BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.16 din 23.05.2022 cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.05.2022

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare

consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării

 Europene încheiate la 31 decembrie 2021

nr. 16  din  23.05.2022

 (în vigoare 03.06.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.164-169 art. 14 din 03.06.2022

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dlui Sergiu Odainic, Secretar General interimar al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene; dnei Inga Ionesii, şefa Direcţiei management instituţional; dnei Angela Istrati, sefa Secţiei buget şi finanţe din cadrul Direcţiei management instituţional; dlui Sergiu Stratila, şeful Serviciului audit intern; dlui Oleg Railean, şef interimar al Direcţiei afaceri consulare, precum şi a dnei Nadejda Zaporojan, consultantă principală în Secţia metodologie a Ministerului Finanţelor; dnei Mariana Pînzaru, directoare adjunctă a IP "Agenţia Proprietăţii Publice"; dnei Ludmila Niţă, şefa Direcţiei generale economico-financiare a IP "Agenţia Servicii Publice", în cadrul şedinţei publice în format video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021.

_________________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programul activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 20222, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021 nu conţin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum şi emiterea unei opinii.

_________________________

2 Programul activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2022, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.75 din 28.12.2021.

Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi3, în special ISSAI 100, ISSAI 200 şi ISSAI 2000-2899.

_________________________

3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

rapoartele financiare ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021, cu excepţia efectelor unor aspecte descrise în secţiunea Baza pentru opinia cu rezerve din Raportul de audit, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă şi fidelă în corespundere cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Rapoartul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi asigurare a continuităţii acţiunilor de înregistrare a drepturilor asupra Complexului de clădiri al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă;

2.4. Ministerului Finanţelor, pentru informare, şi:

2.4.1. în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, examinarea şi clarificarea, după caz, elaborarea actelor normative în mod explicit, exhaustiv şi extensiv prin care să se reglementeze dreptul de aplicare de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a criteriilor de evidenţă şi raportare a veniturilor încasate din prestarea serviciilor consulare pe teritoriul Republicii Moldova;

2.4.2. în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Cancelaria de Stat şi Instituţia Publică "Agenţia Servicii Publice", examinarea situaţiei cu privire la cheltuielile Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru prestarea în străinătate a serviciilor de înregistrare şi evidenţă a populaţiei prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, în vederea recuperării cheltuielilor suportate din contul bugetului de stat;

2.5. Instituţia Publică "Agenţia Proprietăţii Publice", în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene:

2.5.1. asigurarea înregistrării conforme în Registrul bunurilor imobile a terenurilor transmise, inclusiv legalizarea drepturilor şi modului de folosinţă a acestora;

2.6. Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pentru:

2.6.1. implementarea recomandărilor auditului indicate în Anexa la Scrisoarea către conducere;

2.6.2. implementarea unui sistem de control intern managerial conformat Legii privind controlul financiar public intern nr.229 din 23.09.2010, prin desemnarea unui coordonator al controlului intern managerial, elaborarea Planului de acţiuni privind implementarea/dezvoltarea controlului intern managerial în cadrul entităţii, descrierea şi evaluarea proceselor operaţionale aferente aspectelor financiar-contabile.

3. Prin prezenta Hotărâre, se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.21 din 03 iunie 2021 "Cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2020", ca urmare a realizării la nivel de 50,0% a recomandărilor înaintate în cadrul misiunii de audit precedente şi a reiterării celor neimplementate.

4. Se împuterniceşte membrul Curţii de Conturi care coordonează sectorul respectiv cu dreptul de a semna Scrisoarea către conducerea entităţii auditate.

5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun.Chişinău, str.Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

6. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 6 luni din data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4, 2.5 şi 2.6. din prezenta Hotărâre şi despre realizarea recomandărilor din Scrisoarea către conducerea entităţii.

7. Hotărârea şi Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene încheiate la 31 decembrie 2021 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).