Decizie nr.91 din 25.08.2010 cu privire la examinarea contestaţiei reprezentantului PCRM la CEC privind neadmiterea încălcării legislaţiei electorale de către postul public de televiziune "GRT" din UTA Găgăuzia
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea contestaţiei reprezentantului PCRM la CEC
privind neadmiterea încălcării legislaţiei electorale de către postul
public de televiziune "GRT" din UTA Găgăuzia
nr. 91 din 25.08.2010
(în vigoare 10.09.2010)
Monitorul Oficial nr.163-165 art.607 din 10.09.2010
* * *
La 25 august curent, reprezentantul PCRM în Comisia Electorală Centrală, dl Serghei Sîrbu, a depus o contestaţie prin care a sesizat Consiliul Coordonator al Audiovizualului despre intenţia de a încălca legislaţia electorală de către unii participanţi la referendumul constituţional din 5 septembrie 2010 şi persoane cu funcţii de demnitate publică, prin intermediul postului public de televiziune "GRT". Conform sesizării, în ziarul local "Edinaia Găgăuzia" din 19 august curent a fost publicat un anunţ potrivit căruia la 3 septembrie curent, în ajunul referendumului, guvernatorul UTA Găgăuzia, domnul M.Formuzal, va participa în direct la televiziunea publică "GRT" şi va răspunde la întrebările cetăţenilor, inclusiv la cele cu privire la referendumul constituţional.
În aceeaşi contestaţie se menţionează că reprezentanţii guvernatorului Găgăuziei exercită presiuni asupra conducerii postului public "GRT", pentru ai obliga să-i ofere acestuia timp de antenă. Reprezentantul PCRM menţionează că domnul Formuzal este membrul şi reprezentantul unui partid politic înregistrat la CEC în calitate de participant la referendumul constituţional. În acest caz, asupra acestuia urmează a fi aplicate, în măsură egală, prevederile Codului electoral şi ale Regulamentului CEC privind reflectarea campaniei electorale la Referendumul constituţional din 5 septembrie 2010 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. Astfel, prin aceste intenţii ale conducerii UTA Găgăuzia şi a postului public din localitate, reprezentantul PCRM consideră că se vor încălca prevederile legislaţiei electorale, în special art.46 (1), 64 (3), 64 (5), 651 (1), 651 (3), 651 (4) din Codul electoral şi punctele 13, 15 şi 26 ale Regulamentului CEC.
În rezultatul dezbaterilor publice, în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la referendumul constituţional din 5 septembrie 2010 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3337 din 16 iulie 2010, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Se recomandă postului public de televiziune "GRT" din UTA Găgăuzia să respecte principiile pluralismului de opinii, echidistanţei şi echilibrului social-politic, în vederea informării corecte şi obiective a electoratului, pentru a permite alegătorilor să-şi exprime liber şi corect dreptul lor constituţional; să acorde partidelor politice, înregistrate la Comisia Electorală Centrală în calitate de participanţi la referendumul constituţional, timp de emisie în conformitate cu prevederile Codului electoral şi ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la referendumul constituţional din 5 septembrie 2010 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3337 din 16 iulie 2010.
Art.2. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Gheorghe GORINCIOI |
| Secretar | Constantin Bârcă |
Chişinău, 25 august 2010. |
|
| Nr.91. |