Decizie nr.93 din 21.09.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.122g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi a Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (impozitul pe avere)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de  inadmisibilitate  a  sesizării nr. 122g/2017 privind  excepţia  de

neconstituţionalitate a unor prevederi din Codul fiscal nr.1163-XIII

din 24 aprilie 1997 şi a Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din

17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea

unor acte legislative

(impozitul pe avere)

nr. 93  din  21.09.2017

 (în vigoare 21.09.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 451-463 art. 153 din 29.12.2017

* * *

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 15 septembrie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 21 septembrie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 287/4 şi 287/6 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi a Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, ridicată de către Vladimir Kovali în dosarul nr.3-552/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 15 septembrie 2017 de către judecătorul Ludmila Holeviţcaia, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 30 noiembrie 2016, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a emis avizul de plată, prin care Vladimir Kovali a fost obligat să achite impozitul pe avere pentru anul 2016.

4. La 26 decembrie 2016, Vladimir Kovali a depus o cerere prealabilă în adresa Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, solicitând anularea avizului de plată.

5. La 12 ianuarie 2017, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a informat petiţionarul că nu există temei de anulare a avizului de plată.

6. La 27 ianuarie 2017, reclamantul a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, prin care a solicitat anularea avizului de plată cu privire la achitarea impozitului pe avere pentru anul 2016.

7. În cadrul şedinţei de judecată din 24 mai 2017, reclamantul a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 287/4 şi 287/6 din Codul fiscal şi a Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.

8. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 76

Intrarea în vigoare a legii

“Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia.”

10. Prevederile relevante ale Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (M.O., 2007, ediţie specială) sunt următoarele:

Articolul 6

Impozite şi taxe şi tipurile lor

“(1) Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

[…]

(5) Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:

[…]

g) impozitul pe avere;

[…]

(6) Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:

a) impozitul pe bunurile imobiliare;

[…]”

Articolul 287/2

Subiecţii impunerii

“(1) Subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate (în folosinţă) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.

(3) În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerat, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz, toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.”

[…]”

Articolul 287/3

Obiect al impunerii şi baza impozabilă

“(1) Obiect al impunerii îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult;

b) suprafaţa totală constituie 120 m² şi mai mult.

(2) În cazul în care obiectul impunerii constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, baza impozabilă constituie diferenţa pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar şi suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligaţiilor contractului de leasing financiar.

(3) Nu constituie obiect al impunerii bunurile imobiliare, inclusiv cotele-părţi, aflate în posesia persoanei, a căror valoare totală nu depăşeşte 1,5 milioane de lei şi suprafaţa nu depăşeşte 120 m².

(4) Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale.”

Articolul 287/4

Cota impunerii

“Cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă.”

Articolul 287/5

Perioada fiscală

“Perioada fiscală este anul calendaristic.”

Articolul 287/6

Calcularea impozitului pe avere şi avizele de plată

“Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat în termen de până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune.”

Articolul 287/7

Achitarea impozitului

“Impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune.”

11. Prevederile relevante ale Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O., 2016, nr.184-192, art.401) sunt următoarele:

“Art.XXXI. – (1) Prin derogare de la prevederile articolului 7 alineatul (1¹) din Codul fiscal, prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2016, cu excepţia articolului V punctele 2 şi 78, articolului XVII punctul 2 referitor la articolul 26 alineatul (9), punctele 3 şi 4, articolului XXVII punctul 2, care se pun în aplicare la 1 ianuarie 2016, articolului V punctul 77 şi articolului VIII, care se pune în aplicare la 1 ianuarie 2017.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin impunerea şi obligarea cetăţenilor la achitarea impozitului pe avere şi a impozitului pe bunurile imobiliare se încalcă art.16 din Constituţie, întrucât pentru aceleaşi bunuri unii contribuabili trebuie să achite două impozite.

13. De asemenea, autorul consideră că dispoziţiile care stabilesc cota impunerii (art.287/4) contravin principiului clarităţii şi previzibilităţii legii, întrucât prevederile art.15 din Codul fiscal stabilesc o altă modalitate de determinare a cotei impozabile.

