Hotărâre nr.191 din 15.04.2025 privind tariful pentru serviciul de operare a sistemului de distribuţie închis al gazelor naturale prestat de către S.A. "Tracom"
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind tariful pentru serviciul de operare a sistemului
de distribuţie închis al gazelor naturale prestat
de către S.A. "Tracom"
nr. 191 din 15.04.2025
(în vigoare 18.04.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 190-192 art. 271 din 18.04.2025
* * *
În temeiul art.65 alin.(3) din Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale, în conformitate cu prevederile Metodologiei de calculare a tarifului pentru operarea sistemului de distribuţie închis al gazelor naturale, aprobată prin Hotărârea ANRE nr.137/2018 din 05.04.2018, în rezultatul examinării solicitărilor rezidenţilor parcului industrial S.A. "Tracom" din 05.03.2025 şi în baza Notei de argumentare a Departamentului gaze naturale şi energie termică, Consiliul de administraţiei al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă tariful pentru serviciul de operare a sistemului de distribuţie închis al gazelor naturale prestat de către S.A. "Tracom" pentru anul 2025, în cuantum de 70,5 lei/(m3/h×luna), fără TVA.
2. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Prezenta Hotărâre poate fi contestată la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării.
| DIRECTOR GENERAL | Alexei TARAN |
| DIRECTORI | Eugen CARPOV |
| Violina ŞPAC | |
| Alexandru URSU | |
| Nr.191. Chişinău,15 aprilie 2025. | |