Hotărâre nr.23 din 05.08.2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 422 din Codul de procedură penală (data de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului ordinar) (sesizarea nr.52g/2021)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 422

din Codul de procedură penală

(data de la care începe să curgă termenul

de declarare a recursului ordinar)

(sesizarea nr.52g/2021)

nr. 23  din  05.08.2021

 (în vigoare 05.08.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.192-195 art.157 din 13.08.2021

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 9 martie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 422 din Codul de procedură penală, ridicată de dl Dumitru Calendari, procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Cahul, în dosarul nr.1ra-959/2021, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată de la Curtea Supremă de Justiţie format din dnii Vladimir Timofti şi Anatolie Ţurcan şi dna Nadejda Toma, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 8 iunie 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Institutului de Reforme Penale, Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

5. În şedinţa publică a Curţii, au fost prezenţi autorul sesizării, dl Dumitru Calendari, procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Cahul, şi dl Radu Radu, reprezentantul Parlamentului.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

6. Printr-o sentinţă a Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, din 25 ianuarie 2019, procesul penal în privinţa lui B.I. intentat în baza articolului 201¹ alin.(1) lit.b) [violenţa în familie manifestată prin izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra victimei] din Codul penal a fost încetat, pentru că fapta comisă constituie o contravenţie prevăzută de articolul 78¹ [violenţa în familie] din Codul contravenţional, fără aplicarea sancţiunii contravenţionale în legătură cu expirarea termenului prescripţiei răspunderii contravenţionale.

7. De asemenea, B.I. a fost achitat în privinţa infracţiunii prevăzute de articolul 172 alin.(3) lit.a) [acţiuni violente cu caracter sexual care au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani] din Codul penal, deoarece nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii.

8. Ulterior, dl Adrian Procoavă, procuror în cadrul Procuraturii raionului Cantemir, a contestat cu apel sentinţa Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, din 25 ianuarie 2019.

9. Printr-o decizie a Curţii de Apel Cahul din 10 iulie 2019, apelul declarat de către dl procuror a fost respins ca nefondat, cu menţinerea sentinţei fără modificări.

10. Ulterior, dl Mihail Tomiţa, procuror în cadrul Procuraturii de circumscripţie Cahul, a formulat un recurs ordinar împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul.

11. Printr-o decizie din 24 decembrie 2019, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul şi a casat decizia instanţei de apel, dispunând rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă de apel, de un alt complet de judecată.

12. Prin dispozitivul deciziei Curţii de Apel Cahul din 3 decembrie 2020, apelul formulat de dl procuror Adrian Procoavă a fost respins ca nefondat, cu menţinerea sentinţei.

13. Decizia integrală a Curţii de Apel Cahul a fost pronunţată pe 4 ianuarie 2021.

14. Pe 1 februarie 2021, dl Dumitru Calendari, procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Cahul, a contestat cu recurs ordinar decizia Curţii de Apel Cahul din 3 decembrie 2020 la Curtea Supremă de Justiţie, în baza prevederilor articolului 427 alin.(1) pct.6), 12) şi 16) [articol care stabileşte temeiurile pentru recurs] din Codul de procedură penală.

15. Pe 2 februarie 2021, dl procuror a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 422 [care reglementează termenul de declarare a recursului ordinar] din Codul de procedură penală.

16. Printr-o încheiere din 3 martie 2021, Curtea Supremă de Justiţie a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

17. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

18. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 422

Termenul de declarare

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunţării deciziei."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin Decizia sa din 8 iunie 2021, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

21. Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 422 din Codul de procedură penală. Acest articol prevede că "termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunţării deciziei".

23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care partea acuzării a formulat un recurs ordinar împotriva unei decizii a instanţei de apel într-un termen de peste 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului deciziei. Prin urmare, Curtea a considerat că prevederile contestate pot fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

24. Curtea a observat că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

25. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

26. Curtea a reţinut că autorul sesizării susţine că prevederile contestate contravin articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], coroborate cu articolele 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie.

27. Cu privire la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea sunt aplicabile doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.26 din 10 noiembrie 2020, § 23). Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze incidenţa articolelor 20, 26 şi 119 din Constituţie, invocate de autorul excepţiei.

28. Curtea a notat că prevederile contestate permit formularea recursului ordinar într-un termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei instanţei de apel. Totodată, aceste prevederi nu precizează dacă termenul în discuţie curge de la data pronunţării deciziei integrale a instanţei de apel sau de la data pronunţării dispozitivului.

