BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Extras din Hotărîrea CSM nr.145/6 din 12.02.2013 cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura şi condiţiile de numire a judecătorilor de instrucţie

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
12.02.2013

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

E X T R A S

din Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.145/6 din 12 februarie 2013

cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura şi condiţiile

de numire a judecătorilor de instrucţie

nr. 145/6  din  12.02.2013

 (în vigoare 27.04.2013) 

Monitorul Oficial nr.96 art.516 din 27.04.2013

* * *

Abrogat: 19.02.2026

Extras din hotărârea CSM nr.631/44 din 18.11.2025

Consiliul Superior al Magistraturii

HOTĂRĂŞTE:

1. A aproba Regulamentului privind procedura şi condiţiile de numire a judecătorilor de instrucţie, conform anexei la prezenta hotărîre.

2. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.

Anexă

APROBAT

prin Hotărîrea Consiliului

Superior al Magistraturii

nr.145/6 din 12 februarie 2013

REGULAMENT

privind procedura şi condiţiile de numire a judecătorilor de instrucţie

Regulamentul privind procedura şi condiţiile de numire a judecătorilor de instrucţie (în continuare Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.514-XIII din 06.07.1995 cu privire la organizarea judecătorească, Legii nr.544-XIII din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului, Legii nr.947-XIII din 19.07.1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.154 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor şi alte acte normative care reglementează procedura de numire şi de activitate a judecătorilor de instrucţie.

Prezentul Regulament este elaborat în vederea implementării Legii nr.153 din 05.07.2012 pentru completarea şi modificarea unor acte legislative în scopul asigurării unui statut unic pentru toţi judecătorii şi sporirii profesionalismului corpului judecătoresc.

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte:

a) procedura de numire a judecătorilor de instrucţie şi condiţiile ce urmează a fi respectate;

b) procedura de reconfirmare a judecătorilor de instrucţie în funcţia de judecător de drept comun şi condiţiile ce urmează a fi respectate.

CONDIŢII DE NUMIRE A JUDECĂTORILOR DE DREPT COMUN PENTRU

EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR DE JUDECĂTOR DE INSTRUCŢIE

2. La numirea unui judecător de drept comun pentru exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie urmează a fi respectate următoarele condiţii:

- consimţămîntul;

- evaluarea performanţelor;

- prezentarea preşedintelui instanţei de judecată privind numirea unui sau a mai multor judecători de drept comun pentru exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie;

- să activeze minimum 3 ani în funcţie de judecător. În anumite cazuri justificate termenul de 3 ani poate fi redus.

3. Atribuţiile de judecător de instrucţie vor fi exercitate de către judecătorul de drept comun desemnat prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii pe un termen de pînă la 3 ani.

CONDIŢII DE RECONFIRMARE A JUDECĂTORILOR DE INSTRUCŢIE

ÎN FUNCŢIA DE JUDECĂTOR DE DREPT COMUN

4. La reconfirmarea judecătorilor de instrucţie în funcţia de judecător de drept comun urmează a fi respectate următoarele condiţii:

- consimţămîntul, exprimat prin depunerea unei cereri;

- să activeze în cadrul aceleiaşi instanţe în care solicită reconfirmarea;

- să urmeze cursurile de formare continuă organizate de către Institutul Naţional al Justiţiei, conform planului de studiu pentru judecătorii de instrucţie care solicită reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun. Să întrunească numărul necesar de ore a cursurilor de formare continuă la Institutul Naţional al Justiţiei. Să prezinte certificatul care confirmă frecventarea cu succes a cursurilor de formare continuă;

- să existe o hotărîre a Colegiului de evaluare privind susţinerea evaluării performanţelor.

5. Judecătorii de instrucţie în exerciţiu nu pot solicita concomitent reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun şi transferul în altă instanţă de judecată.

