Hotărâre nr.10 din 14.04.2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 privind comerţul interior, a Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante în ansamblul său şi, în particular, a pct.4 lit.b) din aceasta, precum şi a articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (plafonarea adaosului comercial la produsele importante din punct de vedere social) (sesizarea nr.142g/2021)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(6) din Legea nr.231

din 23 septembrie 2010 privind comerţul interior, a Hotărârii Guvernului nr.774

din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social

importante în ansamblul său şi, în  particular, a pct. 4 lit.b) din aceasta,

precum şi a articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992

cu  privire la antreprenoriat  şi întreprinderi

(plafonarea adaosului comercial la produsele

 importante din punct de vedere social)

(sesizarea nr.142g/2021)

nr. 10  din  14.04.2022

 (în vigoare 14.04.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.151-157 art. 68 din 20.05.2022

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 18 iunie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 14 aprilie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 privind comerţul interior, a Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante în ansamblul său şi, în particular, a pct.4 lit.b) din Regulamentul privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, precum şi a articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, ridicată de S.R.L. "Vitafor", parte în dosarul nr.3-3008/2020, aflată pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 18 iunie 2021 de dna judecător Galina Ciobanu de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 15 februarie 2022, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul soluţionării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. La şedinţa publică a Curţii au participat dl Vitalie Bîrcă şi dna avocat Elena Munteanu, reprezentanţi ai autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Silviu Neghină, şef adjunct al Direcţiei dezvoltarea mediului de afaceri din cadrul Ministerului Economiei.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

Circumstanţele cauzei nr.3ra-692/21

6. La 28 iulie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a emis actul de control nr.3-592810, prin care s-a stabilit încălcarea de către S.R.L. "Vitafor" a articolului 117 alin.(2) pct.7) subpct.a¹) din Codul fiscal, a pct.7 din Regulamentul privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, şi a pct.19 din Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special "Factura fiscală", aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.118 din 28 august 2017.

7. La 11 august 2020, S.R.L. "Vitafor" şi-a formulat dezacordul faţă de Actul de control nr.3-592810.

8. La 23 septembrie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a emis Decizia nr.181 asupra cazului de încălcare a legislaţiei, prin care a aplicat sancţiunile stabilite de articolul 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

9. La 15 octombrie 2020, S.R.L. "Vitafor" a contestat Decizia nr.181 din 23 septembrie 2020 şi a solicitat anularea acesteia.

10. La 19 noiembrie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a emis Decizia nr.234, prin care a respins contestaţia S.R.L. "Vitafor".

11. La 27 noiembrie 2020, S.R.L. "Vitafor" a formulat o cerere în contencios administrativ împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea Actului de control nr.3-592810 din 28 iulie 2020, a Deciziei nr.181 din 23 septembrie 2020 şi încasarea cheltuielilor de judecată.

12. În cadrul şedinţei de judecată din 4 februarie 2021, S.R.L. "Vitafor" a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 privind comerţul interior, a Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante în ansamblu său şi, în particular, a pct.4 lit.b) din aceasta, precum şi a articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

13. Printr-o încheiere din 7 iunie 2021, instanţa a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

14. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

"[…]

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 126

Economia

"[…]

(2) Statul trebuie să asigure:

[…]

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

[…]."

15. Prevederile relevante ale Legii cu privire la comerţul interior nr.231 din 23 septembrie 2010 sunt următoarele:

Articolul 20

Cantitatea şi preţul

"[…]

(6) Produsele şi serviciile se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţuri libere de vânzare, cu excepţia preţurilor/tarifelor reglementate de către stat. Preţul la comercializarea produselor/serviciilor social importante de primă necesitate, a căror listă reflectă coşul alimentar al minimului de existenţă, se aprobă de către Guvern şi se reglementează prin limitarea rentabilităţii la producere şi/sau a adaosului comercial la vânzarea acestora."

16. Prevederile relevante ale Legii nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi sunt următoarele:

Articolul 10

Reglementarea activităţii de antreprenoriat

"[…]

8. Neindicarea sau indicarea incorectă de către agentul economic furnizor în factură/factură fiscală a preţului de livrare pentru o unitate, fixat de agentul economic producător al mărfurilor produse pe teritoriul ţării, şi a mărimii adaosului comercial cumulativ sau a preţului de achiziţie pentru o unitate la mărfurile importate şi a mărimii adaosului comercial cumulativ, în cazul livrării mărfurilor social importante, a căror listă este aprobată de Guvern, se sancţionează cu amendă în mărime de 10% din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, dar nu mai puţin de 500 de lei pentru fiecare factură/factură fiscală. În cazul în care amenda stabilită este achitată în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării deciziei asupra cazului de încălcare, agentul economic furnizor beneficiază de o reducere de 50% din suma amenzii stabilite. Amenda stabilită conform prezentului punct se percepe la bugetul de stat prin decizia adoptată de către Serviciul Fiscal de Stat şi autoritatea administrativă de inspectare financiară din subordinea Ministerului Finanţelor.

[…]."

17. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante sunt următoarele:

"În scopul executării prevederilor art.4 lit.h) şi art.20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul de formare a preţurilor de comercializare a produselor social importante, conform anexei nr.1.

