Hotărâre nr.16 din 04.06.2018 privind controlul constituţionalităţii Legii nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova (Sesizarea nr.2a/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind  controlul  constituţionalităţii  Legii nr.257

din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea

Codului audiovizualului al Republicii Moldova

(Sesizarea nr.2a/2018)

nr. 16  din  04.06.2018

 (în vigoare 04.06.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 210-223 art. 105 din 22.06.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 5 ianuarie 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 5 ianuarie 2018, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Preşedintele Republicii Moldova, dl Igor Dodon, privind controlul constituţionalităţii Legii nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova.

2. Autorul sesizării a pretins că prevederile contestate sunt contrare articolelor 31, 32, 34 şi 54 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 martie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a beneficiat de opiniile Parlamentului, Guvernului, Serviciului de informaţii şi securitate şi Asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului”.

5. În şedinţa publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de către dl Maxim Lebedinschi, reprezentantul autorului sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în Serviciul reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

ÎN FAPT

6. Pe 22 decembrie 2017 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.257 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova.

7. În articolul 2 din Codul audiovizualului a fost introdusă litera z⁵), care defineşte noţiunea de “securitate informaţională” după cum urmează: “stare de protecţie a resurselor informaţionale, a persoanei, a societăţii şi a statului, inclusiv un ansamblu de măsuri pentru asigurarea protecţiei persoanelor, a societăţii şi a statului de eventuale tentative de dezinformare şi/sau de informare manipulatoare din exterior şi pentru neadmiterea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova”.

8. Articolul 9 din Codul audiovizualului a fost completat cu alineatul (2¹), potrivit căruia: “În vederea asigurării securităţii informaţionale a statului, se permite radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”.

9. De asemenea, articolul 38 din Cod a fost completat cu alin.(6¹), care stabileşte sancţiunile pentru încălcarea prevederilor articolului 9 alin.(2¹), iar la articolul 38 alin.(12¹) a fost reglementată procedura de soluţionare a litigiilor născute ca urmare a încălcării acestor dispoziţii legale.

10. Totodată, articolul 40 alin.(1) din Cod a fost completat cu litera d¹), prin care Consiliului Coordonator al Audiovizualului i s-a acordat atribuţia de a supraveghea respectarea de către radiodifuzori şi distribuitorii de servicii a prevederilor Codului audiovizualului privind asigurarea securităţii informaţionale.

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

“(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţionala.”

Articolul 34

Dreptul la informaţie

“(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.

(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

12. Prevederile Legii nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.260 din 27 iulie 2006, sunt următoarele:

“Art.I. – Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260/2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.131–133, art.679), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se completează în final cu litera z⁵) cu următorul cuprins:

“z⁵) securitate informaţională – stare de protecţie a resurselor informaţionale, a persoanei, a societăţii şi a statului, inclusiv un ansamblu de măsuri pentru asigurarea protecţiei persoanelor, a societăţii şi a statului de eventuale tentative de dezinformare şi/sau de informare manipulatoare din exterior şi pentru neadmiterea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.”

2. La articolul 7 alineatul (1), după textul “şi social,” se introduce textul “securitatea informaţională,”.

3. Articolul 9 se completează cu alineatul (2¹) cu următorul cuprins:

“(2¹) În vederea asigurării securităţii informaţionale a statului, se permite radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.”

4. La articolul 27, alineatul (1) se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

“i) nu sunt respectate prevederile art.9 alin.(2¹).”

5. Articolul 38 se completează cu alineatele (6¹) şi (12¹) cu următorul cuprins:

“(6¹) Se sancţionează cu amendă de la 40000 de lei la 70000 de lei radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care au încălcat prevederile art.9 alin.(2¹). Pentru încălcare repetată a acestor prevederi, amenda va constitui de la 70000 de lei la 100000 de lei. Retragerea licenţei de emisie pentru încălcarea prevederilor art.9 alin.(2¹) se aplică după ce au fost aplicate gradual sancţiunile prevăzute de prezentul alineat.”

“(12¹) În vederea neadmiterii prejudicierii securităţii informaţionale a statului, instanţa de judecată va examina litigiile care reies din încălcarea prevederilor art.9 alin.(2¹) în termen de până la 30 de zile. Apelul sau recursul va fi depus în termen de 3 zile de la pronunţarea hotărârii şi se va examina în termen de 10 zile.”

6. La articolul 40, alineatul (1) se completează cu litera d¹) cu următorul cuprins:

“d¹) monitorizează şi supraveghează respectarea de către radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii a prevederilor prezentului cod privind asigurarea securităţii informaţionale;”.

Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.”

DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNAŢIONALE RELEVANTE

13. Potrivit articolului 4 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, părţile asigură libertatea de exprimare şi de informare, conform articolului 10 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, şi garantează libertatea recepţionării, fără a se opune retransmisiunii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care sunt conforme prevederilor acestei Convenţii [europene cu privire la televiziunea transfrontalieră].

14. De asemenea, articolul 3 din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului european şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) stabileşte că statele membre garantează libera recepţionare şi nu restricţionează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale din alte state membre, pe propriul teritoriu.

15. Aşadar, garantarea recepţionării serviciilor de programe produse în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră reprezintă un mecanism uzual de reglementare în sistemele de drept europene.

16. În Lituania, articolul 34¹ din Legea privind informarea publicului garantează libera recepţionare a serviciilor mass-media audiovizuale din statele membre ale Uniunii Europene, statele din Spaţiul Economic European şi din alte state care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Libera recepţionare în Lituania a programelor de televiziune din ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, precum şi din statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră poate fi suspendată printr-o decizie a Comisiei, dacă aceste programe de televiziune încalcă cerinţele prevăzute de lege.

17. În Croaţia, Legea privind media electronice prevede la articolul 8 că libertatea de transmisiune şi recepţie a serviciilor mass-media audiovizuale din statele membre ale Uniunii Europene şi din alte state care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este garantată, iar libertatea de difuzare a acestor servicii poate fi limitată numai în conformitate cu acordurile internaţionale şi cu legea.

18. În România, articolul 4 din Legea audiovizualului garantează dreptul oricărei persoane de a recepţiona liber serviciile de programe de televiziune şi de radiodifuziune oferite publicului de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României şi a statelor membre ale Uniunii Europene, iar potrivit articolului 5, libertatea de difuzare pe teritoriul României a serviciilor de programe televizate şi radiodifuzate ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene este recunoscută şi garantată prin lege.

19. În Italia, Decretul legislativ cu privire la mass-media audiovizuală şi radio menţionează la articolul 1-ter [Transmisiunea transfrontalieră] că este garantată libertatea de recepţionare şi de retransmisie a serviciilor mass-media audiovizuale din statele Uniunii Europene şi din statele părţi la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, care nu sunt însă state membre ale Uniunii Europene.

20. În Polonia, potrivit articolului 20c din Legea audiovizualului, au dreptul de a difuza rapoarte scurte de ştiri radiodifuzorii stabiliţi în Polonia, într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat care este parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

21. În Ucraina, legislatorul a reglementat în articolul 42 din Legea cu privire la televiziune şi radiodifuziune că furnizorii de programe străine pot difuza pe teritoriul Ucrainei doar programele de televiziune care sunt incluse în “Lista de programe străine care corespund cerinţelor prevăzute de Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi de legislaţia Ucrainei”, de către Consiliul Naţional al Televiziunii şi Radiodifuziunii.

22. În Armenia, potrivit articolului 10 din Legea audiovizualului, programele de televiziune şi de radiodifuziune străine pot fi retransmise pe teritoriul Armeniei doar în baza unui acord interstatal.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

23. Prin decizia din 29 martie 2018, Curtea a reţinut că obiectul sesizării îl constituie Legea nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

24. De asemenea, conform articolelor 25 lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Preşedintele Republicii Moldova are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

25. Curtea a mai reţinut că prevederile contestate nu au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

26. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale din Constituţie invocate de către autorul acesteia.

27. Cu referire la incidenţa libertăţii de exprimare, garantată de articolul 32 din Constituţie, Curtea a reţinut că nu se poate afirma existenţa unei ingerinţe în acest drept, în cazul radiodifuzorilor din afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi din afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Nimic nu-i împiedică pe aceştia să emită în continuare, în statele lor de origine. Totuşi, Curtea a confirmat aplicabilitatea dreptului la libertatea de exprimare, sub aspectul libertăţii de a distribui informaţii şi idei în cazul distribuitorilor de servicii care retransmit în Republica Moldova programele de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi în afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră (a se vedea, de exemplu, Radio ABC v. Austria, 20 octombrie 1997, § 27). Atât transmisia, cât şi retransmisia programelor prin eter sau prin cablu fac incident dreptul de a distribui informaţii şi idei. Nu există nevoia de a face deosebiri între ele, în funcţie de conţinutul programelor (Groppera Radio AG şi alţii v. Elveţia, 28 martie 1990, § 55).

