Hotărâre nr.1 din 23.01.2024 cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în perioada 2018-2022
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra modului de formare,
administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi
a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru
Protecţia Datelor cu Caracter Personal
în perioada 2018 - 2022
nr. 1 din 23.01.2024
(în vigoare 15.02.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 70-72 art. 2 din 15.02.2024
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa şefei Direcţiei monitorizare şi control a Cancelariei de Stat, dna Tatiana Fondos; directoarei Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, dna Victoria Muntean; directoarei adjuncte a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, dna Angela Colomiicenco; şefei interimare a Serviciului economico-financiar, contabilă-şefă a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, dna Natalia Zaporojan; şefei Direcţiei juridice a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, dna Olesea Chilaru; şefei Direcţiei finanţele autorităţilor publice din cadrul Direcţiei generale politici bugetare sectoriale a Ministerului Finanţelor, dna Ina Gorea; şefei adjuncte a Direcţiei generale Trezoreria de Stat a Ministerului Finanţelor, dna Tatiana Muntean; şefului Direcţiei politici salariale a Ministerului Finanţelor, dl Alexandru Lungu, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei în format video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului conformităţii asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în perioada 2018-2022.
_____________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 20232, având drept scop evaluarea conformităţii modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în perioada 2018-2022, în raport cu prevederile cadrului normativ aplicabil.
_____________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.65 din 22.12.2022 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2023".
Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit, aplicate de Curtea de Conturi, în special ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 40003.
_____________________
3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".
Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
în anii 2018-2022 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal nu a asigurat organizarea şi implementarea unui sistem de control intern managerial racordat la cerinţele cadrului normativ, drept urmare fiind afectată conformitatea utilizării mijloacelor bugetare şi a administrării patrimoniului public. În acest context, auditul public extern a atestat deficienţe şi neconformităţi în procesele ce ţin de: planificarea bugetului instituţiei, managementul alocaţiilor bugetare, achiziţiile publice, administrarea patrimoniului public, printre cele mai semnificative enumerându-se următoarele:
(i) disfuncţionalităţi în mecanismul de elaborare şi prezentare spre aprobare a proiectului de buget al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, în calitatea sa de instituţie autonomă, fapt condiţionat şi de neelaborarea în anii 2018-2022 de către Ministerul Finanţelor a unor circulare privind elaborarea proiectului de buget de către entităţile autonome. Concomitent, neinstituirea pe intern a unui proces eficient şi funcţional aferent elaborării anuale a proiectului de buget cu asigurarea evaluării şi justificării necesarului de bunuri şi servicii, a condus la nevalorificarea a circa 5.842,2 mii lei din alocaţiile aprobate;
(ii) carenţe în procesul de stabilire/elaborare a indicatorilor de performanţă, aceştia nefiind prioritizaţi corespunzător bugetării pe programe şi nu au oferit o viziune clară asupra activităţilor realizate. Se menţionează că, în anii 2018-2022, nu au fost executaţi de la 4 până la 10 indicatori de performanţă din cei 16 aprobaţi, inclusiv "numărul controalelor efectuate" şi "numărul instrucţiunilor executate (linii directoare)", iar alţii fiind supraestimaţi;
(iii) nerealizarea obiectivelor din Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, prevăzute la capitolul "Protecţia datelor cu caracter personal", în speţă transpunerea în legislaţia naţională privind protecţia datelor cu caracter personal a prevederilor Directivei (UE) 2016/680 şi ale Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 a Parlamentului European şi a Consiliului, în vigoare din anul 2018, în pofida faptului că acţiunile în aceste scopuri au fost prevăzute în limitele bugetelor de cheltuieli aprobate;
(iv) deficienţe şi neconformităţi în procesul de planificare/efectuare a achiziţiilor de bunuri şi servicii soldate cu: tergiversarea procedurilor de achiziţii; nevalorificarea alocaţiilor (4.151,9 mii lei); nemodificarea potrivit limitelor de alocaţii a planurilor anuale de achiziţie cu publicarea pe paginile web (4.929,4 mii lei); neincluderea în planurile anuale de achiziţii a 32 de contracte încheiate (1.356,6 mii lei); divizarea achiziţiilor prin încheierea contractelor de mică valoare (632,3 mii lei); efectuarea achiziţiilor prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (744,0 mii lei); nesolicitarea, în toate cazurile, a ofertelor operatorilor economici, acestea fiind prezente doar în cazul a 20,7% (1.120,5 mii lei) din valoarea totală a achiziţiilor de valoare mică, ca urmare nefiind asigurată transparenţa, concurenţa şi eficienţa utilizării banilor publici;
(v) deşi pentru întreţinerea a 4 autoturisme de serviciu au fost cheltuite 811,4 mii lei, se relevă că circa 40% din cheltuielile efectuate, sau 322,6 mii lei, sunt neeficiente şi neconforme, deoarece nu au fost respectate normele stabilite la efectuarea cheltuielilor privind utilizarea carburanţilor şi lubrifianţilor, reparaţia curentă a mijloacelor de transport, precum şi fiind suplimentar procurate servicii de asigurare facultativă Casco;
(vi) management neconform la executarea cheltuielilor ce ţin de remunerarea muncii, generat de achitarea premiilor unice în mod neuniform şi în variaţii semnificative, achitarea unor sporuri cu emiterea post-factum a ordinelor de plată (289,1 mii lei) şi admiterea unor plăţi nejustificate (44,8 mii lei);
(vii) lipsa unui monitoring ce ţine de respectarea prevederilor regulamentare4 privind deplasările de serviciu în străinătate a determinat limitarea transparenţei cheltuielilor executate în aceste scopuri (1.034,9 mii lei), neconformitatea unor cheltuieli, precum şi neraportarea impactului deplasărilor de serviciu ca plusvaloare asupra activităţii de bază şi a personalului entităţii;