29. Din această perspectivă, autorul sesizării a susţinut că există o omisiune legislativă.

30. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curţii Constituţionale dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 35 şi jurisprudenţa citată acolo).

31. În acest context, Curtea Europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că dreptul de acces la justiţie poate fi afectat în special prin existenţa unor condiţii de admisibilitate a recursului care nu prezintă o coerenţă şi o claritate suficientă (Raihani v. Belgia, 15 decembrie 2015, § 34; Jiang şi alţii v. Portugalia, 2 iulie 2019, § 26).

32. Având în vedere cele expuse, Curtea a considerat că prevederile contestate sunt susceptibile să creeze incertitudini la depunerea unei cereri de recurs din cauza lipsei unei clarificări a sensului termenului de "decizie" utilizat, i.e. data pronunţării dispozitivului deciziei sau data pronunţării deciziei integrale.

33. În acest sens, Curtea Europeană a stabilit că, deşi Convenţia nu obligă statele membre să instituie tribunale de apel sau de recurs, acolo unde ele există, garanţiile articolului 6 din Convenţie trebuie respectate (Gheorghiţă v. Republica Moldova, 2 iulie 2019, § 25). Prin urmare, Curtea va trebui să verifice dacă prevederile contestate respectă rigorile articolelor 20 şi 119 din Constituţie prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene referitoare la articolul 6 din Convenţie.

34. Astfel, pentru că situaţia prezentată în sesizare nu are o legătură directă cu dreptul la apărare garantat de articolul 26 din Constituţie, ci cu dreptul de acces la un tribunal şi cu dreptul de utilizare a căilor de atac, Curtea a confirmat incidenţa articolelor 20 şi 119, în coroborare cu articolele 23 şi 54 din Constituţie.

35. În consecinţă, Curtea a declarat admisibilă sesizarea şi va trece la examinarea fondului cauzei.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 20 ŞI 119 ÎN COROBORARE CU ARTICOLELE 23 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului sesizării

36. În opinia autorului, articolul 422 din Codul de procedură penală creează o incertitudine în situaţia în care instanţa de apel pronunţă dispozitivul deciziei, iar pronunţarea deciziei motivate este amânată pentru o dată ulterioară.

37. Astfel, pronunţarea de facto a deciziei instanţei de apel a avut loc la data pronunţării dispozitivului deciziei şi, date fiind prevederile articolului 422 din Codul de procedură penală, persoana dispune de un termen de 30 de zile pentru declararea recursului ordinar motivat, deşi argumentele instanţei de apel vor fi prezentate la data pronunţării deciziei motivate (integrale).

38. Această lipsă de claritate şi previzibilitate conduce la situaţia în care persoana nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de declarare a recursului ordinar.

39. Aşadar, în opinia autorului, se impune necesitatea reglementării în articolul 422 din Codul de procedură penală a faptului că termenul de declarare a recursului ordinar începe să curgă de la data pronunţării deciziei integrale. Autorul sesizării consideră că această omisiune legislativă creează incertitudine juridică.

40. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 20, 23, 54 şi 119 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a solicitat şi şi-au prezentat opinia

41. În opinia prezentată de Parlament, se notează că, potrivit articolului 6 pct.13) din Codul de procedură penală, prin "hotărâre judecătorească" se înţelege orice hotărâre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărâre. Prin urmare, deciziile instanţelor de apel pot fi atacate cu recurs în termen de treizeci de zile din momentul înmânării copiei sau din momentul recepţionării, în cazul neprezentării în şedinţa de judecată, deoarece termenul de 30 de zile de la articolul 422 din Codul de procedură penală nu poate să înceapă a curge înainte de pronunţarea deciziei motivate pe caz, potrivit articolului 338 din acelaşi Cod. Totodată, articolul 422 din Codul de procedură penală operează cu textul "de la data pronunţării deciziei", nu "de la data pronunţării dispozitivului deciziei". Prin urmare, potrivit Parlamentului, prevederile contestate sunt constituţionale, iar sesizarea trebuie declarată inadmisibilă.

42. În opinia prezentată de Institutul de cercetări juridice, politice şi sociologice, se menţionează că lipsa motivării în fapt şi în drept care stă la baza hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, care urmează să fie adusă la cunoştinţa părţilor după deliberare, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, încalcă accesul la o instanţă, afectând exercitarea efectivă a dreptului de a formula recurs, deoarece părţile, inclusiv inculpatul, nu pot decide cu privire la oportunitatea declarării căii de atac şi, în cererea de recurs, nu se pot raporta la motivele reţinute în fapt şi în drept de instanţa de fond. Potrivit Institutului, problema ridicată de autor poate fi rezolvată pe calea modificării unor norme de procedură, în special prin excluderea cuvântului "integral" sub toate formele gramaticale din conţinutul articolelor 338 şi 402 din Codul de procedură penală.

