Hotărâre nr.112/2017 din 17.03.2017 privind preţurile la energia electrică produsă şi tarifele pentru energia termică livrată consumatorilor finali de către S.A. "CET-Nord"
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind preţurile la energia electrică produsă şi tarifele
pentru energia termică livrată consumatorilor finali de
către S.A. "CET-Nord"
nr. 112/2017 din 17.03.2017
(în vigoare 24.03.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 85-91 art. 600 din 24.03.2017
* * *
Abrogat: 17.01.2020
Hotărîrea ANRE nr.540/2019 din 27.12.2019
În temeiul art.9 alin.(2) şi art.45 din Legea nr.92 din 29.05.2014 cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, al art.7 alin.(2) din Legea nr.107 din 27.05.2016 cu privire la energia electrică şi în conformitate cu prevederile Metodologiei determinării, aprobării şi aplicării tarifelor la producerea energiei electrice, energiei termice şi la apa de adaos, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nr.147 din 25 august 2004 (Monitorul Oficial nr.171-174/335 din 17.09.2004), ale Metodologiei de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru energia termică livrată consumatorilor, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.482 din 6 septembrie 2012 (Monitorul Oficial nr.234-236/1330 din 09.11.2012), şi în scopul stabilirii costurilor strict necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii de producere a energiei electrice şi energiei termice, şi de prestare a serviciului de alimentare cu energie termică, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă preţul pentru energia electrică produsă de centrala electrică de termoficare a S.A. "CET-Nord" în mărime de 170 bani/kWh (fără TVA).
2. Se aprobă tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. "CET-Nord" în mărime de 1220 lei/Gcal (fără TVA).
3. Din Anexa la Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.404 din 02.02.2011 privind tarifele de livrare a energiei termice consumatorilor finali (Monitorul Oficial nr.22-24/128 din 04.02.2011) şi Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.429 din 21.10.2011 privind tarifele la producerea energiei electrice, energiei termice şi de livrare a energiei termice consumatorilor finali (Monitorul Oficial nr.182-186/1689 din 28.10.2011), poziţia S.A. "CET-Nord" se exclude.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.
| Sergiu CIOBANU, | Octavian LUNGU, |
| director | director |
| Iurie ONICA, | Ghenadie PÂRŢU, |
| director | director |
| Nr.112/2017. Chişinău, 17 martie 2017. | |