Hotărâre nr.19 din 03.07.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală (obligaţia de a nu părăsi ţara) (Sesizarea nr.63g/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a

articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală

(obligaţia de a nu părăsi ţara)

(Sesizarea nr.63g/2018)

nr. 19  din  03.07.2018

 (în vigoare 03.07.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 267-275 art. 118 din 20.07.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 25 mai 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Iurie Bargan, în dosarul nr.10-167/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 25 mai 2018 de către dl judecător Veniamin Chihai de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală contravin articolelor 4, 16, 20, 21, 23, 27, 28, 53 şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 11 iunie 2018, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl Marcel Lungu. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiţiei.

A. Circumstanţele litigiului principal

7. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află dosarul iniţiat la cererea învinuitului Marcel Lungu privind anularea ordonanţei din 26 martie 2018 referitoare la prelungirea măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de încă 30 de zile.

8. Pe 24 septembrie 2016, Procuratura Anticorupţie a pornit urmărirea penală potrivit articolelor 332 alin.(2) lit.c) şi 327 alin.(2) literele b¹) şi c) din Codul penal în privinţa unor funcţionari publici din cadrul I.P. “Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare” şi Î.S. “STE Codrul”.

9. Ulterior, pe 28 februarie 2017, Procuratura Anticorupţie a pornit o cauză în baza articolului 190 alin.(5) din Codul penal.

10. Pe 6 martie 2017, cauzele au fost conexate în una singură.

11. Pe 14 martie 2017, în baza ordonanţei Procuraturii Anticorupţie din aceeaşi dată, dl Marcel Lungu a fost reţinut pe o perioadă de 72 de ore. Pe 15 martie 2017 i-a fost înaintată învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de articolele 42 alin.(2) şi 190 alin.(5) din Codul penal. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 16 martie 2017, învinuitului i-a fost aplicată măsura arestului preventiv pe un termen de 30 de zile. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 12 aprilie 2017, măsura preventivă a arestului a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe un termen de 30 de zile, iar prin încheierea din 11 mai 2017, măsura preventivă a arestului la domiciliu a fost prelungită cu 25 de zile.

12. Prin ordonanţa Procuraturii Anticorupţie din 7 iunie 2017, în privinţa dlui Marcel Lungu a fost aplicată măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara, cu instituirea interdicţiilor aferente. Măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara a fost prelungită cu 30 de zile, prin ordonanţele din 6 iulie 2017, 4 august 2017, 1 septembrie 2017, 2 octombrie 2017, 31 octombrie 2017, 30 noiembrie 2017, 28 decembrie 2017, 25 ianuarie 2018, 23 februarie 2018 şi 26 martie 2018.

13. În cadrul şedinţei de judecată din 26 aprilie 2018, dl avocat Iurie Bargan, care acţionează în interesele dlui Marcel Lungu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală.

14. Prin încheierea din 7 mai 2018, instanţa a dispus suspendarea procesului şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

15. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 27

Dreptul la libera circulaţie

“(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat.

(2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.”

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

“Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

“(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.”

16. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 178

Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara

“(1) Obligarea de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau, după caz, de instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi localitatea, în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau instanţă, de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.

(2) Obligarea de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau de instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, precum şi în îndeplinirea altor obligaţii prevăzute la alin.(1).

(3) Durata măsurilor preventive prevăzute la alin.(1) şi (2) nu poate depăşi 30 de zile şi, după caz, poate fi prelungită doar motivat. Prelungirea se dispune de către procuror şi fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile.

(4) Copia de pe hotărârea definitivă a procurorului sau a instanţei, adoptată în condiţiile prezentului articol, se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul sau, după caz, organelor de frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului în cazul prevăzut în alin.(2).”

ÎN DREPT

17. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează lipsa unei durate maxime pentru care instanţa de judecată poate aplica măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara.