28. De asemenea, Curtea a constatat incidenţa dreptului de acces la informaţii, garantat de articolul 34 din Constituţie. Se poate afirma aplicabilitatea acestui drept în cazul persoanelor din Republica Moldova care îşi doresc un acces neîngrădit la programele de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi în afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

29. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 31 din Constituţie, Curtea a observat că autorul sesizării nu a motivat incidenţa libertăţii de conştiinţă în privinţa dispoziţiilor contestate. Simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea neconformităţii prevederilor legale contestate cu acesta, nu constituie o critică de neconstituţionalitate.

30. În consecinţă, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii Legii nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova prin prisma articolelor 32 şi 34 din Constituţie, verificând, în analiza fondului cauzei, caracterul justificat al limitărilor contestate.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 32 ŞI 34 DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autorului sesizării

31. În motivarea sesizării, autorul pretinde că interzicerea transmiterii programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este nejustificată. Mai mult, ar exista riscul monopolizării mijloacelor de informare în masă.

32. De asemenea, în opinia autorului sesizării, dispoziţiile contestate nu asigură un echilibru corect între dreptul cetăţeanului la informaţie şi scopul asigurării securităţii informaţionale a statului.

2. Argumentele autorităţilor

33. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul Republicii Moldova a menţionat că Legea nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului urmăreşte scopul protecţiei spaţiului informaţional al statului de transmiterea programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu corespund standardelor internaţionale, în special prevederilor Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră.

34. De asemenea, Parlamentul a precizat că dispoziţiile contestate se bazează pe Strategia securităţii naţionale, adoptată prin Hotărârea Parlamentului nr.153 din 15 iulie 2011, care stabileşte la punctul 4.7 că, în scopul asigurării securităţii informaţionale a statului, va fi instituit un cadru normativ relevant, vor fi instituite mecanisme eficiente de monitorizare, de control şi de implementare în vederea diminuării discrepanţelor şi a provocărilor existente, precum şi a protejării societăţii de eventuale tentative de dezinformare şi/sau de informare manipulatoare din exterior.

35. Din aceste motive, Parlamentul consideră că prevederile contestate urmăresc un scop legitim, iar interdicţia de a transmite programe de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este proporţională cu scopul urmărit.

36. În opinia prezentată de către Guvern s-a menţionat că Legea nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului urmăreşte scopul combaterii ameninţărilor informaţionale care atentează la securitatea naţională şi politica statului. Prin urmare, interdicţia de a transmite programe de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră corespunde articolelor 32 şi 34 din Constituţie.

37. În opinia sa scrisă, Serviciul de informaţii şi securitate a subliniat că legea contestată a fost adoptată ca urmare a necesităţii protecţiei spaţiului informaţional autohton de intervenţii externe subversive. De altfel, potrivit pct.13 literele a) şi f) din Concepţia securităţii informaţionale a Republicii Moldova, aprobată prin Legea nr.299 din 21 decembrie 2017, între principalele ameninţări la adresa securităţii informaţionale se numără acţiunile care au ca scop influenţarea politicii interne şi externe a statului, precum şi alterarea conţinutului informaţiilor vehiculate în spaţiul public (prin manipulare, dezinformare, prin tăinuirea sau falsificarea informaţiei) cu scopul de a genera panică, tensiuni ori conflicte sociale.

38. În concluzie, Serviciul de Informaţii şi Securitate a susţinut că prevederile contestate nu contravin normelor constituţionale invocate de către autorul sesizării.

39. Potrivit opiniei scrise a Asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului”, lipsa unui cadru legislativ care să conţină prevederi referitoare la protecţia spaţiului mediatic autohton reprezintă un risc la adresa securităţii informaţionale. Aceasta a conchis că ingerinţa în exercitarea libertăţii de exprimare, introdusă prin Legea nr.257 din 22 decembrie 2017, este una justificată.

B. Aprecierea Curţii

40. Curtea subliniază că, pentru a se asigura un pluralism veritabil în sectorul audiovizual, într-o societate democratică, nu este suficient să se asigure existenţa mai multor canale sau posibilitatea teoretică pentru operatorii de pe piaţa audiovizualului de a face parte din aceasta. Este necesar să se permită accesul efectiv în acest sector, astfel încât să se garanteze diversitatea conţinutului programelor generale, reflectând, pe cât posibil, varietatea de opinii întâlnite în societatea pentru care sunt destinate programele. Este de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la problemele politice şi la alte subiecte de interes public. Distribuirea informaţiilor şi a ideilor de interes public constituie un atribut al presei, publicul având, la rândul său, dreptul de a le primi (a se vedea Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano v. Italia, 7 iunie 2012, §§ 130-131).

