BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.11 din 25.03.2020 cu privire la Raportul auditului de conformitate a gestionării fondurilor publice de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare pe perioada de activitate

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.03.2020

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la  Raportul auditului  de conformitate a gestionării fondurilor

publice de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului

Creşterii Producţiei Alimentare pe perioada de activitate

nr. 11  din  25.03.2020

 (în vigoare 30.04.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.110-111 art. 13 din 30.04.2020

* * *

Curtea de Conturi, fără prezenţa reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, Agenţiei Proprietăţii Publice, Instituţiei Publice “Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Mecanizării Agriculturii”, în legătură cu instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova1, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20172, a examinat Raportul auditului de conformitate a gestionării fondurilor publice de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare pe perioada de activitate.

______________________

1Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgenţă din 17.03.2020.

2Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi3, având drept scop evaluarea conformităţii gestionării fondurilor publice de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, cu emiterea unei concluzii de audit. Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele de audit aplicate de Curtea de Conturi4.

______________________

3Hotărârea Curţii de Conturi nr.100 din 21.12.2018 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019”.

4ISSAI 100, ISSAI 400, ISSAI 4000, aprobate spre aplicare în cadrul misiunilor de audit prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 “Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI”.

Auditul a fost efectuat la Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, cu colectarea probelor relevante de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerul Finanţelor, Instituţia Publică “Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Mecanizării Agriculturii”, precum şi la unii Beneficiari.

Examinând Raportul de audit prezentat în şedinţa publică5, al cărui proiect a fost înaintat Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, care s-a expus fără obiecţii asupra conţinutului acestuia, Curtea de Conturi

______________________

5Mediatizarea şedinţei publice s-a efectuat prin intermediul paginilor Curţii de Conturi: www.facebook.com şi www.youtube.com.

A CONSTATAT:

Modernizarea sectorului agricol presupune şi aprovizionarea adecvată a acestuia cu tehnică agricolă performantă, utilaje şi echipamente. În acest scop, Guvernul Japoniei a acordat Guvernului Republicii Moldova asistenţă tehnică sub formă de Grant în valoare totală de 445,0 mil.lei, care a fost gestionată prin intermediul Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare.

Astfel, în perioada anilor 2001-2018, Guvernul Japoniei a acordat Guvernului Republicii Moldova un Grant în valoare totală de 445,0 mil.lei, inclusiv: i) 198,4 mil.lei – pentru implementarea Proiectului de Asistenţă Fermierilor Neprivilegiaţi (Programul de vânzări în rate 2 KR); ii)47,1 mil.lei – pentru implementarea Proiectului de Îmbunătăţire a Echipamentului Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Mecanizării Agriculturii; iii) 129,6 mil.lei – pentru implementarea Proiectului de Utilizare Eficientă a Combustibilului Solid din Biomasă (procurarea cazanelor pe peleţi, echipamentului pentru producerea peleţilor); iiii) 69,9 mil.lei – pentru implementarea Proiectului “Agricultura conservativă - dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova” (procurarea tractoarelor Kubota).

Prin intermediul Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, în baza acordurilor cu alte organizaţii internaţionale, au fost implementate şi alte proiecte, finanţate de către acestea. Astfel, pe parcursul anilor 2001-2018, Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, în calitate de Beneficiar, a administrat fonduri şi din alte proiecte, în baza acordurilor încheiate, în valoare de 119,4 mil. lei.

În anii 2001-2018, Beneficiarii Programului de vânzări în rate 2 KR au achiziţionat tehnică în rate, circa 8420 unităţi de tehnică agricolă. Pentru instruirea acestora, a fost instituit Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Mecanizării Agriculturii, dotat cu utilajul necesar. În scopul eficientizării energiei din biomasă, a fost creat Centrul de procesare a biomasei agricole pentru producerea peleţilor, precum şi s-au livrat 25 de cazane pe peleti.

Misiunea de audit a atestat şi unele neconformităţi în derularea procesului de gestionare/valorificare a fondurilor din Grant, şi anume:

√ neasigurarea conformităţii procesului de creare a Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare;

√ raportarea netransparentă/nestructurată a mijloacelor Fondului Partener pentru fiecare proiect în parte, determinată de gestionarea resurselor prin intermediul unuia şi aceluiaşi cont bancar;

√ plasarea de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a resurselor financiare în conturi de depozit în lipsa unor prevederi privind dispunerea/utilizarea mijloacelor financiare, inclusiv admiţând situaţii de conflict de interese;

√ neasigurarea controlului corespunzător din partea conducerii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (actualmente Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului) a determinat semnarea unor acte juridice privind implementarea proiectelor administrate de Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare de către persoane fără împuterniciri;

