Hotărâre nr.19 din 03.11.2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional (revizuirea unei decizii definitive de aplicare a sancţiunii contravenţionale) (sesizările nr.33g/2022 şi nr.37g/2022)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 476

alin. (1)  din  Codul  contravenţional

(revizuirea  unei  decizii  definitive  de

aplicare a sancţiunii contravenţionale)

(sesizările nr.33g/2022 şi nr.37g/2022)

nr. 19  din  03.11.2022

 (în vigoare 03.11.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 363-373 art.175 din 18.11.2022

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Ana Florean şi a dlui Marcel Lupu, asistenţi judiciari,

Având în vedere sesizările înregistrate la 25 februarie 2022 şi 14 martie 2022,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 1 noiembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional, ridicată de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Nicolai Saitarlî, parte în dosarul nr.4r-178/2022, pendinte la Curtea de Apel Comrat (sesizarea nr.33g/2022), şi ale dlui Nicolae Ivanoglo, parte în dosarul nr.4rh-3/2021, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central (sesizarea nr.37g/2022).

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, de un complet de judecată de la Curtea de Apel Comrat format din dnii judecători Ştefan Starciuc, Serghei Gubenco şi Afanasi Curdov şi, respectiv, de dl judecător Dumitru Bosîi de la Judecătoria Cahul, sediul central.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor şi motivele similare care stau la baza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, atribuindu-i numărul 33g/2022.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 17 iunie 2022, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul soluţionării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului. De asemenea, Curtea a primit opinii amicus curiae de la Procuratura Generală, de la Institutul de Reforme Penale şi de la Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice.

6. La şedinţa publică a Curţii a participat dl avocat Veaceslav Dandeş. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept, din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiţiei.

CIRCUMSTANŢELE CAUZELOR DE PE ROLUL

INSTANŢELOR DE DREPT COMUN

a) Circumstanţele cauzei nr.4r-178/2022 (sesizarea nr.33g/2022)

7. La 28 noiembrie 2016, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Vulcăneşti a dispus începerea urmăririi penale în legătură cu comiterea infracţiunii de huliganism şi l-a recunoscut pe dl Nicolai Saitarlî în calitate de bănuit printr-o ordonanţă din 11 aprilie 2017.

8. La 12 iulie 2017, dl Vitali Covaliov, procuror-şef adjunct al Procuraturii UTA Găgăuzia, a emis o ordonanţă prin care a dispus scoaterea dlui Nicolai Saitarlî de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de huliganism şi clasarea procesului penal, pentru că fapta comisă nu întruneşte elementele infracţiunii. La aceeaşi dată, procurorul-şef adjunct a dispus pornirea procesului contravenţional în privinţa dlui Nicolai Saitarlî, iar la 10 octombrie 2017 a emis o ordonanţă prin care acesta a fost acuzat de comiterea contravenţiilor de injurie şi vătămare a integrităţii corporale, fiind sancţionat în baza Codului contravenţional cu o amendă în mărime de 40 unităţi convenţionale.

9. La 23 martie 2018, dl Ruslan Caraivan, procuror ierarhic superior, a examinat plângerea părţii vătămate Ion Fuciji şi a dispus anularea ordonanţei din 12 iulie 2017 privind scoaterea de sub urmărire penală a dlui Nicolai Saitarlî şi clasarea procesului penal.

10. La 15 mai 2019, cauza penală de învinuire a dlui Nicolai Saitarlî a fost expediată în instanţa de judecată pentru examinare în fond.

11. La 16 octombrie 2020, dl Victor Cîlcic, procuror-şef interimar al Procuraturii UTA Găgăuzia, a depus la Judecătoria Comrat, sediul central, o cerere de revizuire a ordonanţei din 10 octombrie 2017 cu privire la sancţionarea contravenţională a dlui Nicolai Saitarlî, având în vedere că a fost pornită urmărirea penală în privinţa aceleiaşi fapte.

12. La 9 iunie 2021, Judecătoria Comrat, sediul central, a admis cererea de revizuire şi a anulat ordonanţele din 12 iulie 2017 şi, respectiv, din 10 octombrie 2017, care făceau parte din procedura contravenţională. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei, dl avocat Veaceslav Dandeş a atacat-o cu recurs.

13. În cadrul şedinţei de examinare a recursului, dl avocat Veaceslav Dandeş a ridicat, în interesele dlui Nicolai Saitarlî, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional.

