Decizie nr.98 din 26.10.2009 cu privire la Cererea prealabilă a CR "Ploaia de Argint" SRL, Citaţia Curţii Supreme de Justiţie din 22.10.09, bilanţul concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio, amînat prin Decizia nr.97 din 13 octombrie 2009
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la Cererea prealabilă a CR "Ploaia de Argint" SRL,
Citaţia Curţii Supreme de Justiţie din 22.10.09, bilanţul
concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio, amînat
prin Decizia nr.97 din 13 octombrie 2009
nr. 98 din 26.10.2009
(în vigoare 13.11.2009)
Monitorul Oficial nr.163-164 art.746 din 13.11.2009
* * *
În temeiul art.23 şi 40 p.(1), lit.j) şi l) ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Deciziei CCA nr.7 din 29.11.2006, la 2 septembrie 2009 Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunţat concursul pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV. Prin Decizia nr.97 din 13 octombrie 2009 CCA a amînat bilanţul concursului pentru utilizarea a 9 frecvenţe radio.
La 21 octombrie 2009 întreprinderea nominalizată s-a adresat cu o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea Deciziei CCA nr.34 din 1 aprilie 2009 privind prelungirea licenţei de emisie, Deciziei nr.75 din 2 septembrie 2009 despre anunţarea concursului cu frecvenţele respective ale Companiei, a art.23 din Decizia nr.97 din 13 octombrie 2009 şi eliberarea licenţei de emisie pentru frecvenţele pe care le-a deţinut.
La 23 octombrie 2009 "Umor FM" SRL, participantă la concursul amînat prin Decizia CCA nr.97 din 13.10.2009, a solicitat suspendarea acestuia pînă la examinarea legalităţii Încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12.10.2009, anexînd Citaţia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie curent.
Ca urmare a examinării publice a Cererii prealabile a CR "Ploaia de Argint" SRL, Scrisorii "Umor FM" SRL din 23.10.09, Citaţiei Curţii Supreme de Justiţie din 22.10.09, luînd în consideraţie prevederile art.6, 8, 11, 12 şi 24 ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, art.7, 8, 9, 10, 11 şi 26 ale Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Cererea prealabilă a CR "Ploaia de Argint" SRL, fondatoarea postului de radio "Ploaia de Argint, privind anularea Deciziei CCA nr.34 din 01.04.09, depusă cu încălcarea termenului de contestare, Deciziei nr.75 din 02.09.09, Deciziei nr.97 din 13.10.09 SE RESPINGE ca neîntemeiată.
Art.2. Postul de radio "Ploaia de Argint" îşi va continua activitatea pînă la obţinerea unei noi licenţe de emisie.
Art.3. Concursul pentru utilizarea frecvenţelor 107,9 MHz – Chişinău, 90,00 MHz – Bălţi, 90,90 MHz – Căuşeni, 100,1 MHz – Ungheni, 102,2 MHz – Soroca, 101,2 MHz – Trifeşti, 93,60 MHz – Edineţ, 105,7 MHz – Nisporeni, 98,00 – Comrat se anulează şi se va anunţa ulterior, după soluţionarea recursului SRL "Umor FM" vis-a-vis de Încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12.10.09 de către Curtea Supremă de Justiţie.
Art.4. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Art.5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Gheorghe GORINCIOI |
| Secretar | Constantin Bârcă |
Chişinău, 26 octombrie 2009. |
|
| Nr.98. |