Decizie nr.85 din 09.07.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.97g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 64 alin.(3) din Codul penal

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.97g/2018 privind excepţia

de neconstituţionalitate a unor prevederi din

articolul 64 alin.(3) din Codul penal

nr. 85  din  09.07.2018

 (în vigoare 09.07.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 430-439 art. 170 din 23.11.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 2 iulie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 9 iulie 2018, în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “în limitele de la 500” din prima teză a alineatului (3) al articolului 64 din Codul penal, ridicată de către dl avocat Ion Dodon, în dosarul nr.1a-1040/2018, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 2 iulie 2018, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 5 aprilie 2018, dl Alic Butnaru a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) [Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante] din Codul penal. Prin aplicarea prevederilor articolului 364¹ [Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală, acestuia i-a fost stabilită sancţiunea amenzii în mărime de 375 unităţi convenţionale.

4. Nefiind de acord, dna procuror Olesea Rusu a contestat sentinţa primei instanţe cu apel, solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să fie stabilită, în baza articolului 65 alin.(3) din Codul penal, pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale.

5. În cadrul şedinţei de judecată din 18 iunie 2018, dl avocat Ion Dodon, care reprezintă interesele dlui Alic Butnaru, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “în limitele de la 500” din prima teză a alineatului (3) al articolului 64 din Codul penal.

6. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 364¹

Judecata pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală

“[…]

“(8) Inculpatul care a recunoscut săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.

[…]”

9. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 64

Amenda

“[…]

(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 500 la 3000 unităţi convenţionale, iar pentru infracţiunile săvârşite din interes material – până la 20000 unităţi convenţionale, luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale. Luând în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în rate timp de până la 5 ani.

[…]”

Articolul 264¹

Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

 grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 750 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

[…]”

10. Prevederile relevante ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare, “Convenţia”) sunt următoarele:

Articolul 7

Nicio pedeapsă fără lege

“1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul invocă faptul că textul “în limitele de la 500” din prima teză a alineatului (3) al articolului 64 din Codul penal este interpretat de către instanţele de judecată în sensul în care, în procedura de judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, mărimea amenzii nu poate fi stabilită sub pragul prevăzut de dispoziţia articolului menţionat.

12. În acest sens, autorul menţionează că, potrivit articolului 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală, inculpatul care a recunoscut comiterea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

13. Astfel, potrivit autorului excepţiei, în măsura în care prevederile contestate nu permit stabilirea pedepsei amenzii sub limita de 500 unităţi convenţionale, sunt încălcate dispoziţiile articolelor 1 alin.(3), 4, 23 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Ion Dodon, în dosarul nr.1a-1040/2018, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Obiectul excepţiei îl constituie textul “în limitele de la 500” din prima teză a alineatului (3) al articolului 64 din Codul penal. Curtea constată că această prevedere nu a fost aplicată în prezenta cauză, ci a fost invocată de către procuror în apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe. Acest motiv este suficient pentru a declara sesizarea inadmisibilă. Totuşi, Curtea va continua analiza sesizării în vederea consolidării raţionamentelor sale cu privire la inadmisibilitatea acesteia.

18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate încalcă prevederile articolelor 1, 20 şi 54 din Constituţie. Curtea reaminteşte că, fiind suverană în materie de contencios constituţional (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.7 din 26 aprilie 2018, § 23; HCC nr.15 din 22 mai 2018, § 24; şi HCC nr.20 din 4 iulie 2018, § 47), nu se consideră obligată să analizeze problema juridică prin prisma articolelor din Constituţie invocate de către părţi, ci poate aplica alte articole din Constituţie, importantă fiind argumentarea cu privire la caracterul viciat al prevederilor contestate. Prin urmare, pentru că în prezenta cauză criticile autorului excepţiei se referă de fapt la pretinsa lipsă de claritate a prevederilor contestate, Curtea consideră că se impune examinarea excepţiei de neconstituţionalitate în baza articolelor 22 şi 23 din Constituţie, care garantează principiul nulla poena sine lege, nullum crimen sine lege şi posibilitatea fiecărei persoane de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că problema invocată în prezenta cauză priveşte domeniul şi modalităţile de aplicare a articolului 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală şi a articolului 64 alin.(3) din Codul penal. Articolul 64 alin.(3) din Codul penal prevede că mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 500 la 3000 unităţi convenţionale, iar articolul 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală stabileşte reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

