BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.ASR-56 din 13.11.2023

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
13.11.2023

CONSILIUL CONCURENŢEI

D E C I Z I E

nr. ASR-56  din  13.11.2023

 (în vigoare 13.11.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 452-454 art.1140 din 28.11.2023

* * *

Plenul Consiliului Concurenţei,

acţionând în temeiul art.41 din Legea concurenţei nr.183 din 11.07.2012, art.2 şi art.10 din Legea nr.139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat, Hotărârii Parlamentului nr.331 din 30.11.2018 privind numirea în funcţie a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, Hotărârii Parlamentului nr.33 din 17.02.2022 privind numirea în funcţie a unui membru şi preşedinte al Plenului Consiliului Concurenţei,

în conformitate cu prevederile Regulamentului privind forma de notificare, procedura de examinare şi adoptare a deciziilor cu privire la ajutorul de stat, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.1 din 30.08.2013, Regulamentul privind evaluarea ajutorului de stat acordat pentru serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.3 din 08.09.2016 şi completat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.4 din 29.09.2016,

analizând notificarea măsurii de sprijin acordată Întreprinderii de stat "CFM" (în continuare – Î.S. "CFM"), parvenită de la Agenţia Proprietăţii Publice, prin intermediul Sistemului informaţional automatizat "Registrul ajutoarelor de stat" cu nr.00862 din data de 17.08.2023, materialele anexate şi nota examinatorului,

DECIDE:

1. Măsura de sprijin notificată de către Agenţia Proprietăţii Publice privind acordarea unor alocaţii bugetare Î.S. "CFM", în scopul implementării proiectului de achiziţie a locomotivelor şi de restructurare a infrastructurii feroviare, nu constituie ajutor de stat în sensul art.3 din Legea nr.139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat.

2. Decizia intră în vigoare la data adoptării şi va fi adusă la cunoştinţa Agenţiei Proprietăţii Publice.

3. Partea dispozitivă a prezentei decizii va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.