2. Controlul asupra respectării prevederilor prezentei hotărâri revine Inspecţiei Financiare şi Serviciului Fiscal de Stat din subordinea Ministerului Finanţelor.

[Pct. 2 în redactarea Hotărârii Guvernului nr.522 din 6 iulie 2017, în vigoare din 14 iulie 2017]

[…]

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului

nr.774 din 20 iunie 2016

REGULAMENT

privind formarea preţurilor de comercializare

a produselor social importante

1. Produsele se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţuri libere de vânzare, cu excepţia produselor social importante, prevăzute în anexa la prezentul Regulament, faţă de care se aplică măsurile reglementării de stat a preţurilor.

[…]

3. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:

adaos comercial – component al preţului cu ridicata sau cu amănuntul, care reprezintă diferenţa dintre preţul de comercializare şi preţul de achiziţie/livrare a mărfurilor, indicat în documentele primare;

preţ de achiziţie – preţul producătorului/distribuitorului de peste hotare, diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare, cu luarea în calcul a drepturilor de import achitate (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, care se va trece în cont), a cheltuielilor de transport (după caz, în funcţie de condiţiile de livrare), recalculat în monedă naţională (lei), conform cursului oficial al leului moldovenesc stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data efectuării operaţiunii de vămuire;

preţ de livrare – preţul producătorului autohton diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, care se va trece în cont);

procesare – activitate suplimentară desfăşurată de unitatea comercială în scopul pregătirii produselor pentru vânzare prin ambalarea/reambalarea acestora, care nu modifică caracteristicile iniţiale ale produselor (calibrare, sortare, mărunţire, uscare, tranşare, porţionare, marcare etc.);

rabat comercial (discount) – reducere din preţul furnizorului de produse (producător, importator, comerciant), convenită între părţi.

4. Pentru produsele social importante se stabileşte următorul mod de formare a preţurilor de comercializare pe piaţa internă:

a) produsele social importante se comercializează la preţuri de achiziţie/preţuri de livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20%, cu excepţia pâinii şi a colacilor, pentru care adaosul comercial aplicat nu va depăşi 10%;

b) produsele social importante, atât din import, cât şi autohtone, care au fost supuse procesării în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40% cumulativ de la preţul de achiziţie/preţul de livrare.

[…]

8. În cazul încălcării modului de formare şi aplicare a preţurilor pentru produsele social importante, persoanele juridice şi fizice poartă răspundere contravenţională, civilă sau penală conform legislaţiei în vigoare.

[…]."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

18. Examinând respectarea condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a observat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ţine de competenţa sa ratione materiae, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

19. Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de subiecte cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie unele prevederi din articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior, Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 în ansamblul său şi, în particular, pct.4 lit.b) din din Regulamentul privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, precum şi unele prevederi din articolul 10 alin.(8) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

21. Curtea a observat că normele contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

22. Curtea a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ, care are ca obiect anularea unor acte ale Serviciului Fiscal de Stat. Obiectul controlului îl constituie legislaţia referitoare la formarea preţului de vânzare a mărfurilor social importante şi sancţiunea pentru încălcarea acestora. Aşadar, prevederile legale contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

23. Curtea a reţinut că sesizarea vizează trei capete distincte privind controlul de constituţionalitate. Astfel, cu privire la contestarea articolului 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior, autorul excepţiei susţine încălcarea articolelor 9 alin.(3) [principiile fundamentale privind proprietatea], 23 [calitatea legii], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 126 alin.(2) lit.b) [economia] din Constituţie. În partea ce vizează contestarea Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 în ansamblul său şi, în particular, a pct.4 lit.b) din aceasta, autorul susţine încălcarea articolelor 102 alin.(2) [actele Guvernului] şi, respectiv, 9 alin.(3) [principiile fundamentale privind proprietatea], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 126 alin.(2) lit.b) [economia] din Constituţie. Al treilea capăt al sesizării pretinde că articolul 10 alin.(8) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi încalcă articolele 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie] şi 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] din Constituţie.

24. Cu privire la incidenţa articolului 9 alin.(3) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că această normă comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza tuturor legilor şi nu poate constitui un reper individual şi separat (DCC nr.82 din 8 iunie 2021, § 14). Referitor la incidenţa articolelor 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a reiterat că aceste norme nu au o aplicabilitate de sine stătătoare şi pot fi analizate doar prin raportare la un drept fundamental (HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 29; DCC nr.90 din 15 iunie 2021, § 23).

25. Totodată, cu privire la aplicabilitatea articolului 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie, Curtea a notat că acesta prevede faptul că statul asigură protecţia concurenţei loiale. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că concurenţa reprezintă un element sine qua non al existenţei economiei de piaţă. Mai mult, Curtea a reţinut că articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie le impun autorităţilor statului obligaţia de a asigura faptul că întreprinderile pot funcţiona în baza unui climat de concurenţă nedenaturat (HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 21).