43. În opinia prezentată de Institutul de reforme penale, se notează că practica pronunţării doar a dispozitivului instanţei de apel, iar peste o perioadă nedeterminată (de regulă de 30 de zile) a deciziei integrale creează pentru părţi unele obstacole de nedepăşit. Părţile nu au posibilitatea de a cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei sau le cunosc la momentul expirării termenului de recurs. O asemenea aplicare face ca norma legală în discuţie să fie una teoretică şi iluzorie, care nu produce niciun efect. Aceste recursuri riscă să fie respinse ca nefondate la faza admisibilităţii în principiu. Astfel, în opinia Institutului, o asemenea aplicare afectează dreptul de acces la justiţie, garantat de articolul 20 din Constituţie.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Calitatea legii

44. Curtea reţine că exigenţele statului de drept presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară din 25-26 martie 2011, CDL-AD(2011)003rev, § 41).

45. În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie impune adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

46. Atât articolul 23 alin.(2), cât şi articolul 54 alin.(2) din Constituţie presupun faptul că orice limitare a drepturilor fundamentale trebuie să aibă loc, în mod obligatoriu, printr-o lege. Articolul 54 alin.(2) din Constituţie conţine formula "prevăzută de lege". Această formulă presupune existenţa unor exigenţe care se referă la calitatea legii. Legea trebuie să fie accesibilă pentru persoanele vizate, clară şi previzibilă în privinţa efectelor sale, adică trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a le permite persoanelor vizate – dacă este necesar, cu o consiliere juridică adecvată – să prevadă, în mod rezonabil, consecinţele pe care le presupune o anumită acţiune şi să-şi conformeze conduita (HCC nr.26 din 10 noiembrie 2020, § 46).

47. Expresia "prevăzută de lege" presupune, inter alia, un caracter previzibil suficient al termenilor legali, pentru a le oferi persoanelor indiciile corespunzătoare cu privire la circumstanţele şi la condiţiile în care autorităţile pot recurge la măsuri care le afectează drepturile garantate de Constituţie (ibidem, § 47).

48. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în condiţiile articolului 76 din Constituţie, astfel încât să poată fi cunoscută de persoanele la care se referă.

49. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când persoana poate prevedea – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care o conduită le poate implica (Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40; Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia [nr.2], 14 ianuarie 2020, § 570).

50. Totodată, pentru ca legea să îndeplinească exigenţa previzibilităţii, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii discreţionare a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, § 66; Seychell v. Malta, 28 august 2018, § 50-52).

51. O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru puterea discreţionară nelimitată a instanţelor judecătoreşti (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, § 61; HCC nr.6 din 19 martie 2019, § 38; HCC nr.2 din 23 ianuarie 2020, § 46).

52. La elaborarea unui act normativ, legislatorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigenţelor constituţionale de calitate, i.e. accesibilitatea şi previzibilitatea.

53. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 69; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 79; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 25; HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 64).

1.2. Accesul la un tribunal

54. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este concepută să garanteze drepturi practice şi eficiente, nu drepturi teoretice sau iluzorii. Acest lucru este valabil mai ales pentru garanţiile consacrate la articolul 6 din Convenţie, având în vedere locul proeminent deţinut într-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil, cu toate garanţiile prevăzute la acest articol (Zhang v. Ucraina, 13 noiembrie 2018, § 59).

55. Dreptul de acces la un tribunal este garantat de articolul 20 din Constituţie şi, respectiv, de articolul 6 § 1 din Convenţie. Efectivitatea dreptului de acces la un tribunal reclamă ca persoanele să aibă posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor sale. Dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniţia o acţiune în justiţie, ci şi dreptul la soluţionarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunţe asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept (Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, § 86).

56. Dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările exerciţiului accesului la un tribunal trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale, pentru a nu fi afectată însăşi esenţa dreptului. Această afirmaţie este valabilă şi pentru normele de natură procedurală, care stabilesc termene în interiorul cărora persoanele ar putea formula o contestaţie (Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, § 36).

57. Folosirea termenelor limitative priveşte asigurarea bunei-administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice (HCC nr.31 din 17 decembrie 2020, § 38).