14. Printr-o încheiere din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Comrat a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

b) Circumstanţele cauzei nr.4rh-3/2021 (sesizarea nr.37g/2022)

15. La 31 martie 2021, un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cahul a întocmit în privinţa dlui Nicolae Ivanoglo un proces-verbal cu privire la contravenţie şi a emis o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale pentru comiterea contravenţiilor de încălcare a regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor, de conducere a vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule şi de încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de vătămări corporale uşoare, prevăzute de Codul contravenţional.

16. La aceeaşi dată, Inspectoratul de Poliţie Cahul l-a sancţionat pe dl Nicolae Ivanoglo pentru comiterea contravenţiei de părăsire a locului în care s-a produs accidentul rutier.

17. La 7 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliţie Cahul a dispus pornirea urmăririi penale în privinţa dlui Nicolae Ivanoglo pentru comiterea infracţiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, prevăzute de Codul penal. Cauza penală a fost transmisă spre examinare Procuraturii raionului Cahul.

18. La 28 mai 2021, dna Ina Vîhodeţ, procuror al Procuraturii raionului Cahul, a depus la Judecătoria Cahul, sediul central, o cerere de revizuire a proceselor-verbale şi a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale din 31 martie 2021 (a se vedea § 15-16 menţionate supra) întocmite în privinţa dlui Nicolae Ivanoglo.

19. La 18 februarie 2022, în cadrul examinării cererii de revizuire, dl avocat Veaceslav Dandeş a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional.

20. Printr-o încheiere din 4 martie 2022, Judecătoria Cahul, sediul central, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

21. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

22. Prevederile relevante ale Protocolului nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt următoarele:

Articolul 4

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

"1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.

3. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art.15 din Convenţie."

23. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 380

Dreptul de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori

"(1) Nimeni nu poate fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Reluarea procesului contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi circumstanţe sau în cazul depistării unui viciu fundamental, care a afectat hotărîrea de încetare a procesului contravenţional.

[...]."

Articolul 476

Revizuirea deciziilor şi a hotărârilor

în cauzele contravenţionale

"(1) Procurorul dispune de dreptul de a înainta cerere de revizuire a deciziei sau hotărârii emise în cauza contravenţională dacă se constată că în acţiunile contravenientului sânt prezente elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul penal.

(2) Cererea de revizuire se depune în instanţa a cărei decizie sau hotărâre a rămas definitivă sau în instanţa de fond conform competenţei teritoriale, în cazul în care decizia asupra cauzei contravenţionale a fost emisă de autorităţile prevăzute la art.393 alin.(1) lit.b)–d)."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

24. Examinând respectarea condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ţine de competenţa sa ratione materiae, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

25. Curtea a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate, ridicate de avocatul părţilor în cele două procese, au fost formulate de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

26. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional. Curtea a constatat că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor invocate de autor.

27. O altă condiţie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în litigiul din faţa judecătorului de drept comun. Curtea a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cadrul a două proceduri de revizuire a deciziilor definitive de aplicare a sancţiunilor contravenţionale. Prin urmare, Curtea a admis că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzelor contravenţionale în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate.

28. Curtea a mai reţinut că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizărilor, dacă prevederile criticate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.132 din 12 august 2021, § 28).

29. Autorul sesizărilor a invocat incidenţa articolelor 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

30. Cu privire la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că acestea sunt aplicabile doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr.15 din 28 aprilie 2021, § 20).

31. Totodată, Curtea a observat că autorul sesizărilor nu a prezentat critici de neconstituţionalitate cu privire la articolul 16 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 31). Prin urmare, acest capăt al sesizărilor nu este admisibil.

32. Cu privire la pretinsa incidenţă a articolului 20 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că norma contestată permite anularea unei decizii contravenţionale definitive pentru că, în opinia procurorului, în acţiunile contravenientului sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni.

33. Curtea a reiterat că articolul 20 din Constituţie îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit că articolul 6 din Convenţie nu este aplicabil unei proceduri care vizează redeschiderea unui proces, deoarece persoana care o solicită, odată rămasă definitivă condamnarea sa, nu este "acuzată de comiterea unei infracţiuni", în sensul acestui articol (Fischer v. Austria (dec.), 6 mai 2003). Doar noile proceduri, după autorizarea redeschiderii procesului, pot fi considerate determinante la stabilirea temeiniciei unei acuzaţii în materie penală (Löffler v. Austria, 3 octombrie 2000, § 18-19) (a se vedea DCC nr.90 din 15 iunie 2021, § 25). Aşadar, cu privire la aceste argumente, Curtea nu a reţinut incidenţa articolului 20 din Constituţie.

34. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că norma contestată: (i) nu prevede un termen pentru deschiderea procedurii de revizuire şi (ii) îi permite procurorului să solicite revizuirea unei decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale după o simplă reevaluare a probelor.

35. Cu privire la primul aspect, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul naţional material şi procedural trebuie să fie conform cu principiul securităţii juridice, care pretinde ca domeniul de aplicare al unui remediu să fie clar circumscris în timp şi ca procedura de utilizare a acestuia să fie clară pentru părţile cărora li se permite să recurgă la remediul în cauză. O lege care conferă o marjă discreţionară nelimitată uneia dintre părţi pentru a folosi un remediu precis sau pentru a supune un astfel de remediu unor condiţii care denotă un dezechilibru major între părţi din perspectiva capacităţii lor de a se folosi de acesta ar contraveni principiului securităţii juridice (a se vedea Brumărescu v. Romania [MC], 28 octombrie 1999, § 62; Mihalache v. România [MC], 8 iulie 2019, § 115).

36. Din acest punct de vedere, dată fiind lipsa unui termen pentru iniţierea revizuirii unei hotărâri în materie contravenţională de către procuror, în defavoarea contravenientului, Curtea constată incidenţa articolului 21, coroborat cu articolul 23 din Constituţie.

37. Cu privire la cel de-al doilea aspect, Curtea a observat că norma contestată stabileşte un mecanism care îi acordă procurorului competenţa să solicite revizuirea unei decizii sau a unei hotărâri definitive emise în cauza contravenţională atunci când se constată că în acţiunile contravenientului sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni.

38. Curtea a subliniat că articolul 21 din Constituţie, care garantează principiul prezumţiei nevinovăţiei persoanei, încorporează şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul ne bis in idem). În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că principiul ne bis in idem este conceput să protejeze persoanele care au fost deja "achitate sau condamnate definitiv". Principiul este aplicabil doar după ce persoana a fost definitiv achitată sau condamnată în conformitate cu legea şi procedura penală a statului. Pentru ca o persoană să poată beneficia de această protecţie, decizia finală nu este suficientă. Decizia finală trebuie să implice, de asemenea, achitarea sau condamnarea persoanei (a se vedea, mutatis mutandis, Mihalache v. România [MC], 8 iulie 2019, § 88).

39. Curtea a observat că, la modul abstract, norma contestată face posibilă anularea unei decizii sau a unei hotărâri definitive contravenţionale dacă se constată că în acţiunile contravenientului sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni. Prin urmare, Curtea a confirmat incidenţa articolului 21 din Constituţie.

40. Aşadar, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional prin prisma articolului 21, coroborat cu articolele 23 şi 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

1. Argumentele autorului sesizărilor cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate

41. Autorul sesizărilor susţine că motivul de revizuire prevăzut de norma contestată este distinct de motivele de revizuire prevăzute de articolul 475 alin.(2) din Codul contravenţional. Autorul susţine că din textul normei contestate nu pot fi identificate criterii clare pe baza cărora instanţa de revizuire ar putea verifica motivul invocat de procuror pentru revizuirea unei hotărâri definitive.

42. Autorul pretinde că prerogativa procurorului de a solicita revizuirea unei decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale atunci când se constată prezenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni în acţiunile contravenientului nu poate fi considerat un motiv de revizuire, ci o simplă reevaluare a probelor. În acest context, autorul afirmă că norma contestată încalcă principiul non bis in idem şi nu corespunde exigenţelor calităţii legii.

43. Totodată, autorul afirmă că norma contestată nu prevede un termen în interiorul căruia procurorul poate solicita revizuirea unei decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

44. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 20, 21, 23 şi 54 din Constituţie.

2. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

45. În opinia sa, Parlamentul a făcut trimitere la DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020 şi a susţinut că prevederile contestate nu reclamă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de aplicare a legii.

46. Parlamentul a menţionat că, potrivit articolului 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană, un proces penal poate fi redeschis conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. Aceleaşi condiţii sunt stabilite la articolul 380 alin.(1) din Codul contravenţional, care prevede că reluarea procesului contravenţional încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor circumstanţe noi sau în cazul depistării unui viciu fundamental, care a afectat hotărârea de încetare a procesului contravenţional.

