Hotărâre nr.2/13 din 11.01.2018 referitor la reperfectarea licenţei ÎM CIA "TRANSELIT" S.A.
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
referitor la reperfectarea licenţei ÎM CIA "TRANSELIT" S.A.
nr. 2/13 din 11.01.2018
(în vigoare 26.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 27-32 art. 104 din 26.01.2018
* * *
Având în vedere cererea de reperfectare a licenţei depusă de către Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări "TRANSELIT" S.A. (str. Independenţei 99, or. Edineţ, IDNO 1002604000443) privind excluderea unor adrese de desfăşurare a activităţii licenţiate din anexa la licenţă,
în temeiul art.8 lit.c) şi art.22 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.124 alin.(1) lit.c), art.128, art.1210 alin.(5) şi alin.(6) din Legea nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170-175, art.494), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Întreprinderii Mixte Compania Internaţională de Asigurări "TRANSELIT" S.A. seria CNPF nr.000695, eliberată la 21 ianuarie 2011, pe termen nelimitat, pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă cu excluderea următoarelor adrese de desfăşurare a activităţii licenţiate din anexa la licenţă:
- str. M. Eminescu 31/8, or. Căuşeni;
- str. Ştefan cel Mare 1, or. Donduşeni.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 585 lei se achită conform legislaţiei.
3. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
Nr.2/13. Chişinău, 11 ianuarie 2018. |