Hotărâre nr.2/2 din 20.01.2020 privind aprobarea prospectului ofertei de preluare benevolă a acţiunilor emise de Societatea pe acţiuni "TOCUŞOR"
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea prospectului ofertei de preluare benevolă
a acţiunilor emise de Societatea pe acţiuni "TOCUŞOR"
nr. 2/2 din 20.01.2020
(în vigoare 20.01.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 14-23 art. 71 din 24.01.2020
* * *
Luând act de rezultatele examinării materialelor prezentate de ofertant, în temeiul art.8 lit.k), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, art.20 alin.(1) lit.a) şi art.24 alin.(4) din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, Regulamentului privind ofertele publice de cumpărare (Hotărârea CA nr.33/1/2015), pct.8 sbp.3) şi pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CA nr.49/16/2018), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă prospectul ofertei de preluare benevolă, iniţiată de ofertantul Valeriu Doibani, obiectul căreia îl constituie procurarea a 56 392 acţiuni ordinare nominative emise de Societatea pe acţiuni "TOCUŞOR" (MD-2001, mun. Chişinău, str. Academiei 15, IDNO 1003600055693), la preţul de 25,00 lei per acţiune, cu durata de 15 zile din data anunţării.
2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev 3), în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
| Nr.2/2. Chişinău, 20 ianuarie 2020. | |