26. În excepţie, autorul susţine că, prin limitarea stabilirii preţurilor de vânzare a produselor social importante, în special în baza articolului 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior, este încălcată concurenţa loială. În acest context, Curtea a observat că articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior restrânge libertatea stabilirii preţului de comercializare a unor categorii de produse, prin limitarea rentabilităţii la vânzarea acestora. Curtea a precizat că stabilirea unor cote de rentabilitate face excepţie de la regula potrivit căreia preţurile la bunuri se stabilesc în baza cererii şi ofertei din economie, fără interferenţe externe. În consecinţă, Curtea a reţinut o ingerinţă în articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie. Având în vedere aceste constatări, Curtea a stabilit şi incidenţa articolelor 23 şi 54 din Constituţie.

27. Cu privire la neconstituţionalitatea Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 în ansamblul său, autorul excepţiei a susţinut că Guvernul nu are competenţa de a adopta norme de reglementare primară. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că "hotărârile [Guvernului] se adoptă pentru organizarea executării legilor" (DCC nr.118 din 22 iulie 2021, § 29). Aşadar, criteriul în funcţie de care Curtea decide cu privire la competenţa executivului de a reglementa este existenţa unei norme care îi conferă competenţa în discuţie.

28. Curtea a observat că în preambulul Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 se precizează că aceasta se adoptă în baza prevederilor articolelor 4 lit.h) şi 20 alin.(6) din Legea cu privire la comerţul interior. Totodată, Curtea a reţinut că articolul 20 alin.(6) din Legea cu privire la comerţul interior îi deleagă Guvernului competenţa de a plafona preţul de vânzare a produselor/serviciilor social importante. Aşadar, în acest caz, Guvernul nu a acţionat ultra vires. Guvernul a adoptat Hotărârea nr.774 din 20 iunie 2016 pentru organizarea executării, în particular, a articolului 20 alin.(6) din Legea privind comerţul exterior, care îi deleagă acestuia competenţa de a limita preţul de comercializare a produselor social importante. Din acest motiv, Curtea a respins obiecţiile privind încălcarea articolului 102 alin.(2) din Constituţie.

29. Curtea a observat că autorul excepţiei îi solicită, inclusiv, un control al legalităţii Hotărârii contestate. Sub acest aspect, Curtea a precizat că controlul legalităţii hotărârilor Guvernului nu ţine de competenţa sa. De altfel, hotărârile Guvernului sunt acte de reglementare secundară (secundum legem), iar controlul de legalitate al acestor acte le revine instanţelor de contencios administrativ (DCC nr.4 din 5 ianuarie 2021, § 27 şi jurisprudenţa citată acolo).

30. În sesizare, autorul excepţiei a mai susţinut că pct.4 lit.b) din Hotărâre contravine articolelor 9 alin.(3), 54 şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie. Curtea a reţinut că plafonarea adaosului comercial la vânzarea unor produse reprezintă o măsură care face incidente articolele 9 alin.(3) şi 126 lit.b) din Constituţie. De altfel, domeniul de reglementare al pct.4 lit.b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 se află în strânsă legătură cu articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior. În consecinţă, Curtea a precizat că, în cadrul examinării fondului sesizării, va analiza aceste prevederi împreună.

31. Cu privire la capătul de sesizare care vizează articolul 10 alin.(8) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Curtea a observat că autorul a pretins că imposibilitatea individualizării sancţiunii în funcţie de circumstanţele particulare ale cazului încalcă articolele 16, 20 şi 46 din Constituţie. În Hotărârile nr.2 din 30 ianuarie 2018 şi nr.5 din 6 martie 2018, prin care a declarat neconstituţionale unele texte conţinute de articolul 10 punctele 4 şi 5 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Curtea a subliniat că instanţa de judecată trebuie să aibă competenţa de a analiza proporţionalitatea amenzii. Tot atunci, Curtea a emis o adresă pentru Parlament în care i-a atras atenţia că în Lege există articole care impun amenzi în mărime fixă şi care ar putea fi modificate.

32. Curtea a reţinut că această jurisprudenţă conduce la ideea ponderării sancţiunilor de către instanţele de judecată, i.e. asigurarea proporţionalităţii sancţiunilor, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, adică prin individualizare. Aşadar, constatând incidenţa acestei jurisprudenţe, Curtea a subliniat că amenzile constituie imixtiuni în dreptul de proprietate, pentru că lipsesc persoana vizată de o parte din patrimoniul său, i.e. de suma de bani pe care trebuie să o plătească (Mamidakis v. Grecia, 11 ianuarie 2007, § 44) [HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 38]. Totodată, Curtea a stabilit incidenţa articolelor 16 şi 20 din Constituţie, care garantează principiul egalităţii şi dreptul la un proces echitabil. De altfel, amenzile fixe ignoră circumstanţele anterioare, concomitente sau subsecvente, permiţând aplicarea lor în acelaşi mod pentru situaţii diferite (HCC nr.20 din 4 iulie 2018, § 47). Cu privire la aplicabilitatea articolului 20 din Constituţie, Curtea a reamintit că acest articol este incident în cazurile în care este afectat principiul individualizării sancţiunii (HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 40 şi jurisprudenţa citată acolo).

