Documente
Explicaţie nr.03-0206 din 31.07.95 cu privire la modul de calculare a valorii activelor nete ale fondurilor de investiţii
COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE
Explicaţie cu privire la modul de calculare a
valorii activelor nete ale fondurilor de investiţii
Nr.03-0206 din 31.07.1995
* * *
În legătură cu recepţionarea demersurilor privind modul de
reflectare în calculul valorii activelor nete ale fondurilor de
investiţii a rezultatului schimbului acţiunilor fondului din emisia a
doua la acţiunile întreprinderilor privatizate contra B.P., Comisia de
Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare explică următoarele.
1. La calcularea valorii activelor nete din valoarea activelor
totale nu se exclude toată suma capitalului atras conform contractului
de trast, aflată la contul 98, ci doar partea care corespunde valorii
acţiunilor întreprinderilor privatizate, care la data raportată n-au
fost schimbate la acţiunile fondului din emisia a doua.
Cealaltă parte a capitalului atras, care corespunde valorii
acţiunilor întreprinderilor privatizate schimbate, conform situaţiei la
data raportată, la acţiunile fondului din a doua emisie, se include în
activele nete a fondului.
2. În calitate de bază pentru includerea în activele nete ale
fondului a părţii schimbate a capitalului atras conform contractului de
trast serveşte introducerea în registrul acţionarilor fondului a
persoanelor, ce au schimbat acţiunile întreprinderilor privatizate,
procurate contra B.P. la acţiunile fondului din a doua emisie.
3. La prezentarea dărilor de seamă specializate fondurile de
investiţii pentru privatizare, care au reflectat schimbul acţiunilor
sale la acţiunile întreprinderilor privatizate în formularul Nr.I-F1
(Calculul valorii activelor nete), prezintă Comisie de Stat pentru Piaţa
Hîrtiilor de Valoare extrasul din regustrul acţionarilor fondului, ce
conţine datele trimestriale despre numărul de acţionari introduşi în
registru, numărul acţiunilor ce le aparţin şi valoarea lor nominală,
perfectat în modul corespunzător şi legalizat de registratorul
independent, cît şi certificatul despre valoarea acţiunilor
întreprinderilor privatizate, schimbate contra acţiunilor fondului din
emisia a doua, semnat de managerul fondului.
4. Pînă la finalizarea subscrierii la acţiunile fondului din emisia
a doua prin intermediul schimbului lor la acţiunile întreprinderilor
privatizate şi aprobarea rezultatelor ei finale la Comisia de Stat
pentru Piaţa Hîrtiilor de valoare, prospectul emisiei rămîne neschimbat.
Fondurile de investiţii pentru privatizare au dreptul să introducă
în documentele de constituire înscrieri despre majorarea fondului
statutar conform modului stabilit de legislaţie după aprobarea dării de
seamă privind rezultatele subscrierii la acţiunile din emisia a doua de
Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare.
Preşedintele CSPHV I.HÎNCU
Coordonat:
Ministerul Finanţelor
al Republicii Moldova
Nr.04/4-3/136
din 31 iulie 1995
____________N.LUCHIAN