41. Curtea face trimitere la considerentele Curţii Europene potrivit cărora mass-media audiovizuală, cum ar fi televiziunea şi radio, au un efect pregnant şi operează mai rapid, datorită puterii lor de transmitere a mesajelor prin intermediul sunetului şi al imaginilor, în comparaţie cu presa scrisă (a se vedea Jersild v. Danemarca, 23 septembrie 1994, § 31). Funcţia televiziunii şi a posturilor de radio de surse de informaţii, în intimitatea locuinţei ascultătorului sau a privitorului, consolidează impactul acestora (a se vedea Murphy v. Irlanda, 10 iulie 2003, § 74).

42. Din această perspectivă, într-un sector sensibil cum este mass-media audiovizuală, pe lângă obligaţia negativă de a nu interveni, statul mai are şi obligaţia pozitivă de a implementa un cadru legislativ şi administrativ adecvat pentru a garanta un pluralism efectiv (a se vedea Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano v. Italia, 7 iunie 2012, §134).

43. Curtea subliniază că articolele 32 şi 34 din Constituţie nu pot fi supuse restrângerilor, decât cu respectarea articolului 54 din Constituţie. Aceste restrângeri trebuie să fie prevăzute de lege, trebuie să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime, trebuie să realizeze, odată implementate, unul din aceste scopuri, să fie necesare,să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

a) Dacă ingerinţa a fost “prevăzută de lege”

44. Pentru că articolele 32 şi 34 din Constituţie îşi au corespondentul în articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sunt incidente standardele stabilite de către Curtea Europeană în această materie. Expresia “prevăzută de lege” din cel de-al doilea paragraf al articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune doar ca ingerinţa să aibă o bază legală în dreptul naţional, ci se referă, de asemenea, la calitatea legii în discuţie, care trebuie să fie una accesibilă, iar efectele sale trebuie să fie previzibile (VGT Verein gegen Tierfabriken v. Elveţia, 28 iunie 2001, § 52).

45. Potrivit articolului 9 alin.(2¹) din Codul audiovizualului [introdus prin Legea nr.257 din 22 decembrie 2017], pentru asigurarea securităţii informaţionale a statului, radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii li se permite transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Aşadar, este interzisă transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele menţionate.

46. Articolul 38 din Codul audiovizualului a fost completat cu alin.(6¹), potrivit căruia radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care au încălcat prevederile articolului 9 alin.(2¹) se sancţionează cu amendă de la 40000 de lei la 70000 de lei. Pentru încălcarea repetată a acestor prevederi, amenda are un cuantum cuprins între 70000 de lei şi 100000 de lei. Retragerea licenţei de emisie pentru încălcarea prevederilor articolului 9 alin.(2¹) se aplică după ce a fost aplicată în mod gradual sancţiunea amenzii.

47. De asemenea, articolul 38 a fost completat cu alin.(12¹), ce reglementează procedura de soluţionare a litigiilor care se nasc ca urmare a încălcării articolului 9 alin.(2¹) din Cod. Totodată, la articolul 40 alin.(1) din Cod a fost introdusă litera d¹), prin care Consiliului Coordonator al Audiovizualului i s-a acordat atribuţia monitorizării şi a supravegherii respectării de către radiodifuzori şi distribuitorii de servicii a prevederilor Codului audiovizualului privind asigurarea securităţii informaţionale.

48. Curtea reţine, din analiza generală a legii contestate, că aceasta îndeplineşte, sub aspectul dreptului radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii de informare în masă de a retransmite programele produse în alte state, decât cele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, standardul calităţii, ea fiind clară, precisă şi previzibilă.

49. Cu privire la caracterul ei, Curtea observă că este o lege rigidă. Spre deosebire de legile elastice, care sunt “sensibile la circumstanţe” şi care prevăd posibilitatea aplicării lor în funcţie de contextul factual detaliat, legile rigide stabilesc concepte precise, “insensibile la circumstanţe”. Această lege este rigidă, pentru că stabileşte o interdicţie generală pentru radiodifuzori şi distribuitorii de servicii de a transmite programele de televiziune şi radio menţionate mai sus, care sunt produse în afara statelor membre ale Uniunii Europene, în afara Statelor Unite ale Americii, în afara Canadei, precum şi în afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, indiferent de conţinutul lor. Din această perspectivă, legea se raportează la parametri concreţi şi obiectivi şi nu le acordă celor care o aplică o discreţie prea mare.