B. FONDUL CAUZEI

1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior

33. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, deşi articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie protejează concurenţa liberă, articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior prevede măsura plafonării preţurilor la vânzarea produselor importante din punct de vedere social. Autorul excepţiei precizează că, prin chiar esenţa sa, concurenţa implică o libertate la stabilirea preţului, fapt care le permite consumatorilor să aleagă între produse similare găsite în comerţ, făcând ca economia să fie competitivă.

34. Autorul excepţiei pretinde că măsura plafonării preţurilor reprezintă o metodă de reglementare depăşită, care nu corespunde realităţilor sociale şi economice. Deşi plafonarea preţurilor la vânzarea produselor importante din punct de vedere social urmăreşte protecţia persoanelor social-vulnerabile, nu este respectată o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între interesele concurente. La modul concret, lipseşte justificarea caracterului necesar şi adecvat al ingerinţei în articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie. Autorul excepţiei mai susţine că articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior nu respectă exigenţele calităţii legii care rezultă din articolul 23 din Constituţie.

Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante în ansamblul său şi, în particular, a pct.4 lit.b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016

35. Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 privind preţurile de comercializare a produselor social importante implementează articolul 20 alin.(6) din Legea privind comerţul interior. Prin urmare, autorul susţine că această Hotărâre afectează articolele din Constituţie care garantează libertatea comerţului şi economia de piaţă.

36. Pe de altă parte, autorul excepţiei susţine că Hotărârea Guvernului în discuţie a fost adoptată cu încălcarea limitelor de reglementare recunoscute de Constituţie. Potrivit articolului 66 lit.c) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate care asigură unitatea reglementărilor pe întreg teritoriul ţării. Acest fapt presupune că Parlamentul este autoritatea abilitată să adopte acte legislative. Mai mult, reglementarea celor mai importante relaţii sociale ţine, în special, de domeniul legilor.

37. Potrivit articolului 102 alin.(2) din Constituţie, hotărârile Guvernului se adoptă pentru organizarea executării legilor. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că competenţa Guvernului de a ordona relaţiile sociale prin adoptarea de acte normative trebuie să fie determinată prin lege după conţinut, obiect şi scop, astfel încât intervenţiile sale să fie previzibile pentru destinatari (HCC nr.23 din 6 septembrie 2013). În acest context, autorul excepţiei susţine că Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 încalcă articolele 1 alin.(3), 6, 23 şi 102 din Constituţie.

38. Cu privire la neconstituţionalitatea pct.4 lit.b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, autorul excepţiei susţine că măsura limitării adaosului comercial la 40% din preţul de achiziţie/livrare a produselor social importante încalcă articolele 9 alin.(3), 54 şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie.

Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(8) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

39. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul contestat din articolul 10 alin.(8) din Legea cu privire la activitatea de antreprenoriat şi întreprinderi, care stabileşte răspunderea pentru fapta de neindicare sau indicare incorectă în factura fiscală a preţului de livrare/achiziţie pentru o unitate şi a mărimii adaosului comercial cumulativ în cazul livrării produselor social importante, este o acuzaţie în materie penală. Răspunderea de la articolul 10 alin.(8) din Lege nu urmăreşte compensarea prejudiciului, ci împiedicarea repetării unor acţiuni similare. Acest din urmă fapt, precum şi interesul juridic protejat de norma contestată, i.e. protecţia intereselor financiare ale statului, confirmă caracterul penal al faptei. Referitor la natura şi la severitatea amenzii, autorul pretinde că cuantumul sancţiunii confirmă şi el scopul preventiv şi represiv al pedepsei.

40. Autorul excepţiei susţine că aceste constatări fac incident articolul 20 din Constituţie, i.e. dreptul de a se adresa unui organ judiciar învestit cu competenţa analizei fondului. Acest drept presupune posibilitatea instanţei de judecată de a analiza sub toate aspectele, atât în fapt, cât şi în drept, decizia autorităţii administrative. La modul concret, instanţa trebuie să poată da o nouă apreciere a amenzii, inclusiv să modifice cuantumul ei. Totuşi, articolul 10 alin.(8) din Lege nu-i conferă instanţei de judecată competenţa controlului caracterului proporţional al pedepsei, în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului. Sancţiunea stabilită în articolul 10 alin.(8) din Lege este una fixă. Potrivit jurisprudenţei anterioare a Curţii, lipsa unor sancţiuni relativ determinate şi a altor mecanisme de individualizare a sancţiunii reprezintă o încălcare a articolelor 16, 20 şi 46 din Constituţie.

2. Argumentele autorităţilor

41. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că Guvernul a adoptat, în baza articolelor 4 lit.h) şi 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010, Hotărârea nr.774 din 20 iunie 2016 privind aprobarea Regulamentului de formare a preţurilor de comercializare a produselor social importante. Pct.1 din Regulament prevede că produsele se comercializează la preţuri libere de piaţă, cu excepţia produselor social importante, prevăzute în Anexa nr.1 la Regulament, faţă de care se aplică măsurile reglementării de stat a preţurilor. Din acest motiv, Parlamentul consideră că regulile privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante de primă necesitate nu limitează exerciţiul drepturilor de la articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie.

