BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.17 din 02.06.2025 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a politicii de utilizare rezonabilă şi cu privire la metodologia de evaluare a sustenabilităţii furnizării serviciilor de roaming cu amănuntul la preţuri naţionale cu amănuntul, precum şi cu privire la cererea care urmează să fie transmisă de furnizorul de servicii de roaming în scopul evaluării respective

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.06.2025

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

H O T Ă R Â R E

de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a politicii de utilizare rezonabilă şi

cu privire la metodologia  de evaluare a  sustenabilităţii  furnizării  serviciilor de

roaming cu amănuntul la preţuri naţionale cu amănuntul, precum şi cu privire

la cererea care urmează să fie transmisă de furnizorul de servicii

de roaming în scopul evaluării respective

nr. 17  din  02.06.2025

 (în vigoare - la data intrării în vigoare a Legii nr.81/2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 297-300 art. 421 din 05.06.2025

* * *

În temeiul prevederilor art.5 alin.(4), art.6 alin.(5) şi art.11 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea privind reglementarea serviciilor de roaming dintre Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene nr.81/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.215 - 222, art.259) şi a prevederilor art.10 alin.(1) lit.a) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679), cu modificările ulterioare, Consiliul de Administraţie

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabilesc normele detaliate cu privire la aplicarea politicii utilizării rezonabile şi cu privire la metodologia de evaluare a sustenabilităţii furnizării serviciilor de roaming cu amănuntul la preţuri naţionale cu amănuntul, precum şi cu privire la cererea care urmează să fie transmisă de furnizorul de servicii de roaming în scopul evaluării respective, conform anexei.

2. La implementarea prezentei hotărâri se va ţine cont în cea mai mare măsură de Considerentele Regulamentului (UE) 2022/612 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 aprilie 2022 privind roamingul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2286 al Comisiei din 15 decembrie 2016 de stabilire a unor norme detaliate cu privire la aplicarea politicii utilizării rezonabile, precum şi la metodologia de evaluare a sustenabilităţii eliminării suprataxelor pentru serviciile de roaming cu amănuntul şi la cererea care trebuie prezentată de furnizorul de servicii de roaming în scopul evaluării respective, precum şi de Orientările OAREC privind Regulamentul (UE) 2022/612 şi Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2286 al Comisiei (BoR (22) 174 Decembrie, 2022 - Orientări privind roamingul cu amănuntul).

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii privind reglementarea serviciilor de roaming dintre Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene nr.81/2025.

4. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul web oficial al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, partea dispozitivă a prezentei hotărâri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.