50. Curtea subliniază că, în general, sistemele juridice sunt produsul unui compromis dintre nevoia de reguli certe şi nevoia de a lăsa, pentru viitor, posibilitatea oferirii unei soluţii pentru o problemă socială. În continuare, Curtea va verifica dacă forma aleasă de către legislator în privinţa legii contestate în prezenta cauză este conformă cu valorile fundamentale ale Constituţiei. În acest sens, Curtea va efectua testul de proporţionalitate.

b) Cu privire la caracterul legitim al scopurilor urmărite

51. Curtea reiterează că una dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerinţele în articolele 32 şi 34 din Constituţie este raportarea la cel puţin un scop legitim.

52. Nota informativă la proiectul de lege privind completarea Codului audiovizualului face trimitere la scopul asigurării securităţii informaţionale a statului şi lupta cu propaganda externă. Astfel, în vederea realizării acestor obiective, este interzisă transmisia programelor de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

53. Potrivit autorilor proiectului, această limitare ar asigura pătrunderea în spaţiul mediatic al Republicii Moldova doar a programelor de televiziune şi de radio străine cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care corespund standardelor internaţionale, în special prevederilor Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră.

54. Curtea observă că, în contextul legii contestate, prin “securitate informaţională” se înţelege starea de protecţie a resurselor informaţionale, a persoanei, a societăţii şi a statului, inclusiv un ansamblu de măsuri pentru asigurarea protecţiei persoanelor, a societăţii şi a statului de eventuale tentative de dezinformare şi/sau de informare manipulatoare din exterior şi pentru neadmiterea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

55. Curtea admite faptul că autorităţile Republicii Moldova au obligaţia de a contracara în mod activ operaţiunile de informare ostilă împotriva societăţii, precum şi obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor. În primul rând, este contracarată posibila influenţare a rezultatului proceselor democratice din Republica Moldova, de către grupuri puternice din afara ţării. În al doilea rând, este contracarată posibila influenţare a opiniei publice, prin tehnici hibride, interzise de standardele impuse de Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, în probleme controversate. Aşadar, Curtea constată că aceste scopuri pot fi subsumate cel puţin următoarelor scopuri legitime generale prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie: asigurarea securităţii naţionale şi protejarea drepturilor altor persoane. Prin drepturile altor persoane, Curtea are în vedere dreptul de a fi protejat de o posibilă prejudiciere din partea unor formatori de opinie din exterior (a se vedea, mutatis mutandis, opinia lordului Bingham din R v Secretary of State for Culture, media and Sport [2008] UKHL 15, 12 martie 2008, parag. 28) şi dreptul publicului la un proces democratic care funcţionează în mod corect (a se vedea opinia lordului Scott din R v Secretary of State for Culture, media and Sport [2008] UKHL 15, 12 martie 2008, parag. 40).

c) Cu privire la legătura raţională dintre măsurile prevăzute de dispoziţiile legale contestate şi scopurile legitime urmărite de acestea

56. Pentru că nu este suficientă constatarea caracterului legitim al scopurilor, Curtea trebuie să analizeze dacă interdicţia instituită de dispoziţiile legale contestate are o legătură raţională cu aceste scopuri.

57. Curtea reţine că principiile de comunicare audiovizuală stabilite în Codul audiovizualului sunt aplicabile doar radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova şi nu pot produce efecte în privinţa serviciilor de programe ale radiodifuzorilor sau în privinţa serviciilor distribuitorilor aflaţi sub jurisdicţia altor state.

58. Totodată, articolul 7 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, Convenţie la care face trimitere legea contestată în prezenta cauză, reglementează responsabilităţile radiodifuzorilor, inclusiv condiţia potrivit căreia jurnalele televizate trebuie să prezinte în mod loial faptele şi evenimentele şi să favorizeze libera formare a opiniilor. Conform articolului 5 parag.1 din această Convenţie, fiecare stat membru al Convenţiei trebuie să se asigure că toate serviciile de programe transmise de un radiodifuzor ce ţine de jurisdicţia sa sunt conforme cu prevederile ei. În consecinţă, Curtea observă în legea contestată o punere în operă a prezumţiei potrivit căreia radiodifuzorii din statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră riscă să nu îndeplinească cerinţele acesteia. Ea se manifestă prin interdicţia de a transmite programele de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic ale radiodifuzorilor din aceste state. Spre deosebire de aceste state, în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii şi în Canada standardele democratice sunt foarte ridicate şi nu există acest risc. Aşadar, măsura legislativă contestată are o legătură directă cu scopul legitim urmărit.