A. ADMISIBILITATEA

18. Prin decizia din 11 iunie 2018, Curtea a verificat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

19. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, în prezenta cauză Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003. Acesta ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către dl avocat Iurie Bargan în dosarul nr.10-167/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

21. Curtea a observat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este articolul 178 alin.(3) din Codul de procedură penală, care prevede că durata măsurilor preventive stabilite la alineatele (1) şi (2) nu poate depăşi 30 de zile şi, după caz, poate fi prelungită doar motivat. Prelungirea se dispune de către procuror, iar fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile.

22. Potrivit articolului 178 din Codul de procedură penală, obligaţia de a nu părăsi localitatea şi obligaţia de a nu părăsi ţara constau în îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului sau inculpatului de către procuror sau, după caz, de către instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi localitatea în care domiciliază sau ţara permanent sau temporar fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau de instanţă, de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.

23. Curtea a reţinut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

24. De asemenea, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există niciun alt motiv de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a menţionat că lipsa unei durate maxime pentru care poate fi aplicată măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara de către instanţa de judecată, în cadrul unui proces penal, limitează dreptul persoanei la libera circulaţie.

26. Autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 16, 20, 21, 23, 27, 28, 53 şi 54 din Constituţie.

27. Cu referire la invocarea articolului 4 din Constituţie, Curtea a reţinut că aceste norme constituţionale comportă un caracter general şi obligatoriu, stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

28. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, Curtea a menţionat că norma contestată nu restricţionează formularea unei acţiuni în justiţie. De asemenea, autorul nu a menţionat care ar fi relevanţa şi pertinenţa articolului 16 din Constituţie în prezenta cauză.

29. Cu privire la invocarea principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că acesta nu este incident în prezenta cauză. Nu vinovăţia propriu-zisă a inculpatului determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii măsurii preventive, situaţie de natură să justifice temerea că acesta, din cauza comportamentului infracţional, ar putea să se sustragă de la ancheta organelor de urmărire penală, de la activităţile operative ale procurorului sau, după caz, de la procesul de judecată.

30. Cu referire la invocarea articolului 27 din Constituţie, i.e. a dreptului la libera circulaţie, Curtea a menţionat că, în prezenta cauză, restricţiile impuse învinuitului trebuie interpretate prin prisma articolului 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană, precum şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

31. În acest context, Curtea Europeană a reţinut în Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, § 93, că restricţiile impuse libertăţii de mişcare pot încălca articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană dacă nu sunt “prevăzute de lege”, dacă nu urmăresc unul sau mai multe scopuri legitime stabilite în paragraful al treilea al aceluiaşi articol şi dacă nu pot fi considerate măsuri “necesare într-o societate democratică”.

32. Prin urmare, Curtea consideră incident articolul 27 din Constituţie.

33. Pentru a elucida problemele ridicate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina prevederile articolului contestat în raport cu articolele 23 alin.(2), 27 şi 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 23, 27 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

34. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că prevederile articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală, în partea ce ţine de omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara, contravin articolului 23, 27 şi 54 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

35. În opinia sa prezentată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că legislatorul a prevăzut, prin stabilirea în articolul 178 alin.(3) din Codul de procedură penală a măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara, doar termenul de 30 de zile, care, după caz, poate fi prelungit motivat, însă fără să stabilească durata maximă pentru care poate fi dispusă această măsură. Preşedintele consideră că norma de drept în discuţie are un caracter imprevizibil.

36. În opinia prezentată de către Guvern s-a menţionat că prevederile articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală nu conţin elemente de natură să determine o limitare a dispoziţiilor constituţionale invocate de către autorul sesizării. Prin urmare, în cauza menţionată nu este perturbat echilibrul corect dintre interesul general şi interesele persoanelor asupra cărora se aplică măsura preventivă, aplicarea ei fiind proporţională în raport cu scopul pentru care a fost reglementată.

37. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul Republicii Moldova a menţionat că obligaţia de a nu părăsi ţara reprezintă o măsură mai blândă comparativ cu celelalte măsuri preventive stabilite în Codul de procedură penală. Prin urmare, termenul de menţinere a obligaţiei de a nu părăsi ţara se aplică în funcţie de circumstanţele care au stat la baza aplicării acesteia, iar aceasta nu poate depăşi termenul de prescripţie al infracţiunii cercetate.