42. Parlamentul susţine că sunt neîntemeiate obiecţiile autorului sesizării privind neconstituţionalitatea articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992, care incriminează fapta de neindicare sau indicare greşită în factura fiscală a preţului de livrare la produsele social importante. De altfel, agentul economic poate ataca decizia agentului constatator în instanţa de judecată, care decide cu privire la fondul constatărilor. Aşadar, prevederile în vigoare îi recunosc agentului economic toate garanţiile care rezultă în baza dreptului la un proces echitabil.

43. Guvernul precizează că statul reglementează activitatea economică şi asigură protecţie intereselor publice în activitatea economică. Astfel, în vederea asigurării securităţii economice a ţării, statul este obligat să adopte măsuri economice şi organizatorice privind reglementarea comercializării unor produse necesare pentru asigurarea funcţionării stabile a economiei. Din acest motiv, Guvernul susţine că articolul 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 respectă exigenţele care rezultă în baza articolelor 9 alin.(3), 23, 54 şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie.

44. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate care vizează încălcarea articolului 102 alin.(2) din Constituţie, Guvernul precizează că hotărârile sale se adoptă pentru executarea legilor. Astfel, în acest caz, articolele 4 lit.h) şi 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 îi conferă Guvernului competenţa reglementării preţului de comercializare a produselor social importante de primă necesitate. Aşadar, Guvernul conchide că sesizarea este neîntemeiată în acest capăt. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992, Guvernul a precizat că amenda de 10% din valoarea tranzacţiei permite individualizarea sancţiunii în funcţie de circumstanţele cauzei.

3. Aprecierea Curţii

I. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII ARTICOLULUI 20 ALIN.(6) DIN LEGEA NR.231 DIN 23 SEPTEMBRIE 2010 ŞI A PUNCTULUI 4 LIT.B) DIN REGULAMENTUL APROBAT PRIN HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR.774 DIN 20 IUNIE 2016

45. Articolul 9 alin.(3) din Constituţie stabileşte elementele pe care se fundamentează economia, şi anume: piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială. În privinţa celei din urmă, articolul 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie prevede că statul trebuie să asigure protecţia concurenţei loiale.

46. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că concurenţa reprezintă un element sine qua non al existenţei economiei de piaţă, o adevărată forţă regulatorie a acesteia. Ea poate fi definită ca fiind confruntarea dintre agenţii economici cu aceleaşi activităţi sau activităţi similare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi. Totodată, Curtea a menţionat că, în desfăşurarea relaţiilor comerciale, concurenţa îndeplineşte următoarele funcţii importante: de garanţie a economiei de piaţă; de facilitare a liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor; de stimulare a iniţiativei de participare pe piaţă (HCC nr.11 din 28 mai 2013, § 31 şi 32; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 37; HCC nr.8 din 11 martie 2021, §33).

47. În acest caz, Curtea observă că problema abordată de către autorul sesizării se referă la măsura plafonării adaosului comercial la produsele social importante. Pentru a examina constituţionalitatea măsurii în discuţie, Curtea va elucida următoarele chestiuni: dacă măsura atacată este prevăzută de lege; dacă urmăreşte realizarea unui scop legitim; dacă este aptă să asigure realizarea scopului urmărit; dacă există măsuri alternative mai puţin intruzive, care au legătură cu scopurile legitime urmărite; dacă măsura respectă o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între principiile concurente.

a) Dacă măsura contestată este "prevăzută de lege"

48. Teza a II-a din alineatul (6) al articolului 20 din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 prevede că preţul la comercializarea produselor/serviciilor social importante de primă necesitate, a căror listă reflectă coşul alimentar al minimului de existenţă, se aprobă de către Guvern şi se reglementează prin limitarea rentabilităţii la producere şi/sau a adaosului comercial la vânzarea acestora. Curtea observă că comercializarea produselor social importante este reglementată în Regulamentul privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016. Astfel, făina, laptele, crupele şi alte produse sunt considerate social importante doar dacă au caracteristicile de calitate şi cantitate stabilite în Anexă. Dacă sunt de o calitate superioară celei indicate în Anexă, la comercializarea acestora se aplică preţuri libere de vânzare.

49. Punctele 3 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 prevăd componentele şi formarea preţului la produsele social importante. În concret, sunt definite adaosul comercial, preţul de achiziţie, preţul de livrare şi precizate cotele de profit permise de lege. Curtea observă că prevederile menţionate stabilesc în mod clar şi precis atât câmpul de aplicare, cât şi alimentele care sunt acoperite de Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016.

50. Aşadar, Curtea conchide că normele legale contestate, care stabilesc, inter alia, alimentele considerate produse social importante, caracteristicile lor calitative şi cantitative şi modul de formare a preţului de comercializare a acestora, respectă standardul "prevăzut de lege".

b) Dacă măsura contestată urmăreşte realizarea unui scop legitim

51. Curtea reţine că normele criticate reglementează modul de formare a preţului de vânzare la o gamă largă de produse alimentare esenţiale pentru viaţa de zi cu zi. O asemenea măsură poate fi încadrată sub mai multe scopuri legitime stabilite la articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

52. Curtea menţionează că plafonarea adaosului comercial la produsele social importante pune în operă obiectivul protecţiei persoanelor cu venituri mici, deoarece variaţiile preţului la alimentele de bază îi afectează în mod direct. De altfel, majorarea nejustificată şi necontrolată a preţului la produsele social importante are ca efect reducerea din cantitatea alimentelor pe care şi le pot permite aceste persoane. Acest lucru poate face inaccesibile produsele alimentare de primă necesitate pentru un cerc larg de persoane.