59. Mai mult, Curtea constată că, întrucât Parlamentul face trimitere la tema luptei cu propaganda externă, poate apărea problema eficienţei acestor restrângeri prevăzute de Legea contestată, atât timp cât rămâne liber accesul la programele radiodifuzorilor din statele în discuţie prin intermediul internetului.

60. Curtea reţine că nu este lipsită de raţiune aplicarea interdicţiei doar în cazul serviciilor de programe difuzate prin radio şi televiziune. În acest sens, Curtea Europeană a recunoscut efectul pregnant şi imediat, din perspectiva distribuirii de informaţii, al programelor de radio şi de televiziune în Jersild v. Danemarca, 23 septembrie 1994, § 31, şi în Murphy v. Irlanda, 10 iulie 2003, § 78. Programele de radio şi de televiziune rămân a fi, în anul 2018, în Republica Moldova, cea mai influentă sursă de comunicare a ideilor. În ciuda evoluţiei semnificative din ultimii ani, nu există dovezi că ştirile de pe internet ar fi avansat pe locul de frunte pe care îl ocupă programele de radio şi de televiziune în materie de furnizare a informaţiilor, astfel încât să existe nevoia aplicării unor măsuri speciale şi în cazul unor surse din internet (a se vedea, mutatis mutandis, Animal Defenders International v. Regatul Unit, 22 aprilie 2013 [MC], § 119)

61. Prin urmare, deşi scopurile legitime menţionate mai sus ar putea fi realizate mai bine prin extinderea acţiunii legii în privinţa paginilor de internet ale producătorilor de radio şi de televiziune originari din statele în discuţie, totuşi acestea sunt realizate în mod parţial. Pentru a fi îndeplinită condiţia legăturii raţionale, Curtea subliniază că este suficientă chiar o realizare parţială a unuia dintre scopuri.

62. Aşadar, Curtea nu poate afirma lipsa unei legături raţionale cu scopurile legitime pe care le urmăresc prevederile contestate. Ea va trece la următoarea etapă a testului proporţionalităţii.

d) Cu privire la existenţa unor măsuri alternative mai puţin intruzive, care au o legătură raţională cu scopul legitim urmărit

63. Curtea observă că interdicţia de a transmite programe de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră reprezintă o măsură generală, care se aplică unor situaţii prestabilite, indiferent de circumstanţele fiecărui caz în parte.

64. În privinţa unor asemenea prevederi normative cu caracter general, Curtea Europeană a stabilit că acestea constituie o modalitate mai practică de a atinge un scop legitim decât prevederile care permit o examinare de la caz la caz. Acest ultim sistem poate genera un risc semnificativ de incertitudine, de litigii, de costuri şi de întârzieri (James şi alţii v. Regatul Unit şi Irlanda de Nord, 21 februarie 1986, § 68), precum şi de discriminare şi arbitrariu (Murphy v. Irlanda, 10 iulie 2003, §§ 76-77).

65. Curtea apreciază că o formă de control de la caz la caz pentru fiecare program de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu este produs în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi care este difuzat în Republica Moldova ar putea conduce la incertitudini, la numeroase litigii, la costuri şi întârzieri, această practică generând arbitrariu. O schemă contextuală ar reprezenta, pentru stat, o sarcină excesivă, autorităţile căruia ar trebui să monitorizeze toate programele difuzorilor care nu cad sub incidenţa Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră. Pe de altă parte, această schemă le-ar acorda autorităţilor de control al conţinutului acestor programe o discreţie excesivă. În realitate, ea ar fi greu de implementat. Presupunând că ar fi implementată, nu se poate susţine că ar realiza la fel de eficient scopurile legitime urmărite. Un control efectuat de o manieră deficitară ar periclita chiar realizarea scopurilor legitime urmărite. Curtea reiterează, în acest sens, cât de mare este impactul şi efectul imediat al programelor de televiziune şi de radio asupra persoanelor (a se vedea, mutatis mutandis, opinia lordului Bingham din R v Secretary of State for Culture, media and Sport [2008] UKHL 15, 12 martie 2008, parag. 30).