ÎN FOND

C. Aprecierea Curţii

38. Una dintre libertăţile fundamentale ale omului o constituie dreptul la libera circulaţie, garantat de articolul 27 din Constituţie. Astfel, oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.

39. De asemenea, dreptul la libera circulaţie este protejat şi de articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană.

40. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în virtutea prevederilor coroborate ale articolului 19 şi articolului 27 din Constituţie, tuturor cetăţenilor, cetăţenilor străini, apatrizilor, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară le este garantat dreptul la libera circulaţie în interiorul statului şi dreptul de a ieşi din ţară (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, §2).

41. Având la bază aceleaşi raţiuni, Curtea Europeană a subliniat că articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană îi garantează oricărei persoane dreptul la libera circulaţie într-un anumit teritoriu şi dreptul de a părăsi acest teritoriu, fapt care implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa, în care i s-ar permite intrarea (a se vedea Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 64; Baumann v. Franţa, 22 mai 2001, § 61; De Tommaso v. Italia, 27 februarie 2017, § 104).

42. Totodată, dreptul persoanei la libera circulaţie, protejat de prevederile articolului 27 din Constituţie, nu face parte din categoria drepturilor absolute al căror exerciţiu nu poate fi limitat (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, § 3).

43. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi al libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

44. Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene, orice măsură privind limitarea dreptului la libera circulaţie trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime, să asigure un echilibru adecvat între interesul public şi drepturile individuale şi să fie necesară într-o societate democratică (a se vedea Riener v. Bulgaria, 23 mai 2006, §109; Ignatov v. Bulgaria, 2 iulie 2009, § 32; Gochev v. Bulgaria, 26 noiembrie 2009, § 44; Khlyustov v. Federaţia Rusă, 11 iulie 2013, § 65).

45. Fiind concepută ca o fundamentare a unei instituţii juridice procesual-penale care conciliază două valori sociale, obligaţia de a nu părăsi ţara reprezintă o măsură care echilibrează libertatea individuală, prin evitarea detenţiei, cu interesele societăţii, impunând un control în privinţa persoanei liberate prin stabilirea unor obligaţii sau restricţii.

46. De asemenea, Curtea relevă că articolul 178 din Codul de procedură penală stabileşte că această măsură constă în îndatorirea impusă bănuitului, învinuitului sau inculpatului de către procuror sau de către instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, precum şi în îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului sau inculpatului de către procuror sau, după caz, de către instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau instanţă, de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.

47. Potrivit articolului 178 alin.(4) din Codul de procedură penală, în cazul aplicării măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara, copia hotărârii definitive a procurorului sau a instanţei se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul sau, după caz, organelor de frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului.

48. În acelaşi timp, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că o limitare a libertăţii de mişcare, dispusă pentru asigurarea unei bune desfăşurări a procedurii penale pendinte, nu prezintă în sine probleme din perspectiva articolului 2 din Protocolul nr.4, atât timp cât această măsură rămâne proporţională cu scopul legitim urmărit, mai ales în privinţa duratei sale (a se vedea Petre v. România, hotărârea din 27 iunie 2006, § 47).

49. Curtea constată că articolul 178 din Codul de procedură penală instituie anumite restricţii pentru drepturile şi libertăţile persoanei fără a stabili durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara. Acest fapt generează o situaţie de incertitudine pentru persoanele obligate de a nu părăsi ţara, ele neavând posibilitatea de a-şi adapta conduita şi de a prevedea eventualele evoluţii.

50. Curtea menţionează că dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle, prevăzut de articolul 23 din Constituţie, implică adoptarea de către legislator a unor reguli procedurale clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile. De asemenea, articolul 54 din Constituţie cere ca restrângerile drepturilor să fie prevăzute de lege. Legea trebuie să respecte standardul calităţii.