58. În cazuri excepţionale trebuie să se dea dovadă de flexibilitate, pentru a se asigura faptul că accesul la un tribunal nu este limitat prin încălcarea prevederilor Convenţiei (Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, § 42).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

59. Curtea reţine că dreptul de acces la un tribunal, a cărui încălcare este invocată de autorul sesizării, poate fi supus, în general, limitărilor (Deweer v. Belgia, 27 februarie 1980, § 49; Kart v. Turcia [MC], 3 decembrie 2009, § 67). Totuşi, limitările nu trebuie să restrângă exerciţiul dreptului de o asemenea manieră încât să afecteze însăşi esenţa dreptului (HCC nr.26 din 10 noiembrie 2020, § 44).

60. Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de acces la un tribunal, nu obligă statele contractante să instituie tribunale de apel sau de recurs. Totuşi, acolo unde există asemenea tribunale, garanţiile articolului 6 trebuie respectate, persoanelor garantându-li-se un drept efectiv de acces la un tribunal (Gheorghiţă v. Republica Moldova, 2 iulie 2019, § 25; Albuquerque Fernandes v. Portugalia, 12 ianuarie 2021, § 67).

61. Statul trebuie să garanteze un drept efectiv de acces la un tribunal atunci când instituie un asemenea tribunal. Această concluzie este impusă de articolul 20 alin.(1) din Constituţie, care prevede că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. De asemenea, concluzia este confirmată şi de articolul 119 din Constituţie, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

62. Codul de procedură penală prevede posibilitatea de a ataca cu recurs ordinar deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, în baza prevederilor primei părţi a secţiunii a 2-a din capitolul IV.

63. Potrivit articolului 422 din acest Cod, termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunţării deciziei.

64. Sub acest aspect, Curtea notează că publicul are acces la prevederea contestată de autorul sesizării. Codul de procedură penală este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Prin urmare, în prezenta cauză nu se pune vreo problemă din perspectiva respectării condiţiei accesibilităţii legii.

65. Cu privire la condiţia previzibilităţii, Curtea reţine că norma contestată nu stabileşte clar dacă decizia în discuţie trebuie să fie integrală şi motivată, sau dacă termenul de 30 de zile începe să curgă de la data pronunţării dispozitivului deciziei.

66. Prin comparaţie, Curtea observă că, în cazul apelului, acesta se declară conform articolului 402 alin.(1) din Codul de procedură penală într-un termen de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune altfel.

67. În acest context, Curtea constată că formularea articolului 422 din acelaşi Cod creează o incertitudine juridică privind momentul începerii curgerii termenului de declarare a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel. În ipoteza în care prevederile contestate ar fi interpretate în sensul începerii curgerii termenului de la data pronunţării dispozitivului deciziei, atunci persoana ar fi pusă în situaţia să aştepte pronunţarea deciziei integrale motivate, în baza căreia să-şi întemeieze cererea de recurs care să corespundă cerinţelor impuse de legislaţia procesual penală.

68. Totodată, Curtea constată că articolul 429 din Codul de procedură penală prevede că recursul trebuie să fie motivat, iar articolul 430 din acelaşi Cod, care stabileşte conţinutul cererii de recurs, impune ca cererea să cuprindă, inter alia, motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărârii atacate şi solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în articolul 427 din Cod invocate în recurs şi esenţa problemei de drept de importanţă generală abordată în cauză.

69. Mai mult, Curtea notează că, potrivit articolului 432 din Codul de procedură penală, recursul care nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute de articolele 429 şi 430 din Cod, este declarat inadmisibil.

70. Prin urmare, Curtea reţine că în lipsa deciziei integrale a instanţei de apel persoana care vrea să formuleze un recurs împotriva acestei decizii nu-şi poate fundamenta cererea, deoarece nu i-au fost aduse la cunoştinţă motivele care au stat la baza deciziei în discuţie.

71. În privinţa normelor care stabilesc termene pentru declararea recursurilor, Curtea Europeană a reiterat faptul că acestea nu trebuie aplicate într-un mod care să împiedice recurgerea la o cale de atac disponibilă şi examinarea în fond a unei cereri, încălcând dreptul la o protecţie efectivă din partea tribunalelor (Demerdžieva şi alţii v. Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, 10 iunie 2010, § 25; Zborovský v. Slovacia, 23 octombrie 2012, § 48).

72. De asemenea, Curtea constată că, potrivit articolului 338 alin.(3) din Codul de procedură penală (în redactarea Legii nr.13 din 12 februarie 2021), hotărârea motivată se pronunţă într-un termen de 45 de zile lucrătoare.