√ neasigurarea de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a valorificării oportunităţilor oferite de partenerii japonezi, în favoarea Beneficiarilor Programului de vânzări în rate 2 KR, privind procurarea maşinilor agricole la condiţii avantajoase;

√ comercializarea tehnicii agricole costisitoare din lipsa “Programelor de utilizare”, Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare deviind de la principiile agreate de donator;

√ acceptarea de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a solicitanţilor neeligibili în derularea procesului de selectare a Beneficiarilor Programului de vânzări în rate 2 KR, astfel fiind limitat accesul potenţialilor participanţi la Program;

√ aplicarea diferenţiată a cheltuielilor incluse în costul tehnicii/echipamentului agricol, fiind favorizaţi în acest sens unii Beneficiari ai Programului de vânzări în rate 2 KR;

√ din lipsa procedurilor interne reglementate privind obligativitatea asigurării facultative, în cazul reeşalonării plăţilor restante, Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare ar putea suporta cheltuieli suplimentare, ca rezultat al distrugerii sau deteriorării tehnicii/echipamentului agricol;

√ neasigurarea de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a completării setului de acte cu oferta comercială, din lipsa reglementărilor interne în acest sens;

sporirea creanţelor/restanţelor cu termenul expirat mai mare de 1 an cu suma de 36,8 mil.lei, determinată de insuficienţa reglementărilor interne privind modul şi procesul de monitorizare a bunurilor vândute în rate Beneficiarilor Programului de vânzări în rate 2 KR;

√ neasigurarea de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a unor proceduri scrise bine formalizate privind organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor;

√ neîntreprinderea de către factorii decizionali (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare) a unor măsuri suficiente şi relevante de asigurare a funcţionalităţii Centrului de procesare a biomasei agricole pentru producerea peleţilor;

√ neasigurarea funcţionalităţii a 11 cazane pe biomasă din 25 de astfel de cazane livrate de partenerii japonezi, prin neonorarea obligaţiunilor de către părţile implicate (Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare şi Administraţiile Publice Locale);

√ neatribuirea statutului de instituţie bugetară Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, subordonată ministerului de ramură (Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului), ceea ce a dus la neraportarea pe parcursul mai multor ani a indicatorilor aferenţi executării bugetului de stat (venituri, cheltuieli, credite acordate şi rambursate) şi creanţelor pentru credite interne, astfel fiind afectate atât executarea bugetului ministerului de ramură, cât şi executarea de casă a bugetului de stat.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului de conformitate a gestionării fondurilor publice de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare, pentru:

2.1.1. întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete de înlăturare a carenţelor şi neregulilor constatate, precum şi pentru stabilirea termenelor şi a persoanelor responsabile de executarea acestora;

2.1.2. informarea Comitetului de Supraveghere al Unităţii despre rezultatele auditului, cu înaintarea cerinţelor privind implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

2.2. Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în comun cu Ministerul Finanţelor, şi se recomandă:

2.2.1. să completeze Clasificaţia bugetară organizaţională cu un cod nou (Org.2) şi Clasificaţia programelor cu un cod nou (CBP) la activităţi destinate gestionării de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare a resurselor proiectului;

2.2.2. să asigure includerea în bugetul de stat pentru anul 2020 a tuturor veniturilor, cheltuielilor, creditelor acordate şi rambursate, precum şi a soldului mijloacelor băneşti la începutul şi la sfârşitul anului;

2.2.3. să asigure includerea în executarea bugetului de stat a tranzacţiilor efectuate prin intermediul Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare;

2.3. Ministerului Finanţelor şi se recomandă completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar cu un cont extrabilanţier separat destinat evidenţei creanţelor pentru creditele interne acordate;

2.4. Agenţiei Proprietăţii Publice, pentru luare de atitudine conform competenţelor în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun referitor la constatările expuse în punctul 4.4.1. din Raportul de audit, în special privind delimitarea terenului cu suprafaţa de 9,22 ha;

2.5. Autorităţii Naţionale de Integritate, pentru luare de atitudine conform competenţelor în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun referitor la constatările expuse în punctele 4.1.2. şi 4.4.1. din Raportul de audit, privind suspiciunile de conflict de interese;

2.6. Procuraturii Generale, pentru luare de atitudine conform competenţelor în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun referitor la punctele 4.1.2.; 4.2.; 4.3.; 4.4.1.; 4.4.2. din Raportul de audit;

2.7. Guvernului Republicii Moldova, pentru documentare;

2.8. Parlamentului Republicii Moldova, pentru documentare;

2.9. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare.

3. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1.-2.3. din prezenta Hotărâre se va informa Curtea de Conturi în termen de 8 luni din data adoptării Hotărârii şi a Raportului de audit, cu raportare trimestrială.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Hotărârea şi Raportul de audit se publică pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).