51. În acest sens, Curtea reţine că, pentru a corespunde celor trei criterii de calitate (accesibilitatea, previzibilitatea şi claritatea), norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei într-o anumită situaţie, persoana poate pretinde în mod justificat că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o asemenea interpretare, norma care nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară articolului 23 din Constituţie, care statuează obligaţia statului de a garanta fiecărui om dreptul de a-şi cunoaşte drepturile.

52. În acest context, Curtea reţine că conţinutul actului normativ trebuie să-i permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, claritatea şi previzibilitatea fiind elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme.

53. Curtea Europeană a notat că nu este eronat, în sine, ca statul să aplice diferite măsuri preventive care limitează libertatea unui acuzat pentru a asigura desfăşurarea eficientă a urmăririi penale (a se vedea Fedorov şi Fedorova v. Rusia, 13 octombrie 2005, § 41). Totuşi, acesta trebuie să aibă parte de garanţii. Astfel, previzibilitatea legii este în strânsă legătură cu garanţiile unui proces echitabil, care sunt concepute pentru a evita plasarea unei persoane, pentru o perioadă îndelungată, într-o stare de incertitudine referitoare la situaţia sa (a se vedea Nakhmanovich v. Rusia, 2 martie 2006, § 89; Hajibeyli v. Azerbaidjan, 10 iulie 2008, § 51).

54. Curtea constată că măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara este prevăzută de lege (articolul 178 din Codul de procedură penală), fără a fi prevăzută o durată maximă totală pentru aceasta.

55. Prin comparaţie, Curtea observă că, potrivit articolului 191 din Codul de procedură penală, măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative în cazul învinuitului sau al inculpatului acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului sau al inculpatului acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.

56. De asemenea, Curtea observă că articolul 195 alin.(5) pct.1) din Codul de procedură penală prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, dacă nu au fost prelungite în conformitate cu legea. Din interpretarea normei sus menţionate în spiritul echităţii în contextul dispoziţiilor articolului 195 din Codul de procedură penală în ansamblul său, reiese necesitatea existenţei în cuprinsul legii procesual-penale a termenului pentru care poate fi dispusă fiecare măsură preventivă, indiferent de natura sa privativă sau neprivativă de libertate, fapt pe care legislatorul nu l-a prevăzut în cazul măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara.

57. Curtea menţionează că, deşi articolul 178 din Codul de procedură penală prevede în mod expres un termen pentru care să poată fi dispusă măsura obligaţiei de a nu părăsi ţara, durata maximă a acestei măsuri nu este stabilită.

58. Curtea reţine că lipsa prevederii unei durate maxime de aplicare a măsurii preventive sub forma obligaţiei de a nu părăsi ţara constituie o omisiune legislativă contrară Constituţiei.

59. În acest context, Curtea reţine că, fiind în prezenţa unei omisiuni legislative şi în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează, eo ipso, încălcarea dreptului constituţional al persoanei de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle.

60. În această ordine de idei, Curtea reţine critica de neconstituţionalitate a articolului 178 din Codul de procedură penală, în partea referitoare la omisiunea de a reglementa o durată maximă rezonabilă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara.

61. Prin urmare, din interpretarea în spiritul echităţii a normelor procesual-penale care instituie termene pentru aplicarea altor măsuri preventive se impune necesitatea reglementării în articolul 178 din Codul de procedură penală a termenului maxim pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara.

62. Curtea relevă că acest remediu procedural va asigura un echilibru corect între interesul public şi cel individual. Prin urmare, măsurile preventive au un caracter excepţional, inerent restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, iar aceasta implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar, limitat în timp.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, a articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Iurie Bargan, în dosarul nr.10-167/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se declară neconstituţional articolul 178 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003, referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara.

3. Până la remedierea deficienţei de reglementare constatate prin prezenta hotărâre şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate se vor aplica termenele totale stabilite de articolul 191 din Codul de procedură penală.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.