66. De asemenea, Curtea Europeană a reţinut în jurisprudenţa sa în materie că problema esenţială a măsurilor cu caracter general nu constă în a şti dacă ar fi trebuit adoptate reguli mai puţin restrictive, nici dacă statul reclamat ar fi putut dovedi că, în lipsa interdicţiei, scopul legitim nu ar fi fost atins. Este mai curând nevoie să se stabilească dacă, odată cu adoptarea măsurilor generale şi a punerii în balanţă a diferitelor interese concurente, legislatorul a acţionat în limitele marjei sale de apreciere (Animal Defenders International v. Regatul Unit, 22 aprilie 2013 [MC], § 110). Fiind un concept de drept internaţional, marja de apreciere nu este direct aplicabilă în procedurile de pe plan naţional. Totuşi, acest concept include mai mulţi factori. Pe lângă deferenţa pe care trebuie să o manifeste un tribunal internaţional faţă de state în parte (fapt care nu este relevant din punct de vedere naţional), el include şi motivele relevante pentru toate instanţele referitoare la nevoia manifestării deferenţei faţă de puterea legislativă sau faţă de puterea executivă. Având în vedere faptul că această ultimă formă de deferenţă este potrivită în contextul procedurilor naţionale, Curtea va opera, în prezenta cauză, cu conceptul de marjă de discreţie, privită ca o constrângere pentru judecătorii constituţionali în luarea unei decizii, în favoarea legislativului.

67. Prin urmare, pentru că nu a constatat existenţa unei ingerinţe mai puţin intruzive, Curtea va verifica dacă există un echilibru corect între măsura generală contestată şi scopurile legitime urmărite, în funcţie de marja de discreţie a Parlamentului.

e) Cu privire la existenţa unui echilibru corect între principiile concurente

68. Curtea trebuie să stabilească, la această etapă, ponderea principiilor concurente. Primul principiu este reprezentat de obiectivul asigurării securităţii informaţionale a statului. Al doilea principiu este cel al dreptului de acces la informaţii şi al libertăţii de a distribui informaţii şi idei în cazul distribuitorilor de servicii care retransmit în Republica Moldova programele de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi în afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

69. Pentru a putea respecta condiţia echilibrului corect, restricţiile în drepturile prevăzute de articolele 32 şi 34 din Constituţie trebuie să aibă la bază o nevoie socială presantă şi trebuie să fie motivate în mod pertinent şi suficient. Deşi aceste drepturi sunt relative, de regulă, standardul justificării limitării lor este unul înalt, iar marja de discreţie a legislativului una îngustă, în special când este vorba despre discursul politic. Această ultimă menţiune se referă la sursele de informaţii din interiorul unui stat.

70. Libertatea de a distribui informaţii şi idei şi liberul acces la informaţii reprezintă condiţii esenţiale pentru o societate sănătoasă din punct de vedere intelectual (a se vedea, mutatis mutandis, opinia lordului Bingham din R v Secretary of State for Culture, media and Sport [2008] UKHL 15, 12 martie 2008, parag. 27). Libera comunicare a informaţiilor, a opiniilor şi a argumentelor constituie o condiţie esenţială a unei guvernări cu adevărat democratice. Raţiunea fundamentală a procesului democratic constă în faptul că viziunile, opiniile şi politicile concurente trebuie să poată fi dezbătute în mod public şi expuse analizei publice, astfel încât soluţiile mai bune să prevaleze faţă de cele mai proaste. Trebuie să se presupună că, la un anumit moment, publicul va face o alegere raţională. Totuşi, este puţin probabil ca terenul de joc al dezbaterilor să se situeze, întotdeauna, la un nivel practicabil. Prin urmare, ţine de sarcina transmiţătorilor de programe să asigure acest obiectiv de o manieră imparţială, prin transmiterea unor programe echilibrate, în care sunt vehiculate toate viziunile legitime. Acest deziderat poate fi însă periclitat de influenţa unor guverne străine, care doresc să-şi impună politicile în state ca Republica Moldova. Există riscul ca obiectivele acestor guverne să fie acceptate de către publicul din Republica Moldova, din cauza repetării lor constante, chiar dacă ele sunt eronate. Unele guverne străine îşi finanţează masiv programele de radio şi de televiziune transmise în străinătate pentru a influenţa deznodământul unor procese democratice din alte state.

71. Curtea menţionează că tradiţia democratică europeană se opune ideii potrivit căreia modul de guvernare sau politicile guvernamentale ar trebui decise de către cei care investesc sumele cele mai mari de bani (a se vedea, mutatis mutandis, opinia lui lady Hale din R v Secretary of State for Culture, media and Sport [2008] UKHL 15, 12 martie 2008, parag. 48). Scopul societăţilor cu adevărat democratice este ca fiecare cetăţean să-şi poată forma opinii raţionale cu privire la problemele importante ale zilei. Pentru acest fapt, este nevoie de un schimb liber de informaţii şi de idei. Cu toate acestea, transmiterea unor programe de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră poate comporta distorsiuni majore ale pieţei libere a ideilor. Nu se poate vorbi, în acest sens, despre un echilibru pe piaţa ideilor din Republica Moldova, în condiţiile în care programele de televiziune sau de radio din statele în discuţie depăşesc, ca număr, programele autohtone. Nici măcar programele televiziunilor din statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră nu pot echilibra situaţia, pentru că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu cunoaşte limbile acestor state.