20. În acest context, Curtea menţionează că principiul nulla poena sine lege, nullum crimen sine lege, stabilit la articolul 7 din Convenţie, impune în primul rând ca legislaţia să definească în mod clar încălcările şi sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii acţiunii sau a omisiunii interzise. Condiţia este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate stabili, plecând de la textul dispoziţiei pertinente şi, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanţe, care sunt acţiunile şi omisiunile care angajează răspunderea sa (a se vedea Coëme şi alţii v. Belgia, 22 iunie 2000, § 145; Vasiliauskas v. Lituania, 20 octombrie 2015, § 154). Aşadar, persoanele trebuie să cunoască normele dreptului penal pentru a putea să-şi adapteze comportamentul în funcţie de acestea. În acest sens, este posibil ca o persoană care este subiect al unei proceduri penale, să fi luat decizia de a-şi schimba modul de acţiune de o manieră relevantă pentru existenţa unei proceduri mai favorabile, pentru a beneficia de reducerea pedepsei în cazul declanşării ei. Într-o asemenea situaţie, există posibilitatea, aşa cum s-a invocat în prezenta cauză, ca pedeapsa aplicabilă să se situeze sub minimul prevăzut de dispoziţia generală a Codului penal. În acest caz se pune problema concursului prevederilor incidente care stabilesc pedepsele.

21. Curtea menţionează faptul că, potrivit Curţii Europene, câmpul de aplicare al articolului 7 § 1 din Convenţie este departe de a fi unul clar (a se vedea, în acest sens, Kafkaris v. Cipru [MC], 12 februarie 2008, § 142; şi Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 85). De altfel, conţinutul garanţiilor prevăzute la articolul 7 din Convenţie au făcut în timp obiectul unor evoluţii jurisprudenţiale. Fără a intra în dezbaterile referitoare la acest aspect, Curtea menţionează că problema în discuţie în prezenta cauză constă în previzibilitatea pedepselor. Această problemă a fost examinată de către Curtea Europeană în hotărârea Scoppola v. Italia [nr.2] [MC], din 17 septembrie 2009, § 108. Astfel, acest principiu, similar celorlalte garanţii ale articolului menţionat, se aplică doar în cazul dispoziţiilor care definesc infracţiuni şi pedepse (a se vedea, mutatis mutandis, Borcea v. România, 22 septembrie 2015, § 60).

22. Pentru că în prezenta cauză una dintre prevederile în discuţie este calificată de legislator ca fiind de drept procedural, Curtea va stabili criteriile care deosebesc o prevedere de drept procedural de una de drept substanţial.

23. Curtea menţionează că, în hotărârea Scoppola v. Italia [nr.2] [MC], din 17 septembrie 2009, pentru a califica o dispoziţie ca aparţinând dreptului penal substanţial sau dreptului penal procedural, Curtea Europeană a examinat în ce măsură această dispoziţie influenţează calificarea infracţiunii sau severitatea pedepsei în cauză. Astfel, după ce a arătat că o dispoziţie calificată ca procedurală în dreptul naţional influenţa severitatea pedepsei aplicabile, Curtea Europeană a decis că această dispoziţie făcea parte, în realitate, din dreptul penal substanţial, fapt care făcea incidentă ultima teză a articolului 7 § 1 din Convenţie (a se vedea § 110-113; şi Previti v. Italia, 12 februarie 2013, § 80).

24. Aşadar, Curtea constată că existenţa unor dispoziţii de drept penal şi a unor dispoziţii de drept procedural în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu relevant pentru stabilirea naturii lor. Prin urmare, pentru a stabili natura juridică a dispoziţiei articolului 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală, Curtea va avea în vedere următoarele criterii: obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării şi rezultatul la care conduce norma.

25. Din perspectiva criteriilor menţionate, Curtea constată că articolul 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală este o normă care face parte din categoria normelor de drept substanţial şi nu din categoria celor de procedură penală. La această concluzie se poate ajunge dacă se are în vedere criteriul scopului normei şi criteriul rezultatului la care conduce norma. Aşadar, în măsura în care aplicarea acestei dispoziţii conduce la schimbarea condiţiilor de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, ea va cădea sub incidenţa articolului 7 din Convenţie şi a articolului 22 din Constituţie.

26. Curtea menţionează că aceste articole interzic interpretările extensive şi prin analogie în defavoarea acuzatului, precum şi aplicarea retroactivă a legii (a se vedea, în acest sens, Kokkinakis v. Grecia, 25 mai 1993, § 52; S. W. v. Regatului Unit, 22 noiembrie 1995, § 35).

27. Totodată, Curtea constată că prevederile articolului 64 din Codul penal nu au un caracter absolut. Astfel, potrivit articolului 79 din Codul penal, în cazuri excepţionale referitoare la scopul şi la motivele faptei, la rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii, la comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, la alte circumstanţe care reduc în mod esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi la contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de o altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

28. Aşadar, pornind de la aceste premise, pentru că problema în discuţie în această cauză ţine de interpretarea şi de aplicarea legii de către instanţele de judecată, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinarea sa în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “în limitele de la 500” din prima teză a alineatului (3) al articolului 64 din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl avocat Ion Dodon, în dosarul nr.1a-1040/2018, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.