47. Parlamentul susţine că în cazul în care se constată circumstanţe recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care demonstrează prezenţa în faptele contravenientului a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul penal, atunci procurorul dispune de dreptul de a cere revizuirea deciziei sau a hotărârii pronunţate în cauza contravenţională.

48. Totodată, Parlamentul menţionează că articolul 459 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că revizuirea unei hotărâri se poate face numai în interiorul termenului de prescripţie al incriminării. Dat fiind faptul că procesul contravenţional se desfăşoară conform principiilor prevăzute de Codul de procedură penală, aceeaşi prevedere este aplicabilă în această cauză.

49. În concluzie, Parlamentul a menţionat că articolele 476 şi 477 din Codul contravenţional urmează a fi aplicate în coroborare cu articolul 380 alin.(1) din acelaşi Cod, care garantează dreptul de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori, cu prevederile corelative din Codul de procedură penală şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

50. În opinia sa, Guvernul menţionează că norma contestată acordă procurorului posibilitatea de a descoperi infracţiunile prin înaintarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri emise într-o cauză contravenţională doar atunci când se constată că în acţiunile contravenientului sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni. Guvernul susţine că, în acest caz, principiul non bis in idem nu este încălcat, deoarece obiectul sesizării comiterii unei infracţiuni se află la o etapă incipientă de cercetare şi nu vizează deschiderea unei proceduri penale. Totodată, Guvernul a făcut trimitere la DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020 şi a susţinut că prevederile contestate nu reclamă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de aplicare a legii.

51. În opinia sa, Procuratura Generală a precizat că statul are obligaţia pozitivă de a investiga infracţiunile şi de a trage la răspundere penală persoanele vinovate. Atunci când acţiunile unei persoane au fost investigate şi sancţionate printr-o procedură contravenţională, principiul non bis in idem împiedică procurorul să investigheze acţiunile aceleiaşi persoane printr-o procedură penală. Totuşi, procedura revizuirii, prevăzută la articolul 476 din Codul contravenţional, permite revenirea la situaţia juridică anterioară prin anularea deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale şi oferă organului de urmărire penală posibilitatea investigării faptelor prin prisma Codului penal.

52. Referitor la lipsa unui termen pentru formularea unei cereri de revizuire, Procuratura Generală a menţionat că termenul de şase luni prevăzut la articolul 475 alin.(1) din Codul contravenţional nu este aplicabil şi pentru situaţia prevăzută de norma contestată. Procuratura Generală a susţinut că cererea de revizuire poate fi înaintată de procuror în termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, prevăzut de articolul 60 alin.(1) din Codul penal.

53. În opinia amicus curiae prezentată de Institutul de Reforme Penale se menţionează că motivul de revizuire prevăzut de norma contestată nu corespunde limitelor de revizuire a deciziilor definitive stabilite de articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană, i.e. apariţia unor fapte noi sau recent descoperite sau prezenţa unui viciu fundamental. Totodată, Institutul a menţionat că în procedura contravenţională nu este stabilit un termen atunci când revizuirea este solicitată în defavoarea contravenientului, fapt care contravine principiilor stabilite de Codul de procedură penală. Din aceste motive, Institutul de Reforme Penale susţine că norma contestată este neconstituţională.

54. În opinia sa amicus curiae, Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice a precizat că textul "dacă se constată că în acţiunile contravenientului sunt prezente elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul penal" din norma contestată nu poate constitui un motiv de revizuire, deoarece îi permite procurorului să reevalueze probele şi, respectiv, să constate vinovăţia persoanei. Mai mult, Institutul menţionează că dreptul de a constata prezenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni în acţiunile unei persoane este de competenţa instanţei de judecată, nu a procurorului. În cazul în care instanţa de revizuire ar constata prezenţa unui asemenea motiv de revizuire ar desfiinţa o soluţie definitivă, în lipsa examinării cauzei penale în fond şi a acuzaţiei penale propriu-zise. În cazul procedurii contravenţionale nu pot fi constatate semnele componenţei de infracţiune.

3. Aprecierea Curţii

a) Principii generale

55. Curtea menţionează că garanţiile instituite de articolul 21 din Constituţie, care garantează principiul prezumţiei nevinovăţiei persoanei, încorporează şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul ne bis in idem).