_____________________
4 Hotărârea Guvernului nr.10 din 05.01.2012 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova".
(viii) neinstituirea unui proces eficient de administrare a patrimoniului public a condiţionat multiple nereguli şi abateri (de circa 2.266,8 mii lei), care se exprimă prin: a) supraevaluarea cu 313,1 mii lei, sau 47,2% din valoarea totală, a stocurilor de materiale circulante aflate în gestiune din cauza casării întârziate a materialelor eliberate de la depozit; b) necalcularea regulamentară a uzurii/amortizării în sumă de 575,6 mii lei pentru 251 de mijloace fixe, cauzând diminuarea cheltuielilor perioadei cu suma nominalizată, având impact asupra rezultatului financiar; c) atribuirea neconformă a unor bunuri materiale în sumă de 159,3 mii lei la subclasa 31 "Mijloace fixe", care urmau a fi contabilizate regulamentar la subclasa 33 "Stocuri de materiale circulante"; d) raportarea supraevaluată cu 234,0 mii lei a valorii mijloacelor fixe şi activelor nemateriale din cauza neasigurării casării regulamentare a bunurilor materiale moral şi fizic uzate la situaţia din 31.12.2022; e) cheltuieli bugetare ineficiente pentru administrarea şi ulterior lichidarea Sistemului informaţional automatizat "Registrul de evidenţă a operatorilor economici de date cu caracter personal" (984,8 mii lei); f) neefectuarea regulamentară a inventarierii tuturor bunurilor aflate în gestiune;
(ix) problematici ce ţin de trecerea la cheltuieli aferente casării bunurilor materiale care nu întrunesc criteriile de recunoaştere a mijloacelor fixe, fiind raportate la stocuri, dar, de fapt, sunt instalate sau utilizate în activitatea entităţii, precum anvelope, acumulatoare, accesorii de pat, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte materiale. În acest aspect, auditul public extern a atestat necesitatea unor reglementări suplimentare cu referire la cheltuielile suportate în perioada de gestiune, dar care se referă la perioadele viitoare, în condiţiile în care în redacţia actuală a Ordinului ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.20155 nu există o delimitare cu referire la evidenţa stocurilor de materiale aflate la depozit şi în folosinţă, acestea fiind reflectate/raportate la stocuri până la casare ca urmare a uzurii totale sau defecţiunii.
_____________________
5 Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015 "Cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar".
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în perioada 2018-2022, anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare;
2.4. Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, pentru luare de atitudine, şi se recomandă examinarea rezultatelor auditului public extern, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situaţiilor constatate şi asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit;
2.5. Ministerului Finanţelor, pentru informare, şi se recomandă completarea Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216/2015, cu reguli de evidenţă a anvelopelor, acumulatoarelor, îmbrăcămintei, încălţămintei şi accesoriilor de pat etc., aflate în depozit şi în folosinţă;
2.6. Ministerului Justiţiei, pentru informare, şi se recomandă, în comun cu Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, să asigure întreprinderea acţiunilor necesare pentru actualizarea/ajustarea cadrului legal naţional în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal la directivele şi regulamentele Uniunii Europene;
2.7. Procuraturii Generale, pentru informare referitor la constatările expuse în Raportul de audit, în special privind constatările expuse la pct.4.2.2 şi pct.4.2.4.
3. Ca urmare a reiterării prin reformulare în Raportul de audit anexat la prezenta Hotărâre, se exclude din regim de monitorizare recomandarea cu numărul 1 din Raportul misiunii de follow-up al auditului TI "Cum se asigură protecţia datelor cu caracter personal în domeniul asistenţei medicale primare, prelucrate în cadrul sistemelor informaţionale automatizate?", aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.15 din 27 martie 2019.
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
5. Curtea de Conturi va fi informată în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4. - 2.6. din prezenta Hotărâre.
6. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în perioada 2018-2022 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| VICEPREŞEDINTE | Viorel CHETRARU |
| Nr.1. Chişinău, 23 ianuarie 2024. | |