72. De altfel, în Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, § 133, Curtea Europeană a reţinut că situaţiile în care li se permite grupurilor puternice din punct de vedere economic sau politic din societate [sau din afara ei] să obţină o poziţie dominantă în media audiovizuale subminează rolul fundamental al libertăţii de exprimare într-o societate democratică, în sensul articolului 10 din Convenţie.

73. Curtea observă că problema supusă analizei sale prin prezenta sesizare a avut parte de dezbateri extinse în cadrul sau sub egida Parlamentului. În iulie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a găzduit o conferinţă internaţională care a avut ca subiect contracararea propagandei externe în vederea asigurării securităţii statului. În decembrie 2017, a fost dezbătut proiectul de lege care este contestată în prezenta cauză. Potrivit stenogramei şedinţei plenare a Parlamentului Republicii Moldova din ziua de 7 decembrie 2017, la şedinţa legislativului s-a afirmat că Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră a fost ratificată de foarte multe ţări europene şi că există “state care nu au ratificat Convenţia” şi care, “probabil, nu vor să se alinieze la principiile descrise” în aceasta. La această şedinţă a fost exprimată opinia că pe piaţa informaţională din Republica Moldova există o manipulare de 20 de ani, care ar avea ca motiv lipsa unor măsuri de luptă împotriva propagandei. Discuţiile s-au axat, aşadar, pe problemele de securitate naţională, prin prisma pericolului dezinformării care îşi are sursa în afara ţării. Curtea observă că autorii proiectului de lege au făcut trimitere şi la studii de specialitate în care se susţine că media sunt un instrument de bază folosit în desfăşurarea unor acţiuni de agresiune informaţională. În acest sens, prin intermediul unor instituţii de presă s-ar crea şi s-ar întreţine din exterior o imagine deformată asupra politicii şi situaţiei interne din statul vizat, opinia publică fiind astfel intoxicată. Tot din stenograma şedinţei Parlamentului, Curtea observă că autorii acestui proiect de lege nu s-au confruntat cu argumente pertinente din partea opozanţilor acestuia.

74. Curtea acordă pondere, în acest caz, dezbaterilor parlamentare. Mai mult, Curtea consideră important faptul că interdicţia se limitează doar la transmiterea programelor de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Ea nu se referă şi la alte tipuri de programe.

75. De asemenea, interdicţia nu operează şi în câmpul altor surse de informare decât televiziunea sau posturile de radio. Limitele unei restricţii reprezintă factori importanţi în analiza proporţionalităţii sale (Mouvement raëlien suisse v. Elveţia [MC], 13 iulie 2012, § 75). În consecinţă, persoanele presupus a fi afectate prin limitarea accesului la programele de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră au la dispoziţie alte surse de informaţii.

76. Curtea reaminteşte, pe de o parte, că în rândul statelor europene pare să se contureze un consens în privinţa obligativităţii de a permite retransmisia programelor posturilor de radio şi de televiziune din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi, pe de altă parte, că nu există un consens european în rândul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la modul de reglementare a retransmisiunii de programe de radio sau de televiziune produse în străinătate care pot periclita securitatea naţională.

77. Curtea consideră că, din perspectiva articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statul Republica Moldova beneficiază, în acest sens, de o marjă de apreciere mai largă decât marja acordată de obicei restricţiilor impuse exprimărilor referitoare la probleme de interes public. Lipsa unui consens european contribuie la extinderea marjei de apreciere menţionate.

78. De asemenea, Curtea reţine că marja de discreţie a Parlamentului în materie de reglementare a modului de transmitere a programelor de televiziune care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este şi ea una largă.

79. În fine, Curtea nu are motive să considere că impactul interdicţiei în discuţie în prezenta cauză pentru persoanele care ar dori un acces liber la programele de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră sau pentru cei care transmit aceste programe are o pondere mai mare decât justificările convingătoare în favoarea caracterului general al măsurii.

80. Motivele prezentate de către autorităţi în susţinerea dispoziţiilor legale contestate sunt relevante şi suficiente. În special, interdicţia generală a transmiterii de programe de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră nu echivalează cu o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare a celor care doresc să le transmită sau în dreptul de acces la acest tip de informaţii al persoanelor.

81. Curtea constată că nu a existat o încălcare a articolelor 32 şi 34 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, dl Igor Dodon.

2. Se recunoaşte constituţională Legea nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.