56. Acest drept îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 4 § 1 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui articol, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. Aşadar, principiul ne bis in idem devine aplicabil doar în cazul unui act cu caracter definitiv care implică achitarea sau condamnarea persoanei.

57. În acelaşi timp, articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană permite redeschiderea procesului dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.

58. Curtea Europeană a reţinut că aceste condiţii sunt alternative, nu cumulative. Totuşi, în ambele cazuri, faptele nou-descoperite sau viciile fundamentale trebuiau să "afecteze rezultatul cauzei", fie în favoarea, fie în detrimentul persoanei vizate (a se vedea cauza Mihalache v. România [MC], 8 iulie 2019, § 130, 133).

59. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a explicat că circumstanţele legate de cauză care există pe parcursul procesului, dar rămân ascunse judecătorului şi devin cunoscute abia după proces, reprezintă circumstanţe "descoperite recent". Circumstanţele care privesc cauza, dar care apar numai după proces sunt circumstanţe "noi". În concluzie, expresia "fapte noi sau recent descoperite" include noi dovezi referitoare la fapte existente anterior.

60. Conceptul de "viciu fundamental" pare să sugereze că numai o încălcare gravă a unei norme de procedură care subminează în mod sever integritatea procedurilor precedente poate servi ca bază pentru redeschiderea acestora în detrimentul persoanei acuzate, în cazul în care a fost achitată sau sancţionată. În cazurile în care redeschiderea intenţionată a procedurilor ar putea fi în favoarea acuzatului, natura viciului trebuie evaluată, în primul rând, în funcţie de existenţa unei încălcări a drepturilor la apărare şi, deci, ca un impediment în calea bunei administrări a justiţiei (ibidem, § 130-133).

61. În acest context, în cauza Mihalache v. România [MC] (§ 134-138 din hotărâre) Curtea Europeană a respins argumentul Guvernului potrivit căruia necesitatea de a asigura unificarea practicii în materie de urmărire penală este inclusă în circumstanţele excepţionale menţionate la articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7. Aceasta a hotărât că o nouă apreciere a situaţiei de fapt în lumina legii aplicabile nu poate fi echivalată cu descoperirea unui "viciu fundamental" în cadrul procedurii precedente.

b) Aplicarea principiilor generale enunţate în prezenta cauză

Dacă legea stabileşte în mod clar termenul în care o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale devine definitivă

62. Curtea notează că stabilirea unui termen de contestare a deciziei de sancţionare contravenţională urmăreşte respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. În acest context, Curtea Europeană a subliniat că principiul certitudinii juridice este inerent dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. Pentru a nu fi încălcat, remediul trebuie să funcţioneze astfel încât să fie clar când o decizie devine definitivă. (a se vedea Mihalache v. România [MC], § 115).

63. Curtea reţine că Codul contravenţional reglementează mecanismul de control al legalităţii deciziilor de sancţionare contravenţională. Astfel, atât persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, cât şi victima au dreptul să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională, inclusiv hotărârea judecătorească.

64. În acest sens, Codul contravenţional prevede că decizia de aplicare a sancţiunii contravenţionale emisă fie de agentul constatator [articolul 448 alin.(1)], fie de către procuror în cauza contravenţională [articolul 396 alin.(5)] poate fi contestată în termen de 15 zile de la data emiterii acestei decizii sau, după caz, de la data înmânării ei. Termenul de 15 zile este stabilit şi pentru contestarea hotărârilor judecătoreşti contravenţionale, fiind calculat de asemenea de la data pronunţării sau de la data înmânării copiei hotărârii judecătoreşti [articolul 468 alin.(1)].

65. Aşadar, Curtea reţine că o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau o hotărâre judecătorească contravenţională devine definitivă fie prin necontestare în termenul stabilit, fie prin epuizarea căilor ordinare de atac stabilite de articolele 448 alin.(1) şi 468 alin.(1) din Cod. Prin urmare, Codul contravenţional stabileşte în mod clar momentul în care o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau o hotărâre judecătorească contravenţională devine definitivă.

Dacă legea prevede un mecanism de reîncadrare juridică a faptelor până la devenirea definitivă a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale

66. Curtea constată că motivul de revizuire, aşa cum a fost reglementat de legislator la articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional, urmăreşte să corecteze o problemă de încadrare juridică a faptei comise de către făptuitor, i.e. din contravenţie în infracţiune.