53. Totodată, Curtea reţine că plafonarea adaosului comercial urmăreşte să prevină şi să combată practicile comerciale neloiale. O astfel de măsură este importantă în special atunci când bunul este indispensabil pentru viaţa de zi cu zi şi când agentul economic deţine o poziţie dominantă pe piaţă. Aşadar, Curtea constată că normele atacate urmăresc scopurile asigurării securităţii alimentare, protecţiei persoanelor cu venituri mici şi prevenirea practicilor de concurenţă neloială la comercializarea alimentelor esenţiale pentru viaţa de zi cu zi. Obiectivele în discuţie se încadrează în scopurile garantării bunăstării economice a ţării, protecţiei ordinii publice, precum şi în scopul protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, care sunt prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

c) Dacă măsura este aptă să asigure realizarea scopului

54. Curtea observă că ajustarea preţurilor la produsele social importante în baza unor cote de profit limitează capacitatea producătorilor de a stabili preţurile în mod independent. În schimb, plafonarea adaosului comercial şi stabilirea acestuia la un nivel cât mai apropiat de costul efectiv al bunului face ca acesta să fie accesibil unui cerc cât mai larg de persoane. Astfel, limitarea marjei comerciale influenţează în mod direct atât alegerea consumatorilor, cât şi cantitatea de bunuri pe care aceştia pot să şi-o permită. În consecinţă, Curtea constată că este plauzibil riscul ca în absenţa măsurii plafonării marjei comerciale la produsele social importante consumatorii să fie afectaţi de preţuri majorate în mod nejustificat.

55. Totodată, Curtea reţine că plafonarea cotei comerciale la produsele alimentare de bază pentru viaţa de zi cu zi oferă protecţie împotriva riscului inflaţiei monetare. De altfel, stabilitatea preţurilor la produsele alimentare importante oferă protecţie faţă de riscul diminuării puterii de cumpărare a banilor. Acest lucru este foarte important în rândul beneficiarilor de prestaţii sociale, al păturilor social-vulnerabile, precum şi al persoanelor cu venituri mici. De altfel, persoanele în cauză primesc plăţi în mărime fixă, i.e. salariu, prestaţii de asigurări sociale, indemnizaţii ş.a., a căror valoare este afectată din cauza inflaţiei.

56. Aşadar, Curtea reţine că plafonarea adaosului comercial la produsele social importante asigură realizarea scopurilor reţinute la § 53 din prezenta Hotărâre.

d) Dacă există măsuri alternative mai puţin intruzive, care au legătură cu scopurile legitime urmărite

57. Curtea precizează că, în mod ideal, buna-funcţionare a mecanismului de stabilire a preţurilor în vederea obţinerii unor niveluri de preţ echitabile, i.e. care să corespundă intereselor producătorilor şi consumatorilor, reclamă existenţa unei concurenţe efective între cerere şi oferta de bunuri. În cadrul acestui sistem preţurile se stabilesc fără nicio interferenţă externă. Totuşi, de la această regulă există excepţii. De exemplu, legislatorul poate să adopte măsuri pentru corectarea dezechilibrelor de pe piaţă sau pentru a proteja consumatorii. Astfel de măsuri nu sunt în sine arbitrare sau neobişnuite. De altfel, legislaţia naţională conţine norme similare celor contestate în acest caz, e.g. articolul 4 din Legea nr.461 din 30 iulie 2001 privind piaţa produselor petroliere.

58. La § 53 din Hotărâre, Curtea a reţinut că măsura contestată are ca scop, inter alia, excluderea practicilor preţurilor excesiv de mari şi împiedicarea abuzului de poziţia dominantă al agenţilor economici. Curtea reţine că aceste scopuri sunt puse în operă prin intermediul Legii concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012 [a se vedea articolul 1 alineatele (1) şi (2)]. Curtea admite că formarea preţurilor la produsele social importante în baza cererii şi ofertei existente pe piaţă ar putea fi o măsură alternativă mai puţin intruzivă în articolele 9 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie. Mai mult, Curtea reţine că practicile comerciale neloiale pot fi prevenite şi combătute de Consiliul Concurenţei.

59. Totuşi, Curtea menţionează că Constituţia îi conferă legislatorului o marjă discreţionară largă în domeniul economic, inclusiv competenţa de a interveni şi de a adapta regulile aplicabile într-un segment al economiei naţionale. Pe baza acestei marje discreţionare, legislatorul poate să adopte norme care să aibă în vedere condiţiile economice şi sociale în continuă schimbare, asigurându-se că acestea sunt echitabile. Curtea menţionează că conţinutul acestei marje cuprinde şi alegerea legislatorului privind cea mai bună măsură în atingerea rezultatului dorit (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.5 din 25 februarie 2020, § 111).

