BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.16 din 07.06.2024 privind aprobarea plăţilor pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
07.06.2024

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea plăţilor pentru utilizarea

spectrului de frecvenţe radio

nr. 16  din  07.06.2024

 (în vigoare 01.07.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 251-253 art. 444 din 13.06.2024

* * *

În temeiul art.12 alin.(1) lit.b1) şi alin.(5), art.40 alin.(2) şi art.43 alin.(11) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679), cu modificările ulterioare, Consiliul de Administraţie

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio, conform anexei la prezenta hotărâre.

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2024.

3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la Hotărârea Consiliului

de Administraţie al ANRCETI

nr.16 din 07.06.2024

1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea plăţilor pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio datorat de persoanele fizice şi/sau juridice, titulari ai licenţelor de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio şi a permiselor tehnice, precum şi, după caz, a utilizatorilor de spectru, subiecţi ai autorizării generale, acordate în condiţiile legii, inclusiv alţi utilizatori ai canalelor/frecvenţelor radio.

2) Plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio nu includ TVA.

3) Plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio prevăzute în Tabelul 1, care urmează a fi achitate de către furnizorii de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, se stabilesc lunar, pentru fiecare lună completă şi incompletă de utilizare a resurselor de spectru şi se transferă în contul curent al ANRCETI în regim trimestrial, până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune. Pentru plăţile respective, ANRCETI va expedia conturi de plată până la data de 30 a ultimei luni din fiecare trimestru de gestiune.

4) Plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio prevăzute în Tabelul 1, care urmează a fi achitate de către utilizatorii de spectru de frecvenţe radio care nu au calitatea de furnizor de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, se stabilesc lunar, pentru fiecare lună completă şi incompletă de utilizare a resurselor de spectru şi se transferă în contul curent al ANRCETI în regim trimestrial, până la data de 15 a primei luni din trimestrul de gestiune. Pentru plăţile respective, ANRCETI va expedia conturi de plată până la data de 1 a primei luni din trimestrul de gestiune.

5) Plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio prevăzute în Tabelul 2 se stabilesc pentru întreaga perioadă de valabilitate a actului permisiv şi se transferă de către utilizatorii resurselor de spectru în contul curent al ANRCETI, până la data eliberării acestuia. Pentru plăţile respective ANRCETI va elibera conturi de plată la data depunerii cererii pentru eliberarea actului permisiv.

6) Plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio prevăzute în Tabelul 3 se stabilesc anual şi se transferă de către utilizatorii resurselor de spectru în contul curent al ANRCETI, în decurs de 30 zile de la asignarea frecvenţelor radio şi în continuare până la 30 ianuarie a fiecărui an. Pentru plăţile anuale, ANRCETI va expedia conturi de plată până la data de 15 ianuarie a fiecărui an. La începerea utilizării spectrului de frecvenţe radio pe parcursul anului, plăţile anuale de utilizare a spectrului se recalculează proporţional lunilor complete şi incomplete rămase până la sfârşitul anului.

7) Pentru plăţile din Tabelul 1, aplicarea punctelor 3) şi 4) din Anexa la prezenta hotărâre începe din primul trimestru al anului 2025.

8) Prin derogare de la punctul 7), până la data de 31 decembrie 2024, plăţile de la punctele 10-66 din Tabelul 1, se transferă lunar în contul curent al ANRCETI, conform conturilor de plată expediate de aceasta.

9) Plăţile de utilizare a spectrului de frecvenţe radio sunt datorate începând cu data eliberării/prelungirii şi/sau reperfectării actului permisiv eliberat de către ANRCETI.

10) Pentru plăţile în care unitatea de măsură este stabilită valoarea de 1 MHz, pentru lărgimea de bandă diferită de 1 MHz, plata se calculează după formula: T = Tbaz x B, unde Tbaz = plata pentru 1 MHz, B=lărgimea de bandă totală alocată, MHz.

11) Pentru plăţile în care unitatea de măsură este stabilită valoarea de 12,5 kHz, pentru lărgimea de bandă diferită de 12,5 kHz, plata se calculează după formula: T = Tbaz x B, unde Tbaz = plata pentru 12,5 kHz, B=lărgimea de bandă totală alocată, kHz.

12) La începerea utilizării spectrului, în situaţia cesionării sau expirării termenului de valabilitate al actului permisiv pe parcursul anului, plăţile anuale de utilizare a spectrului se recalculează proporţional termenului de valabilitate al actului permisiv exprimat în luni, prin rotunjirea la întreg, dar nu mai puţin de 1 lună raportată la un an (12 luni).

13) În cazul în care plăţile pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio nu sunt achitate la scadenţă, ANRCETI este în drept să aplice dobândă de întârziere pentru plata datorată, în conformitate cu prevederile Codului Civil.

14) Dacă în termenul prevăzut, titularul nu achită în totalitate plata pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio, ANRCETI este în drept să dispună, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, suspendarea sau revocarea actului permisiv, după caz.

15) În situaţia suspendării drepturilor de utilizare a spectrului de frecvenţe radio în condiţiile legii, plata pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio este datorată inclusiv pentru perioada cât drepturile de utilizare sunt suspendate.

16) Plăţile sunt stabilite în euro şi se achită în lei la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a Moldovei în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent. Individualizarea obligației de plată pentru o unitate de măsură se realizează prin rotunjirea la întreg a sumei rezultate din înmulțirea cursului de schimb valutar cu mărimea plăţii.

Tabelul 1

Plăţi lunare de utilizare a spectrului de frecvenţe radio

Tabelul 2

Plăţi de utilizare a spectrului pentru termenul de valabilitate al actului permisiv

Tabelul 3

Plăţi anuale de utilizare a spectrului