67. Curtea admite că pot exista situaţii în care acţiunile făptuitorului au fost investigate şi sancţionate potrivit Codului contravenţional, deşi acestea trebuiau investigate şi sancţionate prin prisma Codului penal. Pentru asemenea situaţii legislatorul a prevăzut posibilitatea remedierii problemei de încadrare juridică până ca decizia să devină definitivă. De exemplu: (i) procurorul este în drept să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului Naţional Anticorupţie, ale Serviciului Vamal sau ale Serviciului Fiscal de Stat la înregistrarea sesizărilor despre săvârşirea contravenţiilor şi, în urma verificării efectuate, după caz, să pornească procesul contravenţional sau să atace decizia agentului constatator în instanţa de judecată (articolul 396 alin.(3¹)); (ii) dacă necesitatea recalificării faptelor a apărut la etapa examinării cauzei, agentul constatator trebuie să trimită materialele procurorului sau ofiţerului de urmărire penală competent [articolul 424]; (iii) dacă în procesul contravenţional autoritatea competentă constată că fapta considerată contravenţie a fost săvârşită în condiţii care o plasează sub incidenţa legii penale, dosarul se remite neîntârziat, prin încheiere motivată, procurorului, după competenţă [articolul 449 alin.(1)]; (iv) victima sau reprezentantul acesteia, procurorul, dacă este parte în cauza contravenţională, în cazul în care nu sunt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sunt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenţionale [articolul 448 alin.(1)]. Suplimentar, Curtea menţionează că procesul contravenţional nu poate fi pornit, iar dacă a fost pornit, nu poate fi efectuat şi va fi încetat dacă pentru acelaşi fapt este pornită urmărirea penală (articolul 441 alin.(1) lit.e)).

68. Prin urmare, Curtea reţine că Codul contravenţional stabileşte mai multe remedii ordinare care permit atât autorităţilor competente, cât şi victimei contravenţiei să reacţioneze inclusiv la cazurile de încadrare juridică greşită a faptei, până la devenirea definitivă a actului de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Dacă norma contestată are în vedere caracterul definitiv al deciziilor de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau al hotărârilor judecătoreşti contravenţionale

69. Curtea reţine că la reglementarea motivelor de revizuire a deciziilor de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau a hotărârilor judecătoreşti contravenţionale legislatorul trebuie să aibă în vedere caracterul definitiv al acestora.

70. Cu privire la actul autorităţilor competente prin care se constată fapta contravenţională şi se aplică o sancţiune contravenţională, Curtea reiterează că doar lipsa contestării în termen, în absenţa motivelor fundamentale pentru repunerea în termen sau epuizarea căilor de atac ordinare îi poate atribui deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale trăsătura definitivatului. Ceea ce contează este dacă decizia în discuţie a fost luată de o autoritate care participă la administrarea justiţiei în sistemul juridic naţional vizat şi că această autoritate este competentă, în baza dreptului naţional, să stabilească şi, ca atare, să pedepsească conduita ilegală de care persoana a fost acuzată. Prezintă o importanţă mai mică faptul că decizia în discuţie nu ia forma unei hotărâri judecătoreşti, de vreme ce asemenea aspecte de procedură şi de formă nu-i pot influenţa efectele (a se vedea DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 24).

71. Curtea reţine că, dacă în cazul remediilor ordinare legislatorul are o marjă discreţionară mai largă la reglementarea motivelor de atac împotriva deciziilor de sancţionare, având în vedere caracterul nedefinitiv al deciziilor contestate, în cazul remediilor extraordinare, care presupun anularea unei decizii definitive, această marjă a legislatorului este limitată, dată fiind obligaţia constituţională a acestuia de a respecta principiul securităţii raporturilor juridice.

72. Totuşi, cerinţele de securitate juridică nu sunt absolute. Articolul 21 din Constituţie, interpretat prin prisma articolului 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană, permite legislatorului să reglementeze posibilitatea anulării unor decizii de sancţionare definitive doar în cazul descoperirii unor circumstanţe excepţionale, cum ar fi apariţia unor fapte noi, descoperirea recentă a unor fapte sau identificarea unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente fiind de natură să afecteze hotărârea pronunţată (a se vedea Mihalache v. România [MC], § 129, precum şi § 57-61 din prezenta Hotărâre).