60. Pe de altă parte, Curtea precizează că plafonarea adaosului comercial la produsele social importante urmăreşte şi scopurile asigurării securităţii alimentare şi protecţiei persoanelor cu venituri mici. Prin urmare, Curtea nu identifică alte măsuri alternative mai puţin intruzive, la fel de eficiente şi care să implice aceleaşi costuri sau costuri mai mici ca controlul preţurilor prin plafonarea adaosului comercial. Din acest motiv, având în vedere inclusiv specificul domeniului reglementat prin normele contestate, Curtea reţine că controlul preţurilor la produsele social importante este o metodă raţională de realizare a obiectivelor menţionate.

e) Proporţionalitatea în sens restrâns

61. Curtea observă că măsura plafonării preţurilor nu impune un preţ maxim sau minim, ci doar stabileşte o marjă fixă a adaosului comercial. Astfel, produsele social importante pot fi comercializate cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte preţul de achiziţie/preţul de livrare cu mai mult de 10%, 20% şi 40% [pct. 4 literele a) şi b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016]. Astfel, comercianţii pot ajusta preţul la produsele social importante în limita cotei permise de lege. Totodată, plafonarea adaosului comercial la produsele sociale importante se aplică în raport cu toţi comercianţii, pe baza unor criterii neutre de calitate şi de cantitate.

62. Curtea reţine că plafonarea adaosului comercial nu inhibă, per se, agenţii economici să practice comercializarea produselor social importante. De altfel, ei se pot evidenţia prin publicitate sau prin preţuri promoţionale. De exemplu, un agent economic care doreşte să intre pe piaţă poate să aplice, la comercializarea produselor sale, o marjă sub plafonul stabilit de lege, astfel încât să-şi sporească ansamblul vânzărilor. Mai mult, acesta poate folosi mărci şi poate aplica strategii comerciale.

63. Totodată, Curtea constată că normele atacate permit eficientizarea costurilor şi deducerea lor din preţul de vânzare. De altfel, dacă produce bunuri în mod eficient, inovator şi la un cost redus, preţul la care produsele vor fi oferite consumatorului va fi mai scăzut decât în cazul produselor similare ale altor comercianţi, care sunt fabricate cu costuri mai mari. Această posibilitate rezultă din pct.3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, care defineşte adaosul comercial ca diferenţa dintre preţul de comercializare şi preţul de achiziţie/livrare a mărfurilor. Aşadar, agenţii economici pot recurge la diferite practici comerciale care să permită o concurenţă efectivă a produselor social importante, i.e. campanii publicitare, reducerea preţului de comercializare, utilizarea unei mărci, diminuarea marjei, eficientizarea cheltuielilor, diversificarea furnizorilor ş.a.

64. Mai mult, Curtea reţine că, prin efectele sale, măsura contestată nu impune condiţii inechitabile de practicare a activităţii economice. De altfel, legislaţia nu prevede nicio condiţie care ar afecta stabilitatea financiară a agenţilor economici. Deşi există riscul unor pierderi financiare, acest lucru este determinat nu de normele care reglementează adaosul comercial, ci de pericolele activităţii comerciale, care implică, în mod firesc, riscuri privind rentabilitatea. Totuşi, Curtea reţine că aceste riscuri sunt asumate de orice agent economic care practică o activitate economică. Dincolo de acest fapt, Curtea menţionează că cota adaosului comercial stabilit de lege îi recunoaşte agentului economic o marjă care urmăreşte să-i asigure obţinerea unui profit stabil (i.e. 10%, 20% şi 40% dintre preţul de comercializare şi preţul de achiziţie/livrare).

65. Totodată, Curtea constată că normele atacate nu impun o obligaţie de a comercializa anumite produse social importante. Astfel, în cazul în care un agent economic va suferi pierderi financiare pe care nu va fi dispus să le acopere, el va fi liber să renunţe la vânzarea acelui tip de produs. Din aceste motive, Curtea reţine că legislaţia prevede, în linii generale, condiţii de rentabilitate, agenţii economici fiind motivaţi să-şi eficientizeze afacerile, astfel încât să obţină cel mai bun profit şi să excludă costurile nejustificate.

66. Prin urmare, Curtea reţine că articolul 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 şi pct.4 lit.b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, care plafonează adaosul comercial la produsele social importante, respectă exigenţele articolelor 9 alin.(3), 23, 54 şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie.

II. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII ARTICOLULUI 10 ALIN.(8) DIN LEGEA NR.845 DIN 3 IANUARIE 1992 CU PRIVIRE LA ANTREPRENORIAT ŞI ÎNTREPRINDERI

67. Articolul 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 prevede că neindicarea sau indicarea incorectă de către agentul economic furnizor în factură/factură fiscală a preţului de livrare pentru o unitate, fixat de agentul economic producător al mărfurilor produse pe teritoriul ţării, şi a mărimii adaosului comercial cumulativ sau a preţului de achiziţie pentru o unitate la mărfurile importate şi a mărimii adaosului comercial cumulativ, în cazul livrării mărfurilor social importante, a căror listă este aprobată de Guvern, se sancţionează cu amendă în mărime de 10 % din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, dar nu mai puţin de 500 de lei pentru fiecare factură/factură fiscală.

