Hotărâre nr.210 din 12.04.2023 privind aprobarea preţurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către Î.C.S. "Premier Energy" S.R.L.
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea preţurilor reglementate
pentru furnizarea energiei electrice de către
Î.C.S. "Premier Energy" S.R.L.
nr. 210 din 12.04.2023
(în vigoare 13.04.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.126 art. 396 din 13.04.2023
* * *
Abrogat: 07.07.2023
Hotărîrea ANRE nr.424 din 05.07.2023
În temeiul prevederilor art.16 alin.(61) al Legii nr.174 din 21.09.2017 cu privire la energetică, art.7 alin.(2) lit.d), art.88 din Legea nr.107 din 27. 05. 2016 cu privire la energia electrică, conform Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a preţurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorul de ultimă opţiune şi furnizorul serviciului universal, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.65/2018 din 23.02.2018, în rezultatul examinării cererii Î.C.S. "Premier Energy" S.R.L. nr.0503/054722 din 7 aprilie 2023 şi a Notei de argumentare elaborată de Departamentul energie electrică şi regenerabilă al ANRE, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă preţurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către Î.C.S. "Premier Energy" S.R.L., diferenţiate în funcţie de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali, conform anexei.
2. Se abrogă Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.1008 din 30 decembrie 2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.460-462/1512 din 31.12.2022).
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Prezenta Hotărâre poate fi contestată la autoritatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR GENERAL | Veaceslav UNTILA |
| Directori | Eugen CARPOV |
| Violina ŞPAC | |
| Nr.210. Chişinău, 12 aprilie 2023. | |
Anexă
la Hotărârea Consiliului de administraţie
al ANRE nr.210 din 12 aprilie 2023
Preţurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice
| Punctele de delimitare / locurile de consum | Preţ fără TVA (bani/kWh) |
|
Furnizarea energiei electrice de către Î.C.S. "Premier Energy" S.R.L. |
|
| - la punctele de intrare în reţelele electrice de transport | 205 |
| - la punctele de ieşire din reţelele electrice de transport | 225 |
| - consumatorilor finali, ale căror instalaţii sunt racordate la reţelele electrice de distribuţie de înaltă tensiune (35; 110 kV) | 228 |
| - consumatorilor finali, ale căror instalaţii sunt racordate la reţelele electrice de distribuţie de medie tensiune (6; 10 kV) | 247 |
| - consumatorilor finali, ale căror instalaţii sunt racordate la reţelele electrice de distribuţie de joasă tensiune (0,4 kV) | 299 |
|
Notă: 1. Consumatorii noncasnici cu puterea permisă de 50 kVA şi mai mult şi consumul lunar de energie activă de 10000 kWh şi mai mult vor compensa furnizorului consumul tehnologic în reţelele electrice de distribuţie, în funcţie de valoarea factorului de putere în instalaţiile sale de utilizare. Criteriile de stabilire a consumatorilor noncasnici care vor achita consumul tehnologic în reţeaua electrică de distribuţie şi condiţiile de achitare sunt indicate în "Instrucţiunea privind calcularea consumului tehnologic de energie electrică în reţeaua de distribuţie în dependenţă de valoarea factorului de putere în instalaţiile de utilizare ale consumatorilor". |
|