73. De exemplu, în cauza Mihalache v. România [MC], reclamantul a fost sancţionat printr-o decizie pentru comiterea unei contravenţii, decizie care a devenit definitivă prin neatacare. Ulterior, în cadrul procedurii de control ierarhic, un procuror a constatat că circumstanţele şi pericolul pentru societate al faptelor reclamantului făceau inadecvată aplicarea unei simple sancţiuni administrative şi a dispus anularea sancţiunii aplicate. În consecinţă reclamantului i-a fost stabilită pedeapsa închisorii de un an cu suspendare. În faţa Curţii Europene, reclamantul s-a plâns că redeschiderea procedurii împotriva lui nu a fost în conformitate cu criteriile stabilite de articolul 4 § 1 din Protocolul nr.7. În acest context, Curtea Europeană a menţionat că decizia parchetului superior de a redeschide procedura încheiată printr-o decizie definitivă de condamnare ca rezultat al unei simple reevaluări a faptelor prin prisma legii aplicabile, în absenţa unor fapte noi, a unor fapte recent descoperite sau a unui viciu fundamental de procedură, nu este acoperită de circumstanţele excepţionale menţionate la articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7, care justifică o posibilă redeschidere a procedurii (a se vedea § 135-137).

74. Aceeaşi abordare a avut Curtea Europeană şi în cauza Stăvilă v. România, 1 martie 2022. În această cauză, redeschiderea procedurii a fost justificată de interpretarea diferită dată de parchetul superior şi de judecătorul preliminar a legislaţiei relevante şi a aprecierilor privind circumstanţele cauzei, care, în opinia lor, ar fi trebuit să fie examinate în cadrul unui proces penal şi nu soldate cu o simplă amendă "administrativă". Şi în acest caz, Curtea Europeană a reiterat că decizia parchetului superior de a redeschide procedura încheiată printr-o decizie definitivă de condamnare ca rezultat al unei simple reevaluări a faptelor prin prisma legii aplicabile, în absenţa unor fapte noi, a unor fapte recent descoperite sau a unui viciu fundamental de procedură, nu este acoperită de circumstanţele excepţionale menţionate la articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană (§ 93-96 din hotărârea citată).

75. În prezenta cauză, Curtea observă că norma contestată nu condiţionează revizuirea deciziilor de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau a hotărârilor judecătoreşti contravenţionale definitive de descoperirea circumstanţelor excepţionale stabilite de articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7. Dimpotrivă, aceasta permite anularea unor decizii de sancţionare definitive ca urmare a unei simple reevaluări a faptelor prin prisma legii aplicabile.

76. Astfel, Curtea reţine că motivul de revizuire, prevăzut de norma contestată, nu corespunde naturii juridice a unei căi extraordinare de atac. Conform unei interpretări textuale, norma contestată stabileşte mai curând un motiv pentru promovarea unei căi ordinare de atac, însă cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare juridică a cauzei.

77. În acest context, Curtea menţionează că principiul securităţii raporturilor juridice pretinde ca nicio parte din proces să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei.

78. Dat fiind caracterul extraordinar al procedurii de revizuire, Curtea reţine că şi motivele care sunt susceptibile de a declanşa o astfel de procedură trebuie să aibă un caracter excepţional. Revizuirea reprezintă o cale de retractare a hotărârii care se bazează pe depistarea unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sau pe apariţia unor fapte noi sau recent descoperite, dacă acestea sunt susceptibile să aibă un impact asupra hotărârii.

79. Curtea observă că până decizia de aplicare a sancţiunii contravenţionale devine definitivă, Codul contravenţional îi oferă victimei şi procurorului remedii ordinare (a se vedea §§ 67-68 menţionate supra) pentru a solicita reîncadrarea juridică a faptelor comise de contravenient. Odată ce decizia de sancţionare devine definitivă, articolul 21 din Constituţie nu le permite autorităţilor să solicite anularea acesteia pentru că fapta contravenientului a fost încadrată juridic greşit. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că riscul oricărei greşeli comise de către autoritatea de urmărire penală sau de către o instanţă de judecată trebuie să fie suportat de stat, iar erorile nu trebuie puse în sarcina persoanei în cauză (a se vedea Radchikov v. Rusia, 24 mai 2007, § 50).