68. Curtea observă că această normă stabileşte o sancţiune fixă care nu permite individualizarea în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei. Dincolo de simpla constatare a întrunirii condiţiilor pentru aplicarea normei, autorităţile competente sunt lipsite de posibilitatea analizei proporţionalităţii sancţiunii în raport cu pericolul social al încălcării, cu împrejurările în care a fost săvârşită fapta, cu circumstanţele personale ş.a. Mai mult, Curtea reţine că invocarea în contestaţia împotriva deciziei de sancţionare a caracterului disproporţionat al amenzii nu poate fi analizată de către instanţa de judecată. De altfel, norma în discuţie nu-i conferă instanţei de judecată competenţa controlului sancţiunii, rolul său fiind limitat la respingerea contestaţiei sau la anularea actului atacat.

69. Curtea reaminteşte faptul că a pronunţat Hotărârea nr.20 din 4 iulie 2018 prin care a declarat neconstituţional un text conţinut de articolul 260 alin.(4) din Codul fiscal. Acesta stabilea amenzi fixe pentru neprezentarea facturilor fiscale. Curtea a reţinut că caracterul fix al acestor amenzi ignora circumstanţele anterioare, concomitente sau subsecvente neprezentării facturilor fiscale, permiţând aplicarea lor în acelaşi mod pentru situaţii diferite. Curtea a constatat că o asemenea abordare încalcă articolele 16 şi 20 din Constituţie. Totodată, Curtea menţionează că a pronunţat Hotărârea nr.2 din 30 ianuarie 2018 prin care a declarat neconstituţional un text de la articolul 10 alin.(4) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992. Curtea a reţinut că acel text instituia amenda într-o formă absolut determinată. Ea a precizat că caracterul fix al amenzii lipseşte instanţa de judecată de competenţa individualizării pedepsei, rolul său reducându-se la o simplă formalitate de validare a actului de constatare. Curtea a precizat că instanţa de judecată trebuie să se bucure de o jurisdicţie deplină, atât la stabilirea faptelor, cât şi la aplicarea dreptului (a se vedea § 58 din Hotărâre).

70. Mai mult, în Hotărârea nr.18 din 30 iunie 2020, la § 110, Curtea a subliniat că pedeapsa fixă stabilită de către legislator, dar şi diferenţa relativ mică dintre limita minimă şi maximă a sancţiunii pot afecta, în funcţie de fapta prejudiciabilă şi de multitudinea modalităţilor factuale de comitere a acesteia, dreptul la un proces echitabil, prin limitarea competenţei instanţei de judecată de a exercita un control de jurisdicţie deplin în privinţa individualizării şi oportunităţii sancţiunii.

71. În acest context, Curtea reţine că cazul prevăzut de articolul 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 poate fi circumstanţiat în funcţie de modalităţile comiterii încălcării, i.e. forma vinovăţiei, împrejurările în care a fost comisă fapta, scopul urmărit, caracterul repetitiv al abaterii ş.a. Curtea reţine că toate aceste elemente permit ponderarea sancţiunii aplicate. Aşadar, Curtea reţine că textul "în mărime de 10 % din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, dar nu mai puţin de 500 de lei pentru fiecare factură/factură fiscală" din articolul 10 alin.(8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992, care poziţionează instanţa de judecată într-o situaţie de competenţă nediscreţionară în privinţa cuantumului amenzii, este neconstituţional.

72. Curtea menţionează că, în vederea executării prezentei hotărâri, până la modificarea cadrului normativ, pentru faptele de neindicare sau indicare incorectă de către agentul economic furnizor în factură/factură fiscală a preţului de livrare pentru o unitate, fixat de agentul economic producător al mărfurilor produse pe teritoriul ţării, şi a mărimii adaosului comercial cumulativ sau a preţului de achiziţie pentru o unitate la mărfurile importate şi a mărimii adaosului comercial cumulativ, în cazul livrării mărfurilor social importante, se va aplica o amendă de până la 10% din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, efectuându-se în fiecare caz o analiză a proporţionalităţii sancţiunii în funcţie de circumstanţele concrete de către autoritatea competentă cu aplicarea legii sau instanţa de judecată în cazul formulării unei contestaţii. Curtea precizează că autoritatea responsabilă cu aplicarea prevederii menţionate va avea în vedere că sancţiunea aplicată trebuie să asigure efectul disuasiv şi preventiv al pedepsei.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e), 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.R.L. "Vitafor", parte în dosarul nr.3-3008/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se declară neconstituţional textul "în mărime de 10% din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, dar nu mai puţin de 500 de lei pentru fiecare factură/factură fiscală" din articolul 10 alineatul (8) din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

3. Până la modificarea cadrului normativ, la aplicarea sancţiunii poate fi stabilită o amendă de până la 10 % din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, efectuându-se o analiză de către autoritatea competentă şi instanţa de judecată a proporţionalităţii sancţiunii în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului.

4. Se recunosc constituţionale articolul 20 alin.(6) din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 privind comerţul interior şi pct.4 lit.b) din Regulamentul privind formarea preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 privind preţurile de comercializare a produselor social importante.

5. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea ce ţine de controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 privind preţurile de comercializare a produselor social importante.

6. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.