6. Cererile privind iniţierea procedurii de reconfirmare în funcţia de judecător de drept comun urmează a fi depuse, cel tîrziu, cu 6 luni înaintea termenului-limită stabilit de lege (1 martie 2015), iar în cazul în care nu vor fi respectate condiţiile reconfirmării se va soluţiona chestiunea privind demisia judecătorului.

PROCEDURA DE NUMIRE A JUDECĂTORILOR DE DREPT COMUN PENTRU

EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR DE JUDECĂTOR DE INSTRUCŢIE

7. Preşedintele instanţei de judecată printr-un demers va iniţia în faţa Consiliului Superior al Magistraturii procedura de numire a unui sau mai multor judecători de drept comun cu atribuţii de judecător de instrucţie.

8. În cazul în care niciun judecător de drept comun nu îşi exprimă consimţămîntul pentru exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie, la propunerea preşedintelui instanţei de judecată, Consiliul Superior al Magistraturii va desemna unul sau mai mulţi judecători de instrucţie. Refuzul de a exercita atribuţiile de judecător de instrucţie va fi calificat drept abatere disciplinară şi va servi temei pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare.

9. În cazul absenţei judecătorului de drept comun desemnat pentru exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie, pe o perioadă scurtă de timp (boală, concediu, delegare, detaşare) preşedintele instanţei de judecată va propune Consiliului Superior al Magistraturii desemnarea unui alt judecător de drept comun care va exercita temporar atribuţiile de judecător de instrucţie.

10. La înaintarea demersului privind numirea unui sau mai multor judecători de drept comun pentru exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie, preşedintele instanţei de judecată va ţine cont de criteriile de bază necesare pentru a fi pus pe post.

PROCEDURA DE RECONFIRMARE A JUDECĂTORILOR DE INSTRUCŢIE

ÎN FUNCŢIA DE JUDECĂTOR DE DREPT COMUN

11. Judecătorii de instrucţie care solicită reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun vor depune cerere la Consiliul Superior al Magistraturii.

12. Consiliul Superior al Magistraturii va înregistra cererea şi va dispune derularea procedurii de reconfirmare în funcţia de judecător de drept comun.

13. Consiliul Superior al Magistraturii va elabora un registru şi va ţine evidenţa judecătorilor de instrucţie care au depus cereri privind reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun.

14. Judecătorii de instrucţie care solicită reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun vor urma cursurile de formare continuă din cadrul Institutului Naţional al Justiţiei.

15. Evaluarea performanţelor judecătorilor de instrucţie se va face de către Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor.

16. Judecătorul de instrucţie poate fi reconfirmat doar în cazul în care va fi evaluat de către Colegiul de Evaluare cu unul din calificativele - "bine", "foarte bine" şi "excelent". În cazul în care judecătorul va eşua evaluarea performanţelor, urmează a fi soluţionată chestiunea privind demisia acestuia.

17. Cererea privind reconfirmarea în funcţia de judecător de drept comun, certificatul de frecventare a cursurilor de formare continuă, hotărîrea Colegiului de evaluare a performanţelor vor fi prezentate Consiliului Superior al Magistraturii pentru a decide asupra chestiunii cu privire la reconfirmarea pe post de judecător de drept comun sau, după caz, refuzul de reconfirmare.

18. Consiliul Superior al Magistraturii, va înainta Preşedintelui Republicii Moldova propunerea privind reconfirmarea judecătorului de instrucţie în funcţia de judecător de drept comun al aceleiaşi instanţe, sau după caz, va propune eliberarea din funcţie a acestuia.

ASIGURAREA EXERCITĂRII ACTIVITĂŢILOR JUDECĂTORULUI DE INSTRUCŢIE

19. După reconfirmarea judecătorilor de instrucţie în funcţia de judecător de drept comun, acestora le vor fi prelungite atribuţiile, de către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru finalizarea examinării materialelor aflate în procedură.

20. Preşedintele instanţei de judecată, printr-un ordin, va stabili serviciul judecătorului sau a judecătorilor cu atribuţii de judecător de instrucţie pentru exercitarea activităţii în zilele de odihnă (sîmbătă, duminică).