) din Constituţie prevede dreptul Preşedintelui de a respinge o singură dată candidatura unui judecător propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii. Această competenţă, a contrario concluziei Curţii (a se vedea DCC nr.81 din 11 iulie 2024, § 22), este extrapolată şi prin Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură. Articolul 17 alin.(11) din Lege prevede dreptul Preşedintelui Republicii de a respinge o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor la funcţia de Procuror General în mod motivat, inclusiv în cazul depistării încălcării procedurii de selecţie a acestuia. De altfel, ambele situaţii de respingere a propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Consiliului Superior al Procurorilor se referă la procedura de numire.

13. În acelaşi timp, nicio prevedere constituţională sau legală nu îl obligă pe Preşedinte să accepte automat propunerea Consiliului Superior al Procurorilor de demitere din funcţie a Procurorului General, care exercită un mandat de rang constituţional de şapte ani, şi nici nu-i interzice să o respingă motivat o singură dată, inclusiv în cazul existenţei încălcării procedurii de evaluare a performanţelor lui (a se vedea §§ 5-9 supra).

14. Articolele 125 şi 1251 din Constituţie, în noua redactare, au urmărit scopul asigurării independenţei Procurorului General şi al protejării Procuraturii de ingerinţe sau de influenţe necorespunzătoare, inclusiv din partea legislativului şi executivului (a se vedea ACC nr.5 din 19 aprilie 2016, §§ 25, 28).

15. În opinia Comisiei de la Veneţia, este o chestiune de principiu că securitatea mandatului fix al membrilor autorităţilor de rang constituţional serveşte scopului asigurării lor faţă de presiunile externe. Prin urmare, măsurile care ar periclita continuitatea mandatului şi care ar interfera cu securitatea mandatului membrilor acestor autorităţi nasc suspiciunea că intenţia din spatele acestor măsuri constă în influenţarea deciziilor lor (Opinia amicus curiae comună urgentă nr.1003/2020 din 11 decembre 2020 a Comisiei de la Veneţia şi a Directoratului General pentru Drepturile Omului şi Preeminenţa Dreptului (DGI) al Consiliului Europei privind cele trei întrebări cu caracter juridic referitoare la mandatul membrilor autorităţilor de rang constituţional (CDL-AD(2020)033), § 19).

16. La fel, Curtea Europeană a reţinut că ar fi iluzoriu să credem că judecătorii pot respecta preeminenţa dreptului şi pot pune în aplicare Convenţia Europeană dacă dreptul naţional goleşte garanţiile oferite de Convenţie cu privire la problemele care le afectează în mod direct independenţa şi imparţialitatea. Atunci când se face referire la "legătură specială de încredere şi loialitate" între judecători şi stat, aceasta este loialitatea faţă de statul de drept şi democraţie, nu faţă de deţinătorii de putere publică. Curtea a reiterat că, atunci când este vorba de necesitatea protecţiei împotriva ingerinţelor arbitrare în funcţiile lor de către autorităţile publice, nu poate fi trasată o linie clară între judecători şi procurori. Astfel, toţi membrii sistemului judiciar, fie judecători, fie procurori, ar trebui să beneficieze de protecţie împotriva practicilor arbitrare ale puterii legislative sau ale celei executive. În legislaţia Republicii Moldova, deşi este adevărat că procurorii îşi exercită funcţiile în mod autonom, iar judecătorii în mod independent, sistemul judiciar naţional nu face totuşi o distincţie fundamentală între statutul acestora. De asemenea, Curtea a remarcat importanţa tot mai mare a caracterului echitabil al procedurii în cauzele care implică revocarea procurorilor, inclusiv intervenţia unei autorităţi independente de executiv şi de legislativ în ceea ce priveşte deciziile care afectează numirea şi revocarea procurorilor (a se vedea Stoianoglo v. Republica Moldova, 24 octombrie 2023, §§ 37-39, 45).

17. Aşadar, rezumând cele expuse supra, am ajuns la concluzia că Decretul contestat face incidente articolele 1 alin.(3) şi 125 alin.(2) din Constituţie.

18. Prin urmare, consider că Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea admisibilă şi să o examineze în fond prin prisma respectării şi loialităţii faţă de principiile constituţionale ale statului de drept şi faţă de opiniile structurilor europene expuse pe acest caz.