80. Curtea reţine că legislatorul nu a avut în vedere standardele impuse de articolul 4 § 2 din Protocolul nr.7 la Convenţie atunci când a reglementat, conform normei contestate, posibilitatea solicitării de către procuror a revizuirii deciziilor sau hotărârilor definitive de sancţionare contravenţională. Încadrarea juridică greşită a faptelor nu constituie, în sine, o circumstanţă excepţională, în sensul articolului 21 din Constituţie. Totuşi, norma în discuţie ar putea fi compatibilă cu articolul 21 din Constituţie dacă cererea de revizuire ar fi întemeiată pe următoarele circumstanţe excepţionale: apariţia unor fapte noi, descoperirea unor fapte recente sau identificarea unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.

81. De asemenea, Curtea constată că articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional nu prevede un termen în care procurorul se poate adresa cu o cerere de revizuire. În acest sens, Curtea face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene menţionate la etapa admisibilităţii, potrivit căreia atât dreptul material, cât şi cel procedural trebuie să fie conform principiului securităţii juridice, care pretinde ca domeniul de aplicare al unui remediu să fie clar circumscris în timp (a se vedea § 35 supra).

82. Curtea constată că în cazul procedurii de revizuire în favoarea contravenientului, legislatorul a stabilit un termen de şase luni pentru iniţierea revizuirii. Termenul începe să curgă din momentul apariţiei unuia dintre motivele de revizuire, prevăzute de articolul 475 alin.(2) din Codul contravenţional.

83. Pe de altă parte, în cazul procedurii de revizuire în defavoarea contravenientului, procurorul poate formula o cerere de revizuire a deciziei sau a hotărârii definitive emise în cauza contravenţională oricând după aflarea faptelor noi sau recent descoperite sau descoperirea unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente. Curtea nu poate identifica vreun motiv pentru care legea îi conferă procurorului o marjă temporală nelimitată pentru a iniţia revizuirea. O persoană care a fost sancţionată contravenţional, chiar dacă au fost constatate fapte care justifică revizuirea, nu poate fi menţinută într-o stare de incertitudine continuă.

84. Curtea conchide că principiul securităţii juridice pretinde ca prerogativa procurorului de a solicita revizuirea deciziei sau a hotărârii emise în cauza contravenţională să fie circumscrisă în timp. Prin urmare, norma în discuţie ar putea fi compatibilă cu articolul 21 din Constituţie dacă procurorul ar putea solicita revizuirea într-un termen stabilit de lege.

85. Până la reglementarea unui termen de către Parlament, Curtea consideră necesar să stabilească o soluţie provizorie. Curtea a identificat-o în articolul 475 alin.(1) din Codul contravenţional, care reglementează termenul de şase luni pentru declanşarea procedurii de revizuire în favoarea contravenientului. Acest termen ar putea fi aplicat şi în cazul declanşării procedurii de revizuire în defavoarea contravenientului. Totuşi, Curtea subliniază că, atunci când va modifica articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional, legislatorul ar putea să stabilească un alt termen, cu condiţia ca acesta să aibă un caracter rezonabil din perspectiva principiului securităţii juridice.

86. În consecinţă, până la modificarea prevederilor menţionate supra de către Parlament, procurorul are competenţa de a înainta, în termen de şase luni, o cerere de revizuire a deciziei sau a hotărârii emise în cauza contravenţională, dacă faptele noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze decizia sau hotărârea pronunţată.

87. În aceste condiţii, Curtea va emite o Adresă Parlamentului în vederea reglementării procedurii de revizuire a deciziilor sau a hotărârilor judecătoreşti contravenţionale definitive în conformitate cu considerentele prezentei hotărâri.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e), 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit parţial sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional, ridicată de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Nicolai Saitarlî, parte în dosarul nr.4r-178/2022, pendinte la Curtea de Apel Comrat, şi ale dlui Nicolae Ivanoglo, parte în dosarul nr.4rh-3/2021, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Se recunoaşte constituţional articolul 476 alin.(1) din Codul contravenţional, în măsura în care procurorul are competenţa de a înainta, într-un termen stabilit de lege, o cerere de revizuire a deciziei sau a hotărârii emise în cauza contravenţională dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze decizia sau hotărârea pronunţată.

3. Până la modificarea corespunzătoare a articolului 476 alin.(1) din Codul contravenţional, cererea de revizuire va putea fi depusă într-un termen care nu va depăşi şase luni de la data aflării faptelor în discuţie sau a descoperirii unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.