73. Aşadar, analizând prevederile Codului de procedură penală, Curtea constată că pot apărea situaţii în care decizia integrală a instanţei de apel este pronunţată într-un termen de peste 30 de zile de la data emiterii dispozitivului. În asemenea caz, persoana ar fi în imposibilitatea să depună o cerere motivată în termenul de 30 de zile impus de articolul 422 din Codul de procedură penală.

74. În consecinţă, recursul declarat peste acest termen poate fi declarat inadmisibil în baza unor astfel de interpretări ale articolului 422 din Codul de procedură penală.

75. În prezenta cauză, Curtea de Apel Cahul a pronunţat dispozitivul deciziei pe 3 decembrie 2020, iar decizia integrală a fost pronunţată pe 4 ianuarie 2021, recursul ordinar fiind declarat pe 1 februarie 2021 de către procurorul de caz.

76. Prin urmare, în cazul în care instanţa interpretează articolul 422 în sensul curgerii termenului de declarare a recursului de la pronunţarea dispozitivului deciziei (3 decembrie 2020), cererea de recurs depusă de autorul sesizării ar fi declarată inadmisibilă, pentru că ar fi fost depusă peste termen (pe 1 februarie 2021).

77. În mai multe cauze judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie, din cauza lipsei accesului la un tribunal, atunci când o regulă procedurală a fost interpretată într-o manieră imprevizibilă şi în contradicţie cu principiul securităţii juridice sau atunci când tribunalul naţional a manifestat un formalism excesiv (a se vedea Franek v. Slovacia, 11 februarie 2014, § 44 şi jurisprudenţa citată acolo).

78. În special, într-o cauză în care o reclamantă a formulat un recurs pe motive de drept, Curtea Europeană a reţinut că textul integral al hotărârii era necesar, astfel încât aceasta să poată formula cu claritate şi precizie argumentele în cererea de recurs (AEPI S.A. v. Grecia, 11 martie 2002, § 25).

79. Totodată, chiar şi în situaţia în care decizia integrală este pronunţată în interiorul termenului de 30 de zile, persoana care formulează un recurs împotriva unei decizii a instanţei de apel riscă să nu dispună de timp util în care să analizeze motivele invocate în decizie şi să-şi pregătească cererea cu respectarea cerinţelor procesual penale, deşi formal se încadrează în termen.

80. Curtea menţionează că în practică există cazuri în care şi partea apărării este pusă într-o asemenea situaţie. În această privinţă, Curtea Europeană a reţinut că tribunalele naţionale trebuie să expună suficient de clar motivele pe care îşi bazează hotărârea. Astfel, acuzatul îşi poate exercita în mod efectiv recursurile existente (Hadjianastassiou v. Grecia, 16 decembrie 1992, § 33; Chorniy v. Ucraina, 16 mai 2013, § 39).

81. De asemenea, s-a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie atunci când nu exista o hotărâre motivată în întregime înainte de expirarea termenului de recurs, menţionându-se că acuzatul trebuie să dispună de informaţii suficiente, astfel încât să poată formula calea de atac în cunoştinţă de cauză (Baucher v. Franţa, 24 iulie 2007, § 46-51).

82. Aşadar, Curtea reţine că este adecvat să se considere ca punct de pornire a curgerii termenului de contestare a unei decizii data de la care a fost pronunţată decizia integrală. Începând cu acest moment persoana are posibilitatea să cunoască, cu siguranţă, conţinutul acestei decizii. În caz contrar, acest drept de contestare cu recurs ordinar riscă să devină unul teoretic şi iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, acesta trebuie să creeze premisele realizării acestuia, cu respectarea rigorilor constituţionale.

83. În acelaşi timp, în ipoteza în care persoana ar cunoaşte motivele deciziei, ar putea chiar să fie de acord cu aceasta şi să nu o mai conteste, asigurându-se astfel descongestionarea activităţii instanţelor de judecată şi economia de resurse, interese care pot fi subsumate scopului general al ordinii publice, prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

84. Prin urmare, Curtea conchide că articolul 422 din Codul de procedură penală este constituţional din perspectiva articolelor 23 şi 54 în coroborare cu articolele 20 şi 119 din Constituţie în măsura în care termenul de depunere a recursului ordinar de 30 de zile va începe să curgă de la data pronunţării deciziei integrale a instanţei de apel.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată de dl Dumitru Calendari, procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Cahul, în dosarul nr.1ra-959/2021, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Se recunoaşte constituţional articolul 422 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova în măsura în care termenul de depunere a recursului ordinar de 30 de zile va începe să curgă de la data pronunţării deciziei integrale a instanţei de apel.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.