14. La fel, autorul pretinde că dispoziţiile Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016, care stabilesc că normele legale ce reglementează impozitul pe avere se pun în aplicare începând cu 1 ianuarie 2016, sunt contrare prevederilor art.76 din Constituţie.

15. În viziunea autorului excepţiei, prevederile contestate încalcă articolele 16, 23 şi 76 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului fiscal şi a Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către Vladimir Kovali în dosarul nr.3-552/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

20. Totodată, Curtea subliniază că, potrivit art.24 alin.(2) şi alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, să expună normele legale şi argumentele, care demonstrează că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate.

21. Curtea observă că autorul excepţiei a susţinut că articolele 287/4 şi 287/6 din Codul fiscal şi Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în articolele 16, 23 şi 76 din Constituţie.

22. În acelaşi timp, deşi în sesizare a fost invocat art.287/6 din Codul fiscal, în esenţă, autorul nu a prezentat nici un argument de neconstituţionalitate în raport cu aceste prevederi.

23. Mai mult, Curtea constată că alegaţiile autorului sesizării privind încălcarea art.16 din Constituţie sunt raportate la conceptul “impozitului pe avere” în ansamblu fără o raportare la norme concrete.

24. În acest sens, Curtea subliniază că anterior, prin Decizia de inadmisibilitate nr.96 din 19 decembrie 2016, s-a pronunţat asupra unor critici similare.

25. Astfel, Curtea a reţinut, că potrivit art.132 din Constituţie, impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc conform legii, iar potrivit art.58 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Potrivit reglementărilor constituţionale, stabilirea prin lege a obligaţiei de plată a anumitor impozite sau taxe ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului. 26. De asemenea, în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a stabilit că: “[…] art.58 alin.(2) din Constituţie stipulează că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Or, norma constituţională enunţată prevede stabilirea justă a sarcinilor fiscale, dar nu impozitarea egală.” ( HCC nr.8 din 12 aprilie 2007).

27. Totodată, în partea ce ţine de alegaţiile autorului despre faptul că unii contribuabili sunt impozitaţi dublu, Curtea menţionează că, spre deosebire de impozitul pe avere, care se achită la bugetul de stat şi doar în cazul în care sunt întrunite condiţiile enunţate mai sus, impozitul pe bunurile imobiliare este impozit local şi constituie o sursă de venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.

28. Prin urmare, Curtea reţine că, în timp ce aceste două categorii de impozite sunt distincte, nu poate fi invocată dubla impozitare.

29. Cât priveşte critica adusă art.287/4 din Codul fiscal în raport cu dispoziţiile art.23 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile contestate, potrivit cărora “cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă”, nu sunt lipsite de claritate şi de previzibilitate. Or, norma permite destinatarilor săi determinarea cotei impunerii.

30. Totodată, cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale privind intrarea în vigoare a legii, în sensul că prevederile Legii nr.138 din 17 iunie 2016 se pun în aplicare, în partea ce ţine de impozitul pe avere, începând cu 1 ianuarie 2016, dar nu de la momentul publicării legii, Curtea reiterează argumentele invocate în Decizia nr.96 din 19 decembrie 2016, şi anume:

“28. O lege este retroactivă, când atinge sau modifică situaţii trecute, definitiv stabilite, sau acte care şi-au epuizat toate efectele în trecut.

29. În speţă, Curtea constată că impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. Astfel, atât timp cât perioada fiscală constituie întregul an calendaristic, nu poate fi afectat principiul neretroactivităţii legii.

30. Totodată, în Hotărârea nr.26 din 23 mai 2002, Curtea a menţionat că: “[…] principiul neretroactivităţii legii nu este un principiu cu caracter absolut. […] teoria contemporană a dreptului admite ca excepţii de la principiul neretroactivităţii legii normele juridice cu caracter imperativ – legile interpretative, precum şi normele juridice în care legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv.”

31. Sintetizând cele relatate supra, Curtea conchide că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 287/4 şi 287/6 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi a Art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, ridicată de către Vladimir Kovali în dosarul nr.3-552/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.